Pe scurt

  • Banii pe care îi ține o bancă pentru riscul operațional se calculează după o formulă fixă, iar acest regulament spune ce intră în ea. Capitalul cerut pentru riscul operațional este 12% din indicatorul de activitate, cât timp acesta rămâne sub un miliard de euro, 15% pentru partea dintre unu și treizeci de miliarde și 18% peste. La un indicator de activitate de 750 de milioane de euro, capitalul imobilizat numai pentru riscul operațional ajunge la 90 de milioane de euro.
  • Pierderile din fraude, erori și căderi de sistem se numără de la 23 septembrie 2026 într-o grilă comună: 7 tipuri de evenimente, 26 de categorii mai fine și 15 etichete suplimentare. Printre etichete apar „Risc de model”, „Risc TIC legat de securitatea cibernetică”, „Risc asociat terților” și „Risc de dezinformare ecologică”. Obligația de a ține evidența pierderilor revine numai băncilor cu un indicator de activitate de cel puțin 750 de milioane de euro.
  • Pentru clientul unei bănci din România nu se schimbă nimic direct: nicio dobândă, niciun comision, niciun contract. Miza este alta. Cifrele pe care băncile le raportează Băncii Naționale a României și le publică devin comparabile între ele, iar felul în care o bancă își numără propriile pierderi ajunge sub o regulă scrisă, nu la latitudinea ei.
Act: Regulamentul delegat (UE) 2026/1167 al Comisiei din 28 mai 2026 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cerințele privind riscul operațional
Publicat: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1167 din 3 septembrie 2026
Intră în vigoare: 23 septembrie 2026, a douăzecea zi de la publicare, fiindcă așa prevede articolul 40 din regulament

De la 23 septembrie 2026, instituțiile de credit din Uniunea Europeană, adică băncile, au o regulă scrisă pentru două lucruri pe care până acum le făceau fiecare cum știa: cât capital imobilizează pentru riscul operațional și cum își numără pierderile provocate de fraude, de greșeli de procesare, de căderi de sistem sau de procese pierdute. Nu e vorba de banii pe care băncile sunt obligate să îi țină la Banca Națională a României ca rezerve minime obligatorii, care sunt lichiditate depusă la banca centrală. Aici e vorba de fonduri proprii, adică de capitalul propriu al băncii, ținut deoparte ca tampon și nefolosit pentru nimic altceva.

Actul se numește Regulamentul delegat (UE) 2026/1167, a fost adoptat de Comisia Europeană la Bruxelles pe 28 mai 2026 și publicat pe 3 septembrie 2026, la 98 de zile după adoptare. Fiind regulament, se aplică direct în toate statele membre, fără niciun act românesc de punere în acord.

Textul este un standard tehnic de reglementare, iar formula merită desfăcută, fiindcă revine des în legislația bancară. Autoritatea Bancară Europeană, agenția europeană care scrie normele tehnice pentru bănci, pregătește proiectul; Comisia îl adoptă ca regulament delegat; regulile de fond rămân în actul de bază, adică în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit. Un standard tehnic umple cu amănunte obligații care există deja în actul de bază. Preambulul invocă cinci temeiuri de delegare, toate din regulamentul de bază: articolul 314 alineatul (9) al treilea paragraf, articolul 315 alineatul (3) al treilea paragraf, articolul 316 alineatul (3) al treilea paragraf, articolul 317 alineatul (9) al treilea paragraf și articolul 321 alineatul (2) al treilea paragraf. Regulamentul de bază ceruse Autorității Bancare Europene să prezinte proiectele până la 10 ianuarie 2026; Comisia le-a adoptat la 28 mai 2026, cu trei zile înainte de a se împlini doi ani de la Regulamentul (UE) 2024/1623, actul care a rescris capitolul riscului operațional.

Riscul operațional are o definiție legală, la articolul 4 alineatul (1) punctul 52 din regulamentul de bază: riscul de pierdere care vine fie din procese, persoane sau sisteme interne inadecvate ori care nu și-au făcut treaba, fie din evenimente externe, inclusiv riscul juridic, riscul de model și riscul informatic, dar fără riscul strategic și fără cel de imagine. Pe scurt, tot ce poate merge prost într-o bancă și nu ține nici de creditele neplătite, nici de mișcările pieței.

