Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins excepția și a constatat că amenda de la 50.000 la 100.000 de lei pentru lucrările executate cu nerespectarea autorizației, în forma pe care legea o avea înainte de 11 ianuarie 2020, și interdicția avertismentului din articolul 26 alineatul (6) din Legea nr. 50/1991 sunt constituționale. Omul care a ridicat excepția arăta că, pentru fapta lui, amenda minimă era de 50.000 de lei, în timp ce cel care ridică o casă întreagă fără nicio autorizație răspunde de la 1.000 de lei, adică de la un minim de 50 de ori mai mic. Curtea a răspuns că două contravenții diferite nu se compară între ele doar prin cuantumul amenzii.
- Nicio literă din Legea nr. 50/1991 nu se schimbă în urma acestei decizii. Mecanismul de 45 de zile din articolul 147 alineatul (1) din Constituție, prin care un text își pierde efectele dacă Parlamentul nu îl pune de acord cu legea fundamentală, funcționează numai pentru dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale. Aici constatarea a fost inversă, deci textele rămân exact cum sunt, iar decizia e general obligatorie de la publicare, potrivit articolului 147 alineatul (4).
- Privește două categorii de oameni. Prima, cei amendați pentru lucrări făcute pe lângă autorizația de construire înainte de 11 ianuarie 2020 și care încă au plângerea pe rolul unei instanțe: pentru ei se aplică vechile limite, de la 50.000 la 100.000 de lei, pe care decizia le confirmă. A doua, mult mai largă, oricine primește astăzi un proces-verbal în baza Legii nr. 50/1991: interdicția avertismentului rămâne în vigoare, deci nu există scăpare cu o simplă atenționare, oricât de mică ar fi fapta.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 16 octombrie 2026, paginile 2-4
Produce efecte: 16 octombrie 2026, data publicării, pentru că deciziile Curții Constituționale devin general obligatorii de la publicarea în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție
Un om a obținut autorizație de construire, a plătit proiectele, a început lucrarea și apoi a depășit ceva din ce scria în autorizație. A primit proces-verbal și amenda minimă prevăzută de lege pentru acea faptă: 50.000 de lei. În plângerea pe care a făcut-o la Tribunalul București a ridicat o întrebare simplă, de bun-sens: cum se explică faptul că vecinul care ar fi construit același imobil fără să ceară nicio hârtie ar fi răspuns de la 1.000 de lei, iar el, care a cerut hârtiile și le-a plătit, răspunde de la 50.000?
Întrebarea a ajuns la Curtea Constituțională în iunie 2020 și a primit răspuns la 16 aprilie 2026, prin Decizia nr. 360, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 16 octombrie 2026. Răspunsul e de respingere, cu unanimitate de voturi: dispozițiile criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Motivarea are două părți. Întâi, egalitatea de tratament nu se măsoară punând față în față două contravenții. În paragraful 20 al deciziei, preluat din Decizia nr. 376 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.082 din 9 noiembrie 2022, Curtea reține că fiecare contravenție are specificitățile sale și că e firesc să nu existe identitate la stabilirea sancțiunilor. Apoi, în paragraful 22, Curtea arată de ce cele două fapte chiar sunt diferite în fapt: construcția fără autorizație se vede de departe și se constată ușor, în timp ce depășirea limitelor dintr-o autorizație existentă se descoperă greu, iar legiuitorul poate ține cont de dificultatea constatării când fixează cuantumul amenzii.
A doua critică, cea pe care o poate întâlni orice contravenient la regimul construcțiilor, privea articolul 26 alineatul (6): „În condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.” Regula generală a contravențiilor, articolul 7 alineatul (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, spune exact invers, că avertismentul se poate aplica și atunci când actul care stabilește contravenția nu îl prevede. Legea nr. 50/1991 derogă de la asta și închide ușa. Autorul excepției compara domeniul construcțiilor cu circulația rutieră, unde avertismentul rămâne posibil. Curtea a răspuns, în paragrafele 19 și 17, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și Legea nr. 50/1991 nu au același obiect de reglementare și că opțiunea de a exclude avertismentul se justifică prin valorile pe care legea le apără, viața și siguranța persoanelor.
