Pe scurt
- Curtea Constituțională a decis că statul avea voie să ceară depunerea exclusiv prin e-mail a cererii de ajutor din primăvara lui 2020. Sintagma „prin poșta electronică” din art. IV alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2020, împreună cu alin. (4) al aceluiași articol, rămâne în vigoare și a fost declarată constituțională. Excepția pe acest punct a fost respinsă ca neîntemeiată, adică judecată pe fond și găsită fără temei.
- Al doilea capăt al cererii nici nu a fost judecat. Critica adusă art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, textul care în anul 2020 rezerva a doua indemnizație numai celor care o primiseră pe prima, a fost respinsă ca inadmisibilă: Curtea a spus că nemulțumirea privește modul în care se aplică și se interpretează legea, iar asta ține de instanțe, nu de ea.
- Cine este vizat. Direct, persoanele care au avut sau mai au procese pe indemnizațiile din pandemie, profesioniști, persoane fizice autorizate și persoane cu convenții individuale de muncă în cooperație. Indirect, oricine primește de la o autoritate obligația de a comunica numai electronic, fiindcă motivarea deciziei arată exact în ce condiții o asemenea obligație trece testul constituțional. Decizia este definitivă și general obligatorie de la 28 septembrie 2026, data publicării.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 28 septembrie 2026, paginile 2-7
Pronunțată: 9 decembrie 2025, cu unanimitate de voturi
Definitivă și general obligatorie: 28 septembrie 2026, data publicării
O femeie care nu a primit ajutorul acordat profesioniștilor în starea de urgență din 2020 a mers până la Curtea Constituțională cu două întrebări, iar Curtea i-a răspuns la una singură. Decizia nr. 729 din 9 decembrie 2025, publicată la 28 septembrie 2026, confirmă că obligația de a trimite cererea numai prin e-mail nu a fost o discriminare, dar refuză să judece a doua critică, cea despre condiția de a fi beneficiat mai întâi de ajutorul din starea de urgență. Pe acea condiție Curtea se pronunțase deja pe fond cu 54 de zile mai devreme, într-un dosar diferit, iar atunci a stabilit că cine nu a cerut primul ajutor din pandemie l-a pierdut definitiv și pe al doilea.
Povestea începe la 16 martie 2020, când Decretul Președintelui României nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212, a instituit starea de urgență. Cinci zile mai târziu, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 a creat, prin art. XV alin. (1), o indemnizație pentru profesioniștii care nu au calitatea de angajator și care își întrerupeau activitatea din cauza deciziilor autorităților. Pe 30 martie 2020, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 a adăugat procedura: art. IV alin. (1) prevedea că persoana îndreptățită depune, prin poșta electronică, la agenția teritorială, o cerere însoțită de copia actului de identitate și de o declarație pe propria răspundere. Nu „poate depune”, ci „depune”. Nicio variantă pe hârtie.
Autoarea excepției, Sanda Hanea, a ridicat problema în Dosarul nr. 701/85/2021 al Tribunalului Sibiu, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar instanța a sesizat Curtea prin Încheierea din 7 mai 2021. Argumentul ei are două straturi. Primul: în România există un număr mare de oameni care fie nu au acces la un serviciu de poștă electronică, fiindcă nu au internet sau dispozitive, fie nu știu să îl folosească, deci o regulă care cere exclusiv e-mail îi scoate din drept pe cei mai vulnerabili. Peste asta, chiar Guvernul a revenit asupra poziției sale, fiindcă Hotărârea Guvernului nr. 719/2020 a îngăduit, pentru a doua indemnizație, transmiterea cererii „în format electronic sau în format letric”. Tribunalul Sibiu i-a dat dreptate în opinia trimisă Curții, pe ambele capete.
Curtea a respins prima critică și a explicat de ce. Măsura a fost adoptată în starea de urgență, iar principala metodă de a opri un virus foarte contagios era limitarea contactului fizic dintre oameni. Articolele 38 și 50 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 ceruseră deja ca cererile pentru beneficii sociale să poată fi depuse inclusiv pe cale electronică și ca autoritățile să își organizeze activitatea astfel încât contactul direct să fie evitat. Măsura, spune Curtea, este un reflex al art. 34 alin. (2) din Constituție, care obligă statul să ia măsuri de igienă și de sănătate publică, deci este obiectiv justificată. Cât despre caracterul rezonabil, Curtea recunoaște deschis, la paragraful 37, că accesul populației la poșta electronică diferă după mijloacele materiale, după zona în care locuiește omul și după nivelul de educație. Recunoaște și trece mai departe: o excepție de la regula transmiterii prin e-mail ar fi putut atrage consecințe mai grave decât inconvenientul, „afectarea sănătății sau chiar deces”, așa că restrângerea rămâne rezonabilă.
