Pe scurt
- Două soluții, nu una. Punctul 1 al dispozitivului respinge ca inadmisibilă critica adusă art. 488 din Codul de procedură civilă, articolul care enumeră motivele de casare, pentru că excepția nu a fost motivată și pentru că punea două texte de lege față în față, în loc să compare legea cu Constituția. Punctul 2 respinge ca neîntemeiată critica adusă art. 72 din Legea nr. 76/2012 și art. 634 din Codul de procedură civilă, pe care le declară constituționale în raport cu criticile formulate.
- Cine e vizat: oricine are un litigiu de pensie sau de asigurări sociale pe rol. În această materie nu există recurs. Hotărârea tribunalului se atacă numai cu apel la curtea de apel, iar hotărârea curții de apel e definitivă din ziua pronunțării și devine titlu executoriu. Cine depune recurs împotriva ei pierde timp într-o cale de atac care nu există.
- Textul judecat e abrogat, regula a rămas. Art. 155 din Legea nr. 263/2010, norma pusă în discuție prin art. 72 din Legea nr. 76/2012, a ieșit din vigoare pe 1 septembrie 2024, odată cu toată legea. Art. 131 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii reia regula cuvânt cu cuvânt, deci decizia nu e o piesă de arhivă.
- 2.088 de zile la Curte și 281 de zile până la publicare. Excepția a ajuns la Curtea Constituțională a României pe 28 aprilie 2020, a fost soluționată pe 15 ianuarie 2026 și a apărut în Monitorul Oficial pe 23 octombrie 2026, deși Curtea spune în final că nu au intervenit elemente noi față de propria jurisprudență.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 23 octombrie 2026, paginile 3-6
Intră în vigoare: 23 octombrie 2026, data publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, care prevede că deciziile Curții sunt general obligatorii de la data publicării și au putere numai pentru viitor
Dacă ai un proces de pensie și aștepți hotărârea curții de apel, ea e ultima: nu mai urmează nimic. Prin Decizia nr. 14 din 15 ianuarie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 23 octombrie 2026, un complet de opt judecători a respins, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate prin care un pensionar încerca să redeschidă recursul în litigiile de asigurări sociale. Excepția fusese ridicată de Alexandru Țăranu în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, într-un dosar de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă. Decizia vine din aceeași ședință a Curții din care a ieșit și Decizia nr. 15 din 15 ianuarie 2026, despre chiria care se execută fără proces, publicată cu o zi mai devreme.
Partea care cere atenție e că dispozitivul are două puncte, cu soluții diferite, pe texte diferite. Nu e o singură respingere scrisă în doi paragrafi. Primul respinge ca inadmisibilă excepția privind art. 488 din Codul de procedură civilă, al doilea respinge ca neîntemeiată excepția privind art. 72 din Legea nr. 76/2012 și art. 634 din același cod. Diferența e de fond: inadmisibil înseamnă că instanța constituțională nu a verificat textul, iar neîntemeiat înseamnă că l-a verificat și l-a confirmat.
Autorul excepției atacase trei lucruri deodată. Primul, art. 72 din Legea nr. 76/2012, articolul care a rescris art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a lăsat în materie o singură cale de atac: „Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.” Al doilea, art. 634 din Codul de procedură civilă, lista hotărârilor definitive. Al treilea, art. 488 din același cod, cele opt motive de nelegalitate pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Argumentul despre art. 488 era neobișnuit de direct: o persoană fără studii juridice nu se poate încadra în opt motive formulate strict, deci nu poate folosi recursul la fel ca cineva asistat de avocat.
Accesul la calea de atac revine și în achiziții publice: Decizia nr. 749/2025, publicată pe 28 octombrie 2026, a respins critica adusă termenului de recurs de 10 zile din Legea nr. 101/2016, pe o redactare pe care legea o înlocuise deja cu apelul.
