Pe scurt
- Trei instituții au aprobat împreună planul de măsuri pentru lanțurile de aprovizionare locale ale viitoarelor parcuri eoliene din Marea Neagră: opt măsuri concrete, cu instituții responsabile și orizont de timp.
- Documentul recunoaște deschis ce lipsește: nu există nici măcar o inventariere a capacităților industriale care ar putea produce piese pentru sectorul offshore, nici o bază de date a firmelor interesate.
- Ministerul Energiei va analiza dacă poate cere, în documentațiile de concesiune, folosirea furnizorilor români și transferul de know-how, în limitele regulilor europene de concurență.
Publicat: M. Of. nr. 705 din 25 august 2026
Intră în vigoare: 25 august 2026
România a terminat de scris ultimul dintre cele trei planuri pe care Legea energiei eoliene offshore le cerea înainte ca primele turbine să ajungă în Marea Neagră: după planul pentru porturi și cel pentru forța de muncă, a apărut și cel pentru industria care ar urma să livreze piesele. Ordinul comun al ministrului energiei, al ministrului transporturilor și infrastructurii și al președintelui Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 705 din 25 august 2026. Cele trei documente se leagă între ele: planul de față trimite explicit la planul pentru infrastructura portuară, adoptat în aplicarea art. 47 din aceeași lege.
Temeiul este art. 48 din Legea nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore, care obligă autoritățile să sprijine dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare locale. Obiectivele scrise în lege sunt patru: creșterea valorii adăugate produse în România, consolidarea capacităților industriale, integrarea firmelor românești în lanțurile regionale și europene și dezvoltarea competențelor.
Planul a fost elaborat de un grup de lucru interministerial coordonat de Ministerul Energiei, cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ai Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și ai Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră, prescurtată ACROO în textul actului.
Două zile mai târziu, Guvernul a aprobat și lista celor trei perimetre eoliene care pot fi date în concesiune în Marea Neagră, cu o capacitate estimată de 3.100 MW.
Regulile după care se scot la licitație perimetrele au apărut între timp, împreună cu redevența și taxele datorate statului.
Efectele pe care le produce
Un al doilea plan de măsuri, semnat de aceleași instituții, se ocupă de durata autorizării: de la 24 la 12 luni, dar fără vreo consecință pentru termenele depășite.
Primul efect este un inventar care abia urmează să se facă. Planul constată direct că nu există în prezent o inventariere unitară, distinctă și actualizată a capacităților industriale dedicate producției de echipamente pentru energia eoliană offshore. Prima măsură, programul național de sprijin pentru conversia capacităților industriale, începe tocmai cu această inventariere, inclusiv în industria navală, siderurgică și electrotehnică.
Al doilea efect este o listă de opt măsuri operaționale, fiecare cu blocajul pe care îl adresează, instrumentele de implementare, instituția responsabilă și orizontul de timp. Tabelul final din anexă le sintetizează: sprijin pentru conversia capacităților industriale, analiza mecanismelor de finanțare, analiza necesităților logistice portuare, program de certificare și standardizare, corelarea competențelor cu formarea forței de muncă, mecanism de promovare a furnizorilor români, digitalizarea fluxurilor logistice și administrative și corelarea concesiunilor offshore cu dezvoltarea industriei locale.
Al treilea efect privește concesiunile. Ministerul Energiei, împreună cu ACROO, va analiza posibilitatea de a introduce în documentațiile de concesiune și în procedurile competitive cerințe privind implicarea furnizorilor locali, criterii de evaluare care ajută lanțurile locale și cerințe de transfer de know-how. Condiția este respectarea principiilor de concurență loială, nediscriminare, proporționalitate și compatibilitate cu legislația europeană privind achizițiile, ajutorul de stat și piața internă.
Al patrulea efect este certificarea. Programul național de certificare și standardizare offshore urmărește sprijinirea firmelor pentru obținerea certificărilor ISO, IEC, DNV și HSE și pentru auditarea capacităților industriale, ca să poată intra în lanțurile internaționale de furnizori.
Al cincilea efect ține de porturi. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu autoritățile portuare, va analiza necesitățile de producție, preasamblare, depozitare și logistică, adaptarea echipamentelor portuare la manipularea componentelor eoliene, oportunitatea dezvoltării unor activități industriale în proximitatea porturilor și conectivitatea cu rețelele de transport.
Al șaselea efect este digitalizarea. Un program dedicat vizează procedurile de autorizare, fluxurile vamale, trasabilitatea transporturilor speciale și schimbul de date între instituții și firme, cu implicarea Oficiului pentru Licență Industrială și a ANAF, alături de autoritățile portuare.
