Pe scurt
- O femeie a cerut Curții Constituționale să se uite la textul care permitea prelucrarea datelor personale „obținute din documente accesibile publicului” fără consimțământul celui vizat, după ce datele ei extinse fuseseră scoase din baza Oficiului Național al Registrului Comerțului de niște practicieni în insolvență. Curtea a respins cererea ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 184 din 26 februarie 2026. Atenție la cuvânt: inadmisibilă nu înseamnă constituțională. Curtea nu spune că textul e în regulă, spune că nu a putut să îl cântărească.
- Motivul nu e cel la care se gândește oricine. Legea nr. 677/2001 era abrogată de aproape opt ani la data pronunțării, dar abrogarea nu a fost obstacolul: Curtea arată la paragraful 10 că va examina textul așa cum era în vigoare la data la care a produs efecte în dosar. Obstacolul a fost felul în care fusese construită critica. Autoarea excepției a comparat două alineate ale aceleiași legi între ele, iar compararea a două texte de lege nu e control de constituționalitate. Lipsind legătura dintre critică și textul atacat, excepția a căzut la intrare.
- Cine e vizat și cifrele care contează. Oricine vrea să conteste faptul că datele lui de administrator sau de asociat au fost scoase dintr-un registru public și folosite în altă parte, plus orice parte care formulează o excepție de neconstituționalitate, în orice materie, fiindcă regula de motivare nu are legătură cu protecția datelor. Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a sesizat Curtea prin Încheierea din 7 octombrie 2021, în Dosarul nr. 4.624/3/2019*. Până la pronunțare au trecut 1.603 zile, iar până la publicare 1.820, aproape cinci ani. Legea nr. 677/2001 fusese abrogată de la 25 mai 2018 prin art. V alin. (1) din Legea nr. 129/2018, care s-a publicat la 19 iunie 2018, adică 25 de zile după data abrogării pe care o dispune. Decizia s-a luat cu unanimitate de voturi, într-un complet de șapte judecători.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 1 octombrie 2026, paginile 2-3
Pronunțată: 26 februarie 2026, cu unanimitate de voturi
Definitivă și general obligatorie: 1 octombrie 2026, data publicării
Datele de administrator sau de asociat ale unei firme se pot lua de la Registrul Comerțului, iar un raport extins conține adresă, cod numeric personal și istoricul participațiilor. Întrebarea din spatele acestui dosar e dacă oricine le poate lua și folosi fără să te întrebe. Răspunsul nu a venit. Decizia nr. 184 din 26 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 1 octombrie 2026, respinge excepția ca inadmisibilă, iar o asemenea respingere lasă întrebarea exact unde era. Inadmisibilitatea e o soluție care se repetă: tot cu ea a refuzat Curtea, câteva zile mai devreme, să revină asupra propriei soluții din 2016 privind abuzul în serviciu.
Litigiul din care a plecat excepția e unul civil. Teodora Condruz a cerut în instanță să se constate că datele ei personale, stocate în baza de date extinsă a Oficiului Național al Registrului Comerțului, fuseseră prelucrate ilicit. Cererea i-a fost respinsă în primă instanță, iar în apel, la Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a ridicat excepția de neconstituționalitate. Reproșul concret, redat la paragraful 5 al deciziei, era că niște practicieni în insolvență generaseră un raport cu datele ei extinse fără să fie autorizați și fără o justificare legală pentru asta.
Textul pe care l-a atacat e art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, care scutea de consimțământ prelucrarea privind „date obținute din documente accesibile publicului, conform legii”. Argumentul ei a fost că acest text nu se potrivește cu alin. (3) al aceluiași articol, care spune că scutirile de la alin. (2) nu aduc atingere obligației autorităților publice de a respecta și de a ocroti viața intimă, familială și privată. Din apropierea celor două, susținea ea, rezultă o incertitudine asupra limitelor în care datele dintr-o sursă publică pot fi prelucrate, deci o problemă de calitate a legii, în sensul art. 1 alin. (5) din Constituție.
