Pe scurt

  • De la 15 octombrie 2026, polițiștii din spațiul Schengen pot întâlni în Sistemul de informații Schengen un tip de semnalare care nu cere nicio măsură împotriva persoanei: nici arestarea, nici refuzul intrării, nici returnarea. Cere doar strângerea discretă de informații despre ea. Denumirea oficială este „semnalare privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii”. Se introduce numai la propunerea Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), pe baza datelor primite de la autoritățile unor țări terțe sau de la organizații internaționale, și numai pentru persoane care nu sunt cetățeni ai Uniunii.
  • Persoana nu află. Articolul 37b alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1862 obligă statul care face controlul să adune informațiile în cursul activităților de rutină și spune, fără nuanțe, că persoanei „nu i se aduce sub nicio formă la cunoștință existența unei astfel de semnalări”. Ce pleacă înapoi la statul care a introdus semnalarea include locul, ora și motivul controlului, ruta și destinația călătoriei, persoanele care o însoțeau și obiectele pe care le avea la ea, inclusiv documentele de călătorie.
  • Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/2284 a Comisiei a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 15 octombrie 2026, a intrat în vigoare în aceeași zi și fixează chiar 15 octombrie 2026 ca prima zi în care semnalările pot fi introduse. Între publicare și aplicare nu există nicio zi de pregătire, iar considerentul (12) spune deschis că nu e nevoie de una.
  • Instrumentul exista în drept din 2022 și a stat nefolosit 1.536 de zile, adică 4 ani și 75 de zile. Categoria de semnalare a fost creată prin Regulamentul (UE) 2022/1190, intrat în vigoare pe 1 august 2022, dar acel regulament se aplica numai „de la data stabilită în conformitate cu articolul 79 alineatul (7)”, adică de la data pe care o fixează abia decizia din 15 octombrie 2026.
Act: Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/2284 a Comisiei din 15 octombrie 2026 de stabilire a datei de la care statele membre pot începe să introducă, să actualizeze și să șteargă semnalări privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii în Sistemul de informații Schengen, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului
Publicat: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 15 octombrie 2026
Intră în vigoare: 15 octombrie 2026, data publicării, potrivit articolului 2
Se aplică: 15 octombrie 2026, prima zi în care semnalările pot fi introduse, actualizate și șterse, potrivit articolului 1

Sistemul de informații Schengen este baza de date pe care un polițist de la frontieră sau din trafic o interoghează când verifică un document. Până acum, orice semnalare găsită acolo despre o persoană îi spunea și ce are de făcut: să o aresteze în vederea predării, pe baza unui mandat european de arestare, dacă semnalarea e cea de la articolul 26 din Regulamentul (UE) 2018/1862; să o protejeze, dacă e vorba de o persoană dispărută sau vulnerabilă, la articolul 32; să o cheme pentru o procedură judiciară, la articolul 34; să o verifice discret sau să îi facă un control specific, la articolul 36. Refuzul intrării și al șederii vine din alt regulament, (UE) 2018/1861, iar returnarea din al treilea, (UE) 2018/1860.

Semnalarea care devine operațională pe 15 octombrie 2026 nu cere nimic de acest fel. Ea spune utilizatorului final un singur lucru: despre persoana din fața lui există informații, iar informațiile acelea vin de la o țară terță sau de la o organizație internațională și au trecut prin analiza Europol. Nu urmează nicio măsură împotriva persoanei. Urmează un raport către statul care a introdus semnalarea.

Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/2284 a Comisiei are un singur articol de fond și 12 considerente. Articolul 1 fixează data de la care semnalările privind existența unor informații pot fi introduse, actualizate și șterse în Sistemul de informații Schengen, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1862: 15 octombrie 2026. Articolul 2 spune că decizia intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cele două date coincid, deci în ziua în care textul apare, el și produce efecte, iar prima zi în care un stat membru poate introduce o astfel de semnalare este tot aceea.

Temeiul deciziei este articolul 79 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/1862, un alineat care nu exista în regulamentul original: a fost adăugat prin articolul 1 punctul 12 din Regulamentul (UE) 2022/1190 și se aplică din 1 august 2022. El îi cere Comisiei Europene să adopte o decizie prin care să fixeze data, dar numai după ce verifică trei condiții, pe care considerentul (4) al deciziei le declară îndeplinite: actele de punere în aplicare necesare au fost adoptate, Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) a confirmat încheierea cu succes a tuturor activităților de testare pe SIS central și pe interacțiunea acestuia cu sistemele naționale, iar statele membre și Europol au notificat Comisiei că au luat măsurile tehnice și procedurale pentru prelucrarea datelor și pentru schimbul de informații suplimentare.