Al șaptelea efect este promovarea firmelor românești. Mecanismul prevăzut include platforme B2B, misiuni economice și baze de date sectoriale, cu scopul declarat de a crea parteneriate și societăți mixte cu investitorii.
Al optulea efect este monitorizarea. Planul prevede indicatori de performanță pe cele trei obiective, de la numărul de firme locale integrate în lanțuri și investițiile atrase, până la numărul de operatori certificați și gradul de integrare în proiecte regionale, plus raportare periodică și actualizarea planului.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Prima schimbare este completarea trilogiei. Legea nr. 121/2024 cerea trei planuri distincte: unul pentru infrastructura portuară, la art. 47, unul pentru lanțurile de aprovizionare, la art. 48, și unul pentru formarea forței de muncă, la art. 49. Planul pentru porturi și cel pentru calificarea meseriilor offshore apăruseră deja. Acesta îl închide pe al treilea.
A doua schimbare este trecerea de la grup de lucru la document asumat. Grupul interinstituțional exista din 2025, constituit prin Ordinul nr. 781/1.801/1.823/1.770/2025. Ce a produs el devine acum act normativ publicat, cu responsabilități nominale pe instituții.
A treia schimbare este recunoașterea oficială a blocajelor. Planul le enumeră pe șase categorii: financiare, de infrastructură, industriale, de calificare, administrative și de piață. Sunt scrise fără menajamente: capacitate portuară insuficientă, adâncime insuficientă a canalelor și bazinelor, lipsa conexiunilor multimodale, deficit de sudori, electricieni, ingineri și tehnicieni offshore, proceduri birocratice și fragmentarea competențelor între autorități.
A patra schimbare privește reglementarea autorizării. Planul constată că regulile aplicabile azi sunt adaptate din sectorul petrolier offshore sau din regimul general al activităților maritime și portuare și nu reflectă specificul eolienei offshore, de la instalarea fundațiilor și a turbinelor până la cablurile submarine. Lipsesc și ghidurile tehnice care să spună ce avize sunt necesare și în ce ordine.
A cincea schimbare este intrarea Oficiului pentru Licență Industrială în ecuație. Planul îi dă un rol la simplificarea și digitalizarea procedurilor de autorizare și la monitorizarea termenelor, în limitele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/2022 privind licența industrială unică.
Ce nu se schimbă este lipsa unui buget dedicat. Sursele de finanțare rămân enumerate generic: bugetul de stat prin bugetele instituțiilor implicate, fonduri europene nerambursabile, instrumente financiare europene și surse private, inclusiv prin cooperare public-privată.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Firmele din construcții metalice, construcții navale, inginerie și logistică au acum un document oficial care le numește printre potențialii furnizori ai sectorului.
- Fiecare dintre cele opt măsuri are instituție responsabilă și orizont de timp, deci se poate urmări cine ce trebuie să facă.
- Analiza posibilității de a cere furnizori locali în documentațiile de concesiune este cel mai concret instrument din tot planul.
- Blocajele sunt descrise fără ocolișuri, inclusiv adâncimea insuficientă a bazinelor portuare și lipsa procedurilor de autorizare adaptate.
- Planul se leagă explicit de celelalte două, pe porturi și pe forța de muncă, deci nu se suprapune peste ele.
- Certificările vizate sunt numite concret, ISO, IEC, DNV și HSE, ceea ce dă firmelor o țintă clară.
Ce rămâne o problemă
- Majoritatea măsurilor sunt analize, inventarieri și consultări, nu decizii cu efect imediat pentru o firmă.
- Orizontul de timp e exprimat prin „scurt”, „mediu” și „lung”, fără date calendaristice.
- Nu există un buget alocat, doar o listă de surse posibile de finanțare.
- Cerințele privind furnizorii locali rămân condiționate de compatibilitatea cu dreptul european, deci nu e sigur că vor putea fi introduse.
- Indicatorii de performanță sunt enunțați ca titluri, fără valori-țintă și fără termene de raportare.
- Planul recunoaște că nu se cunoaște nici volumul viitor al proiectelor offshore, ceea ce face greu de fundamentat orice investiție privată.
Sfaturi utile
- Dacă firma dumneavoastră lucrează în construcții metalice, construcții navale, inginerie, logistică portuară sau mentenanță industrială, urmăriți anunțurile Ministerului Economiei privind inventarierea capacităților. Prima măsură din plan începe cu această cartografiere, iar cine nu apare în ea nu va fi luat în calcul.
- Începeți din timp procesul de certificare. Planul numește explicit ISO, IEC, DNV și HSE, iar certificarea durează luni, nu săptămâni.
- Dacă recrutați personal tehnic, corelați planul de angajări cu meseriile numite ca deficitare: sudori, electricieni, ingineri și tehnicieni offshore, personal de operare și mentenanță.
