Pe scurt
- Măsura de protecție nu se dispune automat. Curtea Constituțională a stabilit că art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 nu obligă pe nimeni să ia o măsură de protecție specială numai pentru că un copil a comis o faptă prevăzută de legea penală fără să răspundă penal. Cuvântul „beneficiază” din text funcționează ca filtru: măsura se ia dacă este un câștig pentru copilul acela.
- Pe cine atinge. Copiii care nu au împlinit 14 ani și cei între 14 și 16 ani care au acționat fără discernământ, părinții lor, procurorii care clasează astfel de dosare, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și judecătorii de cameră preliminară.
- Legea rămâne neatinsă, dar motivarea obligă. Excepția a fost respinsă, deci articolul rămâne cuvânt cu cuvânt cum era. Ce se schimbă pe 9 octombrie 2026 este că părintele care contestă o sesizare făcută mecanic are de acum un argument pronunțat de Curte, nu doar o părere.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 9 octombrie 2026, paginile 2-4
Intră în vigoare: 9 octombrie 2026, data publicării, decizia fiind definitivă și general obligatorie
Procurorul a clasat dosarul pentru că minorul nu răspundea penal, dar în aceeași ordonanță a sesizat direcția de protecție a copilului, ca aceasta să aprecieze dacă ia față de el o măsură de protecție specială. Mama copilului a atacat ordonanța, iar plângerea împotriva soluției de clasare a ajuns la judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 1 București, Secția penală. În acel dosar s-a ridicat excepția de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională a soluționat-o prin Decizia nr. 429 din 30 aprilie 2026, publicată pe 9 octombrie 2026 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849. Judecătorul admisese plângerea și înlăturase din ordonanță dispoziția de sesizare, iar Curtea a folosit chiar această soluție ca argument.
Excepția a fost respinsă ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, și textul a fost declarat constituțional în raport cu criticile formulate. O respingere nu schimbă nimic în litera legii, așa că întrebarea utilă este alta: ce a fixat Curtea despre felul în care se citește art. 60 lit. e) de acum înainte. Răspunsul stă într-un singur cuvânt din text, „beneficiază”, și în două paragrafe de motivare care pot fi invocate de orice părinte, procuror sau direcție de asistență socială.
Efectele pe care le produce
Despre ce drept al copilului e vorba. Protecția specială nu este o pedeapsă și nu este niciun ajutor social obișnuit. Potrivit art. 54 și 59 din Legea nr. 272/2004, citate de Curte, ea cuprinde măsurile, prestațiile și serviciile destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi, ori a copilului care, pentru protejarea intereselor lui, nu poate fi lăsat în grija lor. Măsurile sunt trei: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată. Primele două scot copilul din casă. Așa se explică de ce autoarea excepției a invocat art. 26 din Constituție, care obligă autoritățile publice să respecte și să ocrotească viața intimă, familială și privată.
Cine intră în ipoteza textului. Art. 60 lit. e) privește copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal. Răspunderea penală a minorului este reglementată în art. 113 din Codul penal: copilul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal în nicio situație, iar cel care are între 14 și 16 ani răspunde numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Pentru acești copii urmărirea penală se închide, iar singura consecință posibilă rămâne cea din legea protecției copilului. Din aceeași lege, Înalta Curte a lămurit ce înseamnă îndepărtarea de copii a salariatului acuzat de abuz.
Pentru copiii aflați peste pragul răspunderii penale, încadrarea s-a schimbat în octombrie 2026, când art. 374 din Codul penal a fost rescris în jurul materialelor cu abuzuri sexuale asupra minorilor.
Totul se sprijină pe cuvântul „beneficiază”. Curtea reține, în paragraful 17, că textul are un conținut normativ clar, precis și previzibil tocmai pentru că folosește verbul „beneficiază”, iar acesta arată că măsurile de protecție specială se iau față de copil numai dacă ele reprezintă un beneficiu pentru el. Argumentul este mic la vedere și greu la aplicare: un text care enumeră categorii nu enumeră obligații. Faptul că un copil se află pe listă îi deschide accesul la o măsură atunci când aceasta îi folosește, fără să o impună nimănui.