Efectele pe care le produce

Categoria de semnalare stă într-un capitol propriu din Regulamentul (UE) 2018/1862, capitolul IXa, introdus în 2022, cu două articole: 37a, care spune cine o introduce și în ce condiții, și 37b, care spune ce se întâmplă la un control.

Propunerea pleacă de la Europol, nu de la un stat membru. Articolul 37a alineatul (1) leagă această atribuție de articolul 4 alineatul (1) litera (t) din Regulamentul (UE) 2016/794, text adăugat prin Regulamentul (UE) 2022/991: Europol sprijină statele membre în prelucrarea datelor furnizate de țări terțe sau de organizații internaționale despre persoane implicate în terorism sau în criminalitate gravă și propune introducerea semnalărilor, „la discreția lor și sub rezerva verificării și analizei datelor respective”. Când face o astfel de propunere, Europol își notifică propriul responsabil cu protecția datelor.

Scopul, la articolul 37a alineatul (2), este să îl informeze pe cel care caută în sistem despre presupusa implicare a unui resortisant al unei țări terțe în infracțiuni de terorism sau în alte forme de criminalitate gravă enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) 2016/794. Anexa aceea conține 30 de categorii, de la terorism, criminalitate organizată și trafic de droguri până la criminalitate informatică, corupție, înșelăciune și fraudă, trafic de ființe umane, introducere ilegală de imigranți, trafic ilegal de arme și infracțiuni împotriva mediului.

Condițiile de fond sunt două, alternative, la alineatul (3): există un indiciu concret că persoana intenționează să comită sau comite una dintre acele infracțiuni, ori o evaluare globală a persoanei, în special pe baza infracțiunilor anterioare, oferă motive să se creadă că o poate comite. Peste ele vin două condiții de procedură, cumulative, la alineatul (4): analiza informațiilor primite în temeiul articolului 17 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2016/794, adică informații venite de la organisme ale Uniunii, de la țări terțe sau de la organizații internaționale, a confirmat fiabilitatea sursei și exactitatea datelor despre persoană, iar o căutare în sistem a arătat că nu există deja o altă semnalare despre aceeași persoană.

Decizia finală rămâne la stat. Alineatul (6) spune că propunerea Europol face obiectul verificării și analizării de către statul membru căruia i-a fost adresată și că semnalarea se introduce „în mod discreționar”. Dacă statul o introduce, informează celelalte state și Europol printr-un schimb de informații suplimentare, potrivit alineatului (7). Dacă nu o introduce, alineatul (8) îi lasă posibilitatea de a introduce un alt tip de semnalare despre aceeași persoană, atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru acela.

La un control, articolul 37b enumeră exact ce se strânge și ce se trimite: faptul că persoana a fost localizată, locul, ora și motivul controlului, ruta și destinația călătoriei, persoanele care o însoțeau și despre care se poate presupune în mod rezonabil că îi sunt asociate, obiectele transportate, inclusiv documentele de călătorie, și circumstanțele în care a fost localizată. Totul merge la statul emitent printr-un schimb de informații suplimentare, iar statele informează și Europol despre răspunsul pozitiv, potrivit articolului 48 alineatul (8) litera (a).

Semnalarea poate trage după ea și semnalări despre obiecte. Articolul 37a alineatul (12) permite introducerea unor semnalări despre obiectele de la articolul 38 alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h), (j) și (k) sau despre mijloace de plată fără numerar, când există indicii clare că au legătură cu persoana, iar scopul declarat este localizarea ei. Între cele două semnalări se creează o legătură, în temeiul articolului 63. Separat, articolul 43 alineatul (3), modificat în 2022, permite căutări în datele dactiloscopice din sistem în legătură cu aceste semnalări, inclusiv cu seturi incomplete de amprente descoperite la locul unei infracțiuni grave aflate în cercetare.

Durata este cea mai scurtă din regulament. Articolul 53 alineatul (4), în forma dată de Regulamentul (UE) 2022/1190, fixează un an, cu obligația statului emitent de a reexamina necesitatea păstrării în interiorul acelui an. Prelungirea e posibilă, dar numai după o evaluare individuală cuprinzătoare care se înregistrează, potrivit alineatului (6), și se comunică sistemului central. În lipsa unei prelungiri comunicate, semnalarea se șterge automat, iar sistemul central anunță statul emitent și, la această categorie, și Europol, cu patru luni înainte de ștergerea programată. Pentru o semnalare introdusă pe 15 octombrie 2026, asta înseamnă o avertizare pe 15 iunie 2027 și ștergerea pe 15 octombrie 2027.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Până pe 14 octombrie 2026, articolul 37a exista în Regulamentul (UE) 2018/1862, dar nu se aplica. Articolul 2 din Regulamentul (UE) 2022/1190 a legat aplicarea întregului act, cu o singură excepție, de o dată viitoare și nedeterminată: „se aplică de la data stabilită în conformitate cu articolul 79 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/1862, cu excepția articolului 1 punctul 12 din prezentul regulament, care se aplică de la 1 august 2022”. Punctul 12 este exact cel care adaugă alineatul (7), adică mecanismul de deblocare. Restul, inclusiv capitolul IXa, a stat în așteptare.

