Pe scurt
- Curtea Constituțională a confirmat regula potrivit căreia redeschiderea unui dosar penal nu trece pe la judecător dacă șeful procurorului a desființat clasarea înainte ca aceasta să fie comunicată. Prin Decizia nr. 226 din 12 martie 2026, Curtea respinge ca neîntemeiată excepția ridicată împotriva art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală și constată că textul este constituțional în raport cu criticile formulate. Spre deosebire de o respingere ca inadmisibilă, aici textul a fost cântărit și a trecut proba. Nimic nu se schimbă în lege, dar regula rămâne cu o confirmare în plus.
- Cine e vizat. Orice persoană față de care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală și a cărei soluție e desființată de procurorul ierarhic superior înainte de a-i fi comunicată. În această situație, redeschiderea urmăririi penale nu se supune confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă soluția fusese deja comunicată, regula generală de la art. 335 alin. (4) cere confirmarea judecătorului în cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Copos, în procedura de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 5 București, Secția I penală.
- Cifrele și termenele care contează. Excepția a ajuns la Curte prin Încheierea din 18 februarie 2021, iar până la publicare au trecut 2.050 de zile, din care 202 numai între pronunțare și publicare. Textul criticat fusese verificat o singură dată înainte, prin Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017. Istoria lui e scurtă și spune mult: alin. (6) a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată la 164 de zile după ce Înalta Curte de Casație și Justiție stabilise, prin Decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015, că redeschiderea se supune confirmării judecătorului în toate cazurile. Decizia de acum a fost luată cu unanimitate de voturi, în prezența a opt dintre cei nouă judecători.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 30 septembrie 2026, paginile 2-4
Pronunțată: 12 martie 2026, cu unanimitate de voturi
Definitivă și general obligatorie: 30 septembrie 2026, data publicării
Un dosar penal se închide prin clasare, apoi șeful procurorului desface clasarea și dispune reluarea cercetărilor. Dacă asta se întâmplă după ce ai fost înștiințat, un judecător trebuie să verifice reluarea în cel mult trei zile. Dacă se întâmplă înainte, nu o verifică nimeni. Curtea Constituțională a fost întrebată dacă diferența asta e discriminare, iar răspunsul, dat prin Decizia nr. 226 din 12 martie 2026, este că nu: cele două situații nu sunt identice, deci pot fi tratate diferit. Excepția a fost respinsă ca neîntemeiată, iar art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală rămâne constituțional în raport cu criticile aduse.
Merită spus din primul rând ce fel de soluție este asta, fiindcă se confundă des cu celelalte. „Neîntemeiată” înseamnă că textul a fost examinat pe fond și a rezistat. „Inadmisibilă” ar fi însemnat că nu a fost examinat deloc. Aici, Curtea a intrat în discuție și a răspuns punct cu punct, deci textul iese din dosar cu o confirmare, nu doar neatins. Nu e, totuși, o schimbare de drept: nu se modifică nicio normă și nu se naște niciun drept nou.
Ca să se înțeleagă ce e în joc, iată regula și excepția, una lângă alta. Regula stă la art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală: redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară în cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității, iar judecătorul hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau a inculpatului și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței de redeschidere. Excepția stă la alin. (6) al aceluiași articol și are un singur criteriu, momentul: „Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția infirmă soluția de netrimitere în judecată și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței care cuprinde această soluție, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.”
Situația din dosar e exact cea descrisă de text. Procurorul de caz a dispus clasarea față de autorul sesizării, iar ulterior procurorul ierarhic superior a infirmat ordonanța de clasare și a dispus redeschiderea urmăririi penale. Excepția a fost ridicată în procedura de cameră preliminară, prin Încheierea din 18 februarie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, Secția I penală, în Dosarul nr. 22.491/302/2020/a1. La Curtea Constituțională, cauza a primit numărul 3.095D/2021.
Criticile au avut trei fire. Primul, egalitatea în drepturi din art. 16 alin. (1) din Constituție: legea face o diferență între oameni după un criteriu care nu depinde de ei, comunicarea sau necomunicarea soluției, deși efectele actului de infirmare și de redeschidere sunt identice în ambele cazuri. Al doilea, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil din art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, citite prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: cine nu a fost înștiințat pierde garanțiile procedurale legate de controlul judecătoresc. Al treilea, calitatea legii din art. 1 alin. (5) din Constituție: textul permite redeschiderea fără confirmare, inclusiv în faza în care urmărirea penală se desfășoară doar cu privire la faptă, fără nicio limită de timp și fără limite procedurale clare.
