Pe scurt
- Termenul rămâne neschimbat. Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, într-un complet de nouă judecători. Partea care pierde la instanță cererea de a trimite un dosar la Curtea Constituțională are, în continuare, 48 de ore de la pronunțare ca să declare recurs, iar recursul se judecă în 3 zile.
- Ce s-a atacat. Art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, textul care fixează acele 48 de ore. Critica autoarei excepției: la expirarea termenului, încheierea prin care instanța a refuzat sesizarea nu este încă redactată și nici comunicată, deci partea trebuie să atace o soluție fără să cunoască motivele ei.
- Răspunsul Curții. Declararea recursului nu este condiționată de motivarea lui. Motivele se pot dezvolta ulterior, prin concluzii scrise sau susțineri orale, iar recursul se limitează oricum la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3), care nu cer documentări de amploare.
- A șaptea confirmare a aceluiași text. Curtea citează patru decizii anterioare pe aceleași dispoziții, din 2017, 2020, 2021 și 2023, iar reprezentanta Ministerului Public a invocat încă două, din 2023 și 2024. Nicio schimbare de jurisprudență, fiindcă nu au intervenit elemente noi.
- Cinci zile pe hârtie, 500 în realitate. Arhitectura scrisă în lege închide incidentul în cinci zile: 48 de ore pentru declararea recursului și 3 zile pentru judecarea lui. Curtea de Apel Iași a sesizat Curtea Constituțională pe 13 iunie 2025, soluția a fost pronunțată pe 19 mai 2026 și a ajuns în Monitorul Oficial pe 26 octombrie 2026, adică la 500 de zile de la sesizare.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 26 octombrie 2026, paginile 2-3
Pronunțată: 19 mai 2026, cu unanimitate de voturi
Definitivă și general obligatorie: 26 octombrie 2026, data publicării
Cine cere într-un proces ca o lege să fie verificată de Curtea Constituțională și primește refuz de la instanța care judecă dosarul are 48 de ore de la pronunțare ca să atace refuzul, iar termenul rămâne în vigoare: Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, excepția prin care fusese criticat. Prin Decizia nr. 479 din 19 mai 2026, publicată pe 26 octombrie 2026, judecătorul constituțional a verificat filtrul prin care o instanță oprește o excepție de neconstituționalitate înainte ca ea să ajungă la judecătorul constituțional. Filtrul mai lucrează și la etajul următor, iar acolo rezultatul arată ca în dosarul în care excepția despre interdicția de a consuma alcool după un accident a fost respinsă ca inadmisibilă, de Curtea Constituțională însăși.
Mecanismul, în cuvinte simple. Într-un proces oarecare, civil, penal sau de contencios administrativ, oricare parte poate susține că textul de lege pe baza căruia va fi judecată este contrar Constituției. Asta se numește excepție de neconstituționalitate, iar partea nu merge singură la Curtea Constituțională: cere instanței care îi judecă dosarul să o trimită acolo. Instanța face mai întâi o verificare de formă, iar dacă cererea nu îndeplinește condițiile de bază o respinge printr-o hotărâre intermediară numită încheiere. Împotriva acelei încheieri există o singură cale de atac, recursul la instanța imediat superioară.
Textul criticat este art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reprodus în decizie: „(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.” Legea a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, iar teza a doua, cea atacată, este propoziția cu cele 48 de ore.
Excepția a fost ridicată într-un dosar al Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, dosarul nr. 6.398/99/2021*/a2, și a ajuns la Curtea Constituțională prin Decizia penală nr. 2 din 13 iunie 2025, devenind dosarul nr. 3.351D/2025. Autoarea excepției a susținut că legea trebuie să asigure ca, la momentul pronunțării unei hotărâri, fie ea și o încheiere, părțile să aibă la dispoziție motivele de fapt și de drept ale soluției. Argumentul ei central este aritmetic: recursul se declară în 48 de ore de la pronunțare, dar la expirarea acestui interval încheierea nu este redactată, deci nici comunicată, așa că partea nu cunoaște de ce a pierdut. S-a sprijinit pe Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, paragrafele 54, 64, 86 și 88, prin care Curtea reținuse că redactarea hotărârii trebuie să aibă loc la data pronunțării.
