Pe scurt
- Actul e din iulie, nu din octombrie. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1565 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 14 iulie 2026 și a intrat în vigoare pe 17 iulie 2026, a treia zi de la publicare, potrivit articolului 2. De la 15 octombrie 2026 începe să se aplice o singură dispoziție din el, articolul 1 punctul 2 litera (c). Restul se aplică din iulie.
- Ce aduce acea literă: declarația privind diligența necesară ajunge la autoritatea din țara în care e stabilită firma. Până la 15 octombrie 2026, declarația era repartizată în primul rând autorității din statul membru prin care marfa intra sau ieșea de pe piața Uniunii. Din acea dată, criteriul rămâne unul singur, sediul operatorului. Declarația unei firme din România ajunge la autoritatea română chiar dacă lemnul pleacă prin Hamburg sau cafeaua verde intră prin Rotterdam.
- Micii producători primari depun o singură declarație simplificată, nu una înaintea fiecărui lot. Categoria are cifre: persoană fizică, microîntreprindere (bilanț de 450.000 de euro, cifră de afaceri netă de 900.000 de euro, 10 salariați în medie) sau întreprindere mică (5.000.000 de euro, 10.000.000 de euro, 50 de salariați), stabilită într-o țară cu risc scăzut, care introduce pe piață sau exportă produse pe care chiar ea le-a cultivat, recoltat, obținut sau crescut. România figurează pe lista țărilor cu risc scăzut.
- Trei obligații dispar din sarcina acestor operatori, iar formularul scade de la cinci poziții la patru, dar diligența necesară rămâne întreagă. Declarația simplificată e un formular mai scurt, depus o dată, și nicidecum o scutire de verificarea lanțului de aprovizionare. Geolocalizarea parcelelor poate fi înlocuită cu adresa poștală, iar acolo unde statul deține deja toate datele într-o bază proprie, operatorul nu mai depune nimic: statul le pune în sistem și îi comunică identificatorul declarației.
- Când sistemul cade, planul există, dar abia de la 30 decembrie 2026. Noul articol 15a obligă Comisia Europeană să publice până la acea dată, pe un site accesibil publicului, informații despre disponibilitatea sistemului și măsurile pentru întreruperile neplanificate mai lungi de 60 de minute, printre care un număr de referință și un identificator de declarație pentru situația neprevăzută.
Publicat: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 14 iulie 2026
Intră în vigoare: 17 iulie 2026, a treia zi de la publicare, potrivit articolului 2 primul paragraf
Se aplică: 17 iulie 2026, cu excepția articolului 1 punctul 2 litera (c), care se aplică de la 15 octombrie 2026
Regulamentul (UE) 2023/1115 privind punerea la dispoziție pe piața Uniunii și exportul din Uniune a anumitor produse de bază și produse asociate cu defrișările și degradarea pădurilor este actul care decide, de la 30 decembrie 2026, în ce condiții se mai pot vinde în Uniunea Europeană lemn, mobilă, hârtie, cafea, cacao, soia, ulei de palmier, cauciuc și carne de vită. Pentru România, unde industria lemnului, a mobilei și a hârtiei numără mii de firme, iar importul de cafea și cacao trece prin câteva zeci de operatori, miza stă în formular, nu în principiu: fiecare marfă are nevoie de o declarație depusă electronic, cu un număr de referință care se comunică mai departe în lanț și autorităților vamale. Pe aceeași temă, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/826, care modifică cerințele de certificat fitosanitar la import pentru lemn, plante și fructe, atinge aceleași transporturi.
Formularul și sistemul în care se depune sunt reglementate separat, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3084. Pe acesta îl modifică Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1565, adoptat de Comisia Europeană la Bruxelles pe 13 iulie 2026 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 14 iulie 2026. Modificarea era inevitabilă: în decembrie 2025, Regulamentul (UE) 2025/2650 schimbase regulamentul de bază, introducând două categorii noi de destinatari, „operator din aval” și „microoperator primar sau mic operator primar”, pe care sistemul de informații nu le cunoștea.
