Decizia CCR 30/2026: suspendarea permisului nu se scurtează

Pe scurt

Judecătorul care vă judecă plângerea împotriva procesului-verbal nu are voie să scurteze suspendarea permisului pentru motivul că i se pare prea aspră. Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția prin care douăzeci de șoferi sancționați și o judecătorie au atacat exact această imposibilitate, iar decizia este definitivă și general obligatorie de la 27 octombrie 2026, data publicării ei.
Interpretarea confirmată vine din 2021 și spune un singur lucru. Instanța învestită cu plângerea împotriva unui proces-verbal prin care s-a aplicat suspendarea temporară a dreptului de a conduce „nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare”. Durata de 30, 60 sau 90 de zile e fixată de lege pe clasa faptei, iar instanța nu o poate reduce cu o zi.
Ce rămâne de discutat în instanță e fapta, nu asprimea pedepsei. Judecătorul verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, poate individualiza amenda în limitele clasei de sancțiuni și o poate înlocui cu avertismentul. Singura cale prin care cade și suspendarea este anularea procesului-verbal; dacă fapta rămâne stabilită, suspendarea curge integral.
Avertismentul nu stinge suspendarea. Art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, unul dintre textele declarate constituționale, spune că sancțiunile complementare se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică „sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului”. Sunt, prin urmare, scrise ca să coexiste și cu avertismentul.
Punctele de penalizare stau în același alineat și urmează aceeași logică. Sunt sancțiune contravențională complementară, lit. a) a art. 96 alin. (2), iar numărul lor, 2, 3, 4 sau 6, e fixat de art. 108 alin. (1) pentru fiecare faptă. Ajunse la 15, ele aduc o suspendare dispusă administrativ, de șeful poliției rutiere, nu de un judecător.

Act: Decizia Curții Constituționale nr. 30 din 20 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 27 octombrie 2026, paginile 2-8
Pronunțată: 20 ianuarie 2026, cu majoritate de voturi, fără opinie separată publicată alături de decizie
Definitivă și general obligatorie: 27 octombrie 2026, data publicării

Dacă ați luat amendă și 30, 60 sau 90 de zile de suspendare a permisului și contestați procesul-verbal, judecătorul nu are voie să vă scurteze suspendarea pentru că o consideră prea mare față de fapta comisă. Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția ridicată în 22 de dosare de la 18 instanțe din toată țara, iar Decizia nr. 30 din 20 ianuarie 2026 a fost publicată pe 27 octombrie 2026, dată de la care produce efecte. E a treia decizie pe aceeași chestiune publicată în nouă zile: pe 19 octombrie 2026 Curtea a stabilit că suspendarea permisului rămâne și atunci când instanța înlocuiește amenda cu avertismentul, iar pe 21 octombrie 2026 a respins, prin Decizia nr. 750/2025, o critică apropiată, adusă art. 5 alin. (5) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Nodul deciziei nu e un text de lege, ci o interpretare a lui. Pe 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a pronunțat Decizia nr. 5, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021. Dezlegarea e scurtă și categorică: instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal „prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare”. Potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dezlegarea e obligatorie pentru toate instanțele, iar Curtea Constituțională o lasă neatinsă.

Concret, asta înseamnă că durata suspendării nu intră în dezbaterea judiciară. Legea o leagă de clasa de sancțiuni în care cade fapta: 30 de zile pentru faptele din art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, sancționate cu amenda din clasa a II-a, 60 de zile pentru cele din art. 101 alin. (3), cu amenda din clasa a III-a, și 90 de zile pentru cele din art. 102 alin. (3), cu amenda din clasa a IV-a. Un șofer care depășește viteza legală cu puțin și unul care o depășește mult, dacă amândoi cad sub același alineat, primesc aceeași durată, iar judecătorul nu are instrumentul cu care să îi deosebească.

Ce îi rămâne instanței e tot ce privește fapta și actul. Art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 o obligă să verifice dacă plângerea e în termen, să asculte petentul și celelalte persoane citate, să administreze orice alte probe necesare „în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal” și să hotărască asupra sancțiunii, a despăgubirii și a confiscării. Pe acest teren nu s-a schimbat nimic: dacă fapta nu s-a petrecut, dacă nu e cea reținută, dacă agentul nu era competent sau dacă procesul-verbal nu a fost comunicat legal, actul cade, iar cu el cade și suspendarea. Nu cade însă pe bucăți: ori se anulează procesul-verbal, ori rămâne în picioare cu tot ce cuprinde.

Un singur drum ar fi putut părea deschis, iar decizia îl închide implicit. Autorii excepției au invocat principiul qui potest plus, potest minus, cine poate mai mult poate mai puțin: dacă instanța poate înlocui amenda cu avertismentul, ar trebui să poată decide și asupra sancțiunii accesorii. Răspunsul stă în chiar unul dintre textele declarate constituționale, art. 96 alin. (1): sancțiunile complementare „se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului”, deci legea le-a gândit să însoțească și avertismentul. Curtea a spus asta explicit într-o decizie publicată cu opt zile mai devreme, Decizia nr. 167 din 26 februarie 2026: avertismentul e sancțiune principală și nu poate lua locul suspendării.

Pentru motocicliști, una dintre faptele care aduceau suspendarea permisului pe 30 de zile nu se mai sancționează: prin Legea nr. 207/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 3 noiembrie 2026, motocicletele și mopedele pot trece printre mașinile oprite la semafor, cu cel mult 20 km/h.

Punctele de penalizare, despre care întreabă de regulă toți cei care contestă, nu sunt numite în dispozitiv, dar stau în același articol. Enumerarea sancțiunilor complementare din art. 96 alin. (2) începe cu lit. a), „aplicarea punctelor de penalizare”, înaintea lit. b), suspendarea. Numărul lor e fixat în prealabil de legiuitor: art. 96 alin. (3) trimite la art. 108 alin. (1), care repartizează faptele pe patru praguri, de 2, 3, 4 și 6 puncte. Pasul următor e în alin. (4) al aceluiași articol: la 15 puncte, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de șeful poliției rutiere din județul sau din municipiul București care ține evidența conducătorului auto, deci în afara oricărei plângeri contravenționale.