Prin urmare, schimbarea din 15 octombrie 2026 nu este de conținut, ci de stare: un capitol de regulament trece din latent în aplicabil, iar un câmp din baza de date devine populabil. Nicio normă nu a fost modificată prin decizie, nicio obligație nu a fost adăugată, niciun text nu a fost abrogat. Dacă cineva compară forma Regulamentului (UE) 2018/1862 de pe 14 octombrie cu cea de pe 16 octombrie, nu găsește nicio literă diferită.

Pentru persoanele care nu sunt cetățeni ai Uniunii, schimbarea e însă reală. Înainte de 15 octombrie 2026, informațiile obținute de o țară terță despre un presupus autor de infracțiuni grave ajungeau la Europol, care le analiza și comunica rezultatul statelor membre. Considerentul (5) al Regulamentului (UE) 2022/1190 recunoaște problema: utilizatorii finali din statele membre nu aveau întotdeauna acces la ele, între altele pentru că statele nu puteau introduce semnalări pe baza unor astfel de informații, din cauza dispozițiilor din dreptul intern. Drumul era, deci, de la țara terță la Europol, de la Europol la o unitate centrală, și se oprea acolo. De la 15 octombrie 2026 ajunge până la agentul din prima linie, în timp real. Pe aceeași temă, Regulamentul (UE) 2026/2280, care ia locul vechii directive a returnării și se aplică direct în statele membre.

Cine intră sub normă e definit strict. Punctul 22 al articolului 3, adăugat în 2022, spune că „resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu excepția persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație potrivit Directivei 2004/38/CE sau unui acord între Uniune și o țară terță. Un cetățean român nu poate face obiectul unei astfel de semnalări. Nici membrul de familie al unui cetățean al Uniunii care își exercită dreptul la liberă circulație.

S-a schimbat și ceva ce nu se vede în text. Regulamentul (UE) 2022/1190 avea considerente dedicate Bulgariei și României, considerentul (19), și Croației, considerentul (20), tocmai pentru că atunci acquis-ul Schengen nu se aplica integral în aceste state. Decizia din 15 octombrie 2026 nu mai are niciunul. A păstrat considerentul despre Cipru, pe care Regulamentul (UE) 2022/1190 îl avea la (21) și pe care decizia îl reia la (11). Dispariția celor două considerente e consecința aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria și în România, hotărâtă prin Decizia (UE) 2024/210 a Consiliului, iar efectul practic este că România nu mai are nimic de invocat ca regim special: norma i se aplică în aceleași condiții ca Franței sau Germaniei.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Informația ajunge unde se produce întâlnirea. O informație despre un presupus autor de infracțiuni grave se oprea până acum la nivel central; de la 15 octombrie 2026 apare pe terminalul agentului care verifică documentul, în timp real.
  • Semnalarea nu autorizează nicio măsură împotriva persoanei. Nu e temei de arestare, de refuz al intrării, de returnare sau de reținere. Un indiciu venit dintr-o țară terță nu se transformă, prin introducerea semnalării, în privare de libertate.
  • Filtrul dinaintea introducerii e dublu și scris: Europol verifică fiabilitatea sursei și exactitatea datelor, iar statul membru verifică și analizează el însuși propunerea și decide discreționar. Considerentul (8) al Regulamentului (UE) 2022/1190 îi interzice expres Europol să transmită informații obținute cu încălcarea evidentă a drepturilor omului.
  • Durata e cea mai scurtă dintre toate semnalările despre persoane: un an, față de trei ani la articolele 34 și 40 și cinci ani la semnalarea în vederea arestării. Prelungirea cere o evaluare individuală cuprinzătoare, care se înregistrează.
  • Europol are obligația de corecție. Dacă deține probe că datele introduse sunt incorecte din punct de vedere factual sau au fost stocate ilegal, articolul 37a alineatul (11) îi dă cel mult două zile lucrătoare de la descoperire pentru a anunța statul emitent, iar acesta verifică și, dacă e cazul, corectează sau șterge imediat.
  • Semnalarea e subsidiară. Europol o propune numai dacă o căutare prealabilă arată că nu există deja altă semnalare despre persoană, deci nu se suprapune pe un mandat european de arestare sau pe o interdicție de intrare.

