Transport interjudețean: interdicția de îmbarcare, anulată

Q: Ce anume a fost anulat?

Art. 551 alin. (10) din normele metodologice ale transporturilor rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, introdus prin art. I pct. 9 din Ordinul nr. 132/2025. Alineatul permitea, în județul capătului de traseu de plecare, numai îmbarcarea călătorilor care mergeau spre stații din județele de tranzit sau din județul de sosire.

Pe scurt

De la 6 octombrie 2026, un autocar interjudețean nu mai poate refuza un călător pentru că acesta coboară într-o stație din județul de plecare. Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat regula care interzicea asta, introdusă în martie 2025 ca art. 55¹ alin. (10) din normele metodologice ale transporturilor rutiere. Anularea unui act normativ este general obligatorie, deci nu se oprește la cele opt firme care au dat ministerul în judecată.
Cine e vizat. Operatorii de transport rutier de persoane cu licențe de traseu interjudețene, șoferii lor, autogările și inspectorii care îi controlează, iar în primul rând călătorii care urcă în județul de plecare și coboară în același județ. Printre ei, persoanele cu bilete gratuite emise de alte instituții: veteranii, invalizii și văduvele de război, în temeiul Legii nr. 44/1994, și persoanele cu dizabilități, în temeiul Legii nr. 448/2006.
Regula a funcționat 580 de zile. Ordinul care a introdus-o a intrat în vigoare pe 5 martie 2025, iar hotărârea de anulare a fost pronunțată pe 19 martie 2026, definitivă din aceeași zi, și publicată pe 6 octombrie 2026. În cele 201 de zile dintre pronunțare și publicare, interdicția s-a aplicat în continuare.

Act: Decizia nr. 1.413 din 19 martie 2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, prin care se anulează art. I pct. 9 din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, în privința dispoziției prin care a fost introdus art. 55¹ alin. (10) în normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 6 octombrie 2026, paginile 14-16
Pronunțată: 19 martie 2026, de un complet de trei judecători, definitivă din aceeași zi
Produce efecte: 6 octombrie 2026, data publicării, și numai pentru viitor

Operatorii de transport interjudețean de persoane scapă, de la 6 octombrie 2026, de o regulă pe care ei înșiși o numeau imposibil de respectat: obligația de a nu îmbarca un călător dacă stația lui de coborâre se afla în județul din care pleca autocarul. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul a opt societăți de transport, a casat sentința primei instanțe și, în rejudecare, a anulat dispoziția, prin Decizia nr. 1.413 din 19 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 6 octombrie 2026. Firmele de transport rutier au mai primit în 2026 și o reducere a compensației la acciza pentru motorină, de la 85 la 43 de bani pe litru, deci anul nu le-a fost ușor pe partea de costuri.

Textul anulat suna așa: „Pe raza administrativ-teritorială a județului unde este situat capătul de traseu de plecare este permisă numai îmbarcarea călătorilor pentru stațiile din județele de tranzit, respectiv pentru stațiile situate pe raza administrativ-teritorială a județului în care este situat capătul de traseu de sosire.” Pe înțelesul unui om care așteaptă în stație, dispoziția spunea că dacă autocarul pleacă din Brașov spre Constanța, un călător din Făgăraș care vrea să ajungă la Codlea, adică în același județ, nu poate urca, în timp ce unul care urcă la Ploiești și coboară tot în Prahova poate.

Dispoziția fusese introdusă prin art. I pct. 9 din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 5 martie 2025, act care a adăugat în normele metodologice un articol nou, art. 55¹, cu 16 alineate. Ordinul a intrat în vigoare la data publicării, iar normele metodologice sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, date în aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

Opt societăți cu răspundere limitată au cerut, pe 5 mai 2025, anularea dispoziției și suspendarea ei. Curtea de apel le-a respins acțiunea ca neîntemeiată prin Sentința nr. 151 din 28 mai 2025, la 23 de zile de la înregistrarea cererii, reținând că limitarea nu contravine ordonanței și că justificarea ministerului, respectarea limitelor teritoriale ale fiecărui tip de transport și egalitatea între operatorii interjudețeni și cei județeni care merg pe același traseu, este rezonabilă. Reclamantele au făcut recurs. Ministerul a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare, excepție pe care Înalta Curte a respins-o, apreciind că motivele se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, adică încălcarea normelor de drept material.