Efectele pe care le produce

Primul efect e asupra celor 22 de dosare conexate, iar al doilea asupra oricărei plângeri aflate acum pe rolul unei judecătorii. Dosarele vin de la 18 instanțe: Judecătoria Sectorului 1 București, judecătoriile Timișoara, Călărași, Aiud, Botoșani, Balș, Cluj-Napoca, Bacău, Suceava, Onești, Piatra-Neamț și Brezoi, plus tribunalele Vrancea, cu trei dosare, Maramureș și Cluj, cu două fiecare, București, Vâlcea și Alba. Unsprezece sesizări sunt din 2021, șase din 2022, patru din 2024 și una din 2025. În toate, argumentul constituțional s-a închis pe 27 octombrie 2026, iar judecătorii reiau judecata pe fapta din procesul-verbal.

Pentru cine primește acum un proces-verbal, consecința se traduce în felul în care se scrie plângerea. Termenul e de 15 zile de la data înmânării sau comunicării actului, potrivit art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar în acele 15 zile orice rând despre asprimea suspendării e timp pierdut: instanța nu îl poate examina. Rândurile care contează sunt cele despre fapta constatată, despre identificarea vehiculului și a conducătorului, despre aparatul de măsurare și certificatul lui, despre ora și locul consemnate, despre comunicarea actului.

Proporția dintre termenul cerut cetățeanului și cel pe care și-l ia instituția se vede ușor dacă pui cifrele una lângă alta. Șoferul are 15 zile ca să depună plângerea. Decizia a fost pronunțată pe 20 ianuarie 2026 și publicată pe 27 octombrie 2026, adică la 280 de zile, de 18 ori mai mult decât termenul lui, pentru un act deja hotărât, care trebuia doar redactat și trimis la Monitorul Oficial. Până la publicare, decizia nu există pentru nimeni: art. 147 alin. (4) din Constituție îi leagă efectele de data publicării, iar decizia însăși scrie „definitivă și general obligatorie” abia la final.

Al doilea raport, între durata sancțiunii și durata controlului ei, iese și mai inegal. Cea mai veche sesizare din lot e Decizia civilă nr. 1.735 a Tribunalului București, din 19 mai 2021. De la ea până la pronunțare au trecut 1.707 zile, iar până la publicare 1.987, adică aproape cinci ani și jumătate. Sancțiunea complementară cea mai lungă din discuție are 90 de zile. Raportul e de 22 la 1: orice suspendare contestată în aceste dosare se consumase de mult, cu ani înainte ca șoferul să afle dacă regula după care i-a fost aplicată e constituțională. Unul dintre dosarele de fond, nr. 21.965/211/2019* de la Tribunalul Cluj, are număr din 2019.

Un efect mai puțin vizibil îl au punctele de penalizare, fiindcă ele nu apar în dispozitiv. Cine caută în decizie un răspuns despre puncte nu îl găsește: dezlegarea Înaltei Curți vorbește numai despre suspendarea temporară, iar constatarea Curții Constituționale reproduce aceeași listă de texte. Ce se poate citi în act e doar că art. 96 alin. (1), textul care trimite toate sancțiunile complementare în același proces-verbal cu amenda sau cu avertismentul, a fost declarat constituțional în această interpretare.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Pe fond, nu s-a schimbat nimic, și tocmai asta e vestea. Interpretarea e obligatorie pentru instanțe din 18 iunie 2021, data publicării Deciziei nr. 5/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ce s-a schimbat pe 27 octombrie 2026 e statutul criticii: până la această dată, un șofer putea cere instanței să sesizeze Curtea Constituțională cu neconstituționalitatea interpretării și putea spera într-o soluție în favoarea lui. Acum are un răspuns definitiv, pe care instanțele îl vor invoca direct.

Recursul în interesul legii din 2021 a existat tocmai pentru că practica era împărțită: unele instanțe scurtau sau înlăturau suspendarea, altele o considerau fixată de legiuitor. Din iunie 2021 răspunsul e unul singur pe toată țara. Decizia de acum închide ultimul traseu pe care diferența de practică se mai putea reface, pe calea controlului de constituționalitate.

Curtea nu ajunge aici prima dată. La paragraful 54, singurul în care examinează excepția, arată că a respins deja aceeași critică prin Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, Decizia nr. 516 din 17 octombrie 2024 și Decizia nr. 563 din 31 octombrie 2024, „criticile autorilor fiind similare celor din prezentele cauze”. Cu decizia de acum, numărătoarea ajunge la patru respingeri pe aceeași interpretare, la care se adaugă Decizia nr. 167/2026 și Decizia nr. 750/2025, publicate în aceeași lună pe texte care se suprapun în bună parte.

Textele de lege nu au fost nici ele rescrise între timp. Decizia notează, la paragraful 49, că dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 28 ianuarie 2022, „fără a se modifica soluția legislativă criticată”. Atât ordonanța de urgență din 2002, cât și ordonanța din 2001 privind regimul contravențiilor sunt în vigoare, republicate și modificate de zeci de ori, dar nu au fost atinse niciodată pe punctul care produce litigiul.

S-a schimbat și ce poate spera cineva de la argumentul european. Autorii excepției au construit mult pe art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pe criteriile din cauzele Kadubec împotriva Slovaciei și Garifallou împotriva Greciei și pe Hotărârea din 17 decembrie 2004 în Cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, în care aplicarea automată a interzicerii exercitării profesiei de jurnalist timp de un an a fost găsită disproporționată. Curtea nu discută niciunul dintre aceste argumente în considerente. Guvernul, în punctul său de vedere din Dosarul nr. 344D/2022, susținea că dreptul de a conduce autovehicule nu face parte din categoria drepturilor constituționale, deci reglementarea nu restrânge exercițiul unui drept constituțional.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

Aceeași faptă aduce aceeași durată de suspendare în toată țara. Dozarea e făcută de legiuitor, în avans, pe clase de sancțiuni, nu de fiecare judecător la caz, deci rezultatul nu mai depinde de instanța pe rolul căreia ajungi.
Fapta rămâne integral verificabilă. Legalitatea și temeinicia procesului-verbal se judecă exact ca înainte, cu probe, iar anularea actului șterge și amenda, și suspendarea, și punctele.
Sancțiunea principală se individualizează în continuare. Amenda se stabilește în limitele clasei, cu criteriile din art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar înlocuirea ei cu avertismentul rămâne posibilă.
Cele 22 de dosare se închid pe argumentul constituțional la aceeași dată, nu pe rând, în ani diferiți, cu soluții care s-ar fi putut deosebi între ele.
Decizia e scrisă pe limbajul propriu al materiei: reproduce în întregime dezlegarea Înaltei Curți, la paragraful 52, și textele criticate, la paragrafele 50 și 51, deci cititorul are în același document regula și interpretarea ei.
Pentru avocat și pentru judecător, chestiunea e acum previzibilă. O plângere care cere reducerea duratei se va respinge pe acest capăt, iar timpul ședinței merge pe ce se poate câștiga.