Pe a doua critică, Curtea nu a mai ajuns la fond. Art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 spunea că, prin excepție, în anul 2020 primesc noua indemnizație doar profesioniștii și persoanele cu convenții individuale de muncă în cooperație care beneficiaseră de indemnizația din starea de urgență. Autoarea a atacat textul și pentru lipsă de claritate, și pentru discriminare. La paragraful 43, instanța constituțională a constatat că reproșul ține de ipotezele și de persoanele care intră sub incidența textului, adică de aplicare și de interpretare, iar aceste operațiuni revin instanței de judecată. A respins, deci, ca inadmisibilă.
Diferența dintre cele două soluții nu este formală. „Neîntemeiată” înseamnă că instanța constituțională a cântărit argumentul și l-a găsit greșit: textul a trecut testul și nimeni nu îl mai poate ataca util cu aceleași argumente. „Inadmisibilă” înseamnă că instanța constituțională nici nu a intrat în discuție, fiindcă întrebarea nu era pentru ea. Pentru cineva cu un dosar pe rol, a doua soluție lasă terenul liber: argumentul poate fi reluat în fața judecătorului de fond, ca argument de interpretare a legii, nu de constituționalitate. Prima soluție îl închide.
Efectele pe care le produce
Primul efect este de text: niciunul dintre cele două articole atacate nu se schimbă. Sintagma „prin poșta electronică” rămâne în art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 exact în forma publicată pe 30 martie 2020, iar alin. (4) al aceluiași articol la fel. Mecanismul din art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prin care o dispoziție declarată neconstituțională se suspendă de drept și își încetează efectele în 45 de zile dacă Parlamentul sau Guvernul nu o pune de acord cu Constituția, se aplică numai la admiterea excepției. Aici nu a fost admisă, deci nimic nu se suspendă și nimic nu cade.
Al doilea efect privește dosarul din care a plecat totul. Ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecata, iar art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu prevede nicio suspendare. Instanța sibiană primește decizia, o pune la dosar și judecă mai departe. Pe primul capăt, judecătorul este legat: textul e constituțional. Pe al doilea, are mână liberă să stabilească el ce înseamnă „a beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1)” și cui i se aplică, fiindcă exact asta i-a trimis Curtea înapoi.
Al treilea efect este cel care depășește dosarul. Motivarea fixează condițiile în care o autoritate poate impune un singur canal de comunicare, fără să încalce egalitatea în drepturi. Sunt două, și se citesc din paragrafele 36 și 38: măsura trebuie să fie adecvată scopului urmărit, iar dezavantajul provocat celor excluși trebuie să fie mai mic decât răul pe care măsura îl previne. Curtea nu a spus că digitalizarea obligatorie este constituțională în sine. A spus că, într-o stare de urgență sanitară, riscul de îmbolnăvire și de deces cântărește mai mult decât imposibilitatea unora de a trimite un e-mail. În afara unui asemenea context, a doua condiție nu mai are ce să echilibreze.
Al patrulea efect este unul de precedent intern. Curtea a acceptat, la paragraful 21, să analizeze un text care nu mai era în vigoare în forma criticată, invocând Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia intră sub control și dispozițiile ale căror efecte juridice continuă după ieșirea din vigoare. A făcut, așadar, toată munca de a-și stabili competența asupra unui text abandonat, ca apoi să constate că întrebarea nu era una de constituționalitate.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În dreptul pozitiv nu s-a schimbat nimic pe 28 septembrie 2026. Cele două ordonanțe de urgență criticate sunt și astăzi în vigoare, neabrogate, iar art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 poartă neatinsă sintagma pe care Curtea tocmai a validat-o. Ce s-a schimbat este starea întrebării: până la publicare, un judecător putea aștepta un răspuns de la Curte; de acum îl are, și e obligatoriu.
Schimbarea reală pe textul din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 se petrecuse însă cu mult înainte, și nu în sensul în care ar spera cineva care citește doar dispozitivul. La 7 iunie 2021, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2021 a modificat, prin art. I, alineatele (1) și (5) ale art. 3. Alineatul (5) a fost golit: a rămas o simplă trimitere la hotărârea de Guvern care stabilește procedura de plată. Condiția contestată a supraviețuit mutării: ea a urcat în alineatul (1), unde din excepție pentru anul 2020 a devenit chiar regula de eligibilitate. În 2022, art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2022 a rescris din nou alineatul (1) și a lărgit cercul, adăugând beneficiarii indemnizației din art. 6 alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2021. Condiția a supraviețuit ambelor rescrieri.
