Pe scurt

  • Înalta Curte a fost întrebată dacă un cadru militar care cumpără o locuință împreună cu altcineva, pe cote-părți, mai are dreptul la compensația lunară pentru plata ratei la creditul imobiliar.
  • Instanța supremă a refuzat să răspundă și a respins sesizarea ca inadmisibilă, pentru că nu e o chestiune de drept veritabilă și pentru că există deja dezlegări anterioare obligatorii.
  • Consecința practică: fiecare instanță decide de la caz la caz, în funcție de situația de fapt din dosar.
Act: Decizia ÎCCJ nr. 81/2026
Publicat: M. Of. nr. 701 din 24 august 2026
Pronunțată: 22 iunie 2026

Un militar care își cumpără apartamentul pe jumătate cu partenera de viață rămâne fără un răspuns unitar despre compensația pentru rată: Înalta Curte a spus că întrebarea, așa cum a fost pusă, nu poate primi o dezlegare obligatorie. Prin Decizia nr. 81 din 22 iunie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 701 din 24 august 2026, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Este a doua oară în ultima vreme când instanța supremă închide o sesizare din motive de admisibilitate, după cea privind reluarea plății pensiei pentru o funcționară publică.

Întrebarea privea două texte: art. 20 indice 1 alin. (2 indice 1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 privind cuantumul și condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării.

Concret, curtea de apel voia să știe dacă destinația contractelor încheiate de cadrele militare vizează exclusiv achiziționarea unei locuințe întregi sau se aplică și la cumpărarea unei părți din ea, împreună cu un alt cumpărător, inclusiv atunci când celălalt cumpărător este persoana cu care militarul se căsătorește ulterior. A doua întrebare mergea mai departe: au dreptul la compensație doar cei care dobândesc locuința în cota de 1/1, sau și cei care ajung proprietari într-o cotă mai mică, de exemplu 1/2, prin cumpărare pe cote-părți împreună cu partenerul de viață.

Efectele pe care le produce

Primul efect este absența unei reguli unitare. Sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, deci nu există o dezlegare obligatorie pentru instanțe pe această întrebare. Practica poate rămâne neuniformă de la un tribunal la altul.

Al doilea efect ține de motivul respingerii. Înalta Curte a constatat că întrebarea nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din caracterul inform al încheierii de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate.

Al treilea efect este o indicație pentru instanțe. Decizia arată că dezlegările anterioare oferă repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei, deci judecătorul de fond are deja instrumentele necesare, fără o nouă hotărâre prealabilă.

Al patrulea efect privește examinarea de la caz la caz. Decizia reține că instanțele trebuie să stabilească, în raport cu situațiile de fapt particulare din fiecare litigiu, eventuala corespondență dintre drepturi, prin raportare la conținutul lor, la scopul pentru care au fost prevăzute și la categoria profesională, precum și la alte elemente care conturează natura juridică a acestor drepturi.

Al cincilea efect este procedural. Deși sesizarea a fost respinsă, decizia este obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar temeiul procedural folosit este art. 2 din Ordonanța de urgență nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a proceselor privind prestații de asigurări sociale.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

În textele de lege nu se schimbă nimic. Art. 20 indice 1 din Legea nr. 80/1995 și art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 rămân în vigoare, cu același conținut.

Ce se schimbă este așteptarea. Curtea de Apel București suspendase judecata în așteptarea unui răspuns al instanței supreme. După publicarea deciziei, dosarul se reia, iar completul trebuie să decidă singur.

A doua schimbare este de metodă pentru viitoarele sesizări. Decizia semnalează că o încheiere de sesizare „informă”, adică lipsită de o formulare precisă a problemei de drept și a argumentelor, duce la inadmisibilitate. Este un avertisment util pentru instanțele care intenționează să sesizeze completul.

A treia schimbare privește raportul cu jurisprudența existentă. Constatarea că există deja hotărâri obligatorii în materie înseamnă că problema nu este nouă, iar soluțiile trebuie căutate acolo, nu într-o dezlegare suplimentară.