Partea pe care decizia nu o spune în titlu, dar care schimbă felul în care se citește: textul validat nu mai există. La 11 ianuarie 2020, cu 146 de zile înainte ca Tribunalul să trimită dosarul la Curte, articolul II punctul 12 din Legea nr. 7/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 8 ianuarie 2020, a coborât liniuța a patra de la un interval de 50.000 până la 100.000 de lei la unul de 5.000 până la 20.000 de lei. Minimul a scăzut de zece ori, maximul de cinci. Curtea a judecat totuși forma veche, în temeiul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, fiindcă aceea continuă să producă efecte în procesul în care excepția a fost ridicată.
Efectele pe care le produce
Întrebările practice ale unui om care are o amendă pe cap sau un proces pe rol au, de la 16 octombrie 2026, următoarele răspunsuri.
Se schimbă ceva în lege? Nu. O decizie prin care Curtea respinge excepția confirmă textul și nu produce nicio modificare legislativă. Termenul de 45 de zile și suspendarea de drept, prevăzute de articolul 147 alineatul (1) din Constituție și repetate în articolul 31 alineatul (3) din Legea nr. 47/1992, se aplică exclusiv dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale. Aici nu există nicio asemenea constatare, deci nu există nici termen, nici suspendare, nici obligație pentru Parlament de a interveni.
Dacă am proces pe rol pentru o faptă de dinainte de 11 ianuarie 2020. Instanța reia judecata și aplică vechile limite, de la 50.000 la 100.000 de lei, pe care decizia le-a validat. Sesizarea Curții nu suspendă procesul de fond, iar după publicarea deciziei instanța nu mai are motiv de amânare. Argumentul că amenda minimă ar fi neconstituțională prin comparație cu cea pentru construcția neautorizată nu mai poate fi reluat cu succes în fața niciunei instanțe, fiindcă decizia e general obligatorie de la publicare.
Dacă am primit amenda după 11 ianuarie 2020. Decizia nu te atinge la cuantum, pentru că textul care ți se aplică e deja cel nou. Astăzi, articolul 26 alineatul (2) liniuța a patra prevede de la 5.000 la 20.000 de lei pentru faptele de la literele b), d), e) și e^1) ale alineatului (1), adică: lucrări executate sau desființate cu nerespectarea autorizației și a proiectului tehnic, menținerea construcțiilor provizorii peste termenul din autorizație, neaducerea terenului la starea inițială și neîndeplinirea obligației de repunere în stare anterioară a terenurilor închiriate. Decizia te atinge însă la alineatul (6): avertismentul rămâne exclus.
Avertismentul. Nu se poate obține în nicio contravenție din Legea nr. 50/1991, oricât de mică ți se pare fapta și oricât de bună ar fi conduita ta anterioară. Asta e singura concluzie a deciziei care are efect imediat asupra tuturor, nu doar asupra proceselor vechi. Instanța poate însă coborî amenda spre minimul prevăzut de lege, în limitele textului, iar asta rămâne argumentul care funcționează.
Termenele care contează mai mult decât decizia. Plângerea împotriva procesului-verbal se face în 15 zile de la înmânarea sau comunicarea lui, potrivit articolului 35 alineatul (2) din Legea nr. 50/1991, și suspendă executarea amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a lucrărilor. Dreptul organului de control de a constata contravențiile de la articolul 26 și de a aplica amenzile se prescrie în 3 ani de la data săvârșirii faptei, potrivit articolului 31 din aceeași lege, nu în 6 luni ca în regimul contravențional general.
Amenda nu e singura consecință. Articolul 28 obligă la intrarea în legalitate, iar dacă persoana sancționată nu se conformează, articolul 32 trimite dosarul în instanță, care poate dispune încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau desființarea construcțiilor realizate nelegal. Plata amenzii nu închide problema, iar decizia Curții nu atinge deloc partea asta.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În text, nimic. Ca stare a lucrurilor, două mutări.