- Urmăriți documentațiile de concesiune care vor fi publicate de Ministerul Energiei și ACROO. Acolo se va vedea dacă cerințele privind furnizorii locali au trecut sau nu de testul de compatibilitate europeană.
- Dacă sunteți o firmă mică, căutați parteneriate cu operatori mari. Planul menționează expres cooperarea dintre întreprinderile mari și IMM-urile cu potențial de integrare în lanțuri.
- Universitățile și institutele de cercetare pot folosi capitolul despre cercetare și inovare ca argument în cererile de finanțare: structuri și materiale avansate, tehnologii de instalare, mentenanță predictivă și soluții pentru operare în mediu marin sunt numite ca priorități.
- Verificați dacă activitatea dumneavoastră intră sub incidența licenței industriale unice. Oficiul pentru Licență Industrială are un rol explicit în simplificarea autorizărilor din acest sector.
Întrebări frecvente
Planul acesta aduce bani firmelor?
Ce înseamnă lanț de aprovizionare local, în acest context?
Se pot impune furnizori români în proiectele offshore?
Ce instituție coordonează?
Când se aplică măsurile?
Ce legătură are cu celelalte planuri din Legea nr. 121/2024?
Există deja o listă a firmelor care pot furniza?
Erori și neconcordanțe în textul publicat
- Planul preia doar trei dintre cele patru obiective ale art. 48. La pct. 1.1, actul citează integral obiectivele legale, între care „stimularea ocupării forței de muncă și dezvoltarea competențelor necesare acestui sector”. Capitolul 3 reține însă numai trei obiective proprii, iar indicatorii de la pct. 7.1 sunt structurați pe literele a), b) și c), adică exact pe acele trei. Rezultatul este că măsura M5, dedicată în întregime competențelor, nu are niciun indicator de urmărire, deși pct. 8.1 anunță „crearea și menținerea de locuri de muncă” printre beneficiile așteptate.
- Instituțiile responsabile nu coincid cu cele din grupul de lucru. La pct. 1.2, Ministerul Educației și Cercetării și Oficiul pentru Licență Industrială apar doar ca posibili invitați la lucrările grupului, iar Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, ANAF și autoritățile portuare nu sunt menționate deloc. Toate acestea figurează la cap. 5 și în tabelul final ca instituții responsabile de măsuri. În plus, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, căruia îi revin cinci dintre cele opt măsuri, nu este emitent al ordinului, deși a semnat Ordinul nr. 781/1.801/1.823/1.770/2025 prin care s-a constituit grupul.
- Certificarea HSE nu are obiect identificabil. Pct. 5.2.4 cere sprijinirea firmelor pentru „obținerea certificărilor ISO, IEC, DNV și HSE”. Primele trei trimit la organizații de standardizare sau la un organism de certificare, în timp ce HSE este un domeniu, sănătate, securitate și mediu, nu un emitent de certificate. Capitolul 9 confirmă asta: la pct. 6 înșiră „standarde și ghiduri” pentru siguranța în operațiuni maritime și protecția mediului marin, fără să numească nicio organizație care le emite și niciun indicativ.
- Tabelul final schimbă instrumentul măsurii M7. La pct. 5.2.7, programul de digitalizare are ca instrumente de implementare „fonduri europene pentru digitalizare, buget de stat”, singura trimitere concretă la o sursă de bani din tot planul. În tabelul de sinteză, aceleași instrumente devin „instrumente și programe disponibile pentru digitalizare, în condițiile cadrului legal aplicabil”. Tot acolo, rândul 7 este singurul din tabel care nu numește instituțiile responsabile, ci trimite înapoi la pct. 5.2.7.
- Aceeași constatare, cu două întinderi diferite. Pct. 2.1 spune că lipsește inventarierea capacităților industriale „dedicate exclusiv” producției de echipamente pentru eoliana offshore, ceea ce, într-un sector care nu a început, e de la sine înțeles. Pct. 4.3 reia constatarea, dar despre capacitățile „relevante” pentru sector, care e cu totul altceva. Măsura M1 pornește de la a doua formulare, nu de la prima.
Analiza redacției
Cea mai valoroasă parte a acestui plan este inventarul lucrurilor care lipsesc. Pct. 2.1 și 2.2 recunosc că nu există nici o cartografiere a capacităților industriale care ar putea lucra pentru sectorul offshore, nici o bază de date a firmelor interesate, iar cap. 4 continuă în același ton: adâncime insuficientă a canalelor și a bazinelor portuare, terenuri indisponibile în jurul porturilor fiindcă acestea sunt prinse în zona urbană, reglementări de autorizare adaptate din sectorul petrolier offshore care nu acoperă instalarea fundațiilor, a turbinelor și a cablurilor submarine, și absența unor ghiduri care să spună ce avize sunt necesare și în ce ordine. Un document public care își începe demonstrația de aici este mai util decât unul care anunță ținte.