Pe fond, instanța supremă a pornit de la cele două dispoziții invocate de reclamante. Art. 3 pct. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 definește transportul rutier interjudețean ca fiind cel care se efectuează între capătul de traseu de plecare și cel de destinație, situate pe teritoriul a două județe diferite, cu sau fără tranzitarea altora, iar art. 36 din aceeași ordonanță reglementează licențele de traseu pentru serviciile regulate interjudețene. Instanța supremă a constatat că niciuna dintre ele nu stabilește vreo restricție teritorială privind urcarea sau coborârea pasagerilor în stațiile aflate pe traseu.

De aici concluzia de principiu: un ordin de ministru dat în aplicarea unei ordonanțe nu poate adăuga la ea. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă spune, la art. 4, că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Interdicția de îmbarcare în primul județ tranzitat, cel de plecare, restrângea caracterul unitar al licenței de traseu, adică adăuga o condiție pe care ordonanța nu o conține.

Al doilea motiv este o lipsă de logică internă a măsurii. Ministerul a invocat protejarea mediului concurențial și a operatorilor de transport județean. Judecătorii au observat că, dacă acesta ar fi fost scopul, interdicția ar fi trebuit să vizeze stațiile din toate județele tranzitate, nu doar pe cele din județul de plecare. Așa cum era scrisă, norma îi dezavantaja nejustificat pe călătorii și pe operatorii din județul de plecare, în special din județele de graniță, în timp ce un călător urcat într-un județ de tranzit putea coborî liniștit în același județ.

Al treilea motiv ține de practică. Șoferul nu poate împiedica un pasager să coboare într-o stație autorizată de pe traseu. Prima instanță răspunsese că obligația de a îmbarca doar pasageri cu destinația în afara județului este corelată cu obligația de a încasa prețul biletului până la destinația declarată, iar la o situație neprevăzută șoferul poate permite coborârea mai devreme. Instanța de recurs a respins raționamentul: ar însemna că un călător e „constrâns” să achite o cursă interjudețeană, deși destinația lui e în același județ, numai ca să poată urca, deci să plătească un serviciu de care nu beneficiază.

În fine, instanța a dat dreptate reclamantelor și în privința beneficiarilor de gratuități. Biletele veteranilor, invalizilor și văduvelor de război și cele ale persoanelor cu dizabilități sunt emise de autoritățile competente, iar operatorul privat e obligat să le accepte la îmbarcare. Aplicarea alineatului anulat l-ar fi obligat să refuze o persoană protejată prin lege specială pentru motivul că stația ei de coborâre e în același județ.

Numele celor opt societăți, denumirea curții de apel și numărul dosarului sunt anonimizate în textul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, așa cum se procedează la hotărârile instanțelor de contencios administrativ trimise la publicare.

Efectele pe care le produce

Primul efect este că interdicția dispare pentru toți, nu doar pentru cele opt reclamante. Art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 spune că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ „sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor” și că se publică obligatoriu, după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I. Publicarea din 6 octombrie 2026 este pasul care aduce anularea la cunoștința tuturor, inclusiv a operatorilor care nu au fost părți în proces.

Al doilea efect este unul de biletărie. Un operator poate vinde din nou bilete pentru stații aflate în județul capătului de traseu de plecare, iar un pasager nu mai trebuie să declare o destinație din alt județ ca să poată urca. Cade și riscul invers, acela ca o persoană cu bilet gratuit emis de o autoritate să fie lăsată în stație.

Al treilea efect este limitat la un singur alineat. Celelalte 15 alineate ale art. 55¹ rămân în vigoare: platforma informatică a Autorității Rutiere Române, formula de calcul a autobuzelor de rezervă, obligația de a amplasa capetele de traseu în autogări licențiate, vechimea maximă de 9 ani a autobuzelor nominalizate, termenele de 60 de zile pentru schimbarea autogării. Hotărârea nu le atinge.

