Abonamente elevi: CCR respinge excepția Județului Arad

Pe scurt

Guvernul avea dreptul să plafoneze tariful abonamentelor elevilor navetiști. Curtea Constituțională a României a respins, cu unanimitate de voturi, excepția ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad și a constatat că art. 84 alin. (3^2)-(3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Argumentul reținut, la paragraful 18: autonomia locală nu înseamnă competență exclusivă, iar transportul elevilor e o chestiune de interes național, deci legiuitorul putea trece stabilirea tarifului la Guvern.
Întrebarea de la care a pornit procesul rămâne fără răspuns de la Curte. Județul Arad nu avea nimic cu plafonul în sine. Reproșul lui era că nicio normă nu îi spunea din ce buget se acoperă diferența dintre costul real al transportului și tariful fixat prin hotărâre de Guvern. Paragraful 22 închide subiectul în trei rânduri: problema e de interpretare și aplicare a Legii nr. 92/2007, o chestiune pentru instanțele care judecă fondul, nu pentru controlul de constituționalitate.
Textele declarate constituționale nu mai existau de șase ani și opt luni la data publicării deciziei. Au fost abrogate la 11 februarie 2020, prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2020, iar art. 84 în întregime a dispărut la 3 septembrie 2023, odată cu partea din Legea nr. 1/2011 înlocuită de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Regimul de azi e altul: art. 83 din Legea nr. 198/2023 prevede gratuitate, nu plafon de tarif.
2.446 de zile au trecut între abrogarea textelor, 11 februarie 2020, și publicarea deciziei care le declară constituționale, 23 octombrie 2026. Din ele, 190 de zile sunt doar intervalul dintre pronunțare, 16 aprilie 2026, și publicare, iar decizia devine obligatorie abia de la publicare.

Act: Decizia Curții Constituționale a României nr. 357 din 16 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (3²)-(3⁴) din Legea educației naționale nr. 1/2011
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 23 octombrie 2026, paginile 2-5
Pronunțată: 16 aprilie 2026, cu unanimitate de voturi, într-un complet de șapte judecători
Definitivă și general obligatorie: 23 octombrie 2026, data publicării

Un județ a fost obligat să plătească operatorului de transport diferența dintre costul real al unei curse școlare și tariful pe care Guvernul i-l impunea prin hotărâre, apoi a cerut Curții Constituționale să constate că așa nu se poate. Prin Decizia nr. 357 din 16 aprilie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 23 octombrie 2026, un complet de șapte judecători a respins excepția, cu unanimitate de voturi, și a constatat că textele criticate erau constituționale. Pentru Consiliul Județean Arad, concluzia e familiară: și primăria din Hârșova a pierdut acum două luni, pe aproape același raționament, când a susținut că nu poate fi obligată din bugetul local să ajute la plata facturii de apă fără ca legea să îi dea și banii.

Excepția a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad în Dosarul nr. 2.289/108/2018 al Tribunalului Arad, Secția a II-a civilă, într-un litigiu în care județul era pârât și i se cerea plata unor diferențe de tarif la transportul rutier al elevilor. Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții, iar Curtea Constituțională a ajuns să fie sesizată abia prin Decizia civilă nr. 123/R din 26 mai 2020 a Curții de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, care a admis recursul. Dosarul a primit la Curte numărul 671D/2020. Între sesizare și pronunțare au trecut 2.151 de zile, adică cinci ani și aproape unsprezece luni.

Miezul criticii nu era plafonul, ci golul de lângă el. Art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 prevedea că elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu primesc decontarea cheltuielilor de transport din bugetul ministerului educației, pe bază de abonament, în limita a 50 de kilometri. Alineatele criticate adăugau că tariful maxim per kilometru al acelui abonament se stabilește prin hotărâre de Guvern, că metodologia de calcul se aprobă la fel, și că operatorul rutier e obligat să emită abonamentele și să asigure transportul. Tarifele au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 și menținute prin Hotărârea Guvernului nr. 639/2017. Ce lipsea era un singur rând: cine acoperă diferența dintre tariful impus și costul real al cursei. Consilierul juridic Daniel Jurj, care a reprezentat județul în ședință, a susținut că, dacă tariful e impus de o autoritate, aceea ar trebui să suporte și diferența. Reprezentantul Ministerului Public, procurorul Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, a cerut respingerea ca inadmisibilă, pe motiv că sediul materiei subvenției e art. 42 din Legea nr. 92/2007, nu textele atacate.

Efectele pe care le produce

Pentru elevi și pentru părinți, zero. Decizia privește texte scoase din vigoare în februarie 2020 și un mecanism de plată care nu mai există. Niciun abonament nu se scumpește, niciun drum spre liceu nu se schimbă din 23 octombrie 2026.