Autorul excepției s-a sprijinit și pe două decizii care merită reținute. Prima, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 august 2005 în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care instanța europeană a constatat că posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală trebuie supusă autorizării unei instanțe naționale, obligată să examineze dacă redeschiderea nu e inechitabilă și dacă perioada scursă de la încetarea anchetei nu e excesivă. A doua, Decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care se stabilise că redeschiderea prevăzută de art. 335 din Codul de procedură penală se supune confirmării judecătorului de cameră preliminară atât când infirmarea vine de la procurorul ierarhic superior în urma unei plângeri, cât și când vine din oficiu.
Instanța care a trimis dosarul a fost de acord cu autorul excepției. Judecătoria Sectorului 5 București a apreciat excepția ca întemeiată, arătând că procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară e o garanție procesuală esențială a caracterului echitabil al redeschiderii, iar înlăturarea ei în cazul în care redeschiderea se dispune înainte de comunicarea soluției nu este justificată din perspectiva art. 16 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (5) din Constituție. E o poziție rară: instanța de trimitere susține, de regulă, textul pe care îl aplică.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat niciun punct de vedere, deși art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede comunicarea încheierii de sesizare tocmai în acest scop.
Curtea a răspuns preluând, aproape integral, motivarea Deciziei nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017, singura prin care textul mai fusese verificat. Miezul răspunsului e o construcție juridică pe care merită să o urmărești pas cu pas, fiindcă din ea decurge totul. Când procurorul ierarhic superior infirmă clasarea înainte de a fi comunicată, efectul imediat al ordonanței lui este chiar necomunicarea clasării. Ordonanța de clasare, fiind infirmată și necomunicată, „nu există” și nu produce niciun efect asupra drepturilor procesuale ale persoanelor interesate. Iar dacă nu există un act, nu există nici dreptul de a te plânge împotriva lui.
De aici urmează răspunsul la critica de egalitate, la paragrafele 19 și 20. Persoana căreia clasarea nu i-a fost comunicată se află într-o altă situație juridică decât aceea care a primit soluția și s-a plâns împotriva ei. Nefiind situații identice, tratamentul diferit devine chiar aplicarea principiului egalității, care cere soluții diferite pentru situații diferite. Curtea își citează aici cea mai veche formulare a regulii, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994.
La critica privind accesul la justiție, răspunsul e că dreptul a fost amânat, nu suprimat. Persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară după ce se pronunță o nouă soluție în cauză, în termenul prevăzut de art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar dacă se emite rechizitoriu, toate aspectele ajung în fața judecătorului în procedura de filtru de la art. 342 și următoarele. Curtea adaugă și un scenariu concret: dacă, după infirmare, procurorul dă din nou o clasare care e din nou infirmată, soluția depinde iarăși de moment. Infirmarea după o plângere formulată în urma comunicării cere confirmarea judecătorului. Infirmarea din oficiu, înainte de comunicare, nu o cere.
Temeiul de fond al excepției pe care legea o face de la regula confirmării este art. 132 din Constituție, potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea după principiul legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic. Curtea consideră că art. 335 alin. (6) dezvoltă acest principiu și îl garantează, prin eficientizarea activității de urmărire penală, și că e o regulă de procedură pe care legiuitorul are dreptul să o adopte potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție.
La critica de calitate a legii, Curtea răspunde la paragraful 23. Susținerea potrivit căreia Codul de procedură penală nu ar prevedea nicio excepție de la obligația comunicării ordonanțelor se sprijină, spune Curtea, pe o citire strict literală: obligația de comunicare presupune existența unui act procedural valabil, iar clasarea infirmată își pierde existența juridică. Cât privește redeschiderea în faza în care urmărirea penală se desfășoară doar cu privire la faptă, Curtea arată că acolo nu există încă o acuzație în materie penală și nicio persoană determinată, deci nu se poate vorbi de afectarea unor drepturi procesuale.
Efectele pe care le produce
În Codul de procedură penală nu se schimbă nicio literă. Art. 335 alin. (6) rămâne în vigoare exact cum era, iar parchetele continuă să lucreze cum lucrau. Diferența față de o respingere ca inadmisibilă este că aici textul a fost examinat pe fond, deci se poate spune că a fost confirmat, însă numai în raport cu criticile formulate în acest dosar. Formula din dispozitiv, „sunt constituționale în raport cu criticile formulate”, e o limitare reală: alte critici, pe alte norme constituționale, rămân posibile.