Curtea de Apel București a apreciat că textul e constituțional. Reprezentantul Ministerului Public a cerut respingerea ca neîntemeiată, arătând că stabilirea situațiilor în care datele cetățenilor devin informații de interes public intră în marja de apreciere a legiuitorului, iar cadrul legal e accesibil și previzibil. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat nimic. Curtea a decis altfel decât ceruse procurorul, nu pe fond, ci la intrare.
Efectele pe care le produce
Prima consecință e una care se citește greșit aproape de fiecare dată: nu s-a stabilit nimic despre textul atacat. O respingere ca neîntemeiată ar fi confirmat art. 5 alin. (2) lit. f) față de criticile aduse și ar fi închis discuția pe acele argumente. O respingere ca inadmisibilă nu conține niciun verdict. Dacă textul ar fi fost încă aplicabil, altcineva ar fi putut să îl atace mâine, cu o motivare construită altfel, fără să existe vreo piedică.
A doua consecință e cea mai utilă pentru oricine are un proces în care se aplică o lege care nu mai există: legea abrogată nu e, în sine, un obstacol. Curtea explică la paragraful 10 că se sprijină pe considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a stabilit că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile ori ordonanțele ale căror efecte juridice continuă să se producă după ieșirea lor din vigoare. Pe acest temei, a examinat art. 5 alin. (2) lit. f) în forma în vigoare la data la care textul a produs efecte juridice în cauză. Regula practică e simplă: contează dacă legea veche guvernează raportul juridic din dosarul aflat pe rol, nu dacă mai figurează în legislația activă. Dacă nu produce efecte în cauză, excepția se respinge ca inadmisibilă chiar pentru asta, iar aici nu a fost cazul.
A treia consecință privește modul de a scrie o excepție, și se aplică la orice materie, de la fiscalitate la penal. Curtea reia la paragraful 12 Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012: o excepție are trei elemente, textul de lege contestat, textul constituțional pretins încălcat și motivarea relației de contrarietate dintre ele. Cele trei pot fi formal prezente, iar excepția să fie totuși inadmisibilă, atunci când motivarea nu are legătură cu textul criticat, iar textul de referință invocat e unul general. În această situație, ea încalcă art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate.
A patra consecință e regula care a tranșat efectiv dosarul. La paragraful 14, Curtea invocă Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013: examinarea constituționalității unui text are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei la principii ale Constituției. Autoarea excepției pusese față în față alin. (2) lit. f) și alin. (3) ale aceluiași articol, deci făcuse exact ce nu se poate face. Curtea adaugă, la paragraful 16, că în cauză se ridică și chestiuni de interpretare și de aplicare a legii, care sunt de resortul exclusiv al instanțelor judecătorești, potrivit art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, reluând Decizia nr. 264 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 15 ianuarie 2026.
A cincea consecință e cea care interesează pe cineva care vrea să conteste acum o prelucrare de acest fel. Temeiul nu mai e Legea nr. 677/2001. Art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018 prevede că toate trimiterile din actele normative la legea abrogată se interpretează ca trimiteri la Regulamentul general privind protecția datelor. Iar Regulamentul e construit altfel: art. 6 alin. (1) nu cuprinde o listă de situații în care consimțământul „nu este cerut”, ci spune că prelucrarea e legală numai dacă se aplică cel puțin unul dintre șase temeiuri, consimțământul fiind doar primul dintre ele. Faptul că datele provin dintr-un registru public nu figurează între cele șase. Cine le preia trebuie să se sprijine pe un alt temei, de regulă interesul legitim de la lit. f), care cere o cântărire față de drepturile persoanei vizate, nu o simplă constatare că sursa era deschisă.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În drept, nimic. Textul atacat nu mai era în vigoare la data deciziei, deci nici nu putea fi schimbat de ea, iar Regulamentul general privind protecția datelor nu e atins de această hotărâre. Ce s-a schimbat e starea dosarului din care a plecat excepția: apelul de la Curtea de Apel București se reia, cu aceleași argumente, dar fără sprijinul pe care partea îl spera.