Pentru unitățile administrativ-teritoriale aflate încă în proces, efectul e direct și neplăcut. Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la publicare, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deci din 23 octombrie 2026 nicio instanță nu mai poate reține că plafonarea tarifului prin hotărâre de Guvern ar fi fost neconstituțională. Apărarea construită pe autonomia locală și pe libertatea comerțului cade, iar litigiile pornite de operatorii de transport pentru recuperarea diferențelor de tarif din perioada 2016-2019 se judecă mai departe pe textele legii, nu pe Constituție.

Al doilea efect e mai subtil și ține de ce a refuzat Curtea să facă. Paragraful 22 spune că nereglementarea autorității care plătește diferența, nereglementarea sursei de plată și plafonarea prețurilor sunt probleme de interpretare și aplicare a Legii nr. 92/2007, pe care le rezolvă instanțele de fond. Prin urmare, întrebarea practică rămâne deschisă în fiecare dosar, iar răspunsul se dă de la caz la caz, pe textul legii transportului.

Numai că textul acela nu e neutru. Art. 42 alin. (2) din Legea nr. 92/2007, exact articolul pe care procurorul l-a numit sediul materiei, prevede că acoperirea diferențelor dintre costurile operatorului și sumele efectiv încasate din vânzarea legitimațiilor de călătorie individuale „se asigură din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau ale județelor, după caz, până la nivelul tarifelor de vânzare către populație a legitimațiilor de călătorie individuale”. Altfel spus, trimiterea pe care Curtea o face către instanța de fond conduce la bugetul județean, iar județul a pierdut deopotrivă controlul de constituționalitate și terenul pe care a fost trimis. Partea care îi rămâne de folosit e tocmai limita din finalul alineatului: răspunderea bugetului local se oprește la nivelul tarifului de vânzare către populație, nu acoperă orice cost invocat de transportator.

Un al treilea efect privește operatorii. Obligația din alin. (3^4), aceea de a emite abonamente pentru elevi și de a asigura transportul, a fost și ea declarată constituțională. Pentru perioada de referință, un operator nu se poate apăra susținând că obligația însăși era contrară Constituției; îi rămâne discuția despre cuantumul diferenței și despre cine o datorează.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

În textul legii, prin această decizie, nimic. În jurul ei, aproape totul, iar asta e partea pe care un cititor grăbit o ratează.

Textele judecate au avut o viață scurtă. Au fost introduse în art. 84 din Legea nr. 1/2011 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2016 și modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 197/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 2 octombrie 2017. Abrogarea a venit prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2020 pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie 2020. Curtea a putut totuși să le examineze, pentru că Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a stabilit că intră în control și dispozițiile ieșite din vigoare, ale căror efecte juridice continuă să se producă.

Ordonanța de urgență nr. 15/2020 a rezolvat chiar problema pe care județul o ridicase în proces: a scos plafonul de tarif stabilit prin hotărâre de Guvern și a lăsat decontarea cheltuielilor de transport, în limita a 50 de kilometri, pe bugetul ministerului educației, pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport. Deci, în ordinea evenimentelor, Guvernul a desfăcut mecanismul criticat la 11 februarie 2020, Curtea de Apel Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu el la 26 mai 2020, adică 105 zile mai târziu, iar răspunsul a venit în 2026.

Peste asta se suprapune un strat mai adânc. Legea educației naționale nr. 1/2011 nu mai e legea învățământului preuniversitar: art. 84 a fost abrogat la 3 septembrie 2023, prin art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023. Cine caută azi art. 84 alin. (3^2) nu găsește nimic.

Regimul în vigoare acum stă în art. 83 din Legea nr. 198/2023, rescris prin Legea nr. 12/2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 15 ianuarie 2026, și el funcționează pe altă logică. Alineatul (1) nu mai vorbește despre un tarif maxim, ci despre gratuitate: elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat „beneficiază de gratuitate, în condițiile legii”, la transportul public local, metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul și feroviar clasa a II-a, pe tot parcursul anului școlar, în condițiile unei hotărâri de Guvern inițiate de ministerul educației împreună cu ministerul transporturilor. Pentru transportul rutier județean și interjudețean, art. 83 alin. (2) lit. b) spune limpede din ce buget se plătește: „de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin DJIP/DMBIP, către operatorii de transport public”, adică prin direcțiile județene de învățământ preuniversitar, direct către transportator. Aceeași formulă se repetă la lit. b^1), pentru elevii de primar și gimnaziu care nu pot fi școlarizați în comuna sau orașul de domiciliu, și la lit. b^2), pentru elevii din învățământul special și vocațional.