S-a schimbat și distanța față de momentul faptelor. Între Încheierea de sesizare din 7 mai 2021 și pronunțare au trecut 1.677 de zile, iar între pronunțare și publicarea în Monitorul Oficial al României încă 293 de zile. De la sesizare la publicare sunt 1.970 de zile, adică cinci ani și aproape cinci luni. Textul pe care Curtea l-a analizat, cel din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 în redactarea anterioară, fusese înlocuit la 31 de zile după sesizare.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Închide o incertitudine veche. Cererile pe indemnizațiile din 2020 au continuat să circule prin instanțe ani buni, iar acum judecătorii au un răspuns obligatoriu pe capătul de constituționalitate al comunicării prin e-mail.
- Formulează un test utilizabil dincolo de pandemie. Paragrafele 36 și 38 pun două condiții pentru orice canal unic de comunicare impus de o autoritate: măsura să fie adecvată scopului și paguba celor excluși să fie mai mică decât răul evitat.
- Recunoaște explicit inegalitatea de acces. Paragraful 37 spune, negru pe alb, că accesul la poșta electronică diferă după mijloacele materiale, după zonă și după nivelul de educație. Constatarea rămâne în corpul jurisprudenței și poate fi folosită în alte cauze, inclusiv împotriva unei digitalizări impuse fără motiv sanitar.
- Respingerea ca inadmisibilă nu este o înfrângere pe fond. Partea poate relua argumentul despre înțelesul condiției în fața Tribunalului Sibiu, ca problemă de interpretare a legii.
- Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, fără opinie separată, deci nu lasă în urmă o divergență care să alimenteze alte sesizări pe același text.
Ce rămâne o problemă
- Cele 1.970 de zile de la sesizare până la publicare fac răspunsul aproape inutil pentru omul care l-a cerut. Ajutorul se raporta la lunile martie, aprilie și mai 2020.
- Curtea nu răspunde argumentului cel mai concret al autoarei. Aceasta arătase că Hotărârea Guvernului nr. 719/2020 a îngăduit, pentru a doua indemnizație, depunerea „în format electronic sau în format letric”, deci că însuși Guvernul a considerat exclusivitatea inutilă. Motivarea nu discută această comparație nicăieri.
- Argumentul sanitar nu explică diferența de tratament din interiorul aceleiași ordonanțe. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 permitea depunerea pe hârtie la beneficiile de asistență socială, prin art. III alin. (1), și la drepturile din bugetul asigurărilor pentru șomaj, prin art. X. Riscul de contagiune era identic la toate trei.
- Respingerea ca inadmisibilă lasă capătul cel mai important din punct de vedere financiar fără răspuns constituțional. Cine nu a primit prima indemnizație rămâne cu o problemă de interpretare, tranșată diferit de la o instanță la alta.
- Decizia nu pomenește deloc Decizia nr. 474 din 16 octombrie 2025, deși procurorul o invocase în concluzii, iar acolo aceeași critică pe același text primise soluție pe fond. Cititorul rămâne fără explicația diferenței.
Sfaturi utile
- Dacă aveți un proces pe indemnizațiile din 2020, citiți paragraful 43 al deciziei înainte de următorul termen. Acolo Curtea spune că întrebarea despre cine intră sub incidența condiției revine instanței de fond, ceea ce transformă argumentul dintr-unul constituțional într-unul de interpretare, formulat în fața judecătorului.
- Nu confundați cele două soluții din dispozitiv. Punctul 1 închide discuția despre e-mail, punctul 2 nu închide nimic. Un avocat care le tratează la fel pierde un argument care mai există.
- Dacă o autoritate vă impune azi un singur canal electronic, verificați dacă are în spate un motiv de forța celui invocat aici. Motivarea leagă validarea de starea de urgență sanitară și de riscul de deces, nu de comoditatea administrativă.
- Când depuneți o cerere prin e-mail, păstrați dovada trimiterii și confirmarea de primire. Litigiile din acest val au pornit aproape toate de la imposibilitatea de a demonstra că cererea a ajuns la agenția teritorială în termen.
- Verificați întotdeauna forma textului la data faptelor, nu forma de azi. Art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 arată astăzi complet altfel decât în 2020, iar condiția care contează s-a mutat în alineatul (1).
- Dacă vă interesează doar concluzia, dispozitivul este la pagina 7 din ediția nr. 822. Motivarea utilă pe partea de comunicare electronică stă în paragrafele 28 până la 38.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă că excepția a fost respinsă ca neîntemeiată?
Dar respinsă ca inadmisibilă?
Se schimbă ceva pentru cineva care are un dosar pe rol?
Mai sunt în vigoare ordonanțele discutate?
Ce s-a întâmplat cu art. 3 alin. (5) teza a doua?
Decizia obligă statul să accepte de acum cereri pe hârtie?
De ce a durat atât?
Câți judecători au decis?
