Pe scurt

  • Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția prin care un cetățean cerea reducerea de la 30 la 10 zile a termenului legal în care autoritățile publice trebuie să răspundă la petiții.
  • Termenul de 30 de zile din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 rămâne neschimbat: Curtea a arătat că a-l scurta ar însemna să modifice legea, nu să verifice constituționalitatea ei, ceea ce excedează competenței sale.
  • Curtea a respins și comparația cu termenul de 10 zile pentru plata taxei judiciare de timbru, considerând-o o raportare la un alt act normativ, nu la Constituție.
Act: Decizia CCR nr. 128/2026
Publicat: M. Of. nr. 639 din 3 august 2026
Pronunțată: 17 februarie 2026

Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate prin care un cetățean din București cerea, în esență, ca judecătorii constituționali să scurteze la 10 zile termenul de 30 de zile în care autoritățile publice trebuie să răspundă petițiilor cetățenilor. Decizia nr. 128/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 639 din 3 august 2026, confirmă că art. 8, 9 și 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor rămân neschimbate. Practic, nimic nu se modifică pentru cetățenii care depun petiții la instituții publice: termenul de răspuns rămâne de 30 de zile, prelungibil cu încă 15 (sau 30, în domeniul energiei și gazelor naturale).

Autorul excepției, aflat într-un litigiu cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor pentru nesoluționarea unei petiții, a susținut că termenul de 30 de zile este prea lung, comparativ cu cele 10 zile în care un justițiabil trebuie să achite taxa judiciară de timbru, și că funcționarii publici care nu răspund la timp nu sunt niciodată sancționați real. Curtea a respins toate aceste critici, arătând că ele cer, de fapt, modificarea legii, nu verificarea constituționalității ei.

Efectele pe care le produce

Pentru cetățenii care depun petiții la autorități și instituții publice, nimic nu se schimbă: termenul legal de răspuns rămâne de 30 de zile de la înregistrarea petiției, cu posibilitatea de prelungire motivată cu cel mult 15 zile (30 de zile în domeniul energiei și gazelor naturale), conform art. 8 și 9 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002.

Pentru cei care ar fi vrut să conteste în instanță acest termen ca fiind neconstituțional, decizia arată clar limitele controlului de constituționalitate: Curtea nu poate „scurta” un termen legal doar pentru că un cetățean îl consideră nerezonabil, întrucât ar însemna să se substituie Parlamentului. De asemenea, compararea unui termen dintr-o lege cu un termen dintr-o altă lege (aici, termenul de plată a taxei de timbru din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013) nu constituie, prin ea însăși, o critică de neconstituționalitate, atâta vreme cât nu se raportează la un text sau principiu din Constituție.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

  • Nimic nu se schimbă: termenele de 30 de zile (cu prelungire de 15 sau 30 de zile) pentru răspunsul la petiții rămân exact cele din 2002.
  • Se clarifică limitele controlului de constituționalitate: Curtea nu poate reduce un termen legal doar pe motiv de „inechitate” resimțită de un petent, fără o veritabilă raportare la un text constituțional.
  • Se resping ca inadmisibile, nu ca neîntemeiate, criticile privind art. 8 și 9: distincție importantă, pentru că arată că nici măcar nu au fost analizate pe fond, fiind considerate, de fapt, propuneri de modificare legislativă deghizate în critici de neconstituționalitate.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Confirmă stabilitatea cadrului legal privind soluționarea petițiilor, fără schimbări bruște care ar fi putut crea confuzie administrativă.
  • Clarifică, pentru viitor, că simpla nemulțumire față de durata unui termen legal nu poate fi, de una singură, temei de neconstituționalitate.
  • Reamintește explicit obligația autorităților publice de a răspunde la petiții în 30 de zile, termen care rămâne aplicabil și verificabil.

