Pe scurt
- Curtea Constituțională a refuzat să se pronunțe asupra abuzului în serviciu, pentru că nu i s-a cerut, în realitate, verificarea unui text de lege, ci desfacerea unei decizii a ei din 2016. Prin Decizia nr. 195 din 5 martie 2026, Curtea respinge ca inadmisibilă excepția ridicată de un inculpat aflat în proces la Curtea de Apel Brașov. Motivul: o excepție de neconstituționalitate poate ataca numai o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, nu o hotărâre a Curții. Nimic nu se schimbă în drept.
- Atenție la ce text a fost în discuție. Decizia privește art. 297 alin. (1) din Codul penal în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023, adică forma aplicabilă până la 8 iulie 2023 inclusiv. Forma aflată în vigoare azi este alta, scrisă de Legea nr. 200/2023 și aplicabilă din 9 iulie 2023, iar decizia nu o atinge în niciun fel. Cine citește titlul fără această precizare poate crede că textul de astăzi a fost pus în discuție. Nu a fost.
- Cifrele și termenele care contează. Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, cea pe care inculpatul voia să o vadă răsturnată, a fost publicată pe 8 iulie 2016, deci termenul de 45 de zile în care legiuitorul trebuia să pună textul de acord cu ea a expirat pe 22 august 2016. Parlamentul a intervenit abia prin Legea nr. 200/2023, publicată pe 6 iulie 2023, adică 2.509 zile după expirarea termenului. În tot acest interval, art. 297 alin. (1) s-a aplicat cu corectivul dat de decizie. Excepția de acum a fost ridicată pe 28 ianuarie 2022, judecată pe 5 martie 2026 și publicată 209 zile mai târziu, cu unanimitate de voturi.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 30 septembrie 2026, paginile 2-3
Pronunțată: 5 martie 2026, cu unanimitate de voturi
Definitivă și general obligatorie: 30 septembrie 2026, data publicării
Abuzul în serviciu este, de zece ani, infracțiunea cel mai des adusă în discuție la Curtea Constituțională. Decizia publicată acum nu îl schimbă cu nimic, și merită citită tocmai pentru că arată limpede o graniță pe care mulți o încearcă: o decizie a Curții nu se atacă la Curte. Prin Decizia nr. 195 din 5 martie 2026, instanța constituțională respinge ca inadmisibilă excepția ridicată de Lucian Bătrînu, trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în Dosarul nr. 668/64/2019 al Curții de Apel Brașov, Secția penală.
Înainte de orice altceva, o precizare fără care restul articolului induce în eroare. Textul pus în discuție nu este cel din Codul penal de astăzi. Este forma anterioară a art. 297 alin. (1), cea aflată în vigoare până la 8 iulie 2023 inclusiv, pe care Legea nr. 200/2023 a înlocuit-o. Curtea spune asta în chiar titlul deciziei și în dispozitiv, prin formula „în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023”. Cine iese de la lectură cu impresia că instanța constituțională a analizat textul aplicabil azi a înțeles pe dos.
Iată cele două forme, una lângă alta. Forma veche, reprodusă la paragraful 11 al deciziei: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” Forma aflată în vigoare de la 9 iulie 2023 cere ca actul neîndeplinit să fie unul prevăzut de o lege, de o ordonanță a Guvernului, de o ordonanță de urgență sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege, iar îndeplinirea defectuoasă devine îndeplinirea „cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ”. Pedeapsa a rămas aceeași, închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică. S-a schimbat întinderea cercului de fapte care intră în infracțiune, în timp ce severitatea a rămas neatinsă.
Diferența dintre cele două forme nu a apărut din senin. Ea vine din Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care Curtea a constatat că art. 246 din Codul penal din 1969 și art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. Este o decizie sub rezervă de interpretare: textul rămâne, dar una dintre citirile lui iese din joc. Înainte de 2016, „defectuos” putea însemna orice abatere de la orice regulă internă, fișă de post sau ordin de serviciu. După 2016, doar încălcarea legii.