Ce rămâne o problemă

Soluția e totul sau nimic. Un șofer care recunoaște fapta, dar își pierde locul de muncă pentru 90 de zile fără permis, nu are niciun argument juridic de folosit: nu există cale procesuală prin care proporționalitatea suspendării să fie examinată de cineva.
Considerentele au un singur paragraf. Paragraful 54 nu explică de ce interpretarea e constituțională, trimite la trei decizii anterioare. Cine vrea raționamentul trebuie să caute trei alte acte, iar decizia însăși arată că una dintre ele, nr. 516/2024, a fost publicată abia pe 5 noiembrie 2025.
Decizia s-a luat cu majoritate de voturi, deci cel puțin unul dintre cei nouă judecători a votat altfel, după patru respingeri succesive. Motivele lui nu se pot cunoaște: nicio opinie separată nu e publicată alături de decizie.
280 de zile între pronunțare și publicare, pentru o decizie deja hotărâtă, față de 15 zile în care șoferul trebuie să depună plângerea. Niciun text nu îi impune Curții un termen de publicare.
Ordinea publicării inversează ordinea pronunțării. Decizia nr. 30, pronunțată pe 20 ianuarie 2026, a apărut după Decizia nr. 167, pronunțată pe 26 februarie 2026, și după Decizia nr. 750, pronunțată pe 11 decembrie 2025.
Art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, criticat în sesizarea Tribunalului București, nu mai apare nici în obiectul reținut de Curte, nici în constatarea finală, deși decizia explică pe larg alte două corecturi de obiect.
Punctele de penalizare rămân în afara dispozitivului. Un cititor nu poate afla din decizie dacă aceeași imposibilitate le privește și pe ele, deși sunt sancțiune complementară în același alineat și tot cu număr fixat de lege.

Sfaturi utile

Numărați cele 15 zile de la data la care vi s-a înmânat sau comunicat procesul-verbal, nu de la data faptei. Termenul e în art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar o plângere depusă peste el se respinge ca tardivă, fără să se intre pe fond.
Nu construiți plângerea pe asprimea suspendării. Un capăt de cerere prin care solicitați reducerea celor 30, 60 sau 90 de zile se va respinge, iar argumentele despre serviciu, distanță sau familie nu au unde să fie cântărite.
Scrieți plângerea pe fapta constatată. Ce anume a văzut agentul, cu ce aparat a măsurat, dacă aparatul avea verificare metrologică valabilă, dacă ora și locul din act se potrivesc, dacă vehiculul și conducătorul sunt corect identificați. Acolo se joacă dosarul.
Verificați dacă durata trecută în proces-verbal se potrivește cu textul invocat: 30 de zile la art. 100 alin. (3), 60 la art. 101 alin. (3), 90 la art. 102 alin. (3). O durată care nu corespunde temeiului e o chestiune de legalitate, iar aceea instanța o poate cerceta.
Cereți avertismentul pentru amendă dacă fapta o permite, dar nu vă așteptați să cadă și suspendarea. Sunt două sancțiuni distincte, iar art. 96 alin. (1) le trimite pe amândouă în același proces-verbal.
Pentru puncte, verificați numărul în art. 108 alin. (1): 2, 3, 4 sau 6, după faptă. Dacă în proces-verbal e trecut alt număr decât cel prevăzut pentru fapta reținută, aveți un motiv de nelegalitate.
Țineți socoteala punctelor acumulate. La 15 puncte, suspendarea vine administrativ, dispusă de șeful poliției rutiere care vă ține evidența, și nu mai trece prin nicio plângere contravențională.
Dacă aveți un dosar pe rol din 2021 sau 2022 suspendat în așteptarea acestei decizii, verificați-l acum la instanță. Argumentul constituțional s-a epuizat, iar judecata se reia pe fapta din proces-verbal.
Nu vă bazați pe o schimbare de jurisprudență. Curtea a respins aceeași critică de patru ori, prin Decizia nr. 344/2024, Decizia nr. 516/2024, Decizia nr. 563/2024 și decizia de acum. Schimbarea, dacă vine, vine de la Parlament sau de la Guvern, prin modificarea textelor.

Întrebări frecvente

Pot cere judecătorului să îmi scurteze suspendarea permisului?

Nu. Potrivit Deciziei nr. 5 din 12 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, instanța care judecă plângerea împotriva procesului-verbal nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea sancțiunii complementare a suspendării. Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 30/2026, că dispozițiile în această interpretare sunt constituționale.

Atunci ce mai poate face instanța cu procesul-verbal?

Tot restul. Verifică dacă plângerea e în termen, ascultă petentul, administrează probe și se pronunță asupra legalității și temeiniciei actului, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Poate stabili amenda în limitele clasei de sancțiuni, o poate înlocui cu avertismentul și poate anula în întregime procesul-verbal, dacă fapta nu e dovedită sau actul e nelegal.

Dacă amenda devine avertisment, mai rămâne suspendarea?

Rămâne. Art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede că sancțiunile complementare se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică sancțiunea principală a amenzii sau a avertismentului, deci ele însoțesc și avertismentul. Curtea a spus-o explicit prin Decizia nr. 167 din 26 februarie 2026, publicată pe 19 octombrie 2026.

Cum scap atunci de suspendare?

Printr-o singură cale: anularea procesului-verbal. Dacă actul cade, cad cu el amenda, suspendarea și punctele de penalizare. Dacă fapta rămâne stabilită, suspendarea curge în durata scrisă în lege, fără posibilitatea de a fi redusă.

Ce se întâmplă cu punctele de penalizare?

Punctele sunt sancțiune contravențională complementară, prevăzută la art. 96 alin. (2) lit. a), iar numărul lor e fixat de art. 108 alin. (1) pe fiecare faptă, în patru praguri: 2, 3, 4 și 6 puncte. Nici dezlegarea Înaltei Curți, nici constatarea Curții Constituționale nu le numesc, deci din această decizie nu se poate afla direct ce regim au. Ce reiese din act e că art. 96 alin. (1), textul care trimite toate sancțiunile complementare în același proces-verbal, a fost declarat constituțional în interpretarea criticată. La 15 puncte, art. 96 alin. (4) trece suspendarea în competența șefului poliției rutiere.

De ce a durat atât?