Prima e în lege și s-a petrecut în 2020, nu acum. Până la 10 ianuarie 2020 inclusiv, cine executa lucrări cu nerespectarea autorizației răspundea de la 50.000 la 100.000 de lei. De la 11 ianuarie 2020 răspunde de la 5.000 la 20.000. Distanța față de fapta de la litera a), construcția ridicată fără nicio autorizație, s-a îngustat astfel de la 50 de ori la 5 ori, fiindcă acolo minimul a rămas de 1.000 de lei, iar maximul de 100.000. Altfel spus, obiecția de fond a autorului excepției a fost rezolvată de Parlament în ianuarie 2020, cu cinci luni înainte ca dosarul lui să plece spre Curte, numai că nu pentru el: legea contravențională nouă nu se aplică retroactiv la fapte deja constatate, iar procesul lui a rămas pe forma veche.
Cealaltă mutare e în jurisprudență. Interdicția avertismentului, introdusă în articolul 26 alineatul (6) la 14 februarie 2009 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008, trecuse deja controlul de constituționalitate prin Decizia nr. 464 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 9 ianuarie 2014, și prin Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2015. Autorul excepției nu a contestat asta, ci a arătat că niciuna dintre acele decizii nu analizase proporționalitatea cuantumului și comparația cu fapte mai grave sancționate mai blând. Decizia nr. 360/2026 acoperă acum și acel unghi, iar paragraful 21 închide subiectul: nu au intervenit elemente noi, deci soluția și considerentele deciziilor anterioare rămân valabile.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Pune capăt unui argument care ținea dosare în așteptare din 2020. Instanțele care au suspendat sau amânat judecata în așteptarea Curții pot relua judecata cu o soluție clară, iar părțile nu mai plătesc avocați pentru o linie de apărare închisă.
- Explică, în paragraful 22, criteriul concret după care legiuitorul poate diferenția amenzile: frecvența faptelor, pericolul social și dificultatea constatării. E un reper verificabil, nu o formulă generală, și poate fi folosit și în alte materii contravenționale.
- Confirmă că Parlamentul poate reduce o amendă când regimul sancționator și-a atins scopul, ceea ce susține scăderea operată în 2020 și lasă deschisă posibilitatea unor corecții viitoare pe același raționament.
- Menține o regulă care are o logică de siguranță, nu de venit la buget: la construcții, o atenționare verbală nu repară un perete care nu respectă proiectul.
Ce rămâne o problemă
- Răspunsul a venit după 2.324 de zile de la sesizare, într-un dosar pornit în 2019. Pentru omul care a ridicat excepția, soluția favorabilă există în lege de la 11 ianuarie 2020, dar nu i se aplică, iar singura cale pe care ar fi putut să o obțină, declararea neconstituționalității, s-a închis la șase ani după ce a cerut-o.
- Curtea nu examinează proporționalitatea amenzii, o mută integral la legiuitor. Paragraful 18 spune explicit că verificarea oportunității unor astfel de reguli excedează competenței Curții, iar paragraful 22 lasă aprecierea cuantumului legiuitorului, pe care îl numește „singurul în măsură” să o facă. Un contravenient nu are, practic, nicio cale constituțională împotriva unui minim legal disproporționat.
- Interdicția avertismentului rămâne absolută, fără nicio ierarhie internă. Aceeași regulă acoperă și lucrarea executată pe lângă proiectul tehnic și fapta de la litera g), neanunțarea datei de începere a lucrărilor, sancționată cu 1.000 de lei fix, adică o formalitate de comunicare.
- Decizia validează o formă de text care nu mai e în vigoare, deci utilitatea ei scade pe măsură ce se închid dosarele vechi. Pentru cineva amendat astăzi, singura parte care contează din toate cele 23 de paragrafe e alineatul (6).
Sfaturi utile
- Verifică întâi data faptei din procesul-verbal, nu data amenzii. Dacă fapta e constatată înainte de 11 ianuarie 2020, se aplică vechile limite de la 50.000 la 100.000 de lei, confirmate acum de Curte. Dacă e după, limitele sunt de la 5.000 la 20.000, iar o amendă de 50.000 ar fi în afara legii.
- Ține termenul de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea procesului-verbal. E singura ușă care se închide irecuperabil, iar pierderea ei contează mai mult decât orice argument de constituționalitate.
- Nu construi apărarea pe cererea de avertisment. Articolul 26 alineatul (6) o exclude, iar trei decizii ale Curții o confirmă. Cere, în schimb, individualizarea amenzii spre minimul legal, cu probe despre circumstanțele concrete.