Golul care a produs procesul de la Arad e astfel acoperit, și în direcția opusă celei pe care județul o ceruse în instanță. Astăzi plătește statul, prin ministerul educației, nu bugetul județean. În plus, art. 83 alin. (5) mută relația pe terenul contractual: „Prin contractele de serviciu public se asigură compensarea operatorilor de transport de către autoritățile contractante pentru obligațiile de serviciu public aferente gratuității elevilor”, iar nerespectarea gratuității de către operator se sancționează cu încetarea de drept a contractului. Pentru elevii care nu au deloc transport public, art. 83 prevede o sumă forfetară lunară, stabilită anual prin hotărâre a consiliului județean cu avizul conform al autorității de reglementare a serviciilor comunitare, finanțată tot de la bugetul de stat prin bugetul ministerului educației.

Un singur element al vechiului mecanism nu a fost curățat. Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 și Hotărârea Guvernului nr. 639/2017 au rămas fără temei legal de la 11 februarie 2020, când alineatele care le ceruseră au fost abrogate, dar nu au fost abrogate expres nici atunci, nici la intrarea în vigoare a Legii nr. 198/2023. Pe portalul legislativ al Ministerului Justiției, cele două hotărâri nu purtau, la 23 octombrie 2026, nicio mențiune de abrogare, deși art. 4 al Hotărârii nr. 863/2016 își limitase singur tarifele la 30 iunie 2023. Pentru un judecător care stabilește azi ce tarif se aplica în 2018, asta înseamnă muncă de arheologie, nu de citire.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

Fixează, cu unanimitate de voturi, un reper util în afara acestui dosar: autonomia locală nu exclude reglementări unitare la nivel central în domenii de interes național, iar transportul elevilor e unul dintre ele.
Explică de ce plafonul era justificat, sprijinindu-se pe Decizia nr. 657 din 17 octombrie 2019, unde decontarea transportului fusese calificată drept formă de protecție socială a copiilor, în sensul art. 32 și 49 din Constituție.
Semnalează expres, la paragraful 16, că textele erau abrogate și arată temeiul pe care le-a examinat totuși, deci cititorul nu rămâne cu impresia că judecă dreptul în vigoare.
Trimite discuția despre sursa banilor acolo unde există probe și contracte, la instanța de fond, nu o tranșează abstract pentru toate județele deodată.
Nu are opinii separate și nu are opinie concurentă, deci e improbabil să fie reconsiderată pe aceeași cale în viitorul apropiat.
Pentru operatorii de transport, confirmă că obligația de a emite abonamente pentru elevi era constituțională, ceea ce scurtează apărările formale în dosarele rămase.

Ce rămâne o problemă

Dispozitivul declară textele constituționale „în raport cu criticile formulate”, deși paragraful 22 spune că o parte a criticilor nici nu a fost examinată. Un cititor care se oprește la dispozitiv crede că întrebarea despre sursa banilor a primit un răspuns.
Soluția procedurală e amestecată: procurorul ceruse inadmisibilitate exact pentru criticile pe care Curtea le-a calificat ca fiind de interpretare, iar Curtea le-a respins totuși ca neîntemeiate, fără să explice de ce nu le-a separat.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată în replică, din 19 martie 2026, în Cauza C-770/24, e consemnată la paragraful 5 împreună cu mențiunea că s-a depus o copie la dosar, apoi nu mai apare nicăieri în considerente.
190 de zile între pronunțare și publicare, pe un dosar în care instanța de fond aștepta răspunsul. Legea nu prevede niciun termen de publicare pentru deciziile Curții.
Decizia se sprijină, la paragraful 18, pe o decizie proprie nepublicată la data pronunțării, identificată doar prin număr, dată și paragraf, fără dosar și fără obiect, deci neverificabilă de cititor în acel moment.
Nicio autoritate chemată să își spună punctul de vedere, președinții celor două Camere, Guvernul și Avocatul Poporului, nu a răspuns, iar Curtea nu comentează asta, deși era vorba despre un gol de reglementare imputat chiar legiuitorului.

