Pe scurt

  • Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, excepția prin care un om contesta art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, textul care deschide drumul spre judecător după ce procurorul a clasat dosarul. Neîntemeiată înseamnă că de data aceasta Curtea a intrat în fond: a analizat critica și a spus că textul respectă Constituția.
  • Problema ridicată era o gaură din procedură. Dacă procurorul clasează dosarul, poți ajunge la judecătorul de cameră preliminară. Dacă, mai târziu, ceri redeschiderea urmăririi penale și cererea îți este respinsă, nu mai ajungi la niciun judecător, deși ordonanța prin care redeschiderea se admite merge obligatoriu la confirmarea aceluiași judecător.
  • Curtea a răspuns că cele două situații nu sunt identice: redeschiderea reia procesul penal și schimbă statutul unui om, iar refuzul doar menține soluția deja dată. Textul nu a fost atins din 23 mai 2016, deci decizia privește dreptul aplicabil și la data publicării, nu o normă ieșită din vigoare. Între sesizare și pronunțare au trecut 1.718 zile.
Act: Decizia Curții Constituționale nr. 221 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală
Publicat: M. Of. nr. 772 din 11 septembrie 2026
Intră în vigoare: 11 septembrie 2026, data publicării

Cine cere procurorului să redeschidă un dosar penal clasat și primește refuz nu are cum să ducă acel refuz în fața unui judecător, iar Curtea Constituțională a confirmat că legea poate rămâne așa. Decizia nr. 221 din 12 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 772 din 11 septembrie 2026, respinge ca neîntemeiată excepția și constată că art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală este constituțional în raport cu criticile formulate. Textul în discuție este ușa prin care activitatea procurorului ajunge sub ochii unui judecător, aceeași cameră preliminară despre care Curtea s-a pronunțat la sfârșitul lui august 2026, când a oprit legea care scotea citarea părților din această etapă.

Ca să se vadă miza, merită urmărit drumul obișnuit al unei plângeri penale. Depuneți plângere, procurorul cercetează, iar dacă nu trimite pe nimeni în judecată dă o ordonanță de clasare. Împotriva clasării faceți plângere la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală. Dacă și acesta o respinge, art. 340 alin. (1) vă dă 20 de zile de la comunicare ca să mergeți la judecătorul de cameră preliminară de la instanța care ar fi judecat cauza în primă instanță. Acolo se oprește controlul unui judecător asupra soluției procurorului.

Există însă și o a doua cale, folosită atunci când apar lucruri noi după clasare: cererea de redeschidere a urmăririi penale, reglementată de art. 335 din același cod. Aici apare asimetria pe care a reclamat-o autorul excepției. Când procurorul dispune redeschiderea, ordonanța lui este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, potrivit art. 335 alin. (4). Când procurorul respinge cererea de redeschidere, ordonanța nu este supusă niciunui control judecătoresc, pentru că art. 340 alin. (1) vorbește numai despre soluția de clasare.

Dosarul din care a venit întrebarea a ajuns la Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, sub numărul 2.503/2/2021. Marian Turbatu ceruse desființarea ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care i se respinsese cererea de redeschidere, precum și a ordonanței procurorului general al aceluiași parchet, care menținuse refuzul. Instanța a sesizat Curtea Constituțională prin Încheierea din 28 iunie 2021, iar cauza a primit la Curte numărul 2.493D/2021.

Criticile au fost construite pe mai multe texte din Constituție. Pe art. 21, pentru că persoana vătămată nu are nicio cale de atac și ar rămâne în fața unui act al organelor de urmărire penală scos de sub controlul instanțelor. Pe art. 16, pentru diferența dintre refuzul de redeschidere și admiterea ei. Pe art. 1 alin. (5), pentru că textul nu spune clar și previzibil dacă ordonanțele de respingere a redeschiderii intră sub controlul judecătorului. Pe art. 24 și art. 52, invocate alături de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. La termenul de judecată, autorul a adăugat o critică nouă, întemeiată pe Directiva 2012/29/UE privind drepturile victimelor criminalității, și a susținut că lipsa unei căi de atac produce o victimizare secundară.