Efectele pe care le produce
Pe textul legii, decizia nu schimbă nimic. Niciun articol nu cade, niciun termen nu curge, nicio instituție nu primește o obligație nouă. Ce produce e o confirmare, și e util de știut cât de departe merge fiecare dintre cele două soluții.
Respingerea ca neîntemeiată, de la punctul 2, închide discuția pe fond. Curtea a verificat art. 72 din Legea nr. 76/2012 și art. 634 din Codul de procedură civilă și le-a găsit constituționale în raport cu criticile formulate. Raționamentul, reluat din Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 19 iunie 2024, are trei trepte. Prima: procedura de judecată e atributul exclusiv al legiuitorului, fiindcă art. 126 alin. (2) din Constituție spune că „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. A doua: în litigiile de muncă și de asigurări sociale legiuitorul a ales dublul grad de jurisdicție, iar apelul e cale devolutivă de atac, deci cauza e judecată pe fond de două ori, la tribunal și la curtea de apel. A treia: recursul rămâne o cale extraordinară de atac, prin care se verifică numai legalitatea hotărârii, iar Constituția nu garantează nimănui trei grade de jurisdicție. Art. 129 din Constituție spune doar că părțile interesate și Ministerul Public „pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Respingerea ca inadmisibilă, de la punctul 1, nu confirmă nimic despre art. 488. Motivele sunt două. Primul: critica nu compara art. 488 cu Constituția, ci cu alte texte din același cod, art. 486 alin. (1) lit. d) despre cuprinsul cererii de recurs și art. 487 despre motivarea recursului. Or, controlul de constituționalitate privește compatibilitatea unui text cu Constituția, nu compararea mai multor legi între ele, regulă pe care Curtea o citează din Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013. Al doilea motiv: excepția invocase formal articole din Constituție, fără să arate concret în ce constă contrarietatea, iar art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 cere ca sesizările „să fie făcute în formă scrisă și motivate”. Consecința practică e că ușa rămâne deschisă pentru cine formulează altfel: o critică motivată și raportată direct la Constituție poate ajunge încă o dată în fața Curții, pe același art. 488.
Pentru cineva care are un proces pe rol, traseul concret arată așa. În litigiile de asigurări sociale, tribunalul judecă în primă instanță, iar singura cale de atac e apelul la curtea de apel. Hotărârea curții de apel intră în art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, printre hotărârile „date în apel, fără drept de recurs”, și, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, devine definitivă la data pronunțării. Nu se mai așteaptă nicio expirare de termen. Din acel moment hotărârea e titlu executoriu, deci se poate pune în executare, iar partea care a pierdut nu mai are o cale de atac ordinară.
În materiile unde recursul există, decizia lasă în picioare și cel mai costisitor alineat al art. 488, pe care cererile de recurs îl ratează cel mai des. Art. 488 alin. (2) spune că motivele de casare „nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor”. Tradus: ce puteai spune în apel și nu ai spus, nu îl mai poți spune în recurs. Recursul nu e o a doua șansă pentru argumentele uitate.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În lege, nimic. În jurul legii, destul ca decizia să riște să fie citită greșit, iar aici e punctul pe care Curtea nu îl spune.
Textul pe care autorul excepției l-a atacat nu mai există. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost abrogată prin art. 168 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 4 decembrie 2023, iar abrogarea a produs efecte de la 1 septembrie 2024, data la care legea nouă a intrat în vigoare potrivit art. 167 al acesteia. Curtea semnalează abrogarea la paragraful 14 și explică de ce judecă totuși textul: aplică Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a stabilit că rămân supuse controlului de constituționalitate și legile ieșite din vigoare, atât timp cât efectele lor juridice continuă să se producă. În dosarul de la Înalta Curte, pensia se recalculează după legea veche, deci legea veche se aplică.