Sfaturi utile

Dacă aveți un proces pe diferențe de tarif la abonamentele elevilor din perioada 2016-2019, scoateți din apărare argumentul de neconstituționalitate. Din 23 octombrie 2026 nu mai are șanse și consumă termene.
Mutați discuția pe art. 42 alin. (2) din Legea nr. 92/2007 și pe limita din finalul lui: bugetul local sau județean acoperă diferența numai până la nivelul tarifelor de vânzare către populație, nu orice cost prezentat de operator.
Verificați ce scrie în hotărârea de dare în administrare sau în contractul de delegare: potrivit art. 42 alin. (3) din Legea nr. 92/2007, acolo se stabilesc condițiile concrete de acoperire a costurilor. Acela e documentul care decide, nu o presupunere despre intenția legiuitorului.
Pentru anul școlar în curs, nu căutați răspunsul în această decizie. Regimul aplicabil e art. 83 din Legea nr. 198/2023, în forma dată de Legea nr. 12/2026, plus normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 810/2023.
Părinții care nu primesc decontarea să ceară explicația în scris de la direcția județeană de învățământ preuniversitar, nu de la primărie. Art. 83 alin. (2) lit. b) pune plata la bugetul de stat, prin ministerul educației, iar direcția e cea care o face către operator.
Operatorii care semnează contracte de serviciu public să citească art. 83 alin. (5) înainte: nerespectarea gratuității elevilor se sancționează cu încetarea de drept a contractului, nu cu amendă.

Întrebări frecvente

Ce a decis exact Curtea Constituțională?

A respins ca neîntemeiată excepția ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad și a constatat că art. 84 alin. (3^2)-(3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Textele permiteau Guvernului să stabilească prin hotărâre tariful maxim per kilometru al abonamentului de transport pentru elevi și obligau operatorul rutier să emită acele abonamente.

Decizia schimbă ceva pentru elevii care fac naveta acum?

Nu. Textele analizate au fost abrogate la 11 februarie 2020, iar art. 84 din Legea nr. 1/2011 a fost abrogat în întregime la 3 septembrie 2023. Transportul elevilor e reglementat azi de art. 83 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care prevede gratuitate la transportul public, nu un tarif maxim plafonat.

Cine plătește, în regimul de azi, transportul elevilor?

Pentru transportul rutier județean și interjudețean, art. 83 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 198/2023, în forma dată de Legea nr. 12/2026, prevede plata de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului educației, prin direcțiile județene de învățământ preuniversitar, direct către operatorii de transport public. Pentru gratuitatea din contractele de serviciu public, alin. (5) prevede compensarea operatorilor de către autoritățile contractante.

Și cine plătea diferența în perioada din litigiu, 2016-2019?

Curtea nu răspunde, pentru că a calificat întrebarea drept problemă de interpretare a Legii nr. 92/2007, de competența instanței de fond. Art. 42 alin. (2) din acea lege pune acoperirea diferenței în bugetele locale sau județene, dar numai până la nivelul tarifelor de vânzare către populație, iar art. 42 alin. (3) lasă condițiile concrete pe hotărârea de dare în administrare sau pe contractul de delegare.

Textele mai pot fi atacate din nou la Curtea Constituțională?

O respingere ca neîntemeiată nu echivalează cu o interdicție definitivă, dar închide calea pentru criticile formulate așa. Cine ar mai ataca aceleași alineate ar trebui să invoce alte texte din Constituție sau un alt raționament. În practică, discuția nu mai are obiect: alineatele au fost abrogate în 2020 și pot produce efecte doar în litigiile pornite pentru perioada în care au fost în vigoare.

Ce s-a întâmplat cu hotărârile de Guvern care fixau tariful?

Hotărârea Guvernului nr. 863/2016, care a aprobat metodologia de calcul și tariful maxim per kilometru, și Hotărârea Guvernului nr. 639/2017, care i-a modificat art. 4, au rămas fără temei legal de la 11 februarie 2020, odată cu abrogarea alineatelor care le ceruseră. La 23 octombrie 2026 nu purtau însă nicio mențiune de abrogare expresă pe portalul legislativ al Ministerului Justiției.

Analiza redacției

Decizia e corect construită pe ce și-a propus să facă și aproape inutilă pentru cine a început procesul. Partea de constituționalitate e scurtă, limpede și se sprijină pe jurisprudență veche și solidă: autonomia locală nu e independență, iar un domeniu de interes național poate primi reglementare unitară. Problema e că Județul Arad nu a venit la Curte să afle dacă Guvernul putea plafona un tarif. A venit să afle de ce i se cere să plătească o diferență pe care nicio normă nu i-o atribuie. La întrebarea asta, Curtea răspunde cu o calificare procedurală, apoi închide dosarul.