Analiza redacției
Decizia este bine construită pe partea pe care o judecă. Trimiterile există și spun ce li se atribuie: Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 aprilie 2000 în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragraful 44, chiar stabilește că dreptul de a nu fi discriminat este încălcat și atunci când statul nu tratează diferit persoane aflate în situații sensibil diferite, iar Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 chiar deschide controlul asupra textelor ieșite din vigoare ale căror efecte continuă. Problema stă în ce alege Curtea să lase nediscutat.
Cea mai grea omisiune iese din chiar paragrafele pe care Curtea le folosește ca să justifice măsura. La paragrafele 29 și 30 ea inventariază Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 și constată că acolo depunerea pe hârtie rămăsese posibilă în două locuri: la art. III alin. (1), pentru beneficiile de asistență socială plătite din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, și la art. X, pentru drepturile din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. La paragraful 31 adaugă observația decisivă, din nou cu mâna ei: alternativa dintre hârtie și e-mail „nu este justificată de calitatea solicitanților”, ci de existența și de eficiența unor sisteme de primire electronică la agenția care primește. Trei rânduri mai jos, la paragraful 32, exclusivitatea electronică din art. IV al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2020 este declarată justificată de imperativul sanitar. Cele două afirmații nu stau bine împreună. Dacă existența canalului de hârtie depindea de capacitatea tehnică a agenției, iar nu de riscul de contagiune, atunci art. IV a fost o alegere de dotare administrativă, iar costul ei l-a purtat solicitantul. Riscul de îmbolnăvire era identic la ghișeul de asistență socială și la cel de șomaj, unde hârtia a rămas permisă.
A doua observație vine din compararea calendarelor, și e o cifră pe care actul nu o scrie. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 a impus canalul unic la 30 martie 2020. Hotărârea Guvernului nr. 719/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 31 august 2020, a îngăduit pentru a doua indemnizație atât formatul electronic, cât și cel letric, la 154 de zile după aceea, și cu numai 17 zile după publicarea ordonanței pe care o punea în aplicare. Cu alte cuvinte, executivul a renunțat singur la exclusivitate în mai puțin de jumătate de an, în plină stare de alertă, fără ca situația epidemiologică să se fi schimbat fundamental. Autoarea excepției a pus exact acest argument pe masă, la paragraful 11. Motivarea Curții nu îl atinge în niciun paragraf, deși el este singurul element din dosar care testează dacă măsura era cu adevărat necesară sau doar comodă.
A treia observație ține de raportul dintre termenele impuse cetățeanului și cele pe care statul și le dă sieși. În 2020, omul avea de trimis cererea într-o fereastră de zile, într-un singur format, iar dacă îl rata nu mai primea nimic. Întrebarea dacă acel format unic era constituțional a primit răspuns în 1.677 de zile, iar răspunsul a ajuns la cititor abia după alte 293. Total, 1.970 de zile. La 9 decembrie 2025, când Curtea a pronunțat, textul analizat era înlocuit de 1.646 de zile. Nicio etapă din acest parcurs nu are termen legal, spre deosebire de cea impusă solicitantului.
A patra observație privește coerența internă. La 16 octombrie 2025, prin Decizia nr. 474, Curtea a respins ca neîntemeiată aceeași critică de discriminare adusă aceluiași art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020. La 9 decembrie 2025, 54 de zile mai târziu, aceeași critică pe același text primește soluția de inadmisibilitate. Procurorul ceruse expres respingerea ca neîntemeiată și invocase Decizia nr. 474/2025, așa cum se vede la paragraful 3. Motivarea nu o menționează nicăieri. Pentru un justițiabil, diferența nu e academică: o respingere pe fond îi închide argumentul, una de inadmisibilitate i-l lasă deschis în fața instanței de fond, iar rezultatul a depins de completul pe care l-a nimerit, nu de ce a scris în cerere.
Ce ar trebui schimbat
- Un termen legal pentru publicarea deciziilor Curții. Legea nr. 47/1992 nu prevede niciunul, iar între pronunțare și publicare au trecut aici 293 de zile, timp în care decizia nu producea niciun efect. Un termen de 30 de zile de la motivare ar scurta intervalul în care instanțele judecă fără să știe ce a hotărât Curtea.
- Obligația de a discuta argumentele reținute în încheierea de sesizare. Comparația cu Hotărârea Guvernului nr. 719/2020 stă în dosar de la 7 mai 2021 și nu apare în motivare. O regulă care cere Curții să răspundă punctual fiecărei critici formulate ar elimina impresia că argumentul incomod a fost ocolit.
- Motivarea explicită a schimbării de soluție față de o decizie recentă pe același text. Când aceeași dispoziție primește în 54 de zile o respingere pe fond și una de inadmisibilitate, decizia a doua ar trebui să spună de ce. Altfel soluția pare să depindă de complet, iar previzibilitatea jurisprudenței are de suferit.