Ce nu se schimbă este dreptul în sine. Compensația lunară pentru chirie și, după caz, pentru plata ratei la creditul imobiliar rămâne prevăzută de lege pentru cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării, în condițiile hotărârii de Guvern din 2005.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Deblochează dosarul suspendat la Curtea de Apel București, care poate relua judecata imediat.
  • Trimite instanțele la dezlegările obligatorii deja existente, care oferă repere concrete de interpretare.
  • Arată explicit ce criterii trebuie folosite: conținutul dreptului, scopul pentru care a fost prevăzut și categoria profesională.
  • Semnalează instanțelor de trimitere că o sesizare trebuie formulată precis, altfel este respinsă fără analiză pe fond.

Ce rămâne o problemă

  • Întrebarea de fond rămâne fără răspuns unitar, iar doi militari în situații identice pot primi soluții diferite la instanțe diferite.
  • Situația cumpărării pe cote-părți împreună cu partenerul de viață este tot mai frecventă, dar nu are o interpretare obligatorie.
  • Militarii aflați în litigiu pierd timp: sesizarea a fost formulată în martie 2026 și s-a încheiat în iunie fără un răspuns pe fond.
  • Decizia nu enumeră expres hotărârile obligatorii anterioare la care trimite, ceea ce lasă judecătorului sarcina de a le identifica.

Sfaturi utile

  1. Dacă ești cadru militar și ai cumpărat locuința pe cote-părți, păstrează contractul de vânzare-cumpărare și graficul de rambursare. Cota deținută și destinația creditului sunt elementele pe care le va analiza instanța.
  2. Verifică dacă la data încheierii contractului erai deja căsătorit cu celălalt cumpărător sau nu. Sesizarea a distins expres între cele două situații, iar diferența poate conta în fața instanței.
  3. Nu te baza pe o interpretare unitară. Decizia nu stabilește nicio regulă obligatorie pe fond, deci argumentele trebuie construite pe situația concretă din dosarul tău.
  4. Cere avocatului să identifice hotărârile obligatorii anterioare ale Înaltei Curți în materia compensației pentru chirie. Decizia spune că ele oferă repere de interpretare.
  5. Dacă instanța ta a suspendat judecata în așteptarea acestei decizii, cere repunerea pe rol. Motivul suspendării a dispărut odată cu publicarea.
  6. Când ceri unei instanțe să sesizeze Înalta Curte, insistă pe formularea precisă a chestiunii de drept. O încheiere neclară duce la inadmisibilitate, fără analiză pe fond.

Întrebări frecvente

Care era întrebarea adresată Înaltei Curți?
Dacă destinația contractelor încheiate de cadrele militare vizează exclusiv achiziționarea unei locuințe întregi sau se aplică și la cumpărarea unei părți din ea împreună cu alt cumpărător, și dacă au dreptul la compensație doar cei care dobândesc locuința în cota de 1/1 ori și cei care devin proprietari într-o cotă mai mică.
Ce a decis instanța supremă?
A respins sesizarea ca inadmisibilă, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate din art. 2 alin. (1) al Ordonanței de urgență nr. 62/2024.
De ce a fost respinsă?
Pentru că întrebarea nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă din caracterul inform al încheierii de sesizare și din existența unor dezlegări anterioare obligatorii în materia vizată de normele invocate.
Ce texte de lege erau în discuție?
Art. 20 indice 1 alin. (2 indice 1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 privind cuantumul și condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării.
Ce se întâmplă acum cu procesele pe această temă?
Se judecă mai departe la instanțele de fond, care stabilesc soluția în raport cu situația de fapt particulară din fiecare dosar, folosind reperele din jurisprudența obligatorie anterioară.
Decizia este obligatorie, deși sesizarea a fost respinsă?
Da. Decizia este obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dar caracterul obligatoriu privește soluția de inadmisibilitate, nu o dezlegare pe fondul întrebării.