Cerința de capital se calculează dintr-o singură mărime, numită indicator de activitate. Este un indicator construit din contul de profit și pierdere și din bilanț, fără nicio legătură cu pierderile trecute: adună, pe media ultimelor trei exerciții financiare, partea de dobânzi, contracte de leasing și dividende, partea de servicii, adică taxele și comisioanele, și partea financiară, adică rezultatul din tranzacționare. Ideea din spate este simplă: cu cât o bancă face mai multe operațiuni, cu atât are mai multe ocazii să greșească. Din indicatorul de activitate iese componenta indicatorului de activitate, iar aceasta este, potrivit articolului 312 din regulamentul de bază, chiar cerința de fonduri proprii pentru riscul operațional.

Cea mai mare parte din cele 28 de pagini ale actului nou se ocupă exact de asta: ce intră și ce nu intră în indicatorul de activitate. Partea I are 22 de articole și merge până la nivelul subelementului contabil. Veniturile din dobânzi se calculează ca sumă a unsprezece subelemente, de la dobânzile aferente activelor deținute pentru tranzacționare până la câștigurile din modificarea contractelor de leasing. Veniturile din taxe și comisioane au optsprezece elemente, de la custodie la operațiuni fiduciare. Partea a II-a, cu 17 articole, construiește grila de clasificare a pierderilor. Partea a III-a are un singur articol, cel de intrare în vigoare. Anexa, o singură pagină, leagă trei dintre etichetele de risc de categoriile în care se încadrează evenimentele.

Al doilea act adoptat în aceeași zi, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1166, publicat tot pe 3 septembrie 2026 și în vigoare tot de la 23 septembrie 2026, face traducerea în celule de raportare: pune elementele indicatorului de activitate în corespondență cu rubricile FINREP din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3117. Cele două se citesc împreună. Articolul 1 din regulamentul de punere în aplicare trimite explicit la listele „astfel cum sunt enumerate în Regulamentul delegat (UE) 2026/1167”, deci fără actul de față tabelul de corelare nu are ce corela.

Efectele pe care le produce

Primul efect se vede în cifra de capital. Formula din articolul 313 din regulamentul de bază are trei paliere, calculate pe indicatorul de activitate exprimat în miliarde de euro: 12% din indicator, cât timp acesta nu depășește un miliard; 0,12 miliarde plus 15% din ce trece de un miliard, până la treizeci de miliarde; 4,47 miliarde plus 18% din ce trece de treizeci de miliarde. Pragurile se leagă între ele: 0,12 plus 0,15 înmulțit cu 29 dă exact 4,47, constanta din al treilea palier.

Tradus în sume, la un indicator de activitate de 750 de milioane de euro cerința este de 90 de milioane de euro de fonduri proprii, numai pentru riscul operațional. La un miliard, cerința urcă la 120 de milioane. La cinci miliarde, la 720 de milioane. Cum regulamentul de bază cere, la articolul 92 alineatul (6) litera (b), ca aceste cerințe să fie înmulțite cu 12,5 pentru a obține cuantumul expunerii la risc, cele 90 de milioane de euro se traduc într-un cuantum al expunerii la risc de 1,125 miliarde de euro, care intră în numitorul tuturor indicatorilor de adecvare a capitalului pe care banca îi publică.

Al doilea efect privește evidența pierderilor și nu atinge toate băncile. Obligația de a construi un set de date privind pierderile și de a calcula pierderea anuală din riscul operațional revine, potrivit articolului 316 alineatul (1) din regulamentul de bază, numai instituțiilor cu un indicator de activitate de cel puțin 750 de milioane de euro. Sub acest prag, o bancă face doar calculul de capital. Pragul se măsoară pe cea mai mare valoare raportată la ultimele opt date de raportare, deci o depășire trecătoare ține banca deasupra liniei doi ani.