Primul dosar a fost înregistrat la Curte în 2021, iar cea mai veche sesizare din lot e din 19 mai 2021. Pronunțarea a venit pe 20 ianuarie 2026, la 1.707 zile, și publicarea pe 27 octombrie 2026, la încă 280 de zile. Niciun text nu impune Curții un termen pentru redactarea și publicarea unei decizii deja pronunțate.

Decizia schimbă ceva pentru un dosar pe care l-am pierdut deja?

Nu. Decizia respinge excepția, deci textele și interpretarea lor rămân neschimbate, iar o decizie de respingere nu deschide nicio cale de revizuire. Efectele ei încep de la publicare, pe 27 octombrie 2026, și privesc judecata mai departe a dosarelor aflate pe rol.

Pot ridica din nou aceeași excepție în dosarul meu?

O puteți ridica, fiindcă interdicția din art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privește textele deja constatate ca neconstituționale, nu pe cele găsite constituționale. Șansa e însă mică: Curtea a respins critica de patru ori, invocând la fiecare rând că motivele sunt similare celor deja examinate.

Erori și neconcordanțe în textul publicat

Art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 e criticat în sesizare, dar dispare din decizie fără nicio mențiune, deși e textul cel mai direct legat de problema în discuție. La paragraful 9, decizia arată că Tribunalul București, prin Decizia civilă nr. 1.735 din 19 mai 2021, a sesizat Curtea cu neconstituționalitatea mai multor texte, între care „ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3), ale art. 32 alin. (2) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001”. Aceasta e singura apariție a art. 32 alin. (2) în tot textul publicat. La paragraful 46, Curtea reține obiectul excepției fără el, la paragrafele 47 și 48 explică pe larg două alte ajustări de obiect, substituirea art. 5 alin. (6) cu art. 5 alin. (5) și reținerea interpretării la dosarele care nu o menționaseră, iar la paragraful 55 constată constituționalitatea unei liste în care art. 32 alin. (2) nu figurează. În același timp, dispozitivul respinge, ca neîntemeiată, excepția ridicată în Dosarul nr. 7.704/299/2020 al Tribunalului București, adică exact dosarul în care acest text a fost criticat. Un cititor de bună-credință poate ajunge la două concluzii care se exclud: fie critica adusă art. 32 alin. (2) a fost respinsă pe fond, pentru că dispozitivul respinge excepția din acel dosar în întregime, fie nu a fost examinată, pentru că textul nu intră în obiectul reținut și nu apare în constatare. Consecința e practică: instanța de trimitere nu poate ști dacă a primit răspuns la tot ce a trimis, iar art. 32 alin. (2) e tocmai textul care dă instanței competența exclusivă asupra controlului aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare, adică temeiul pe care se sprijinea critica.

Analiza redacției

Soluția Curții stă pe un argument solid, care nu apare însă în decizie și trebuie reconstituit de cititor: dozarea sancțiunii complementare există, numai că o face legiuitorul în avans, pe clase de fapte, nu judecătorul la caz. Art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 cer o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social, iar legiuitorul a considerat că o depășire gravă de viteză sau trecerea pe roșu au un pericol social suficient de uniform ca durata să poată fi fixată în text. Rezultatul e previzibil și egal: aceeași faptă, aceeași durată, oricare ar fi judecătoria. Cele 18 instanțe din acest lot, dintre care nouă au apreciat excepția ca neîntemeiată și nouă ca întemeiată, arată singure ce s-ar întâmpla dacă fiecare ar doza suspendarea după propria măsură.

Ce nu se apără e economia de timp a controlului. Pus lângă obiectul lui, calendarul deciziei devine propria critică. Cea mai veche sesizare din lot e din 19 mai 2021, pronunțarea a venit pe 20 ianuarie 2026, la 1.707 zile, și publicarea pe 27 octombrie 2026, la încă 280. De la prima sesizare la publicare au trecut 1.987 de zile, aproape cinci ani și jumătate, pentru o sancțiune complementară care, în varianta cea mai grea, ține 90 de zile: un raport de 22 la 1. Niciunul dintre cei douăzeci de șoferi nu mai avea permisul reținut când a aflat răspunsul. Iar celor 280 de zile de după pronunțare le corespund, de partea cetățeanului, 15 zile pentru depunerea plângerii, de 18 ori mai puțin, pentru un act pe care el trebuie să îl scrie de la zero, în timp ce decizia era deja luată și trebuia doar redactată.

Al doilea lucru care nu se vede la o lectură liniară e cât de subțire e motivarea raportată la dimensiunea cauzei. Decizia strânge 22 de dosare, 18 instanțe și douăzeci și unu de autori, dintre care o judecătorie din oficiu, iar partea în care Curtea examinează excepția are un singur paragraf, al 54-lea, care nu argumentează, ci trimite la trei decizii anterioare. Două dintre ele, nr. 516 și nr. 563 din 2024, au fost pronunțate la două săptămâni distanță și publicate la 384 și la 118 zile, iar prima apare în textul de acum cu publicarea pe 5 noiembrie 2025. Cu alte cuvinte, motivarea unei decizii din ianuarie 2026 se sprijină pe un act care devenise accesibil publicului cu mai puțin de trei luni înainte. Peste asta, decizia s-a luat cu majoritate de voturi, deci cel puțin unul dintre cei nouă judecători nu a fost de acord, iar motivele lui nu sunt publicate. Pentru o chestiune care atinge orice șofer și care a fost ridicată de 22 de ori, considerentele nu dau nimic de citat mai departe.

A treia observație iese din combinarea a două dispoziții, nu din citirea vreuneia. Autorii excepției și, prin ei, opinia Școlii Doctorale a Facultății de Drept din Timișoara, reținută în decizia Înaltei Curți, mizau pe principiul qui potest plus, potest minus: dacă amenda poate fi înlocuită cu avertismentul, ar cădea și suspendarea. Textul declarat constituțional chiar prin această decizie, art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, spune însă că sancțiunile complementare se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică „sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului”, deci legea le-a scris să însoțească și avertismentul. Cele două puse împreună închid definitiv ușa: proporționalitatea suspendării nu se examinează, iar avertismentul nu o înlătură. Și tot aici intră tăcerea asupra art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, singurul text care leagă expres competența instanței de controlul sancțiunilor complementare: criticat o dată, la paragraful 9, și nemenționat după aceea.