Ce rămâne o problemă

  • Persoana nu află, prin construcție. Articolul 37b alineatul (4) impune caracterul discret al verificărilor și interzice aducerea semnalării la cunoștința persoanei. Cine nu știe că există o semnalare nu are de ce să ceară acces la date și nu are ce ataca.
  • Dreptul de acces poate fi refuzat chiar și atunci când e exercitat. Restrângerea totală sau parțială e permisă de articolul 67 alineatul (3) pentru cinci motive, printre care protejarea securității naționale și a siguranței publice, iar paragraful al doilea lasă să fie omise chiar și motivele refuzului, dacă și acelea ar submina unul dintre aceste temeiuri.
  • Rezultatul pozitiv se poate întoarce la țara terță. Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/794, în forma dată de Regulamentul (UE) 2022/991, permite statelor membre să informeze, prin intermediul Europol, țara terță sau organizația internațională care a furnizat datele, despre răspunsurile pozitive. Deci o verificare de document făcută la Giurgiu poate ajunge, ca informație, la autoritatea care a semnalat persoana.
  • Sursa inițială e în afara dreptului Uniunii. Informația pleacă de la autorități ale unor țări terțe, unde standardele de probă și de protecție a datelor pot fi oricare. Considerentul (9) al Regulamentului (UE) 2022/1190 numește chiar riscul: informații comunicate pe motive politice.
  • Pragul de introducere e o presupunere, nu o acuzație. Litera (b) a alineatului (3) se mulțumește cu o „evaluare globală” care „oferă motive să se creadă” că persoana „poate comite” o infracțiune. Nu se cere nici anchetă începută, nici învinuire, nici instanță.
  • Refuzul unui stat de a introduce semnalarea nu închide cazul. Alineatul (8) îi permite să introducă în loc un alt tip de semnalare despre aceeași persoană, iar acelea chiar autorizează măsuri. Un „nu” la propunerea Europol poate produce, pentru persoană, un rezultat mai greu, nu mai ușor.
  • Decizia nu identifică actele de punere în aplicare. Considerentul (4) spune că au fost adoptate, dar nu le dă nici numărul, nici data. Cine vrea să verifice prima dintre cele trei condiții nu are de unde să pornească.

Sfaturi utile

  1. Dacă nu sunteți cetățean al Uniunii și locuiți sau călătoriți în România, cererea de acces la datele din Sistemul de informații Schengen se adresează în temeiul articolului 67 din Regulamentul (UE) 2018/1862. Puteți să o depuneți la autoritatea care prelucrează datele sau, dacă vă e refuzat accesul, să vă exercitați drepturile prin autoritatea națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, cale pe care articolul 67 alineatul (3) ultimul paragraf o prevede expres.
  2. Termenul de răspuns nu e la latitudinea autorității. Trimiterea din articolul 67 alineatul (4) duce la articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679: o lună de la primirea cererii, prelungibilă cu două luni când complexitatea sau numărul cererilor o cere, iar prelungirea trebuie comunicată în prima lună, cu motivele întârzierii.
  3. Un refuz trebuie să vină în scris și motivat, iar refuzul însuși trebuie să vă spună că puteți depune plângere la autoritatea de supraveghere sau introduce o cale de atac judiciară. Dacă primiți un refuz fără aceste elemente, el nu respectă articolul 67 alineatul (3).
  4. Dacă cereți accesul în România pentru o semnalare introdusă de alt stat membru, autoritatea română nu poate răspunde singură: articolul 67 alineatul (2) o obligă să dea mai întâi statului emitent posibilitatea de a-și face cunoscută poziția, printr-un schimb de informații suplimentare. Pregătiți-vă pentru un termen care consumă toată luna.
  5. Calea de atac nu e legată de un singur stat. Articolul 68 alineatul (1) permite oricărei persoane să introducă o acțiune în fața oricărei autorități competente, inclusiv a unei instanțe, în temeiul dreptului oricărui stat membru, pentru acces, rectificare, ștergere, obținerea informațiilor sau despăgubiri. Iar alineatul (2) obligă statele să execute reciproc hotărârile definitive.
  6. Despăgubirea are temei separat. Articolul 72 alineatul (1) litera (a) dă dreptul la despăgubiri pentru prejudicii materiale sau morale produse de o prelucrare ilegală prin sistemul național sau de orice altă acțiune incompatibilă cu regulamentul; statul e exonerat doar dacă dovedește că nu răspunde de faptă. Acțiunea se judecă după dreptul intern, potrivit alineatului (3).
  7. Pentru autoritățile române: articolul 37a alineatul (13) cere instituirea procedurilor de introducere, actualizare și ștergere, iar alineatul (9) impune un mecanism de raportare periodică, prin care rezultatul verificării propunerii Europol se comunică celorlalte state și Europol în 12 luni. Cum decizia se aplică din ziua publicării, orice procedură internă adoptată după 15 octombrie 2026 este, prin construcție, întârziată.
  8. Angajatorii și instituțiile care verifică cetățeni din afara Uniunii nu au nimic nou de făcut. Accesul la sistem e limitat la autoritățile de la articolul 44 din Regulamentul (UE) 2018/1862: control la frontiere, verificări polițienești și vamale, prevenirea și urmărirea infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni grave, decizii privind intrarea, șederea și returnarea, controale de securitate la cererile de protecție internațională, plus autoritățile de cetățenie și cele judiciare.