Instanța care a sesizat Curtea a apreciat excepția ca neîntemeiată: legiuitorul poate să stabilească termenele de declarare a căilor de atac, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, iar termenul scurt a fost ales din cauza caracterului urgent al cererilor de sesizare. Lipsa motivării la data pronunțării nu a împiedicat exercitarea dreptului de recurs, fiindcă recursul se putea motiva după ce partea a luat cunoștință de considerentele judecătorului. Reprezentanta Ministerului Public a cerut tot respingerea, ca neîntemeiată, invocând Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023 și Decizia nr. 123 din 14 martie 2024 și arătând că nu au intervenit elemente noi care să justifice o schimbare de jurisprudență. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat puncte de vedere.
Aceeași ediție a Monitorului Oficial, din 26 octombrie 2026, aduce încă două respingeri ale Curții Constituționale, amândouă pe texte care decid bani: Decizia nr. 275/2026, care menține plafonul pensiilor militare la media veniturilor din care au fost calculate și Decizia nr. 416/2026, care lasă sporul pentru condiții periculoase din sistemul sanitar-veterinar condiționat de urcarea salariului de bază la nivelul anului 2022.
Efectele pe care le produce
Decizia este definitivă și general obligatorie de la 26 octombrie 2026, data publicării. Efectul practic este absența oricărei schimbări: art. 29 alin. (5) teza a doua se aplică mai departe, iar cele 48 de ore curg mai departe de la pronunțare, nu de la comunicare. Nicio încheiere dată până acum nu se redeschide, niciun termen pierdut nu se repune.
Pentru partea aflată într-un proces, decizia confirmă o regulă de conduită foarte concretă. Recursul împotriva încheierii de respingere se declară în 48 de ore de la pronunțare, chiar dacă încă nu se știe nimic despre motivele soluției, iar motivele recursului se dezvoltă ulterior. Curtea spune explicit, în considerentele pe care le reia din jurisprudența sa, că dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută prin concluzii scrise sau prin susțineri orale la judecarea recursului.
Un al doilea efect ține de întinderea verificării. Respingerea cererii de sesizare poate privi exclusiv condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul se limitează la aceste aspecte. Prin urmare, în cele 48 de ore partea are de arătat un singur lucru, că excepția ei îndeplinea condițiile de admisibilitate. Citând Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020 și Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021, Curtea a reținut că aceste aspecte nu cer considerații teoretice sau interpretări de amploare care să îl pună în dificultate pe autorul excepției.
Al treilea efect este unul de jurisprudență. Hotărârea pe care autoarea își construise critica, Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, este scoasă expres din discuție: cerința ca hotărârea să fie redactată la data pronunțării privește situațiile în care instanța se pronunță asupra fondului cauzei, asupra vinovăției sau asupra drepturilor și obligațiilor părților. Încheierea prin care se refuză sesizarea Curții Constituționale nu atinge fondul, deci acel standard nu i se aplică. Cine va ataca din nou acest termen nu mai poate folosi Decizia nr. 233/2021 ca argument.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Nimic în text. Teza a doua a art. 29 alin. (5) rămâne cum era, cu aceleași 48 de ore și cu același moment de la care ele curg. Decizia nu adaugă, nu scoate și nu reinterpretează nicio dispoziție, fiindcă soluția este de respingere.
S-a schimbat însă densitatea jurisprudenței din spatele textului. Până la 26 octombrie 2026, cele 48 de ore fuseseră confirmate prin Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021 și Decizia nr. 201 din 20 aprilie 2023, toate citate de Curte, la care reprezentanta Ministerului Public adaugă Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023 și Decizia nr. 123 din 14 martie 2024. Soluția din 19 mai 2026 este, așadar, cel puțin a șaptea verificare a aceluiași text, iar argumentele s-au epuizat în ordine: claritatea și previzibilitatea normei, întinderea recursului, accesul la instanță, dreptul la apărare, iar acum momentul de la care curge termenul.