Al doilea efect e o poartă aproape închisă. Art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 interzice excepțiile pe prevederi deja constatate ca neconstituționale, ceea ce nu e cazul aici. O nouă excepție pe art. 335 alin. (6) e, deci, admisibilă, dar cine o ridică trebuie să vină cu o critică diferită de cele respinse de două ori, în 2017 și acum, altfel Curtea va spune din nou că nu au intervenit elemente noi.
Al treilea efect e practic și privește pe oricine are un dosar clasat. Confirmarea judecătorului de cameră preliminară nu e o garanție pe care o ai automat: ea depinde de un moment pe care nu îl controlezi. Dacă afli de clasare prin comunicarea oficială și abia apoi urmează infirmarea, redeschiderea trece prin fața unui judecător, în cel mult 3 zile. Dacă infirmarea vine mai devreme, nu trece. Verificarea nu dispare cu totul, dar se mută mai târziu, la momentul soluției următoare.
Al patrulea efect ține de ce rămâne de făcut. Persoana față de care s-a redeschis urmărirea penală fără confirmare nu are, în acel moment, nicio cale de atac. Dreptul ei se activează la soluția următoare: dacă urmează o clasare, se poate plânge la judecătorul de cameră preliminară în termenul de la art. 340 alin. (1), iar dacă urmează un rechizitoriu, poate ridica toate aspectele în camera preliminară, potrivit art. 342.
Efectele curg de la publicare. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Data relevantă este 30 septembrie 2026, nu 12 martie 2026, când a fost pronunțată.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Prin decizia asta, nimic. Ce s-a schimbat, și explică de ce textul e atacat, s-a petrecut în 2016.
Codul de procedură penală a intrat în vigoare la 1 februarie 2014 cu o singură regulă în materie: redeschiderea urmăririi penale se supune confirmării judecătorului de cameră preliminară. Regula fusese scrisă tocmai ca răspuns la două condamnări la Strasbourg, Hotărârea din 3 iunie 2003 în Cauza Pantea împotriva României, paragraful 236, și Hotărârea din 4 august 2005 în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care se constatase că procurorii români nu răspund cerințelor de independență față de executiv și că reluarea anchetei trebuie autorizată de o instanță.
Cum textul nu spunea limpede dacă regula acoperă și infirmarea din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată să lămurească. Prin Decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 11 decembrie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că redeschiderea se supune confirmării judecătorului în ambele situații, atât la infirmarea în urma unei plângeri, cât și la cea din oficiu. O dezlegare a instanței supreme e obligatorie pentru toate instanțele.
Ce a urmat e partea care contează. La 164 de zile după publicarea acelei decizii, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, a introdus în art. 335 alineatul (6), adică exact excepția care scoate din confirmare cazul infirmării dinainte de comunicare. Practic, soluția pe care instanța supremă o dăduse pentru toate cazurile a fost restrânsă printr-o ordonanță de urgență, la mai puțin de șase luni. Decizia nr. 27/2015 a rămas obligatorie, dar pe un teren mai mic.
Din 2016 încoace, textul a fost verificat de Curtea Constituțională de două ori, cu același rezultat: Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată pe 7 septembrie 2017, și decizia de acum. Între cele două au trecut 3.310 zile, iar între hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului care a stat la baza regulii și decizia de acum, 7.727 de zile.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Textul a fost examinat pe fond, nu ocolit. Curtea a răspuns la toate cele trei critici, inclusiv la cea privind faza în care urmărirea se desfășoară doar cu privire la faptă, care nu fusese discutată în 2017.
- Construcția juridică e coerentă. Dacă o ordonanță infirmată înainte de comunicare nu produce efecte, atunci nu există nici actul împotriva căruia s-ar putea plânge cineva, iar lipsa confirmării nu îl privează de un drept pe care nu îl avea încă.
- Dreptul nu se stinge, se amână. Paragraful 21 spune explicit că verificarea judecătorească vine la soluția următoare, fie la o nouă clasare, prin plângerea de la art. 340 alin. (1), fie la rechizitoriu, în camera preliminară.
- Unanimitatea dă previzibilitate. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, în prezența a opt din nouă judecători, deci poziția nu pare să se miște în viitorul apropiat.
- Regula generală rămâne regula. Curtea tratează alin. (6) ca excepție de la alin. (4), nu ca soluție de principiu, ceea ce restrânge interpretarea lui la cazul descris în text.