Actul a intrat în vigoare pe 17 iulie 2026, a treia zi de la publicare. O singură dispoziție a fost amânată, iar aceea începe să se aplice de la 15 octombrie 2026: articolul 1 punctul 2 litera (c), prin care se rescrie regula de repartizare a declarațiilor privind diligența necesară între autoritățile naționale. Motivul amânării e scris în preambul, la considerentul (15): sistemul avea nevoie de timp pentru alinierea tehnică la noua regulă. Celelalte paisprezece puncte ale articolului 1, inclusiv litera (d) a aceluiași punct 2, se aplică din iulie.
Efectele pe care le produce
Litera care intră în joc pe 15 octombrie 2026 înlocuiește integral alineatul (3) al articolului 2 din Regulamentul (UE) 2024/3084. Dispoziția nouă are o singură propoziție de fond: în sistemul de informații, declarațiile privind diligența necesară se atribuie autorităților competente ale statului membru în care este stabilit operatorul. Pentru operatorii stabiliți în afara Uniunii, declarația merge la autoritatea statului membru cu care operatorul e asociat, după identificatorul unic furnizat în sistem.
Pentru o firmă din România, asta înseamnă două schimbări practice. Prima: declarațiile ei nu mai pleacă spre autoritatea statului prin care circulă marfa. Un producător de mobilă din Suceava care exportă prin portul Hamburg și un prăjitor de cafea din Cluj care importă boabe verzi prin Rotterdam vor avea, de la 15 octombrie 2026, declarațiile repartizate autorității din România, nu celei germane sau olandeze. A doua, în oglindă: declarațiile operatorilor din alte state membre care își aduc marfa prin Constanța, Giurgiu sau Siret nu mai ajung la autoritatea română.
Mai există un efect pe care textul nu îl anunță, dar îl produce. Regula veche se raporta la „utilizatorul sistemului de informații”, o noțiune care, potrivit articolului 3 din același regulament, cuprinde și reprezentanții autorizați. O firmă din România care mandatase un reprezentant stabilit în alt stat membru își vedea declarațiile repartizate autorității din statul reprezentantului. Regula nouă se raportează la operator, deci mandatarea unui reprezentant străin nu mai mută competența.
Repartizarea declarațiilor simplificate, adăugată ca alineat (4) nou prin litera (d) a aceluiași punct, urmează aceeași logică și se aplică din 17 iulie 2026: autoritatea statului în care e stabilit microoperatorul primar sau micul operator primar. Dacă informațiile au fost puse în sistem de un stat membru din baza lui de date, declarația se atribuie autorității acelui stat.
Cine intră în categoria micilor producători primari se citește în Regulamentul (UE) 2023/1115, în forma dată de Regulamentul (UE) 2025/2650. Trebuie îndeplinite trei condiții cumulativ. Operatorul e persoană fizică, microîntreprindere sau întreprindere mică în înțelesul articolului 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2013/34/UE, indiferent de forma juridică, adică nu depășește limitele a cel puțin două dintre trei criterii: pentru microîntreprindere, un bilanț total de 450.000 de euro, o cifră de afaceri netă de 900.000 de euro și 10 salariați în medie pe exercițiu; pentru întreprinderea mică, 5.000.000 de euro, 10.000.000 de euro și 50 de salariați. E stabilit într-o țară clasificată drept cu risc scăzut potrivit articolului 29 din regulament, iar România se află pe lista din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1093. Și introduce pe piață sau exportă produse pe care chiar el le-a cultivat, recoltat, obținut sau crescut pe parcele, ori, în cazul bovinelor, în unități situate în acea țară.
Ultima condiție e cea care decide cine rămâne pe dinafară. Simplificarea e pentru producătorul primar, nu pentru comerciant. Un proprietar de pădure din Vâlcea care vinde lemnul tăiat de el, o fermă de bovine din Teleorman sau un cultivator de soia din Timiș intră în categorie dacă trec testul de mărime. Un importator de cafea, oricât de mic, nu intră, pentru că nu el a cultivat boabele. Tot aici e o supapă pentru firmele de la limită: cine depășește pragurile poate rămâne în categorie dacă demonstrează că părțile din bilanț, din cifra de afaceri și din numărul de salariați care se referă la produsele relevante nu depășesc limitele a cel puțin două dintre cele trei criterii.