Al patrulea efect este o trimitere rămasă în aer. Art. 54¹ alin. (1) din aceleași norme metodologice, introdus prin pct. 7 al aceluiași ordin, condiționează valabilitatea licenței de traseu de respectarea art. 55¹ alin. (10). Alineatul la care trimite nu mai există, deci condiția rămâne fără obiect, iar un control nu se mai poate sprijini pe ea.

Al cincilea efect privește trecutul, iar aici hotărârea e mai puțin generoasă decât pare. Anularea are putere numai pentru viitor, deci sumele încasate sau refuzurile de îmbarcare din perioada 5 martie 2025-5 octombrie 2026 nu se desfac automat. În plus, prin Decizia nr. 208 din 9 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 10 iulie 2025, Curtea Constituțională a constatat că art. 23 din Legea nr. 554/2004 este neconstituțional în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015 a Înaltei Curți, potrivit căreia anularea unui act normativ se aplica și în litigiile pendinte privind acte individuale emise în baza lui. Un operator amendat cât timp regula era în vigoare nu se poate deci bizui doar pe anulare.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Până la 5 martie 2025, normele metodologice nu conțineau nicio restricție teritorială la îmbarcare. Licența de traseu era un document unitar pentru toată cursa, iar operatorul vindea bilete pentru orice stație din graficul de circulație.

Ordinul nr. 132/2025 a rescris o bună parte din capitolul transportului de persoane: a abrogat articolele 53 alin. (1), 54, 55, 57, 63, 64 și 67 și a introdus în locul lor articole noi, legate de platforma informatică a rețelei de mobilitate rutieră națională. Printre ele a intrat și art. 55¹ alin. (10), care a transformat județul de plecare într-o zonă în care îmbarcarea depindea de destinația declarată de călător.

De la 6 octombrie 2026, situația revine la cea de dinainte pe acest punct, dar nu pe celelalte. Platforma informatică, licența pe cursă, rețeaua de mobilitate rutieră națională și restul regulilor introduse în 2025 rămân cum sunt. Ce se schimbă e doar criteriul teritorial la urcarea în autocar.

Se schimbă și argumentul pe care ministerul se putea sprijini. Prima instanță îl acceptase: separarea teritorială a tipurilor de transport ar fi un mijloc rezonabil de a proteja operatorii județeni. Instanța supremă l-a respins pe fond, nu pe formă, reținând că măsura nu răspunde scopului declarat, pentru că nu acoperă toate județele tranzitate.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

Dispare o obligație pe care operatorul nu putea să o ducă la îndeplinire, fiindcă șoferul nu are cum să împiedice coborârea într-o stație autorizată.
Călătorii din județul de plecare pot cumpăra din nou bilete pentru stații din același județ, fără să plătească o cursă până în alt județ.
Persoanele cu gratuități la transport nu mai riscă să fie refuzate la îmbarcare pe un criteriu de județ.
Operatorii din județele de graniță nu mai sunt dezavantajați față de cei care prind trasee cu multe județe de tranzit.
Hotărârea stabilește limpede că normele metodologice nu pot adăuga condiții de valabilitate pe care ordonanța nu le prevede.

Ce rămâne o problemă

Anularea are efect numai pentru viitor, deci biletele plătite în plus și refuzurile de îmbarcare din cele 580 de zile cât regula a funcționat nu se întorc de la sine.
Între pronunțare, pe 19 martie 2026, și publicare, pe 6 octombrie 2026, au trecut 201 de zile în care dispoziția anulată s-a aplicat în continuare.
Art. 54¹ alin. (1) din norme condiționează în continuare valabilitatea licenței de traseu de un alineat care nu mai există.
Problema de fond, suprapunerea dintre cursele județene și cele interjudețene, rămâne nerezolvată, iar ministerul poate reveni cu o reglementare făcută la nivelul potrivit.
Textul oficial al normelor metodologice va mai conține un timp alineatul anulat, pentru că nicio dispoziție nu obligă emitentul să îl scoate într-un termen anume.