Ce ar trebui schimbat

Legiuitorul fixează în art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 o marjă pentru durata suspendării, nu o cifră unică pe clasă. O formulă de tipul „între 15 și 30 de zile” pentru faptele din art. 100 alin. (3) și proporțional pentru celelalte ar da judecătorului exact instrumentul care îi lipsește. În practică: o depășire de viteză cu 2 km/h peste prag și una cu 40 ar putea primi durate diferite, iar discuția despre proporționalitate s-ar purta înăuntrul legii, nu împotriva ei.
Dacă legiuitorul vrea durata fixă, o spune explicit în art. 96, nu lasă concluzia să iasă dintr-un recurs în interesul legii. Un alineat care prevede că durata sancțiunii complementare nu poate fi modificată de instanța care judecă plângerea ar scuti sistemul de ciclul următor. Consecința: nu s-ar mai ajunge la 22 de dosare de neconstituționalitate pe o chestiune pe care textul ar fi tranșat-o singur.
Legea nr. 47/1992 primește un termen de redactare și publicare pentru deciziile pronunțate, de pildă 60 de zile de la pronunțare. Cât timp efectele se produc numai de la publicare, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, intervalul de 280 de zile din acest caz lasă atât instanțele, cât și părțile într-o suspensie pe care nimeni nu o poate scurta. Rezultatul: dosarele care așteaptă răspunsul s-ar relua în luni, nu în ani.
Motivarea prin trimitere la jurisprudență proprie cuprinde și raționamentul, în două-trei fraze, nu doar numerele deciziilor. Paragraful 54 ar fi trebuit să spună de ce dozarea legislativă a sancțiunii complementare satisface cerința proporționalității. Efectul practic: cele 18 instanțe de trimitere și avocații lor ar avea ce aplica și ce cita, fără să recompună argumentul din trei alte acte.
Decizia spune ce se întâmplă cu un text criticat pe care îl scoate din obiect. Art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 merita o propoziție, așa cum a primit art. 5 alin. (6) la paragraful 47. În practică: Tribunalul București ar ști dacă excepția pe care a trimis-o a primit răspuns în întregime, iar petentul din acel dosar ar ști dacă mai are ce invoca.
Regimul punctelor de penalizare se tranșează în text, nu lăsat să fie dedus din regimul suspendării. Punctele sunt sancțiune complementară cu număr fixat de lege, la fel ca suspendarea, dar nicio dezlegare obligatorie nu le privește. Consecința: s-ar evita un al doilea recurs în interesul legii și încă un lot de dosare constituționale, pe aceeași problemă mutată cu o literă mai sus, la art. 96 alin. (2) lit. a).

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 27 octombrie 2026, paginile 2-8 16 pagini PDF, 117 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficial Descarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia Curții Constituționale nr. 30 din 20 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii

EMITENT: Curtea Constituțională a României

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 27 octombrie 2026, paginile 2-8

D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 30 din 20 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Gabriela-Lenuța Dimitriu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, excepție ridicată de Gheorghe Mihai Dumitriu în Dosarul nr. 26.678/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.091D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.701D/2021, nr. 3.063D/2021, nr. 3.182D/2021, nr. 3.272D/2021, nr. 3.519D/2021, nr. 3.779D/2021, nr. 3.780D/2021, nr. 3.862D/2021, nr. 3.890D/2021, nr. 3.923D/2021, nr. 236D/2022, nr. 306D/2022, nr. 313D/2022, nr. 344D/2022, nr. 571D/2022, nr. 572D/2022, nr. 3.600D/2024, nr. 3.620D/2024, nr. 3.621D/2024, nr. 3.645D/2024 și nr. 383D/2025, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții similare, excepție ridicată de Adrian Parolea-Moga, de Nicoleta Loredana Micle, de Vasile Ciucă, de Sabin Grigore Moldovan, de Dorin-Valentin Moise, de Judecătoria Aiud, din oficiu, în cauza privindu-l pe Mircea Călin Chira, de Eugen Andrei Băcăuanu, de Ștefan Cosmin Ionescu, de Dan-Marius Zdroba, de Simion Bran, de Alexandru Pădurean, de Alex Andrei Călian, de Dorin-Valentin Moise, de Vasile Constantin Scînteianu, de Crin Iosif Gălățean, de Bogdan Cardaș, de Eduard-Gabriel Deme, de Ionel Danțiș, de Marius-Iulian Leucă, de Fiodor Gaidău și de Vlad-Radu Cioară în dosarele nr. 11.155/231/2020, nr. 12.203/231/2022 și nr. 2.813/275/2023 ale Tribunalului Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 3.778/182/2020 și nr. 14.084/211/2020 ale Tribunalului Maramureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 21.965/211/2019* și nr. 12.515/211/2020 ale Tribunalului Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7.704/299/2020 al Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 297/198/2020 al Tribunalului Vâlcea — Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 4.324/252/2021 al Judecătoriei Timișoara — Secția I civilă, în Dosarul nr. 6.314/202/2020 al Judecătoriei Călărași, în Dosarul nr. 2.847/175/2021 al Judecătoriei Aiud, în Dosarul nr. 3.916/193/2020 al Judecătoriei Botoșani — Secția civilă, în Dosarul nr. 2.468/184/2021 al Judecătoriei Balș, în Dosarul nr. 6.892/211/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca — Secția civilă, în Dosarul nr. 1.531/191/2020 al Tribunalului Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, în Dosarul nr. 14.352/180/2020 al Judecătoriei Bacău — Secția civilă, în Dosarul nr. 4.133/314/2021 al Judecătoriei Suceava — Secția civilă, în Dosarul nr. 8.263/270/2023 al Judecătoriei Onești, în Dosarul nr. 97/279/2023 al Judecătoriei Piatra-Neamț — Secția civilă și în Dosarul nr. 1.563/198/2024 al Judecătoriei Brezoi.

4. La apelul nominal se prezintă, în Dosarul nr. 344D/2022, pentru autorul excepției, avocat Șerban Niculai din Baroul Vrancea, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Avocatul prezent și reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.701D/2021, nr. 3.063D/2021, nr. 3.182D/2021, nr. 3.272D/2021, nr. 3.519D/2021, nr. 3.779D/2021, nr. 3.780D/2021, nr. 3.862D/2021, nr. 3.890D/2021, nr. 3.923D/2021, nr. 236D/2022, nr. 306D/2022, nr. 313D/2022, nr. 344D/2022, nr. 571D/2022, nr. 572D/2022, nr. 3.600D/2024, nr. 3.620D/2024, nr. 3.621D/2024, nr. 3.645D/2024 și nr. 383D/2025 la Dosarul nr. 2.091D/2021, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției din Dosarul nr. 344D/2022, avocat Șerban Niculai, care pune concluzii de admitere a excepției, susținând că, în speță, prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a determinat imposibilitatea instanței judecătorești de a mai analiza procesul-verbal sub aspect probatoriu. În opinia sa, reglementarea astfel interpretată de instanța supremă creează premisa unui posibil arbitrar.