Cel mai greu element nu se vede citind actul de la cap la coadă. Apare când pui decizia lângă cea pe care ea însăși o invocă. Paragraful 18 își împrumută raționamentul din Decizia nr. 573 din 6 noiembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 27 aprilie 2026. Acolo, autorii excepției erau tocmai operatorii de transport, iar Curtea a respins ca inadmisibilă critica privind art. 84 alin. (3^4), obligația de a emite abonamente, examinând pe fond doar alin. (3^1)-(3^3). Aici, la cererea județului care plătește, același alin. (3^4) e judecat pe fond și declarat constituțional. Cele două fețe ale aceluiași mecanism, transportatorul care pierde bani și autoritatea căreia i se cere să acopere pierderea, au primit deci două răspunsuri procedurale diferite pe exact același text, la cinci luni distanță. Rezultatul practic e că niciuna nu a obținut un răspuns la întrebarea de fond, iar textul care o conține, art. 42 din Legea nr. 92/2007, nu a ajuns niciodată în fața Curții.

Al doilea element concret e cronologia, și ea spune ceva despre utilitatea controlului de constituționalitate pe texte moarte. Guvernul a abrogat alineatele criticate la 11 februarie 2020. Curtea de Apel Timișoara a trimis dosarul la Curtea Constituțională pe 26 mai 2020, 105 zile mai târziu, adică un recurs admis pentru a supune controlului o normă pe care legiuitorul delegat o scosese deja. Pronunțarea a venit după 2.151 de zile, publicarea după alte 190, iar între abrogare și publicare s-au adunat 2.446 de zile. În tot acest timp, mecanismul a fost abrogat și apoi înlocuit de două ori: prin Ordonanța de urgență nr. 15/2020 și apoi prin art. 83 din Legea nr. 198/2023, rescris la rândul lui în ianuarie 2026. Decizia ajunge la cititor ca un document de istorie legislativă, cu un singur efect viu, acela de a închide o apărare în dosarele rămase pe rol.

Al treilea element e un gol de motivare, nu de soluție. La paragraful 5 se consemnează că reprezentantul autoarei a invocat o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 19 martie 2026 și a depus o copie la dosar, susținând că independența operatorilor în stabilirea tarifului nu poate fi îngrădită prin acte normative. Considerentele, paragrafele 18-22, nu o menționează deloc. Un argument de drept al Uniunii Europene, adus în ședință cu document la dosar, merita cel puțin un rând de respingere: fie că nu e aplicabil transportului rutier de persoane, fie că privește alt raport juridic. Tăcerea lasă deschisă exact ruta pe care o nouă excepție o va încerca.

Ce ar trebui schimbat

Dispozitivul să spună ce a examinat și ce nu. Formula „constituționale în raport cu criticile formulate” acoperă, aici, și criticile pe care paragraful 22 le declară în afara controlului de constituționalitate. O frază care le separă ar scuti instanța de fond de o discuție despre întinderea efectelor deciziei și ar împiedica invocarea ei ca răspuns la o întrebare pe care Curtea a refuzat să o pună.
Criticile calificate ca fiind de interpretare să primească soluția procedurală potrivită, inadmisibilitatea, nu o respingere pe fond. Procurorul ceruse exact asta. O soluție dublă, inadmisibilă pe o parte și neîntemeiată pe restul, ar arăta fără echivoc ce a rămas de judecat la Arad și ce nu.
Argumentul de drept al Uniunii Europene să fie tratat, chiar și în două rânduri. O respingere motivată ar închide ruta, pe când ignorarea ei o lasă deschisă și garantează o excepție identică într-un alt dosar, cu alți ani de procedură.
Trimiterea la o decizie proprie nepublicată să poarte numărul dosarului și obiectul. Cu ele, orice parte ar vedea imediat că Decizia nr. 573/2025 a venit de la operatorii de transport și că acolo alin. (3^4) a primit inadmisibilitate. Fără ele, cititorul ia pe încredere un raționament pe care nu îl poate verifica la data pronunțării.
Legea nr. 47/1992 să prevadă un termen de publicare a deciziilor, calculat de la pronunțare. Cele 190 de zile de aici au ținut o instanță de fond în așteptare fără niciun temei procedural, iar efectul obligatoriu începe oricum de la publicare, nu de la pronunțare. Un termen de 30 de zile ar alinia momentul deciziei cu momentul în care ea devine utilizabilă.
Guvernul să abroge expres Hotărârea nr. 863/2016 și Hotărârea nr. 639/2017 și să actualizeze normele din Hotărârea nr. 810/2023. Primele două sunt fără temei de peste șase ani, iar art. II din Legea nr. 12/2026 a cerut modificarea normelor metodologice în 90 de zile, adică până la 15 aprilie 2026, fără ca portalul legislativ să arate, la 23 octombrie 2026, o asemenea modificare. Curățate, ele ar scuti judecătorii care stabilesc azi tariful aplicabil în 2018 de reconstituirea unui lanț de acte pe care nimeni nu l-a închis.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 23 octombrie 2026, paginile 2-5 8 pagini PDF, 80 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficial Descarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia Curții Constituționale a României nr. 357 din 16 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (3^2)-(3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011