Pentru băncile care intră sub această obligație, actul de față stabilește grila. Fiecare eveniment de pierdere se încadrează într-un singur tip de evenimente de nivel 1, dintre cele șapte din articolul 24: fraudă internă, fraudă externă, practici de angajare și siguranța la locul de muncă, clienți, produse și practici comerciale, pagube aduse activelor corporale, întreruperea activității și funcționarea neadecvată a sistemelor, execuția, livrarea și gestionarea proceselor. Sub fiecare tip stau categorii de nivel 2, în total 26, repartizate astfel: trei la frauda internă, patru la frauda externă, două la practicile de angajare, opt la clienți și produse, două la pagubele aduse activelor corporale, două la întreruperea activității și cinci la execuție și procese. Un eveniment intră într-o singură categorie; dacă s-ar potrivi în mai multe, se alege cea mai relevantă.

Peste încadrare se adaugă etichetele, numite în act atribute. Sunt 15, iar un eveniment poate primi mai multe deodată. Unsprezece descriu natura riscului: cele două feluri de risc juridic, riscul de model, riscul informatic legat și nelegat de securitatea cibernetică, riscul de credit neacoperit deja în ponderarea creditelor, riscul de piață, riscul asociat terților, riscurile de mediu, sociale și de guvernanță, riscul de dezinformare ecologică și continuitatea activității. Celelalte patru arată linia de activitate lovită: retail, tranzacționare și vânzări, servicii bancare comerciale și restul. Articolul 32 alineatul (2) cere ca fiecare eveniment să primească cel puțin una dintre acestea patru, deci orice pierdere primește măcar o etichetă.

Câteva reguli practice schimbă efectiv ce se înregistrează. Pierderile recuperate integral în cinci zile lucrătoare nu intră deloc în setul de date; dacă recuperarea e parțială, intră numai partea nerecuperată. Litigiile intră întregi, iar articolul 23 alineatul (4) precizează că tranzacțiile extrajudiciare se socotesc la fel ca procesele câștigate sau pierdute în instanță. Un furnizor de servicii informatice care cade și produce pierderi primește, potrivit motivării actului, două etichete deodată, „risc TIC” și „risc asociat terților”.

Al treilea efect este procedural și îl suportă direct relația dintre bancă și Banca Națională a României, ca autoritate competentă. Banca ce vrea să treacă la varianta alternativă de calcul al componentei financiare, numită în act abordare bazată pe limite prudențiale, notifică autoritatea cu cel puțin 90 de zile înainte și trimite unsprezece categorii de documente, de la aprobarea organului de conducere până la un raport de examinare independentă. Termenul de 90 de zile curge numai de când dosarul e complet. Revenirea la metoda contabilă cere iarăși 90 de zile de preaviz. Cererea de a scoate din indicator o activitate vândută se depune tot cu 90 de zile înainte, iar autoritatea răspunde în scris în 90 de zile; dacă activitatea vândută aduce sub 5% din venitul net din exploatare al băncii, tăcerea autorității timp de 90 de zile valorează aprobare.

Al patrulea efect se vede în ceea ce ajunge la public. Articolul 446 din regulamentul de bază cere fiecărei bănci să publice cerința de capital pentru riscul operațional, indicatorul de activitate și valorile fiecărei componente pentru cei trei ani luați în calcul. Băncile de peste 750 de milioane de euro publică, în plus, pierderile anuale din riscul operațional pentru fiecare dintre ultimele zece exerciții financiare, plus numărul evenimentelor excepționale scoase din calcul și motivele scoaterii. Grila din actul de față este cea care face aceste cifre comparabile de la o bancă la alta.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Schimbarea de fond s-a produs mai devreme, prin Regulamentul (UE) 2024/1623 din 31 mai 2024, care a înlocuit vechile metode de calcul al capitalului pentru riscul operațional cu una singură. Urma acelei înlocuiri se vede și acum în regulamentul de bază: articolul 314 alineatul (4) mai vorbește despre „abordarea standardizată alternativă, astfel cum era aceasta prevăzută în versiunea prezentului regulament aplicabilă la 8 iulie 2024”, pe care o instituție-mamă din Uniune o poate folosi mai departe până cel târziu la 31 decembrie 2027. Actul de față lasă metoda neatinsă și o face aplicabilă: fără listele lui, o bancă nu putea ști cu precizie ce venit intră în ce componentă.