Erori și neconcordanțe în textul publicat

  • Paragraful 56 respinge sesizarea pentru un motiv care nu se află printre condițiile enumerate la paragraful 27. Decizia își construiește singură grila de analiză și listează, la paragraful 27, patru condiții de admisibilitate deduse din art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 62/2024, de la lit. a) la lit. d). Niciuna nu privește forma încheierii de sesizare. Concluzia de la paragraful 56 se sprijină însă, primul dintre cele două motive, tocmai pe „caracterul inform al încheierii de sesizare”, cerință introdusă la paragraful 40 prin trimitere la art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, adică la procedura de drept comun despre care paragraful 24 spusese că este derogată parțial. Cititorul are, în același act, o listă închisă de condiții și o sancțiune întemeiată pe altceva.
  • Se invocă în mod repetat un plural pe care decizia nu îl umple niciodată. Paragraful 22 identifică o singură hotărâre relevantă, Decizia nr. 58 din 20 aprilie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 438 din 25 mai 2026, iar paragraful 50 este singurul care citează din ea. Paragrafele 49, 52 și 56 vorbesc însă constant despre „dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii”, la plural. Paragraful 52 merge mai departe și califică identificarea lor drept „un demers facil de identificare a deciziilor relevante”, deși instanța de trimitere nu are de identificat decât una, singura pe care decizia o numește. Al doilea motiv al inadmisibilității este formulat, astfel, mai larg decât materialul care îl susține.
  • Aceeași împrejurare servește, în aceeași decizie, la două lucruri opuse. Condiția de la paragraful 27 lit. d) cere ca problema „să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare”. Paragraful 51 constată expres că „nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de față”, deci condiția lit. d) este îndeplinită. Paragraful 56 transformă totuși existența unor dezlegări neidentice în motiv de respingere. Absența unei statuări anterioare deschide, prin urmare, ușa la lit. d) și o închide la lit. c), fără ca decizia să explice cum se împacă cele două funcții.
  • Paragraful 32 interpretează o sintagmă pe care o scrie greșit. El cere ca sintagma „drepturi de naturală salarială” să fie interpretată extensiv. Formularea din actul interpretat, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este „drepturilor salariale sau de natură salarială”, iar paragraful 25 al aceleiași decizii o citează corect. Forma tipărită „naturală” este un adjectiv pus acolo unde ordonanța are substantivul „natură”. Și paragraful 31, imediat anterior, scrie „drepturi de natură salarială”. Greșeala este în tiparul oficial, pagina 14 din Monitorul Oficial nr. 701 din 24 august 2026, nu în reproducerea de aici.

Analiza redacției

Problema din dosar este mai simplă decât procedura care s-a construit în jurul ei. Art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995, reprodus integral la paragraful 8, îi dă cadrului militar compensație pentru rata unui credit „destinat achiziționării unei locuințe” și îi limitează suma la rata efectiv plătită. Legea nu spune nicăieri că militarul trebuie să fie proprietar în cotă de 1/1. Restricția, dacă există, vine dintr-o hotărâre de Guvern din 2005, al cărei art. 41 lit. b) cere un contract „încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul”. Norma inferioară cunoaște două ipoteze, singur sau cu soțul, și nu a auzit de o a treia, cumpărarea pe cote-părți cu un partener necăsătorit. Tot litigiul trăiește în spațiul dintre o lege care nu cere nimic despre cotă și o hotărâre care cere ceva despre semnatari.

Al doilea lucru care se vede din act este că prima instanță găsise deja o soluție care se potrivește cu logica legii. Prin Sentința civilă nr. 8.256 din 20 decembrie 2024, Tribunalul București a acordat compensația „proporțională cu cota-parte de 1/2 din dreptul de proprietate”. Este exact mecanismul pe care art. 201 alin. 21 îl are deja înăuntru, plafonarea la rata plătită efectiv, aplicat la o fracțiune. Ambele părți au atacat totuși sentința, una cerând respingerea acțiunii, cealaltă admiterea integrală, iar dosarul a plecat mai departe. Doi ani și patru luni după cererea din 5 aprilie 2024, litigiul se întoarce de unde a plecat, cu aceeași întrebare pe masă.

Al treilea element privește o capcană pe care decizia o lasă deschisă. Art. 201 alin. 22 prevede că această compensație se acordă „pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei”. Dacă militarul primește decontarea pentru o cotă de 1/2, își consumă dreptul integral sau doar jumătate din el? Nimic din lege, din hotărârea de Guvern sau din decizia de față nu răspunde. Un cadru militar care acceptă azi o soluție proporțională poate descoperi peste zece ani că a epuizat un beneficiu de care nu a folosit decât jumătate, iar aceasta este o consecință mai gravă decât suma aflată în litigiu.