Întrebări frecvente

Ce este, concret, o semnalare privind existența unor informații?
Este o înregistrare în Sistemul de informații Schengen despre o persoană care nu este cetățean al Uniunii, introdusă de un stat membru la propunerea Europol, pe baza unor informații primite de la autorități ale unor țări terțe sau de la organizații internaționale. Ea nu cere nicio măsură împotriva persoanei. Rolul ei, scris în articolul 37a alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1862, este să îl informeze pe cel care caută în sistem despre presupusa implicare a persoanei în terorism sau în alte forme de criminalitate gravă din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/794, și să declanșeze strângerea informațiilor de la articolul 37b.
Un cetățean român poate fi vizat?
Nu. Punctul 22 al articolului 3 din Regulamentul (UE) 2018/1862 limitează categoria la persoane care nu sunt cetățeni ai Uniunii în sensul articolului 20 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și exclude, în plus, persoanele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul Directivei 2004/38/CE sau al unui acord între Uniune și o țară terță.
Ce se întâmplă la un control rutier sau la frontieră?
Nimic vizibil. Agentul vede în sistem că despre persoană există informații, îi face verificarea obișnuită și adună, în cursul activităților de rutină, datele enumerate la articolul 37b alineatul (1): faptul că a fost localizată, locul, ora și motivul controlului, ruta și destinația, persoanele care o însoțeau, obiectele transportate și circumstanțele. Informațiile pleacă la statul emitent, iar Europol e informat despre răspunsul pozitiv. Alineatul (4) interzice ca persoanei să i se aducă la cunoștință existența semnalării.
Cât timp rămâne semnalarea în sistem?
Un an, potrivit articolului 53 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1862, cu obligația statului emitent de a reexamina necesitatea păstrării în interiorul acelui an. Se poate prelungi, dar numai după o evaluare individuală cuprinzătoare care se înregistrează și se comunică sistemului central. Dacă nu se comunică nicio prelungire, ștergerea e automată, iar sistemul central anunță statul emitent și Europol cu patru luni înainte. Pentru o semnalare introdusă pe 15 octombrie 2026, avertizarea cade pe 15 iunie 2027 și ștergerea pe 15 octombrie 2027.
Pot afla dacă există o semnalare despre mine?
Puteți cere, dar nu e garantat că veți primi un răspuns de fond. Articolul 67 alineatul (1) vă dă drepturile de acces, de rectificare și de ștergere din Regulamentul (UE) 2016/679 și din Directiva (UE) 2016/680. Articolul 67 alineatul (3) permite statului să refuze sau să restrângă, total ori parțial, pentru cinci motive, printre care protejarea securității naționale, și îi permite chiar să nu comunice motivele refuzului, dacă și acelea ar submina unul dintre temeiuri. În acel caz, vă puteți exercita drepturile prin autoritatea de supraveghere.
De ce funcționalitatea pornește abia în 2026, dacă norma e din 2022?
Pentru că Regulamentul (UE) 2022/1190, prin articolul 2, și-a legat propria aplicare de o dată pe care Comisia Europeană urma să o fixeze în temeiul articolului 79 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/1862, după verificarea a trei condiții tehnice: modificarea actelor de punere în aplicare, notificările statelor membre și ale Europol privind măsurile tehnice și procedurale, și notificarea eu-LISA despre încheierea cu succes a testărilor pe SIS central și pe interacțiunea cu sistemele naționale. Potrivit considerentului (4) al deciziei din 15 octombrie 2026, toate trei sunt îndeplinite.
Ce autoritate din România intră în joc?
Semnalarea se introduce de statul membru, prin autoritatea lui competentă, iar regulamentul lasă desemnarea dreptului intern, cerând doar, la articolul 37a alineatul (13), instituirea procedurilor necesare. Schimbul de informații suplimentare trece obligatoriu prin biroul SIRENE, pe care articolul 7 alineatul (2) îl definește ca autoritate operațională permanent, punct unic de contact al statului. În România, Biroul Național SIRENE este o structură specializată din Poliția Română, definită de articolul 3 litera d) din Legea nr. 76/2023, iar atribuțiile lui sunt enumerate la articolul 28 din aceeași lege. El funcționează în cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din Inspectoratul General al Poliției Române, potrivit articolului 7 alineatul (2) litera b) din Legea nr. 51/2025 privind cooperarea polițienească internațională, actul care desemnează acest centru punct unic de contact pentru cooperarea polițienească internațională. Biroul nu se confundă cu Centrul Național SIS din Ministerul Afacerilor Interne: acela răspunde de componenta națională a Sistemului de informații Schengen și de Sistemul informatic național de semnalări, potrivit articolului 27 și articolului 6 alineatul (1) din Legea nr. 76/2023, nu de schimbul de informații suplimentare. Sunt două structuri diferite, în două instituții diferite. Datele le consultă autoritățile de la articolul 44: poliția de frontieră, poliția, autoritatea vamală, autoritățile din domeniul imigrației, plus autoritățile judiciare.
Cât are biroul SIRENE să răspundă?
Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1862 cere un răspuns la cererea de informații suplimentare cât mai curând posibil și nu mai târziu de 12 ore de la primire, iar în cazul semnalărilor pentru infracțiuni de terorism birourile SIRENE acționează imediat. Separat, articolul 53 alineatul (9) îi dă biroului SIRENE o obligație proprie: când îi devine clar că o semnalare și-a atins scopul, anunță imediat autoritatea care a creat-o, iar aceea are 15 zile calendaristice să răspundă; fără răspuns, biroul SIRENE se asigură că semnalarea este ștearsă și o șterge el însuși, dacă dreptul intern îi permite.