Ce rămâne o problemă
- Garanția depinde de un moment controlat de cealaltă parte. Aplicarea excepției se decide prin faptul comunicării, iar comunicarea vine, potrivit celor arătate în dosar de Ministerul Public, după ce procurorul ierarhic superior a verificat legalitatea și temeinicia soluției. Cine beneficiază de excepție decide și când se închide fereastra ei.
- Textul și motivarea nu se suprapun perfect. Art. 335 alin. (6) cere doar ca infirmarea să fie anterioară comunicării, în timp ce justificarea Curții privește infirmarea din oficiu. În majoritatea cazurilor coincid, dar nu în toate.
- Criteriul „inechitabilă sau excesivă” a rămas fără răspuns. Testul din Cauza Stoianova și Nedelcu are două părți, iar amânarea controlului judecătoresc răspunde la prima, accesul, nu la a doua, durata scursă de la încetarea anchetei.
- Instanța de trimitere rămâne pe poziția contrară. Judecătoria Sectorului 5 București apreciase excepția ca întemeiată, deci pe teren există o divergență reală între judecătorul care aplică textul și instanța constituțională.
- Durata a golit dosarul de sens practic. De la încheierea de sesizare, din 18 februarie 2021, până la publicare au trecut 2.050 de zile, adică peste cinci ani și jumătate, într-o cauză penală aflată în camera preliminară.
- Niciuna dintre cele patru autorități consultate nu a răspuns. Pe o normă născută dintr-o ordonanță de urgență care a restrâns o dezlegare a instanței supreme, nici Guvernul, autorul ordonanței, nici Avocatul Poporului nu au trimis un punct de vedere.
Sfaturi utile
- Cereți în scris, la parchet, comunicarea soluției din dosarul dumneavoastră. Art. 316 din Codul de procedură penală prevede comunicarea ordonanței de clasare persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului și altor persoane interesate care au cerut-o. Momentul comunicării este cel care decide dacă redeschiderea trece sau nu prin fața unui judecător, deci merită urmărit activ.
- Verificați data ordonanței de infirmare față de data comunicării clasării. Dacă infirmarea e ulterioară comunicării, regula de la art. 335 alin. (4) se aplică, iar redeschiderea trebuia confirmată de judecătorul de cameră preliminară în cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității. Lipsa confirmării, în acel caz, se invocă drept nulitate.
- Dacă redeschiderea nu a fost confirmată, ridicați problema la prima soluție următoare. Paragraful 21 al deciziei spune că dreptul nu se stinge, ci se amână. La o nouă clasare, calea e plângerea din art. 340 alin. (1), în termenul prevăzut acolo. La rechizitoriu, calea e camera preliminară, potrivit art. 342 și următoarele.
- Nu confundați infirmarea cu revocarea. Infirmarea vine de la procurorul ierarhic superior, care constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea. Revocarea vine de la procurorul care a dat soluția, când apar fapte sau împrejurări noi. Regimul confirmării judecătorești diferă, deci prima verificare e cine a semnat actul.
- Cereți copie integrală a ordonanței de redeschidere, cu motivare. Fără ea nu se poate stabili nici temeiul folosit, nici dacă infirmarea a fost din oficiu sau la plângere, iar din asta decurge dacă era necesară confirmarea judecătorului.
- Calculați termenul de prescripție a răspunderii penale. Redeschiderea reia urmărirea, dar nu prelungește la infinit posibilitatea de a fi trimis în judecată. Pentru cine a trecut prin mai multe cicluri de clasare și redeschidere, calculul pe fiecare faptă în parte e singurul reper cert.
- Dacă vă pregătiți o nouă excepție pe acest text, schimbați parametrul. Egalitatea în drepturi, accesul la justiție și calitatea legii au fost respinse pe fond de două ori. O critică nouă trebuie să arate altceva, de exemplu raportul dintre lipsa oricărui termen în alin. (6) și cerințele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a formulat în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României.
Întrebări frecvente
Decizia schimbă ceva în practică?
Deci textul e constituțional?
Când trebuie confirmată de judecător redeschiderea dosarului?
Cum se poate afla dacă soluția a fost comunicată înainte de infirmare?
Dacă redeschiderea nu a fost confirmată, nu mai există nicio cale?
De ce Curtea spune că ordonanța de clasare „nu există”?
Ce înseamnă că urmărirea penală se desfășoară „cu privire la faptă”?
Ce a decis instanța supremă în 2015 și mai contează?
Cât a durat totul?