Sfaturi utile

Dacă ești operator de transport interjudețean, scoate din instrucțiunile pentru șoferi și din regulile de vânzare a biletelor orice referire la interdicția de îmbarcare pentru stații din județul de plecare. Ea nu mai are temei după 6 octombrie 2026.
Dacă ești controlat și inspectorul invocă art. 54¹ alin. (1) din norme, cere-i să arate ce condiție a fost încălcată: trimiterea din acel alineat duce la art. 55¹ alin. (10), care a fost anulat prin hotărâre definitivă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 6 octombrie 2026.
Dacă ești călător și ți se refuză urcarea pe motiv că destinația ta e în același județ, invocă publicarea hotărârii. Anularea unui act normativ este general obligatorie, nu doar pentru firmele care au câștigat procesul.
Dacă ai bilet gratuit emis în temeiul Legii nr. 44/1994 sau al Legii nr. 448/2006, nu accepți un refuz bazat pe județul stației de coborâre; operatorul este obligat să primească biletul la îmbarcare.
Dacă ai un litigiu sau o amendă din perioada în care regula era în vigoare, discută separat cu un avocat: anularea are putere numai pentru viitor, iar efectul ei asupra actelor individuale deja emise a fost restrâns prin Decizia Curții Constituționale nr. 208/2025.
Verifică forma actualizată a normelor metodologice înainte de a te baza pe un text găsit online. Alineatul anulat poate apărea încă în variantele neactualizate.

Întrebări frecvente

Ce anume a fost anulat?

Art. 55¹ alin. (10) din normele metodologice ale transporturilor rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, introdus prin art. I pct. 9 din Ordinul nr. 132/2025. Alineatul permitea, în județul capătului de traseu de plecare, numai îmbarcarea călătorilor care mergeau spre stații din județele de tranzit sau din județul de sosire.

Regula a căzut doar pentru cele opt firme care au dat în judecată ministerul?

Nu. Potrivit art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârile definitive prin care se anulează un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Efectul se întinde la toți operatorii și la toți călătorii.

De când nu se mai aplică interdicția?

De la 6 octombrie 2026, data publicării hotărârii. Decizia a fost pronunțată pe 19 martie 2026 și era definitivă din acea zi, dar publicarea, cerută de art. 23 din Legea nr. 554/2004, a venit după 201 de zile.

Pot cere banii înapoi pe biletele cumpărate degeaba?

Anularea are putere numai pentru viitor, deci nu există un mecanism automat de restituire. O cerere individuală rămâne posibilă, dar se judecă pe temeiuri proprii, nu pe efectul hotărârii.

Ce rămâne în vigoare din art. 55¹?

Celelalte 15 alineate: platforma informatică a Autorității Rutiere Române, datele pe care operatorii trebuie să le introducă, formula autobuzelor de rezervă, obligația de a amplasa capetele de traseu în autogări licențiate, condițiile pentru autobuzele nominalizate, inclusiv vechimea de cel mult 9 ani, și regulile pentru înființarea sau desființarea unei autogări.

Ce înseamnă transport rutier interjudețean?

Transportul între capătul de traseu de plecare și cel de destinație situate în două județe diferite, cu sau fără tranzitarea altor județe, potrivit art. 3 pct. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011. Transportul dintre București și alte județe este considerat interjudețean, cu excepția celui dintre București și localitățile din Ilfov, care este transport local.

Poate ministerul să reintroducă regula?

Nu prin norme metodologice cu același conținut, pentru că instanța a reținut că o asemenea restricție adaugă la ordonanță. O limitare de acest tip ar cere o modificare a Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, adoptată de Guvern sau de Parlament.

Analiza redacției

Hotărârea e bine construită pe partea de drept: o normă dată în aplicarea unei ordonanțe nu poate adăuga o condiție pe care ordonanța nu prevede, iar o restricție justificată prin protecția concurenței nu poate acoperi doar primul județ din traseu. Ce iese prost e cronologia. Cererea a fost înregistrată pe 5 mai 2025, curtea de apel a respins-o în 23 de zile, recursul a durat 295 de zile, iar publicarea încă 201. Etapa cea mai rapidă a fost singura cu soluție greșită, iar din cele 519 de zile scurse între înregistrarea cererii și publicare, 201, adică 38,7%, s-au consumat după ce dispoziția fusese deja anulată definitiv. Socotit de la intrarea în vigoare a ordinului, pe 5 martie 2025, interdicția a produs efecte 580 de zile.

