Pedepse date sub coduri penale diferite: la contopire se caută din nou legea mai favorabilă, confirmă CCR

DECIZIA Nr. 115 din 12 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

EMITENT: Curtea Constituțională a României

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 24 iulie 2026

Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Nelu Bocancia — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public — Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în Dosarul nr. 7.076/302/2021/a1 al Judecătoriei Sectorului 5 București — Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.959D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Cu titlu prealabil, prezintă în mod succint considerentele și soluția Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, subliniind totodată că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, contopirea pedepselor se face în mod obligatoriu potrivit legii noi când una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub imperiul legii noi. Dacă toate sunt comise sub imperiul legii vechi, precum în prezenta cauză, contopirea nu se face pe baza legii noi, ci în temeiul legii penale mai favorabile. Susține că în același sens este și jurisprudența Curții Constituționale, menționând Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. Susține că dispozițiile criticate au în vedere o procedură specială, care ține de faza de executare a procesului penal, în care nu se analizează legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a statuat asupra vinovăției persoanei condamnate. Așa fiind, apreciază că dispozițiile legale criticate, astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu încalcă dispozițiile art. 147 și nici pe cele ale art. 16 din Constituție, deoarece prevăd aceeași soluție legislativă pentru toate persoanele condamnate, în procedura de modificare a pedepsei, în operațiunea de contopire a pedepsei cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune comisă sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul actualului Cod penal pentru o infracțiune comisă sub imperiul Codului penal anterior.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 5 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 7.076/302/2021/a1, Judecătoria Sectorului 5 București — Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Excepția a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public — Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, de contopire a pedepselor cu închisoarea pronunțate prin două hotărâri judecătorești penale definitive.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atribuie concursului de infracțiuni caracterul de instituție autonomă și permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, contrar considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014. Totodată, susține că sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, având în vedere că decizia instanței supreme a fost pronunțată ulterior celei pronunțate de instanța de contencios constituțional, însă nu respectă considerentele acesteia privind interzicerea atribuirii caracterului autonom instituțiilor de drept penal.

6. Sub aspectul încălcării dispozițiilor constituționale ale art. 16, autorul susține că există o discriminare pozitivă în favoarea persoanelor condamnate definitiv în temeiul legii noi, apreciată ca fiind mai favorabilă pentru infracțiuni concurente care au fost săvârșite sub imperiul legislației anterioare, dar care, din diferite motive, nu au fost judecate în aceeași cauză, prin aceea că se realizează o nouă analiză a legii penale mai favorabile în procedura de contopire a acestor pedepse. Or, apreciază autorul, persoanele care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecate sub imperiul legii noi, trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator. Însă, potrivit dispozițiilor criticate, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de instanța supremă, dacă o persoană este judecată în mod separat pentru mai multe infracțiuni concurente, contopirea pedepselor aplicate urmează să se realizeze în conformitate cu dispozițiile art. 585 din Codul de procedură penală și urmează să se stabilească legea penală mai favorabilă regimului sancționator al pluralității de infracțiuni.

7. În consecință, autorul excepției susține că, chiar dacă prin hotărâri definitive au fost realizate operațiuni de contopire parțială a pedepselor concurente și au fost aplicate pedepse rezultante conform noului Cod penal, cu ocazia modificării pedepsei în procedura prevăzută de art. 585 din Codul de procedură penală, în interpretarea dată acestui text prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de instanța supremă, se poate stabili, în mod teoretic, o pedeapsă rezultantă finală mai mică decât cele stabilite doar pentru o parte dintre aceste infracțiuni.

8. Autorul excepției consideră că nu constituie un temei obiectiv și rezonabil pentru a crea un tratament juridic diferențiat faptul că unele persoane au fost condamnate printr-o singură sentință, iar altele, prin sentințe penale distincte și susține că dispozițiile în temeiul cărora trebuie să se realizeze contopirea pedepselor sunt cele identificate ca fiind mai favorabile la momentul stabilirii pedepsei pentru ultima infracțiune din structura pluralității.

9. De asemenea, menționează că în procedura prevăzută de art. 585 din Codul de procedură penală nu pot fi modificate dispozițiile hotărârilor penale definitive, deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, și, totodată, că nu există niciun motiv pentru care, în situația judecării ulterior datei de 1 februarie 2014 a unei infracțiuni săvârșite sub imperiul Codului penal anterior, să se realizeze o evaluare separată a regimului sancționator al concursului de infracțiuni.