Comparația care merită făcută e între cele două logici de reglementare, fiindcă ea explică de ce întrebarea rămâne deschisă. În Legea nr. 677/2001, consimțământul era regula, iar art. 5 alin. (2) enumera șase cazuri de scutire, printre care documentele accesibile publicului. Era o listă de porți, iar odată ce treceai prin una nu mai aveai de justificat nimic. Regulamentul a desființat lista de scutiri și a pus în locul ei șase temeiuri de egală valoare, dintre care consimțământul e unul, iar fiecare temei vine cu propriile condiții. Prelucrarea datelor dintr-un registru public nu a devenit interzisă, dar a încetat să fie automată.
S-a schimbat și autoritatea la care se merge. Legea nr. 129/2018, actul care a abrogat Legea nr. 677/2001, a reorganizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și a creat, potrivit paragrafului 10 al deciziei, cadrul instituțional pentru aplicarea în România a unei serii de articole din Regulament, între care art. 77 și art. 79. Primul dă oricărei persoane vizate dreptul de a depune plângere la autoritatea de supraveghere, al doilea dreptul la o cale de atac judiciară eficientă împotriva operatorului, fără ca una să excludă cealaltă.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Se confirmă limpede, pentru oricine are un dosar vechi, că o lege abrogată poate ajunge la Curtea Constituțională dacă efectele ei continuă în cauză. Aici, Decizia nr. 766/2011 e aplicată, nu doar citată.
- Întrebarea de fond rămâne deschisă. Pentru o prelucrare de date din registre publice petrecută sub Legea nr. 677/2001, textul nu a primit o confirmare de constituționalitate pe care un operator să o invoce.
- Decizia așază într-un singur loc, la paragrafele 12-14, cele două reguli pe care se sparg cele mai multe excepții: motivarea trebuie să privească textul criticat, iar comparația se face cu Constituția, nu cu altă lege.
- Delimitarea din paragraful 16 e utilă practic: ce ține de interpretarea și de aplicarea legii se rezolvă în instanță, nu prin excepție, ceea ce scutește o parte de un ocol de câțiva ani.
- Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, deci nu lasă o opinie separată care să întrețină speranța unei schimbări de jurisprudență.
Ce rămâne o problemă
- Problema reală a dosarului rămâne nerezolvată. Nimeni nu a spus în ce condiții un practician în insolvență poate extrage dintr-un registru public datele extinse ale unei persoane și le poate folosi într-o procedură.
- Au trecut 1.820 de zile de la sesizare până la publicare pentru un răspuns care nu atinge fondul. Pentru partea care aștepta, costul e tot timpul acela.
- Decizia reproduce la paragraful 10 textul lit. f), dar nu reproduce nicăieri alin. (3), deși întreaga critică se sprijinea pe relația dintre cele două. Cititorul nu poate verifica singur de ce comparația e nerelevantă.
- Nu se spune ce cale rămâne deschisă. O frază despre plângerea la autoritatea de supraveghere sau despre acțiunea împotriva operatorului ar fi orientat partea, în loc să o lase să caute singură.
- Cele patru autorități cărora li s-a cerut un punct de vedere, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au tăcut toate, inclusiv Avocatul Poporului, într-un dosar despre viața privată.
Sfaturi utile
- Pentru o prelucrare petrecută după 25 mai 2018, nu vă raportați la Legea nr. 677/2001. Temeiul e Regulamentul general privind protecția datelor, iar art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018 spune expres că orice trimitere la legea veche se citește ca trimitere la Regulament.
- Întrebați operatorul pe ce temei din art. 6 alin. (1) al Regulamentului a prelucrat datele. Faptul că sursa era publică nu e un temei în sine. Dacă invocă interesul legitim, are de arătat și cum a cântărit acel interes față de drepturile dumneavoastră.
- Folosiți cele două căi, care nu se exclud una pe alta. Plângerea la autoritatea de supraveghere, pe temeiul art. 77 din Regulament, și acțiunea în justiție împotriva operatorului, pe temeiul art. 79.