Ministerul Public a cerut respingerea, în principal ca inadmisibilă, pentru că autorul ar fi urmărit în realitate o completare a textului de lege, iar în subsidiar ca neîntemeiată, invocând Decizia nr. 401 din 4 iulie 2023. Guvernul a mers pe același drum și a arătat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, nu absența oricărei condiționări. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis puncte de vedere.

Răspunsul este construit pe două decizii proprii ale Curții, nr. 760 din 14 decembrie 2023 și nr. 635 din 21 noiembrie 2023. Din prima vine ideea că legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, iar faptul că ordonanțele procurorului, în afara celor de clasare, nu pot fi atacate în fața unui judecător nu urmărește restrângerea accesului la justiție, ci instaurarea unui climat de ordine. Din a doua vine inventarul controlului judecătoresc: rechizitoriul duce cauza în camera preliminară, unde judecătorul verifică legalitatea probelor și a actelor de urmărire; clasarea poate ajunge la judecător pe calea plângerii din art. 340 și 341; renunțarea la urmărirea penală se verifică întâi de procurorul ierarhic superior, apoi se trimite spre confirmare judecătorului de cameră preliminară, potrivit art. 318 alin. (10), (12), (14) și (15).

Pe critica de egalitate, motivarea pornește de la ideea că principiul din art. 16 nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite, și trimite la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994. Ordonanța prin care se dispune redeschiderea reia procesul penal și are consecințe directe asupra statutului procesual al persoanei vizate, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut confirmarea judecătorului. Cea prin care redeschiderea se respinge nu produce acest efect, pentru că menține soluția de netrimitere în judecată deja dispusă. Critica pe art. 52 a fost înlăturată pentru că nu a fost motivată, iar cea întemeiată pe directiva europeană, pentru că a fost ridicată direct în fața Curții, în afara limitelor sesizării.

Efectele pe care le produce

Decizia este definitivă și general obligatorie de la publicare, deci de la 11 septembrie 2026, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție. Fiind o respingere, nu scoate din vigoare niciun text și nu schimbă nicio literă din Codul de procedură penală. Cine caută o modificare de lege nu va găsi niciuna.

Primul efect concret privește dosarul din care a venit întrebarea. Plângerea lui Marian Turbatu se judecă mai departe la Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, iar decizia se comunică acestei instanțe. Judecarea nu a fost oprită în tot acest timp, pentru că ridicarea unei excepții nu mai suspendă cauza, dar între încheierea de sesizare și publicarea deciziei au trecut 1.901 zile, adică 5 ani și aproape 3 luni.

Al doilea efect se vede în orice dosar în care un procuror respinge o cerere de redeschidere. Refuzul rămâne verificabil numai pe cale ierarhică, prin plângerea de la art. 339, exact drumul parcurs în cauza de față, unde procurorul general al parchetului a menținut soluția. Judecătorul de cameră preliminară nu are ce verifica, pentru că legea nu i-a dat competența, iar Curtea a confirmat acum că lipsa aceasta nu este neconstituțională.

Al treilea efect ține de ce se mai poate face cu acest text. Respingerea ca neîntemeiată nu îngheață art. 340 alin. (1) pentru totdeauna, dar face mai greu un al doilea demers. La paragraful 18 se arată expres că soluția și considerentele deciziilor anterioare rămân valabile, pentru că nu au intervenit elemente noi. O excepție nouă pe același text ar trebui deci să aducă un argument pe care Curtea nu l-a mai cântărit, nu o reformulare a aceluiași reproș.

Al patrulea efect este cel care nu s-a produs. Întrebarea dacă lipsa unei căi de atac împotriva refuzului de redeschidere respectă Directiva 2012/29/UE privind drepturile victimelor criminalității rămâne fără răspuns. Ea nu a fost examinată, pentru că a fost invocată abia în ședință, iar controlul de constituționalitate se face în limitele sesizării instanței judecătorești. Argumentul poate fi reluat, dar trebuie ridicat și motivat în fața instanței care sesizează Curtea.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

În lege nu s-a schimbat nimic, iar aceasta este prima diferență importantă față de multe alte decizii ale Curții. Art. 340 alin. (1) se aplică la 11 septembrie 2026 exact în forma judecată, deci decizia nu vorbește despre un text mort.