A doua observație nu se vede citind decizia. Același Ordin nr. 132/2025 a introdus, prin pct. 7, și art. 54¹ alin. (1) din norme, care spune că licența de traseu e valabilă numai dacă transportul se face la orele și în zilele din graficul de circulație, „respectiv dacă transportul este efectuat cu respectarea prevederilor art. 55¹ alin. (10)”. Art. 36 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 conține numai prima condiție, cea privind orele și zilele. A doua a fost adăugată de normele metodologice, exact mecanismul pentru care Înalta Curte a anulat alineatul (10). Reclamantele nu au cerut anularea pct. 7, deci viciul supraviețuiește, iar valabilitatea licenței de traseu rămâne legată, în textul normelor, de un alineat care nu mai există.

Un amănunt de citare merită semnalat, fără consecință asupra soluției. Hotărârea invocă „art. 4 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 … republicată” pentru regula potrivit căreia actele date în executarea legilor se emit în limitele actului pe care îl aplică. În forma republicată a legii, regula stă la art. 4 alin. (3), iar alin. (2) se referă la categoriile de acte normative și la normele de competență. Textul citat de instanță există și spune ce i se atribuie, dar la alt alineat.

Cel mai interesant rămâne însă ce nu rezolvă hotărârea. Problema reală pe care ministerul a vrut să o rezolve, suprapunerea dintre cursele județene și cele interjudețene pe același drum, e autentică, iar instanța nu a spus că nu există, ci doar că nu se tratează așa și nu la acest nivel. Pe 6 octombrie 2026 operatorii interjudețeni recâștigă o piață din care fuseseră scoși printr-un ordin, iar operatorii județeni o pierd printr-o hotărâre judecătorească la care nu au fost părți.

Ce ar trebui schimbat

Scoaterea trimiterii din art. 54¹ alin. (1). Un ordin de modificare care elimină condiția legată de alineatul anulat ar închide un text care astăzi trimite în gol și pe care un control l-ar putea invoca oricum.
Un termen în care emitentul publică forma actualizată a actului. Fără el, alineatul anulat rămâne în textul normelor metodologice pe durată nedeterminată, iar cine citește actul nu află că nu se mai aplică.
Un termen pentru publicarea hotărârilor de anulare. Art. 23 din Legea nr. 554/2004 cere publicarea „după motivare, la solicitarea instanțelor”, fără limită de timp; cele 201 de zile din acest dosar au fost zile în care o normă anulată a produs efecte.
Tratarea suprapunerii de trasee la nivelul ordonanței. Dacă protejarea operatorilor județeni e un obiectiv real, el cere o normă în Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, aplicabilă tuturor județelor tranzitate, nu doar celui de plecare.
O clauză expresă pentru beneficiarii de gratuități. O dispoziție care spune că niciun criteriu de îmbarcare nu se opune biletelor emise în temeiul Legii nr. 44/1994 și al Legii nr. 448/2006 ar scuti operatorul de obligații contradictorii, oricare ar fi regula viitoare.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 6 octombrie 2026, paginile 14-16 16 pagini PDF, 116 KB actul începe la pagina 14

Deschide PDF-ul oficial Descarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia nr. 1.413 din 19 martie 2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal

EMITENT: Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 6 octombrie 2026, paginile 14-16

ACTE ALE INSTANȚELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL D E C I Z I A Nr. 1.413 din 19 martie 2026 Dosar nr. x/45/2025 Președinte: Carmen Ilie — judecător Gabriela Bogasiu — judecător Liliana Vișan — judecător Miron Cornel Olaru — magistrat-asistent S-a luat în examinare recursul formulat de recurentele-reclamante A SRL, B SRL, C SRL, D SRL, E SRL, F SRL, G SRL și H SRL împotriva Sentinței nr. 151 din 28 mai 2025 a Curții de Apel I. — Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât M.T.I., prin consilier juridic, lipsind recurentele-reclamante A SRL, B SRL, C SRL, D SRL, E SRL, F SRL, G SRL și H SRL. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând faptul că recursul a fost formulat cu respectarea termenului prevăzut de lege, fiind timbrat, că intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, comunicată recurentelor, care au depus note scrise și practică judiciară.