Analiza redacției
Motivarea e solidă și se ține pe picioarele ei. Construcția prin care o ordonanță infirmată înainte de comunicare „nu există” juridic nu e un artificiu: dacă actul nu a intrat în circuit, nu a atins pe nimeni, iar dreptul de a-l contesta nu putea fi pierdut, fiindcă nu se născuse. Pe acest drum, concluzia despre egalitatea în drepturi vine de la sine, iar decizia are meritul de a răspunde și la critica privind faza în care ancheta se desfășoară doar cu privire la faptă, care în 2017 nu fusese ridicată. Cu toate acestea, întrebarea de fond a dosarului nu a fost cea la care s-a răspuns, iar diferența se vede punând textul lângă motivarea lui.
Prima observație iese din compararea celor două. Art. 335 alin. (6) are un singur criteriu, momentul: infirmarea anterioară comunicării. Justificarea Curții are însă altul: infirmarea din oficiu, în cadrul atribuției de verificare a legalității și temeiniciei soluției. Paragrafele 19 și 21 vorbesc de câte trei ori despre infirmarea „din oficiu”, iar paragraful 23 numește textul „o reglementare specială privind infirmarea din oficiu a unei ordonanțe de clasare”. Numai că textul nu spune asta. Cele două se suprapun în marea majoritate a cazurilor, fiindcă o plângere presupune, de regulă, cunoașterea soluției. Nu se suprapun însă întotdeauna: o persoană care află de clasare altfel decât prin comunicarea oficială, de exemplu consultând dosarul, și se plânge procurorului ierarhic superior înainte ca ordonanța să îi fie comunicată, cade după litera alin. (6) în afara confirmării judecătorești, deși motivarea Curții nu o acoperă. Dispozitivul nu creează aici o ambiguitate juridică, fiindcă respinge excepția în raport cu criticile formulate, iar acelea nu au atins acest punct. Rămâne o distanță între norma confirmată și explicația care a stat la baza confirmării.
A doua observație se obține punând alături termenele din același articol. Alin. (4) impune confirmarea în cel mult 3 zile, sub sancțiunea nulității, adică o constrângere strictă pusă pe judecător. Alin. (6) nu cuprinde niciun termen, nici pentru infirmare, nici pentru redeschidere. Iar momentul de la care depinde totul, comunicarea ordonanței de clasare, este reglementat de art. 316 din Codul de procedură penală, fără să rezulte de acolo un interval în care ea să se facă. Pe deasupra, așa cum a arătat în dosar chiar reprezentantul Ministerului Public, comunicarea urmează verificării legalității și temeiniciei soluției de către procurorul ierarhic superior. Rezultatul e un mecanism în care ferestrele se deschid și se închid prin acte ale aceleiași autorități care beneficiază de excepție. Nimic din asta nu e nelegal, dar explică de ce critica de calitate a legii a revenit după nouă ani.
A treia observație privește un cuvânt care se schimbă pe drum. Art. 132 din Constituție, pe care se sprijină întreaga justificare, enumeră trei principii ale activității procurorilor: legalitatea, imparțialitatea și controlul ierarhic. Motivarea le reproduce corect la paragraful 17, apoi, la finalul paragrafului 21, spune că dispozițiile criticate „dau expresie principiului subordonării ierarhice”. Controlul ierarhic și subordonarea ierarhică nu sunt același lucru: primul presupune verificarea unui act, al doilea presupune primirea unei dispoziții. Diferența nu schimbă soluția, dar tocmai aici e locul în care ea ar conta cel mai mult, fiindcă ce se apără prin alin. (6) e capacitatea procurorului ierarhic superior de a corecta un act, nu de a comanda o soluție.
A patra observație e cronologică și e cea mai grăitoare din tot dosarul. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit pe 29 octombrie 2015, printr-o dezlegare obligatorie pentru toate instanțele, că redeschiderea urmăririi penale se supune confirmării judecătorului în toate cazurile. Decizia a fost publicată pe 11 decembrie 2015. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, care a introdus excepția, a fost publicată pe 23 mai 2016, adică 164 de zile mai târziu. Un mecanism de unificare a practicii a fost, deci, restrâns în mai puțin de șase luni, pe calea cea mai rapidă disponibilă, iar textul rezultat a ajuns la Curtea Constituțională de două ori în zece ani. Nici Guvernul, autorul ordonanței, nu a trimis un punct de vedere în acest dosar.