Ultima atingere a alineatului este veche de peste zece ani. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 23 mai 2016, a scos din art. 340 alin. (1) trimiterea la renunțarea la urmărirea penală și a lăsat acolo numai soluția de clasare. Nu a fost o restrângere gratuită: controlul asupra renunțării la urmărirea penală a fost mutat în art. 318, sub forma confirmării de către judecătorul de cameră preliminară, mecanism pe care Curtea îl descrie chiar în această decizie, la paragraful 17. De atunci și până la publicare au trecut 3.763 de zile fără nicio modificare a alineatului.

Ce s-a schimbat cu adevărat, în cei aproape cinci ani cât dosarul a așteptat, este jurisprudența Curții pe același articol. La 4 iulie 2023, prin Decizia nr. 401, Curtea a respins o excepție care viza chiar perechea din cauza de față, art. 335 alin. (4) și art. 340 alin. (1). Au urmat Decizia nr. 635 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 391 din 26 aprilie 2024, Decizia nr. 760 din 14 decembrie 2023, Decizia nr. 147 din 19 martie 2024, pe art. 340 raportat la art. 336, 339 și 549 indice 1, și Decizia nr. 305 din 5 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 12 septembrie 2025.

Cea mai apropiată dintre ele nu apare în decizia de acum. Prin Decizia nr. 324 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.148 din 18 noiembrie 2024, Curtea respinsese deja, tot ca neîntemeiată, o excepție pe art. 335 alin. (2) și (4) și pe art. 340 alin. (1), ridicată într-un dosar al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Acolo criticile erau aceleași: acces liber la justiție și tratament diferit între admiterea și respingerea redeschiderii. Sesizarea venise din 23 noiembrie 2020, cu 217 zile mai devreme decât cea din dosarul de față, și a fost soluționată cu 611 zile mai repede.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Răspunsul este pe fond, nu o respingere ca inadmisibilă. Curtea a examinat efectiv criticile pe art. 21, art. 16, art. 24, art. 1 alin. (5) și art. 126 alin. (1) din Constituție, deci cititorul află de ce rezistă textul, nu numai că întrebarea a fost prost pusă.
  • Paragraful 17 adună într-un singur loc controlul judecătoresc asupra soluțiilor procurorului: rechizitoriu, clasare și renunțare la urmărirea penală, fiecare cu articolul prin care ajunge în fața judecătorului. Este partea cea mai utilă a deciziei pentru cineva care caută unde se poate merge.
  • Confirmă că refuzul de redeschidere nu rămâne complet necontrolat. Calea ierarhică din art. 339 a funcționat chiar în acest dosar, unde procurorul general al parchetului a verificat ordonanța și a menținut soluția.
  • Decizia este pronunțată cu unanimitate de voturi, fără opinie separată sau concurentă, deci nu lasă îndoieli despre ce a vrut Curtea să spună.
  • Nimic nu se schimbă peste noapte în dosarele aflate în curs, pentru că textul rămâne neatins, iar procedurile în derulare nu au nevoie de nicio adaptare.

Ce rămâne o problemă

  • Golul semnalat rămâne acolo unde era. Ordonanța prin care se respinge cererea de redeschidere nu ajunge niciodată în fața unui judecător, iar decizia nu arată de ce ar fi bine așa, ci doar că legiuitorul avea dreptul să aleagă așa.
  • Comparația din paragraful 20 se face între efectele celor două ordonanțe, nu între poziția persoanei vătămate în cele două situații, deși critica privea tocmai lipsa oricărei căi pentru ea.
  • Între pronunțare și publicare au trecut 183 de zile, iar decizia produce efecte doar de la publicare. Nicio normă nu impune Curții un termen pentru acest pas.
  • De la sesizare la pronunțare au trecut 1.718 zile, într-un interval în care Curtea s-a pronunțat de cel puțin cinci ori pe același articol, în alte dosare.
  • Decizia nu citează nici Decizia nr. 401 din 4 iulie 2023, invocată de procuror în ședință, nici Decizia nr. 324 din 9 iulie 2024, deși amândouă au vizat exact perechea art. 335 alin. (4) și art. 340 alin. (1).
  • Paragrafele 22 și 23 spun că unele critici nu pot fi examinate, iar dispozitivul le respinge totuși pe toate ca neîntemeiate, fără să separe ce a fost cântărit de ce a fost înlăturat din start.