Singura noutate de conținut este delimitarea față de Decizia nr. 233/2021, care până acum nu fusese pusă în raport cu acest text. Autoarea excepției a încercat să mute pe o încheiere de admisibilitate un standard construit pentru hotărârile de fond, iar Curtea a explicat de ce cele două situații nu se suprapun. Delimitarea închide o cale de atac argumentativă care rămăsese deschisă.
Mai trebuie spus ce nu s-a schimbat, deși ar fi putut. Curtea a reținut și că pregătirea căilor de atac, în condițiile legii, este obligația părții interesate, care trebuie să își manifeste diligența, citând Decizia nr. 347 din 24 aprilie 2012. În motivare intră și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la tribunale nu este absolut, cu referire la Hotărârea din 21 februarie 1975 pronunțată în cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38. Pe acest temei, nu a reținut nici încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Incidentul nu blochează procesul principal. Pe hârtie, cererea de sesizare respinsă se tranșează definitiv în cinci zile: 48 de ore pentru declararea recursului și 3 zile pentru judecarea lui.
- Recursul se poate declara fără motive. Curtea confirmă că declararea căii de atac nu e condiționată de prezentarea simultană a motivelor, deci termenul scurt nu cere o pledoarie scrisă peste noapte.
- Obiectul recursului este îngust și previzibil: numai condițiile de admisibilitate din art. 29 alin. (1)-(3). Partea știe exact ce are de demonstrat.
- Motivele se pot dezvolta oral sau prin concluzii scrise la judecarea recursului, ceea ce recuperează timpul pierdut în cele 48 de ore.
- Teza întâi a aceluiași alineat cere o încheiere motivată, deci motivele refuzului există în scris și pot fi combătute, chiar dacă mai târziu.
- Jurisprudența este stabilă de cel puțin nouă ani, din 2017 încoace, pe aceleași dispoziții. Un avocat știe ce răspuns primește dacă atacă acest termen și poate consilia fără speculație.
Ce rămâne o problemă
- Momentul de la care curge termenul este pronunțarea, iar comunicarea încheierii motivate vine după el. Cele 48 de ore se pot consuma integral înainte ca motivele refuzului să existe pe hârtie, iar asta rămâne adevărat și după decizie.
- Textul nu distinge după ziua în care cade pronunțarea. Un interval de 48 de ore care începe vineri după-amiază acoperă sâmbăta și duminica, iar regula de calcul trebuie căutată în codul de procedură propriu fiecărui tip de litigiu, nu în Legea nr. 47/1992.
- Textul criticat vorbește numai despre încheierea de respingere, dar în acest dosar încheierea atacată admisese în parte cererea de sesizare. Decizia descrie încheierea atacată ca privind „respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv admiterea în parte a acesteia”, fără să spună care teză acoperă admiterea parțială.
- Textul nu distinge nici după prezența părții la pronunțare. Cele 48 de ore curg identic pentru cine a fost în sală și pentru cine nu a fost, iar decizia nu atinge această diferență de situație.
- Celeritatea invocată ca justificare a termenului nu se aplică și instituției care o invocă: răspunsul la întrebarea despre cele 48 de ore a venit după 500 de zile de la sesizare.
Sfaturi utile
- Dacă instanța ți-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, declară recursul în cele 48 de ore, chiar fără un rând de motivare. Declararea și motivarea sunt două lucruri distincte, iar Curtea o spune explicit.
- Notează data și ora pronunțării: acela e momentul din care curge termenul, cu mult înaintea zilei în care primești încheierea redactată.