- O regulă generală de tehnică legislativă privind canalul unic de comunicare. Legea nr. 24/2000 ar putea cere ca orice act normativ care impune un singur mijloc de depunere să prevadă și o cale alternativă, sau să motiveze în preambul de ce nu există. Ar rezolva înainte de litigiu exact situația din art. IV al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2020.
- Publicarea imediată a deciziilor mai vechi de un an de la pronunțare. O decizie pronunțată la 9 decembrie 2025 și publicată la 28 septembrie 2026 ajunge într-un peisaj legislativ care s-a schimbat de două ori între timp. Ordinea inversă, de la cele mai vechi la cele mai noi, ar reduce riscul ca răspunsul să sosească după ce întrebarea a rămas fără obiect.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 28 septembrie 2026, paginile 2-7 16 pagini PDF, 131 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia nr. 729 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, și a sintagmei „prin poșta electronică” din cuprinsul art. IV alin. (1) și a dispozițiilor alin. (4) ale aceluiași articol din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 28 septembrie 2026
D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 729 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, și a sintagmei „prin poșta electronică” din cuprinsul art. IV alin. (1) și a dispozițiilor alin. (4) ale aceluiași articol din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Patricia-Marilena Ionea — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, Ioan- Sorin-Daniel Chiriazi.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă și ale art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială. Excepția a fost ridicată de Sanda Hanea în Dosarul nr. 701/85/2021 al Tribunalului Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.656D/2021.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, cu privire la prima critică de neconstituționalitate, referitoare la depunerea prin poștă electronică a cererilor de acordare a ajutoarelor, arată că această măsură a fost justificată de contextul pandemiei și al Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prin care a fost instituită starea de urgență pentru 30 de zile, fiind restrâns exercițiul anumitor drepturi și libertăți. În ceea ce privește pretinsa discriminare între profesioniștii care au beneficiat de indemnizație și cei care nu au obținut acea indemnizație, reglementată prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020, arată că instanța de contencios constituțional a mai analizat această critică prin Decizia nr. 474 din 16 octombrie 2025, respingând-o ca neîntemeiată.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 7 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 701/85/2021, Tribunalul Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă și ale art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială. Excepția a fost ridicată de Sanda Hanea într-o cauză având ca obiect soluționarea unor pretenții întemeiate pe dispozițiile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 și ale art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României s-a prevăzut că Guvernul va putea stabili măsuri de sprijin pentru populație. Prin art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială a fost stabilită o modalitate de acordare a ajutorului de stat către persoanele afectate de restricții impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, sub forma unei indemnizații.
6. Prin art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 s-a stabilit că, pentru acordarea indemnizației arătate la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, persoanele îndreptățite trebuie să depună prin poștă electronică o cerere de acordare a indemnizației.
7. În opinia autoarei excepției, condiționarea persoanelor îndreptățite la acordarea indemnizației de a utiliza în mod exclusiv mijloacele electronice de comunicare pentru obținerea și transmiterea declarațiilor și cererilor necesare pentru acordarea acestui drept este neconstituțională în raport cu prevederile art. 16 din Constituție privind egalitatea cetățenilor, întrucât, în România, există un număr semnificativ de persoane care fie nu au acces la un serviciu de poștă electronică (nu au internet ori dispozitive de pe care să acceseze internetul), fie nu știu cum să folosească dispozitivele electronice de care dispun pentru a-și facilita accesul la un astfel de serviciu.
8. Practica legiuitorului de a condiționa acordarea indemnizației prevăzute la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 de dispunerea de mijloace electronice și de transmitere a documentației exclusiv prin poșta electronică apare ca fiind una profund neconstituțională și contrară unui stat social, așa cum se proclamă la art. 1 alin. (3) din Constituție, fiind de la sine înțeles că nu toată lumea dispune de astfel de mijloace de comunicare. Este adevărat că digitalizarea joacă un rol important în dezvoltarea oricărui stat, dar îngrădirea drepturilor cetățenilor prin condiționarea lor de a utiliza exclusiv un anumit mijloc de transmitere a documentației reprezintă o măsură vădit discriminatorie.
9. În concret, în viziunea legiuitorului, persoanele care nu dispun de mijloace de comunicare electronice și care nu au un e-mail pentru a transmite prin poștă electronică cererea și documentația necesare pentru a obține plata indemnizației prevăzute de art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 nu pot primi această indemnizație, cu toate că scopul legii a fost acela de a oferi ajutor persoanelor afectate de pandemia de COVID-19, care a redus/întrerupt activitatea ca urmare a măsurilor impuse de autorități.
10. Astfel, în ciuda faptului că au fost în egală măsură afectați de măsurile impuse de autorități și de evenimentele provocate de pandemia de COVID-19, persoanele care nu dețin mijloace electronice sau nu au putut transmite către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială cererea de plată a indemnizației prin mijloace electronice sunt excluse de la plata acestei indemnizații, cerința fiind excesivă și urmărind în mod clar înlăturarea cât mai multor persoane de la accesarea acestui ajutor.