Aplicarea automată este exclusă explicit. În paragraful 18, Curtea arată că întreaga critică a autoarei se sprijinea pe premisa că măsurile se iau automat ori de câte ori un copil care nu răspunde penal a comis o faptă prevăzută de legea penală. Premisa a fost înlăturată: textul nu se aplică automat, în toate cazurile, ci se ia în calcul beneficiul copilului. Pe acest temei au căzut toate criticile, cele întemeiate pe art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 și art. 26 alin. (1) din Constituție, dar și cea întemeiată pe art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care interzice discriminarea în general.
Judecătorul poate scoate sesizarea din ordonanța de clasare. Cel mai concret lucru din decizie este un exemplu. Curtea invocă soluția dată chiar în dosarul de la care a pornit excepția: judecătorul de cameră preliminară a înlăturat din cuprinsul ordonanței de clasare dispoziția de sesizare a direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Pentru un părinte aflat în aceeași situație, asta înseamnă că dispoziția de sesizare se poate contesta, iar calea este plângerea împotriva ordonanței procurorului.
Motivarea obligă în afara dosarului. Decizia este definitivă și general obligatorie, se comunică instanței care a sesizat Curtea și se publică în Monitorul Oficial. Efectul începe de la publicare, adică de la 9 octombrie 2026, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, pe care Curtea îl invocă în paragraful final. Din acea zi, nicio autoritate nu poate susține că legea i-ar impune măsura fără verificarea situației copilului.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În lege nu se schimbă nimic. Art. 60 lit. e) are aceeași formulare pe care o are din forma republicată a Legii nr. 272/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014. Nicio virgulă nu se mută, nicio categorie nu se adaugă și nicio măsură nu dispare.
În practică se schimbă raportul de forțe într-o discuție care se purta până acum pe interpretări. Până la 9 octombrie 2026, un părinte care spunea că sesizarea direcției a fost făcută mecanic avea de combătut un text care sună ca o listă de beneficiari și o practică în care sesizarea însoțea aproape firesc clasarea. De acum, aceeași discuție se poartă în prezența unei motivări obligatorii, care spune că textul nu se aplică automat și că beneficiul copilului se cântărește de la caz la caz.
Ce nu s-a schimbat, și merită spus limpede, este procedura. Autoarea nu a criticat enumerarea din art. 60, ci caracterul automat al procedurii de luare a măsurilor, prevăzută în art. 84 din aceeași lege. Atât instanța care a sesizat Curtea, cât și reprezentantul Ministerului Public au arătat că art. 84 nu formează obiectul excepției, iar Curtea nu l-a examinat. Articolul acela rămâne, deci, neatins de controlul de constituționalitate, iar o critică îndreptată direct împotriva lui rămâne posibilă.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Interpretarea este obligatorie pentru toți, nu doar pentru părțile din dosarul de la Judecătoria Sectorului 1 București, și se poate invoca de la data publicării.
- Un părinte care contestă sesizarea direcției are de citat două paragrafe de motivare, nu o opinie de doctrină.
- Judecătorul de cameră preliminară primește confirmarea că poate înlătura dispoziția de sesizare dintr-o ordonanță de clasare: exemplul vine chiar de la Curte.
- Direcția de asistență socială nu mai poate motiva o propunere de plasament prin simpla existență a faptei, pentru că textul pe care se sprijină cere ca măsura să fie un beneficiu.
- Articolul rămâne în vigoare, deci copilul care are nevoie de protecție specială nu pierde accesul la ea. O soluție de admitere ar fi lăsat categoria fără temei legal.
- Curtea leagă explicit calitatea legii de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv de Hotărârea din 24 mai 2007 în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, ceea ce dă motivării un sprijin folosibil și în alte cauze.