Ultima observație privește ceea ce a rămas fără răspuns. Hotărârea din Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, reprodusă la paragraful 16 al deciziei, cere ca instanța națională chemată să autorizeze redeschiderea să examineze două lucruri: dacă redeschiderea nu e inechitabilă și dacă perioada scursă de la încetarea anchetei nu e excesivă. Răspunsul Curții, acela că dreptul e doar prorogat până la soluția următoare, acoperă primul aspect, accesul la judecător, dar nu pe al doilea. La momentul soluției următoare, durata scursă nu mai poate fi cenzurată ca temei al redeschiderii, fiindcă redeschiderea s-a consumat. Toate cele patru decizii ale Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial al României din 30 septembrie 2026 au cerut, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale președinților celor două Camere, ale Guvernului și ale Avocatului Poporului, adică 16 solicitări, din care a sosit una singură, într-un alt dosar. Pe o întrebare venită din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, tăcerea celor patru autorități lasă instanța constituțională să judece fără contraargument.
Ce ar trebui schimbat
- Art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală să spună „din oficiu”, dacă asta a fost intenția. Motivarea Curții descrie de patru ori excepția drept una privind infirmarea din oficiu, dar textul o leagă doar de momentul comunicării. Adăugarea celor două cuvinte ar alinia norma cu explicația pe care se sprijină constituționalitatea ei și ar elimina cazul persoanei care află de clasare altfel decât prin comunicare.
- Comunicarea ordonanței de clasare să aibă un termen expres. Cât timp fereastra excepției se închide prin comunicare, iar comunicarea nu e legată de un interval, durata în care redeschiderea scapă controlului judecătoresc depinde de ritmul de lucru al parchetului. Un termen scris, chiar generos, ar transforma un moment variabil într-unul verificabil.
- Redeschiderea dispusă fără confirmare să fie consemnată într-un act comunicat persoanei vizate. Astăzi, cine trece prin ipoteza de la alin. (6) poate afla târziu că a existat o clasare și că ea a fost desființată. O informare obligatorie nu ar readuce confirmarea judecătorească, dar ar face posibil ca dreptul prorogat, despre care vorbește paragraful 21, să fie exercitat în cunoștință de cauză.
- Restrângerea unei dezlegări a instanței supreme să nu se facă prin ordonanță de urgență. Decizia nr. 27/2015 fusese pronunțată exact ca să unifice practica, iar ea a fost limitată 164 de zile mai târziu, fără dezbatere parlamentară. Când un mecanism de unificare e corectat atât de repede și pe calea cea mai scurtă, rezultatul e o normă care revine la Curtea Constituțională, cum s-a întâmplat în 2017 și acum.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 30 septembrie 2026, paginile 2-4 8 pagini PDF, 86 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia nr. 226 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 30 septembrie 2026, paginile 2-4
D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 226 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Andrei Grigoraș — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 22.491/302/2020/a1 al Judecătoriei Sectorului 5 București — Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.095D/2021.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile criticate au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017 și că acestea trebuie coroborate cu dispozițiile art. 304 alin. (2) și ale art. 316 din Codul de procedură penală. Totodată, susține că soluția de clasare nu poate fi comunicată părților interesate decât ulterior analizării legalității și temeiniciei acesteia de către procurorul ierarhic superior. Astfel, numai în urma acestei analize și dacă se apreciază că soluția este corectă, se dispune comunicarea ordonanței, care nu produce efecte anterior comunicării.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 18 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 22.491/302/2020/a1, Judecătoria Sectorului 5 București — Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Copos în procedura de cameră preliminară, într-o cauză în care, în faza urmăririi penale, s-a dispus inițial prin ordonanța procurorului de caz clasarea față de autorul sesizării, iar ulterior, prin ordonanța procurorului ierarhic superior, infirmarea ordonanței de clasare și redeschiderea urmăririi penale.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt contrare principiului egalității în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât instituie un tratament juridic diferențiat în funcție de comunicarea sau necomunicarea soluției de netrimitere în judecată. În acest sens se arată că doar în cazul în care soluția a fost comunicată persoanei interesate redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în timp ce, în ipoteza necomunicării acesteia, intervenția procurorului ierarhic superior rămâne nesupusă controlului judecătoresc. În ceea ce privește accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, se susține că soluția legislativă criticată încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât necomunicarea ordonanței de clasare determină imposibilitatea persoanelor interesate de a beneficia de garanțiile procedurale aferente controlului judecătoresc al redeschiderii urmăririi penale, deși efectele actului de infirmare și de redeschidere sunt identice, indiferent de comunicarea soluției inițiale.