Sfaturi utile

  1. Nu lăsați să treacă termenul de la clasare. După ce procurorul ierarhic superior vă respinge plângerea împotriva clasării, aveți 20 de zile de la comunicare ca să mergeți la judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 340 alin. (1). Este singura fereastră în care un judecător se uită peste soluția procurorului, iar cererea de redeschidere de mai târziu nu o înlocuiește.
  2. Dacă plângerea la procurorul ierarhic superior rămâne fără răspuns, art. 340 alin. (2) vă lasă totuși drumul deschis: dreptul poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului în care plângerea trebuia soluționată, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.
  3. Tratați redeschiderea urmăririi penale ca pe altceva decât o cale de atac. Ea presupune fapte sau împrejurări noi, potrivit art. 335, și nu are rolul de a repara un termen pierdut. Dacă cererea vă este respinsă, singura verificare rămasă este plângerea la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 339.
  4. Când ridicați o excepție de neconstituționalitate, motivați fiecare text din Constituție pe care îl invocați. Aici, simpla menționare a art. 52 a fost înlăturată la paragraful 22 tocmai pentru că nu era însoțită de un raționament, iar Curtea a spus expres că nu se substituie autorului în formularea criticilor.
  5. Puneți toate argumentele în fața instanței care sesizează Curtea, nu la termenul de la Curte. Criticile întemeiate pe Directiva 2012/29/UE au fost invocate direct în ședință și nu au putut fi examinate, pentru că depășeau cadrul stabilit prin încheierea de sesizare.
  6. Verificați forma aplicabilă a textului înainte de a construi o cerere pe el. Unele colecții online reproduc încă art. 340 alin. (1) în varianta dinainte de mai 2016, cu trimiterea la renunțarea la urmărirea penală, care nu mai există în text și care v-ar trimite pe o cale inexistentă.

Întrebări frecvente

Ce a decis Curtea Constituțională, pe scurt?
A respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală și a constatat că textul este constituțional în raport cu criticile formulate. Excepția fusese ridicată de Marian Turbatu într-un dosar al Curții de Apel București, Secția a II-a penală.
Ce înseamnă respinsă ca neîntemeiată și cu ce diferă de respinsă ca inadmisibilă?
Neîntemeiată înseamnă că Curtea a analizat critica și a constatat că textul respectă Constituția. Inadmisibilă înseamnă că nu ajunge să analizeze, pentru că cererea nu îndeplinește condițiile de examinare. Aici soluția a fost pe fond, chiar dacă două categorii de critici, cele de la paragrafele 22 și 23, au fost înlăturate fără examinare.
Ce spune, concret, art. 340 alin. (1)?
Că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Am depus plângere penală și am primit clasare. Ce pot face?
Întâi faceți plângere la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală. Dacă acesta o respinge, aveți 20 de zile de la comunicare ca să mergeți la judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 340 alin. (1). Acolo un judecător verifică soluția procurorului, iar procedura este cea din art. 341.
De ce nu pot ataca la judecător refuzul de a redeschide urmărirea penală?
Pentru că art. 340 alin. (1) vorbește numai despre soluția de clasare, iar ordonanța prin care se respinge cererea de redeschidere nu intră în sfera lui. La paragraful 19 se arată că faptul că această ipoteză nu intră în sfera de aplicare a textului nu îi afectează claritatea, precizia și previzibilitatea, ci reprezintă opțiunea legiuitorului de a stabili întinderea remediului procesual.
De ce redeschiderea admisă merge la judecător, iar refuzul nu?
Motivarea de la paragraful 20 pornește de la faptul că situațiile nu sunt identice. Ordonanța prin care se dispune redeschiderea reia procesul penal și are consecințe directe asupra statutului procesual al persoanei vizate, motiv pentru care art. 335 alin. (4) cere confirmarea judecătorului de cameră preliminară. Cea prin care redeschiderea se respinge menține soluția de netrimitere în judecată deja dispusă, deci nu produce acest efect.
Refuzul de redeschidere rămâne complet necontrolat?
Nu. Rămâne verificarea ierarhică, prin plângere la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 339. Chiar în dosarul de față, autorul a atacat pe această cale ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar procurorul general al aceluiași parchet a menținut refuzul. Ce lipsește este controlul unui judecător, nu orice control.
Ce s-a întâmplat cu argumentul întemeiat pe directiva europeană privind victimele?
Nu a fost examinat. Criticile pe Directiva 2012/29/UE au fost formulate direct la termenul din fața Curții, fără să fi fost ridicate și motivate în fața instanței care a sesizat Curtea. Potrivit paragrafului 23, controlul de constituționalitate se realizează în limitele sesizării, deci argumentele suplimentare nu pot extinde obiectul excepției.
Poate cineva să ridice din nou aceeași problemă la Curte?
Da, dar șansele au scăzut. Curtea a scris la paragraful 18 că soluția și considerentele deciziilor anterioare rămân valabile pentru că nu au intervenit elemente noi. O excepție nouă ar avea nevoie de un argument pe care Curtea nu l-a cântărit până acum, nu de o reformulare a aceluiași reproș.
De ce a durat atât?
Încheierea de sesizare este din 28 iunie 2021, pronunțarea din 12 martie 2026, publicarea din 11 septembrie 2026. Sunt 1.718 zile până la pronunțare și încă 183 până la publicare, în total 1.901 zile. În Legea nr. 47/1992 nu există un termen pentru soluționarea excepțiilor și nici pentru publicarea deciziei, iar efectul general obligatoriu apare doar la publicare.
Unde găsesc textul integral al deciziei?
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 11 septembrie 2026, paginile 7 la 9. Decizia este reprodusă integral și în acest articol, în secțiunea cu textul original al actului.