Ce rămâne o problemă
- Decizia spune că beneficiul copilului se cântărește, dar nu spune cine îl cântărește primul, după ce criterii și cu ce probe. Procurorul, direcția și instanța pot ajunge la concluzii diferite pe același dosar.
- Nu există niciun termen în care direcția sesizată să verifice situația copilului și să comunice familiei rezultatul.
- Sesizarea făcută mecanic nu atrage nicio consecință. Singura cale de reparație rămâne plângerea părintelui, adică un drum în care sarcina de a reacționa este tot a familiei.
- Art. 84, procedura pe care autoarea a reclamat-o de fapt, nu a fost examinat. Problema de fond rămâne deschisă, iar lămurirea ei cere o nouă excepție sau o modificare a legii.
- Între sesizarea Curții, prin Încheierea din 22 iunie 2020, și pronunțare, pe 30 aprilie 2026, au trecut aproape șase ani. Copilul din dosar a crescut între timp, iar măsurile de protecție specială se adresează copiilor.
- De la pronunțare până la publicare au trecut încă 162 de zile, cinci luni și nouă zile, în care motivarea nu putea fi invocată de nimeni.
- Autoarea a lipsit de la ședință, iar președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. Într-o cauză despre drepturile copilului, Curtea a avut în față o singură pledoarie, cea a Ministerului Public.
- Numele minorului apare integral în decizia publicată în Monitorul Oficial, într-o cauză care privește chiar protecția lui.
Sfaturi utile
- Citiți ordonanța de clasare până la ultimul rând. Dispoziția de sesizare a direcției generale de asistență socială și protecția copilului stă, de regulă, la final, după soluția de clasare, și e ușor de trecut cu vederea.
- Dacă o contestați, faceți-o în plângerea împotriva ordonanței procurorului, la judecătorul de cameră preliminară. Acolo s-a obținut înlăturarea ei în dosarul care a dus la această decizie.
- Invocați motivarea. Dispozitivul respinge excepția și nu vă ajută cu nimic. Paragrafele 17 și 18 sunt partea care spune că textul nu se aplică automat.
- Cereți în scris direcției să arate în ce fel măsura propusă este un beneficiu pentru copil. Existența faptei nu răspunde la această întrebare.
- Verificați mai întâi dacă ipoteza textului este îndeplinită. Sub 14 ani nu există răspundere penală, iar între 14 și 16 ani ea apare numai dacă se dovedește discernământul. Dacă răspunderea penală există, art. 60 lit. e) nu se aplică.
- Nu tratați protecția specială ca pe o sancțiune și nu o acceptați ca pe una. Ea se adresează copilului lipsit de ocrotirea părinților sau care nu poate fi lăsat în grija lor, iar acestea sunt situații de fapt care se dovedesc.
- Dacă nemulțumirea ține de procedura automată, îndreptați-o împotriva art. 84 din Legea nr. 272/2004. Decizia nr. 429/2026 nu acoperă acel articol.
- Păstrați o copie a deciziei cu numărul paginilor din Monitorul Oficial nr. 849. Trimiterea exactă contează când o puneți într-o cerere adresată direcției sau instanței.
Întrebări frecvente
Ce a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 429/2026?
Legea s-a schimbat în vreun fel?
Despre ce măsuri este vorba?
Direcția de protecție a copilului este obligată să ia o măsură dacă a fost sesizată?
Poate fi contestată sesizarea făcută de procuror?
De la ce vârstă se aplică art. 60 lit. e)?
Ce s-a întâmplat cu critica privind procedura automată din art. 84?
De ce a durat atât?