Ce a cerut autorul excepției a fost întoarcerea la situația de dinainte. Motivarea lui, rezumată la paragrafele 6 și 13 ale deciziei, spune că nici formula stabilită în 2016 nu e previzibilă, fiindcă „încălcarea legii” obligă destinatarul normei penale să cunoască un număr nedefinit de legi, fără să fie incriminate fapte concrete. A invocat art. 1 alin. (5) din Constituție, despre cerințele de calitate a legii, art. 21 alin. (3) despre dreptul la un proces echitabil, art. 24 despre dreptul la apărare și art. 53 alin. (2) despre restrângerea exercițiului unor drepturi. Reprezentanta Ministerului Public a cerut respingerea ca inadmisibilă și a spus exact ce se întâmpla: autorul contestă chiar decizia Curții și dorește revenirea la forma textului anterioară publicării acesteia.
Curtea a mers pe același drum, în patru paragrafe. La paragraful 14 constată că, în realitate, autorul urmărește exclusiv infirmarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. La paragraful 15 arată de ce nu se poate: obiectul unei excepții de neconstituționalitate este numai legitimitatea constituțională a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, iar atacarea unei decizii a Curții printr-o excepție echivalează cu exercitarea unei căi de atac pe care legea nu o prevede. Argumentul se sprijină și pe art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia deciziile Curții sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, precedentul citat fiind Decizia nr. 92 din 12 octombrie 1995.
La paragraful 16 vine partea cu cea mai mare valoare practică, dincolo de dosarul acesta. Curtea spune că o decizie sub rezervă de interpretare clarifică norma, în loc să o facă imprevizibilă. Și adaugă o regulă de aplicare pe care orice judecător și orice avocat o folosesc constant: chiar dacă legiuitorul nu adoptă actul de punere de acord, textul rămâne în vigoare din punct de vedere normativ, cu corectivul adus prin decizie, și poate fi aplicat. Cu alte cuvinte, între 2016 și 2023 nu a existat un vid: art. 297 alin. (1) s-a aplicat, dar numai citit așa cum a spus Curtea.
La paragraful 17, concluzia: excepția este inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, fiindcă se tinde la înfrângerea efectului general obligatoriu al unei decizii a Curții. Soluția nu e nouă, iar decizia citează un caz identic, Decizia nr. 589 din 31 octombrie 2023.
Mai există un amănunt tehnic care explică de ce Curtea s-a ocupat deloc de un text abrogat. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cere ca textul criticat să fie „în vigoare”. Aici nu mai era, din 9 iulie 2023. Curtea a rezolvat problema cu Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care stabilise că sintagma „în vigoare” acoperă și normele care continuă să producă efecte juridice în cauza în care s-a ridicat excepția. Într-un proces penal pentru fapte comise înainte de 2023, forma veche a textului încă decide soarta inculpatului, deci putea fi verificată.
Curtea a mai spus, la același paragraf 11, ceva care contează pentru toate procesele penale deschise pe fapte de dinainte de 9 iulie 2023: nu are competența de a stabili legea penală mai favorabilă. Alegerea între forma veche, citită cu corectivul din 2016, și forma nouă, scrisă în 2023, este treaba instanțelor de judecată, potrivit art. 5 din Codul penal.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat niciun punct de vedere, deși art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede comunicarea încheierii de sesizare exact în acest scop. Curtea de Apel Brașov, instanța care a trimis dosarul, a apreciat excepția ca neîntemeiată și a amintit patru decizii anterioare pe același text, printre care Decizia nr. 217 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 10 septembrie 2019.
Efectele pe care le produce
Nu se schimbă nicio literă de lege și nu se schimbă nicio pedeapsă. O respingere ca inadmisibilă înseamnă că criticile nu au fost cântărite, deci nimeni nu poate spune după 30 septembrie 2026 că textul a fost confirmat sau infirmat. Aici, însă, absența unui verdict pe fond are o consecință directă: Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 rămâne în picioare, cu tot ce a decis ea.
Al doilea efect e o poartă închisă. Cine vrea să conteste formula „îndeplinește prin încălcarea legii” nu o poate face printr-o excepție de neconstituționalitate îndreptată împotriva deciziei care a stabilit-o. Explicația stă în lipsa unei căi procedurale, nu în forța argumentelor. Art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 dau deciziilor Curții caracter general obligatoriu, iar nicio lege nu prevede o cale de atac împotriva lor.
Al treilea efect privește procesele penale în curs pentru fapte comise înainte de 9 iulie 2023, adică numeroase dosare de abuz în serviciu aflate încă pe rol. Acolo continuă să conteze forma veche a textului, citită cu corectivul din 2016, iar aplicarea legii penale mai favorabile rămâne o chestiune pe care o decide instanța penală, nu Curtea Constituțională. Decizia de acum nu adaugă și nu scade niciun argument în acea dezbatere.