Pentru cine intră, articolul 4a introdus în regulamentul de bază înlătură trei obligații: declarația depusă înaintea fiecărei introduceri pe piață sau export, păstrarea evidenței declarațiilor timp de cinci ani și interdicția de a introduce pe piață atunci când operatorul nu a reușit să îndeplinească obligațiile de declarare. În locul lor rămâne o declarație simplificată unică, depusă o singură dată înainte de prima introducere pe piață și actualizabilă după orice modificare majoră. Formularul ei, anexa III la regulamentul de bază, are patru poziții: identificarea operatorului cu numărul EORI, codul din Sistemul armonizat cu descrierea produsului și o cantitate anuală estimată, țara de producție cu geolocalizarea parcelelor sau adresa poștală a acestora, și textul de confirmare. Declarația privind diligența necesară, anexa II, are cinci: aceleași prime trei, dar cu cantitatea efectivă a lotului, plus textul și un bloc de semnătură. Diferența de volum stă în frecvență, nu în numărul de poziții: una pe an față de una pe lot.
Regulamentul de punere în aplicare adaugă la asta mecanismul prin care operatorul nu depune nimic. Noul articol 4a din Regulamentul (UE) 2024/3084 obligă sistemul să permită statelor membre să transmită datele din anexa III, atunci când le au deja într-o bază proprie, pentru fiecare microoperator primar sau mic operator primar în parte. Sistemul atribuie un identificator al declarației, iar statul membru îl comunică operatorului în cauză. România are registre care conțin o parte din aceste date, de la evidențele de suprafață până la cele de exploatații cu bovine, deci calea e deschisă; dar transmiterea e o decizie a statului, nu un drept pe care operatorul îl poate pretinde.
A treia noutate cu efect direct este gruparea declarațiilor, prin articolul 8a nou. Un operator poate strânge declarații individuale, privind diligența necesară sau simplificate, într-o declarație nouă care face trimitere la numerele de referință sau la identificatorii celor anterioare, depuse de el însuși sau, pentru același operator, de reprezentantul autorizat. Declarațiilor individuale li se atribuie un statut care arată că au fost grupate și înlocuite, iar mai departe, către clienți și către vamă, se comunică numărul declarației grupate. Considerentul (7) spune de ce: fișierele declarațiilor ajunseseră la limitele tehnice ale sistemului și amenințau să blocheze procedurile vamale. Pentru un producător de mobilă cu sute de intrări de cherestea pe lună, diferența e între un număr de referință și câteva sute.
În sfârșit, articolul 15a nou răspunde la întrebarea ce se face când sistemul nu funcționează. Până la 30 decembrie 2026, Comisia Europeană trebuie să publice pe un site accesibil publicului informații despre disponibilitatea și funcționarea sistemului, plus măsurile pentru situațiile de indisponibilitate neplanificată mai lungă de 60 de minute. Măsurile trebuie să cuprindă cel puțin două elemente: notificarea prin mijloace digitale a autorităților și a Comisiei, ca participanți la sistem, și furnizarea unui număr de referință pentru situația neprevăzută și a unui identificator al declarației privind situația neprevăzută, care să acopere produsele pentru care, din cauza căderii, nu se poate depune o declarație.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Pusă lângă forma dinainte a Regulamentului (UE) 2024/3084, modificarea se citește punct cu punct.
Repartizarea declarațiilor privind diligența necesară. Vechiul articol 2 alineatul (3) avea o cascadă de două trepte. Prima: dacă utilizatorul furniza informații care arătau statul membru prin care produsul intra sau ieșea de pe piața Uniunii sau, în lipsa lor, locul introducerii ori punerii la dispoziție pe piață, declarația mergea la autoritatea acelui stat. A doua, numai dacă prima nu dădea un răspuns: statul în care era stabilit utilizatorul, iar pentru cei din afara Uniunii, statul asociat. Dispoziția nouă șterge prima treaptă și păstrează doar sediul operatorului. Cascada dispare, iar cu ea dispare și posibilitatea ca aceeași firmă să fie în relație cu autorități diferite, de la lot la lot, după ruta mărfii.