11. Acest fapt rezultă și din prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 719/2020 pentru aprobarea procedurii de decontare și de plată a sumelor acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, unde Guvernul a revenit asupra acestei poziții excesive și a arătat că, pentru a beneficia de indemnizația arătată la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, persoanele îndreptățite transmit cererile în format electronic sau format letric.
12. În concluzie, prevederile art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 sunt neconstituționale în raport cu art. 16 din Constituția României, deoarece instituie o formă de discriminare a cetățenilor, care îi afectează grav, fiind înlăturați fără niciun temei justificat de la accesarea indemnizației, pentru simplul fapt că nu pot transmite și în format scris documentația necesară.
13. În continuare, autoarea excepției arată că dispozițiile art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 înlătură de la plata indemnizației un profesionist care a întrerupt/redus activitatea odată cu instituirea stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, dar nu a reușit, indiferent de motiv, să obțină acordarea indemnizației arătate la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. Consideră că maniera deficitară în care a fost redactată și implementată soluția art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 neagă inechitabil acest ajutor persoanelor care au fost afectate de măsurile impuse de autorități și au oprit/întrerupt activitatea încă de la momentul instituirii stării de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, dar nu au putut întruni condițiile discriminatorii impuse de către legiuitor pentru a obține indemnizația inițială, acordată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. Astfel, o persoană care a solicitat acordarea indemnizației prevăzute de art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 nu poate obține această indemnizație dacă nu a beneficiat anterior, indiferent de motiv, de indemnizația arătată la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 în lunile martie-mai 2020.
14. Autoarea excepției apreciază că formularea art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 este totodată imprecisă și încalcă principiile de previzibilitate și claritate a legii, deoarece nu se arată dacă, pentru a obține plata indemnizației prevăzute de aceste dispoziții legale, solicitantul trebuia să obțină indemnizația de la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 doar pentru una dintre lunile arătate sau pe întreaga perioadă martie-mai 2020.
15. Mai mult, prevederea este contrară art. 16 din Constituție și pentru că ignoră vădit realitatea obiectivă din perioada martie– mai 2020, în care unii profesioniști ar fi putut să realizeze activități care să aducă venit în luna aprilie, iar apoi să nu mai realizeze activitate deloc până în prezent, însă nu pot beneficia de acest ajutor pe care îl consideră absolut vital în contextul epidemiologic.
16. Tribunalul Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 este întemeiată în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât condiționarea de către legiuitor a acordării indemnizației arătate la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 de dispunerea de mijloace electronice și de transmitere a documentației exclusiv prin poșta electronică apare ca fiind neconstituțională și contrară unui stat de drept. Astfel, arată că există un număr semnificativ de persoane care fie nu au acces la un serviciu de poștă electronică, fie nu știu cum să îl folosească.
17. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, tribunalul apreciază de asemenea că este întemeiată în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece legiuitorul înlătură de la beneficiul acordării ajutorului social persoanele care au fost afectate de măsurile impuse de către autorități și au oprit/întrerupt activitatea încă de la momentul instituirii stării de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, dar nu au putut întruni, din diferite motive, condițiile impuse de legiuitor pentru a obține indemnizația inițială, acordată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020.
18. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 10 august 2020. Din motivarea excepției, Curtea reține că autoarea critică, în realitate, doar dispozițiile cuprinse în teza a doua a art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020. Totodată, observă că autoarea excepției critică aceste dispoziții de lege în redactarea anterioară modificării prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 7 iunie 2021. Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2021. De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020. Din motivarea excepției Curtea observă că, în realitate, în ceea ce privește dispozițiile art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, critica de neconstituționalitate vizează doar sintagma „prin poșta electronică”, astfel că doar aceasta va fi supusă controlului de constituționalitate. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare: — Art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020: „(5) Durata efectivă de aplicare a măsurii prevăzute la alin. (1), categoriile de profesioniști, precum și procedura de plată a indemnizației se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. (5). Prin excepție, în anul 2020, beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) profesioniștii și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare.”; — Art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020: „(1) Pentru a beneficia de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) și (4), persoanele îndreptățite depun, prin poșta electronică, la agenția teritorială, o cerere însoțită de copia actului de identitate și o declarație pe propria răspundere. (…)
(4) Modelul cererii și al declarației pe propria răspundere prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și protecției sociale și al ministerelor de resort, după caz.”
22. Autoarea excepției susține că aceste dispoziții de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la caracterul social al statului român. De asemenea, se invocă lipsa de claritate și previzibilitate a legii, cerințe care decurg din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.