Al patrulea efect e cel de precedent, și e util cui pregătește un dosar. Formula folosită de Curte la paragraful 16 este exact ce trebuie citat atunci când cineva susține că o normă e neaplicabilă pentru că legiuitorul nu a intervenit după o decizie de admitere: textul rămâne în vigoare, cu corectivul, și poate fi aplicat. Argumentul funcționează în ambele sensuri, iar aici are un caz concret de sprijin, șapte ani de aplicare a art. 297 alin. (1) fără intervenția Parlamentului.
Efectele curg de la publicare. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții se publică în Monitorul Oficial al României și, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Data relevantă este 30 septembrie 2026, nu 5 martie 2026, când a fost pronunțată.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Prin decizia asta, nimic. Ce s-a schimbat, și de aceea articolul trebuie citit cu atenție la date, este textul însuși, rescris în 2023.
Cronologia e simplă și spune singură povestea. Pe 15 iunie 2016, Curtea pronunță Decizia nr. 405, publicată pe 8 iulie 2016. Din acel moment curge termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, în care Parlamentul sau Guvernul trebuie să pună textul de acord cu decizia. Termenul a expirat pe 22 august 2016. Punerea de acord a venit prin Legea nr. 200 din 5 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 6 iulie 2023, la 2.509 zile după expirarea termenului constituțional. Legea a intrat în vigoare pe 9 iulie 2023, cu o zi după împlinirea a șapte ani de la publicarea deciziei pe care venea să o execute.
Ce a adus concret Legea nr. 200/2023 la art. 297 alin. (1), prin art. I pct. 3, este o listă închisă. Înainte, textul vorbea despre îndeplinirea „în mod defectuos” a unui act, iar restrângerea la încălcarea legii nu se putea afla decât citind o decizie a Curții Constituționale. Acum, textul enumeră ea însăși izvoarele care contează: legea, ordonanța Guvernului, ordonanța de urgență și orice alt act normativ care avea putere de lege la data adoptării. Un funcționar public care vrea să știe ce îl poate trimite în judecată nu mai are nevoie de un dosar de jurisprudență, îi ajunge textul.
Ce nu s-a schimbat, și e important pentru cine urmărește discuția publică despre această infracțiune: pedeapsa a rămas identică, închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Nici prejudiciul nu a primit o limită minimă. Forma din 2023 restrânge conduita incriminată, dar nu introduce niciun prag valoric al pagubei.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Autoritatea deciziilor Curții rămâne intactă. Dacă o decizie a Curții ar putea fi atacată printr-o excepție, orice soluție constituțională ar fi provizorie, iar nimeni nu ar mai putea spune, la un moment dat, care e regula.
- Regula de la paragraful 16 e utilă imediat. Ea răspunde limpede la o întrebare care se ridică în multe dosare: ce se aplică atunci când Parlamentul nu intervine după o decizie de admitere. Răspunsul e că textul se aplică, dar numai cu corectivul dat de Curte.
- Motivarea e scurtă și previzibilă. Cine pregătește un dosar asemănător află din patru paragrafe ce nu are rost să încerce, fără să fie nevoit să deducă limita din alte decizii.
- Unanimitatea închide discuția internă. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, deci nu există o opinie separată care să sugereze că granița ar putea fi mutată în viitor.
Ce rămâne o problemă
- Critica de fond rămâne fără examinare. Întrebarea dacă „încălcarea legii” e destul de precisă pentru o normă penală nu a fost cântărită. Ea se putea ridica împotriva textului însuși, nu împotriva deciziei, dar în forma aleasă nu a ajuns la fond.
- Durata anulează utilitatea pentru autorul excepției. De la încheierea de sesizare, din 28 ianuarie 2022, până la publicare au trecut 1.706 zile, adică peste patru ani și jumătate. Între timp, textul pe care îl critica a fost oricum înlocuit.
- Publicarea a durat mai mult decât judecata în cauze mai grele. Între pronunțare și publicare au trecut 209 zile, pentru o decizie de 18 paragrafe, fără opinie separată și fără analiză pe fond.
- Titlul deciziei e greu de citit corect. Formula „în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023” e exactă juridic, dar un cititor neavizat va crede că se discută textul de astăzi. Tocmai la abuzul în serviciu, unde interesul public e mare, confuzia are costuri.