La clasificarea pierderilor se schimbă granulația, iar structura rămâne aceeași. Motivarea regulamentului spune limpede că cele șapte tipuri de evenimente de nivel 1 „sunt neschimbate în comparație cu cadrul existent”, fiindcă ele vin din standardele internaționale ale Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară. Noutatea stă la etajul al doilea: cele 26 de categorii de nivel 2 și cele 15 atribute nu existau ca normă obligatorie. Până acum, o bancă își putea ține evidența internă oricum, atât timp cât putea, la cererea supraveghetorului, să pună datele în cele șapte cutii mari.

A doua schimbare, mai puțin vizibilă, ține de ce nu se mai poate scoate din calcul. Articolul 16 din actul nou enumeră elemente pe care băncile nu au voie să le excludă din indicatorul de activitate, deși ar părea excluse după litera regulamentului de bază: veniturile și cheltuielile din distribuția de produse de asigurare sau reasigurare, taxele plătite pentru externalizarea unor servicii financiare, cheltuielile de închiriere și cheltuielile administrative care rezultă din evenimente de risc operațional. Distincția e fină și costă bani: cheltuiala cu externalizarea unui serviciu financiar intră în indicator, cea cu externalizarea unui serviciu nefinanciar, informatic, logistic sau de resurse umane rămâne în afara lui.

A treia schimbare privește fuziunile și achizițiile. Până acum, regulamentul de bază spunea doar că elementele entității cumpărate se includ în indicator din momentul operațiunii, acoperind ultimele trei exerciții financiare. Actul nou adaugă ce se întâmplă când datele istorice lipsesc sau nu sunt exacte: banca folosește propriul indicator înmulțit cu un factor de fuziuni și achiziții, care este raportul dintre venitul net din exploatare al băncii adunat cu cel al entității cumpărate și venitul net din exploatare al băncii singure. Dacă nici atât nu se poate, se lucrează cu previziuni financiare. Pentru vânzări, articolele 19 și 20 construiesc o procedură de aprobare pe care regulamentul de bază o anunțase în două rânduri.

A patra schimbare este calendarul retroactiv, iar el spune cel mai mult despre cât de repede devine grila utilă. Articolul 33 cere încadrarea pe cele șapte tipuri de nivel 1 începând cu 1 ianuarie 2016 și îngăduie, fără să o ceară, încadrarea pe cele 26 de categorii de nivel 2 și atribuirea etichetelor începând cu 1 ianuarie 2025. Cum pierderile se urmăresc pe o fereastră de zece exerciții financiare, asta înseamnă că, la prima aplicare, nouă ani din zece rămân la granulația veche, cu șapte cutii, iar un singur an poartă grila nouă.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Cifrele devin comparabile. Aceeași pierdere dintr-o eroare de procesare ajunge, în două bănci diferite, în aceeași categorie 7.1 și primește aceleași etichete, ceea ce până acum nu era garantat.
  • Grila e construită să nu lase nimic pe dinafară: motivarea cere ca tipurile de nivel 1 și categoriile de nivel 2 să se excludă reciproc și să acopere tot, fără nicio categorie reziduală de tipul „altele”.
  • Etichetele aduc în evidența bancară riscuri care până acum nu aveau rubrică proprie: riscul de model, riscul asociat furnizorilor terți, riscul informatic despărțit în atacuri cibernetice și restul, riscurile de mediu, sociale și de guvernanță și dezinformarea ecologică.
  • Regulamentul se aplică direct, deci o bancă românească și una germană primesc aceeași regulă în aceeași zi, fără diferențe de transpunere.
  • Băncile mici scapă: sub un indicator de activitate de 750 de milioane de euro nu există obligația de a construi setul de date privind pierderile, iar între 750 de milioane și un miliard actul prevede trei situații în care calculul se consideră o povară nejustificată.
  • Toate dispozițiile stau într-un singur regulament, ales anume pentru asta, în loc să fie împărțite în cinci acte corespunzătoare celor cinci temeiuri de delegare.