Ce trebuie recunoscut deciziei este că nu se ascunde. Paragraful 47 spune deschis că întrebarea „nu vizează o incertitudine cu privire la sensul sau întinderea normelor juridice, ci mai degrabă o îndrumare pentru a gestiona soluționarea cauzei”, iar aceasta este o descriere corectă a ceea ce ceruse curtea de apel. Neplăcut este contextul în care s-a ajuns acolo. Art. 2 din Ordonanța de urgență nr. 62/2024 spune că instanța „va solicita” Înaltei Curți dezlegarea, iar paragraful 18 arată că judecătorul de la Curtea de Apel București nu și-a exprimat punctul de vedere tocmai ca să nu se antepronunțe. Instanța de trimitere a citit o obligație acolo unde instanța supremă vede o facultate condiționată, iar paragraful 44 corectează lectura abia acum, în august 2026, la doi ani după intrarea în vigoare a ordonanței.

Ce ar trebui schimbat

  • Modificarea art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005. Adăugarea ipotezei în care contractul este încheiat împreună cu o altă persoană decât soțul, cu decontarea proporțională cu cota deținută de cadrul militar, rezolvă întreaga categorie de litigii printr-o singură propoziție. Textul exclude azi expres contractele încheiate cu copiii sau părinții, semn că autorul lui s-a gândit la abuzuri, dar nu și la coproprietatea obișnuită.
  • O regulă despre consumarea dreptului „o singură locuință pe carieră”. Art. 201 alin. 22 trebuie să spună dacă decontarea unei fracțiuni epuizează beneficiul sau îl consumă proporțional. Fără această precizare, orice soluție proporțională pronunțată de instanțe creează un al doilea litigiu, peste ani.
  • Enumerarea expresă a deciziilor la care se trimite. Când inadmisibilitatea se întemeiază pe existența unor dezlegări anterioare, acele dezlegări trebuie identificate cu număr, dată și paragraf, toate, nu una singură urmată de un plural. Instanța de trimitere primește altfel o trimitere pe care nu o poate urma.
  • Alinierea condițiilor de formă ale încheierii de sesizare cu textul ordonanței. Dacă lipsa punctului de vedere al completului atrage inadmisibilitatea, cerința trebuie scrisă în art. 2 din Ordonanța de urgență nr. 62/2024, nu dedusă din art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, despre care aceeași decizie spune că se aplică doar în completare.
  • Reconcilierea caracterului imperativ al sesizării cu sancțiunea respingerii. Formula „va solicita” din art. 2 al ordonanței pune judecătorul de fond într-o poziție imposibilă: dacă nu sesizează, încalcă o normă imperativă, iar dacă sesizează fără să demonstreze dificultatea, primește o inadmisibilitate. Textul ar trebui să spună explicit că obligația se naște numai după verificarea proprie a caracterului veritabil al chestiunii, așa cum explică paragraful 45.
  • Un termen de publicare pentru deciziile de dezlegare. Între pronunțarea din 22 iunie 2026 și publicarea din 24 august au trecut peste două luni, timp în care dosarul de la Curtea de Apel București a rămas suspendat degeaba, pentru că soluția era deja luată și cunoscută.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 701 din 24 august 2026 16 pagini PDF, 119 KB actul începe la pagina 11

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia nr. 81 din 22 iunie 2026 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

EMITENT: Înalta Curte de Casație și Justiție

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 24 august 2026

A C T E A L E Î N A L T E I C U R Ț I D E C A S A Ț I E Ș I J U S T I Ț I E ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT D E C I Z I A Nr. 81 din 22 iunie 2026 Dosar nr. 751/1/2026 Mariana Constantinescu — vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție — președintele completului Adina Georgeta Ponea — pentru președintele Secției I civile Adina Oana Surdu — președintele Secției a II-a civile Elena Diana Tămagă — președintele Secției de contencios administrativ și fiscal Denisa Livia Băldean — judecător la Secția I civilă Daniel Marian Drăghici — judecător la Secția I civilă Cristina Dobrescu — judecător la Secția I civilă Dorina Zeca — judecător la Secția I civilă Mariana Hortolomei — judecător la Secția I civilă Mihaela Mîneran — judecător la Secția a II-a civilă Petronela Iulia Nițu — judecător la Secția a II-a civilă Mirela Polițeanu — judecător la Secția a II-a civilă Valentina Vrabie — judecător la Secția a II-a civilă Marcela Marta Iacob — judecător la Secția a II-a civilă Veronica Dumitrache — judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Carmen Maria Ilie — judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Claudiu Iulian Răpeanu — judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Andreea Bercaru — judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal Emilia Lenuța Panțuru — judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 751/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

2. Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3. La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

4. Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 11.094/3/2024.

