Pe scurt
- De la 1 octombrie 2026, firma care aduce în Uniune oțel din categoriile enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) 2026/1384 trebuie să pună pe masa vămii un certificat de uzină în care scriu două lucruri: țara în care oțelul a fost topit și turnat prima dată și numărul de șarjă al lotului.
- Dacă certificatul lipsește, timp de un an, până la 30 septembrie 2027, vama poate primi în locul lui facturi, avize de expediție, clauze de calitate din contracte, declarații de furnizor pe termen lung, documente de producție, documente vamale din țara exportatoare, corespondență comercială sau descrieri de produs. De la 1 octombrie 2027 ușa se închide.
- Sancțiunea nu e o amendă. Importul care nu vine cu țara de topire și turnare declarată și susținută cu dovezi se respinge la frontieră. Sunt vizați toți importatorii de oțel, fără excepție de origine, inclusiv cei care cumpără din Islanda, Liechtenstein sau Norvegia.
Publicat: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1963 din 31 august 2026
Intră în vigoare: 1 septembrie 2026
Se aplică: de la 1 octombrie 2026, iar articolul 1 alineatul (3) numai până la 30 septembrie 2027
Un singur document decide, de la 1 octombrie 2026, dacă marfa intră sau se întoarce: certificatul de uzină care arată unde a fost topit oțelul. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1963 al Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1963 din 31 august 2026, stabilește exact ce hârtii poate primi vama drept dovadă a țării de „topire și turnare” și ce se întâmplă când nu le primește. Pentru importatorii români obișnuiți cu controale de origine, noutatea e că originea mărfii și locul topirii sunt de acum două fapte separate, care se dovedesc separat. Oțelul a mai trecut prin astfel de strângeri de șurub în ultimele luni, cea mai recentă fiind salvgardarea provizorie la oțelul electrotehnic, dar aceea lovea prețul. Regulamentul de acum lovește accesul.
Documentul cerut în primul rând este certificatul de uzină, emis de oțelăria care a produs metalul, nu de vânzător, nu de transportator și nu de importator. El trebuie să conțină, potrivit articolului 1 alineatul (1), țara de „topire și turnare” și numărul de șarjă al oțelului importat. Țara de „topire și turnare” înseamnă, în definiția preluată de regulament, locul unde oțelul sau fierul brut a fost produs pentru prima dată în stare lichidă, într-un cuptor de elaborare, și a fost apoi turnat în prima lui formă solidă. Definiția cuprinde explicit și retopirea deșeurilor, deci pentru oțelul făcut din fier vechi contează țara în care s-a retopit fierul vechi, nu țara din care a venit fierul vechi.
Comisia nu a transformat însă certificatul de uzină în unica poartă, cel puțin nu de la început. Potrivit articolului 1 alineatul (2), vama poate completa un certificat incomplet cu alte documente, atunci când din el lipsește fie țara, fie numărul de șarjă. Mai departe merge alineatul (3) al aceluiași articol, care acceptă aceleași opt tipuri de documente ca dovezi de sine stătătoare, atunci când certificatul de uzină nu poate fi obținut deloc. Lista e identică în ambele alineate: facturi, avize de expediție, certificate și clauze de calitate din comenzile de achiziție sau din contractele executate, declarații pe termen lung din partea furnizorilor, contabilitatea costurilor și documente de producție, documente vamale din țara exportatoare, corespondență comercială și descrieri ale produsului. Diferența e că alineatul (2) rămâne în vigoare pe termen nelimitat, în vreme ce alineatul (3) se stinge la 30 septembrie 2027.
Regulamentul nu stă singur. El pune în aplicare articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2026/1384, mecanismul prin care Uniunea răspunde supracapacității mondiale la oțel printr-un contingent tarifar anual și o taxă de 50 % pentru tot ce trece peste contingent. Legătura dintre cele două nu e administrativă, e de substanță. Un plafon pe țări poate fi ocolit simplu: oțelul topit într-o țară care și-a epuizat contingentul pleacă spre o țară terță, e laminat sau doar reexpediat de acolo și ajunge în Uniune cu altă origine și cu alt contingent. Noțiunea de țară de „topire și turnare” taie exact această rută, fiindcă leagă marfa de cuptorul în care a început, nu de ultimul port din care a plecat. Fără dovada topirii, plafonul de la 1 octombrie 2026 ar fi fost o linie trasată pe hârtie.