Ce rămâne o problemă

  • Grila nouă acoperă un singur an din cei zece pe care îi cere fereastra de urmărire a pierderilor. Comparabilitatea deplină a seriei de zece ani se obține abia pe la mijlocul anilor 2030.
  • Cele trei formule din act, factorul de fuziuni și achiziții și cele două de la articolul 39, sunt culese ca imagini. În stratul de text al ediției oficiale în format PDF apare, în locul lor, mențiunea „Aceasta este o ilustrație”, deci nu se pot căuta, copia sau citi automat.
  • Acolo unde termenele curg în favoarea băncii, actul e precis; acolo unde ar trebui să curgă în favoarea ei, actul tace. Articolul 12 alineatul (5) cere autorității să verifice condițiile abordării bazate pe limite prudențiale, dar nu îi dă niciun termen.
  • Eticheta „Riscuri juridice, Conduită necorespunzătoare” se pune automat pe toate cele 11 categorii de fraudă internă și de clienți și produse, chiar dacă evenimentul nu a ajuns niciodată la vreo procedură judiciară, care e tocmai condiția din definiția legală a riscului juridic.
  • Pierderile excepționale pe care supraveghetorul aprobă să fie scoase din calculul pierderii anuale rămân, prin articolul 6 alineatul (2) litera (c), în indicatorul de activitate, adică exact în mărimea care determină capitalul.
  • Denumirea „indicator de activitate” nu spune nimic unui cititor din afara sistemului bancar, iar actul o folosește de sute de ori fără să o explice, pentru că explicația stă în alt regulament.

Sfaturi utile

  1. Dacă lucrezi într-o bancă și ai de verificat un singur lucru, verifică unde ajung cheltuielile cauzate de evenimente de risc operațional. Articolul 2 le scoate din cheltuielile cu dobânzile și le trimite la articolul 6 alineatul (1) litera (d) punctul (i), adică în alte cheltuieli de exploatare. Dacă rămân unde erau, indicatorul de activitate iese greșit.
  2. Nu confunda externalizarea financiară cu cea nefinanciară. Taxele plătite pentru externalizarea unui serviciu financiar intră în indicator, cele plătite pentru servicii informatice, logistice sau de resurse umane nu intră. Articolul 8 și articolul 16 alineatul (2) litera (a) fac distincția.
  3. Verifică pragul de 750 de milioane de euro pe cea mai mare valoare raportată la ultimele opt date de raportare, nu pe ultima. O depășire într-un singur trimestru ține instituția deasupra pragului doi ani.
  4. Dacă instituția e aproape de prag și depășirea e trecătoare, citește articolul 35 înainte de a porni un proiect de colectare a datelor. Scutirea se aplică la cel mult patru date de raportare consecutive sau la cel mult opt din ultimele douăzeci.
  5. Planifică notificările cu 90 de zile înainte și pregătește dosarul complet de la început. Termenul nu începe să curgă decât când documentația e completă, deci un dosar trimis pe jumătate întârzie de două ori.
  6. Într-o achiziție, pune problema datelor de pierdere în etapa de analiză, nu după semnare. Articolul 37 cere reclasificarea pierderilor entității cumpărate în taxonomia proprie, iar articolul 38 cere conversia lor valutară la cursul de la sfârșitul fiecărui an, pentru fiecare dintre cei zece ani.
  7. La o pierdere recuperată, uită-te la calendar înainte de a o înregistra. Cinci zile lucrătoare este linia: recuperarea integrală înăuntrul lor scoate evenimentul din setul de date, o zi mai târziu îl lasă înăuntru.
  8. Dacă urmărești o bancă din afara ei, ca investitor, ziarist sau client, caută în raportul anual rubricile cerute de articolul 446: cerința de capital pentru riscul operațional, indicatorul de activitate defalcat pe componente și, la băncile mari, pierderile din ultimii zece ani. De la exercițiul financiar 2026 vor fi construite pe aceeași grilă la toate băncile.