Ce nu scrie în decizie e că regula a supraviețuit intactă. Art. 131 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 reia formularea din art. 155 al legii abrogate, literă cu literă: „Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.” Jurisdicția asigurărilor sociale se exercită în continuare prin tribunale și curți de apel, iar recursul rămâne în afara ei. Cine citește numai dispozitivul acestei decizii poate rămâne cu impresia unei chestiuni istorice, interesante doar pentru dosarele deschise înainte de septembrie 2024. Nu e cazul: soluția legislativă confirmată pe 15 ianuarie 2026 e exact cea care se aplică astăzi oricui deschide un litigiu de pensie.
Al doilea lucru care s-a schimbat între sesizare și pronunțare ține de premisa autorului. El susținuse că Legea nr. 76/2012 a fost adoptată cu votul cerut legilor ordinare, deși modifica un domeniu rezervat legii organice prin art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție, regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială. Răspunsul, la paragraful 20, e scurt: din formula de atestare a legii rezultă că aceasta a fost adoptată ca lege organică. Critica de procedură parlamentară a căzut pe o eroare de fapt, nu pe un argument de drept.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Certitudine pentru cine are un dosar de pensie: hotărârea curții de apel e ultima, din ziua pronunțării, și nu mai are rost să fie urmărit un recurs inexistent.
- Litigiile de asigurări sociale se închid mai repede decât cele cu trei grade de jurisdicție, iar celeritatea e chiar rațiunea pentru care legiuitorul a păstrat o singură cale de atac, așa cum a reținut Curtea și prin Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021.
- Hotărârea definitivă e titlu executoriu imediat, deci pensionarul care a câștigat poate cere executarea fără să mai aștepte un termen de recurs.
- Pe art. 488 nu s-a tranșat nimic, deci o critică motivată corect poate fi ridicată din nou, fără să fie opusă prezenta decizie.
- Jurisprudența rămâne previzibilă: patru decizii anterioare pe aceeași problemă au primit același răspuns, iar Curtea le confirmă explicit la paragraful 28.
Ce rămâne o problemă
- Argumentul de fond al autorului, acela că opt motive de casare formulate strict îl avantajează pe cel cu avocat față de cel care se apără singur, nu a primit niciun răspuns. A fost respins pe formă.
- Decizia a fost pronunțată la 2.088 de zile de la sesizare și publicată după alte 281, deși Curtea însăși constată că nu au intervenit elemente noi. Instanța de fond a așteptat aproape șase ani un răspuns pe care jurisprudența îl conținea deja.
- Pensionarul care a pus întrebarea a pierdut, dar nu a aflat de ce: textul care îi închide recursul i-a fost confirmat fără ca problema accesului efectiv la calea de atac să fie examinată.
- Decizia nu spune nicăieri că regula trăiește mai departe în art. 131 alin. (1) din Legea nr. 360/2023, deci cititorul grăbit o poate considera depășită.
- Normele de referință enumerate la paragraful 15 nu se potrivesc cu criticile analizate în restul deciziei, iar punctul 1 al dispozitivului e mai larg decât considerentele pe care se sprijină.
Sfaturi utile
- Dacă ai un litigiu de pensie sau de asigurări sociale, tratează hotărârea curții de apel ca pe ultima. Nu depune recurs și nu plăti taxă de timbru pentru el: potrivit art. 131 alin. (1) din Legea nr. 360/2023, singura cale de atac e apelul la curtea de apel.
- Pune tot ce ai în apel. Dacă pierzi la tribunal, apelul e singura ocazie în care cauza mai e judecată pe fond, cu probe noi și cu reevaluarea situației de fapt. După el nu mai există o instanță care să cântărească faptele.
- Numără termenele de la data pronunțării, fără să aștepți comunicarea hotărârii. Hotărârea curții de apel dată în apel, fără drept de recurs, e definitivă din ziua pronunțării, potrivit art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Dacă ai câștigat, poți cere executarea de atunci; dacă ai pierdut, din acel moment poate fi pusă în executare împotriva ta.