Obligația acoperă toate cele 30 de categorii de produse din anexa I la Regulamentul (UE) 2026/1384, de la foile laminate la cald până la țevi, sârmă și bare, deci practic tot ce intră în regimul de contingente. Nu acoperă însă tot oțelul: produsele siderurgice din aval, piesele și subansamblurile fabricate din oțel rămân în afara anexei I, iar Comisia are termen până la 30 iunie 2027 să evalueze dacă le include. Un detaliu care scapă ușor: scutirile de contingent pentru Islanda, Liechtenstein și Norvegia sunt scrise în articolul 2 din regulamentul de bază și se aplică, după litera lui, „prezentului articol”. Obligația de a dovedi topirea și turnarea stă în articolul 4, pe care scutirea nu îl atinge. Oțelul norvegian intră deci fără contingent și fără taxă de 50 %, dar nu intră fără certificat de uzină.
Efectele pe care le produce
Declararea se face tehnic, prin coduri TARIC de document, nu prin vreo rubrică de text liber. Potrivit articolului 2 alineatul (2), țara de „topire și turnare” se declară prin codurile TARIC ale documentelor, ceea ce înseamnă că declarantul vamal trebuie să aibă deja în mână documentul în momentul în care completează declarația, nu să îl trimită ulterior. Numărul de șarjă, în schimb, nu se declară niciodată: el trebuie doar să existe în document. Distincția contează pentru cine construiește proceduri interne, fiindcă un lot amestecat, cu mai multe șarje în același transport, cere tot atâtea numere în documentație, deși la vamă se declară o singură țară.
La articolul 2 alineatul (1) apare o obligație care cade pe administrație, nu pe firmă, dar o costă pe firmă: atunci când țara e atestată prin documentele de la articolul 1 alineatul (2) sau (3), vama trebuie să efectueze controale documentare. Verbul din text e „trebuie”, nu „poate”. Certificatul de uzină complet nu declanșează acest control obligatoriu. Rezultatul practic e un sistem cu două viteze la frontieră: cine vine cu certificat trece în ritmul obișnuit, cine vine cu facturi și corespondență comercială intră într-o verificare al cărei termen nu e scris nicăieri. Chiar preambulul regulamentului recunoaște că verificările pot întârzia accesul la nivelul tarifar relevant până la încheierea lor, ceea ce la un contingent gestionat trimestrial, în ordinea acceptării declarațiilor, poate însemna pierderea locului în contingent.
Sancțiunea e scrisă într-o singură propoziție, articolul 2 alineatul (3): nedeclararea țării de „topire și turnare” cu dovezi verificabile adecvate conduce la respingerea importului. Lipsesc deopotrivă taxa majorată, termenul de completare și regularizarea ulterioară. Marfa nu intră. Iar fiindcă dovezile adecvate sunt cele definite la articolul 1, unde numărul de șarjă e cerut în fiecare variantă, un dosar care arată țara dar nu arată șarja nu e un dosar complet, chiar dacă la vamă nu se declară decât țara.
Pentru mărfurile aflate deja pe drum regulamentul nu prevede nimic. Niciun regim tranzitoriu, nici pentru loturile încărcate înainte de 1 octombrie 2026, nici pentru cele aflate în antrepozit. Articolul 3 fixează data aplicării și se oprește. În practică, un transport plecat din Asia la jumătatea lui august, cu sosire în octombrie, trebuie să vină cu un certificat pe care nimeni nu l-a cerut la încărcare și care se emite de oțelărie, nu de expeditor.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Până la 1 octombrie 2026 nu exista nicio obligație de a dovedi la vamă locul topirii. Regulamentul (UE) 2026/1384 a început să se aplice la 1 iulie 2026, cu contingentele și cu taxa de 50 % peste contingent, dar articolul 4 alineatul (1), cel care cere dovada topirii și turnării, a fost amânat prin articolul 14 litera (b) din același regulament până la 1 octombrie 2026. Între cele două date au trecut 92 de zile în care plafonul a funcționat fără instrumentul care îl face greu de ocolit. Importatorii au avut în acest interval un regim mai sever la preț și mai permisiv la hârtii decât cel care începe acum.
