Decizia CCR nr. 116/2026: plângerea împotriva clasării se judecă doar pe dosar și pe înscrisuri noi

Decizia nr. 116 din 12 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, ale art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma „care are legătură cu soluționarea cauzei”, și alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative

EMITENT: Curtea Constituțională

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 29 iulie 2026

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, ale art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma „care are legătură cu soluționarea cauzei”, și alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

D E C I Z I A Nr. 116

din 12 februarie 2026

precum și pentru modificarea altor acte normative

Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Nelu Bocancia — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, ale art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 1.004/2/2020 al Curții de Apel București — Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.004D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002, întrucât autoarea nu motivează contrarietatea dintre dispozițiile legale criticate și prevederile constituționale invocate. Totodată, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, având în vedere că există jurisprudență cu privire la dispozițiile criticate, respectiv Decizia nr. 301 din 18 iunie 2024, Decizia nr. 635 din 7 noiembrie 2024 și Decizia nr. 516 din 15 iulie 2021.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea F/CP din 25 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.004/2/2020, Curtea de Apel București — Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, ale art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ioana Sfîrăială într-o cauză având ca obiect plângerea formulată în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală împotriva unei soluții de clasare, precum și cu privire la soluția de respingere a cererii de recuzare a procurorului de caz. Plângerea a fost admisă în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002, autoarea susține că în cadrul activității de supraveghere exercitate Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a furnizat o serie de informații care au fost folosite ca probe de către procuror, însă această entitate nu este supusă controlului public, prin supravegherea efectuată având loc o ingerință în drepturile persoanei supravegheate.

6. În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, susține că sintagma „care are legătură cu soluționarea cauzei” nu îndeplinește standardul de calitate a legii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, lipsa unor criterii prin care să fie apreciată legătura cu soluționarea cauzei putând genera un refuz nejustificat al instanței judecătorești de a sesiza Curtea Constituțională.

7. Referitor la prevederile art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, susține că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât nu permit în procedura de cameră preliminară, cu privire la plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire penală, administrarea tuturor mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 din Codul de procedură penală, ca suport al prezumției de nevinovăție.

8. Curtea de Apel București — Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, referitor la dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 reține că legea prevede cazurile și condițiile în care Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor culege datele referitoare la tranzacțiile financiare ale unei persoane, entitățile obligate să furnizeze date oficiului, obligația de confidențialitate, termenele de păstrare, precum și finalitatea culegerii acestor date. De asemenea, reține că informațiile obținute de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în măsura în care sunt folosite de procuror în dosarul de urmărire penală, sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară. Totodată, subliniază că instanța de control constituțional nu are competența să modifice sau să completeze prevederile supuse controlului, respectiv să reglementeze maniera de filtrare a datelor secrete obținute prin măsurile operative de investigații sau procedurile prin care se păstrează integritatea și confidențialitatea ori regulile de distrugere a acestora. Reține că supravegherea efectuată de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor nu constituie o ingerință în dreptul la viața privată, prevăzut de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că aceasta este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică. Referitor la dispozițiile art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale indicate de autoare. În ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, reține că excepția este nefondată prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale, în acest sens fiind invocate Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018 și Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017.

9. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, ale art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală. Având în vedere criticile formulate de autoare, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, ale art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma „care are legătură cu soluționarea cauzei”, și alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative.

13. Anterior invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, Legea nr. 656/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019. Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală au fost modificate de prevederile art. I pct. 36 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, se impune ca instanța de contencios constituțional să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, reglementările în vigoare la data sesizării Curții Constituționale.

14. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut: — Art. 7 din Legea nr. 656/2002: „(1) Oficiul poate cere persoanelor menționate la art. 10, precum și instituțiilor competente datele și informațiile necesare îndeplinirii atribuțiilor stabilite de lege. Informațiile în legătură cu sesizările primite potrivit art. 5 și 6 sunt prelucrate și utilizate în cadrul Oficiului în regim de confidențialitate.

(2) Persoanele prevăzute la art. 10 și instituțiile competente prevăzute la alin. (1) vor transmite Oficiului datele și informațiile solicitate, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, iar pentru cererile care prezintă un caracter de urgență, formulate în temeiul art. 5 alin. (3), în termen de 48 de ore de la data primirii cererii.

(3) Secretul profesional și bancar la care sunt ținute persoanele prevăzute la art. 10 nu sunt opozabile Oficiului.