10. Totodată, redă o serie de considerente ale Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, paragrafele 33-49.

11. Judecătoria Sectorului 5 București — Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, doar în mod teoretic, aplicarea dispozițiilor art. 585 din Codul de procedură penală și ale art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ar putea conduce la stabilirea unei pedepse rezultante finale mai mici decât cele stabilite doar pentru o parte dintre aceste infracțiuni. În concret, arată că, în cauza aflată pe rolul instanțelor judecătorești, nu a fost stabilită o pedeapsă rezultantă finală mai mică decât cele stabilite doar pentru o parte dintre infracțiuni.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016.

16. Textele de lege criticate au următorul conținut: — Art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală: „(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni;”; — Art. 5 din Codul penal: „(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

17. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și la principiul legalității, ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivității legii, ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în drepturi, ale art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului și ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că problema de drept ce a constituit obiectul sesizării instanței supreme s-a rezumat, în esență, la a stabili dacă, în cazul tratamentului sancționator aplicabil pluralității de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, atunci când ambele infracțiuni din structura pluralității au fost comise sub legea veche, iar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, una sub Codul penal din 1969, iar alta în baza Codului penal în vigoare, legea penală mai favorabilă condamnatului se determină în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire.

19. Prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.”

20. În motivarea soluției sale, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, în cazul modificării pedepsei, situația tranzitorie se creează de la data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și durează până la executarea pedepsei rezultante stabilite pentru prima dată într-o procedură distinctă.

21. Instanța supremă a subliniat că procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală privește exclusiv stabilirea pedepsei rezultante pe baza dispozițiilor referitoare la pedeapsă în situația concursului de infracțiuni și că în cadrul acestei proceduri distincte de judecare a fiecăreia dintre infracțiunile din structura pluralității instanța aplică pentru prima dată normele de drept penal substanțial în materia concursului de infracțiuni.

22. Astfel, instanța supremă a stabilit că, aplicând pentru prima dată normele de drept penal substanțial în cadrul unei judecăți distincte, nu există temei legal pentru a înlătura incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile în condițiile art. 5 din noul Cod penal și nici pentru a înlocui acest principiu specific normelor de drept substanțial cu principiul imediatei aplicabilități ce caracterizează normele de drept procesual penal.

23. În continuare, Înalta Curte a subliniat că determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei, prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, nu nesocotește Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, potrivit căreia dispozițiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

24. În final, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că în cadrul judecății distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanța nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile din noul Cod penal, ci aplică global dispozițiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile.

25. În continuare, instanța de contencios constituțional reține că, în jurisprudența sa referitoare la contestarea constituționalității normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională a dezvoltat o analiză în două trepte, prima vizând respectarea competenței instanței supreme prevăzute de Constituție, iar cea de-a doua, referitoare la raportarea la dispozițiile Constituției a conținutului normativ astfel determinat al normei criticate. A admite o teză contrară contravine înseși rațiunii existenței Curții Constituționale, care și-ar nega rolul său constituțional acceptând ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 15, Decizia nr. 874 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 3 martie 2022, paragraful 21, sau Decizia nr. 314 din 18 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024, paragraful 20).

26. Ca premisă a analizei sale cu privire la constituționalitatea textelor criticate în interpretarea dată de instanța supremă, Curtea Constituțională trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituție. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative.

Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ. În vederea atingerii acestei finalități, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29 și 30).

27. Totodată, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă (Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, precitată). Curtea reține, de asemenea, că, prin Decizia nr. 358 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2009, și Decizia nr. 1.616 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 2 martie 2012, a statuat că această procedură de modificare a pedepsei [reglementată de art. 449 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968, în prezent art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală], vizează alte modificări de pedepse, ca incidente procedurale care, prin natura lor, sunt specifice fazei de executare și nu sunt menite să reformeze ori să retracteze conținutul unor hotărâri judecătorești bazate pe o stare de fapt aprioric stabilită. Altfel spus, instanța inferioară nu se pronunță asupra vinovăției ori asupra individualizării pedepsei stabilite deseori de o instanță superioară, ci efectuează un procedeu tehnic de contopire a două sau a mai multor pedepse stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

28. Curtea reține, de asemenea, că, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, legea nouă se aplică exclusiv în cazul pluralității de infracțiuni, atunci când una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită sub imperiul legii noi. Per a contrario, în ipoteza în care toate infracțiunile au fost comise sub legea veche (ipoteză care se regăsește și în cauza penală în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate), contopirea nu se face în baza legii noi, ci în baza legii penale mai favorabile.