S-a schimbat și natura informației cerute. Originea vamală a unei mărfi se stabilește după reguli de transformare substanțială și poate fi, perfect legal, diferită de țara în care metalul a fost produs. Țara de „topire și turnare” nu urmează aceste reguli: ea se întoarce la cuptor. Un laminat care are originea într-o țară terță pentru că acolo a fost prelucrat va trebui de acum să își arate și cuptorul, chiar dacă el se află în cu totul altă parte a lumii.
În al treilea rând, s-a schimbat orizontul. Lista flexibilă de documente e o perioadă de tranziție de 365 de zile, de la 1 octombrie 2026 până la 30 septembrie 2027 inclusiv, nu o concesie permanentă. După ea, articolul 1 alineatul (3) dispare din dreptul aplicabil, iar singura cale rămasă e certificatul de uzină, eventual completat cu documentele de la alineatul (2). Cine cumpără acum pe contracte multianuale negociază, fără să bage de seamă, și pentru un regim documentar pe care nu l-a văzut încă.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Documentul cerut în primul rând nu e unul nou, inventat de Comisie: certificatul de uzină circulă deja în comerțul cu oțel și e cerut la exportul spre alte țări din afara Uniunii, deci cei mai mulți furnizori serioși îl pot emite fără investiții.
- Primul an admite opt tipuri de documente obișnuite ca dovezi de sine stătătoare, ceea ce lasă loc de respirat firmelor mici, care nu au pârghii să ceară hârtii suplimentare de la o oțelărie îndepărtată.
- Lista e deschisă la revizuire în orice moment, iar Comisia și-a asumat în preambul să o țină sub observație, deci un document care se dovedește util în practică poate fi adăugat fără o nouă negociere legislativă.
- Regula face aplicabil plafonul de la oțel. Fără ea, contingentele pe țări ar fi fost ocolite prin reexpediere, iar producătorii din Uniune, inclusiv cei din România, ar fi plătit diferența.
- Declararea prin coduri TARIC de document se integrează în declarația vamală existentă, fără un formular separat și fără o platformă nouă de raportare.
Ce rămâne o problemă
- Sancțiunea e maximă și unică: respingerea importului. Nu există nicio treaptă intermediară, nici termen de completare a dosarului, deci o eroare de documentare se plătește cu marfa blocată.
- Documentul cheie îl emite un terț aflat în afara Uniunii. Importatorul răspunde pentru o hârtie pe care nu o poate produce singur și pe care nu o poate obține în regim de urgență.
- Nu există regim tranzitoriu pentru mărfurile încărcate înainte de 1 octombrie 2026, deși lanțurile de aprovizionare la oțel lucrează cu termene de livrare de luni, nu de zile.
- Controlul documentar devine obligatoriu exact pentru cine nu are certificat de uzină, adică de regulă pentru firmele mici, iar durata lui nu e plafonată de niciun termen scris în regulament.
- Cea mai permisivă dintre reguli expiră la 30 septembrie 2027, fără ca textul să spună ce listă restrânsă îi ia locul. Firmele trebuie să se pregătească pentru un regim al cărui conținut nu e încă publicat.
- Numărul de șarjă e cerut în documentație dar nu se declară, deci nerespectarea lui se descoperă la control, nu la depunerea declarației, când încă s-ar putea repara.
Sfaturi utile
- Verificați acum, pe fiecare furnizor, dacă certificatul de uzină pe care îl primiți conține explicit țara de topire și turnare și numărul de șarjă. Multe certificate de uzină arată compoziția chimică și caracteristicile mecanice, dar trec țara doar implicit, prin adresa oțelăriei, ceea ce nu e același lucru cu o mențiune a țării de topire.