Întrebări frecvente

Se schimbă ceva pentru mine, ca titular de cont sau de credit?
Nu direct. Actul nu atinge nicio dobândă, niciun comision și niciun contract. El spune cum își calculează banca un capital pe care îl ține oricum și cum își numără pierderile proprii. Efectul indirect există, fiindcă un capital mai mare imobilizat înseamnă bani pe care banca nu îi poate pune la lucru, dar mărimea acelui capital ține de volumul activității băncii, pe care regulamentul de față îl lasă neatins.
Ce înseamnă „risc operațional”, pe înțelesul cuiva din afara băncii?
Tot ce poate merge prost în interiorul unei bănci sau în jurul ei, în afară de creditele neplătite și de mișcările pieței. Un angajat care fură, o fraudă pe card, un atac cibernetic, o eroare de tastare la un ordin, un sistem informatic căzut, o inundație în arhivă, un proces pierdut pentru o clauză abuzivă. Definiția legală, de la articolul 4 alineatul (1) punctul 52 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, include expres riscul juridic, riscul de model și riscul informatic, dar exclude riscul strategic și pe cel de imagine.
Ce este un „eveniment de pierdere”?
Un fapt concret care a produs o pierdere de bani băncii, de la o fraudă până la o amendă. Actul cere ca fiecare astfel de fapt să fie înregistrat separat, cu data la care s-a produs, data la care banca a aflat de el, data la care a intrat în contabilitate, suma brută și eventualele recuperări.
De ce contează un prag de 750 de milioane de euro?
Fiindcă el desparte băncile care doar calculează capitalul de cele care sunt obligate să țină și o evidență detaliată a pierderilor. Pragul se măsoară pe indicatorul de activitate, calculat ca medie a ultimelor trei exerciții financiare; activele totale și profitul rămân în afara lui.
Câte categorii de pierderi sunt, de fapt?
Șapte tipuri de evenimente la primul nivel, 26 de categorii la al doilea și 15 etichete suplimentare care se pot adăuga peste. Un eveniment primește exact un tip și exact o categorie, dar poate primi mai multe etichete, iar cel puțin una dintre ele arată obligatoriu linia de activitate lovită.
Ce legătură are cu celălalt regulament publicat în aceeași zi?
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1166, publicat tot pe 3 septembrie 2026 și în vigoare tot de la 23 septembrie 2026, pune elementele indicatorului de activitate în corespondență cu rubricile de raportare financiară din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/3117. Primul spune ce se numără, al doilea spune în ce căsuță se scrie. Articolul 1 al celui de punere în aplicare trimite direct la listele din actul de față.
Trebuie România să facă ceva ca actul să se aplice?
Nu. Un regulament european se aplică direct, fără transpunere. Banca Națională a României rămâne autoritatea competentă care primește notificările, acordă aprobările și verifică felul în care băncile aplică regulile.
Se schimbă ceva pentru instituțiile financiare nebancare sau pentru firmele de plăți?
Nu prin acest act. Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe care el îl completează, se adresează instituțiilor de credit și unei părți dintre firmele de investiții, nu instituțiilor financiare nebancare și nici instituțiilor de plată, care au regimuri proprii.

Erori și neconcordanțe în textul publicat

  • Articolul 14 alineatul (1) și articolul 15 alineatul (1), termene care se exclud. Articolul 14 alineatul (1) prevede că instituțiile „revin la abordarea contabilă atunci când oricare dintre condițiile prevăzute la articolul 9 litera (b) nu mai este îndeplinită”. Articolul 15 alineatul (1) le cere să notifice revenirea „cu cel puțin 90 de zile înainte de revenirea la aceasta”, iar articolul 15 alineatul (2) litera (c) cere ca notificarea să cuprindă „informații privind condițiile menționate la articolul 9 litera (b) care nu mai sunt îndeplinite”, deci se întocmește după ce condiția a căzut. Nicio bancă nu poate anunța cu 90 de zile înainte un fapt pe care îl află în ziua în care se produce. Fie revine imediat, cum cere articolul 14, și încalcă termenul de la articolul 15, fie respectă termenul și calculează încă 90 de zile componenta financiară printr-o metodă ale cărei condiții de folosire, enumerate la articolul 9 litera (b), nu mai sunt îndeplinite. La intrarea în metodă, unde faptul e planificat, preavizul de 90 de zile din articolul 13 alineatul (1) funcționează fără nicio dificultate; la ieșire, nu.
  • Articolul 36, comparat cu articolele 34 și 35 și cu temeiul scutirii. Articolele 34 și 35 leagă amândouă scutirea de un indicator de activitate care este „mai mare sau egal cu 750 de milioane EUR, dar nu depășește 1 miliard EUR”. Articolul 36 declară calculul pierderii o povară nejustificată „pentru instituțiile-punte, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 59 din Directiva 2014/59/UE”, fără nicio condiție de mărime. Singurul temei al scutirii, articolul 316 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, le permite însă autorităților competente să o acorde numai instituțiilor „cu un indicator de activitate care nu depășește 1 miliard EUR”. Pentru o instituție-punte peste acest prag, textul nou spune că scutirea se aplică, iar regulamentul de bază spune că nu poate fi acordată, deși motivarea actului anunță o scutire fără rezerve pentru toate instituțiile-punte.