- Verifică încadrarea faptei, nu doar cuantumul. Diferența dintre litera a) și litera b) ale articolului 26 alineatul (1) înseamnă astăzi limite diferite, iar o încadrare greșită în procesul-verbal e motiv de anulare mai solid decât o critică de proporționalitate.
- Calculează prescripția de 3 ani de la data săvârșirii faptei, potrivit articolului 31 din Legea nr. 50/1991. E un termen special, mai lung decât cel din regimul contravențional general, și se măsoară de la faptă, nu de la descoperirea ei.
- Rezolvă intrarea în legalitate separat de plângere. Plângerea suspendă executarea amenzii, dar nu suspendă oprirea lucrărilor, iar neconformarea deschide drumul cererii de desființare din articolul 32.
Întrebări frecvente
Decizia scade sau crește amenda pe care am primit-o?
Dacă textul vechi nu mai e în vigoare, de ce l-a mai judecat Curtea?
Pot cere avertisment în locul amenzii?
Odată ce excepția a fost respinsă, mai poate cineva să atace vreodată aceste texte?
Ce înseamnă „general obligatorie” pentru un proces aflat pe rol?
Amenda minimă e chiar 5.000 de lei astăzi, sau se actualizează?
Decizia a fost luată de toți judecătorii Curții?
Erori și neconcordanțe în textul publicat
- Liniuța întâi rămâne fără soluție. Paragrafele 1 și 4 arată că excepția privea „art. 26 alin. (2) liniuțele întâi și a patra și alin. (6)”, deci trei texte. Paragraful 13 reține ca obiect numai liniuța a patra și alineatul (6), iar motivarea pe care o dă privește exclusiv modificarea adusă liniuței a patra prin Legea nr. 7/2020. Despre liniuța întâi, cea care prevede de la 1.000 la 100.000 de lei pentru construcția fără autorizație, nu se mai spune nimic nici în considerente, nici în dispozitiv. Dispozitivul respinge însă excepția fără nicio limitare, apoi constată constituționalitatea a doar două dintre cele trei texte. Un cititor de bună-credință nu poate stabili dacă liniuța întâi a fost validată, respinsă ca inadmisibilă sau pur și simplu lăsată nejudecată, iar consecința e concretă: nu se știe dacă articolul 29 alineatul (3) din Legea nr. 47/1992 și forța obligatorie a deciziei acoperă și acel text.
Analiza redacției
Decizia e bine construită pe ce își propune. Paragraful 22 e partea cea mai bună: în locul formulei obișnuite despre marja de apreciere a legiuitorului, Curtea numește trei criterii verificabile după care o amendă poate fi mai mare la o faptă aparent mai mică, printre ele dificultatea constatării. Depășirea discretă a unui indicator urbanistic se descoperă greu și târziu, uneori după recepție, în timp ce o casă ridicată fără autorizație se vede din stradă. Un prag de intrare mai sus compensează probabilitatea mai mică de a fi prins. Raționamentul ăsta se poate folosi și în afara construcțiilor.
Ce nu se vede citind actul de la cap la coadă e că Parlamentul îi dăduse deja dreptate autorului excepției, înainte ca dosarul lui să ajungă la Curte. Încheierea de sesizare e din 5 iunie 2020, iar noua liniuță a patra, de la 5.000 la 20.000 de lei, era în vigoare din 11 ianuarie 2020, cu 146 de zile mai înainte. Prin Legea nr. 7/2020, legiuitorul a coborât minimul de zece ori, exact pentru fapta pentru care omul plătea 50.000, și a redus de la 50 de ori la 5 ori distanța față de construcția neautorizată. Decizia nu comentează nicăieri faptul că validează o soluție legislativă pe care chiar legiuitorul o abandonase, deși paragraful 22 conține și cheia: amenda mare se justifică până când regimul sancționator și-a atins scopul, iar apoi cuantumul poate fi diminuat. Abandonarea e tocmai dovada că momentul acela venise. Rezultatul e un dosar în care toată lumea are dreptate, în ordine cronologică, și nimeni nu câștigă nimic: legea s-a îndreptat, iar omul care a semnalat problema rămâne judecat pe forma strâmbă.
