Pe scurt
- Excepția a fost respinsă ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, deci nimic nu se schimbă în salariul nimănui. Grila atacată rămâne, iar regula fixată de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2020 își păstrează forța obligatorie pentru instanțe. Cine încasa sporul îl încasează în continuare, cine nu îl încasa nu îl câștigă din această decizie. Noutatea stă în motivare. Decizia e definitivă și general obligatorie de la 26 octombrie 2026.
- Condiția contestată cere două lucruri deodată, nu unul. Pentru sporul de risc nu e de ajuns expunerea la factori nocivi, atestată prin buletine de determinare sau de expertizare emise de autoritățile abilitate. Mai trebuie ca salariul de bază să fi ajuns la nivelul pe care Legea-cadru nr. 153/2017 îl prevedea pentru anul 2022. Cine îndeplinea doar prima condiție rămânea fără spor.
- Textul atacat prevede două sporuri, iar Curtea a judecat numai primul. Pentru personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede un spor de până la 35% pentru condiții vătămătoare sau periculoase care implică risc de îmbolnăvire ori de contagiune și un spor de până la 75% pentru condiții deosebit de periculoase, de la tuberculoză și bruceloză la gripă aviară, zoonoze, febră aftoasă, necropsii și medicină legală. Obiectul deciziei e numai sporul de până la 35%.
- Au reclamat sindicate din aceeași familie profesională, în zece dosare conexate. Sindicate din direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor din Tulcea, Giurgiu și București, din Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar, din Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală și Sindicatul Național APIA au susținut că legea plătește riscul după nivelul salariului, nu după expunere. O instanță a ridicat excepția din oficiu.
- Problema de fond a fost închisă de Parlament, nu de Curte. Decizia arată că legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 229/2020 pentru completarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, publicată pe 4 noiembrie 2020. Litigiile rămase privesc anii de dinainte de acea completare.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 26 octombrie 2026, paginile 2-9
Pronunțată: 30 aprilie 2026, în ședința Curții Constituționale
Definitivă și general obligatorie: 26 octombrie 2026, data publicării
Un angajat al unei direcții sanitar-veterinare nu primește sporul pentru condiții periculoase de muncă atât timp cât salariul lui de bază nu a urcat la nivelul pe care legea îl fixa pentru anul 2022, chiar dacă lucrează în aceeași încăpere cu un coleg care îl încasează și e expus aceluiași risc. Curtea Constituțională a confirmat regula prin Decizia nr. 416 din 30 aprilie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 26 octombrie 2026, respingând ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, excepția ridicată în zece dosare conexate. Un alt text din aceeași anexă nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 a trecut prin fața Curții la începutul lunii octombrie 2026, majorarea de 15% pentru complexitatea muncii, iar acolo excepția a fost respinsă ca inadmisibilă.
Textul atacat e o enumerare de drepturi suplimentare, nu o grilă de salarii. Cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) din anexa nr. VIII spune că personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care e încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază și de sporuri. Primul, cel ajuns la Curte, e cel pentru „condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire și/sau contagiune directă sau indirectă”, plafonat la „de până la 35%”. Al doilea, pentru condiții deosebit de periculoase, e plafonat la „de până la 75%” și e descris prin boli și activități: tuberculoză, bruceloză, gripă aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze și alte zoonoze, pestă, febră aftoasă, leucoze, anatomie patologică, necropsii și medicină legală, plus activitatea specifică din laboratoarele sanitare și pentru siguranța alimentelor. Decizia reproduce din anexă numai partea despre sporuri, fiindcă grila de coeficienți a funcțiilor nu a fost contestată. Mărimea concretă a sporului și locurile de muncă pentru care se dă nu sunt în lege: art. 23 trimite la un regulament-cadru elaborat de ministerul coordonator al domeniului și aprobat prin hotărâre a Guvernului, cu avizul ministerelor muncii și finanțelor și cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative.
Blocajul vine însă din mecanismul tranzitoriu al art. 38, nu din anexă. E articolul care a aplicat etapizat legea salarizării. Alineatul (3) a adus, de la 1 ianuarie 2018, o majorare de 25% față de decembrie 2017, fără depășirea limitei din art. 25. Alineatul (4) a împărțit restul drumului în patru pași: în perioada 2019-2022 se acordă anual o creștere egală cu un sfert din diferența dintre salariul prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din decembrie 2018, iar data fiecărei creșteri se stabilește prin legea anuală a bugetului de stat. Alineatul (6) spune că salariile care, de la 1 ianuarie 2018, erau deja mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 ori devin mai mari ulterior se aduc la nivelul anului 2022.