7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Apreciază că pentru textele legale criticate se impune menținerea jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, considerentele avute în vedere de instanța de contencios constituțional în această decizie păstrându-și valabilitatea și în prezenta cauză.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

8. Prin Încheierea din 9 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 26.678/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.091D/2021).

9. Prin Decizia civilă nr. 1.735 din 19 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.704/299/2020, Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3), ale art. 32 alin. (2) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum aceste texte de lege au fost interpretate prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 2.701D/2021).

10. Prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.778/182/2020, Tribunalul Maramureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum aceste texte de lege au fost interpretate prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.063D/2021).

11. Prin Încheierea din 20 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 297/198/2020, Tribunalul Vâlcea — Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.182D/2021).

12. Prin Încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.324/252/2021, Judecătoria Timișoara — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (Dosarul nr. 3.272D/2021).

13. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.314/202/2020, Judecătoria Călărași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3), ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (Dosarul nr. 3.519D/2021).

14. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.847/175/2021, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și ale art. 100 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.779D/2021).

15. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.916/193/2020, Judecătoria Botoșani — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3) lit. c) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea Deciziei nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.780D/2021).

16. Prin Încheierea din 14 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.468/184/2021, Judecătoria Balș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.862D/2021).

17. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.892/211/2021, Judecătoria Cluj-Napoca — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.890D/2021).

18. Prin Încheierea din 16 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 21.965/211/2019*, Tribunalul Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.923D/2021).

19. Prin Încheierea din 10 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.531/191/2020, Tribunalul Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată acestor dispoziții prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 236D/2022).

20. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 12.515/211/2020, Tribunalul Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 306D/2022).

21. Prin Încheierea din 1 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 14.352/180/2020, Judecătoria Bacău — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (Dosarul nr. 313D/2022).

22. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 11.155/231/2020, Tribunalul Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum acest text de lege a fost interpretat prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 344D/2022).

23. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 14.084/211/2020, Tribunalul Maramureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, raportat la prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 (Dosarul nr. 571D/2022).

24. Prin Încheierea din 25 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 4.133/314/2021, Judecătoria Suceava — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum aceste texte de lege au fost interpretate prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 572D/2022).

25. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 8.263/270/2023, Judecătoria Onești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.600D/2024).

26. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 12.203/231/2022, Tribunalul Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, precum și ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum aceste texte de lege au fost interpretate prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.620D/2024).

27. Prin Decizia civilă nr. 966 din 8 noiembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.813/275/2023, Tribunalul Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, precum și ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum aceste texte de lege au fost interpretate prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.621D/2024).

28. Prin Încheierea din 26 iunie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 97/279/2023, Judecătoria Piatra-Neamț — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, precum și ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 3.645D/2024).

29. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 1.563/198/2024, Judecătoria Brezoi a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 101 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii (Dosarul nr. 383D/2025).

30. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gheorghe Mihai Dumitriu, de Adrian Parolea-Moga, de Nicoleta Loredana Micle, de Vasile Ciucă, de Sabin Grigore Moldovan, de Dorin-Valentin Moise, de Judecătoria Aiud, din oficiu, în cauza privindu-l pe Mircea Călin Chira, de Eugen Andrei Băcăuanu, de Ștefan Cosmin Ionescu, de Dan-Marius Zdroba, de Simion Bran, de Alexandru Pădurean, de Alex Andrei Călian, de Dorin-Valentin Moise, de Vasile Constantin Scînteianu, de Crin Iosif Gălățean, de Bogdan Cardaș, de Eduard-Gabriel Deme, de Ionel Danțiș, de Marius-Iulian Leucă, de Fiodor Gaidău și de Vlad-Radu Cioară în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor contravenționale și a apelurilor împotriva sentințelor prin care au fost respinse plângerile contravenționale formulate de autorii excepției de neconstituționalitate împotriva proceselor-verbale prin care au fost sancționați contravențional cu amendă și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30/60/90 de zile, pentru săvârșirea unor contravenții prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

31. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că, prin interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii se substituie legiuitorului, depășindu-și competența și restrângând sfera de aplicare a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Această interpretare limitează competența instanței de judecată de a se pronunța asupra proporționalității sancțiunii complementare aplicate, deși legea conferă expres această atribuție instanțelor. Modalitatea de interpretare adoptată prin decizia sus-menționată, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, nu respectă jurisprudența anterioară a Curții Constituționale privind modul în care se impune ca instanța supremă să interpreteze normele juridice. În acest fel, Înalta Curte de Casație și Justiție a acționat ca un veritabil legiuitor, încălcând principiul separației puterilor în stat și depășind limitele rolului său constituțional. Astfel, interpretarea dispozițiilor legale criticate contravine art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (2) din Constituție.

32. Autorii excepției susțin că, prin interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a limitat accesul liber la justiție al cetățenilor, în sensul că deși aceștia au dreptul de a contesta procesul-verbal de contravenție, sub aspectul proporționalității măsurii, instanța învestită nu poate analiza proporționalitatea măsurii dreptului de a conduce. Astfel, liberul acces la justiție rămâne, în acest caz, doar o garanție superficială, care nu are nicio aplicabilitate practică, întrucât măsura luată de agentul constatator nu poate face, in concreto, obiectul niciunui control judecătoresc. Astfel, sunt încălcate drepturi fundamentale, spre exemplu, egalitatea în drepturi, principiul priorității tratatelor internaționale în materia drepturilor omului, dreptul la liber acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, prevăzute de art. 16, 20, 21 și 24 din Constituție.

33. De asemenea, autorii susțin că, potrivit standardelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, faptele contravenționale se pot încadra, dincolo de calificarea atribuită în dreptul intern, în sfera de aplicare a noțiunii de „acuzație în materie penală”, prevăzută de art. 6 din Convenție. Pentru aceasta se au în vedere criterii precum natura faptei, scopul sancțiunii (Cauza Kadubec împotriva Slovaciei), precum și natura și gravitatea acesteia (Cauza Garifallou împotriva Greciei). Contravențiile la regimul circulației pe drumurile publice, prevăzute în dreptul intern, sunt stabilite prin norme juridice cu caracter general, iar prin sancțiunile aplicate pentru săvârșirea acestora se urmărește un scop preventiv și represiv, astfel încât se poate concluziona că ele se subsumează noțiunii de „acuzație în materie penală”, atrăgând incidența garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție. Calificarea faptei ca „acuzație în materie penală” instituie necesitatea existenței unei căi procesuale prin care o instanță de judecată să poată aprecia asupra proporționalității oricărei sancțiuni, fie ea principală, accesorie sau complementară; asemenea oricărei sancțiuni de natură penală, ele nu pot fi aplicate în mod automat.