- Introduceți cele două elemente în comandă și în contract, nu în corespondența de livrare. O clauză de calitate din comanda de achiziție e ea însăși, potrivit articolului 1, dovadă admisibilă, deci efortul de redactare se întoarce dublu.
- Pentru loturile aflate pe drum la 1 octombrie 2026, cereți certificatul retroactiv de la oțelărie chiar înainte de sosirea mărfii. Regulamentul nu prevede nicio înlesnire pentru ele, iar singura plasă de siguranță rămâne, până la 30 septembrie 2027, lista de documente alternative.
- Nu construiți procedura internă pe articolul 1 alineatul (3). El se stinge la 30 septembrie 2027, iar o firmă care a lucrat un an pe facturi și corespondență comercială se trezește în octombrie 2027 fără furnizori obișnuiți să emită certificate.
- Dacă aduceți oțel reciclat sau oțel cu proveniență amestecată, lămuriți din timp care e țara de retopire. Definiția cuprinde retopirea deșeurilor, deci cuptorul care a retopit fierul vechi dă țara, iar aceasta poate fi alta decât cea pe care o indica fluxul materiei prime.
- Planificați marja de timp la vamă pentru transporturile fără certificat. Controlul documentar e obligatoriu pentru ele, iar la un contingent gestionat trimestrial, în ordinea acceptării declarațiilor, o întârziere de câteva zile poate muta lotul în trimestrul următor sau peste contingent, acolo unde taxa e de 50 %.
- Oțelul din Islanda, Liechtenstein și Norvegia nu are nevoie de contingent, dar are nevoie de certificat. Nu confundați scutirea de la articolul 2 din regulamentul de bază cu o scutire de la obligația documentară din articolul 4.
Întrebări frecvente
Ce document trebuie să am la vamă de la 1 octombrie 2026?
Dacă furnizorul nu îmi dă certificat de uzină, importul e blocat?
Ce se întâmplă concret dacă dovada lipsește?
Certificatul de uzină acoperă și numărul de șarjă? Ce fac dacă lipsește doar el?
Se aplică obligația și oțelului din țări cu care Uniunea are acord de liber schimb?
Ce face Comisia cu informațiile adunate?
Analiza redacției
Cele două date care închid regimul flexibil nu sunt alese la întâmplare, iar potrivirea lor spune mai mult despre act decât oricare dintre articolele lui. Articolul 1 alineatul (3) din regulamentul publicat la 31 august 2026 se aplică până la 30 septembrie 2027, iar articolul 5 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul (UE) 2026/1384, cel care transformă informațiile despre topire și turnare într-un criteriu de repartizare a contingentelor pe țări, devine aplicabil la 1 octombrie 2027. Ușa documentelor alternative se închide exact în ziua în care datele încep să conteze la împărțirea banilor. Comisia a construit, așadar, un an în care culege informație fără consecințe tarifare, cu dovezi pe care le admite tocmai pentru că nu le va folosi la repartizare, și trece la cerință unică din clipa în care informația devine operațională. Calendarul e coerent, dar nicio frază din regulament nu îl explică, iar un importator care citește doar actul de punere în aplicare nu are de unde să afle de ce i se îngustează lista.
A doua observație privește raportul dintre actul de punere în aplicare și cel care l-a autorizat. Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2026/1384 cere importatorilor „dovezi adecvate care pot fi verificate, cum ar fi un certificat de uzină”. Formula „cum ar fi” face din certificat un exemplu, nu o condiție. Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2026/1963 îl transformă în obligație, iar prin stingerea alineatului (3) la 30 septembrie 2027 îl transformă în singura cale. Același articol 4 alineatul (2) din actul de bază cerea Comisiei să țină seama de situația specifică a IMM-urilor și să evite sarcinile administrative disproporționate. Regulamentul face asta pentru primul an, apoi încetează să o facă, fără ca textul să spună ce se întâmplă cu firma care, în octombrie 2027, cumpără dintr-un stoc vechi, dintr-o retopire de deșeuri sau dintr-un lot amestecat, pentru care certificatul de uzină nu există și nu mai poate fi emis.