A doua observație ține de timp. De la sesizare la pronunțare au trecut 2.141 de zile, iar de la pronunțare la publicare încă 183, adică exact șase luni într-un dosar fără opinie separată, fără cerere de lămurire și cu unanimitate de voturi. Cele 183 de zile nu sunt neutre: potrivit articolului 147 alineatul (4) din Constituție, decizia nu produce niciun efect înainte de publicare, deci instanțele care așteptau răspunsul au stat degeaba încă jumătate de an după ce răspunsul exista. Dosarul de fond e înregistrat în 2019 și poartă un termen de plângere de 15 zile. Disproporția dintre cele două cifre spune mai mult despre apărarea efectivă într-o contravenție de construcții decât oricare dintre considerentele deciziei.
Ce ar trebui schimbat
- Dispozitivul trebuie să acopere tot ce a fost sesizat. Când Curtea restrânge obiectul excepției, ar trebui să spună în considerente ce se întâmplă cu textul eliminat și să îl treacă în dispozitiv, fie ca respingere, fie ca inadmisibilitate. Efectul practic: o instanță care primește mâine aceeași critică pe liniuța întâi ar ști dacă se poate sprijini pe o decizie existentă sau trebuie să sesizeze din nou Curtea.
- Termenul de publicare a deciziilor ar trebui fixat în Legea nr. 47/1992. Legea prevede obligația de publicare, dar niciun termen. Un termen de 30 de zile de la pronunțare, cu publicarea dispozitivului în ziua pronunțării, ar fi scurtat aici așteptarea cu peste cinci luni, pentru toate dosarele suspendate în fapt în întreaga țară, nu doar pentru cel de la Tribunalul București.
- Interdicția avertismentului ar trebui să se oprească la faptele care ating siguranța construcției. Articolul 26 alineatul (6) acoperă astăzi, cu aceeași severitate, și executarea cu nerespectarea proiectului tehnic și neanunțarea datei de începere a lucrărilor, de la litera g), sancționată cu 1.000 de lei fix. Efectul practic: pentru omisiunile pur administrative, organul de control ar putea atenționa și ar obține conformarea mai repede, în loc să trimită dosarul în instanță pentru o sumă mică.
- Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 ar trebui să prevadă un criteriu de proporționalitate a minimelor speciale. Astăzi legea generală fixează doar maximele, la articolul 8 alineatul (2), și lasă minimele speciale fără nicio limită de raport. Rezultatul: o lege specială nu ar mai putea fixa un minim de 50 de ori mai mare decât cel prevăzut pentru o faptă din același capitol, fără o justificare scrisă în chiar actul care îl stabilește.
- Hotărârea de actualizare anuală a amenzilor din articolul 26 alineatul (3) ar trebui publicată cu un tabel comparativ. Un om care verifică astăzi cuantumul aplicabil faptei sale trebuie să citească legea, apoi să caute hotărârea Guvernului în vigoare la data faptei. În practică, un tabel cu valorile pe fiecare an ar face verificarea posibilă fără avocat, exact în materia în care plângerea se depune în 15 zile.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 16 octombrie 2026, paginile 2-4 16 pagini PDF, 111 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia Curții Constituționale nr. 360 din 16 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) liniuța a patra din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și ale art. 26 alin. (6) din același act normativ
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 16 octombrie 2026, paginile 2-4
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 360 din 16 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) liniuța a patra din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și ale art. 26 alin. (6) din același act normativ Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) liniuțele întâi și a patra și alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Valentin Mihai Anghel în Dosarul nr. 12.790/4/2019 al Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.213D/2020.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că tratamentul sancționator prevăzut de textele criticate se aplică în mod egal tuturor, iar diferența dintre contravenienți pe care o relevă autorul excepției nu este reglementată de lege. Nu sunt încălcate nici prevederile art. 44 din Constituție deoarece aplicarea unei sancțiuni pecuniare nu conduce automat la afectarea directă a dreptului fundamental.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 5 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 12.790/4/2019, Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (2) liniuțele întâi și a patra și alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Excepția a fost ridicată de Valentin Mihai Anghel într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții al cărei regim sancționator se determină în condițiile textelor de lege supuse controlului.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prin Decizia Curții Constituționale nr. 70 din 26 februarie 2015 textele criticate au mai fost supuse controlului, însă considerentele ce alcătuiesc motivarea deciziei nu analizează critici privind proporționalitatea sancțiunilor contravenționale aplicate autorului și nici existența unor fapte mai grave ca aceea săvârșită de el, sancționate de Legea nr. 50/1991 cu sancțiuni mult inferioare. Apreciază că valorile sociale protejate de Legea nr. 50/1991 sunt similare cu valorile protejate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, însă ultimul act normativ criticat nu împiedică individualizarea sancțiunii contravenționale cu luarea în considerare a art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, adică posibilitatea aplicării unui avertisment, în locul unei sancțiuni de natură patrimonială. Din această perspectivă, a egalității de tratament cu privire la valorile sociale protejate, Legea nr. 50/1991 conține o interdicție fermă în ceea ce privește aplicarea avertismentului ce nu concordă cu principiul protecției juridice echitabile.