Analiza redacției

Distincția pe care se sprijină decizia rezistă. Ordonanța care redeschide urmărirea penală întoarce un om în poziția de suspect, iar aceea trebuie confirmată de un judecător; ordonanța care refuză redeschiderea lasă lucrurile acolo unde erau. Pe logica aceasta, art. 16 din Constituție chiar nu are ce reproșa. Problema apare în felul în care Curtea își construiește partea de acces la justiție, pentru că argumentul central este preluat, la paragraful 17, dintr-o decizie anterioară care descrie controlul judecătoresc asupra soluțiilor procurorului. Descrierea are trei intrări: rechizitoriul, clasarea și renunțarea la urmărirea penală, adică exact cele trei feluri în care procurorul rezolvă cauza potrivit art. 327, articol pe care paragraful îl citează el însuși. Refuzul de redeschidere nu este o rezolvare a cauzei, ci un act ulterior, deci nu avea cum să apară acolo, iar tocmai absența lui era obiecția autorului. Curtea răspunde unei întrebări despre ce lipsește reproducând un inventar în care lucrul acela nu avea unde să figureze.

Cea mai concretă observație nu se vede citind decizia, ci numărând. De la Încheierea din 28 iunie 2021 până la pronunțare au trecut 1.718 zile, iar de la pronunțare până la publicare încă 183, în total 1.901 zile, adică 5 ani și aproape 3 luni pentru o motivare care se sprijină pe două decizii deja existente. În același interval au fost tranșate de cel puțin cinci ori critici pe același articol. Una dintre ele era aproape identică: Decizia nr. 324 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.148 din 18 noiembrie 2024, a respins ca neîntemeiată exact comparația dintre art. 335 alin. (4) și art. 340 alin. (1), pe care paragraful 20 o reia acum de la zero. Sesizarea de acolo venea din 23 noiembrie 2020, cu 217 zile mai devreme decât cea din dosarul de față, și a fost soluționată cu 611 zile mai repede. Ordinea în care Curtea ia dosarele vechi nu se explică nici prin vechime, nici prin dificultate, iar decizia de față nu o pomenește deloc pe cea din 2024.