De la constatare mai departe însă, planul rămâne un plan de a face planuri. Din cele opt măsuri operaționale, șase au ca instrument de implementare analize, inventarieri, studii sau consultări, iar cele două care menționează bani, M4 și M7, o fac prin formula „programe și instrumente de sprijin disponibile”. Calendarul de la pct. 6.3 lucrează cu termen scurt, mediu și lung fără să spună nicăieri câte luni înseamnă fiecare, iar în tabelul final șapte măsuri din opt primesc același orizont, „scurt-mediu”. Ordonarea priorităților dispare astfel exact în locul unde ar fi trebuit să apară.
Măsura care ar putea schimba efectiv șansele unei firme românești este M8, cerințele de conținut local în documentațiile de concesiune. Aici textul se contrazice singur, într-un mod care merită citit de două ori. Prima parte a pct. 5.2.8 afirmă că integrarea unor cerințe privind utilizarea furnizorilor locali și transferul de know-how „este posibilă”, cu respectarea principiilor de concurență loială, nediscriminare, proporționalitate și compatibilitate europeană. Descrierea măsurii care urmează imediat constă în „analizarea posibilității introducerii” acelorași cerințe. Actul cuprinde, în același punct, și concluzia, și anunțul că urmează să se studieze concluzia, fără vreun termen până la care analiza să se încheie.
Ultima slăbiciune este a monitorizării. Pct. 7.2 prevede „raportare periodică, realizată de instituțiile responsabile”, dar nu spune nici cui se raportează, nici la ce interval, nici dacă rezultatul devine public. Indicatorii de la pct. 7.1 sunt enunțați ca titluri, fără valoare de pornire și fără țintă, așa că „numărul de întreprinderi locale integrate în lanțurile de aprovizionare” poate fi la fel de bine zero peste trei ani, fără ca cineva să fie în neregulă. Grupul de lucru interinstituțional continuă să existe potrivit pct. 1.2, dar planul nu îi atribuie primirea rapoartelor și nici sarcina de a propune actualizarea, deși pct. 7.2 anunță că planul „va putea fi actualizat periodic”.
Ce ar trebui schimbat
- Un termen și o formă publică pentru inventarul de la M1. Măsura ar trebui să prevadă un termen, de exemplu șase luni de la publicare, și obligația de a publica lista rezultată pe site-ul Ministerului Economiei, cu o procedură prin care o firmă poate cere includerea. În practică, un producător de structuri metalice ar ști dacă figurează în catalogul pe baza căruia se fundamentează măsurile de sprijin și ar avea cum să intre în el.
- Definirea în luni a termenului scurt, mediu și lung. Pct. 6.3 ar trebui să spună o singură dată ce înseamnă fiecare, de exemplu până la 12, până la 36 și peste 36 de luni. În practică, în 2027 s-ar putea spune care măsură a întârziat, ceea ce acum e imposibil.
- Valori de referință și ținte pentru indicatorii de la pct. 7.1, plus un indicator pentru obiectivul lipsă. Fiecare indicator ar trebui să aibă o valoare de pornire și una urmărită, iar setul ar trebui completat cu un indicator de ocupare și calificare, corespunzător celui de al patrulea obiectiv din art. 48 și măsurii M5. În practică, monitorizarea ar măsura ceva, nu ar descrie.
- Destinatar și frecvență pentru raportare. Pct. 7.2 ar trebui să prevadă un raport anual al grupului de lucru interinstituțional, transmis coordonatorului și publicat. În practică, stadiul celor opt măsuri ar putea fi verificat din afara instituțiilor, nu doar între ele.
- Un termen de decizie pentru conținutul local. Pct. 5.2.8 ar trebui să fixeze data până la care analiza juridică se încheie și se publică, anterioară lansării primei proceduri competitive de concesiune. În practică, un investitor și un furnizor ar ști înainte de licitație dacă documentația va conține cerințe privind furnizorii locali, în loc să afle odată cu ea.
- O listă de standarde cu indicative, nu de familii. Capitolul 9 ar trebui să numească standardele efectiv cerute pe piața offshore, cu indicativ și an, iar pct. 5.2.4 să înlocuiască referirea la „certificările HSE” cu certificările care se pot obține în realitate. În practică, o firmă ar putea calcula cât costă și cât durează alinierea, ceea ce astăzi nu se poate deduce din text.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 705 din 25 august 2026 16 pagini PDF, 111 KB actul începe la pagina 5
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Se încarcă textul actului…
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.