5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind depuse puncte de vedere la raport.

6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. Î N A L T A C U R T E, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

7. Curtea de Apel București — Secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 9 martie 2026, în Dosarul nr. 11.094/3/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și ale art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării, cu modificările și completările ulterioare, destinația contractelor încheiate de cadrele militare vizează exclusiv achiziționarea unei locuințe sau se poate aplica și în cazul cumpărării unei părți din aceasta împreună cu un alt cumpărător, în cazul particular al prezentei cauze, dacă celălalt cumpărător este persoană cu care cadrul militar încheie ulterior căsătoria? Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995 și ale art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005, au dreptul de a beneficia de compensația pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței doar cadrele militare care achiziționează imobilul locuință în integralitatea sa (cota de 1/1) sau și cadrele militare ce devin proprietare asupra respectivei locuințe într-o cotă inferioară celei de 1/1 (de exemplu, în cota de ½), ca urmare a achiziționării imobilului pe cote-părți împreună cu partenerul de viață (concubinaj)? II. Normele legale incidente

8. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) „Art. 201. — (1) Cadrele militare în activitate numite în prima funcție/mutate în interesul serviciului, detașate și/sau împuternicite într-o altă garnizoană decât cea în care își au domiciliul și care nu dețin locuință proprietate personală în acea garnizoană, nici ei și nici soțiile sau soții acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensație lunară pentru chirie de până la 50% din solda lunară.

(2) Cadrele militare în activitate numite în prima funcție, mutate în interesul serviciului, detașate și/sau împuternicite într-o garnizoană în care își au domiciliul, dar care nu dețin locuință proprietate personală, nici ei și nici soțiile sau soții acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, pot beneficia, în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului apărării naționale, de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. 1, la propunerea comandanților sau a șefilor cadrelor militare respective.

(21) Cadrele militare care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. 1 și 2 și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. 1, dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

(22) În situația prevăzută la alin. 21, compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. 1 și 2 și pentru situația prevăzută la alin. 21, caz în care cadrul militar optează pentru una dintre aceste situații. Ministerul Apărării Naționale nu îi asigură cadrului militar care a optat pentru situația prevăzută la alin. 21 un spațiu de locuit corespunzător în garnizoana unde acesta a achiziționat locuința pe durata existenței situației de la alin. 21.

(23) Pentru persoanele prevăzute la alin. 21, sumele se justifică cu un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.

(24) Cadrele militare în activitate, mutate sau detașate și/sau împuternicite, prevăzute la alin. 1, pot beneficia de compensație lunară pentru chirie într-o singură garnizoană.

(25) Prin rata lunară prevăzută la alin. 21 se înțelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe conform scadențarului de plată, mai puțin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare și alte costuri care nu se regăsesc în scadențarul de plată a ratelor lunare.

(3) Cuantumul concret al compensației prevăzute la alin. 1, 2 și 21, precum și condițiile de acordare a acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului apărării naționale.

(4) Soțiile sau soții cadrelor militare mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană, care au fost încadrate în muncă și au întrerupt activitatea datorită mutării împreună cu soții sau soțiile, au dreptul la o indemnizație lunară de 50% din solda lunară a cadrelor militare pe care le-au urmat, până la o nouă angajare sau până la prestarea unei activități autorizate aducătoare de venituri, dar nu mai mult de 9 luni de la data mutării cadrului militar.

(5) De indemnizația lunară prevăzută la alin. 4 beneficiază și soții sau soțiile care, la data mutării cadrelor militare pe care le-au urmat, erau înscrise ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București, dar numai după expirarea, potrivit legii, a termenului de plată a indemnizației de șomaj.”

9. Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005). „Art. 41. — Cadrul militar aflat în situația prevăzută la art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, care optează pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art. 2 lit. a), c) și d) sau art. 3 alin. (1) lit. b), b1), c) și f), precum și următoarele condiții: (…)

b) prezintă, în copie, un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul. Contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe va fi însoțit de contractul de vânzare-cumpărare a locuinței respective. Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de vânzare-cumpărare sau contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate este încheiat cu copiii/părinții cadrului militar în activitate ori ai soțului/soției acesteia/acestuia; (…)” III. Expunerea succintă a procesului

10. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 11.094/3/2024, la 5 aprilie 2024, reclamantul S.A.V., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară X București și Ministerul Apărării Naționale, a solicitat instanței să dispună: plata în favoarea reclamantului a compensației lunare pentru chirie în scopul achitării ratei/unei fracțiuni din rata aferentă creditului imobiliar contractat prin Contractul de credit nr. yyyy din 9.02.2023, pentru perioada 1.09.2023-prezent, precum și pentru viitor, conform Procesului-verbal de alocare la plată nr. zzzz din 5.04.2023; plata dobânzii legale penalizatoare aferente contribuției neplătite în perioada 1.09.2023-prezent.