A doua observație vine din alăturarea acestei decizii cu sora ei de ședință. În aceeași zi, 12 martie 2026, cu același complet de opt judecători și cu același magistrat-asistent, Curtea a pronunțat și Decizia nr. 222, publicată în Monitorul Oficial nr. 766 din 9 septembrie 2026, deci cu două zile înaintea celei de față. Numărul mai mare a ieșit primul, iar intervalele de publicare au fost de 181 și de 183 de zile. Nimic din aceste cifre nu încalcă vreo regulă, pentru că regula nu există: ordinea publicării nu ține nici de numărul deciziei, nici de un termen, ceea ce face imposibil pentru o instanță care așteaptă răspunsul să estimeze când devine el obligatoriu.

O notă pentru cine vrea să meargă la sursă. La paragraful 17, decizia trimite la Decizia nr. 569 din 15 mai 2008 și o dă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 16 iulie 2009. Acea decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008: cifrele din numărul ediției sunt inversate, iar anul este mutat cu unul înainte. Aceeași trimitere apare corect în Decizia nr. 147 din 19 martie 2024, care reproduce același pasaj. Soluția nu se schimbă cu nimic, iar precedentul rămâne identificabil după număr și dată, dar cititorul care caută după referința tipărită nu găsește nimic la adresa indicată.

Ce ar trebui schimbat

  • Adăugarea, în art. 340 alin. (1), a ordonanței prin care se respinge cererea de redeschidere a urmăririi penale. Efect: persoana vătămată care aduce fapte noi ar avea un judecător care verifică dacă refuzul este legal, în loc să se oprească la al doilea procuror din aceeași structură.
  • Un termen legal pentru publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curții pronunțate pe excepții. Efect: intervale de 183 de zile nu ar mai fi posibile, iar instanța care judecă între timp dosarul din care a venit întrebarea ar ști de când devine decizia obligatorie.
  • Citarea obligatorie a propriului precedent când soluția și argumentul se repetă pe același text. Efect: cititorul ar vedea că Deciziile nr. 401/2023 și nr. 324/2024 au tranșat deja aceeași comparație, iar autorii de excepții nu ar relua un demers închis pe același motiv.
  • Separarea, în dispozitiv, a criticilor respinse pe fond de cele înlăturate fără examinare. Efect: s-ar vedea că art. 52 din Constituție și argumentul întemeiat pe directiva europeană nu au fost cântărite, deci o excepție nouă, de data aceasta motivată, nu ar mai părea deja tranșată.
  • Un criteriu public după care Curtea stabilește ordinea de soluționare a dosarelor vechi. Efect: o parte ar putea estima cât are de așteptat, iar diferențe de 611 zile între două cauze cu obiect aproape identic ar avea o explicație verificabilă.
  • Rectificarea trimiterii din paragraful 17 la Decizia nr. 569 din 15 mai 2008. Efect: cititorul care urmărește referința ar ajunge la Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, unde precedentul chiar se află.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 772 din 11 septembrie 2026 16 pagini PDF, 125 KB actul începe la pagina 7

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia Curții Constituționale nr. 221 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituțională

Publicat în: M. Of. nr. 772 din 11 septembrie 2026

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 221 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Andrei Grigoraș — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 2.503/2/2021 al Curții de Apel București — Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.493D/2021.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul excepției a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia, arătând că reglementarea criticată sub aspectul constituționalității este incompatibilă și cu standardele europene privind protecția victimelor, stabilite prin Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Arată că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție, întrucât creează un tratament diferențiat între plângerea formulată de victimă și cea formulată de suspect ori inculpat, în sensul că în cazul plângerii formulate de victimă nu este reglementată nicio cale de atac. Cu privire la menționarea art. 20 din Constituție, invocă prevederile art. 22, 23 și 24 din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012, care reglementează protecția împotriva victimizării secundare.