34. În considerarea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, instanța de judecată analizează legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze pentru fiecare dintre aceste sancțiuni caracterul oportun și proporțional al acesteia. În consecință, instanța va putea decide asupra oricărei sancțiuni complementare; doar în acest fel individualizarea sancțiunilor contravenționale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituțional al rolului justiției, astfel ca niciunul dintre cetățeni să nu fie sancționat în mod injust și nelegal, fiecare sancțiune aplicată de organele statului prin agenții săi trebuind să fie proporțională cu fapta săvârșită.

35. În doctrină și în jurisprudență s-a reținut existența a trei principii aplicabile în momentul sancționării unui subiect de drept pentru nerespectarea normelor de drept contravențional, și anume principiul legalității sancțiunilor contravenționale, principiul non bis in idem și principiul proporționalității. Art. 5 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede că toate sancțiunile principale și complementare aplicate unui contravenient trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei, fără deosebire între sancțiunile principale sau complementare. Aplicarea sancțiunii complementare ope legis, indiferent de pericolul social concret și de comportamentul contravenientului, fără o marjă de apreciere din partea agentului constatator sau a instanței de judecată, încalcă cerința proporționalității restrângerii exercițiului unor drepturi. Aplicarea sancțiunii avertismentului rămâne lipsită de eficiență și substanță în cazul anterior menționat. Sancțiunea complementară ar trebui să aibă rolul de a întregi sancțiunea principală, iar nu de a se transforma într-o sancțiune mai gravă decât cea principală. Potrivit principiului de drept qui potest plus, potest minus, ar trebui ca instanța care poate înlocui sancțiunea principală a amenzii cu avertismentul să poată decide și asupra sancțiunii complementare care are rol secundar și accesoriu sancțiunii principale.

36. Cu privire la art. 53 din Constituție se observă că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți poate avea loc numai în anumite cazuri și în condiții restrictive, prevăzute în sens limitativ doar la alin. (1) și care implică și existența unei proporționalități potrivit alin. (2) în sensul restrângerii exercițiului drepturilor doar în măsura necesității într-o societate democratică, astfel că efectele și restrângerile aduse prin decizia precitată nu se circumscriu exigențelor impuse de textul constituțional amintit. În acest sens, făcând o paralelă cu sfera dreptului penal, autorii arată că prin Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunțată în Cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, s-a statuat că aplicarea automată a pedepsei complementare a interzicerii timp de un an a exercitării profesiei de către un jurnalist a adus o încălcare a prevederilor art. 10 din Convenție, deoarece aplicarea automată a pedepsei complementare nu corespundea unei nevoi sociale imperioase, fiind disproporționată față de nevoia restrângerii dreptului de exercitare a profesiei timp de un an.

37. Autorii excepției fac referire la opinia exprimată de Școala Doctorală a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, reținută în Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că instanța de judecată are posibilitatea să examineze proporționalitatea sancțiunii complementare și că ori de câte ori se aplică sancțiunea amenzii contravenționale, în mod obligatoriu, se aplică și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. În mod contrar, dacă sancțiunea amenzii este înlocuită cu sancțiunea avertismentului, instanța va înlătura sancțiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce.

38. Cu toate acestea, autorii excepției arată că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a limitat la a face trimitere la propria jurisprudență (și anume la Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii) și, pornind de la acest raționament eronat (prin asimilarea unui element comparativ diferit), a pronunțat Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, care încalcă prevederile constituționale invocate. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție face trimiteri la Decizia Curții Constituționale nr. 732 din 20 noiembrie 2018, însă, deși menționează posibilitatea instanței de a analiza inclusiv temeinicia fiecărei sancțiuni în parte, raționamentul final vizează doar legalitatea și temeinicia procesului-verbal, iar nu și ale sancțiunii aplicate prin acesta. Autorii excepției susțin și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a utilizat raționamentul neconstituțional prin asimilarea între ele a două noțiuni diametral opuse: proporționalitatea aplicării sancțiunii complementare, în limitele prevăzute de lege, și proporționalitatea duratei sancțiunii.

39. Judecătoria Călărași (Dosarul nr. 3.519D/2021), Judecătoria Balș (Dosarul nr. 3.862D/2021), Judecătoria Cluj-Napoca — Secția civilă (Dosarul nr. 3.890D/2021), Tribunalul Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale (dosarele nr. 3.923D/2021 și nr. 306D/2022), Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 2.701D/2021), Tribunalul Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal (dosarele nr. 344D/2022 și nr. 3.620D/2024), Tribunalul Maramureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 571D/2022), Judecătoria Onești (Dosarul nr. 3.600D/2024) și Judecătoria Piatra-Neamț — Secția civilă (Dosarul nr. 3.645D/2024) consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, întrucât instanțele au posibilitatea să individualizeze sancțiunile principale, iar sancțiunea complementară privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce este deja dozată de legiuitor în funcție de gravitatea faptei săvârșite de contravenient. Acesta are dreptul de a contesta procesul-verbal în fața unei instanțe, astfel că nu este încălcat dreptul său la un proces echitabil.

40. Judecătoria Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă (Dosarul nr. 2.091D/2021), Tribunalul Vâlcea — Secția a II-a civilă (Dosarul nr. 3.182D/2021), Judecătoria Timișoara — Secția I civilă (Dosarul nr. 3.272D/2021), Judecătoria Aiud (Dosarul nr. 3.779D/2021), Judecătoria Botoșani — Secția civilă (Dosarul nr. 3.780D/2021), Tribunalul Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență (Dosarul nr. 236D/2022), Judecătoria Suceava — Secția civilă (Dosarul nr. 572D/2022), Tribunalul Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 3.621D/2024) și Judecătoria Brezoi (Dosarul nr. 383D/2025) consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce ar trebui individualizată în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (5) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, impune aplicarea automată a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, excluzând posibilitatea judecătorului de a verifica și individualiza proporționalitatea acesteia. Această restricție afectează principiul constituțional al proporționalității și încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt garantate de art. 53 din Constituție și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Totodată, instanțele rețin că lipsa controlului judecătoresc asupra acestei sancțiuni afectează drepturi ale persoanei, precum libera circulație și dreptul la muncă.