Ce rămâne o problemă

  • Decizia nu rezolvă nemulțumirea de fond a petenților: sancționarea reală a funcționarilor publici care nu răspund la termen rămâne, în practică, rar aplicată.
  • Termenul de 30 de zile (posibil 45-60 de zile cu prelungire) rămâne considerabil mai lung decât alte termene administrative sau judiciare comparabile, chiar dacă acest fapt, singur, nu e neconstituțional.
  • Cetățenii nemulțumiți de un răspuns întârziat rămân, în continuare, cu opțiuni limitate: sesizarea ierarhică sau acțiunea în instanță pentru obligarea la răspuns, nu o cale rapidă de sancționare a autorității.

Sfaturi utile

  1. Dacă ai depus o petiție la o autoritate publică, știi acum sigur că termenul legal de răspuns este de 30 de zile de la înregistrare, eventual prelungit motivat cu 15 zile (30 de zile pentru energie și gaze naturale).
  2. Dacă termenul a expirat fără răspuns, poți sesiza conducătorul autorității sau institui o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea acesteia să răspundă, în baza Legii nr. 554/2004.
  3. Nu spera într-o reducere a termenului pe cale judiciară: Curtea a arătat clar că modificarea duratei acestui termen ține exclusiv de Parlament, nu de instanțe.
  4. Dacă ești funcționar public responsabil de petiții, reține că nerespectarea termenelor din art. 8 și 9 rămâne abatere disciplinară conform art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, sancționabilă potrivit Legii nr. 188/1999 sau legislației muncii.

Întrebări frecvente

Ce a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 128/2026?
A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a art. 8, 9 și 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
Se schimbă termenul de răspuns la petiții după această decizie?
Nu. Termenul rămâne de 30 de zile de la înregistrarea petiției, cu posibilitatea de prelungire motivată de 15 zile (30 de zile în domeniul energiei și gazelor naturale).
De ce a respins Curtea excepția ca „inadmisibilă”, și nu ca „neîntemeiată”?
Pentru că a considerat că autorul excepției nu cerea, în realitate, verificarea constituționalității textului, ci modificarea lui (scurtarea termenului de la 30 la 10 zile), ceea ce nu intră în competența Curții Constituționale, rezervată exclusiv Parlamentului.
Poate fi comparat un termen dintr-o lege cu un termen din altă lege, la Curtea Constituțională?
Nu, dacă acea comparație nu se raportează și la un text sau principiu din Constituție. Curtea a reținut că simpla comparație între termenul de 30 de zile din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 și termenul de 10 zile pentru taxa judiciară de timbru, fără altă legătură cu un text constituțional, nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate.
Ce se întâmplă dacă o autoritate publică nu răspunde la termen?
Nerespectarea termenelor constituie abatere disciplinară conform art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002. Petentul poate, de asemenea, formula acțiune în contencios administrativ pentru obligarea autorității la răspuns.

Analiza redacției

Curtea are dreptate pe fond: durata unui termen legal e opțiunea legiuitorului, iar o instanță constituțională care ar coborî 30 de zile la 10 ar scrie lege, nu ar controla-o. Numai că întrebarea din dosar nu era despre durată, ci despre consecință. Autorul pune față în față două termene cu regimuri opuse: cele 10 zile în care reclamantul trebuie să timbreze, sub sancțiunea anulării cererii, și cele 30 de zile în care autoritatea trebuie să răspundă, fără nicio consecință care să se producă de la sine. Paragraful 17 răspunde despre lungime, paragraful 19 califică nemulțumirea drept „apreciere personală și subiectivă”, iar paragraful 21 trimite modul concret de sancționare în zona faptelor, care nu ține de constituționalitate. Fiecare pas e corect procedural, iar rezultatul, luate împreună, e că întrebarea despre asimetria de consecință nu primește răspuns de la nimeni. Ironia se măsoară: excepția a fost trimisă Curții prin Încheierea din 1 septembrie 2020 și a ajuns în Monitorul Oficial pe 3 august 2026, adică peste 2.150 de zile, de circa șaptezeci de ori mai mult decât termenul a cărui rezonabilitate se discuta.