Analiza redacției

Decizia e, în sine, curată. Un singur articol de fond, o dată, un temei corect citat și un considerent care explică de ce nu se lasă nicio zi între publicare și aplicare. Nu are nimic de reproșat pe fond, iar faptul că nu primește nicio secțiune de erori nu e o concesie: textul nu permite două interpretări juridice. Problema nu stă în decizie, ci în distanța dintre ea și norma pe care o deblochează.

De la adoptarea Regulamentului (UE) 2018/1862, la Bruxelles, pe 28 noiembrie 2018, până la 15 octombrie 2026 au trecut 2.878 de zile, adică 7 ani și 321 de zile. Regulamentul acela își dăduse un orizont explicit: articolul 79 alineatul (2) îi cerea Comisiei Europene să adopte, „cel târziu la 28 decembrie 2021”, decizia prin care se stabilește data punerii în funcțiune a sistemului. Decizia respectivă a venit prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/201 a Comisiei, adoptată pe 30 ianuarie 2023, adică 398 de zile după termen, și a fixat punerea în funcțiune pe 7 martie 2023. De la acea zi până la deblocarea semnalării de informare au mai trecut 1.318 zile.

Aici se vede ce s-a pierdut la modificarea din 2022. Articolul 79 alineatul (7), adăugat prin articolul 1 punctul 12 din Regulamentul (UE) 2022/1190, copiază mecanismul alineatului (2), inclusiv cele trei condiții, dar lasă pe dinafară exact piesele care îl făceau executoriu: nu are termen și nu are raportare. Alineatul (2) avea data de 28 decembrie 2021; alineatul (7) nu are nicio dată. Alineatele (3) și (4) obligau Comisia să monitorizeze îndeplinirea treptată a condițiilor și să prezinte Parlamentului European și Consiliului, din 28 decembrie 2019 și apoi în fiecare an până la adoptarea deciziei, un raport despre stadiul pregătirilor, cu costuri și riscuri; ambele trimit, prin text, numai la alineatul (2). Rezultatul e un capitol de regulament care putea aștepta oricât, fără ca cineva să dea socoteală pentru așteptare, și care a așteptat 1.536 de zile de la intrarea în vigoare a propriei sale legi, adică 4 ani și 75 de zile.

Consecința cea mai greu de explicat se vede abia punând două acte unul lângă altul. Regulamentul (UE) 2022/991, cel care i-a dat Europol atribuția de a propune aceste semnalări, a adăugat la articolul 68 din Regulamentul (UE) 2016/794 un alineat (3) prin care Comisia Europeană trebuia să prezinte Parlamentului European și Consiliului, „până la 29 iunie 2025”, un raport care analizează impactul operațional al noilor atribuții, în special al articolului 4 alineatul (1) litera (t), impactul lor asupra drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în Cartă, plus o analiză costuri-beneficii. Data aceea a căzut cu 473 de zile înaintea zilei în care prima semnalare de acest fel putea exista. Evaluarea de impact asupra drepturilor fundamentale a unui instrument de supraveghere era scadentă înainte ca instrumentul să poată fi folosit o singură dată, deci nu avea ce să măsoare.