Sistemul nu mai e un modul al platformei TRACES. În forma dinainte, articolul 2 alineatul (1) litera (a) îi dădea Comisiei Europene sarcina de a dezvolta sistemul de informații „ca modul independent al platformei TRACES”. Acum a rămas doar sarcina de a dezvolta sistemul de informații. Considerentul (6) explică: trimiterea la infrastructura TRACES limita flexibilitatea operațională. Pentru operator nu se schimbă nimic la depunere, dar dispare singura garanție de text că sistemul rămâne găzduit acolo unde e acum.
Blocarea modificărilor s-a îngustat în favoarea operatorului. Până acum, articolul 5 alineatul (2) interzicea modificarea și retragerea unei declarații după ce ea fusese folosită ca referință de același utilizator „sau de un alt utilizator al sistemului de informații”. Textul nou păstrează interdicția numai când referința a fost făcută de același utilizator, în vederea unei grupări în temeiul articolului 8a. Un client din aval care trimitea la declarația furnizorului nu îi mai îngheață, prin acest simplu fapt, dreptul de a o corecta în fereastra de 72 de ore.
Respingerea unei declarații are, în sfârșit, un termen. Vechiul articol 8 alineatul (1) permitea autorității să respingă o declarație fără nicio limită de timp, singura barieră fiind punerea la dispoziție a numărului de referință. Acum respingerea e legată de perioada prevăzută la articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2023/1115, adică trei zile lucrătoare, sau 72 de ore la produsele perisabile, socotite din momentul în care riscul ridicat e identificat în sistem, cu prelungiri de câte trei zile lucrătoare. Pentru operator, incertitudinea devine măsurabilă.
Amânarea numărului de referință a rămas, însă, fără plafon. În forma dinainte, articolul 7 alineatul (3) spunea că amânarea „poate fi prelungită suplimentar, potrivit deciziei autorității competente”, fără altă precizare. Formularea de acum e mai explicită, dar nu mai strictă: prelungirea se poate face „atât timp cât este necesar, cu perioade suplimentare”, pentru ca autoritatea să efectueze controalele necesare. Limpezimea a crescut, durata maximă nu.
Specii de lemn: dispare denumirea comună. Articolul 4 alineatul (2), în forma dinainte, cerea, pentru produsele care conțin lemn, atât denumirile comune, cât și denumirile științifice complete ale speciilor. Acum se cere doar denumirea științifică, în formă întreagă. Pentru un exportator român de cherestea, e o coloană mai puțin de completat la fiecare declarație.
Un singur cont, cu roluri. Forma anterioară a articolului 10 alineatul (1) spunea doar că accesul îl au utilizatorii înregistrați. Se adaugă acum două lucruri: utilizatorul creează un cont unic, iar în interiorul aceluiași cont poate crea roluri diferite. Pe lângă asta, alineatul (4) nou obligă sistemul să permită actualizarea datelor de înregistrare, ceea ce până acum nu era prevăzut.
Suspendarea accesului are un motiv scris. Articolul 9 litera (h), în forma dinainte, prevedea suspendarea și revocarea accesului la cererea autorității competente, fără să spună pentru ce. Noul text adaugă expres „inclusiv în cazuri de nerespectare a obligațiilor” prevăzute în regulamentul de bază sau în cel de punere în aplicare. Autoritatea din România capătă astfel un temei explicit pentru a cere scoaterea unui operator din sistem, ceea ce, în practică, îl împiedică să mai introducă marfă pe piață.
Comisia poate impune condiții de folosire. Articolul 15 alineatul (4) nou îi permite să specifice condițiile interacțiunilor individuale cu sistemul, inclusiv limite tehnice pentru dimensiunea fișierelor și reglementarea frecvenței interacțiunilor, plus măsuri de prevenire a transmiterii de date incorecte, inutile sau duplicate. Autoritățile și utilizatorii sunt informați fără întârziere despre măsurile luate. Până acum, articolul 15 nu conținea nicio astfel de competență.