11. Prin Sentința civilă nr. 8.256 din 20 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată, fiind obligați pârâții la compensarea chiriei sub forma decontării plății unei fracțiuni din rata aferentă creditului imobiliar, proporțională cu cota-parte de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, începând cu data de 1.09.2023 și până la terminarea perioadei de creditare, precum și la calculul și plata sumelor reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului datorat, de la data la care era datorat și până la achitarea integrală.

12. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul, cadru militar, a beneficiat de compensația lunară pentru chirie în vederea plății ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar „destinat achiziționării unei locuințe” începând cu luna aprilie 2023 până în luna septembrie 2023, când comandantul unității angajatoare a dispus suspendarea plății compensației pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005.

13. Prima instanță a reținut că distincția pe care o face legiuitorul potrivit art. 41lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 se referă la faptul că acest beneficiu salarial se poate acorda atât angajatului căsătorit, cât și angajatului necăsătorit, nefiind relevant faptul că reclamantul este titularul unei cote-părți din dreptul de proprietate asupra imobilului sau titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra imobilului.

Totodată, instanța a apreciat că reclamantul nu putea să achiziționeze cota-parte de 50% din dreptul de proprietate asupra imobilului decât în nume propriu, pentru sine, astfel că este îndreptățit să beneficieze de compensarea chiriei sub forma decontării plății unei fracțiuni din rata aferentă creditului imobiliar, proporțional cu dreptul deținut.

14. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

15. Împotriva acestei sentințe a declarat apel incident reclamantul, prin care a solicitat modificarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată.

16. La termenul de judecată din 17 noiembrie 2025, instanța, din oficiu, a pus în discuție necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

17. Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

18. Autoarea sesizării a precizat că nu își va exprima opinia cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării pentru a evita o antepronunțare în situația în care prezenta sesizare ar fi respinsă ca inadmisibilă sau în eventualitatea înlăturării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate invocate în alte cauze cu privire la această ordonanță.

VI. Punctul de vedere al părților

19. Părțile au formulat puncte de vedere privind admisibilitatea sesizării instanței supreme cu chestiunea de drept prezentată la pct. 7 din prezenta decizie. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

20. Față de obiectul sesizări, nu a fost necesară consultarea instanțelor de judecată cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

21. În jurisprudența instanței de contencios constituțional a fost identificată Decizia nr. 363 din 11 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1286 din 19 decembrie 2024, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 201 alin. (1), (2) și (21) din Legea nr. 80/1995 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

22. În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată următoarea decizie ce prezintă relevanță în cauză: Decizia nr. 58 din 20 aprilie 2026, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 25 mai 2026. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

23. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

24. Temeiul sesizării îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

25. Potrivit art. 1 alin. (1) din același act normativ, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze”.

26. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

27. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:

a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024;

b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac;

c) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, întrucât soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept;

d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

28. Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect cererea reclamantului — cadru militar — privind obligarea pârâților Unitatea Militară X și Ministerul Apărării Naționale la plata compensației lunare pentru chirie în scopul achitării ratei/fracțiunii de rată aferente unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe, pentru perioada 1.09.2023-prezent, precum și pentru viitor.

29. Cu titlu prealabil, instanța supremă notează că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare sunt în serviciul națiunii, iar beneficiul compensării chiriei în vederea plății ratelor de credit este suportat din fonduri publice, astfel încât pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

30. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal), sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, a unui act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor.

31. Împrejurarea că aceste venituri nu sunt impozabile, potrivit art. 76 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, nu schimbă calificarea lor juridică de drepturi de natură salarială, de vreme ce ele sunt acordate în legătură cu munca, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

32. Prin urmare, în considerarea scopului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sintagma „drepturi de naturală salarială” trebuie interpretată extensiv, astfel încât să includă toate drepturile atașate raporturilor de serviciu sau de muncă, în condițiile în care angajatul este plătit din fonduri publice.

33. Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în apel, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curții de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

34. Chestiunea sesizată, conform conținutului întrebărilor adresate de instanța de trimitere, este chiar cea dedusă judecății, verificându-se astfel și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea sesizată să depindă soluționarea cauzei pe fond.

35. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății” (Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

36. Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

37. De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

38. În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

39. Se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul, noțiunii de „chestiune de drept” neputându-i fi subsumat însuși obiectul cererii de chemare în judecată.

40. Înalta Curte notează faptul că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care, astfel, este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practică. Încheierea de sesizare trebuie să cuprindă expunerea elementelor de fapt și de drept relevante ale litigiului, precum și indicarea considerentelor din care rezultă că problema de drept are caracter veritabil, de natură să justifice intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale, respectiv caracter esențial, fiind de natură să influențeze în mod direct soluția cauzei pe fond.

41. Această exigență legală, subsumată condiției privind incidența unei chestiuni de drept veritabile, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025; Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2025).

42. Ca atare, din încheierea de sesizare trebuie să rezulte atât chestiunea de drept supusă lămuririi, cât și dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite ale respectivei probleme de drept.

43. Considerentele expuse de instanța de trimitere au avut în vedere exclusiv împrejurarea că este obligatorie sesizarea, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, însă simpla intrare în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, în lipsa unei probleme de drept reale, nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât și acest act normativ se referă la interpretarea propriu-zisă a conținutului unor dispoziții legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, sesizarea instanței fiind obligatorie numai cu îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de actul normativ.

44. În consecință, contrar celor reținute prin încheierea de sesizare, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din ordonanță obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături (cu excepția noutății), pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență se completează.

45. Natura imperativă a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prin mecanismul prevăzut de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie înțeleasă ca obligând instanța care judecă procesul să ceară instanței supreme rezolvarea de principiu a chestiunii de drept ivite, atunci când verifică și constată, în urma propriei analize, că aceasta este una reală și veritabilă. Sunt îndeosebi necesare expunerea elementelor de fapt și de drept relevante ale litigiului, precum și indicarea argumentelor din care rezultă că chestiunea de drept are caracter veritabil, de natură să justifice intervenția instanței supreme în scopul rezolvării sale, respectiv caracter esențial, fiind de natură să influențeze în mod direct soluția cauzei pe fond. În lipsa enunțării acestor elemente, sesizarea nu îndeplinește condițiile legii, iar instanța supremă nu se poate substitui instanței de trimitere în ceea ce privește identificarea și enunțarea unei chestiuni de drept punctuale cu privire la care se solicită o dezlegare de principiu, respectiv în ceea ce privește determinarea contextului factual și juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

46. În cauză, titularul sesizării face trimitere la „o rezolvare de principiu” fără a demonstra nevoia de a declanșa mecanismul de unificare a practicii judiciare în chestiunea care se susține că necesită interpretare, omițând a semnala complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la anumite tendințe jurisprudențiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, astfel că rezultă cu evidență că sesizarea formulată în cauză nu întrunește condiția de admisibilitate de a privi o chestiune de drept care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare.

47. Așadar, instanța supremă constată că întrebarea din cuprinsul sesizării nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia prin raportare la elemente particulare ale cauzei deduse judecății. Întrebarea formulată nu vizează o incertitudine cu privire la sensul sau întinderea normelor juridice, ci mai degrabă o îndrumare pentru a gestiona soluționarea cauzei, anume un răspuns punctual la întrebarea dacă se poate acorda compensarea chiriei sub forma decontării unei fracțiuni din rata aferentă creditului imobiliar, proporțională cu cota-parte de ½ din dreptul de proprietate al reclamantului — cadru militar.

Instanța învestită cu soluționarea cauzei este pe deplin competentă să efectueze o astfel de analiză, fără a fi necesară o dezlegare de principiu din partea Înaltei Curți. Aplicarea legii, care, de altfel, nu este nici neclară și nici lacunară, nelăsând dubii de interpretare, la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, este atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei, această competență neputând fi delegată instanței supreme.

48. Prin raportare la aceste exigențe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecății, în funcție de particularitățile speței rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București.

49. În egală măsură, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele obligatorii de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanței de trimitere suficiente repere interpretative — inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu — pentru soluționarea cauzelor cu care a fost învestită.