Verificarea trimiterii din art. 15 arată de ce critica de neclaritate nu era chiar atât de subiectivă. Textul reprodus la paragraful 13 spune că nerespectarea termenelor „se sancționează potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sau, după caz, potrivit legislației muncii”, iar paragraful 21 reia formula, cu datele republicării din 2007, ca și cum ar descrie regimul aplicabil astăzi. Legea nr. 188/1999 a fost însă abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar trimiterea supraviețuiește doar prin regula generală care mută referințele către actul înlocuitor. Norma rămâne aplicabilă, deci nu e o eroare care schimbă soluția, dar un petent care deschide decizia ca să afle ce pățește funcționarul care nu i-a răspuns ajunge la un act care nu mai există de șapte ani. Când Curtea îi spune că art. 15 e suficient de clar, îi spune asta arătându-i exact partea care nu mai e.

A treia observație ține de termenul de comparație. La paragrafele 5, 6 și 8, autorul compară taxa judiciară de timbru, de plătit în 10 zile sub sancțiunea anulării cererii, cu termenul de 30 de zile pentru răspunsul autorității. La paragraful 20, Curtea respinge însă o cu totul altă comparație: între „neplata taxelor și impozitelor stabilite potrivit legii fiscale”, care atrage penalități pentru contribuabil, și despăgubirile cerute statului pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Nici taxele, nici impozitele, nici penalitățile fiscale nu apar în motivarea reprodusă mai sus. Curtea demonstrează, corect, că cele două ipoteze pe care le descrie nu sunt comparabile, dar ele nu sunt ipotezele aduse în discuție. Merită adăugat și ce nu se vede din cifra „30 de zile” repetată în toată decizia: art. 8 alin. (2) prevede că, atunci când petiția e transmisă altei autorități, cele 30 de zile curg de la înregistrarea la autoritatea competentă, iar art. 9 permite prelungirea cu 15 zile, ori cu 30 în energie și gaze naturale. Pentru o petiție greșit adresată, maximul legal nu e 30 de zile, ci timpul până la redirecționare plus încă 45, sau 60 în domeniul energiei.

Ce ar trebui schimbat

  • Art. 15 să trimită la Codul administrativ, nu la Legea nr. 188/1999. Actualizarea trimiterii nu schimbă nimic de fond, dar scoate din text un act abrogat în 2019 și scutește petentul, funcționarul și instanța de exercițiul de transpunere pe care astăzi trebuie să îl facă fiecare pe cont propriu.
  • Art. 15 să spună cine constată abaterea și în ce termen. Astăzi textul enumeră faptele și trimite la regimul disciplinar, dar declanșarea cercetării rămâne la conducătorul aceleiași autorități care nu a răspuns. O sesizare care poate fi făcută direct de petent, cu obligația de a i se comunica rezultatul, ar transforma lit. a) dintr-o formulă într-o procedură.
  • Notificarea prelungirii din art. 9 să ajungă înainte de ziua 30 și să spună de ce. Textul cere „notificarea prealabilă a petentului”, fără termen și fără motivare comunicată, deși prelungirea e condiționată de nevoia unei cercetări mai amănunțite. Așa cum e scris acum, notificarea poate fi trimisă chiar în ziua în care termenul inițial expiră.
  • Un plafon absolut, calculat de la prima înregistrare. Art. 8 alin. (2) repornește cele 30 de zile la autoritatea competentă, deci o petiție plimbată între instituții poate consuma legal mult peste termenul pe care decizia îl numește optim. Un termen maxim de la prima înregistrare, indiferent câte redirecționări urmează, ar închide portița fără să scurteze nimic pentru cei care primesc petiția direct.
  • Fiecare autoritate să publice anual câte petiții a primit și câte a soluționat peste termen. Cifra există deja în registrele compartimentelor de petiții. Publicarea ei ar înlocui cu date discuția despre „ineficiență”, pe care paragraful 19 o respinge tocmai pentru că nu putea fi decât o impresie personală.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 639 din 3 august 2026 16 pagini PDF, 123 KB actul începe la pagina 4