- În materiile unde recursul există, scrie motivele de casare prin trimitere la cele opt puncte din art. 488 alin. (1) și verifică mai întâi dacă le-ai invocat în apel. Un motiv pe care l-ai putut ridica în apel și nu l-ai ridicat nu mai e primit în recurs, potrivit art. 488 alin. (2).
- Nu confunda o respingere ca inadmisibilă cu o confirmare. Dacă citezi această decizie, citează punctul care te interesează: pe art. 488 Curtea nu s-a pronunțat, pe art. 72 din Legea nr. 76/2012 și pe art. 634 s-a pronunțat.
- Dacă hotărârea e deja definitivă și o consideri greșită, singurele remedii posibile sunt cele pe care Codul de procedură civilă le prevede împotriva hotărârilor definitive. Au termene scurte și condiții stricte, deci întreabă un avocat înainte de orice cerere, nu după.
Întrebări frecvente
Ce a decis exact Curtea Constituțională?
Care e diferența dintre inadmisibil și neîntemeiat?
Mai pot face recurs într-un litigiu de pensie?
De când e definitivă hotărârea curții de apel?
Ce sunt cele opt motive de casare din art. 488?
Decizia schimbă ceva în dosarele aflate pe rol?
Pe ce decizii anterioare s-a sprijinit Curtea?
Cât a durat soluționarea?
Erori și neconcordanțe în textul publicat
- Paragraful 15 fixează norme de referință pe care decizia nu le analizează nicăieri. Paragraful spune că autorul excepției invocă art. 21 și art. 148 din Constituție, iar Curtea reține drept normă de referință art. 26, privind viața intimă, familială și privată, prin prisma art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Nicio altă parte a deciziei nu privește viața privată sau integrarea în Uniunea Europeană: paragrafele 5-7 reproduc critici despre egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul de proprietate, rolul activ al judecătorului și procedura de adoptare a legii, iar paragrafele 24-26 analizează art. 16 din Constituție coroborat cu art. 14 din Convenție, art. 21 prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 129 din Constituție. Fiindcă punctul 2 al dispozitivului declară textele constituționale „în raport cu criticile formulate”, paragraful care fixează normele de referință decide întinderea soluției. Așa cum e scris, cititorul nu poate stabili ce a fost acoperit: normele din paragraful 15, care nu sunt analizate nicăieri, sau cele analizate la paragrafele 24-26, care nu apar în paragraful 15. Verificat pe pagina 5 a ediției, nu e pierdere la extragerea din PDF.
- Punctul 1 al dispozitivului e mai larg decât considerentele pe care se sprijină. Paragraful 19 conchide că „excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă”, iar punctul 1 al dispozitivului respinge ca inadmisibilă excepția privind „art. 488 din Codul de procedură civilă”, fără alineat. Art. 488 are exact două alineate, iar alin. (2) e o normă distinctă, care condiționează primirea motivelor de casare de invocarea lor în apel. Critica reprodusă la paragraful 7 vizează numai enumerarea limitativă din alin. (1). Dispozitivul se întinde deci peste un alineat care nu a fost nici criticat, nici analizat, iar cine citește decizia nu poate stabili dacă alin. (2) a intrat în obiectul controlului. Verificat pe paginile 5 și 6 ale ediției.
Analiza redacției
Cea mai importantă informație despre această decizie nu se găsește în ea. Curtea confirmă o normă dintr-o lege abrogată cu 501 zile înainte de pronunțare și explică, corect, de ce o judecă totuși: efectele legii vechi continuă în dosarul de la Înalta Curte. Ce nu spune niciun paragraf e că aceeași soluție legislativă a fost preluată cuvânt cu cuvânt în art. 131 alin. (1) din Legea nr. 360/2023, legea pensiilor în vigoare din 1 septembrie 2024. Diferența de lectură e mare. O decizie despre un text mort interesează câteva mii de dosare deschise înainte de septembrie 2024; o decizie despre o regulă care se aplică în continuare interesează pe oricine va da în judecată casa de pensii de acum înainte. Pentru ca cititorul să afle care dintre cele două e, trebuie să deschidă el legea nouă și să compare două articole.