Analiza redacției
Problema reală pe care decizia o atinge nu este calitatea redactării art. 60 lit. e), ci o practică. Un procuror care clasează dosarul unui copil fără răspundere penală adaugă în aceeași ordonanță sesizarea direcției de protecție, iar gestul are aparența unei obligații legale. Curtea spune, în termeni care nu lasă loc de interpretare, că obligația nu există: enumerarea din art. 60 arată cine poate beneficia, nu cine trebuie supus unei măsuri. Soluția este corectă și utilă, iar partea folosibilă din ea stă în paragrafele 17 și 18, nu în dispozitiv.
Unde rămâne scurtă este tot acolo unde Curtea nu putea merge mai departe fără să iasă din obiectul excepției. Decizia spune că beneficiul copilului se cântărește, dar nu are cum să spună cine îl cântărește primul și pe ce probe. Rezultatul este că aceeași familie poate primi trei aprecieri diferite, de la procuror, de la direcție și de la instanță, fără ca vreuna să fie motivată după un criteriu scris. Argumentul Curții are și o parte circulară: textul nu se aplică automat, se arată în paragraful 18, fiindcă instanța din acel dosar nu l-a aplicat automat. Autoarea nu reclama o practică generalizată, ci riscul ca textul să permită automatismul, iar faptul că ea a câștigat în propriul dosar nu răspunde la acel risc.
A doua observație ține de calendar. Între încheierea de sesizare, din 22 iunie 2020, și pronunțare, din 30 aprilie 2026, au trecut aproape șase ani, iar publicarea a mai adăugat 162 de zile. Măsurile despre care se discută se iau față de copii, deci întârzierea nu e o simplă statistică de activitate: pentru copilul din dosar, protecția specială și-a pierdut obiectul înainte ca motivarea să poată fi invocată de altcineva. Legea nr. 47/1992 nu prevede un termen pentru publicarea deciziilor, iar cinci luni și nouă zile de la pronunțare arată de ce ar fi nevoie de unul.
A treia observație privește textul publicat. Decizia dă numele întreg al copilului și al mamei, într-o cauză care are ca obiect chiar protecția lui, și o face într-o publicație oficială indexată de motoarele de căutare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului anonimizează de regulă identitatea minorilor, iar practica este cunoscută. Aici nu este în discuție legalitatea deciziei, fiindcă nicio dispoziție nu obligă la anonimizare. În discuție este consecvența: un act care explică de ce interesul copilului se cântărește de la caz la caz nu are nevoie să lase numele acelui copil într-un document permanent.
Ce ar trebui schimbat
- Anonimizarea identității minorilor în deciziile publicate. Decizia ar putea fi citată integral, în articole, cereri și hotărâri, fără ca numele unui copil care a comis o faptă prevăzută de legea penală să rămână căutabil în Monitorul Oficial.
- O obligație de motivare a sesizării, scrisă în Legea nr. 272/2004. Procurorul care sesizează direcția ar trebui să arate în ordonanță de ce o măsură de protecție ar fi un beneficiu pentru copilul acela. Sesizarea mecanică ar deveni vizibilă direct din ordonanță, iar plângerea părintelui ar avea un reper.
- Un termen în care direcția închide verificarea și comunică rezultatul familiei. Astăzi părintele află că dosarul s-a închis doar dacă întreabă. Cu un termen scris, intervalul de incertitudine s-ar sfârși la o dată cunoscută.
- Un termen maxim pentru publicarea deciziilor Curții, introdus în Legea nr. 47/1992. Motivarea ar ajunge la procurori, direcții și instanțe în câteva săptămâni de la pronunțare, nu în cinci luni, iar efectul obligatoriu nu ar mai depinde de ritmul redactării.
- Punct de vedere obligatoriu al Avocatului Poporului în cauzele care privesc drepturile copilului. Curtea nu ar mai judeca aceste cauze cu o singură pledoarie în față, cea a Ministerului Public, iar echilibrul argumentelor ar crește exact acolo unde partea afectată lipsește cel mai des.