6. Totodată, se susține că dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală nu îndeplinesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, întrucât permit redeschiderea urmăririi penale fără confirmarea judecătorului de cameră preliminară, inclusiv în faza urmăririi penale in rem, fără stabilirea unor limite temporale sau procedurale clare, ceea ce este de natură să afecteze securitatea raporturilor juridice și să creeze premisele unor soluții discreționare. Se mai arată că textul criticat se îndepărtează de regula instituită de Codul de procedură penală, care nu reglementează nicio excepție privind obligativitatea comunicării soluțiilor de netrimitere în judecată, dar și de rațiunea pentru care legiuitorul a instituit controlul judecătoresc asupra redeschiderii urmăririi penale, respectiv prevenirea arbitrarului și asigurarea unui control independent asupra intervenției procurorului ierarhic superior.
7. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 4 august 2005, pronunțată în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, precum și la cea a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 454 din 11 iulie 2019. Totodată, se invocă și Decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că redeschiderea urmăririi penale prevăzută de art. 335 din Codul de procedură penală este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, atât în urma infirmării soluției procurorului de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de art. 336 și următoarele din Codul de procedură penală, cât și în cazul infirmării dispuse din oficiu.
8. Judecătoria Sectorului 5 București — Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, arată că procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară reprezintă o garanție procesuală esențială a caracterului echitabil al actului de redeschidere, garantată participanților la procesul penal prin dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție. În același timp reține că înlăturarea acestei garanții în ipoteza în care redeschiderea urmăririi penale este dispusă anterior comunicării ordonanței de netrimitere în judecată nu este justificată, din perspectiva dispozițiilor art. 16 alin. (1) raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția infirmă soluția de netrimitere în judecată și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței care cuprinde această soluție, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.”
13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, precum și celor ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile constituționale invocate și în prezenta cauză, precum și față de critici similare.
15. Prin Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția, reținând, prin paragrafele 27-43, că instituția redeschiderii urmăririi penale constituie, în acord cu art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, un caz de reluare a urmăririi penale, sens în care legiuitorul a prevăzut, în art. 335 din același cod, cazurile și condițiile în care urmărirea penală poate fi redeschisă. Astfel, așa cum rezultă din însăși denumirea instituției, aceasta vizează situația în care urmărirea penală a fost finalizată, fie printr-o ordonanță de clasare, fie printr-o ordonanță de renunțare la urmărirea penală. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția, dacă ulterior constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, cât și de către însuși procurorul care a dispus soluția, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori dacă se constată că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligațiile stabilite potrivit art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală. De asemenea, potrivit art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale are loc și atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluției de clasare și a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispozițiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală.
16. Curtea a mai reținut, ca regulă generală, că redeschiderea urmăririi penale este, sub sancțiunea nulității, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, iar judecătorul hotărăște, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului și cu participarea procurorului, asupra legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. O astfel de abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii în acord a instituției cu exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 3 iunie 2003 și 4 august 2005 în cauzele Pantea împotriva României, paragraful 236, și Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acționează în calitate de magistrați ai Ministerului Public, nu răspund cerințelor de independență față de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunțată în Cauza Stoianova și Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanța europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanțe naționale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă.
17. Totodată, Curtea a mai arătat că legiuitorul a instituit o excepție de la regula potrivit căreia ordonanțele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară, dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală reglementând că în cazul în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția infirmă soluția de netrimitere în judecată și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței care cuprinde această soluție, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. O astfel de soluție își găsește justificare în dispozițiile constituționale ale art. 132 referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, potrivit cărora „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic”.
Dintre aceste 3 principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparțialității, aplicabil și judecătorilor prin natura activității de jurisdicție exercitate de aceștia, decurge din apartenența procurorilor la autoritatea judecătorească și din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituție, de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societății. De altfel, principiul legalității este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activității procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligația de a-și îndeplini atribuțiile numai în conformitate cu dispozițiile legii, fără posibilitatea de a acționa întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. De altfel, acest principiu este reflectat în art. 2 din Codul de procedură penală referitor la legalitatea procesului penal și potrivit căruia „procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege”.
18. Curtea a reținut că dispoziția legală ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate reprezintă atât o dezvoltare a principiului consacrat de art. 132 din Constituție, cât și o garanție a respectării sale prin eficientizarea activității de urmărire penală, constituind, deopotrivă, o regulă de procedură, pe care legiuitorul să o adopte, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție.
19. Cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea a constatat, la paragraful 45, că situația juridică a părților și a subiecților procesuali principali cărora nu li s-a comunicat ordonanța de clasare, fiind infirmată, din oficiu, în cadrul procedurii de verificare a legalității și temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior nu este identică cu cea a situației celor cărora li s-a comunicat soluția de clasare și care, după comunicare, a fost infirmată la plângerea persoanei interesate. Faptul că o ordonanță de infirmare a unei ordonanțe de clasare necomunicate nu mai este supusă confirmării judecătorului de către judecătorul de cameră preliminară nu constituie o discriminare ce implică excluderea de la un drept/beneficiu, deoarece persoanele cărora li s-a comunicat ordonanța de clasare nu se află în aceeași situație juridică cu cele cărora nu li s-a comunicat un act considerat nelegal sau netemeinic de către procurorul ierarhic superior.
20. Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa că acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în cauză, diferența de reglementare criticată este justificată în mod obiectiv și rezonabil de existența unor situații juridice distincte, determinate de momentul infirmării soluției de clasare și de incidența sau nu a obligației de comunicare a acesteia, astfel încât tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor nu aduce atingere principiului egalității în drepturi, ci reprezintă expresia aplicării acestuia.
21. Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 coroborate cu cele ale art. 21 din Constituție, Curtea a reținut că soluția normativă reglementată de dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală nu încalcă nici aceste prevederi constituționale. În acest sens, tot prin Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, paragrafele 41-43, Curtea a arătat că teza posibilității infirmării vizează infirmarea din oficiu a unei ordonanțe de clasare și se realizează în concret în cadrul atribuției de verificare a legalității și temeiniciei unei asemenea soluții. De aceea, dacă procurorul ierarhic superior constată necesitatea infirmării soluției, pronunță o ordonanță al cărei efect imediat constă în necomunicarea ordonanței de clasare către persoanele interesate sau către administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului. Prin urmare, fiind infirmată și necomunicată, ordonanța de clasare nu există și, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate și, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară. Un astfel de drept nu a fost însă suprimat, ci numai prorogat până la pronunțarea unei noi soluții în cauză, fie de clasare ori renunțare la urmărirea penală, fie de trimitere în judecată, situații în care persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, după comunicare, în termenul stabilit în art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în situația emiterii unui rechizitoriu, toate aspectele relevate să fie supuse judecătorului de cameră preliminară în procedura de filtru prevăzută de art. 342 și următoarele din același cod. În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunțe tot o soluție de clasare, care ulterior să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluției, atunci o asemenea ordonanță va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluției de clasare, vor fi deplin aplicabile dispozițiile legale criticate, care, așa cum s-a arătat, dau expresie principiului subordonării ierarhice fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiție, întrucât dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, îl dezvoltă prin aceea că au menirea de a garanta soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin eficientizarea activității de urmărire penală.
22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
23. Totodată, Curtea reține că nu pot fi primite nici criticile referitoare la calitatea legii, întrucât dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală instituie o reglementare specială privind infirmarea din oficiu a unei ordonanțe de clasare, în cadrul atribuției procurorului ierarhic superior de verificare a legalității și temeiniciei acesteia. Astfel, în ipoteza infirmării soluției de clasare, ordonanța inițială este desființată și își pierde existența juridică, fiind lipsită de orice efect procesual, inclusiv sub aspectul comunicării. Susținerea autorului excepției, potrivit căreia Codul de procedură penală nu ar prevedea nicio excepție de la obligația comunicării ordonanțelor, se întemeiază pe o interpretare strict literală și izolată a dispozițiilor legale criticate, fără a ține seama de interpretarea sistematică și teleologică a acestora, întrucât obligația de comunicare presupune existența unui act procedural valabil, condiție care nu mai este îndeplinită ca urmare a infirmării soluției de clasare. În plus, autorul excepției susține că posibilitatea infirmării soluției de clasare inclusiv în faza urmăririi penale in rem ar fi de natură să afecteze drepturile procesuale și securitatea raporturilor juridice. Or, Curtea reține că, în această etapă, neexistând o acuzație în materie penală și nicio persoană determinată, nu se poate susține afectarea unor drepturi procesuale și, în consecință, nici încălcarea exigențelor securității raporturilor juridice. De altfel, Curtea constată că procedura reglementată de art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală reprezintă o opțiune a legiuitorului, exprimată în considerarea atribuțiilor sale constituționale, iar soluția legislativă astfel adoptată este clară, coerentă și previzibilă, fiind instituită cu respectarea tuturor exigențelor constituționale.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 22.491/302/2020/a1 al Judecătoriei Sectorului 5 București — Secția I penală și constată că dispozițiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București — Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andrei Grigoraș
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.