Pe acest mecanism s-a așezat interpretarea care a declanșat litigiile. Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a hotărât că personalul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor beneficiază de sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase de la data la care salariile de bază, soldele de funcție, salariile de funcție ori indemnizațiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate. Raționamentul, reluat de Curtea Constituțională, e că doar cine a ajuns la nivelul anului 2022 beneficiază de aplicarea integrală a legii, inclusiv de regimul sporurilor așa cum e configurat pentru acel an. Recursul în interesul legii e procedura prin care instanța supremă fixează o singură citire a unui text asupra căruia tribunalele și curțile de apel ajunseseră la soluții diferite, iar citirea devine obligatorie pentru toate instanțele.
Sindicatele au atacat exact acest rezultat. Au susținut că sporul se dă pentru locul de muncă în care există factori nocivi, nu pentru titulatura funcției, vechime, gradație sau nivel salarial, și că, dacă buletinele de determinare arată că tot personalul e afectat, tot personalul are dreptul la plată. Au arătat că sporul e un drept salarial nou, de care personalul sanitar-veterinar nu beneficiase înainte de Legea-cadru nr. 153/2017, atestat în baza regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017. Au invocat art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, privind egalitatea în drepturi, raportat la art. 34 privind ocrotirea sănătății, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi, plus art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, art. 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și două directive privind egalitatea de tratament. Argumentul central: salariații de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și de la structurile din subordine lucrează în condiții identice, supuși unor riscuri identice, iar unii iau sporul și alții nu.
Răspunsul Curții vine în trei trepte. Prima: cele două categorii nu sunt comparabile juridic, fiindcă legea cere două condiții cumulative, una de fapt, factorii de risc atestați prin buletine, și una de drept, atingerea nivelului de salarizare al anului 2022; cine îndeplinește numai prima nu e în aceeași situație. A doua: sporurile, premiile și celelalte stimulente sunt drepturi salariale suplimentare, iar instituirea, modificarea, suspendarea sau eliminarea lor țin de opțiunea legiuitorului, pe care instanța constituțională nu o poate cenzura fără să devină legiuitor pozitiv, lucru interzis de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Curtea precizează, pe art. 41 din Constituție, că protecția socială a muncii nu presupune consacrarea constituțională a unui anumit nivel sau tip de spor, ci un cadru normativ de securitate și sănătate în muncă și mecanisme de compensare stabilite de legiuitor. A treia: pe dreptul european, cele două directive invocate vizează discriminarea pe criterii de rasă, origine etnică, religie, convingeri, handicap, vârstă ori orientare sexuală, criterii care nu sunt în joc aici, unde diferența se întemeiază pe situația juridică distinctă a salariaților față de mecanismul tranzitoriu al art. 38. Pe art. 53 din Constituție, Curtea observă că nu s-a constatat restrângerea niciunui drept, deci norma nu are incidență.
Pozițiile din dosar nu au fost unanime. Ministerul Public a cerut respingerea ca neîntemeiată. Guvernul a apreciat excepția inadmisibilă. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat puncte de vedere. Dintre instanțele de trimitere, Curtea de Apel Constanța a considerat excepția întemeiată, Curtea de Apel București, Secția a VII-a, a considerat-o neîntemeiată, Tribunalul București a considerat textele constituționale, iar Tribunalul Giurgiu și două secții ale Curții de Apel București nu și-au exprimat opinia, deși art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 le obliga.
Curtea Constituțională are în aceeași ediție, nr. 894 din 26 octombrie 2026, alte două soluții de respingere: Decizia nr. 275/2026, care menține plafonul ce împiedică o pensie militară netă să depășească media veniturilor din care a fost calculată și Decizia nr. 479/2026, care păstrează termenul de 48 de ore pentru recursul împotriva încheierii prin care o instanță refuză să sesizeze Curtea.
Efectele pe care le produce
Decizia produce efecte de la 26 octombrie 2026, data publicării, fiindcă deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii de la publicare, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție. Până atunci, deși judecătorii hotărâseră pe 30 aprilie 2026, soluția nu era opozabilă nimănui.