EMITENT: Curtea Constituțională a României

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 23 octombrie 2026, paginile 2-5

Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (3²)-(3⁴) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad în Dosarul nr. 2.289/108/2018 al Tribunalului Arad — Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 671D/2020.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției, consilier juridic Daniel Jurj, cu împuternicire de reprezentare depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul consilierului juridic prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că prin art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 s-a instituit obligația decontării cheltuielilor de transport ale elevilor din bugetul Ministerului Educației. Prin textele de lege criticate s-a impus operatorilor de transport practicarea unor tarife stabilite prin hotărâre a Guvernului fără a se aloca subvenții care să acopere diferența dintre costurile reale suportate și costurile impuse prin hotărârea menționată, ceea ce aduce atingere art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție. De asemenea, se aduce atingere și art. 120 alin. (1) din Constituție, fiind afectată autonomia locală, deoarece autoritățile publice locale care gestionează transportul public nu pot să își exercite atribuțiile în mod concret, să stabilească tarifele operatorilor din transport și să acorde subvenții. În condițiile în care tariful este impus de o autoritate, aceasta ar trebui să suporte diferențele de cost, adică să acorde subvenții.

Abrogarea textelor de lege criticate, precum și lipsa comunicării la dosar a punctelor de vedere solicitate autorităților publice se datorează tocmai unei recunoașteri implicite a neconstituționalității acestora.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând că interesul autoarei excepției determinat de calitatea sa nu îl reprezintă tariful maximal stabilit prin textele supuse controlului, ci subscripția ce reprezintă diferența dintre costul stabilit de operatorii de transport și tariful maximal amintit. Or, sediul materiei în ceea ce privește subvenția îl reprezintă art. 42 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, iar nu textele de lege criticate.

5. Reprezentantul autoarei, având cuvântul în replică, arată că a fost obligat să acorde operatorului legal de transport diferența de tarif tocmai din cauza dispozițiilor legale criticate. De asemenea, menționează că prin Hotărârea din 19 martie 2026, pronunțată în Cauza C-770/24 DB InfraGO and DB RegioNetz Infrastruktur, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că independența operatorilor de transport în stabilirea tarifului nu poate fi îngrădită prin acte normative, așa cum s-a întâmplat prin textele de lege criticate. În sensul celor menționate, reprezentantul autoarei depune o copie de pe hotărârea anterior invocată.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Decizia civilă nr. 123/R din 26 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.289/108/2018/a2, Curtea de Apel Timișoara — Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (3²)-(3⁴) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Excepția a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad într-o cauză având ca obiect obligarea autoarei excepției la plata unor diferențe de tarif aplicabile transportului rutier al elevilor. Curtea Constituțională a fost sesizată în urma admiterii recursului împotriva sentinței civile prin care Tribunalul Arad — Secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței constituționale.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că, potrivit art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, în limita a 50 de km. Prin textele de lege criticate se impune însă operatorilor de transport practicarea tarifelor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, menținute prin Hotărârea Guvernului nr. 639/2017 privind modificarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 863/2016, fără a li se aloca acestora subvențiile reprezentând diferența dintre costurile transportului și încasările obținute din aplicarea tarifului stabilit de Guvern. Aplicarea acestor tarife constituie o obligație impusă prin art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, valabilă pentru toți operatorii care prestează servicii de transport, indiferent dacă aceștia efectuează sau nu efectuează un serviciu de transport subvenționat. Totodată, Guvernul nu a stabilit în sarcina căror autorități revine acordarea subvenției pentru diferența dintre tariful abonamentului pentru elevi și costurile efective suportate de transportator. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, „în condițiile în care în transportul local se acordă facilități de transport uneia sau mai multor categorii de persoane, serviciul prin care se realizează transportul respectiv se consideră serviciu public subvenționat de transport”. Exercitarea competențelor de către administrația publică locală se realizează în condițiile art. 6 din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, cu respectarea principiilor enumerate la art. 3 din același act normativ. Transferul de competențe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora, iar finanțarea competențelor delegate este asigurată în totalitate de către administrația publică centrală. În acest context, textele de lege criticate încalcă principiul autonomiei locale financiare, așa cum este prevăzut de art. 16 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care reglementează cu privire la dreptul unităților administrativ-teritoriale la resurse financiare suficiente pe care le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, în baza și în limitele prevăzute de lege. Acest principiu presupune libertatea unităților administrativ-teritoriale de a-și efectua cheltuielile prevăzute în limita veniturilor aprobate prin bugetul local.