23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate fac parte din ansamblul reglementărilor adoptate în anul 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Astfel, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, măsură care a fost prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020. Ulterior, a fost instituită starea de alertă prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, prelungită ulterior prin acte normative succesive.
24. În vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 21 martie 2020. Printre măsurile dispuse de acest act normativ, în art. XV alin. (1) s-a prevăzut acordarea unei indemnizații acelor profesioniști, astfel cum sunt reglementați de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au calitatea de angajatori și întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Ulterior, în urma modificării acestor dispoziții de lege prin art. I pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, această indemnizație s-a acordat și persoanelor care aveau încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 20 mai 2014, cu modificările ulterioare.
25. Tot prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, respectiv art. IV alin. (1) și (4), ce constituie obiect al controlului de constituționalitate, s-a dispus că, pentru a beneficia de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, persoanele îndreptățite trebuie să depună, prin poștă electronică, la agenția teritorială, o cerere însoțită de copia actului de identitate și o declarație pe propria răspundere, iar modelul cererii și cel al declarației pe propria răspundere se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și protecției sociale și al ministerelor de resort, după caz.
26. Ulterior, pe perioada stării de alertă, prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 s-a prevăzut acordarea în continuare, pentru aceleași categorii de persoane, a unei indemnizații similare. Dispozițiile alin. (5) al aceluiași articol de lege prevăd că durata efectivă de aplicare a măsurii prevăzute la alin. (1), categoriile de profesioniști, precum și procedura de plată a indemnizației se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. (5) din același act normativ.
Cu toate acestea, prin excepție, se prevede că în anul 2020 beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) profesioniștii și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. Această din ultimă teză este supusă controlului de constituționalitate.
27. În ceea ce privește dispozițiile art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, Curtea constată că autoarea excepției critică sintagma „prin poșta electronică”, prin care se stabilește mijlocul de trimitere a cererii însoțite de copia actului de identitate și a declarației pe propria răspundere în vederea obținerii indemnizației reglementate de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. În opinia autoarei excepției, aceste dispoziții legale creează o discriminare între persoanele care dețin și știu să folosească echipamentele electronice pentru a transmite documentele prin poșta electronică și cele care nu au și nu știu să folosească astfel de echipamente.
28. Față de această critică instanța constituțională reține că art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 a fost adoptat în contextul stării de urgență instituite ca urmare a situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care a impus o serie de măsuri urgente vizând prevenirea și limitarea numărului de infecții. În acest sens, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 s-a prevăzut restrângerea exercițiului mai multor drepturi fundamentale, precum libera circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, dreptul de proprietate privată, libertatea economică. În esență, având în vedere gradul ridicat de contagiozitate a coronavirusului SARS- CoV-2, principala măsură de prevenire a răspândirii acestuia a constat în limitarea contactului fizic dintre persoane. În acest sens, în art. 38 și 50 din anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020 s-a prevăzut că, pe durata stării de urgență, cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică, precum și că autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.
29. Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 au reglementat o serie de măsuri destinate gestionării situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 care au urmărit respectarea acestui imperativ. Astfel, art. VII a prevăzut că pe perioada situației de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, transmiterea prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare pentru solicitarea drepturilor de asigurări devine principalul mijloc de comunicare — măsură prelungită pentru 30 de zile și după încetarea stării de urgență prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020 —, iar art. XII a stabilit că în vederea acordării sumelor necesare plății indemnizației prevăzute la art. XI alin. (1) angajatorii depun, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.
30. În anumite situații, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 au prevăzut că documentele adresate autorităților puteau fi transmise în format letric sau electronic, așa cum sunt dispozițiile art. III alin. (1), potrivit căruia cererile, declarațiile și documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistență socială acordate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale pot fi depuse în format letric sau prin poșta electronică, ori dispozițiile art. X, potrivit căruia pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 cererile și documentele doveditoare pentru stabilirea și plata, în condițiile legii, a drepturilor bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pot fi depuse la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București în format letric sau prin poșta electronică.
31. Așa cum reiese din conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020, alternativa depunerii documentelor în format letric sau electronic nu este justificată de calitatea solicitanților, ci mai degrabă, este condiționată de existența și eficiența unor sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). În acest sens, dispozițiile art. III alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 prevăd că depunerea prin poșta electronică a cererilor, declarațiilor și documentelor doveditoare este opțională și se realizează în condițiile în care agențiile teritoriale ori autoritățile administrației publice locale au dezvoltate sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.
De asemenea, dispozițiile art. X alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență prevăd că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București au obligația de a lua măsurile necesare pentru implementarea sistemului de transmitere prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1).
32. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 se circumscriu imperativelor dictate de contextul epidemiologic de limitare a interacțiunilor fizice umane astfel încât să se prevină transmiterea și infectarea populației cu coronavirusul SARS-CoV-2. Aceste măsuri sunt un reflex al dispozițiilor constituționale ale art. 34 alin. (2) care prevăd obligația statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, fiind adecvate scopului avut în vedere de legiuitor.