Niciun salariu nu se modifică. Decizia nu adaugă și nu ia bani: confirmă că textul atacat e constituțional în raport cu criticile formulate. Cine primește sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase continuă să îl primească, pe baza regulamentului-cadru aplicabil, iar cine nu îl primea nu capătă din această decizie un temei nou ca să îl ceară.
Cele zece dosare se întorc la instanțe cu un argument închis. Decizia se comunică instanțelor de trimitere: Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel București, cu trei secții, și Tribunalul București. În acele procese, apărarea construită pe neconstituționalitatea condiției de nivel salarial nu mai poate fi reluată; rămân în discuție numai chestiuni de fapt, de pildă dacă buletinele de determinare acoperă perioada cerută și dacă salariul chiar a atins nivelul anului 2022 la data invocată.
Interpretarea Înaltei Curți rămâne în picioare, cu puterea ei de dinainte. Asta înseamnă că, pentru perioada în care s-a aplicat forma art. 38 de dinainte de Legea nr. 229/2020, condiția dublă rămâne regula, iar instanțele o aplică fără să mai poată trimite întrebarea la Curtea Constituțională pe aceleași critici.
Pentru viitor, efectul practic e deja consumat de legiuitor. Curtea însăși constată că problema de legiferare privind drepturile salariale ale personalului din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ale unităților din subordine a fost remediată prin Legea nr. 229/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 4 noiembrie 2020.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În textul legii nu s-a schimbat nimic. Ce s-a schimbat e stocul de argumente disponibile într-un proces. Până pe 26 octombrie 2026, un avocat putea cere instanței să trimită la Curtea Constituțională întrebarea dacă art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, citite cum le-a citit Înalta Curte, încalcă egalitatea în drepturi. De la publicarea deciziei, aceeași întrebare, pe aceleași critici, se lovește de o soluție de respingere.
E a cincea oară când Curtea ajunge la aceeași concluzie pe acest text. Decizia citează patru precedente pe critici similare: Decizia nr. 98 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 23 august 2023; Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în nr. 911 din 10 septembrie 2024; Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2025, publicată în nr. 635 din 7 iulie 2025; și Decizia nr. 437 din 14 octombrie 2025, publicată în nr. 140 din 23 februarie 2026. Curtea spune explicit că nu au intervenit elemente noi care să ceară reconsiderarea jurisprudenței.
Două lucruri sunt totuși spuse mai apăsat decât în trecut. Primul ține de art. 41 din Constituție: protecția socială a muncii, inclusiv la munca prestată în condiții deosebite sau speciale, obligă statul să asigure un cadru de securitate și sănătate în muncă și mecanisme de compensare alese de legiuitor, fără să garanteze un anumit nivel ori tip de spor. Al doilea ține de dreptul european: Directiva 2000/43/CE și Directiva 2000/78/CE acoperă criterii de discriminare precis enumerate, iar nivelul de salarizare nu e între ele, deci nu se poate construi pe ele un argument de egalitate de tratament în acest caz.
Față de sesizări, obiectul s-a restrâns. Instanțele trimiseseră și pct. 2 al aceluiași subpunct, sporul de până la 75%, dar obiectul excepției reținut de Curte și dispozitivul privesc numai pct. 1, sporul de până la 35%.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Închide o incertitudine veche de opt ani. Dosarele de fond pornesc din 2018, iar instanțele pot acum judeca pe fapte, fără să mai aștepte un răspuns de principiu.
- Scrie limpede ce garantează art. 41 din Constituție și ce nu: un cadru de securitate și sănătate în muncă, nu un procent anume de spor. Formularea e utilă oricărei categorii care contestă mărimea unui spor, nu doar personalului sanitar-veterinar.
- Delimitează instrumentele europene. Spune de ce cele două directive privind egalitatea de tratament nu se pot folosi pentru o diferență întemeiată pe nivelul de salarizare, ceea ce scutește viitorii litiganți de o cale fără ieșire.
- Soluția e dată cu unanimitate de voturi, fără opinie separată, deci nu lasă loc de speculații asupra unei schimbări apropiate de jurisprudență.
- Pentru viitor, problema e deja rezolvată de legiuitor prin Legea nr. 229/2020, iar decizia o spune explicit, în loc să lase impresia unui blocaj permanent.
Ce rămâne o problemă
- Perioada 2018-2022 rămâne fără remediu. Colegi cu același buletin de determinare au fost plătiți diferit pentru același risc, iar nicio dispoziție tranzitorie nu acoperă acei ani.