Astfel, circumstanțele cauzei evidențiază existența unei victimizări secundare, dat fiind faptul că victima, deja afectată prin infracțiunea săvârșită împotriva sa, nu beneficiază de nicio cale de atac împotriva soluției de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale. Susține că prevederile art. 339 și 340 din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 335 alin. (4) și ale art. 549 din același cod, trebuie interpretate în concordanță cu prevederile directivei anterior menționate pentru a se evita orice victimizare secundară. Cu privire la invocarea prevederilor art. 21 din Constituție, arată că reglementarea criticată încalcă accesul liber la justiție în esența sa, întrucât victima nu are posibilitatea de a formula o cale de atac. Mai arată că singura persoană care are interes în a formula o plângere împotriva soluției de respingere a redeschiderii urmăririi penale este victima. Susține, în esență, că se ajunge în situația în care reglementarea criticată permite existența unor acte ale organelor de urmărire penală care nu pot fi supuse controlului instanțelor judecătorești, ceea ce ar conduce la existența unui vid legislativ, fiind astfel încălcate și prevederile constituționale referitoare la principiul legalității.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Susține că autorul excepției solicită, în realitate, o completare a textului de lege și, totodată, realizează o comparare cu alte texte de lege din Codul de procedură penală. În susținerea netemeiniciei, arată că, pentru critici similare, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 340 din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 401 din 4 iulie 2023.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 28 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.503/2/2021, Curtea de Apel București — Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Marian Turbatu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, prin care petentul a solicitat desființarea ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a ordonanței procurorului general al acestui parchet, prin care s-a respins, respectiv s-a menținut soluția de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală nu îndeplinesc cerințele de calitate a legii, întrucât nu prevăd în mod clar și previzibil faptul că și ordonanțele de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului de cameră preliminară. Se susține că soluția legislativă cuprinsă în art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, care reglementează, în mod limitativ, posibilitatea formulării unei plângeri adresate judecătorului de cameră preliminară exclusiv împotriva soluțiilor de clasare, suprimă accesul liber la justiție al persoanei căreia i s-a produs o vătămare, fiind astfel încălcate prevederile art. 21 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, se arată că este încălcat art. 16 din Constituție, întrucât ordonanțele de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale nu sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului de cameră preliminară, spre deosebire de ordonanțele prin care se dispune redeschiderea urmăririi penale. De asemenea, în susținerea neconstituționalității normelor criticate se arată că acestea nu sunt corelate cu dispozițiile art. 339 și 549 din Codul de procedură penală.

8. Curtea de Apel București — Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 63 din 28 ianuarie 2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 340 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, reținând că prevederile criticate sunt constituționale în raport cu critici similare.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată. Astfel, în susținerea caracterului inadmisibil arată că, în realitate, autorul excepției solicită o extindere a cazurilor prevăzute la art. 340 din Codul de procedură penală și la ipoteza respingerii cererii de redeschidere a urmăririi penale. În susținerea netemeiniciei arată că art. 16 din Constituție nu este încălcat, întrucât situația admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale nu este identică cu cea a respingerii unei astfel de solicitări. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, arată că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, iar nu absența oricărei condiționări a acestui acces.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: „Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.”

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum și ale art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului Curții Constituționale, prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și Convenție invocate și în prezenta cauză, precum și față de critici similare, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 760 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 mai 2024, și Decizia nr. 635 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 26 aprilie 2024.

16. Prin Decizia nr. 760 din 14 decembrie 2023, precitată, paragraful 13, Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluționării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale. Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, însă în formele și modalitățile instituite de lege. Așa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanțele procurorului, altele decât cele de clasare, nu pot fi atacate în fața unui judecător, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării dreptului fundamental prevăzut de dispozițiile art. 21 din Constituție. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Legea fundamentală, a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură.

17. Curtea a reținut că, astfel cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, art. 21 din Constituție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (a se vedea în acest sens Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 16 iulie 2009). Or, prin Decizia nr. 635 din 21 noiembrie 2023, precitată, paragraful 16, Curtea a arătat că, odată rezolvată de către procuror, în condițiile art. 327 din Codul de procedură penală, cauza penală poate fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară — în funcție de soluția procurorului —, astfel încât partea interesată are posibilitatea de a critica inclusiv actele procurorului care au fundamentat soluția dispusă de acesta. Astfel, atunci când procurorul emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, cauza ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cazul în care procurorul emite o ordonanță prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, pe calea plângerii reglementate de dispozițiile art. 340 și 341 din Codul de procedură penală, la judecătorul de cameră preliminară, în fața căruia, în condițiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală — dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală —, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. În sfârșit, atunci când procurorul emite o ordonanță prin care renunță la urmărirea penală, ordonanța astfel pronunțată este verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar, când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Ulterior, această ordonanță se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, iar în fața acestuia persoana care a făcut sesizarea, părțile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată pot invoca aspecte de nelegalitate și/sau netemeinicie a soluției pronunțate, în condițiile art. 318 alin. (12), (14) și (15) din Codul de procedură penală.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19. Totodată, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin nici dispozițiilor art. 1 alin. (5) și ale art. 126 alin. (1) din Constituție. Împrejurarea că ipoteza invocată de autorul excepției nu intră în sfera de aplicare a textului criticat nu este de natură să afecteze claritatea, precizia și previzibilitatea normei, ci reprezintă expresia opțiunii legiuitorului de a stabili întinderea remediului procesual reglementat, în exercitarea competenței sale constituționale prevăzute de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

20. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție, autorul excepției susține că textul criticat este discriminatoriu, întrucât ordonanțele prin care se respinge cererea de redeschidere a urmăririi penale nu sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară, în timp ce, potrivit art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, ordonanțele prin care se dispune redeschiderea urmăririi penale sunt supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară.

Analizând criticile astfel formulate, Curtea reține că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în cauza de față, situațiile juridice comparate de autorul excepției nu sunt identice. Astfel, ordonanța prin care se dispune redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea procesului penal, cu consecințe directe asupra statutului procesual al persoanei vizate, motiv pentru care legiuitorul a instituit un mecanism de control judiciar, respectiv confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară. În schimb, ordonanța prin care se respinge cererea de redeschidere a urmăririi penale nu produce un asemenea efect, întrucât menține soluția de netrimitere în judecată deja dispusă. În consecință, având în vedere că situațiile juridice comparate nu sunt identice, iar tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor are o justificare obiectivă și rațională, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție.

21. În ceea ce privește invocarea art. 24 din Constituție, Curtea constată că dreptul la apărare este pe deplin garantat, persoana interesată având posibilitatea de a-și formula apărările și de a uza de remediile procesuale prevăzute de lege în etapele procesuale corespunzătoare, astfel cum Curtea a reținut prin deciziile anterior menționate.

22. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 52 din Constituție, Curtea constată că autorul excepției nu a arătat, în mod concret, în ce constă pretinsa contrarietate dintre acestea și dispozițiile legale criticate, limitându-se la o simplă menționare formală a acestui text, fără a construi un raționament de neconstituționalitate apt să permită realizarea controlului de constituționalitate. Or, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate trebuie motivată, iar Curtea nu se poate substitui autorului acesteia în formularea criticilor, neputând examina din oficiu posibile încălcări ale dispozițiilor constituționale astfel invocate. Totodată, Curtea observă că autorul excepției invocă pretinsa lipsă de corelare a normelor criticate cu prevederile art. 339 și ale art. 549 din Codul de procedură penală, fără a indica în cuprinsul actelor de sesizare a instanței de control constituțional în ce constă, în mod concret, această necorelare și fără a explica relevanța acesteia din perspectivă constituțională, astfel încât și aceste critici sunt formulate într-o manieră generală și abstractă. Prin urmare, asemenea susțineri, enunțate generic și neargumentate, nu pot fi calificate drept veritabile critici de neconstituționalitate, iar Curtea nu se poate substitui autorului excepției în completarea sau reformularea motivării.

23. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 16, 21 și 24 din Constituție, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor din Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, în raport cu susținerile noi invocate în ședința de judecată, Curtea arată că argumentele suplimentare formulate nu pot extinde obiectul excepției, întrucât controlul de constituționalitate se realizează în limitele sesizării instanței judecătorești, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea precizează că susținerile invocate constituie veritabile critici noi de neconstituționalitate, formulate direct în fața instanței de contencios constituțional, fără a fi fost ridicate și motivate în fața instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională. Or, întrucât aceste critici excedează cadrului procesual și obiectului sesizării stabilite prin încheierea de sesizare, ele nu pot fi examinate în prezenta cauză.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 2.503/2/2021 al Curții de Apel București — Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București — Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andrei Grigoraș

Sursă: monitoruloficial.ro

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.