Al doilea element iese din aritmetica dosarului și e mai greu de privit. Curtea încheie, la paragraful 28, că „nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței”, iar toată motivarea punctului 2 e un citat extins din Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2024. Aceasta din urmă a fost pronunțată la 1.372 de zile după ce dosarul ajunsese la Curte. Din momentul în care răspunsul exista, Curtea a mai avut nevoie de 716 zile ca să îl pronunțe și de încă 281 ca să îl publice. Pentru comparație, Decizia nr. 50/2024 a fost publicată la 141 de zile de la pronunțare, practic jumătate. Între timp, instanța de fond a stat cu dosarul în nelucrare, iar partea care a ridicat excepția nici nu s-a prezentat la termen, potrivit paragrafului 2. O procedură de 2.369 de zile de la sesizare la publicare, închisă pe o jurisprudență neschimbată, spune mai mult despre circuitul excepției decât despre problema de drept.
Al treilea element e paradoxul pe care decizia nu îl numește, deși îl conține. Excepția a fost ridicată în fața Înaltei Curți, într-un dosar cu obiectul „soluționarea recursului formulat într-o cauză privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă”. Dacă recursul acela a fost formulat împotriva unei hotărâri date în apel de o curte de apel, atunci textul confirmat la punctul 2 al dispozitivului e chiar cel care îl face inadmisibil. Curtea a petrecut peste cinci ani și jumătate confirmând regula care închide calea de atac în care i s-a pus întrebarea. Asta nu se reproșează deciziei: e consecința firească a unui mecanism în care excepția de neconstituționalitate suspendă judecata, dar nu poate schimba soarta dosarului decât dacă e admisă.
Un ultim detaliu util pentru cine va cita decizia. Pe art. 488 nu există soluție de fond, iar motivul inadmisibilității nu e că textul ar fi bun, ci că excepția a fost prost construită: a comparat art. 488 cu art. 486 și art. 487 din același cod, în loc să îl compare cu Constituția. Argumentul de fond, acela că opt motive de casare formulate strict îl pun pe omul fără avocat într-o poziție diferită de a celui asistat, nu a fost cântărit niciodată de Curtea Constituțională. Rămâne o întrebare deschisă, pe care prima critică bine scrisă o va readuce în fața Curții.
Ce ar trebui schimbat
- Când Curtea confirmă un text abrogat a cărui soluție legislativă a fost preluată într-o lege nouă, considerentele să indice articolul din legea nouă. Efect practic: cititorul și instanța știu din decizie dacă regula se aplică în continuare, fără să compare două legi articol cu articol.
- Dispozitivul să identifice exact unitatea normativă acoperită de soluție, alineat cu alineat, identic cu considerentele. Efect practic: dispare incertitudinea din punctul 1 al acestui dispozitiv, care respinge excepția pe „art. 488” deși paragraful 19 vorbește despre „art. 488 alin. (1)”, și nimeni nu mai trebuie să ghicească dacă alin. (2) a fost judecat.
- Paragraful cu normele de referință să fie verificat față de criticile reproduse în aceeași decizie, înainte de semnare. Efect practic: nu mai apar la paragraful 15 norme pe care decizia nu le atinge, art. 26 și art. 148, și nu mai lipsesc cele pe care le analizează, art. 16, art. 21 și art. 129.
- Un termen maxim de publicare în Monitorul Oficial, calculat de la pronunțare, pentru deciziile Curții Constituționale. Efect practic: instanța care a suspendat judecata nu mai așteaptă 281 de zile un text pronunțat deja, iar diferența față de cele 141 de zile ale Deciziei nr. 50/2024 nu mai depinde de nimic vizibil din afară.
