Compania feroviară a statului va transporta și tehnica militară a armatei, pe timp de pace

Problema pe care o rezolvă hotărârea este una veche și foarte concretă: armata are nevoie de certitudinea că poate muta tehnică grea pe calea ferată atunci când decide ea, nu atunci când un operator de marfă are vagoane libere. Soluția aleasă, o singură literă nouă la art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.327/2024, este mai puternică decât pare. O sarcină înscrisă în actul de înființare nu se renegociază la schimbarea conducerii societății și nu poate fi refuzată pentru că un transport comercial ar fi mai profitabil în acea săptămână. Din acest punct de vedere, instrumentul e bine ales, iar redactarea e curată: obiectul („transporturi de tehnică și materiale militare”), beneficiarul („Ministerul Apărării Naționale”) și limita („pe timp de pace”) sunt toate în aceeași frază, fără trimiteri în lanț.

Ce lipsește nu ține de redactare, ci de faptul că obligația e creată fără contrapartida ei. Carpatica Feroviar România S.A. este o societate comercială care funcționează pe aceeași piață cu operatorii feroviari privați de marfă. Când statul îi scrie în actul constitutiv o sarcină pe care concurenții ei nu o au, apar imediat două întrebări la care textul nu răspunde. Prima: cine suportă costul, dacă transportul militar se face la tarif comercial, sub tarif sau gratuit. A doua, mai delicată: dacă se face sub cost, diferența devine o obligație de serviciu public care ar trebui compensată transparent, altfel apasă pe rezultatul societății; dacă se face peste cost, avem o sursă de venit garantată de stat, ceea ce schimbă poziția societății față de ceilalți operatori. Niciuna dintre variante nu e ilegală, dar niciuna nu poate fi aplicată corect fără să fie scrisă undeva.

A doua chestiune practică este de dotare. Tehnica militară grea nu se încarcă în vagoane obișnuite de marfă, ci pe platforme speciale, cu gabarit și sarcină pe osie potrivite, iar transporturile de acest tip cer autorizări și trasee dedicate. Hotărârea creează obligația fără să spună dacă societatea are astăzi acest parc, câte astfel de platforme deține și cât ar costa completarea lui. Societatea a fost înființată în 2024 cu bani veniți din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, iar la mai puțin de doi ani primește o misiune nouă fără nicio alocare care să o însoțească. E posibil ca răspunsul să existe într-o notă de fundamentare, dar nota nu se publică odată cu hotărârea, deci cititorul Monitorului Oficial nu are cum să îl verifice.

În fine, limitarea la timp de pace este corectă din punct de vedere juridic, pentru că situațiile de mobilizare și de război au reglementările lor, dar textul nu spune care sunt acelea. Cine citește art. 9 alin. (2) lit. e) în forma actualizată află unde se oprește obligația, nu și de unde începe cealaltă. O trimitere de o linie ar fi rezolvat asta fără să adauge nimic de fond.

Ce ar trebui schimbat

• Un alineat despre tarif și decontare, în același articol. Textul ar trebui să spună că transporturile prevăzute la lit. e) se execută pe baza unui contract-cadru încheiat cu Ministerul Apărării Naționale, la tarife stabilite prin ordin comun, cu decontare din bugetul ministerului. În practică, societatea ar ști în ce condiții facturează, iar ministerul ar putea bugeta anual suma, în loc să o negocieze la fiecare transport.
• O regulă de preaviz și de prioritate. Obligația „să asigure” nu spune în cât timp. Un termen minim de notificare, plus regula că solicitarea ministerului are prioritate față de contractele comerciale în derulare și că societatea nu răspunde față de clientul comercial pentru întârzierea astfel cauzată, ar face sarcina executabilă fără să transforme fiecare cerere a armatei într-un litigiu comercial.
• Trimiterea expresă la regimul aplicabil în afara timpului de pace. Adăugarea, în text, a actului care guvernează transporturile militare în situații de mobilizare, asediu sau război ar închide granița pe care hotărârea o deschide fără să o explice. Beneficiul e strict de lizibilitate, dar exact acolo unde contează, într-un act de înființare pe care îl citesc și partenerii comerciali ai societății.
• Publicarea inventarului de capacitate odată cu obligația. Câte platforme cu gabarit și sarcină pe osie potrivite pentru tehnică grea are societatea și cât din ele sunt operaționale sunt date care nu privesc securitatea națională, ci gradul de acoperire al unei sarcini publice. Fără ele, nu se poate spune dacă litera nouă produce un transport în plus sau doar o obligație pe hârtie.
• Raportarea anuală a volumului și a costului, în bugetul care oricum se aprobă prin hotărâre de Guvern. Bugetele de venituri și cheltuieli ale companiilor de stat se publică deja în Monitorul Oficial. O poziție distinctă pentru transporturile executate în temeiul lit. e), cu numărul lor și cu suma încasată sau cu pierderea suportată, ar arăta anual dacă mecanismul funcționează, fără să creeze nicio procedură nouă.