- Sporul de până la 75%, cel pentru tuberculoză, bruceloză, gripă aviară, necropsii și medicină legală, iese din obiectul excepției fără nicio explicație în motivare, deși fusese trimis de instanțe.
- Cele 179 de zile dintre pronunțare și publicare au ținut zece dosare în așteptare, fără ca părțile să poată face nimic.
- Dispozitivul declară textele constituționale fără să reia precizarea din sesizare privind forma aplicabilă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 229/2020, ceea ce lasă loc unei citiri mai largi decât cea judecată.
- Trei instanțe de trimitere nu și-au exprimat opinia asupra temeiniciei excepției, deși legea le obliga, și nicio consecință nu decurge din asta.
Sfaturi utile
- Dacă aveți un proces pe acest spor, cereți avocatului să verifice dacă litigiul privește perioada de dinainte sau de după completarea adusă art. 38 de Legea nr. 229/2020, publicată pe 4 noiembrie 2020. Decizia Curții acoperă forma veche, iar pentru perioada de după regula e alta.
- Strângeți și păstrați buletinele de determinare sau de expertizare emise de autoritățile abilitate, cu perioada acoperită scrisă pe ele. Curtea spune că acesta e singurul element de fapt pe care se mai poate discuta, iar fără el nici prima dintre cele două condiții nu e dovedită.
- Verificați în fluturașii de salariu din 2018-2022 data exactă la care salariul de bază a atins nivelul prevăzut pentru anul 2022. Potrivit interpretării Înaltei Curți, dreptul la spor curge de la acea dată, nu de la data la care a apărut riscul.
- Dacă cereți sporul pentru condiții deosebit de periculoase, cel de până la 75%, scrieți în cerere că e vorba de pct. 2, nu de pct. 1. Decizia din 26 octombrie 2026 privește numai pct. 1, deci nu vă poate fi opusă direct pe celălalt spor.
- Nu construiți o nouă excepție de neconstituționalitate pe aceleași critici de egalitate în drepturi. Pe aceste texte și pe aceste argumente, Curtea a dat deja de cinci ori aceeași soluție de respingere, iar a șasea sesizare identică ar întârzia procesul fără să îi schimbe rezultatul. Un argument nou, pe o critică pe care Curtea nu a examinat-o, e singura cale care mai are sens.
- Căutați regulamentul-cadru aplicabil instituției dumneavoastră, aprobat prin hotărâre a Guvernului potrivit art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017. Acolo, nu în lege, sunt scrise locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului.
Întrebări frecvente
Îmi crește salariul din această decizie?
De ce doi colegi care lucrează în același laborator pot fi plătiți diferit?
Cât e sporul despre care se vorbește?
Ce a stabilit Decizia nr. 27/2020 a Înaltei Curți, cea contestată aici?
Mai pot cere sporul pentru anii 2018-2022?
De ce a durat atât?
Analiza redacției
Decizia e curată. Nu are contradicții interne, trimiterile pe care le face există și spun ce li se atribuie, iar dispozitivul se potrivește cu obiectul reținut în motivare, de unde și lipsa unei secțiuni de erată în acest articol. Problema ei nu e scrierea, e aritmetica timpului. Între pronunțare, 30 aprilie 2026, și publicare, 26 octombrie 2026, au trecut 179 de zile, iar o decizie a Curții Constituționale e definitivă și general obligatorie numai de la publicare. Comparate cu cele patru precedente pe care decizia însăși le citează, cele 179 de zile sunt cel mai lung interval al seriei: 132 de zile la Decizia nr. 437/2025, 160 la Decizia nr. 6/2025, 173 la Decizia nr. 176/2024 și 160 la Decizia nr. 98/2023, cu o medie de 156. Timp de aproape șase luni, cele zece dosare au avut un răspuns pe care nu îl puteau folosi.
A doua cifră spune mai mult decât întreaga motivare despre cum a fost construit mecanismul. Art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 dă ministerelor coordonatoare „cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi” ca să stabilească, prin regulament-cadru, locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului. Legea a fost publicată pe 28 iunie 2017, deci termenul administrației expira pe 27 august 2017. Pentru salariat, legea nu a prevăzut niciun termen: art. 38 alin. (4) a împărțit urcarea la grila anului 2022 în patru creșteri anuale, fiecare de un sfert din diferență, între 2019 și 2022. Cineva expus din 2018 și cu buletinul de determinare la dosar putea ajunge la bani abia în 2022. Șaizeci de zile pentru hârtia care constată riscul, până la patru ani pentru plata lui, pe același risc măsurat cu aceeași metodă.