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

DECIZIA nr. 128 din 17 februarie 2026

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, 9 și 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 3 august 2026

Elena-Simina Tănăsescu

– președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

– judecător

Mihai Busuioc

– judecător

Mihaela Ciochină

– judecător

Cristian Deliorga

– judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

– judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

– judecător

Laura-Iuliana Scântei

– judecător

Valentina Bărbățeanu

– magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, 9 și 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, excepție ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 5.490/2/2018* al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.523D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Consideră, cu privire la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, care reglementează termenele în care autoritățile publice trebuie să răspundă la petițiile cetățenilor, că este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate motivată prin raportare la art. 16 din Constituție, întrucât nu poate fi invocată o discriminare prin compararea prevederilor unor legi diferite, respectiv prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, așa cum argumentează autorul excepției. În ceea ce privește celelalte dispoziții criticate, apreciază că excepția este, de asemenea, inadmisibilă, întrucât autorul acesteia solicită diminuarea termenelor de soluționare prevăzute de acestea.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 1 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.490/2/2018*, Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8, 9 și 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Excepția a fost ridicată de Dan Băzăvan într-o cauză având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Ilfov-București la soluționarea unei petiții, sancționarea funcționarilor publici care nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu conform art. 75-77 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și obligarea autorităților menționate la plata de despăgubiri pentru daune morale și discriminare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că termenul de 30 de zile de la data înregistrării petiției, în care autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să îi comunice petiționarului răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă, este prea îndelungat, autorul excepției considerând că ar trebui să fie de maximum 10 zile. Sub acest aspect, autorul face referire la termenul de 10 zile în care, potrivit art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, trebuie achitată taxa judiciară de timbru. Pornind de la faptul că, pentru a fi constrâns să răspundă în termenul legal la o petiție, statul, prin autoritățile sale, trebuie chemat în judecată, se arată că, deși situațiile sunt comparabile, nu se respectă principiul egalității de arme, creându-se o disproporție între autoritățile/instituțiile publice ale statului și cetățeanul de rând, întrucât netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, reclamantul fiind decăzut automat din dreptul de a se adresa justiției, conform art. 21 din Constituție, pe când statul, prin instituția sau autoritatea publică pârâtă, nu plătește nici măcar dobândă penalizatoare sau alte daune morale în cazul în care nu achită în termenul legal aceste sume sau nu răspunde în termenul legal la o petiție.

6. Autorul excepției susține că ar fi normal și echitabil ca, în situații comparabile, să răspundă la fel toate părțile implicate, adică dacă se impune o plată față de stat sau față de o autoritate ori instituție publică în termen de 10 zile, atunci și returnarea acesteia ar trebui să se facă în același termen, mai ales că, în cazul său, o astfel de taxă de timbru judiciar nici nu era datorată, iar statul a beneficiat de acești bani fără a oferi în schimb nicio compensație, nicio penalitate, nicio dobândă timp de mai mult de un an și jumătate. Așadar, dacă cetățeanului i se impune o obligație pentru îndeplinirea unui act într-un termen de 10 zile, este normal ca și autoritatea publică să fie obligată să răspundă în același termen rezonabil de 10 zile, iar în acest fel sistemul birocratic ar fi eficientizat.

7. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, se susține că textul este neclar, lăsându-se la aprecierea instanței să stabilească dacă și în ce cuantum funcționarul public poate despăgubi petentul, în condițiile în care conducătorii autorităților în cauză nu dispun nici măcar o necesară cercetare disciplinară, funcționarul nefiind niciodată sancționat.

8. Conchide în sensul că termenul de 30 de zile de soluționare a unei petiții/sesizări/cereri adresate unei autorități sau instituții publice este cu mult peste termenul de 10 zile instituit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Consideră că balanța s-ar echilibra dacă acest termen ar fi redus la 10 zile în toate actele normative, nu doar în Ordonanța Guvernului nr. 27/2002.

9. Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 8, 9 și 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie 2002, având următorul conținut:

– Art. 8: „(1) Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă. (2) Pentru soluționarea petițiilor transmise, potrivit art. 6¹, de la alte autorități sau instituții publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiției la autoritatea sau instituția publică competentă.”;

– Art. 9: „În situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o informare și o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile, iar în domeniul energiei și gazelor naturale, termenul poate fi prelungit cu cel mult 30 de zile, cu notificarea prealabilă a petentului.”;

– Art. 15: „Constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sau, după caz, potrivit legislației muncii următoarele fapte: a) nerespectarea termenelor de soluționare a petițiilor, prevăzute în prezenta ordonanță; b) intervențiile sau stăruințele pentru rezolvarea unor petiții în afara cadrului legal; c) primirea direct de la petiționar a unei petiții, în vederea rezolvării, fără să fie înregistrată și fără să fie repartizată de șeful compartimentului de specialitate.”

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 – Universalitatea, art. 16 – Egalitatea în drepturi și art. 51 – Dreptul de petiționare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu titlu prealabil, că Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice petiții formulate în nume propriu, precum și modul de soluționare a acestora, ca expresie a dreptului de petiționare prevăzut de art. 51 din Constituție, stabilind responsabilitățile ce revin autorităților și instituțiilor publice cărora le sunt adresate petiții, precum și termenele în care acestea sunt obligate să le soluționeze, astfel cum se prevede în alin. (4) al aceluiași articol din Legea fundamentală. Această observație se regăsește în jurisprudența Curții Constituționale, începând, de exemplu, cu Decizia nr. 307 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007.

16. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, Curtea observă că acestea stabilesc obligația autorităților și instituțiilor publice sesizate cu soluționarea unor petiții de a comunica răspunsul petiționarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă. Autorul excepției susține, în esență, că termenul menționat este excesiv de lung și afirmă că, în opinia sa, acesta ar trebui să fie de maximum 10 zile. Pentru a argumenta acest punct de vedere, face referire la termenul de 10 zile în care trebuie achitată taxa judiciară de timbru, prevăzut de art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată. Aduce critici similare și cu privire la dispozițiile art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, care au în vedere situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o informare și o cercetare mai amănunțită, permițând conducătorului autorității sau instituției publice să prelungească termenul de 30 de zile prevăzut la art. 8 din același act normativ cu cel mult 15 zile, iar în domeniul energiei și gazelor naturale, cu cel mult 30 de zile, cu notificarea prealabilă a petentului.

17. Curtea constată că, astfel formulate, criticile de neconstituționalitate nu pot fi reținute, întrucât tind la modificarea prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate. Durata de 30 de zile a termenului în discuție reprezintă opțiunea legiuitorului, care, din rațiuni practice, a apreciat ca fiind intervalul de timp optim în care autoritățile publice au posibilitatea să întreprindă demersurile necesare pentru a oferi răspuns la petițiile adresate acestora. Faptul că, în viziunea autorului excepției, termenul de 30 de zile, eventual prelungit cu 15 zile, este exagerat de lung nu este de natură să aducă atingere dreptului de petiționare, constituindu-se într-o propunere de modificare a textului de lege criticat, prin înlocuirea acestuia cu un termen de 10 zile, pe care autorul excepției îl consideră rezonabil. Or, Curtea Constituțională nu se poate erija în legiuitor pozitiv, excedând competenței sale schimbarea conținutului normativ al prevederilor legale care îi sunt supuse controlului de constituționalitate. De altfel, autorul excepției consideră că acest termen ar trebui redus la 10 zile în toate actele normative, nu doar în Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, ceea ce reprezintă o afirmație generică, ce nu poate fi analizată prin filtrul constituționalității.