- Niciuna dintre cele patru autorități consultate nu a răspuns. Pe o normă penală cu istoric constituțional bogat, nici Guvernul, nici Avocatul Poporului, nici cele două Camere nu au trimis un punct de vedere.
Sfaturi utile
- Verificați întâi data faptei, apoi textul. Pentru fapte comise până la 8 iulie 2023 inclusiv se discută forma veche a art. 297 alin. (1), citită cu corectivul din Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016. Pentru fapte comise de la 9 iulie 2023 se aplică forma scrisă de Legea nr. 200/2023. Confuzia dintre ele schimbă complet discuția.
- Nu construiți o excepție împotriva unei decizii a Curții. Este exact greșeala sancționată aici. Dacă vreți să repuneți în discuție un text, critica trebuie îndreptată împotriva dispoziției din lege sau din ordonanță și motivată pe o normă constituțională concretă, cu explicația încălcării.
- Pentru fapte de dinainte de 9 iulie 2023, cereți instanței analiza legii penale mai favorabile. Curtea spune explicit, la paragraful 11, că nu are competența de a stabili legea mai favorabilă. Cererea se face în fața judecătorului penal, în temeiul art. 5 din Codul penal, cu o comparație articol cu articol între cele două forme.
- Citați formula din paragraful 16, nu doar dispozitivul. Fraza despre textul care rămâne în vigoare cu corectivul deciziei este partea cu adevărat utilizabilă a acestei decizii și se aplică oricărei norme atinse de o decizie sub rezervă de interpretare.
- Cereți actul normativ pe care se sprijină acuzarea, nu doar descrierea faptei. Atât corectivul din 2016, cât și textul din 2023 cer ca încălcarea să privească o dispoziție din legislație primară. Dacă rechizitoriul se sprijină pe un regulament interior, pe o fișă de post sau pe un ordin de serviciu, lipsește un element al infracțiunii.
- Nu vă bazați pe ideea că un text neschimbat de legiuitor ar fi inaplicabil. Paragraful 16 spune contrariul. Lipsa unei modificări nu suspendă norma și nu împiedică trimiterea în judecată.
Întrebări frecvente
Decizia schimbă textul abuzului în serviciu aplicabil azi?
Deci art. 297 alin. (1) este constituțional?
Ce a decis, de fapt, Curtea în 2016?
De ce a fost inadmisibilă excepția?
Mai pot ridica excepția de neconstituționalitate pe art. 297 alin. (1)?
Ce s-a schimbat la text în 2023?
Există un prag al prejudiciului la abuzul în serviciu?
Cum s-a putut verifica un text care nu mai era în vigoare?
Analiza redacției
Soluția e corectă și era singura posibilă. O excepție de neconstituționalitate îndreptată împotriva unei decizii a Curții Constituționale nu are obiect, iar dacă ar fi primită o singură dată, ar transforma orice soluție constituțională în etapa dintr-un șir care nu se închide niciodată. Judecată strict pe raționament, decizia nici nu ar merita un articol. Judecată pe ce arată, merită, fiindcă în ea se vede întreg istoricul unei norme pe care nimeni nu a reușit să o scrie bine din prima.
Prima observație se obține din calcul, nu din citire. Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a fost publicată pe 8 iulie 2016, deci termenul de 45 de zile din art. 147 alin. (1) din Constituție pentru punerea textului de acord cu ea a expirat pe 22 august 2016. Legea nr. 200/2023 a apărut pe 6 iulie 2023 și a intrat în vigoare pe 9 iulie 2023. Sunt 2.509 zile de întârziere față de termenul constituțional, iar între publicarea deciziei și intrarea în vigoare a legii de punere de acord au trecut șapte ani și o zi. Cifra asta nu apare nicăieri în decizie, dar ea explică de ce paragraful 16 a trebuit scris: cineva trebuia să spună, negru pe alb, ce se aplică într-un asemenea interval.
A doua observație iese din combinarea paragrafului 16 cu paragraful 11 și e mai puțin comodă. Curtea afirmă că o decizie sub rezervă de interpretare clarifică norma și înlătură reproșul de imprevizibilitate. Afirmația e apărabilă în teorie, dar în practică previzibilitatea aceea trăia, șapte ani, într-un singur loc: un dosar de jurisprudență. Textul publicat în Codul penal, cel pe care îl citește un funcționar public, a continuat să spună „în mod defectuos” până în 2023. Măsura problemei se vede chiar în acest dosar: Curtea a fost nevoită să enumere, la paragraful 16, două decizii anterioare prin care respinsese exact același reproș, iar la paragraful 17 o a treia, într-un caz identic. Patru încercări pe același punct nu sunt semnul unei norme limpezi, ci al unei norme a cărei limpezime era ascunsă.