(4) Oficiul poate face schimb de informații, în baza reciprocității, cu instituții străine care au funcții asemănătoare și care au obligația păstrării secretului în condiții similare, dacă asemenea comunicări sunt făcute în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor sau a finanțării actelor de terorism.”;

— Art. 8 din Legea nr. 656/2002: „(1) Oficiul va proceda la analizarea și prelucrarea informațiilor, iar atunci când se constată existența unor indicii de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, va informa de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația în care se constată finanțarea terorismului, va informa de îndată Serviciul Român de Informații cu privire la operațiunile suspecte de finanțare a terorismului.

(2) Identitatea persoanei fizice care a informat persoana fizică desemnată în conformitate cu art. 20 alin. (1) și a persoanei fizice care, în conformitate cu art. 20 alin. (1), a informat Oficiul nu poate fi dezvăluită în cuprinsul informării.

(3) Dacă în urma analizării și prelucrării informațiilor primite de Oficiu nu se constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanțare a actelor de terorism, Oficiul păstrează informațiile în evidență.

(4) Dacă informațiile prevăzute la alin. (3) nu sunt completate timp de 10 ani, ele se clasează în cadrul Oficiului.

(5) După primirea informațiilor, în conformitate cu alin. (1), procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală și Serviciul Român de Informații pot solicita Oficiului completarea acestora.

(6) Oficiul are obligația de a pune la dispoziție procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală și Serviciului Român de Informații, la solicitarea acestora, datele și informațiile pe care le-a obținut potrivit dispozițiilor prezentei legi.

(7) Organele de urmărire penală vor comunica periodic Oficiului stadiul de rezolvare a informărilor transmise, precum și cuantumul sumelor aflate în conturile persoanelor fizice sau juridice pentru care s-a dispus blocarea, ca urmare a suspendărilor efectuate ori a măsurilor asigurătorii dispuse.

(8) Oficiul va furniza persoanelor fizice și juridice prevăzute la art. 10, precum și autorităților cu atribuții de control financiar și celor de supraveghere prudențială, printr-o procedură considerată adecvată, informații generale privind tranzacțiile suspecte și tipologiile de spălare a banilor și de finanțare a actelor de terorism.

(9) Oficiul furnizează persoanelor prevăzute la art. 10 lit. a) și b), ori de câte ori este posibil, în regim de confidențialitate, printr-o modalitate de comunicare securizată, informații cu privire la clienți, persoane fizice și/sau juridice expuse la risc de spălare a banilor și de finanțare a actelor de terorism.

(10) După primirea rapoartelor privind tranzacțiile suspecte, în cazul în care se constată existența unor indicii temeinice de săvârșire a altor infracțiuni decât cele de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, Oficiul va informa de îndată organul competent.”;

— Art. 29 alin. (1) și alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992: „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. […] (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. […]”;

— Art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală: „(51) Judecătorul de cameră preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.”

15. Autoarea excepției susține că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 131 privind rolul Ministerului Public și în art. 132 referitor la statutul procurorilor. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002, Curtea reține că aceasta ridică o problemă de admisibilitate prin raportare la limitele de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. În acest sens, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate privesc faptul că, în cauză, în cadrul activității de supraveghere, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a furnizat o serie de informații care au fost folosite ca probe de către procurori.

17. În aceste condiții, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate formulate nu tind spre evidențierea unei reale contradicții între textele de lege supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normei juridice de către organele judiciare. Curtea reamintește însă că modul de aplicare a dispozițiilor criticate de către organele judiciare, la care face referire autoarea excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acesteia, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, care, de altfel, nu conțin vreo prevedere potrivit căreia informațiile transmise de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor constituie mijloace de probă în procesul penal, și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci sunt de competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autoarei excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

18. În consecință, Curtea constată că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 este inadmisibilă.

19. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma „care are legătură cu soluționarea cauzei”, și alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 301 din 18 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 9 septembrie 2024, paragrafele 29-33 și 36, Curtea, referitor la condiția ce privește existența unei legături a normei de lege criticate cu soluționarea cauzei, a reținut că se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor, legi sau ordonanțe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituționalității legii aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă. Totodată, Curtea a statuat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „legătura cu soluționarea cauzei” presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

20. Mai mult, Curtea a precizat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. În ceea ce privește interesul în invocarea excepției de neconstituționalitate, Curtea a evocat Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, prin care a reținut că dacă autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane.

21. Totodată, Curtea a precizat că excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluționarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepție.