Înalta Curte acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare. Intimatul-pârât, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției nulității recursului, considerând că motivele de recurs nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege. Înalta Curte, deliberând, respinge excepția nulității recursului, apreciind că motivele invocate pot fi subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Nemaifiind cereri de formulat, Înalta Curte constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului. Intimatul-pârât, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prima instanță a fost învestită cu constatarea nelegalității dispozițiilor art. I pct. 9 din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, iar în susținerea pretențiilor lor recurentele-reclamante au invocat prevederile art. 3 pct. 47 și ale art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, pretinzând încălcarea celor din urmă. Așa cum a constatat instanța de fond, în mod corect, cele două articole se referă la transportul interjudețean de persoane și la condițiile în care se acordă și se retrage licența, impunându-se respingerea recursului.

Înalta Curte, luând act de susținerile părții, în conformitate cu dispozițiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat. Î N A L T A C U R T E, asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel I. — Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 5.05.2025, reclamantele E SRL, F SRL, D SRL, H SRL, A SRL, B SRL, C SRL și G SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, anularea art. I pct. 9 din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 5 martie 2025, în privința dispoziției prin care a fost introdus art. 55¹ alin. (10) în Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transportului și infrastructurii nr. 980/2011, și suspendarea executării acelorași dispoziții.

Prin Sentința nr. 151 din 28 mai 2025, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamante.

2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri reclamantele E SRL, F SRL, D SRL, H SRL, A SRL, B SRL, C SRL și G SRL au formulat recurs, solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. Au citat reclamantele dispozițiile art. 3 pct. 47 și ale art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare (OG nr. 27/2011), apreciind că dispozițiile art. 55¹ alin. (10) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului transportului și infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare, excedează/contravin reglementărilor cuprinse în OG nr. 27/2011, întrucât nici în definiția legală a noțiunii de transport rutier interjudețean și nici în celelalte prevederi legale nu există o limitare cu privire la îmbarcarea/debarcarea pasagerilor în stațiile amplasate pe traseu.

Judecătorul fondului a realizat o confuzie între condiția de validitate extrinsecă a competenței materiale de a emite anumite acte administrative și condițiile de validitate intrinseci care privesc conținutul respectivelor acte. Faptul că ministrul transporturilor și infrastructurii este abilitat să emită norme prin care să reglementeze serviciul de transport nu echivalează cu faptul că normele pot fi emise cu încălcarea cadrului prevăzut în actul normativ de nivel superior pentru aplicarea căruia au fost emise.

Raționamentul că limitarea îmbarcării pasagerilor a fost dispusă în vederea asigurării unui mediu concurențial corect între operatorii de transport interjudețean și operatorii de transport județean care efectuează cursa pe același traseu este incorect, întrucât prin dispozițiile contestate nu se interzice îmbarcarea pasagerilor pentru stații de destinație situate în același județ, ipoteză în care s-ar putea susține existența unei departajări între cele două tipuri de transport, interdicția vizând strict raza teritorială a județului în care se află capătul de traseu de plecare.

În cazul în care s-ar fi dorit evitarea suprapunerii între traseele județene și cele interjudețene în scopul asigurării unui mediu concurențial, interdicția ar fi trebuit să vizeze îmbarcarea/debarcarea din stații situate pe raza teritorială a tuturor județelor tranzitate de o cursă de transport interjudețean, și nu doar îmbarcarea/debarcarea între stațiile situate pe raza teritorială a județului în care se află capătul de traseu de plecare, norma criticată dezavantajându-i pe operatorii de transport din județele de graniță.