A treia observație privește viteza. Decizia a fost pronunțată pe 5 martie 2026 și publicată pe 30 septembrie 2026, adică după 209 zile. Este cel mai lung interval dintre cele patru decizii ale Curții publicate în aceeași zi, deși e și cea mai scurtă dintre ele, 18 paragrafe, fără examinare pe fond și fără opinie separată. Comparația cu cazul citat de Curte e utilă: Decizia nr. 589 din 31 octombrie 2023, care rezolvă aceeași problemă în același fel, a fost publicată după 135 de zile. Ordinea de publicare nu urmează, deci, nici complexitatea, nici urgența.
A patra observație privește autoritățile consultate. Toate cele patru decizii ale Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial al României din 30 septembrie 2026 au cerut, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale președinților celor două Camere, ale Guvernului și ale Avocatului Poporului. Sunt 16 solicitări, iar a sosit una singură, într-un alt dosar. Aici nu a răspuns nimeni, pe o normă penală pe care Parlamentul o rescrisese în 2023 și pe care Curtea o analizase de cel puțin patru ori înainte.
Ultima observație e o inexactitate pe care am cântărit-o și am decis să nu o urcăm în secțiunea de erată, fiindcă nu schimbă soluția. La paragraful 15, decizia își întemeiază regula pe „art. 147 lit. d) din Constituție”. Art. 147 din Constituție nu are litere, are patru alineate, iar textul care stabilește competența Curții de a decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate este art. 146 lit. d). Aceeași decizie citează corect art. 146 lit. d) în alte două locuri, la paragraful 10 și în temeiul de drept al dispozitivului, iar în restul aceluiași paragraf 15 art. 147 e invocat corect, pentru efectele deciziilor. Am verificat formularea în facsimilul din Monitorul Oficial, la pagina 3 a ediției nr. 828, ca să excludem o pierdere la extragerea textului: greșeala este în actul publicat.
Ce ar trebui schimbat
- Titlul deciziilor care privesc o formă abrogată să spună și ce se aplică în prezent. Formula „în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023” e corectă, dar incompletă pentru cititorul care nu cunoaște dosarul. O mențiune scurtă despre forma aflată în vigoare, chiar în nota introductivă a deciziei, ar elimina o confuzie previzibilă pe o infracțiune discutată constant în spațiul public.
- Deciziile sub rezervă de interpretare să fie semnalate în textul legii. Atât timp cât Codul penal publicat spunea „în mod defectuos”, iar restrângerea la încălcarea legii trăia doar într-o decizie din 2016, previzibilitatea normei depindea de cât de bine informat era cititorul. O notă de corelare la articolul atins, în ediția oficială consolidată, nu ar costa nimic și ar rezolva exact reproșul respins de patru ori.
- Termenul de 45 de zile pentru punerea de acord să aibă o consecință. O întârziere de 2.509 zile arată că termenul din art. 147 alin. (1) din Constituție funcționează astăzi ca o recomandare. Fără un mecanism care să îl facă să conteze, fie prin sesizarea obligatorie a Parlamentului, fie prin raportare publică anuală a deciziilor neexecutate, el rămâne o cifră fără urmări.
- Citarea temeiului de competență să fie verificată înainte de publicare. Confuzia dintre art. 146 lit. d) și art. 147 din Constituție, apărută la paragraful 15, nu schimbă soluția, dar se transmite mai departe prin citări, iar într-o decizie de trei pagini e ușor de prins.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 30 septembrie 2026, paginile 2-3 32 de pagini PDF, 176 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia nr. 195 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 30 septembrie 2026, paginile 2-3
D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 195 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Daniela Ramona Marițiu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Lucian Bătrînu în Dosarul nr. 668/64/2019 al Curții de Apel Brașov — Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 285D/2022.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepției a depus precizări în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, precum și note scrise prin care solicită admiterea acesteia. Totodată, arată că autorul excepției a anexat copie după o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a solicitat judecarea în lipsă.