- O procedură simplificată pentru excepțiile care repetă o critică deja tranșată, cu soluționare în complet redus și motivare prin trimitere la decizia anterioară. Efect practic: un dosar ca acesta, rezolvat integral pe jurisprudență existentă din ianuarie 2024, nu mai stă 2.088 de zile pe rolul Curții, iar dosarul de fond se judecă la timp.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 23 octombrie 2026, paginile 3-6 16 pagini PDF, 107 KB actul începe la pagina 3
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia Curții Constituționale a României nr. 14 din 15 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și ale art. 488 și ale art. 634 din Codul de procedură civilă
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 23 octombrie 2026, paginile 3-6
Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Andreea Costin — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 488 și ale art. 634 din Codul de procedură civilă, excepție invocată de Alexandru Țăranu în Dosarul nr. 3.496/120/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 656D/2020.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2024. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 28 aprilie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.496/120/2018/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 488 și ale art. 634 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Alexandru Țăranu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat într-o cauză privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că modificarea art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin art. 72 din Legea nr. 76/2012 este neconstituțională, deoarece temeiul adoptării legii de modificare, respectiv art. 75 și art. 76 alin. (1) din Constituție, nu are în vedere și adoptarea unei legi organice referitoare la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială prevăzute la art. 73 alin. (1) lit. p) din Constituție. Or, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituție, se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, proiectele legilor organice prevăzute la art. 73 alin. (3) lit. e), k), l), n) și o), iar art. 76 alin. (1) din Constituție nu face nicio referire la art. 73 alin. (1) lit. p) din Legea fundamentală.
6. În continuare, se arată că dispozițiile art. 155 din Legea nr. 263/2010, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, și cele ale art. 634 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale prin faptul că exclud dreptul la calea de atac a recursului în conflictele de asigurări sociale împotriva hotărârilor date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, încălcând astfel egalitatea în drepturi a cetățenilor, accesul liber la justiție și dreptul de proprietate al acestora. Totodată, se subliniază că aceste principii sunt consacrate și în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție și în art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.
7. În ceea ce privește art. 488 din Codul de procedură civilă, se arată că acesta este neconstituțional deoarece reglementează limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate dispune casarea unor hotărâri, printr-o încadrare punctuală, strictă, fiind în contradicție și cu art. 486 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă referitor la cuprinsul cererii de recurs, dar și cu art. 487 referitor la motivarea recursului din Codul de procedură civilă. Art. 488 din Codul de procedură civilă este neconstituțional și din considerentul că prin încadrarea punctuală a motivelor pentru care se poate cere casarea unei hotărâri se încalcă și art. 22 privind rolul activ al judecătorului.
Astfel, prin limitarea strictă a cazurilor de casare este îngrădit dreptul unei persoane fizice, fără studii juridice, la exercitarea căii de atac a recursului, fiind afectată egalitatea în fața legii, în raport cu cei care sunt asistați sau reprezentați juridic, dar și accesul liber la justiție și dreptul de proprietate privată.
8. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, precum și ale art. 488 și ale art. 634 din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate au următorul cuprins: — art. 72 din Legea nr. 76/2012: „Articolul 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: «Art. 155. — (1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.
(2) Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.»”; — art. 488 din Codul de procedură civilă: „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;
2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;
4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;
6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.”; — art. 634 din Codul de procedură civilă: „(1) Sunt hotărâri definitive:
1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului;
2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel;
4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;
6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.”
14. În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost abrogată prin art. 168 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, însă, având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile de lege cu care a fost sesizată, care sunt incidente în cauza în care a fost formulată excepția de neconstituționalitate.
15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 — Accesul liber la justiție și în art. 148 — Integrarea în Uniunea Europeană. Totodată, în susținerea excepției se invocă art. 8 — Dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel încât Curtea reține drept normă de referință art. 26 — Viața intimă, familială și privată din Constituție, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor textului convențional menționat.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că neconstituționalitatea acestora este dedusă din compararea soluțiilor legislative consacrate prin textele de lege la care se face referire și la care se raportează critica de neconstituționalitate. Astfel, așa cum Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate (Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23).