8. Dacă obligația de a acoperi diferențele de preț pentru abonamentele elevilor revine autorităților publice locale, în speță Consiliului Județean Arad, în baza descentralizării unor activități, ar fi fost necesar ca Guvernul să aloce/să asigure resursele financiare necesare realizării acestora, conform art. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și art. 6 din Legea-cadru nr. 195/2006.

9. Autoarea arată că, potrivit art. 14 din Legea nr. 273/2006, nicio cheltuială din fondurile publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare. Legiuitorul nu a stabilit însă care va fi sursa de acoperire a diferențelor de preț, respectiv nu a indicat în mod expres că autoritățile publice locale vor fi obligate la plata diferențelor rezultate în urma practicării tarifului maximal de către operatorii de transport și nici nu a asigurat în bugetul local (în speță, în bugetul Consiliului Județean Arad) resursele financiare acoperirii acestor cheltuieli.

Astfel, prin derogare de la art. 43 lit. b) din Legea nr. 92/2007, prin textele de lege criticate este restricționat dreptul autorităților publice de a stabili în mod liber prețul pentru transportul public local a cărui gestionare se află în competența lor, fără a asigura subvenția necesară.

10. Principiile care asigură funcționarea eficientă a mecanismelor economiei de piață sunt: garantarea și dezvoltarea proprietății; formarea liberă (liberalizarea) tuturor categoriilor de prețuri; menținerea unui prag funcțional al proceselor de agregare structurală a proprietății din economie și intervenția statului exclusiv prin instrumentele economiei de ajustare. Astfel, operatorii de transport ar trebui să își reglementeze în mod liber prețul călătoriilor, pe bază de cerere și ofertă și pe baza eficienței serviciului efectuat. Dacă prin lege se impune operatorilor de transport aplicarea unor tarife speciale privind abonamentele elevilor, fără a li se acorda subvenții, se restricționează dreptul operatorilor de transport de a-și stabili tarifele în mod liber, pe baza costurilor reale. Mai mult, prin impunerea practicării unor tarife nu se asigură nici protecția concurenței reale. Aceste prevederi legale încalcă principiul liberalizării prețurilor, deoarece prin impunerea unor tarife maxime prestabilite de Guvern operatorii de transport nu au dreptul să practice și să încaseze alte tarife mai mari cu privire la abonamentele elevilor, nici autoritățile administrației publice locale nu au dreptul să aprobe tarife mai mari decât cele stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 și Hotărârea Guvernului nr. 639/2017, ceea ce duce la încălcarea economiei de piață și a libertății comerțului.

11. Curtea de Apel Timișoara — Secția a II-a civilă arată că dispozițiile legale criticate de pârâtă nu ridică o problemă de constituționalitate, ci o problemă de interpretare, împrejurarea că aceste dispoziții nu prevăd în mod expres sursa de finanțare a diferențelor de tarif pentru abonamentele elevilor navetiști nu determină eo ipso concluzia că acestea se suportă din bugetul local, deoarece textele criticate trebuie interpretate în sensul că sarcina suportării diferențelor de tarif revine autorității care a instituit subvenția.

12. Instituirea unor plafonări ale tarifelor abonamentelor elevilor navetiști nu încalcă principiile enunțate de prevederile constituționale invocate, întrucât nu înlătură dreptul operatorilor de transport la recuperarea diferențelor de tarif, ci dau satisfacție unui alt principiu constituțional — cel al garantării dreptului la învățătură, instituit prin art. 32 din Constituție.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorulraportor, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 84 alin. (3²)-(3⁴) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, modificate prin articolul unic din Legea nr. 197/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2016 pentru completarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și a art. 45 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum și pentru abrogarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 2 octombrie 2017.

Textele de lege criticate au fost abrogate prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2020 pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie

2020. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a reținut că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 84 alin. (3²)-(3⁴) din Legea educației naționale nr. 1/2011, care aveau următorul cuprins: — Art. 84: „(3²) Prin derogare de la prevederile art. 43 lit. b) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, tariful maxim per kilometru aferent abonamentului de transport rutier prevăzut la alin. (3) și (3¹) se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

(3³) Metodologia de calcul al tarifului maxim prevăzut la alin. (3²) și valorile aferente se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(3⁴) Operatorul de transport rutier are obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor și să asigure transportul rutier al elevilor potrivit prevederilor alin. (3²).”