A treia observație e de cronologie și arată cât de strâns a fost calendarul. Consultarea publică pe baza căreia Comisia a ales certificatul de uzină a fost deschisă la 2 iunie 2026, pentru patru săptămâni, deci până la 30 iunie. Regulamentul care îi dă Comisiei competența de a stabili dovezile a fost adoptat la 17 iunie 2026 și publicat la 24 iunie, adică la 15, respectiv 22 de zile după deschiderea consultării. Comisia a întrebat piața despre documentele necesare pentru o obligație care, la data întrebării, nu era încă adoptată. Termenul din actul de bază pentru primul act de punere în aplicare era 31 august 2026, iar Comisia a adoptat regulamentul la 28 august, cu trei zile în avans. Economia de timp s-a oprit însă aici: între intrarea în vigoare, 1 septembrie 2026, și data aplicării, 1 octombrie 2026, preambulul vede 30 de zile de adaptare „suficientă” pentru operatorii economici. Adaptarea îi privește însă pe producătorii de oțel din afara Uniunii, singurii care pot emite documentul. Pentru un transport încărcat în august nicio adaptare nu mai e posibilă.
Ce ar trebui schimbat
- Un regim tranzitoriu pentru mărfurile aflate pe drum. O dispoziție care să accepte, pentru loturile încărcate înainte de 1 octombrie 2026 și dovedite cu documentul de transport, orice dovadă din lista de la articolul 1 alineatul (3), fără controlul documentar obligatoriu. Ar scoate din risc exact transporturile pe care niciun importator nu le mai putea influența la data publicării actului.
- Publicarea listei restrânse înainte de 30 septembrie 2027, nu după. Regulamentul lasă alineatul (3) să expire fără să arate ce îi ia locul. Un termen de preaviz de cel puțin șase luni pentru lista finală ar permite renegocierea contractelor de aprovizionare, care la oțel se încheie pe perioade mai lungi de un an.
- O supapă pentru cazurile în care certificatul nu poate exista. Oțelul retopit din deșeuri colectate din mai multe surse, stocurile vechi și loturile amestecate nu au un certificat de uzină recuperabil. Fără o prevedere pentru ele, articolul 2 alineatul (3) va respinge după 2027 importuri care nu ascund nimic.
- Un termen maxim pentru controlul documentar de la articolul 2 alineatul (1). Controlul e obligatoriu, dar durata lui nu e limitată, iar preambulul recunoaște că poate întârzia accesul la nivelul tarifar. La contingente gestionate trimestrial, în ordinea acceptării declarațiilor, întârzierea se traduce direct în taxa de 50 %.
- Declararea numărului de șarjă, nu doar documentarea lui. Articolul 2 alineatul (2) cere declararea numai a țării, prin coduri TARIC de document. Șarja rămâne o condiție de validitate a dovezii care nu trece prin declarație, deci lipsa lui se constată la control, când importul se respinge, nu la depunere, când ar putea fi completat.
- Un conținut minim al certificatului de uzină. Regulamentul admite că documentul nu e armonizat și nu a fost conceput pentru a arăta țara de topire. Un set minim de rubrici, publicat ca model neobligatoriu, ar reduce numărul de certificate respinse pentru că indicau adresa oțelăriei în loc de țara de topire și turnare.
Textul original al actului normativ
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2026/1963 AL COMISIEI din 28 august 2026 privind stabilirea tipului de dovezi pe care importatorii trebuie să le prezinte pentru a dovedi țara de „topire și turnare”
EMITENT: Comisia Europeană
Publicat în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1963 din 31 august 2026
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2026/1384 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2026 privind contracararea efectelor comerciale negative ale supracapacității mondiale pe piața oțelului din Uniune și de modificare a Regulamentului (UE) 2020/2170 (1) (denumit în continuare „Regulamentul privind oțelul”), în special articolul 4 alineatul (2),
întrucât:
(1) Regulamentul privind oțelul a stabilit un cadru clar și cuprinzător pentru a contracara supracapacitatea mondială, în special prin deschiderea unui număr definit de contingente și prin stabilirea unei taxe în afara contingentului de 50 %.