Al doilea lucru care nu se închide ține de certificarea condițiilor. Articolul 79 alineatul (7) litera (a) cere ca actele de punere în aplicare adoptate în temeiul regulamentului „au fost modificate în măsura necesară”. Considerentul (4) al deciziei constată altceva: că „actele de punere în aplicare necesare pentru funcționarea semnalării privind existența de informații au fost adoptate”. Modificarea și adoptarea nu sunt același lucru, iar decizia nu numește niciun act, niciun număr, nicio dată. Verificarea e aceeași în versiunea engleză și în cea franceză, deci textul a fost scris așa în toate limbile și nu e un accident de traducere. Soluția juridică rămâne una singură, fiindcă articolul 1 e lipsit de echivoc, dar prima dintre cele trei condiții e singura pe care un cititor nu o poate verifica.

Ce ar trebui schimbat

  • Fiecare dată de deblocare dintr-un regulament ar trebui să poarte un termen și o raportare, ca alineatul (2) al articolului 79. Dacă alineatul (7) ar fi avut o dată-limită și obligația unui raport anual către Parlamentul European și Consiliu până la adoptarea deciziei, întârzierea de 1.536 de zile ar fi fost vizibilă an după an, cu costuri și riscuri pe masă, nu abia în ziua în care s-a terminat. În practică, ar fi însemnat patru rapoarte publice în loc de niciunul.
  • Considerentul care certifică îndeplinirea condițiilor ar trebui să identifice actele. Un rând cu numărul și data fiecărui act de punere în aplicare, ca în orice alt considerent care citează un act, ar transforma prima condiție din afirmație în fapt verificabil. Cum e scris acum, cititorul poate verifica testarea eu-LISA și notificările statelor doar pe încredere, iar actele de punere în aplicare nici pe încredere, fiindcă nu știe care sunt.
  • Evaluarea de impact asupra drepturilor fundamentale ar trebui recalendarizată, nu considerată consumată. Termenul din articolul 68 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/794 a trecut cu 473 de zile înaintea primei semnalări posibile. O nouă dată, calculată de la data pusă în aplicare prin decizie, de exemplu la 24 de luni de la 15 octombrie 2026, ar produce exact ce a vrut legiuitorul în 2022: o măsurare a instrumentului în funcțiune, cu cazuri reale, nu o evaluare pe gol.
  • Mecanismul de informare a persoanei ar trebui să se deschidă la ștergerea semnalării. În forma de acum, interdicția din articolul 37b alineatul (4) nu are capăt: persoana nu e înștiințată nici în timpul semnalării, nici după. O notificare ulterioară, după ștergere, ar lăsa intact caracterul discret al verificărilor și ar face dreptul de acces din articolul 67 și calea de atac din articolul 68 utilizabile de cineva care știe ce să ceară. Cum stau lucrurile acum, cele două drepturi există pentru persoane care, prin construcția normei, nu au motiv să le exercite.
  • Transmiterea răspunsului pozitiv către țara terță care a furnizat datele ar trebui condiționată, nu doar permisă. Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/794 o lasă la alegerea statului membru, fără niciun criteriu scris, deși considerentul (9) al Regulamentului (UE) 2022/1190 recunoaște riscul informațiilor comunicate pe motive politice. O condiție expresă, de pildă o evaluare prealabilă a riscului pentru persoană și interdicția transmiterii când sursa s-a dovedit nefiabilă, ar închide drumul de întoarcere al informației exact acolo unde el e cel mai periculos.
  • Două formulări defectuoase ar trebui îndreptate printr-o rectificare. Prima e în articolul 1 al deciziei, în versiunea română: semnalările „pot fi introduse, actualizate și șterse din Sistemul de informații Schengen”, deși versiunile engleză, franceză și germană folosesc toate prepoziția care înseamnă „în”, iar titlul deciziei spune, și în română, „în Sistemul de informații Schengen”. Sensul juridic rămâne unul singur, de aceea nu e o eroare de fond, dar o rectificare o costă pe Comisia Europeană un rând. A doua e în articolul 37a alineatul (15) din Regulamentul (UE) 2018/1862: competența de a adopta acte de punere în aplicare privește „datele menționate la alineatul (11) de la prezentul articol”, numai că alineatul (11) nu descrie date de introdus: el reglementează obligația Europol de a anunța statul emitent când deține probe că datele sunt incorecte. Datele care se introduc sunt cele de la alineatul (1). Eroarea e aceeași în versiunea engleză, deci vine din Regulamentul (UE) 2022/1190, iar tocmai actele pe care considerentul (4) al deciziei le declară adoptate se sprijină pe această trimitere.
Publicitate
edupress.ro: școala ta n-are site? Îl primește gratuit. Solicită site-ul școlii.
edupress.ro: site gratuit pentru școala ta, pentru grădinițe, școli și universități. Solicită site-ul școlii.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 15 octombrie 2026 3 pagini PDF, 476 KB

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/2284 a Comisiei din 15 octombrie 2026 de stabilire a datei de la care statele membre pot începe să introducă, să actualizeze și să șteargă semnalări privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii în Sistemul de informații Schengen, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului

EMITENT: Comisia Europeană

Publicat în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/2284 din 15 octombrie 2026

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei (1), în special articolul 79 alineatul (7),

întrucât:

(1) Regulamentele (UE) 2018/1860 (2), (UE) 2018/1861 (3) și (UE) 2018/1862 ale Parlamentului European și ale Consiliului stabilesc normele de instituire, funcționare și utilizare a Sistemului de informații Schengen (SIS).