29. Curtea subliniază că, în cazul modificării pedepsei, situația tranzitorie se creează la data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și durează până la executarea pedepsei rezultante stabilite pentru prima dată într-o procedură distinctă, determinarea legii aplicabile făcându-se potrivit regulilor înscrise în art. 5 din noul Cod penal, în sensul aplicării legii penale mai favorabile, independent de data la care cele două sentințe de condamnare au rămas definitive.

30. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, precitată, a statuat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

31. În aceste condiții jurisprudențiale și legale, Curtea constată că instanța supremă a determinat sfera de aplicare a normei printr-o interpretare a dispozițiilor criticate care ține seama, pe de o parte, de voința legiuitorului, iar, pe de altă parte, de jurisprudența instanței constituționale în materie, cu respectarea competenței de legiferare a Parlamentului, prevăzută de art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Constituție, și a competenței de interpretare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevăzută la art. 126 alin. (3) din Constituție.

32. În continuare, Curtea va analiza dacă dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 5 din Codul penal, în configurația normativă determinată prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectă exigențele normelor constituționale invocate de autor, respectiv ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității, ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivității legii, ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalității în drepturi și ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale.

33. Cu titlu prealabil, Curtea reține că dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală au în vedere situațiile în care, fie la punerea în executare a unei hotărâri, fie în cursul executării pedepsei, se constată că persoana condamnată a mai suferit condamnări definitive pentru infracțiuni concurente sau pentru alte acte materiale care ar intra în conținutul aceleiași infracțiuni. Întrucât, astfel cum s-a arătat, o situație tranzitorie se poate crea pe tot parcursul temporal dintre data săvârșirii infracțiunilor din structura pluralității și până la executarea pedepsei rezultante stabilite pentru prima dată într-o procedură distinctă. Curtea reține că activitatea de reevaluare a pedepsei este justificată de descoperirea unor situații esențiale, necunoscute de instanță. Altfel spus, această procedură intervine înainte de stingerea raportului juridic penal de conflict prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.

34. De asemenea, Curtea reține că în această procedură instanța judecătorească nu poate reanaliza legalitatea ori temeinicia hotărârilor judecătorești definitive prin care s-a dispus condamnarea petentului. Cu alte cuvinte, instanța nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătorești definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracțiunile care compun concursul, respectivele pedepse fiind intrate în puterea lucrului judecat. În consecință, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea principiului legalității, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

35. Totodată, Curtea reține că dispozițiile care reglementează tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sunt dispoziții de drept substanțial, caracter pe care îl păstrează indiferent de faza procesuală în care sunt aplicabile și valorificate, acestea fiind supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex), iar nu principiului aplicării imediate a legii noi, care guvernează normele de drept procesual penal. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, impunându-se respingerea acestei critici ca neîntemeiată.

36. Mai mult, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, contopirea se face în mod obligatoriu potrivit legii noi când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub imperiul legii noi. Cu alte cuvinte, în situația în care pentru unele infracțiuni concurente s-au aplicat dispozițiile Codului penal anterior, iar pentru alte infracțiuni concurente s-au aplicat dispozițiile noului Cod penal, instanța poate înlătura incidența principiului aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 din noul Cod penal, doar în măsura în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă sub legea nouă. Or, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, instanța nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile din noul Cod penal, ci aplică global dispozițiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile, așa încât nu se poate susține că dispozițiile criticate în configurația normativă determinată de instanța supremă ar aduce atingere art. 147 alin. (4) din Constituție, prin faptul că au fost nesocotite considerentele și soluția dispuse prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014.

37. Aplicând legea penală mai favorabilă în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu are loc o încălcare a celor statuate prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, întrucât în această procedură cu caracter subsecvent raportului juridic substanțial de drept penal instanța este competentă doar să stabilească pedeapsa rezultantă, în cadrul unei judecăți distincte de fiecare dintre cauzele în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, aplicând în mod global prevederile uneia dintre legile succesive în cauza ce are ca obiect contopirea pedepselor.

38. Totodată, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situația reglementării unor soluții juridice diferite pentru persoane aflate în situații similare, aspect ce nu poate fi reținut în prezenta cauză. Dispozițiile criticate prevăd aceeași soluție legislativă pentru persoanele condamnate, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub Codul penal anterior. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public — Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în Dosarul nr. 7.076/302/2021/a1 al Judecătoriei Sectorului 5 București — Secția I penală și constată că dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală și ale art. 5 din Codul penal, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București — Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 12 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Nelu Bocancia