18. Autorul excepției mai susține că se încalcă egalitatea de arme, întrucât se creează o inegalitate între autoritățile/instituțiile publice ale statului și cetățeanul de rând, făcând referire la ipoteza netimbrării sau a timbrării insuficiente a cererii de chemare în judecată, care atrage anularea acesteia, conform art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Invocă, totodată, și prevederile art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, potrivit cărora taxa judiciară de timbru trebuie plătită și depusă la dosar în termen de 10 zile, și susține că nu există echitate, de vreme ce, în calitate de reclamant, poate fi sancționat cu anularea cererii de chemare în judecată, pe când statul, prin instituția sau autoritatea publică pârâtă, nu plătește nici măcar dobândă penalizatoare sau alte daune morale în cazul în care nu achită în termenul legal aceste sume. Curtea observă că, în realitate, autorul excepției translatează criticile asupra unui act normativ care nu formează obiect al excepției, întrucât Curtea Constituțională nu a fost sesizată de instanța a quo cu verificarea constituționalității prevederilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Mai mult, argumentele formulate în motivarea excepției se bazează pe compararea unor prevederi legale de rang infraconstituțional, fără să existe o reală raportare a dispozițiilor legale criticate la texte sau principii cuprinse în Legea fundamentală. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că o astfel de argumentare nu constituie o veritabilă motivare, excepția de neconstituționalitate fiind lipsită de un element esențial al structurii sale (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

19. De asemenea, susținerile potrivit cărora termenul de soluționare a cererilor/petițiilor/reclamațiilor, stabilit în prezent de art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, duce la ineficiență din partea funcționarilor publici cărora le sunt date spre soluționare reprezintă o apreciere personală și subiectivă a autorului excepției, determinată de nemulțumirea sa față de modul în care autoritatea căreia i s-a adresat cu o petiție a procedat în mod concret în situația sa.

20. Curtea reține, totodată, că, în argumentarea încălcării principiului egalității în drepturi, autorul excepției recurge la compararea unor situații care sunt prin ipoteză diferite, aparținând unor sfere distincte de raporturi juridice. Pe de o parte, invocă situația neplății taxelor și impozitelor stabilite potrivit legii fiscale în termenul legal impus de administrația fiscală, când contribuabilul este obligat la plata de penalități, și, pe de altă parte, situația în care statului i se solicită de către petent achitarea unor sume de bani cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile suferite ca urmare a neîndeplinirii de către funcționarii publici a atribuțiilor de serviciu. Or, analiza gradului în care se respectă principiul egalității se poate face doar prin prisma unor ipoteze comparabile, iar nu a unora care, prin însăși natura lor, fac parte din categorii diferite, fiind, prin urmare, imposibil de comparat. Curtea reține, totodată, sub acest aspect, că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt neconstituționale prevederile legilor, tratatelor internaționale, regulamentelor Parlamentului și ale ordonanțelor Guvernului „[…] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției”. Ca atare, exercitând controlul de constituționalitate asupra unor prevederi de lege, Curtea se poate pronunța doar cu privire la înțelesul lor contrar Constituției, prin raportare la dispoziții din aceasta, iar nu din alte acte normative cu forță juridică infraconstituțională.

21. În ceea ce privește dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002, autorul excepției susține că acestea sunt neclare, deoarece lasă la aprecierea instanței să stabilească dacă și în ce cuantum funcționarul public poate despăgubi petentul. Or, o asemenea critică ține de interpretarea și aplicarea concretă a textului de lege. Prevederile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 nu fac altceva decât să precizeze că anumite fapte reprezintă abatere disciplinară și se sancționează potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, sau, după caz, potrivit legislației muncii, lit. a) din articolul menționat referindu-se la nerespectarea termenelor de soluționare a petițiilor. Felul în care organele administrative ierarhic superioare sau, dacă este cazul, instanța judecătorească vor aplica aceste prevederi legale nu influențează constituționalitatea intrinsecă a acestora, constituind aspecte de fapt, care nu intră în competența instanței de contencios constituțional.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8, 9 și 15 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, excepție ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 5.490/2/2018* al Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 februarie 2026.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu

Sursa: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 3 august 2026

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.