Prin interzicerea îmbarcării pasagerilor pentru călătorii către stațiile de destinație de pe raza administrativ-teritorială a județului în care este situat capătul de traseu de plecare, dispoziția normativă contestată instituie în sarcina operatorilor de transport rutier obligația de a interzice pasagerilor să coboare în stații situate în același județ cu capătul de traseu de plecare, obligație imposibil de dus la îndeplinire.

De asemenea, în cazul beneficiarilor de gratuități la transportul rutier (persoanele prevăzute de Legea nr. 44/1994 — veteranii, invalizii și văduvele de război sau de Legea nr. 448/2006 — persoanele cu dizabilități), agentul economic operator de transport nu are posibilitate de a limita îmbarcarea pasagerilor prin refuzul de a elibera bilete/legitimații de călătorie pentru stații de destinație amplasate pe raza teritorială a județului în care se află capătul de traseu de plecare, persoanele în cauză având dreptul să efectueze călătoria pe baza biletelor eliberate de alte entități.

3. Apărările formulate Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurente și a apărărilor intimatului-pârât, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, este fondat, pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii privește anularea art. I pct. 9 din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, în privința dispoziției prin care a fost introdus art. 55¹ alin. (10) în Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011.

Potrivit dispozițiilor contestate, „Pe raza administrativ-teritorială a județului unde este situat capătul de traseu de plecare este permisă numai îmbarcarea călătorilor pentru stațiile din județele de tranzit, respectiv pentru stațiile situate pe raza administrativ-teritorială a județului în care este situat capătul de traseu de sosire.” Recurentele-reclamante au susținut că norma menționată este nelegală pentru că ar contraveni art. 3 pct. 47 și art. 36 din OG nr. 27/2011, referitoare la definiția transportului rutier și la modul de efectuare a transportului public interjudețean, dispoziții care nu impun nicio restricție la întocmirea graficului de circulație.

Intimatul-pârât a apreciat că dispozițiile art. 55¹ din normele metodologice, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, corespund scopului desfășurării tuturor tipurilor de transport de persoane, care trebuie să respecte principiile consacrate de art. 1 din OG nr. 27/2011 (al liberei concurențe, al garantării accesului liber și nediscriminatoriu la piața transportului rutier, al protecției mediului înconjurător, al protejării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice).

Instanța de fond, în motivarea soluției de respingere a acțiunii, a reținut, în esență, că dispozițiile criticate nu contravin actului normativ de rang superior, OG nr. 27/2011, și că este rezonabilă justificarea adusă de pârât pentru introducerea limitării, respectarea limitelor teritoriale pentru fiecare tip de transport și asigurarea egalității între operatorii de transport interjudețean și județean care efectuează cursa pe același traseu, pentru a asigura un mediu corect din punct de vedere concurențial. De asemenea, a mai apreciat instanța că articolul vizat nu interzice coborârea pasagerilor pe teritoriul județului în care se află și stația de îmbarcare, ci doar îmbarcarea acestora dacă declară că intenționează să călătorească până la o stație situată în interiorul județului în care se află stația de plecare.

Înalta Curte reține că art. 3 pct. 47 din OG nr. 27/2011 definește transportul rutier prin prisma criteriului geografic, respectiv transportul care se efectuează între capătul de traseu de plecare și capătul de traseu de destinație situate în județe diferite, iar art. 36 din aceeași ordonanță reglementează serviciul public de transport. Niciuna dintre aceste dispoziții nu stabilește vreo restricție teritorială cu privire la operațiunile de urcare sau coborâre a pasagerilor în stațiile aflate pe traseu.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actele normative date în executarea legilor sau ordonanțelor se emit doar în limitele și în baza legii pe care o aplică. Însă, prin introducerea interdicției de îmbarcare/debarcare în interiorul primului județ tranzitat (cel de plecare), Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, prin introducerea art. 55¹ în normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, realizează o adăugare la dispoziția normativă superioară, prin faptul că restrânge caracterul unitar al licenței de traseu.