- Când scrieți o excepție de neconstituționalitate, comparați textul de lege cu un articol din Constituție, nu cu alt text de lege. Dosarul acesta s-a oprit exact aici, iar regula vine din Decizia nr. 343/2013.
- Alegeți texte constituționale concrete, nu principii largi. Motivarea sprijinită numai pe principiul legalității sau pe calitatea legii, fără să arate ce anume din textul atacat le nesocotește, e tratată ca motivare care nu are legătură cu textul criticat.
- Verificați dacă legea pe care o atacați produce efecte în dosarul dumneavoastră. Dacă da, abrogarea nu vă oprește, iar Decizia nr. 766/2011 e argumentul de care aveți nevoie. Dacă nu produce efecte în cauză, excepția se va respinge chiar pentru asta.
- Nu confundați cele două respingeri. O excepție respinsă ca inadmisibilă poate fi reluată de altcineva, cu altă motivare, fiindcă textul nu a fost declarat constituțional. Una respinsă ca neîntemeiată închide criticile pe care le-a cântărit.
- Rețineți că interpretarea și aplicarea legii nu se rezolvă la Curtea Constituțională. Dacă nemulțumirea e că textul a fost aplicat greșit în cazul dumneavoastră, locul discuției e în proces, potrivit art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.
Întrebări frecvente
Textele din Legea nr. 677/2001 au fost declarate constituționale?
Atunci de ce nu a ajuns Curtea la fond?
Deci se poate ataca o lege abrogată sau nu?
Ce era „baza de date extinsă” a Registrului Comerțului?
Pot practicienii în insolvență să ia asemenea date?
De când produce efecte decizia?
Cât a durat?
Se redeschide un proces deja terminat din cauza acestei decizii?
Analiza redacției
Soluția e previzibilă în litera jurisprudenței și, probabil, aceeași ar fi fost concluzia și pe fond. Diferența dintre o respingere ca neîntemeiată și una ca inadmisibilă nu e însă de nuanță: prima ar fi lăsat o motivare pe care un operator de date ar fi putut să o invoce, a doua lasă un loc gol. Într-o materie în care conflictul dintre registrele publice și viața privată se judecă lună de lună, locul gol are un cost.
Prima observație iese din combinarea a două texte pe care decizia le citează separat, și arată că dosarul nu avea cum să se oprească mai devreme. Motivarea defectuoasă intră sub art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Primul filtru, cel al instanței care sesizează Curtea, funcționează însă pe art. 29 alin. (5) din aceeași lege, iar acolo instanța poate respinge cererea de sesizare numai dacă e contrară alin. (1), (2) sau (3) ale art. 29, adică pentru obiectul excepției, pentru calitatea celui care o ridică sau pentru faptul că textul a fost deja declarat neconstituțional. Motivarea nu figurează printre motivele de respingere la primul filtru. Prin urmare, o excepție care compară două legi între ele trebuie trimisă la Curte, chiar dacă instanța vede defectul, și abia Curtea o poate opri. Cele 1.603 zile de așteptare din acest dosar au o cauză scrisă în lege, nu una de organizare.
A doua observație privește ce lipsește din text. La paragraful 10, Curtea reproduce lit. f) a alin. (2), cu tot ce îi trebuie cititorului ca să o înțeleagă. Alin. (3), adică celălalt capăt al comparației, nu apare nicăieri în decizie. Or, dacă se citește, el nu arată deloc ca o dispoziție contrară: „Prevederile alin. (2) nu aduc atingere dispozițiilor legale care reglementează obligația autorităților publice de a respecta și de a ocroti viața intimă, familială și privată.” E o clauză de salvgardare, construită ca limită a scutirilor, nu ca normă concurentă. Comparația pe care Curtea o declară nerelevantă era, în plus, și greșită în substanță, iar două rânduri de citat ar fi arătat asta mai convingător decât trimiterea la o decizie din 2013.