17. În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 120 alin. (1) referitoare la principiile de bază ale administrației publice și în art. 135 alin. (1) referitor la economia României și alin. (2) lit. a) privind libertatea comerțului din Constituție.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra unor critici similare s-a pronunțat prin Decizia nr. 573 din 6 noiembrie 2025*), paragraful 20, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii. Cu acel prilej Curtea a reținut, făcând referire la jurisprudența sa, că principiul autonomiei locale nu exclude existența unor reglementări unitare la nivel central în domenii de interes național. De exemplu, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, Curtea a statuat că principiul autonomiei locale nu presupune totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. În cauză, transportul elevilor are un asemenea caracter, astfel încât este justificată opțiunea legiuitorului de a da în competența Guvernului stabilirea elementelor mai sus arătate.

19. Distinct de cele reținute în decizia antereferită, Curtea observă, cu acest prilej, că textele de lege criticate au fost introduse în Legea nr. 1/2011 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2016 și modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 197/2017. Potrivit art. 84 alin. (3) și (3¹) din Legea nr. 1/2011 (în vigoare în perioada relevantă pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată), elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. De asemenea, elevilor de nivel liceal care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/ specializarea solicitat/solicitată li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Potrivit textelor de lege criticate, tariful maxim per kilometru aferent abonamentului de transport rutier prevăzut la art. 84 alin. (3) și

(3¹) din Legea nr. 1/2011 se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

20. Curtea reține că prin dispozițiile legale criticate se instituie o excepție de la regula actualizării periodice prin indexare cu indicele de creștere a prețurilor de consum a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului public de transport local și județean de persoane, care se face prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. Aceste tarife, aplicabile pentru plata abonamentelor elevilor, nu se mai stabilesc potrivit procedurii de stabilire a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului public de transport local și județean de persoane, reglementată prin hotărârile de dare în administrare a serviciului, hotărâri ale autorităților publice locale, ci sunt calculate potrivit unei metodologii reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și menținute prin Hotărârea Guvernului nr. 639/2017 privind modificarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 863/2016.

21. Referitor la critica privind încălcarea, prin textele de lege supuse controlului, a art. 120 alin. (1) din Constituție sub aspectul restricționării dreptului autorităților publice de a stabili în mod liber prețul pentru transportul public local a cărui gestionare se află în competența lor, fără a reglementa expres faptul că autoritățile publice locale vor fi obligate la plata diferențelor rezultate și fără a asigura subvenția necesară, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (art. 91) și Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 (art. 3) (în vigoare în perioada de referință 2016-2019) s-au reglementat atribuțiile consiliilor județene în vederea realizării serviciilor publice de transport public județean care fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

De la aceste atribuții, prin textele de lege criticate se reglementează o excepție, în sensul că tarifele pentru plata abonamentelor elevilor sunt calculate potrivit unei metodologii reglementate prin hotărâre a Guvernului. Această excepție nu este însă de natură să încalce principiul autonomiei locale, deoarece nu exclude din competența consiliilor județene organizarea transportului public județean și a regulilor de stabilire a plății abonamentelor, ci privește o singură categorie de abonamente, și anume cele acordate elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu. Scopul acestei măsuri de protecție a fost reținut în Decizia nr. 657 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 1 noiembrie 2019, paragraful 14, în care Curtea a observat că facilitățile prevăzute de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, în speță decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, constituie o formă de protecție socială a copiilor și a tinerilor stabilită prin lege, în sensul normelor art. 32 și 49 din Constituție, instituită în scopul de a asigura dreptul la învățătură al acestora, respectiv realizarea învățământului general obligatoriu. Măsura astfel reglementată este menită, așadar, să dea substanță drepturilor constituționale menționate, respectiv obligațiilor pozitive asumate de stat pentru garantarea dreptului la învățătură și a regimului special de protecție a copiilor și a tinerilor.

22. Cu privire la celelalte critici formulate, respectiv nereglementarea în mod expres cu privire la autoritatea care plătește diferența dintre valorile fixe stabilite prin hotărâre a Guvernului și cele stabilite prin abonamentele standard, nereglementarea surselor de plată a diferențelor și încălcarea art. 135 din Constituție prin plafonarea prețurilor, Curtea constată că acestea nu reprezintă probleme de constituționalitate, ci de interpretare și aplicare a Legii nr. 92/2007 de către instanțele care soluționează fondul cauzei.

*) Decizia Curții Constituționale nr. 573 din 6 noiembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 27 aprilie 2026.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad în Dosarul nr. 2.289/108/2018 al Tribunalului Arad — Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 84 alin. (3²)-(3⁴) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara — Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Pentru magistrat-asistent Cristina Cătălina Turcu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 23 octombrie 2026, paginile 2-5

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.