Nedemnitatea avocatului: CCR închide dosarul pentru că textul atacat căzuse deja

DECIZIA nr. 490 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 32/2023, și ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituțională

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 23 iulie 2026

D E C I Z I A Nr. 490 din 21 octombrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Gabriela-Lenuța Dimitriu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) și ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 488 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ionuț-Cosmin Apostu în Dosarul nr. 411/32/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.262D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, având în vedere soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017. Totodată, formulează concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995, susținând că cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 250 din 14 mai 2024 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. De asemenea, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și ale art. 488 din Codul de procedură civilă, având în vedere că prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție conferă legiuitorului competența de a reglementa aceste aspecte, neexistând niciun impediment constituțional pentru edictarea unor soluții legislative precum cele cuprinse în textele de lege criticate.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 25 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 411/32/2018/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) și ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ale art. 488 din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ionuț-Cosmin Apostu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă cererea de anulare a Deciziei Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 383/2018 și a Deciziei Consiliului Baroului Bacău nr. 12/2018, precum și de anulare a prevederilor art. 26 alin. (3), (4) și (7) din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește prevederile art. 14 lit. a) și ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995, autorul acesteia arată că, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituțională. Instanțele de judecată au continuat să aplice dispozițiile legale criticate, cu eliminarea sintagmei constatate a fi neconstituțională, astfel că acestea au devenit incidente în cazul comiterii oricărei infracțiuni intenționate.

6. Autorul excepției menționează că încetarea calității de avocat drept consecință a constatării nedemnității profesionale îi afectează dreptul la muncă și la alegerea profesiei, consacrat de dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, sancțiunea excluderii din profesie instituind o interdicție absolută și perpetuă, măsură care este disproporționată față de caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale prevăzut de art. 53 din Constituție.

7. Principiul proporționalității, astfel cum este reglementat la art. 53 din Constituție, presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și temporalitatea acestor restrângeri.

8. În privința dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 488 din Codul de procedură civilă, autorul excepției susține că acestea sunt neconstituționale, întrucât impun o limitare a căii de atac a recursului la motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. Arată că art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu asigură un dublu grad de jurisdicție, or, un examen efectiv al unei hotărâri judecătorești poate fi efectuat doar dacă se permite analiza acesteia în ansamblul său.

9. Se arată că, potrivit vechii reglementări a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, calea de atac a recursului permitea examinarea cauzei sub toate aspectele sale, pe când, în prezent, recursul este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă. În sprijinul celor menționate, autorul invocă Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, prin care instanța de control constituțional a concluzionat că eliminarea singurei căi de atac în materia contravențiilor la circulația pe drumurile publice ar echivala cu golirea de conținut a dispozițiilor art. 129 din Constituție.

10. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că, deși prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017 Curtea Constituțională a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituțională, textul articolului nu a fost pus în acord cu această decizie. În ceea ce privește dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 din Codul de procedură civilă, acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate, având în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 747 din 16 decembrie 2014.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Acesta reiterează considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 592 din 8 octombrie 2019 în privința prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, prin care Curtea a reținut că legiuitorul a înțeles să pună sub incidența acestei sancțiuni maxime — excluderea din profesie — doar săvârșirea de infracțiuni intenționate, excluzându-le pe cele din culpă. De asemenea, invocă și considerentele Deciziei nr. 2 din 15 ianuarie 2019, prin care instanța de control constituțional a subliniat faptul că instituirea prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat a unor obligații pentru destinatarii legii, precum și a unor măsuri sancționatorii în privința celor care încalcă regulile prevăzute de aceasta nu este grevată de niciun viciu de neconstituționalitate.

13. Guvernul apreciază, în raport cu jurisprudența anterior menționată, că legiuitorul, ori de câte ori consideră ca fiind oportun în funcție de materia normată, poate conferi condamnării penale efecte juridice care excedează sancțiunii penale, reglementând decăderi, interdicții sau incapacități care rezultă din condamnare. Aceste consecințe extrapenale care derivă din condamnare operează în condițiile și termenele stabilite de lege, încetând prin aplicarea legii penale de dezincriminare sau în cazul amnistiei postcondamnatorii ori odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare. Prin conținutul lor normativ, dispozițiile de lege criticate nu conțin vicii de neconstituționalitate, ci doar reglementează situațiile în care calitatea de avocat încetează.

14. Referitor la neconstituționalitatea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 din Codul de procedură civilă, Guvernul invocă considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 141 din 12 martie 2015 și nr. 747 din 16 decembrie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că, și după adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menținut sistemul dublului grad de jurisdicție și că, prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, așadar hotărârea pronunțată în primă instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, deși nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare.

15. De asemenea, arată că prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, Curtea a reținut că dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, conform prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și că niciun text din Constituție nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 14 lit. a) și ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, și ale art. 488 din Codul de procedură civilă.

19. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 au fost modificate prin dispozițiile art. I din Legea nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2023, acestea prevăzând, în prezent, o soluție legislativă diferită de cea criticată în prezenta cauză.

Având însă în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 32/2023.

20. De asemenea, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, în realitate, autorul critică soluția legislativă prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 488 din Codul de procedură civilă, în sensul că formularea căii de atac a recursului, prevăzută la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este limitată la cazurile de casare prevăzute la art. 488 din Codul de procedură civilă.

21. Prin urmare, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

22. Textele criticate au următorul cuprins: — Art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995: „Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;”; — Art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995: „Calitatea de avocat încetează: (…) d) dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.”; — Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.”; — Art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate:

1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

2. dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;

4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.”

23. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum sunt interpretate, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 — Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 — Folosirea căilor de atac.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, ulterior sesizării instanței de control constituțional cu prezenta excepție, a pronunțat Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022, prin care a constatat că dispozițiile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în forma acestora criticată în prezenta cauză sunt neconstituționale. În paragrafele 27 și 28 ale deciziei menționate anterior, Curtea a constatat, în esență, că legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, prin ignorarea efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, generând astfel un viciu de constituționalitate mai grav.

25. Curtea a statuat că pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în vederea înlăturării neconstituționalității constatate prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, precitată, în sensul celor reținute în considerentele acestei decizii. Curtea a stabilit că legiuitorul va trebui să dea eficiență considerentelor exprimate de instanța de contencios constituțional și să fixeze cu exactitate infracțiunile a căror săvârșire determină pierderea calității de avocat.

26. De altfel, ulterior, legiuitorul s-a conformat considerentelor reținute prin decizia mai sus menționată, Parlamentul adoptând Legea nr. 32/2023, prin care a reglementat în mod expres infracțiunile a căror săvârșire determină pierderea calității de avocat.

27. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale” și ținând cont de faptul că Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, mai sus menționată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat a devenit inadmisibilă.

28. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995, Curtea reține că în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, paragraful 28, Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, paragraful 27, și Decizia nr. 250 din 14 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 28 august 2024, paragraful 31) a constatat că acestea conțin o normă de trimitere care trebuie privită prin prisma efectelor constatării neconstituționalității prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995. Astfel, Curtea a constatat că, prin conținutul său normativ, textul de lege criticat nu conține niciun viciu de neconstituționalitate, ci reglementează una dintre situațiile în care încetează calitatea de avocat. Prin urmare, această critică nu poate fi primită.

29. Asupra criticilor de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai format obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunțate în acest sens Decizia nr. 622 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 12 mai 2025, și Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate invocate.

30. Astfel, prin Decizia nr. 622 din 7 noiembrie 2024, precitată, paragrafele 16-22, Curtea a reținut că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, iar alteori, deși considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat și pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituții juridice, recursul să fie calificat drept o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare a unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Așadar, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele — conform art. 304¹ din Codul de procedură civilă din 1865 —, noile norme nu mai prevăd nicio excepție de la regula mai sus amintită.

31. Curtea a reținut că, așa cum prevede art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispozițiile acestui cod aplicându-se și în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții contrare. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, a fost modificată doar parțial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea nr. 554/2004, tocmai pentru a se asigura eficiența noilor dispoziții procedurale, urmând ca, în măsura în care dispozițiile legii speciale nu conțin anumite dispoziții din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ a fost menținut sistemul dublului grad de jurisdicție, respectiv instanțele de fond care soluționează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor sau ale curților de apel, fiind menținută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de către instanțele de fond. Ca atare, și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanței de fond se exercită în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.

32. Curtea a subliniat, așadar, că în materia contenciosului administrativ hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situație reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia/nici în materia contenciosului administrativ și fiscal și nici în materia azilului nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, așadar hotărârea pronunțată în primă instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, deși nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanța de recurs casează sentința și rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres și limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, și anume atunci când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanța de recurs să caseze sentința și să rejudece litigiul în fond.

33. Curtea a mai reținut că legiuitorul are îndreptățirea constituțională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce privește stabilirea căilor de atac. În materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, unde hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel cu toate consecințele care decurg din aceasta, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, legiuitorul a optat pentru menținerea căii de atac a recursului, și nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului.

Așadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanțe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului.

34. Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, Curtea reține că niciun text din Constituție nu garantează dreptul la două grade de jurisdicție. Dreptul la două grade de jurisdicție este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, chiar și aici putând fi instituite însă unele excepții de la această regulă.

35. De asemenea, Curtea constată că este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și a modalității de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.

36. În același timp, Curtea reține că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură să prevină eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să restrângă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale.

37. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 32/2023 privind modificarea art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Ionuț- Cosmin Apostu în Dosarul nr. 411/32/2018/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că dispozițiile art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Gabriela-Lenuța Dimitriu