- Pregătește recursul înainte de pronunțare. Ai nevoie doar de argumentele care arată că excepția ta îndeplinea condițiile de admisibilitate din art. 29 alin. (1)-(3), iar acelea le cunoști din propria cerere.
- Limitează criticile din recurs la admisibilitate. Fondul neconstituționalității nu se discută acolo, iar un recurs construit pe fond riscă să rateze singura discuție posibilă.
- Dezvoltă motivele la judecarea recursului, prin concluzii scrise sau oral. Termenul de judecare este de 3 zile, deci pregătește materialul imediat după declararea căii de atac.
- Dacă pronunțarea este amânată pentru o zi de vineri, organizează-te din timp pentru depunerea recursului, fiindcă intervalul de 48 de ore se suprapune cu sfârșitul de săptămână.
- Nu construi un nou recurs sau o nouă excepție pe Decizia nr. 233/2021. Curtea a stabilit că nu este incidentă pentru încheierile care se opresc la admisibilitate.
Întrebări frecvente
De când curg cele 48 de ore?
Trebuie să motivez recursul în 48 de ore?
Ce pot critica în recursul împotriva încheierii?
Ce se întâmplă dacă pierd termenul de 48 de ore?
Decizia schimbă ceva în dosarele aflate pe rol?
De când produce efecte decizia?
Analiza redacției
Actul este curat juridic și coerent cu el însuși. Soluția este de respingere, motivarea se sprijină pe patru decizii anterioare pe același text și adaugă o delimitare utilă față de Decizia nr. 233/2021. Nu are contradicții interne, nu trimite la articole inexistente și nu lasă nicio categorie de destinatari fără regulă, deci nu există motiv de erată. Raționamentul Curții este corect pe terenul pe care îl alege: a declara un recurs și a-l motiva sunt două operațiuni diferite, iar prima nu cere cunoașterea considerentelor. Problema nu e în decizie, e în raportul dintre cifrele pe care decizia le confirmă.
Iată aritmetica pe care actul nu o face, dar o permite. Partea primește 48 de ore, adică două zile calendaristice. Curtea de Apel Iași a sesizat Curtea Constituțională pe 13 iunie 2025, soluția a fost pronunțată pe 19 mai 2026, după 340 de zile, iar publicarea în Monitorul Oficial a venit pe 26 octombrie 2026, după alte 160 de zile. Rezultă 500 de zile de la sesizare până la momentul în care răspunsul devine general obligatoriu, adică exact de 250 de ori termenul impus părții. Numai intervalul dintre pronunțare și publicare, 160 de zile, reprezintă de 80 de ori cele 48 de ore. Argumentul invocat pentru termenul scurt este principiul celerității și al soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, iar acest principiu se aplică, în cifre, asimetric.
Asimetria nu e un accident al acestui dosar. Deciziile pe care Curtea le citează ca precedent au avut, de la pronunțare la publicare, între 40 de zile, Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, și 245 de zile, Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021, cu o medie de aproximativ 131 de zile pe cele cinci decizii citate pentru care textul dă și data publicării. Pentru Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017 intervalul a fost tot de exact 160 de zile. Un interval care variază de la o lună și zece zile la peste opt luni arată că momentul publicării nu e guvernat de nimic previzibil, în timp ce momentul de la care curge termenul părții e fixat la ora pronunțării.
A doua observație iese din combinarea celor două teze ale aceluiași alineat. Teza întâi obligă instanța să respingă cererea „printr-o încheiere motivată”. Teza următoare pornește termenul de atac de la pronunțare. Prin urmare, legea pretinde un act motivat și consumă termenul de atac înainte ca motivarea să existe în formă scrisă. Curtea răspunde, corect, că motivarea recursului nu condiționează declararea lui, însă răspunsul mută discuția: nu se contestă că recursul poate fi declarat, se constată că el se declară împotriva unui document care, la acel moment, nu poate fi citit. Mai există și o a treia nepotrivire, vizibilă în chiar acest dosar: teza a doua reglementează doar încheierea de respingere, dar încheierea atacată aici admisese în parte cererea de sesizare, iar decizia descrie situația prin ambele ipoteze fără să arate care normă o acoperă.