Autoritățile naționale intră în procesul de verificare. Articolul 9 modificat le aduce trei lucruri noi: Comisia le solicită asistență în cazurile care cer expertiză națională; cooperează cu ele pentru a verifica informațiile de identificare furnizate de utilizatori și alte informații a căror valabilitate poate fi evaluată numai de statul membru; și dezvoltă, prin litera (ca) nouă, o funcție care le permite să gestioneze utilizatorii și să extragă date despre ei. Regulamentul nu numește nicio instituție din România, pentru că desemnarea e lăsată statului membru prin articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1115, iar lista desemnărilor e publicată de Comisia Europeană pe site-ul propriu.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Un singur interlocutor pentru fiecare operator. După 15 octombrie 2026, o firmă din România discută cu autoritatea română despre toate declarațiile ei, în loc să fie repartizată după ruta mărfii.
- O declarație pe an în locul uneia pe lot, pentru producătorii primari mici. Pentru un proprietar de pădure sau o fermă de bovine, diferența e între o formalitate anuală și una permanentă.
- Posibilitatea ca statul să depună în locul operatorului, atunci când datele sunt deja în registrele publice. Operatorul primește doar identificatorul declarației.
- Geolocalizarea parcelelor poate fi înlocuită cu adresa poștală, pentru micii producători primari. Pentru cineva cu mai multe parcele mici, asta scoate din ecuație nevoia de ridicare topografică.
- Gruparea declarațiilor rezolvă o problemă reală de volum. Un singur număr de referință comunicat vămii și clienților, în locul a sute, și fără riscul de a bloca procedura vamală pe o limită de dimensiune a fișierului.
- Respingerea unei declarații e încadrată în timp, prin trimiterea la articolul 17 alineatul (3) din regulamentul de bază. Până acum, operatorul nu avea niciun termen de care să se prindă.
- Referința făcută de un client nu mai blochează corectarea declarației furnizorului în fereastra de 72 de ore.
- Pentru lemn, dispare obligația de a trece denumirea comună a speciei, rămâne doar denumirea științifică.
- Un cont unic cu roluri interne și posibilitatea de a actualiza datele de înregistrare, care până acum lipsea din text.
Ce rămâne o problemă
- Declarația simplificată nu e o scutire de diligența necesară. Textul pe care operatorul îl semnează în anexa III confirmă chiar că va exercita diligența necesară, deci colectarea informațiilor, evaluarea și atenuarea riscului rămân în sarcina lui, fără formular mai scurt.
- Declarațiile simplificate trec prin același proces automatizat de stabilire a profilului de risc ca cele complete, iar statutul atribuit nu se comunică operatorului. Micul producător nu știe cu ce risc e înregistrat.
- Amânarea punerii la dispoziție a numărului de referință se poate prelungi „atât timp cât este necesar”, fără plafon. Marfa stă, iar operatorul nu are un termen la care să se raporteze.
- Comisia poate limita dimensiunea fișierelor și frecvența interacțiunilor fără un prag minim scris și fără termen de preaviz. Informarea vine după ce măsura a fost luată.
- Măsurile pentru situații neprevăzute acoperă numai întreruperile neplanificate mai lungi de 60 de minute. O oprire planificată, oricât de lungă, și una neplanificată de 59 de minute rămân în afara mecanismului de număr de referință pentru situații neprevăzute.
- Transmiterea datelor din registrele naționale, care l-ar scuti pe micul producător de orice depunere, e o facultate a statului membru, nu o obligație. Dacă România nu o pune în practică, avantajul rămâne pe hârtie.
- Sistemul ține evidența modificărilor de statut de risc numai pentru declarațiile simplificate și grupările lor. Pentru declarațiile privind diligența necesară, textul nu prevede acest istoric, deși restul alineatului le tratează identic.
- Pentru micii operatori care prelucrează lemn, calendarul nu lasă răgaz: amânarea până la 30 iunie 2027, prevăzută pentru persoanele fizice și pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici înființate ca atare până la 31 decembrie 2024, nu se aplică produselor din anexa la Regulamentul (UE) nr. 995/2010, adică lemnului și produselor din lemn.
Sfaturi utile
- Verificați în ce categorie intrați înainte de a căuta formularul. Întrebarea nu e cât de mare e firma, ci dacă ea însăși a cultivat, recoltat, obținut sau crescut produsul. Dacă nu, declarația simplificată nu vă privește, oricât de mică ar fi firma.