A treia observație e o cifră și o datează chiar actul. Art. V alin. (1) din Legea nr. 129/2018 abrogă Legea nr. 677/2001 de la 25 mai 2018, ziua de la care se aplică Regulamentul general privind protecția datelor, potrivit art. 99 al acestuia. Actul abrogator s-a publicat însă pe 19 iunie 2018 și a intrat în vigoare la cinci zile de la publicare. Abrogarea e deci datată cu 25 de zile înaintea publicării actului care o dispune. Pentru o prelucrare de date petrecută în acel interval, întrebarea care lege o guverna nu are un răspuns care să se citească din texte, iar singurul drum spre un control de constituționalitate rămâne cel deschis de Decizia nr. 766/2011, folosit și aici. Pentru litigiile deja născute, Legea nr. 129/2018 nu prevede nicio dispoziție tranzitorie.
A patra observație măsoară întârzierea cu propriile repere ale deciziei. Între pronunțare și publicare au trecut 217 zile. Decizia nr. 264 din 29 mai 2025, pe care această hotărâre o invocă la paragraful 16, a fost publicată pe 15 ianuarie 2026, la 231 de zile de la pronunțarea ei, și a fost citată 42 de zile mai târziu. Nu există nicio abatere, fiindcă nici Constituția, la art. 147 alin. (4), nici art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu fixează un termen de publicare. Se vede însă un tipar: la cele două decizii pe care le putem măsura din chiar textul acesteia, intervalul dintre pronunțare și efect a fost de 217 și de 231 de zile. Cum deciziile devin general obligatorii abia de la publicare, un dosar care așteaptă un asemenea răspuns stă în medie încă aproximativ șapte luni după ce răspunsul a fost dat.
Ultima observație ține de distanța dintre faptă și răspuns. Textul aplicat în cauză a încetat să se aplice pe 25 mai 2018, iar dosarul de fond a fost înregistrat în 2019, deci prelucrarea reclamată e mai veche de opt ani și patru luni la data publicării deciziei. Procurorul a cerut respingerea ca neîntemeiată și a oferit un argument de fond, și anume că stabilirea cazurilor în care datele devin informații de interes public intră în marja de apreciere a legiuitorului. Argumentul acela nu e evaluat nicăieri în decizie. Rămâne singura poziție pe fond exprimată în tot dosarul, și e a unei părți care nu decide.
Ce ar trebui schimbat
- Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 să cuprindă și nerespectarea art. 10 alin. (2) printre motivele pentru care instanța poate respinge cererea de sesizare. Potrivit textului în vigoare, o excepție nemotivată în raport cu Constituția trebuie trimisă la Curte oricum, iar partea o află după ani. Recursul de 48 de ore prevăzut deja în același alineat rămâne garanția împotriva unui filtru prea strict.
- Deciziile care resping o excepție pentru motivare defectuoasă să reproducă și textul cu care s-a făcut comparația greșită. Două rânduri de citat din art. 5 alin. (3) ar fi arătat că acel text e o clauză de salvgardare, nu o normă contrară, și ar fi lămurit cititorul fără să îl trimită la o decizie din 2013.
- Legea nr. 129/2018 să fi avut o dispoziție tranzitorie pentru raporturile juridice și litigiile născute sub Legea nr. 677/2001. Lipsa ei lasă în discuție intervalul dintre 25 mai 2018, data abrogării, și intrarea în vigoare a legii care o dispune, iar problema e încă vie în dosarele vechi aflate pe rol.
- Deciziile de inadmisibilitate să indice calea rămasă deschisă. Paragraful 16 spune corect că interpretarea și aplicarea legii sunt de resortul instanțelor, dar nu menționează nici plângerea la autoritatea de supraveghere, nici acțiunea împotriva operatorului, deși ambele erau disponibile părții.