Ce ar trebui schimbat
- Termenul să curgă de la comunicarea încheierii motivate, nu de la pronunțare. Partea ar decide dacă atacă în cunoștință de motive, iar recursul ar ataca argumente, nu o soluție presupusă. Celeritatea s-ar păstra integral dacă cele 48 de ore rămân cum sunt, fiindcă nu durata termenului e problema, ci momentul de la care el începe.
- Un termen de redactare pentru încheierea de respingere, de exemplu 48 de ore de la pronunțare. Incidentul s-ar închide tot în câteva zile, dar instanța de recurs ar judeca pe un text scris, nu pe o soluție comunicată oral. Fără acest termen, obligația de motivare din teza întâi nu are nicio sancțiune practică în interiorul căii de atac.
- Legea să spună expres ce regim are încheierea prin care cererea de sesizare este admisă în parte. Chiar dosarul care a generat decizia pleacă de la o astfel de încheiere, iar textul nu o numește. O singură propoziție ar elimina incertitudinea asupra termenului și a căii de atac pentru partea care a câștigat jumătate din cerere.
- Legea nr. 47/1992 să conțină propria regulă de calcul pentru cele 48 de ore. Acum intervalul se calculează după codul de procedură aplicabil fiecărui litigiu, deși termenul e stabilit de o lege de organizare care se aplică tuturor. O regulă proprie ar scuti partea de căutarea normei potrivite exact în intervalul în care are cel mai puțin timp.
- Un termen explicit de publicare a deciziilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. Intervalele măsurate în această serie, de la 40 la 245 de zile, s-ar apropia unele de altele, iar părțile din dosarele suspendate sau amânate ar ști când devine obligatoriu răspunsul. Atâta timp cât intervalul variază de șase ori între două decizii pe același text, argumentul celerității e greu de susținut în fața destinatarului termenului de 48 de ore.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 26 octombrie 2026, paginile 2-3 16 pagini PDF, 122 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia Curții Constituționale nr. 479 din 19 mai 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 26 octombrie 2026, paginile 2-3
Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Alina Oprișan — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Burduja.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Excepția a fost ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a2 al Curții de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.351D/2025.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În raport cu jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023 și Decizia nr. 123 din 14 martie 2024, arată că nu au intervenit elemente noi care să justifice o schimbare a jurisprudenței. Precizează că modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze termenul de declarare a recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, respectiv ca acesta să curgă de la pronunțare, are în vedere natura procedurii și are potențialul de a conduce la încălcarea vreunui drept al persoanei care a formulat excepția de neconstituționalitate, aceasta având posibilitatea să consulte motivarea cu prilejul soluționării căii de atac.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Decizia penală nr. 2 din 13 iunie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a2, Curtea de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Liliana Teodoriu cu ocazia judecării recursului formulat împotriva încheierii prin care instanța a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de autoare.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia menționează, în esență, că legea trebuie să asigure ca, la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești — chiar dacă este vorba doar despre o încheiere —, părțile să aibă la dispoziție motivele de fapt și de drept care stau la baza soluției adoptate. Apreciază că acest lucru este necesar pentru ca părțile să poată exercita în mod efectiv calea de atac, ceea ce presupune că hotărârea trebuie să fie redactată și comunicată. Precizează că recursul trebuie să fie formulat în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii de ședință, însă, la momentul expirării acestui termen, hotărârea nu este încă redactată și, prin urmare, nici comunicată, astfel că nu cunoaște motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția. În susținerea celor arătate, face referire la Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, paragrafele 54, 64, 86 și 88, prin care Curtea a reținut că este necesar ca redactarea hotărârii judecătorești să aibă loc la data pronunțării.