- Dacă sunteți la limita pragurilor, pregătiți din timp calculul pe produse relevante. Legea permite rămânerea în categorie dacă părțile din bilanț, din cifra de afaceri netă și din numărul de salariați care se referă la produsele relevante nu depășesc limitele a cel puțin două dintre cele trei criterii. Acel calcul se face pe exercițiu financiar, deci datele se adună pe parcurs, nu la cerere.
- Dacă exportați sau importați prin alt stat membru, pregătiți-vă pentru schimbarea de interlocutor de la 15 octombrie 2026. Corespondența despre controale, cererile de informații și eventualele respingeri vor veni de la autoritatea română, nu de la cea din portul de intrare sau de ieșire.
- Verificați cine e înscris în sistem ca operator, nu doar cine depune. Noua regulă se raportează la sediul operatorului, nu al reprezentantului autorizat, iar identificatorul unic al operatorului furnizat în sistem e cel care decide repartizarea.
- Dacă aveți multe loturi, testați gruparea înainte de 30 decembrie 2026, nu după. Declarațiile individuale incluse într-o grupare primesc un statut care le marchează ca înlocuite și nu mai pot fi modificate sau retrase, deci ordinea operațiunilor contează.
- Rețineți termenul de retragere al unei declarații simplificate. Potrivit noului articol 4a alineatul (7), ea nu se mai poate retrage după ce a fost folosită ca referință de același utilizator într-o grupare. O actualizare, în schimb, păstrează identificatorul declarației.
- Urmăriți de la 30 decembrie 2026 site-ul public cu starea sistemului. Acolo vor fi și procedura de urmat la o cădere mai lungă de 60 de minute și modul în care se obțin numărul de referință și identificatorul pentru situația neprevăzută. Fără ele, o marfă prinsă într-o întrerupere nu are cum să treacă vama.
- Dacă sunteți producător primar mic și activitatea dumneavoastră e deja înregistrată într-un registru public, întrebați autoritatea română dacă datele vor fi transmise în sistem pentru dumneavoastră. Răspunsul decide dacă depuneți o declarație sau doar așteptați un identificator.
Întrebări frecvente
Regulamentul s-a publicat pe 15 octombrie 2026?
Cine primește de la 15 octombrie 2026 declarația unei firme din România?
Declarația simplificată mă scutește de verificarea lanțului de aprovizionare?
Un importator mic de cafea intră în categoria micilor operatori primari?
Ce se întâmplă dacă sistemul cade exact când am marfa în vamă?
De când se aplică efectiv obligațiile din regulamentul privind defrișările?
Ce autoritate din România aplică regulamentul?
Erori și neconcordanțe în textul publicat
- Articolul 1 punctul 13, noul articol 12 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2024/3084. Termenul de păstrare a datelor cu caracter personal din declarațiile simplificate e de cel mult cinci ani „de la data la care declarația simplificată în cauză este retrasă din sistemul de informații”. Momentul de la care curge termenul poate să nu se producă niciodată: declarația simplificată e, prin articolul 4a alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2023/1115, o declarație unică, iar o actualizare îi păstrează identificatorul, deci nu o înlocuiește; mai mult, articolul 4a alineatul (7), introdus prin punctul 5 al aceluiași articol 1, interzice retragerea declarației simplificate după ce ea a fost folosită ca referință într-o grupare. Pentru declarațiile privind diligența necesară, aceeași teză fixează corect momentul: data depunerii sau, la grupare, data grupării. Rezultă două interpretări posibile pentru aceeași teză: fie datele rămân stocate fără limită, fie se aplică prin analogie termenul de la depunere. Datele în discuție includ numele, adresa și geolocalizarea sau adresa poștală a parcelelor unei persoane fizice. Formularea e identică în versiunile engleză, franceză și germană, deci defectul e al actului, nu al traducerii.