(2) Regulamentul (UE) 2022/1190 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a introdus în Sistemul de informații Schengen norme referitoare la semnalările privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii. Acest lucru ar trebui să permită statelor membre, la propunerea Europol, pe baza informațiilor furnizate de țări terțe și de organizații internaționale, să introducă astfel de semnalări în SIS pentru ca informațiile respective privind persoanele implicate în infracțiuni grave sau în terorism să fie transmise, în mod direct și în timp real, agenților din prima linie din statele membre.

(3) De la intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2022/1190, Comisia, statele membre, Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) și Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) au finalizat măsurile tehnice și juridice necesare pentru punerea în aplicare a noilor norme care să permită introducerea în SIS a semnalărilor privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii și efectuarea actualizărilor necesare pentru schimbul de informații suplimentare.

(4) Comisia a constatat că actele de punere în aplicare necesare pentru funcționarea semnalării privind existența de informații au fost adoptate; că eu-LISA a informat Comisia cu privire la finalizarea cu succes a tuturor activităților de testare în ceea ce privește CS-SIS și interacțiunea dintre SIS central (CS-SIS) și sistemele naționale (N-SIS); că statele membre și Europol au notificat Comisiei faptul că au luat măsurile tehnice și procedurale necesare pentru a prelucra date în SIS și pentru a efectua schimburi de informații suplimentare în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1862, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2022/1190.

(5) Prin urmare, este oportun să se stabilească data de la care statele membre pot începe să introducă, să actualizeze și să șteargă în SIS semnalări privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii, în conformitate cu articolul 37a din Regulamentul (UE) 2018/1862.

(6) Dat fiind faptul că Regulamentul (UE) 2018/1862 și Regulamentul (UE) 2022/1190 se bazează pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca a notificat punerea în aplicare a Regulamentelor (UE) 2018/1862 și (UE) 2022/1190 în dreptul său intern. Prin urmare, Danemarca are obligații în temeiul prezentei decizii.

(7) Irlanda participă la prezenta decizie în măsura în care se referă la Regulamentul (UE) 2018/1862 în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (5) coroborat cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1745 a Consiliului (6).

(8) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei cu privire la asocierea acestor state la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (8).

(9) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (10).

(10) În ceea ce privește Principatul Liechtenstein, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/349/UE a Consiliului (12).

(11) În ceea ce privește Cipru, prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează în alt mod la acesta în sensul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.

(12) Întrucât Comisia trebuie să stabilească data de la care statele membre pot începe să introducă, să actualizeze și să șteargă semnalări privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii, nu este necesară nicio perioadă de timp intermediară între data publicării și data intrării în vigoare a prezentei decizii. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării.

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Semnalările privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii pot fi introduse, actualizate și șterse din Sistemul de informații Schengen (SIS) în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1862 începând cu 15 octombrie 2026.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 15 octombrie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN

(1) JO L 312, 7.12.2018, p. 56, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1862/oj.

(2) Regulamentul (UE) 2018/1860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 312, 7.12.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1860/oj).

(3) Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (JO L 312, 7.12.2018, p. 14, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1861/oj).

(4) Regulamentul (UE) 2022/1190 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1862 în ceea ce privește introducerea în Sistemul de informații Schengen (SIS) de semnalări privind existența unor informații referitoare la resortisanți ai țărilor terțe în interesul Uniunii (JO L 185, 12.7.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/1190/oj).

(5) Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 64, 7.3.2002, p. 20, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2002/192/oj).

(6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1745 a Consiliului din 18 noiembrie 2020 privind punerea în aplicare a dispozițiilor acquis-ului Schengen referitoare la protecția datelor și privind punerea în aplicare cu titlu provizoriu a unor dispoziții ale acquis-ului Schengen în Irlanda (JO L 393, 23.11.2020, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2020/1745/oj).

(7) JO L 176, 10.7.1999, p. 36, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/1999/439(1)/oj.

(8) Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/1999/437/oj).

(9) JO L 53, 27.2.2008, p. 52, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2008/178(1)/oj.

(10) Decizia 2008/149/JAI a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 50, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2008/149/oj).

(11) JO L 160, 18.6.2011, p. 21.

(12) Decizia 2011/349/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în special în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească (JO L 160, 18.6.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2011/349/oj).

Sursă: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/2284 din 15 octombrie 2026

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.