Chiar și în ipoteza pronunțării unor soluții de inadmisibilitate, aceste decizii beneficiază, ca orice act jurisdicțional, de efectul obligatoriu atașat considerentelor care sprijină și explicitează soluția inadmisibilității sesizării (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).

50. Astfel, în considerentele obligatorii cuprinse în paragrafele 82, 86 și 87 ale Deciziei nr. 58 din 20 aprilie 2026, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în soluționarea unei probleme de drept similare, privind interpretarea dispozițiilor art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995 și ale art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005, s-a statuat că: „82. Condiția prevăzută de art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 are următorul conținut: «prezintă, în copie, un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe, încheiat în nume propriu sau împreună cu soția/soțul». (ti) 86. Interpretarea gramaticală, care presupune operațiunea de lămurire a sensului exact al normei juridice în procesul aplicării sale, implică nu numai utilizarea unor reguli gramaticale, dar și identificarea sensului juridic al termenilor utilizați. Astfel, în interpretarea gramaticală, trebuie determinat sensul noțiunii «contract încheiat în nume propriu», această din urmă sintagmă fiind destinată să facă diferența față de un contract încheiat în numele și/sau pe seama altei persoane.

87. Instanța sesizată este cea care trebuie să stabilească în ce măsură, în situația de fapt a speței, este asigurată realizarea scopului normei, acela de a oferi beneficiul în discuție persoanei care are calitatea cerută de lege, raportat la conținutul și întinderea obligațiilor concrete asumate de aceasta prin contractul încheiat.”

51. Chiar dacă nu a fost dezlegată o chestiune de drept identică celei ce face obiectul sesizării de față, existența unor dezlegări anterioare are relevanță pentru condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept (a cărei trăsătură definitorie este caracterul său veritabil, potrivit celor deja expuse).

52. Față de aceste statuări este facil a concluziona că există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanței de trimitere în soluționarea cauzei deduse judecății. Corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin hotărâri prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante și de aplicare corespunzătoare a acestora la circumstanțele particulare ale cauzei.

53. Oricum, suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți evidențiată anterior, instanța supremă subliniază că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziții legale și principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată și aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică și istorică.

54. Înalta Curte reamintește faptul că scopul procedurii hotărârii prealabile este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu consecința prevenirii sau sistării divergențelor jurisprudențiale în fază incipientă, în cadrul acestui mecanism nefiind posibilă o examinare exhaustivă a tuturor drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

55. Revine, prin urmare, instanțelor de judecată, în raport cu situațiile de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească eventuala corespondență dintre aceste drepturi, în raport cu conținutul acestora, cu scopul pentru care au fost prevăzute, în funcție de categoria profesională și de alte elemente de natură a contura natura juridică a acestor drepturi.

56. Față de cele expuse, Înalta Curte concluzionează că întrebarea adresată de către instanța de trimitere nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din caracterul inform al încheierii de sesizare, cât și din existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanța de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluționarea cauzei deduse judecății, astfel încât sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate din art. 2 alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Pentru judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție la data pronunțării deciziei, eliberat din funcție prin pensionare, semnează președintele în funcție, judecător Lia Savonea Magistrat-asistent, Raluca Emilia Leote

57. Reținând neconformitatea prezentei sesizări, în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, Î N A L T A C U R T E D E C A S A Ț I E Ș I J U S T I Ț I E În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 11.094/3/2024 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și ale art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării, cu modificările și completările ulterioare, destinația contractelor încheiate de cadrele militare vizează exclusiv achiziționarea unei locuințe sau se poate aplica și în cazul cumpărării unei părți din aceasta împreună cu un alt cumpărător, în cazul particular al prezentei cauze, dacă celălalt cumpărător este persoană cu care cadrul militar încheie ulterior căsătoria? Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995 și ale art. 41 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.867/2005, au dreptul de a beneficia de compensația pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței doar cadrele militare care achiziționează imobilul locuință în integralitatea sa (cota de 1/1) sau și cadrele militare ce devin proprietare asupra respectivei locuințe într-o cotă inferioară celei de 1/1 (de exemplu, în cota de ½), ca urmare a achiziționării imobilului pe cote-părți împreună cu partenerul de viață (concubinaj)? Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2026. &JUYEJT|721529]

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 24 august 2026, paginile 11-16.

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.