33. Cât privește critica formulată de autoarea excepției vizând încălcarea prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordat/acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat.
34. În cauză, Curtea constată că autoarea excepției se referă la o situație discriminatorie ce derivă din faptul că legea prevede o soluție unitară pentru persoane aflate în situații obiectiv diferite. Prin urmare, este avută în vedere o formă de discriminare indirectă, în sensul arătat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragraful 44, în care s-a statuat că dreptul de a nu fi discriminat este încălcat și atunci când, fără nicio justificare rezonabilă și obiectivă, un stat nu aplică un tratament diferit persoanelor care se află în situații sensibil diferite. În același sens, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).
35. Prin urmare, în vederea stabilirii compatibilității dispozițiilor art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 cu prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), urmează să se analizeze dacă reglementarea unui tratament unitar în ceea ce privește mijloacele de transmitere a cererii pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 este justificată în mod obiectiv și rezonabil.
36. Cât privește prima condiție, Curtea reține, în acord cu cele mai sus arătate, că măsurile care au vizat limitarea interacțiunilor fizice dintre persoane în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 a reprezentat o măsură adecvată, constituind una dintre principalele modalități de a preveni infectarea populației cu un virus cu un grad de contagiozitate ridicat și consecințe deosebit de grave pentru sănătatea persoanelor. Măsura legală corespunde obiectivului urmărit de legiuitor, fiind aptă să limiteze transmiterea unui agent patogen cu risc crescut de contagiozitate, astfel că este justificată din punct de vedere obiectiv.
37. Referitor la caracterul rezonabil al măsurii, privit din perspectiva instituirii unei reglementări pentru situații care în mod obiectiv sunt diferite, Curtea observă că, în prezent, în România, nivelul de acces al populației la mijloace electronice de transmitere a unor informații, așa cum este poșta electronică, diferă în funcție de elemente diverse, precum mijloacele materiale de care dispun anumite persoane, zonele în care se află distribuită populația, gradul educație și altele.
38. Cu toate acestea, situația fără precedent determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care a impus restrângerea exercițiului mai multor drepturi și libertăți, unele având însăși consacrare constituțională, a justificat o limitare strictă a interacțiunilor fizice dintre persoane. În situația supusă controlului excepției de constituționalitate, instituirea unor excepții de la regula transmiterii cererilor prin poșta electronică ar fi avut potențialul de a atrage consecințe negative cu un impact la nivelul întregii societăți care ar fi întrecut prin gravitate — afectarea sănătății sau chiar deces — consecințele negative pe care le atrage limitarea transmiterii unor cereri către autorități doar prin mijloace electronice. Astfel, măsura impusă de art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 este, în contextul arătat, nu doar obiectiv justificată, ci și rezonabilă, în raport cu obiectivul urmărit de legiuitor, prevederile constituționale care consacră egalitatea în drepturi nefiind încălcate.
39. Cât privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), Curtea reține că Legea fundamentală consacră prin aceste prevederi caracterul de stat social al României, iar prin art. 135 alin. (2) lit. f) obligă statul să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, art. 47 alin. (1) din Constituție prevede dreptul la un nivel de trai decent al cetățenilor.
40. Așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetățenilor și obligații corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care le va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și pe cele stabilite prin legi.
41. Cu referire la indemnizația prevăzută de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, Curtea observă că aceasta constituie o măsură legală de protecție socială acordată în temeiul art. 1 alin. (3) din Constituție, fără a fi însă nominalizată în mod expres în textul Legii fundamentale, astfel că legiuitorul are libertatea exclusivă de a stabili condițiile și limitele acordării acestui drept.
42. Așa cum rezultă din analiza efectuată mai sus, condițiile și limitele acordării indemnizației prevăzute de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, așa cum sunt reglementate de art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, sunt adecvate scopului urmărit de legiuitor și rezonabile în raport cu acesta, neputându-se reține, pe cale de consecință, că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție au fost încălcate.
43. În sfârșit, examinând dispozițiile art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, Curtea constată că autoarea excepției critică aceste dispoziții de lege atât pentru lipsa de claritate și previzibilitate, cât și pentru caracterul lor discriminator. Curtea apreciază însă că, în realitate, aspectele invocate în susținerea acestei critici țin de modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la ipotezele și persoanele care intră sub incidența art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, aspecte ce revin însă controlului instanței judecătorești, iar nu celui exercitat de instanța de contencios constituțional.
44. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sanda Hanea în Dosarul nr. 701/85/2021 al Tribunalului Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că sintagma „prin poșta electronică” din cuprinsul art. IV alin. (1) și dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, excepție ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.