22. Prin urmare, Curtea a reținut că cerința stabilită de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca dispozițiile de lege criticate pe calea excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, privește incidența în cauză a acestor dispoziții de lege, respectiv acestea să fie aplicabile în litigiile în care se invocă excepția de neconstituționalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice diferite în cauză, după cum Curtea Constituțională constată sau nu neconstituționalitatea acestora.

23. Totodată, Curtea a reținut că îndeplinirea acestor criterii, în mod concret, se constată atât de către instanțele judecătorești, cât și de către instanța de contencios constituțional. Așa cum s-a reținut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 27, instanțele judecătorești au rolul de partener al Curții, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanței constituționale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate, cât și de Curtea Constituțională. În acest sens, prin aceeași decizie, paragraful 28, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituționalitate, astfel încât atât instanței a quo, cât și celei a quem le revine competența de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituționalitate. Dacă, în privința instanței a quo, verificarea condițiilor de admisibilitate ține de îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru sesizarea Curții Constituționale, pentru instanța a quem această verificare are semnificația întrunirii condițiilor necesare declanșării controlului de constituționalitate, respectiv a cercetării prezumției de constituționalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepții de neconstituționalitate prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformității normei legale cu Constituția se plasează în cadrul controlului concret de constituționalitate.

24. În ceea ce privește cerința referitoare la claritatea, precizia și previzibilitatea normei juridice, Curtea a arătat că art. 1 alin. (5) din Constituție consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de precizie, claritate și previzibilitate, astfel încât aceștia să își poată adapta în mod corespunzător conduita. Prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a precizat că previzibilitatea legii presupune ca aceasta să fie suficient de precisă și clară pentru a putea fi aplicată, altfel spus să permită persoanelor interesate — care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist — să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este îndeplinită cerința de previzibilitate a legii atunci când justițiabilul are posibilitatea să cunoască, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanțe și, dacă este cazul, în urma obținerii unei asistențe juridice adecvate, care sunt efectele juridice ale actelor sau omisiunilor sale.

25. Examinând dispozițiile art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 în raport cu aceste repere atât ale jurisprudenței instanței de contencios constituțional, cât și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au un conținut clar, acesta putând fi dedus din înseși considerentele deciziilor Curții Constituționale mai sus amintite.

26. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023, Curtea reține că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 516 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 22 noiembrie 2021, paragrafele 24-27, Curtea a reținut că limitarea mijloacelor de probă — pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluționa plângerea formulată împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată — este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu- zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanței procurorului, atacată sub aspectul legalității acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluționării plângerii, instanța să verifice, pe baza materialului și a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanței de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluție a fost sau nu dispusă cu respectarea prevederilor legale. Curtea a constatat că dispozițiile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfințit de prevederile constituționale și de reglementările internaționale, petentul având deplina libertate de a demonstra în fața instanței de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum și cu cererile și excepțiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Curtea nu a primit nici critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiție, plângerea reglementată de dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăși, o garanție a realizării acestui drept.

27. De asemenea, Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale și nu încalcă accesul liber la justiție, statuând, în acest sens, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

28. Curtea a mai constatat că, indiferent de soluția pronunțată, judecătorul de cameră preliminară apreciază și cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală. Dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanțiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, procurorul și inculpatul pot face, motivat, contestație cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, contestație ce va fi soluționată cu participarea părților, a subiecților procesuali principali și a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceștia a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului, precum și posibilitatea de a discuta în mod efectiv observațiile depuse în fața instanței. De altfel, faptul că judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să verifice, în cauzele în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, putând să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancționeze, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în așa fel încât, în situația dispunerii începerii judecății, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigențelor dreptului la un proces echitabil.

29. Totodată, Curtea a observat că petentul — fiind citat și având posibilitatea de a depune note scrise referitor la admisibilitatea și temeinicia plângerii, de a demonstra nelegalitatea soluției atacate în raport cu lucrările și materialul din dosarul de urmărire penală și oricare înscrisuri noi prezentate, de a formula cereri și de a ridica excepții cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, în măsura în care în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală — beneficiază de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil.

30. În sensul celor reținute anterior sunt considerentele și soluția pronunțată prin Decizia nr. 635 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 14 august 2025, paragrafele 26-29.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată prin deciziile menționate anterior, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 și 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, excepție ridicată de Ioana Sfîrăială în Dosarul nr. 1.004/2/2020 al Curții de Apel București — Secția a II-a penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma „care are legătură cu soluționarea cauzei”, și alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 341 alin. (51) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București — Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 12 februarie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Nelu Bocancia