(2) Soluționarea efectivă a problemei supracapacității mondiale necesită eforturi comune sporite din partea Uniunii și a țărilor partenere care împărtășesc aceeași viziune și nu contribuie la supracapacitatea mondială. pentru a contracara cauzele profunde ale supracapacității mondiale, inclusiv prin monitorizarea importurilor și a locului lor de „topire și turnare”.
(3) Țara de „topire și turnare” înseamnă locul inițial în care oțelul sau fierul brut este produs inițial sub formă lichidă într-un cuptor de producere a oțelului sau a fierului și este apoi turnat în prima sa stare solidă după topire, inclusiv retopirea deșeurilor.
(4) Introducerea cerinței de transparență în ceea ce privește țara de „topire și turnare” prin Regulamentul privind oțelul urmărește să îmbunătățească trasabilitatea produselor siderurgice importate în Uniune, permițând Comisiei să dobândească o înțelegere mai precisă a lanțului de aprovizionare cu oțel al Uniunii și să evalueze orice evoluții viitoare ale politicilor, anticipate de abordarea etapizată prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (j) și la articolul 12 alineatul (5) din Regulamentul privind oțelul.
(5) Prin urmare, la importul în Uniune, trebuie să se declare țara de „topire și turnare”.
(6) La 2 iunie 2026, Comisia a publicat o consultare publică deschisă timp de patru săptămâni pentru a evalua: (i) dacă certificatul de uzină este suficient pentru a demonstra țara de „topire și turnare”; (ii) dacă există alte documente care conțin informații relevante la un nivel similar sau comparabil cu cel al certificatului de uzină; (iii) posibila sarcină administrativă și/sau financiară care decurge din cerințele de documentare propuse, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).
(7) Majoritatea respondenților au confirmat că certificatul de uzină ar fi un document adecvat, deși mulți susțin că acesta nu ar trebui să fie singura opțiune și se exprimă în favoarea unui cadru probatoriu flexibil care să permită utilizarea unei documentații complementare.
(8) În ceea ce privește existența oricăror altor documente care ar putea fi utilizate ca alternativă la certificatul de uzină, părțile interesate nu susțin înlocuirea certificatului de uzină cu un singur document alternativ. În schimb, ele favorizează în mod covârșitor un cadru documentar flexibil, care să permită utilizarea mai multor tipuri de documente în acest sens. În multe cazuri, respondenții au sugerat furnizarea altor documente în completarea certificatului de uzină, iar în alte cazuri, ca alternativă.
(9) Certificatul de uzină nu este un document armonizat și nici nu este conceput în mod special pentru a demonstra țara de „topire și turnare”. Consultarea țintită a confirmat că acesta este documentul cel mai larg recunoscut ca principal mijloc de identificare a țării și că, prin urmare, el ar trebui să fie prezentat de importatorii din Uniune atunci când este disponibil. Comisia confirmă, la rândul său, că certificatul de uzină este deja solicitat atunci când se exportă oțel către anumite alte țări din afara Uniunii. În cazul în care importatorii nu sunt în măsură să furnizeze un certificat de uzină și se bazează pe alte forme admisibile de dovezi, autoritățile vamale competente au obligația să verifice exactitatea dovezilor prezentate, ceea ce poate întârzia accesul la nivelul tarifar relevant până la finalizarea acestor verificări.
(10) Prin urmare, este necesar să se utilizeze ca punct de pornire documentația existentă pentru a se limita sarcina administrativă potențială și pentru a se asigura faptul că cerințele de transparență rămân proporționate și realizabile pentru toți operatorii economici din Uniune, inclusiv pentru întreprinderile mici și mijlocii, deoarece utilizarea unui tip de dovezi recunoscute pe scară largă, cum ar fi certificatul de uzină, ar limita necesitatea unor verificări complementare, asigurând astfel o gestionare rapidă a importurilor.