- Clarificarea legislativă a raportului dintre art. 60 lit. e) și art. 84. Ambiguitatea reclamată de autoare, aceea că procedura ar funcționa automat, ar dispărea din lege, fără să mai fie nevoie de o nouă excepție de neconstituționalitate și de încă șase ani de așteptare.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 9 octombrie 2026, paginile 2-4 16 pagini PDF, 122 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia nr. 429 din 30 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 9 octombrie 2026, paginile 2-4
Nota redacției: în textul reprodus mai jos, numele mamei și numele copilului au fost înlocuite cu inițiale. Ediția oficială le tipărește întregi, iar copilul era minor la data faptei; reproducerea lor pe o pagină indexabilă l-ar face identificabil pentru oricine caută numele. Textul oficial, nemodificat, se poate citi în ediția oficială în PDF, atașată mai sus. Nicio altă parte a deciziei nu a fost modificată.
D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 429 din 30 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de M.D.P., în calitate de reprezentant legal al minorului A.P., în Dosarul nr. 6.066/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.046D/2020.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că aceasta a fost ridicată într-o cauză penală în care judecătorul de cameră preliminară a soluționat o plângere împotriva unei ordonanțe de clasare prin care procurorul a dispus clasarea cauzei și a sesizat direcția generală de asistență socială și protecția copilului. Judecătorul a pronunțat încheierea prin care a admis plângerea autoarei și a înlăturat dispoziția de sesizare a respectivei direcții. Motivul invocat de autoare în susținerea excepției este lipsa de claritate a textului criticat și faptul că acesta dă posibilitatea autorității tutelare și magistraților învestiți cu astfel de cauze să dispună automat măsura de protecție. Or, din examinarea textului criticat, rezultă că acesta se rezumă doar la enumerarea categoriilor de minori care beneficiază de măsurile speciale de protecție. Autoarea nu critică enumerarea cuprinsă în text, ci caracterul automat al procedurii prevăzute expres în art. 84 din Legea nr. 272/2004. Sesizarea anumitor instituții publice ale statului se face de către procuror, potrivit rolului său reglementat prin art. 131 din Constituție. Prevederile art. 60 lit. e) și ale art. 84 din Legea nr. 272/2004 trebuie interpretate în sensul că trebuie să producă efecte și trebuie coroborate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, care face trimitere la respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului. Concluzia este aceea că nu există o aplicare automată a textului criticat, ci trebuie verificată situația în care se află copilul în vederea luării măsurilor speciale de protecție atunci când este cazul.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.066/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 București — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Excepția a fost ridicată de M.D.P. în calitate de reprezentant legal al minorului A.P. într-o cauză penală având ca obiect soluționarea plângerii împotriva ordonanței prim-procurorului și a ordonanței parchetului prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, ordonanță care cuprinde și dispoziția de sesizare a Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, în temeiul art. 60 lit. e) și art. 59 din Legea nr. 272/2004, în vederea aprecierii asupra luării față de minor a uneia dintre măsurile de protecție prevăzute de art. 59 din Legea nr. 272/2004.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate, prin raportare la art. 1, 8, 21 și 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la criteriile de calitate ale legii, sunt lipsite de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate. Textul criticat este lipsit de claritate deoarece lasă o marjă de interpretare atât autorității tutelare, cât și magistraților învestiți cu o astfel de cauză de a dispune, contrar art. 5 din Legea nr. 272/2004 și art. 26 alin. (1) din Constituție, una dintre măsurile de protecție specială a copilului, respectiv plasamentul, plasamentul în regim de urgență sau supravegherea specializată. Aceasta în condițiile în care principiul interesului superior al copilului ar trebui să prevaleze în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 272/2004, în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorități. Constituția garantează că autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată, iar art. 5 din Legea nr. 272/2004 dispune în mod expres că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil, ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții, iar intervenția statului ar trebui să fie complementară, astfel că norma criticată aduce atingere art. 26 din Constituție.