- Articolul 2 al doilea paragraf. Textul românesc amână aplicarea „articolului 1 alineatul (2) litera (c)”. Articolul 1 al regulamentului nu are alineate: e alcătuit din fraza introductivă și din punctele 1-15, iar literele (a)-(d) aparțin punctului 2. Trimiterea nu are, deci, țintă în textul românesc. Versiunile engleză, franceză și germană, la fel de oficiale, spun „Article 1, point (2)(c)”, „L’article 1er, point 2), c)” și „Artikel 1 Nummer 2 Buchstabe c”, iar considerentul (15) confirmă obiectul: normele de atribuire a declarațiilor privind diligența necesară autorităților competente, adică exact punctul 2 litera (c). Forma corectă e „articolul 1 punctul 2 litera (c)”. Până la rectificare, un operator care interpretează cu bună-credință versiunea română poate ajunge la două concluzii diferite despre data de la care se aplică noua regulă de repartizare: 17 iulie 2026, dacă socotește trimiterea fără efect, sau 15 octombrie 2026.
Analiza redacției
Actul rezolvă o problemă reală și o rezolvă în direcția bună. Cascada din vechiul articol 2 alineatul (3) lega competența de ruta mărfii, ceea ce înseamnă că o firmă din România care își schimba portul de intrare își schimba și autoritatea de supraveghere, fără să fi schimbat nimic la propria conduită. Criteriul unic al sediului e mai previzibil pentru operator și mai firesc pentru autoritate, fiindcă articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/1115 îi cere oricum să controleze pe teritoriul propriu operatorii stabiliți acolo. Gruparea declarațiilor din articolul 8a și posibilitatea ca statul să depună în locul micului producător sunt, la fel, simplificări cu efect măsurabil, nu declarații de intenție.
Amânarea, în schimb, e bine măsurată, și asta se vede doar punând trei date una lângă alta. Considerentul (3) spune că regulile de atribuire a declarațiilor privind diligența necesară trebuie modificate „pentru a le alinia la normele de atribuire a declarațiilor simplificate”. Normele pentru declarațiile simplificate, de la punctul 2 litera (d), se aplică din 17 iulie 2026; cele pentru declarațiile privind diligența necesară, de la litera (c), din 15 octombrie 2026. Între ele trec 90 de zile în care sistemul repartizează declarațiile simplificate după sediul operatorului și pe cele privind diligența necesară după ruta mărfii, adică exact nepotrivirea pe care actul își propune să o înlăture. Numai că întreaga fereastră cade înaintea datei la care declarațiile devin obligatorii, 30 decembrie 2026, iar de la 15 octombrie 2026 mai rămân 76 de zile de rodaj. Judecata e, deci, corectă: amânarea nu atinge nicio obligație în vigoare, pentru că în iulie, august și septembrie 2026 nicio firmă nu e încă ținută să depună nimic. Ce lipsește e altceva: ce se întâmplă pe 15 octombrie 2026 cu ceea ce e deja în sistem. Regulamentul (UE) 2024/3084 e în vigoare din 9 decembrie 2024, iar sistemul primește declarații depuse în avans de atunci. Toate au fost repartizate după criteriul rutei, iar actul nu spune niciun cuvânt despre ele: nici că se redistribuie autorității din statul de sediu, nici că rămân acolo unde sunt. Pentru o firmă din România care a depus declarații de probă prin ruta Rotterdam, întrebarea e cine le controlează după 15 octombrie 2026, iar răspunsul nu se află în act. O dispoziție tranzitorie de un rând ar fi închis-o.