17. Totodată, Curtea observă că, în critica dispozițiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, autorul excepției invocă în mod formal încălcarea unor dispoziții cuprinse în Constituție fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre acestea și textul de lege criticat. Mai mult, analizând conținutul lor normativ explicit, între textele de lege criticate și textele constituționale invocate nu se poate reține nicio legătură de natură să genereze o potențială încălcare a celor din urmă.
18. Curtea nu se poate substitui autorului excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în cazul verificării constituționalității legilor sau ordonanțelor Guvernului pe cale incidentală, în cadrul pronunțării asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, cu atât mai mult cu cât art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților și opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
19. Prin urmare, nefiind îndeplinită condiția motivării excepției, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.
20. În continuare, referitor la critica adusă legii de modificare, respectiv Legii nr. 76/2012, formulată prin raportare la art. 75 și art. 76 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât autorul excepției pleacă de la o premisă greșită, apreciind că legea a fost adoptată ca lege ordinară, însă Curtea observă, din formula de atestare a legii, că aceasta a fost adoptată ca lege organică.
21. Referitor la prevederile art. 72 din Legea nr. 76/2012 și la cele ale art. 634 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că soluția legislativă cuprinsă de acestea a mai format obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.
22. Prin Decizia nr. 50 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 19 iunie 2024, paragrafele 13-20, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care este atributul exclusiv al legiuitorului, în acest sens fiind art. 126 alin. (2) din Constituție, normă potrivit căreia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul a consacrat în mod expres, în materia cererilor referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă și asigurări sociale, dublul grad de jurisdicție. Curtea a mai reținut că, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel. Întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, persoana beneficiază de o examinare în fond a cauzei sale atât în fața tribunalului, cât și în fața curții de apel.
23. Totodată, potrivit art. 156 (în vigoare la data sesizării Curții Constituționale) din Legea nr. 263/2010, prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, astfel încât pe calea recursului se realizează exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum este aceea a cererilor referitoare la asigurările sociale de muncă, să nu fie supuse recursului. În acest sens sunt Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existența unor reglementări diferențiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcție de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate.
24. În jurisprudența sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021, referitor la încălcarea art. 16 din Constituție coroborat cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că rațiunea instituirii unei singure căi de atac în materia analizată are în vedere specificul și implicațiile sociale ale conflictelor de muncă, precum și faptul că acestea se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a reglementat două grade de jurisdicție, respectiv o singură cale de atac — apelul. Stabilirea unor reguli diferențiate, ținând seama de specificul unor litigii sau chiar de situația particulară în care se află persoanele implicate, nu are semnificația instituirii unor privilegii ori discriminări.
25. Curtea nu a reținut nici critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție prin raportare la exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale. De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție.
26. Totodată, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.
27. Referitor la art. 634 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut că hotărârile definitive sunt titluri executorii indiferent de instanța care le-a pronunțat. Hotărârile definitive enumerate în cuprinsul acestui text de lege sunt, într-o exprimare succintă, acele hotărâri care nu mai pot fi atacate nici cu apel, nici cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru declararea căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor.
Hotărârile care nu mai pot fi atacate cu apel și recurs sunt definitive de la data pronunțării lor. Hotărârile care pot fi atacate cu apel, fără ca părțile să exercite calea de atac, devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului. Hotărârile care pot fi atacate cu recurs, fără ca părțile să exercite calea de atac, devin definitive la data expirării termenului de exercitare a recursului. Data rămânerii definitive a hotărârii este data expirării termenului de exercitare a căii de atac și în cazul în care apelul, respectiv recursul sunt respinse ca tardive. În cazul exercitării căii de atac, hotărârea din apel, nesupusă recursului, și hotărârea din recurs devin definitive la data pronunțării.
28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Alexandru Țăranu în Dosarul nr. 3.496/120/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că prevederile art. 72 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și ale art. 634 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.