Restricția, astfel cum a fost formulată, se referă la libertatea călătorilor pe raza județului unde este situat punctul de plecare, fiindu-le interzis accesul în mijlocul de transport dacă stația de destinație se află situată în același județ. Doar călătorilor care urmează să coboare în stații situate în județele de tranzit sau în județul unde se află stația finală de pe traseu le este permis accesul în mijlocul de transport al operatorului rutier. Corelativ, operatorului de transport interjudețean i se impune să îmbarce doar călători care au ca destinație o stație din afara județului unde este situată stația de plecare. De asemenea, călătorii care se îmbarcă în stațiile din județele de tranzit pot călători chiar dacă ar coborî în același județ cu stația unde s-au îmbarcat.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a justificat măsura prin necesitatea protejării mediului concurențial și a operatorilor de transport județean. Însă instanța de control judiciar apreciază că această măsură duce la o discriminare nejustificată și nu răspunde scopului declarat al normei (evitarea suprapunerii și protejarea concurenței), pentru că interdicția ar fi trebuit aplicată în toate județele tranzitate de o cursă interjudețeană. Restricția privește doar raza teritorială a județului de plecare, dezavantajând, nejustificat, călătorii și operatorii de transport aflați în județul unde se află stația de plecare (în județul de graniță).

De asemenea, obiectiv, este greu de pus în aplicare o asemenea măsură, pentru că operatorul economic (șoferul acestuia) nu poate împiedica un pasager să coboare într-o stație autorizată de pe traseu, chiar dacă această stație se află în același județ cu stația de plecare. Nu poate fi primit punctul de vedere al primei instanțe că obligația de a îmbarca doar pasageri care călătoresc în afara județului de plecare este corelată cu obligația de a încasa contravaloarea biletului aferent destinației declarate și că, la apariția unei situații neanticipate de călător, șoferul poate permite debarcarea acestuia chiar în interiorul județului de plecare.

Dacă s-ar avea în vedere acest raționament, călătorul ar putea fi „constrâns” să achite o cursă interjudețeană, chiar dacă destinația sa se află în același județ, numai pentru a se putea îmbarca în mijlocul de transport. Faptul încasării contravalorii unui bilet interjudețean nu schimbă caracterul restrictiv al normei doar pentru că pasagerul (din diverse motive, după ce a achitat bilet pentru o stație din alt județ) ar putea coborî într-o stație din același județ cu stația de plecare.

Astfel, călătorul ar fi obligat să plătească pentru un serviciu de care nu beneficiază numai pentru a se putea îmbarca în mijlocul de transport, ceea ce contravine principiului protejării intereselor persoanelor fizice clamat de emitentul dispoziției contestate. Înalta Curte constată că este întemeiat și argumentul recurentelor-reclamante în sensul că articolul în discuție ar putea încălca drepturile recunoscute categoriilor de persoane protejate prin legi speciale (veteranii, invalizii și văduvele de război sau persoanele cu dizabilități), ale căror bilete de călătorie sunt emise de autoritățile competente, iar operatorul privat de transport este obligat să le accepte la îmbarcare.

Astfel, aplicarea art. 55¹ alin. (10) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011 ar obliga operatorul de transport să refuze îmbarcarea unei persoane protejate pe motiv că stația sa de coborâre se află în același județ cu stația de îmbarcare, ceea ce ar duce la încălcarea drepturilor acestor persoane. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că se impun admiterea acțiunii și anularea prevederilor art. 55¹ alin. (10) din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, introdus prin art. I pct. 9 din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, iar, în raport cu această soluție, nu se mai impune analiza cererii de suspendare a acelorași prevederi, anulate definitiv.

2. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și, rejudecând, va admite acțiunea și va anula dispozițiile contestate. P E N T R U A C E S T E M O T I V E În numele legii D E C I D E:

Admite recursul formulat de recurentele-reclamante A SRL, B SRL, C SRL, D SRL, E SRL, F SRL, G SRL și H SRL împotriva Sentinței nr. 151 din 28 mai 2025 a Curții de Apel I. — Secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, în rejudecare: Admite acțiunea reclamantelor formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Anulează art. I pct. 9 din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 5 martie 2025, în privința dispoziției prin care a fost introdus art. 55¹ alin. (10) în Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011.

Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 martie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. JUDECĂTOR CARMEN ILIE Magistrat-asistent, Miron Cornel Olaru

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 6 octombrie 2026, paginile 14-16

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.