Al doilea lucru care nu se vede dintr-o interpretare liniară e raportul dintre termenele pe care actul le dă destinatarilor și cele pe care Comisia Europeană și le dă sieși. De la publicare, 14 iulie 2026, până la aplicarea literei (c) trec 93 de zile, iar de la intrarea în vigoare 90. Pentru alinierea tehnică a unui sistem informatic aflat în administrarea Comisiei, răgazul e rezonabil, și nu operatorul e cel care trebuie să facă ceva în acest interval: repartizarea e o operațiune a sistemului, nu o obligație a firmei. În schimb, termenul pentru măsurile în caz de cădere, 30 decembrie 2026, înseamnă 166 de zile de la intrarea în vigoare și cade exact în ziua în care încep să se aplice articolele 3-13, 16-24, 26, 31 și 32 din Regulamentul (UE) 2023/1115. Adică procedura pentru situația în care sistemul nu funcționează poate fi publicată în prima zi în care declarația devine obligatorie, cu zero marjă de rodaj. Pentru un operator, obligația de a avea un număr de referință înaintea punerii în liberă circulație nu admite improvizație la ghișeul vamal. În prelungirea aceleiași idei stă asimetria dintre ce poate autoritatea și ce poate operatorul. Actul face un pas bun limitând respingerea unei declarații la perioada din articolul 17 alineatul (3), trei zile lucrătoare sau 72 de ore la perisabile, cu prelungiri de câte trei zile. Dar în același timp lasă amânarea punerii la dispoziție a numărului de referință „atât timp cât este necesar, cu perioade suplimentare”. Efectul combinat e că autoritatea nu mai poate respinge o declarație după un termen scurt, însă poate întârzia nelimitat momentul în care declarația devine utilizabilă. Pentru marfa din port, diferența dintre o respingere și o amânare fără capăt e teoretică.
Pentru micii producători primari din România, calendarul are o capcană pe care actul nu o pomenește, dar pe care o moștenește. Amânarea până la 30 iunie 2027 pentru persoanele fizice, microîntreprinderi și întreprinderile mici înființate ca atare până la 31 decembrie 2024 nu acoperă produsele din anexa la Regulamentul (UE) nr. 995/2010. Adică nu acoperă lemnul. În România, unde cea mai numeroasă categorie de producători primari mici e formată chiar din proprietari de pădure și mici exploatări forestiere, categoria care ar avea cea mai mare nevoie de cele șase luni suplimentare e singura care nu le primește. Simplificarea formularului rămâne valabilă pentru ei, dar termenul nu.
Ce ar trebui schimbat
- Rectificarea trimiterii din articolul 2, din „alineatul (2)” în „punctul 2”. Efectul practic: data de aplicare a noii reguli de repartizare ar fi una singură pentru toate cele 24 de versiuni lingvistice, iar un operator român nu ar mai avea de ales între 17 iulie și 15 octombrie 2026 pe baza unei trimiteri fără țintă.
- Fixarea momentului de la care curge termenul de păstrare a datelor din declarațiile simplificate la data depunerii sau a ultimei actualizări, nu la data retragerii. Ce s-ar schimba: datele personale ale unui producător primar persoană fizică, inclusiv adresa parcelelor, ar avea un termen de ștergere care se poate calcula, în loc de unul condiționat de un eveniment pe care actul îl interzice în anumite cazuri.
- O dispoziție tranzitorie pentru declarațiile aflate deja în sistem pe 15 octombrie 2026. În practică: cele depuse în avans din 9 decembrie 2024 încoace, repartizate după ruta mărfii, ar avea o soartă scrisă, iar operatorul și autoritatea ar ști amândoi, de la acea dată, care dosar e la cine.
- Un plafon pentru amânarea punerii la dispoziție a numărului de referință, pe modelul celui din articolul 8 alineatul (1). Efectul practic: operatorul ar ști, cum știe la respingere, după câte zile lucrătoare se termină așteptarea, iar marfa perisabilă nu ar depinde de o decizie fără termen.
- Obligarea, nu doar abilitarea, statelor membre să transmită în sistem datele din anexa III atunci când le dețin deja într-un registru public. Ce s-ar schimba: pentru producătorii primari mici din România deja înscriși în evidențele de suprafață sau de exploatații, declarația simplificată ar deveni o formalitate executată de administrație, iar avantajul anunțat în preambul ar ajunge efectiv la destinatari, în locul a 27 de practici naționale diferite.
- Acoperirea opririlor planificate și a celor neplanificate mai scurte de 60 de minute printr-o soluție proprie, chiar mai simplă. Efectul practic: un lot aflat în vamă într-o fereastră de mentenanță anunțată nu ar mai depinde de disponibilitatea unui funcționar de a aștepta, pentru că și acolo ar exista un număr de referință pentru situația neprevăzută.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 14 iulie 2026 8 pagini PDF, 541 KB
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Se încarcă textul actului…
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.