- Curtea să publice anual o evidență a punctelor de vedere cerute potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a celor primite efectiv. Aici au tăcut toate cele patru autorități, iar decizia consemnează faptul într-o singură propoziție, la paragraful 8. O cifră anuală ar arăta dacă e un accident sau o practică.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 1 octombrie 2026, paginile 2-3 16 pagini PDF, 104 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia nr. 184 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 1 octombrie 2026, paginile 2-3
D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 184 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Ioana-Cristina Vida — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, excepție ridicată de Teodora Condruz în Dosarul nr. 4.624/3/2019* al Curții de Apel București — Secția a VI-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.093D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât reglementarea excepțiilor în care datele cetățenilor pot deveni informații de interes public intră în marja de apreciere a legiuitorului, cadrul legal fiind accesibil și predictibil. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 7 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.624/3/2019*, Curtea de Apel București — Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Excepția a fost ridicată de Teodora Condruz într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea introductivă ce avea ca obiect constatarea faptei de prelucrare ilicită a datelor personale stocate în baza de date extinsă a Oficiului Național al Registrului Comerțului.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, ce are ca obiect prelucrarea datelor obținute din documente accesibile publicului, fără consimțământul persoanei vizate, sunt neclare, în condițiile în care art. 5 alin. (3) din această lege prevede obligația autorităților publice de a proteja viața intimă, familială și privată, generând incertitudine cu privire la limitele prelucrării datelor din surse publice. Astfel, generarea unui raport al Oficiului Național al Registrului Comerțului cu datele personale extinse (în speță, ale autoarei excepției), fără ca practicienii în insolvență să fie autorizați ori să aibă o justificare legală pentru prelucrarea acestora, este contrară protecției datelor cu caracter personal, care ar fi trebuit respectată de către cei abilitați să utilizeze asemenea date.
6. Curtea de Apel București — Secția a VI-a civilă apreciază că norma legală criticată este constituțională.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie
2001. Curtea constată că Legea nr. 677/2001 a fost abrogată prin art. V din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018. Curtea reține că, în prezent, Legea nr. 129/2018 transpune dispozițiile art. 41 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, și creează cadrul instituțional necesar aplicării în România, în principal, a prevederilor art. 51-55, 57-59, 62, 68, 77, 79, 80 și 82-84 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001, astfel cum au fost criticate, în vigoare la data la care acestea au produs efecte juridice în cauză. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: „(2) Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri: […] f) când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii;”.
11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii, în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și în art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) și al art. 148 alin. (2) din Constituție, sunt invocate exigențele art. 8 alin. (1) privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 7 privind respectarea vieții private și de familie, ale art. 8 privind protecția datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 16 privind dreptul la protecția datelor cu caracter personal din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și ale art. 6 privind legalitatea prelucrării din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), astfel încât Curtea Constituțională reține ca normă de referință și prevederile art. 26 din Constituție astfel cum se interpretează și prin prisma exigențelor textelor convenționale și de drept al Uniunii Europene antereferite.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că structura excepției de neconstituționalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat, prin raportate la prevederile Constituției.
Chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011).
13. Curtea observă că, în cauza de față, în realitate, autoarea excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 prin raportare la cele cuprinse în art. 5 alin. (3) din aceeași lege, apreciind că dau naștere unui conflict legislativ, făcând o comparație între cele două prevederi legale în sensul că, pe de o parte, consimțământul persoanei vizate nu este cerut, printre altele, atunci când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii, și, pe de altă parte, există obligația autorităților publice de a proteja viața intimă, familială și privată, în concret susținând că reglementarea situațiilor în cadrul cărora consimțământul persoanei vizate de prelucrarea datelor cu caracter personal nu este cerut s-ar opune celor care stabilesc obligația autorităților publice de a respecta și de a ocroti viața intimă, familială și privată.
14. Or, în jurisprudența sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013, Curtea a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.
15. Având în vedere cele prezentate și aplicând aceste considerente de principiu în cauza dedusă judecății, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, astfel cum este formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
16. Curtea mai observă că în cauză sunt vizate și unele aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legii, însă aceste chestiuni nu intră în competența de analiză a instanței de contencios constituțional, fiind de resortul exclusiv al instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 264 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 15 ianuarie 2026, paragraful 16).
17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, excepție ridicată de Teodora Condruz în Dosarul nr. 4.624/3/2019* al Curții de Apel București — Secția a VI-a civilă.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București — Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Cristina Vida
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.