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Arată că autorul excepției solicită declararea neconstituționalității interpretării date de Curtea Constituțională sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” cuprinse în dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal. Autorul excepției contestă chiar decizia Curții Constituționale și dorește revenirea la forma textului anterioară publicării acesteia.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 28 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 668/64/2019, Curtea de Apel Brașov — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Lucian Bătrînu într-o cauză penală în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție — Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia redă paragrafe din deciziile Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, nr. 152 din 6 mai 2020 și nr. 455 din 29 iunie 2021. Apreciază că, deși Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, sintagma „îndeplinește cu încălcarea legii” nu este previzibilă, deoarece nu distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea penală. Principiul legalității incriminării presupune ca destinatarul normei să cunoască din însuși textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală. Sintagma „îndeplinește cu încălcarea legii” impune obligația generală de a respecta un număr nedefinit de legi, cu consecința aplicării de sancțiuni penale, nefiind incriminate fapte concrete, ceea ce determină lipsa de claritate a textului criticat.
7. Curtea de Apel Brașov — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că textul criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate din perspectiva îndeplinirii cerințelor de claritate și previzibilitate, desprinse din imperativul respectării legii, statuat prin art. 1 alin. (5) din Constituție, de exemplu, prin Decizia nr. 741 din 21 noiembrie 2019, Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018 și Decizia nr. 217 din 9 aprilie 2019.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal. Dispozițiile criticate au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 6 iulie 2023. Având în vedere modificările legislative care au intervenit asupra dispozițiilor de lege criticate, Curtea constată că nu are competența de a stabili legea penală mai favorabilă, aceasta fiind o chestiune care ține de interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată. Curtea Constituțională se pronunță cu privire la constituționalitatea legilor, nu cu privire la aplicarea lor concretă în cauze penale. Așa fiind, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiția ca textul criticat să fie „în vigoare”, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, natura dispozițiilor criticate și obiectul dosarului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate îndeplinesc condiția de a fi „în vigoare”, putând analiza constituționalitatea acestora. Așa fiind, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023, cu următorul conținut: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”
12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la cerințele de calitate a legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare și art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia critică neconstituționalitatea sintagmei „îndeplinește prin încălcarea legii”, sintagmă regăsită în dispozitivul Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016. Cu alte cuvinte, autorul excepției apreciază, în esență, că interpretarea dată de Curtea Constituțională sintagmei „îndeplinește în mod defectuos”, prin decizia anterior menționată, nu este previzibilă, întrucât textul de lege stabilește ca fiind infracțiune îndeplinirea oricărui act prin încălcarea oricărei legi.
14. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că autorul excepției contestă constituționalitatea înțelesului constituțional al dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023, astfel cum acesta a fost stabilit de Curtea Constituțională printr-o decizie sub rezervă de interpretare, și anume Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată. Cu alte cuvinte, în realitate, autorul, prin invocarea excepției, urmărește exclusiv infirmarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.
15. Or, instanța de contencios constituțional a statuat că, potrivit art. 147 lit. d) din Constituție, o excepție de neconstituționalitate poate avea ca obiect numai contestarea legitimității constituționale a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, nu și o decizie a Curții Constituționale. Atacarea, printr-o excepție, a deciziei Curții este echivalentă cu exercitarea unei căi de atac, neprevăzută de lege și contrară dispozițiilor art. 147 din Constituție. Totodată, o asemenea excepție este contrară și prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 92 din 12 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995).
16. Mai mult, Curtea a constatat că pronunțarea unei decizii sub rezervă de interpretare de către Curtea Constituțională nu conduce la imprevizibilitatea normei asupra căreia poartă decizia; din contră, decizia Curții clarifică aspectele de constituționalitate din cuprinsul acesteia. Desigur, este de dorit ca legiuitorul să intervină și să adopte actul de punere în acord a textului care a făcut obiectul deciziei de admitere a Curții Constituționale, însă, chiar în lipsa adoptării unui asemenea act, textul de incriminare rămâne în vigoare din punct de vedere normativ, cu corectivul adus prin decizia sub rezervă de interpretare antereferită, și, în consecință, poate fi aplicat. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție (Decizia nr. 217 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 10 septembrie 2019, paragraful 71; Decizia nr. 283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023, paragraful 42).
17. Așa fiind, având în vedere că se tinde la înfrângerea efectului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023, este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (în același sens, Decizia nr. 589 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 14 martie 2024).
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative, excepție ridicată de Lucian Bătrînu în Dosarul nr. 668/64/2019 al Curții de Apel Brașov — Secția penală.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Brașov — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.