Analiza redacției

Cea mai instructivă observație despre acest regulament iese din suprapunerea a trei articole care nu stau unul lângă altul. Toată munca de clasificare pe care o cere Partea a II-a, cele șapte tipuri, cele 26 de categorii și cele 15 etichete, nu atinge cu nimic cifra de capital. Articolul 312 din regulamentul de bază spune că cerința de fonduri proprii pentru riscul operațional este componenta indicatorului de activitate, atât, iar articolul 446 alineatul (1) litera (b) repetă lucrul în termeni de publicare. Uniunea a ales să nu folosească multiplicatorul intern de pierderi din standardul internațional, deci evidența pierderilor servește supravegherii și transparenței, nu calculului. Pierderile din riscul operațional ajung totuși în capital, dar pe altă ușă: articolul 314 alineatul (5) din regulamentul de bază le bagă în „alte cheltuieli de exploatare”, iar articolul 6 din actul de față lărgește această rubrică la toate impacturile financiare ale evenimentelor de risc operațional, oriunde ar fi ele contabilizate. Cifra se poate calcula. O pierdere operațională de 300 de milioane de euro ridică media pe trei ani a acestei rubrici cu 100 de milioane pe an; dacă rubrica de cheltuieli e cea care contează în formula componentei serviciilor, indicatorul de activitate crește cu aceeași sumă, iar în palierul de 12% cerința de capital se mărește cu 12 milioane de euro pe an, timp de trei ani, adică 36 de milioane cumulat, și cu 150 de milioane de euro de cuantum al expunerii la risc în fiecare dintre acei trei ani. Banca plătește pierderea de două ori: o dată efectiv și a doua oară în capital.

A doua observație e continuarea firească a primei și arată unde s-a pus supapa. Actul de bază îngăduie, la articolul 320 alineatul (1), scoaterea evenimentelor excepționale din calculul pierderii anuale, cu aprobarea supraveghetorului. Articolul 6 alineatul (2) litera (c) din actul de față spune însă explicit că aceleași pierderi excepționale se includ în alte cheltuieli de exploatare. Cu alte cuvinte, excepția există exact acolo unde cifra nu determină capitalul și lipsește exact acolo unde îl determină. O bancă poate obține de la Banca Națională a României aprobarea de a scoate din statistica pierderilor un eveniment despre care demonstrează că nu se va mai repeta, iar acel eveniment va continua totuși să îi umfle indicatorul de activitate și cerința de capital timp de trei ani.