41. Tribunalul Maramureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 3.063D/2021) și Judecătoria Bacău — Secția civilă (Dosarul nr. 313D/2022), contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-au exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

42. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

43. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 344D/2022, în care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că interpretarea oferită prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, nu contravine dispozițiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil, deoarece petentul are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să analizeze legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.

De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că dreptul de a conduce autovehicule nu face parte din categoria drepturilor constituționale, astfel că reglementările criticate nu restrâng exercițiul unor drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Sunt invocate considerentele de principiu ale Deciziei nr. 280 din 23 aprilie 2019, Deciziei nr. 228 din 15 aprilie 2014, Deciziei nr. 854 din 18 octombrie 2012, Deciziei nr. 1.217 din 20 septembrie 2011 și Deciziei nr. 1.057 din 14 iulie 2011.

44. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

45. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

46. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, textele cuprinse în dispozițiile art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2022, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021.

47. În dosarele nr. 3.519D/2021 și nr. 3.862D/2021, autorii excepției au invocat, printre alte articole, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, deși acestea nu au făcut obiectul interpretării prin decizia interpretativă menționată, fiind cel mai probabil o eroare materială a instanței de sesizare. Întrucât critica de neconstituționalitate vizează interpretarea dată prin decizia antereferită pronunțată de instanța supremă (sub aspectul nerespectării principiului proporționalității), Curtea va reține ca obiect al excepției dispozițiile art. 5 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

48. De asemenea, în dosarele în care instanțele judecătorești au sesizat Curtea cu textele de lege supuse controlului fără a mai preciza că acestea sunt criticate în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, deși din motivarea excepției rezultă fără echivoc, Curtea va reține că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Aceasta deoarece dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunțate în recursurile în interesul legii este obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, iar criticile de neconstituționalitate vizează tocmai interpretarea dată prin decizia antereferită.

49. Dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate și completate prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 28 ianuarie 2022, fără a se modifica soluția legislativă criticată de autorii excepției de neconstituționalitate.

50. Textele criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au următorul cuprins: — art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b): „(1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

(2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele: (…) b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;”; — art. 100 alin. (3): „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…)”; — art. 101 alin. (3): „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…)”; — art. 102 alin. (3): „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…)”; — art. 109 alin. (9): „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel.”

51. Dispozițiile criticate din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 au următorul cuprins: — art. 5 alin. (5): „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.”; — art. 21 alin. (3): „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”; — art. 34 alin. (1): „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236¹ și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.”

52. Prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-au stabilit următoarele: „În interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare.”

53. Autorii excepției consideră că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 16 — Egalitatea în fața legii, art. 21 — Accesul liber la justiție, art. 24 — Dreptul la apărare, art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 — Înfăptuirea justiției, art. 126 — Instanțele judecătorești, art. 147 privind deciziile Curții Constituționale.

Totodată, în temeiul art. 11 privind dreptul internațional și al art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale și drepturile omului și, după caz, al art. 148 alin. (2) din Constituție referitor la prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

54. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor criticate în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025, Decizia nr. 516 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1026 din 5 noiembrie 2025, și Decizia nr. 563 din 31 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 26 februarie 2025, criticile autorilor fiind similare celor din prezentele cauze.

55. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Mihai Dumitriu, de Adrian Parolea- Moga, de Nicoleta Loredana Micle, de Vasile Ciucă, de Sabin Grigore Moldovan, de Dorin-Valentin Moise, de Judecătoria Aiud, din oficiu, în cauza privindu-l pe Mircea Călin Chira, de Eugen Andrei Băcăuanu, de Ștefan Cosmin Ionescu, de Dan-Marius Zdroba, de Simion Bran, de Alexandru Pădurean, de Alex Andrei Călian, de Dorin-Valentin Moise, Vasile Constantin Scînteianu, de Crin Iosif Gălățean, de Bogdan Cardaș, de Eduard-Gabriel Deme, de Ionel Danțiș, de Marius-Iulian Leucă, de Fiodor Gaidău și de Vlad-Radu Cioară în Dosarul nr. 26.678/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă, în dosarele nr. 11.155/231/2020, nr. 12.203/231/2022 și nr. 2.813/275/2023 ale Tribunalului Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 3.778/182/2020 și nr. 14.084/211/2020 ale Tribunalului Maramureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 21.965/211/2019* și nr. 12.515/211/2020 ale Tribunalului Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 7.704/299/2020 al Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ, în Dosarul nr. 297/198/2020 al Tribunalului Vâlcea — Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 4.324/252/2021 al Judecătoriei Timișoara — Secția I civilă, în Dosarul nr. 6.314/202/2020 al Judecătoriei Călărași, în Dosarul nr. 2.847/175/2021 al Judecătoriei Aiud, în Dosarul nr. 3.916/193/2020 al Judecătoriei Botoșani — Secția civilă, în Dosarul nr. 2.468/184/2021 al Judecătoriei Balș, în Dosarul nr. 6.892/211/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca — Secția civilă, în Dosarul nr. 1.531/191/2020 al Tribunalului Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, în Dosarul nr. 14.352/180/2020 al Judecătoriei Bacău — Secția civilă, în Dosarul nr. 4.133/314/2021 al Judecătoriei Suceava — Secția civilă, în Dosarul nr. 8.263/270/2023 al Judecătoriei Onești, în Dosarul nr. 97/279/2023 al Judecătoriei Piatra-Neamț — Secția civilă și în Dosarul nr. 1.563/198/2024 al Judecătoriei Brezoi și constată că dispozițiile art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), ale art. 100 alin. (3), ale art. 101 alin. (3), ale art. 102 alin. (3) și ale art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă, Tribunalului Vrancea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Maramureș — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Vâlcea — Secția a II-a civilă, Judecătoriei Timișoara — Secția I civilă, Judecătoriei Călărași, Judecătoriei Aiud, Judecătoriei Botoșani — Secția civilă, Judecătoriei Balș, Judecătoriei Cluj- Napoca — Secția civilă, Tribunalului Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, Judecătoriei Bacău — Secția civilă, Judecătoriei Suceava — Secția civilă, Judecătoriei Onești, Judecătoriei Piatra-Neamț — Secția civilă și Judecătoriei Brezoi și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 ianuarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Gabriela-Lenuța Dimitriu

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 27 octombrie 2026, paginile 2-8

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.