Pompierii din Medgidia lucrează de acum într-o unitate cu nume de onoare: „Căpitan Popa Iulian”

Actul face un singur lucru și îl face corect: mută o denumire din uzul intern al unei unități într-un act normativ publicat. Identificarea structurii este fără echivoc, prin unitate și prin inspectoratul din care face parte, iar punctul 13 se adaugă după punctul 12 fără să atingă pozițiile anterioare. Pentru un ordin de o pagină, aceasta este exact măsura potrivită de rigoare. Interesant e altceva: după paisprezece ani de la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 176/2012, lista denumirilor onorifice ajunge abia la treisprezece poziții, într-un minister care are sute de structuri teritoriale. Mecanismul e folosit rar, iar actul nu lasă să se vadă de ce.

Slăbiciunea de fond este că ordinul atribuie un nume, dar nu îi transmite conținutul. Preambulul cuprinde exclusiv temeiul juridic, art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, și nimic altceva. Nu apare o singură propoziție despre cine a fost căpitanul Popa Iulian, când a servit, ce s-a întâmplat. O denumire onorifică funcționează numai dacă oamenii care o poartă știu ce poartă; altfel rămâne un rând într-o listă, iar povestea circulă oral și se pierde la prima schimbare de generație în unitate. Trei rânduri în preambul ar fi rezolvat asta definitiv, fără costuri și fără implicații juridice.

A doua observație privește chiar arhitectura actului completat. Ordinul nr. 176/2012 reglementează două lucruri împreună, atribuirea de denumiri onorifice și stabilirea de zile aniversare, cum spune chiar titlul lui. Detașamentul din Medgidia primește numele, dar nu și o dată. Un nume fără o zi în care să fie invocat nu are ocazie de folosință: nu există moment în anul unității în care denumirea să însemne ceva concret, ceremonie, depunere de coroană, prezentare pentru cei nou-veniți. Ordinul putea rezolva ambele într-un singur articol, de vreme ce actul de bază acoperă ambele materii.

Ce ar trebui schimbat

• Trei rânduri de motivare în preambul, despre persoana al cărei nume se atribuie. Data, unitatea, împrejurarea. Comandantul care primește ordinul ar avea de unde să construiască prezentarea pentru personal, iar denumirea nu ar mai depinde de ce își amintește cineva din unitate.
• Stabilirea unei zile aniversare odată cu denumirea, în același ordin. Ordinul nr. 176/2012 reglementează deja ambele materii. Fără o dată asociată, denumirea nu are niciun moment în care să fie folosită și rămâne o mențiune de antet.
• Reguli scrise despre unde apare efectiv denumirea onorifică. Antet, ștampilă, însemne, placă la sediu, comunicare publică. Astăzi fiecare unitate decide singură, deci aceeași denumire apare diferit de la un document la altul, iar ordinul care o atribuie nu spune nimic despre asta.
• Criterii publice de atribuire: cine propune, ce condiții îndeplinește persoana propusă, cine avizează. Treisprezece poziții în paisprezece ani pot însemna fie o practică deliberat selectivă, fie una pe care structurile nu știu cum să o pornească. Criteriile publicate ar arăta care dintre cele două.
• Consemnarea denumirii în documentele de organizare ale structurii, nu doar în lista din ordin. Detașamentele se reorganizează, se comasează, își schimbă încadrarea. O denumire legată doar de o poziție dintr-o listă dispare tăcut la prima reorganizare, iar actul nu prevede ce se întâmplă cu ea atunci.