A treia observație privește o etichetă care își pierde înțelesul pe drum. Articolul 32 definește atributul „Riscuri juridice, Conduită necorespunzătoare” prin trimitere la articolul 4 alineatul (1) punctul 52a litera (d) din regulamentul de bază, iar acolo riscul juridic este definit ca risc de pierdere „ca urmare a unor evenimente care duc la proceduri judiciare”. Anexa actului răstoarnă însă testul: evenimentele din categoriile 1.1, 1.2, 1.3 și din toate cele opt categorii 4.x „primesc întotdeauna” acest atribut, iar celelalte nu îl primesc niciodată. Numărătoarea închide fără rest: 11 categorii pe o parte, 15 pe cealaltă, exact cele 26 existente, fiecare într-o singură tabără. Consecința e că eticheta nu mai măsoară ce spune definiția, ci codul categoriei. O eroare de metodologie într-un model intern, categoria 4.8, ajunge marcată drept conduită necorespunzătoare chiar dacă nimeni nu a dat pe nimeni în judecată, iar o nerespectare a obligațiilor contractuale, categoria 7.3, nu poate fi marcată așa nici dacă ajunge în instanță. Comparabilitatea între bănci crește, fiindcă eticheta se pune mecanic; utilitatea ei pentru cine caută pierderi din conduită scade, din același motiv. Trimiterile încrucișate ale anexei sunt, în schimb, corecte: punctul 7 trimite la punctele 5 și 6, iar acolo sunt chiar cele trei categorii pe care le așteptai, 4.8 și 7.5 obligatoriu și 7.4 facultativ.

În sfârșit, o observație despre formă, care într-un act de acest tip e și o observație de fond. Singurele trei formule ale regulamentului, factorul de fuziuni și achiziții de la articolul 17 alineatul (2) și cele două de la articolul 39 alineatul (1), sunt culese ca imagini. Stratul de text al ediției oficiale în format PDF pune în locul lor mențiunea „Aceasta este o ilustrație”, iar în interiorul imaginilor virgulele de sub ș și ț lipsesc: scrie „al instituiei”, „al entităii” și „din riscul operaional”. Un cititor cu ochii pe pagină nu pierde nimic, dar formulele nu se pot căuta, nu se pot copia și nu ajung la un cititor de ecran. Într-un regulament al cărui rost întreg este să producă date comparabile și prelucrabile automat, partea care chiar cere calcul e singura care nu poate fi citită de o mașină.

Ce ar trebui schimbat

  • Ieșirea din abordarea bazată pe limite prudențiale ar trebui legată de o dată fixă, nu de un preaviz imposibil. Dacă textul ar spune că revenirea produce efecte de la prima dată de raportare de după notificare, iar notificarea se face fără întârziere de la căderea condiției, banca nu ar mai fi pusă să aleagă între două articole care se exclud.
  • Condiția de mărime din articolele 34 și 35 ar trebui reluată și la articolul 36. Fără ea, o instituție-punte mare citește o scutire pe care autoritatea competentă nu i-o poate acorda, iar prima ei discuție cu supraveghetorul se consumă pe o neînțelegere previzibilă.
  • Formulele ar trebui publicate ca text, nu ca imagini, și cu diacritice complete. Trei formule într-un act de 28 de pagini nu justifică pierderea căutabilității și a accesibilității, iar Oficiul pentru Publicații are deja formate care permit scrierea matematică în text.
  • Excluderea aprobată a unui eveniment excepțional ar trebui să aibă efect și asupra indicatorului de activitate. Altfel supraveghetorul poate constata că o pierdere nu mai e relevantă pentru profilul de risc al băncii, iar acea constatare nu schimbă nimic din suma pe care banca o ține imobilizată din cauza ei.
  • Legătura dintre atributele de risc juridic și definiția din regulamentul de bază ar trebui spusă pe față. Fie anexa se declară o regulă de prezumție, fie atributul se acordă după definiție. Așa cum e scris acum, două texte ale aceluiași cadru dau aceluiași cuvânt înțelesuri diferite.
  • Autoritatea Bancară Europeană ar trebui să publice, după primul an de date, distribuția evenimentelor pe cele 26 de categorii și pe cele 15 etichete. Datele de nivel 2 încep de la 1 ianuarie 2025 și devin o serie completă de zece ani abia după 2034; o statistică anuală agregată ar face grila utilă cu un deceniu mai devreme.
  • Banca Națională a României ar trebui să spună public câte instituții de credit din România depășesc pragul de 750 de milioane de euro. Cifra decide cine ține evidența detaliată a pierderilor și cine nu, iar fără ea cititorul român nu poate ști dacă regula atinge două bănci sau douăsprezece.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1167 din 3 septembrie 2026 28 de pagini PDF, 880 KB

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Se încarcă textul actului…

Sursă: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1167 din 3 septembrie 2026, paginile 1-28.

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.