6. Autorul face o paralelă între sancțiunea aplicată în cazul realizării construcțiilor fără autorizație, respectiv amenda minimă de 1.000 de lei și maximă de 100.000 lei, și cazul său — nerespectarea limitelor/indicatorilor autorizației de construire — în care amenda minimă este 50.000 lei și cea maximă de 100.000 lei. Arată că, în ipoteza edificării construcției fără autorizație, ar fi primit o sancțiune raportată la un minimum de 50 de ori mai mic.
Măsurile sancționatoare nu au în vedere (în proiecție patrimonială concretă) faptul că subiectul activ al contravenției este o persoană fizică sau juridică și nici circumstanțele de natură individuală subiectivă care nu sunt prevăzute din perspectiva criteriilor de calificare a faptei constatate și a individualizării sancțiunii aplicate. De asemenea, prin interzicerea aplicării avertismentului în materia respectivă se transmite mesajul conform căruia „nicio greșeală nu rămâne nepedepsită”.
7. Autorul concluzionează, din compararea amenzii pentru edificarea construcției fără autorizație, pe de o parte, cu cea pentru nerespectarea limitelor/indicatorilor autorizației de construire, pe de altă parte, că se aduce atingere atât art. 16 alin. (1), cât și art. 44 alin. (2) din Constituție deoarece lipsesc egalitatea de tratament sancționator între contravenienți, precum și echitatea diminuării patrimoniului sub aspectul resurselor financiare și de răspundere alocate în considerarea faptelor săvârșite. Autorul este sancționat cu amenda minimă de 50.000 lei, în condițiile în care a cheltuit o sumă considerabilă pentru întocmirea proiectelor și obținerea autorizației de construire, pe când cel care construiește fără autorizație și care nu a investit absolut nicio resursă materială/financiară este sancționat cu o sumă mai mică.
8. Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile contestate sunt constituționale, nu sunt create discriminări sau privilegii între cetățeni, modificarea cuantumului unor sancțiuni nu este făcută în considerarea unei anume categorii de persoane, ci în considerarea unei anumite categorii de fapte, potrivit situației economice, politice și sociale. În ceea ce privește garantarea proprietății private, dispozițiile criticate reglementează limite ale dreptului de proprietate — limite stabilite de lege, încălcate de către petent și sancționate de instituția intimată.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 26 alin. (2) liniuțele întâi și a patra și alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
13. Dispozițiile art. 26 alin. (2) liniuța a patra din Legea nr. 50/1991 au fost modificate prin art. II pct. 12 din Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 8 ianuarie 2020, fără a păstra soluția legislativă criticată de autorul excepției și care continuă să producă efecte juridice în cauza în care aceasta a fost ridicată. În considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și analizând motivarea excepției și dosarul cauzei, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 26 alin. (2) liniuța a patra din Legea nr. 50/1991, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 7/2020, precum și ale art. 26 alin. (6) din același act normativ, care au următorul cuprins: „(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1), săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amendă după cum urmează: (…) — de la 50.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d),
e) și e1); (…)
(6) În condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.”
14. În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalității și art. 44 alin. (2) privind garantarea și ocrotirea proprietății private.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia formulează critica prin raportare la încălcarea principiului egalității deoarece art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 nu permite aplicarea sancțiunii avertismentului în materia reglementată, spre deosebire de materia circulației rutiere. De asemenea, arată că este încălcat principiul egalității între contravenienții care construiesc fără autorizație și cei care construiesc fără să respecte autorizația de construire, sub aspectul cuantumului amenzii minime care este de 50 de ori mai mare pentru a doua categorie, dar și al diminuării excesive a patrimoniului celor din această categorie.
16. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, iar încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998).
17. Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea observă că, prin Decizia nr. 70 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2015, paragraful 17, a statuat că, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții la regimul executării lucrărilor de construcții, de împrejurările specifice în care pot fi săvârșite, de modul și mijloacele de săvârșire, precum și de consecințele posibile ale acestora, opțiunea legiuitorului de a nu permite aplicarea sancțiunii avertismentului apare ca justificată prin importanța valorilor pe care le protejează, respectiv viața și siguranța persoanelor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a apreciat că, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții în această materie, aplicarea sancțiunii avertismentului nu poate fi suficientă pentru atingerea dublului scop, preventiv și educativ, al sancțiunii contravenționale.
18. Totodată, prin Decizia nr. 464 din 14 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 9 ianuarie 2014, Curtea a reținut că neaplicarea sancțiunii avertismentului în domeniul contravențiilor la regimul edificării de construcții reprezintă o opțiune a legiuitorului, care poate stabili, în virtutea dreptului său suveran și în limitele prevăzute de Legea fundamentală, reguli adaptate fiecărei situații.
Constituie, de asemenea, atributul său exclusiv edictarea de reglementări cu privire la natura sancțiunilor și asprimea acestora, în funcție de gravitatea faptei și de valorile sociale afectate sau expuse riscului de a fi periclitate prin săvârșirea acesteia, iar verificarea oportunității adoptării unor astfel de reguli excedează competenței Curții Constituționale.
19. În concluzie, Curtea reține, cu acest prilej, că nu se poate pune semnul egalității între contravenienții la regimul circulației rutiere și cei care încalcă regimul executării lucrărilor de construcții, deoarece Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, și Legea nr. 50/1991 nu au același obiect de reglementare, ceea ce justifică opțiunea legiuitorului de a ocroti în mod diferit, prin instituirea de sancțiuni specifice fiecărui domeniu, valorile sociale protejate prin cele două acte normative.
20. Referitor la critica de neconstituționalitate potrivit căreia persoanele care construiesc fără autorizație de construire și cele care construiesc cu nerespectarea autorizației, deși se află în situații similare, beneficiază de un regim sancționator diferit, sub aspectul severității amenzii prevăzute drept sancțiune, ceea ce ar aduce atingere art. 16 din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 376 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1082 din 9 noiembrie 2022, respingând-o ca neîntemeiată. Astfel, în paragraful 31 din decizia menționată, Curtea a reținut că egalitatea de tratament juridic nu poate fi examinată prin compararea conținutului a două contravenții și a sancțiunilor prevăzute de acestea, astfel cum sugerează autorii excepției, întrucât fiecare prezintă specificitățile sale, fiind firesc să nu existe o identitate în ceea ce privește stabilirea sancțiunilor celor mai adecvate, care să își atingă scopul punitiv și, în același timp, preventiv și educativ.
Din această perspectivă, o diferențiere este nu doar admisibilă, ci chiar necesară.
21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.
22. În final, referitor la critica potrivit căreia este încălcat dreptul de proprietate privată prin plata amenzii ce conduce la diminuarea inegală a patrimoniului celor care au construit fără autorizație prin comparație cu aceia care nu au respectat autorizația, Curtea reține că legiuitorul este singurul în măsură să aprecieze, la un moment dat, în funcție de frecvența faptelor contravenționale, de pericolul social al acestora, dar și de dificultatea constatării acestora (în cazul celor care nu respectă autorizația) asupra cuantumului amenzilor contravenționale.
Acesta poate să fixeze o amendă care să descurajeze săvârșirea faptelor antisociale, iar când frecvența acestora s-a redus, adică regimul sancționator și-a atins scopul, poate diminua în consecință cuantumul amenzii.
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valentin Mihai Anghel în Dosarul nr. 12.790/4/2019 al Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 26 alin. (2) liniuța a patra din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și ale art. 26 alin. (6) din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Pentru magistrat-asistent Cristina-Cătălina Turcu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.