6. Curtea de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Făcând referire la jurisprudența Curții, arată că legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare și altele de același tip, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție. În aplicarea acestor principii, termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare a fost stabilit de legiuitor având în vedere caracterul urgent al cererilor de sesizare a Curții Constituționale, după cum același raționament a determinat și stabilirea ca moment al curgerii termenului a datei pronunțării soluției. Aceste aspecte nu sunt de natură să încalce drepturile fundamentale ale părților, dispozițiile legale criticate reprezentând o punere în practică a principiului constituțional al accesului la justiție.
7. De asemenea, criticile privind absența motivării soluției la data pronunțării sunt apreciate de instanța de judecată ca neîntemeiate, întrucât lipsa motivării nu a împiedicat exercitarea dreptului de recurs, petenta având posibilitatea de a motiva recursul declarat după momentul la care a luat cunoștință de motivele avute în vedere de judecătorul fondului, declararea căii de atac nefiind condiționată de prezentarea, la același moment, și a motivelor de recurs. În plus, considerentele Deciziei nr. 233 din 7 aprilie 2021 nu sunt relevante în acest caz, întrucât cererea de sesizare a Curții nu echivalează cu o hotărâre privind stabilirea vinovăției unei persoane.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu următorul conținut: „(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”
12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, precum și în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul la justiție, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia consideră, în esență, că legea trebuie să asigure ca, la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești, fie ea și încheiere, părțile să aibă la dispoziție motivele de fapt și de drept care stau la baza soluției adoptate. Apreciază că această cerință este necesară pentru exercitarea în mod efectiv a căii de atac, ceea ce presupune redactarea și comunicarea hotărârii/încheierii. Totodată, arată că, deși recursul trebuie formulat în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii, la expirarea acestui termen încheierea nu este încă redactată și, prin urmare, nu a fost comunicată, astfel încât nu se cunosc motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția.
14. În raport cu criticile formulate, Curtea constată că a mai examinat dispozițiile legale supuse controlului prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, constatând constituționalitatea acestora. De exemplu, prin Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020, paragraful 14, Curtea a reținut că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, are menirea de a da expresie principiului celerității și al soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu. Din aceleași rațiuni legiuitorul a instituit și regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singura cale de atac împotriva încheierii instanței de judecată, cât și la soluționarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susține încălcarea dreptului de acces la instanță sau la folosirea căilor de atac ori a dreptului la apărare.
15. De asemenea, prin Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022, paragraful 15, instanța de contencios constituțional a reținut că respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale poate privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții (a se vedea Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, paragraful 21, și Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, antereferită, paragraful 16). Mai mult, dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale (a se vedea Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, paragraful 18).
16. Aplicând considerentele jurisprudențiale de principiu mai sus expuse, Curtea a statuat că textul criticat întrunește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, răspunzând astfel exigențelor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 201 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 7 august 2023, paragraful 20).
17. Curtea a mai observat că pregătirea, în condițiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligația părții interesate, care trebuie să își manifeste diligența în acest sens (a se vedea Decizia nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012). De asemenea, Curtea a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut și că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38). În acest context, Curtea nu a putut reține nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea Decizia nr. 814 din 4 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 6 decembrie 2012) .
18. Întrucât, în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
19. Cu privire la Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, la care autoarea se raportează în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea apreciază că aceasta nu este incidentă în cauză, întrucât considerentele reținute cu acel prilej vizează situații în care instanța se pronunță asupra fondului cauzei, respectiv asupra stabilirii vinovăției sau a drepturilor și obligațiilor părților, unde necesitatea redactării hotărârii la data pronunțării se justifică în vederea asigurării garanțiilor unui proces echitabil. Or, în prezenta cauză, încheierea atacată privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv admiterea în parte a acesteia, aspect limitat la verificarea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, fără a implica analiza fondului cauzei sau a drepturilor substanțiale ale părților.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a2 al Curții de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 19 mai 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Alina Oprișan
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.