A treia observație iese din suprapunerea a două date pe care decizia le dă separat, la paragrafe diferite. Interpretarea pe care Curtea refuză să o cenzureze, Decizia nr. 27 a Înaltei Curți, a fost pronunțată pe 26 octombrie 2020 și publicată pe 22 ianuarie 2021. Legea nr. 229/2020, care a completat exact art. 38, articolul interpretat, a fost publicată pe 4 noiembrie 2020, adică la nouă zile după pronunțarea instanței supreme și cu 79 de zile înainte ca interpretarea să apară în Monitorul Oficial. Altfel spus, citirea obligatorie a textului a devenit publică după ce Parlamentul schimbase deja regula, iar ea a rămas să guverneze doar trecutul. Curtea observă, la paragraful 50, că problema „a fost remediată de legiuitor”, dar remediul nu atinge anii în care s-a produs diferența de tratament, singurii pentru care oamenii se judecă.
Rămâne un gol care nu se vede citind decizia o singură dată. Sesizarea din Tulcea a atacat pct. 1 și pct. 2 ale aceluiași subpunct, iar motivarea confirmă asta. Obiectul reținut de Curte și dispozitivul privesc însă numai pct. 1, sporul de până la 35%. Sporul de până la 75%, cel pentru tuberculoză, bruceloză, gripă aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, necropsii și medicină legală, nu e nici declarat constituțional, nici respins ca inadmisibil: dispare. Motivul se poate reconstitui, fiindcă recursul în interesul legii a interpretat numai pct. 1, dar decizia nu îl spune, iar autorul care a atacat și sporul mai mare rămâne fără răspuns pe partea cu riscul cel mai greu.
Ce ar trebui schimbat
- Motivarea să spună de ce pct. 2 iese din obiectul excepției. Un singur rând, care să arate că interpretarea Înaltei Curți acoperea numai pct. 1, ar lămuri situația sporului de până la 75%. Fără el, autorul care l-a atacat nu află dacă a fost judecat, iar instanța de trimitere nu știe ce îi este opozabil în proces.
- Dispozitivul să păstreze delimitarea temporală din sesizare. Obiectul descris în motivare privea forma aplicabilă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 229/2020, însă dispozitivul declară textele constituționale fără acea precizare. Reluarea ei ar împiedica citirea potrivit căreia constatarea acoperă și forma actuală a art. 38, care nu a fost examinată.
- Curtea să își impună un termen de redactare și publicare. O decizie care produce efecte numai de la publicare și care a stat 179 de zile între ședință și Monitorul Oficial ține dosarele în așteptare fără ca părțile să poată interveni. Un termen intern comparabil cu cele 60 de zile pe care art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 le impune ministerelor ar scurta așteptarea la o treime.
- Legiuitorul să închidă expres perioada 2018-2022, nu doar viitorul. Legea nr. 229/2020 a reparat regula pentru ce urma, dar pentru anii în care colegi cu același buletin de determinare au fost plătiți diferit nu există nicio dispoziție tranzitorie. O normă care recunoaște sporul pentru perioada de expunere efectivă, cu plată eșalonată, ar scoate din instanțe un tip de litigiu care a produs cel puțin cinci decizii ale Curții Constituționale în patru ani.
- Buletinul de determinare să devină temei de plată, nu doar de constatare. Cât timp legea cere două condiții cumulative, documentul care atestă factorii nocivi nu produce singur niciun drept, ceea ce îl transformă într-o formalitate costisitoare. Dacă rostul sporului e să compenseze riscul, condiția de nivel salarial trebuie scoasă din text de legiuitor, fiindcă instanțele au arătat de cinci ori că nu o vor scoate ele.
- Nerespectarea art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 să aibă o consecință. Trei instanțe de trimitere nu și-au exprimat opinia asupra temeiniciei excepției, iar decizia doar constată asta. O opinie lipsă îl privează pe judecătorul-raportor de prima lectură a textului făcută de instanța care aplică norma, deci ar merita cel puțin o solicitare expresă de completare înainte de judecată.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 26 octombrie 2026, paginile 2-9 32 de pagini PDF, 176 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Se încarcă textul actului…
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.