(11) Absența unei declarații privind țara de „topire și turnare”, susținută de dovezi verificabile adecvate astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul privind oțelul, ar constitui o nerespectare a cerințelor de transparență prevăzute în Regulamentul privind oțelul, ceea ce ar conduce la respingerea importului de către autoritățile vamale.
(12) Prin urmare, este oportun să se stabilească mai întâi o listă de dovezi care pot fi prezentate autorităților vamale naționale în cursul unei perioade inițiale de un an, înainte de limitarea acestei liste începând cu 1 octombrie 2027, asigurându-se astfel faptul că operatorii economici își pot adapta treptat practicile în ceea ce privește furnizarea de informații privind țara de „topire și turnare” și permițându-i în același timp Comisiei să se bazeze pe informații solide în ceea ce privește țara de „topire și turnare”, în special având în vedere posibilele evoluții în materie de politici anticipate în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (j) și al articolului 12 alineatul (5) din Regulamentul privind oțelul.
(13) Comisia ar trebui să revizuiască în permanență lista dovezilor privind țara de „topire și turnare”. Comisia poate adapta lista respectivă în orice moment. Acest lucru este valabil în special atunci când dovezile disponibile evoluează, necesitând astfel o ajustare a cerințelor privind documentația.
(14) Este oportun ca prezentul regulament să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, astfel încât să le asigure operatorilor economici suficient timp pentru a-și adapta practicile până la data aplicării efective a cerinței de transparență.
(15) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind barierele în calea comerțului,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
(1) În momentul importului în Uniune, importatorii de produse care se încadrează în categoriile enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) 2026/1384 trebuie să furnizeze un certificat de uzină care să includă țara de „topire și turnare” și numărul de șarjă al oțelului importat.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care certificatul de uzină furnizat nu conține informații referitoare fie la țara de „topire și turnare”, fie la numărul de șarjă, autoritățile vamale pot lua în considerare următoarele dovezi ca fiind complementare certificatului de uzină, cu condiția ca acestea să conțină informațiile lipsă referitoare fie la țara de „topire și turnare”, fie la numărul de șarjă:
(a) facturi;
(b) avize de expediție;
(c) certificate și clauze de calitate din comenzile de achiziție sau contractele executate;
(d) declarații pe termen lung din partea furnizorilor;
(e) contabilitatea costurilor și documente de producție;
(f) documente vamale din țara exportatoare;
(g) corespondență comercială; sau
(h) descrieri ale produsului.
(3) Atunci când nu se poate furniza un certificat de uzină, autoritățile vamale pot lua în considerare următoarele dovezi ca fiind dovezi de sine stătătoare, cu condiția ca ele să conțină informații referitoare la țara de „topire și turnare” și la numărul de șarjă:
(a) facturi;
(b) avize de expediție;
(c) certificate și clauze de calitate din comenzile de achiziție sau contractele executate;
(d) declarații pe termen lung din partea furnizorilor;
(e) contabilitatea costurilor și documente de producție;
(f) documente vamale din țara exportatoare;
(g) corespondență comercială; sau
(h) descrieri ale produsului.
Articolul 2
(1) Atunci când documentele menționate la articolul 1 alineatul (2) sau (3) atestă țara de „topire și turnare”, autoritățile vamale trebuie să efectueze controale documentare ale informațiilor și ale documentelor justificative prezentate.
(2) Țara de „topire și turnare” se declară prin intermediul codurilor TARIC ale documentelor.
(3) Nedeclararea țării de „topire și turnare” cu dovezi verificabile adecvate, astfel cum sunt definite la articolele 1 și 2, conduce la respingerea importului.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 octombrie 2026.
Cu toate acestea, articolul 1 alineatul (3) se aplică de la 1 octombrie 2026 până la 30 septembrie 2027.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 28 august 2026.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L, 2026/1384, 24.6.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/1384/oj.
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.