6. Autoarea face referire la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la art. 16 din Constituție și concluzionează că măsurile de protecție specială, instituite în mod obligatoriu, nu reprezintă un tratament care se bazează pe un criteriu obiectiv și rațional, minorul care a săvârșit o faptă penală fiind discriminat prin aplicarea lor obligatorie, încălcându-se dreptul acestuia la viața familială.
7. Judecătoria Sectorului 1 București — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textul criticat se rezumă la a enumera categoriile de minori ce beneficiază de măsuri speciale de protecție, identificarea acestor categorii putând fi făcută cu foarte mare ușurință, nefiind necesare cunoștințe de specialitate. În legătură cu pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 și 26 din Constituție, apreciază că, în esență, autoarea nu critică enumerarea indicată prin dispozițiile art. 60 din Legea nr. 272/2004, ci caracterul aparent automat al procedurii de luare a măsurilor speciale de protecție, astfel cum este prevăzută de art. 84 din Legea nr. 272/2004, dispoziții ce nu fac însă obiectul excepției de neconstituționalitate.
8. Or, sesizarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului pentru luarea unei măsuri de protecție specială intră în competența de analiză a organelor judiciare, Curtea Constituțională intervenind, de regulă, doar în măsura în care se constată existența unei largi interpretări ce nu respectă standardul de constituționalitate, situație-premisă care nu are legătură cu dispoziția criticată. Aplicând principiile generale evocate, se apreciază că acestea se rezumă la a indica, cu titlu general, de principiu, ce categorii de minori beneficiază de măsuri speciale de protecție, această dispoziție nefiind aptă prin natura sa să conducă la o situație de discriminare decât ca urmare a unei eventuale interpretări contrare interesului superior al minorului.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, care au următorul cuprins: „De măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază: e) copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.”
13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român și alin. (5) referitor la criteriile de calitate ale legii, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 — Egalitatea în drepturi și art. 26 — Viața intimă, familială și privată. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și dispozițiile art. 1 — Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a statuat că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate — care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 385 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017). De asemenea, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune.
15. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent.
16. Aplicând în cauza de față cele anterior menționate, Curtea observă că, potrivit art. 54 și 59 din Legea nr. 272/2004, protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, iar măsurile de protecție specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată. Prin textul de lege criticat se reglementează cu privire la faptul că de măsurile de protecție specială beneficiază copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.
17. Curtea reține că textul de lege criticat are un conținut normativ clar, precis și previzibil, deoarece folosirea termenului „beneficiază” în cuprinsul său clarifică faptul că măsurile de protecție specială se aplică copilului care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal numai dacă acestea reprezintă un beneficiu pentru el. Textul este formulat cu o precizie suficientă astfel încât să permită persoanelor interesate — care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele aplicării sale. Textul criticat permite, pe de o parte, instanțelor judecătorești, în procedura interpretării legii, să își exercite funcția decizională, iar, pe de altă parte, persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, acțiunile care trebuie întreprinse, în vederea realizării finalității normei legale.
18. Curtea observă că, în ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 și ale art. 26 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, autoarea își întemeiază critica pe ipoteza în care măsurile speciale de protecție se iau automat, potrivit textului de lege criticat, ori de câte ori copilul, care nu răspunde penal, a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Or, așa cum a arătat Curtea anterior, textul de lege criticat nu se aplică automat, în toate cazurile, ci se ia în calcul beneficiul copilului, așa cum a procedat și instanța judecătorească în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție, înlăturând din cuprinsul ordonanței de clasare dispoziția de sesizare a direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Din această perspectivă, Curtea nu poate reține criticile de neconstituționalitate ale textului de lege supus controlului formulate prin raportare la articolele din Constituție anterior menționate.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de M.D.P., în calitate de reprezentant legal al minorului A.P., în Dosarul nr. 6.066/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția penală și constată că dispozițiile art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 30 aprilie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU pentru magistrat-asistent Cristina-Cătălina Turcu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează prim-magistrat-asistent Benke Károly
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.