Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o contestație împotriva textului care prevede suspendarea permisului pentru 90 de zile când fapta șoferului a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației.
- Motivul respingerii nu ține de text, ci de felul în care a fost formulată critica: autorul a atacat sentința primei instanțe, nu legea, iar Curtea nu a putut identifica nicio critică minimă de neconstituționalitate.
- Lecția este valabilă pentru orice dosar: o excepție care descrie ce a greșit judecătorul, în loc să arate ce e greșit în lege, nu ajunge să fie judecată pe fond.
Publicat: M. Of. nr. 685 din 19 august 2026
Pronunțată: 26 februarie 2026
O excepție de neconstituționalitate poate arăta perfect pe hârtie și tot să fie respinsă fără nicio analiză, dacă îi lipsește un singur lucru: critica adusă legii. Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă contestația adusă art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 152/2019. Este a doua decizie despre suspendarea permisului publicată în aceeași zi, alături de cea prin care Curtea a confirmat că cele 90 de zile pentru depășirea vitezei rămân o durată fixă. Din aceeași serie de infracțiuni rutiere face parte și decizia prin care Curtea a lămurit la ce moment se raportează alcoolemia șoferului la infracțiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, adică la momentul conducerii, nu la recoltarea probei, conform Deciziei CCR nr. 136/2026.
Textul atacat privește o situație pe care mulți șoferi o descoperă abia când ajung în ea. Aceeași lipsă de motivare a costat un dosar cu mult mai amplu, în care un cadru militar a invocat 59 de texte fără să explice niciunul. Suspendarea dreptului de a conduce se dispune pentru 90 de zile când fapta a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane, iar instanța ori procurorul a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. Condiția este ca, pentru regula de circulație încălcată, ordonanța să prevadă suspendarea.
Cu alte cuvinte, chiar dacă procesul penal se încheie fără o pedeapsă de executat, permisul poate fi suspendat pe cale administrativă. Cele patru soluții nu sunt de aceeași natură: clasarea și renunțarea la urmărirea penală opresc dosarul, în timp ce renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei presupun o vinovăție stabilită, doar fără executarea unei pedepse. Exact acest mecanism a fost contestat, într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Efectele pe care le produce
Primul efect este chiar motivul respingerii, iar el merită citit cu atenție de oricine se gândește să ridice o excepție. Curtea constată că cererea cuprindea formal toate cele trei elemente cerute: textul contestat, textul constituțional pretins încălcat și motivele autorului. Problema a fost conținutul motivelor: ele priveau situația de fapt din dosar și constau în critici aduse sentinței pronunțate de prima instanță.
Al doilea efect este pragul pe care Curtea îl formulează explicit. Nici din raportarea textului atacat la prevederile constituționale invocate nu se putea reține, în mod rezonabil, existența unei minime critici de neconstituționalitate. Aceasta este linia dintre o excepție care se judecă și una care se respinge din start, iar temeiul invocat este art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu trimitere la Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011.
Al treilea efect este de ordin practic. Autorul invocase cinci repere constituționale: art. 1 alin. (3) despre valorile supreme ale statului român și alin. (5) despre criteriile de calitate a legii, art. 21 despre accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) despre garantarea dreptului la apărare, art. 52 alin. (1) despre dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 115 alin. (6) teza a doua, care limitează domeniul ordonanțelor de urgență, interzicându-le să afecteze regimul instituțiilor fundamentale ale statului ori drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. Nici numărul, nici greutatea acestor texte nu au contat, pentru că motivarea nu le lega de o problemă a legii.
Al patrulea efect este că textul rămâne neatins. Fiind o soluție de inadmisibilitate, decizia nu spune nimic despre constituționalitatea art. 103 alin. (1) lit. c). Nu îl confirmă și nu îl infirmă. Cine vrea să îl conteste poate să o facă din nou, cu o motivare construită altfel.
Al cincilea efect este unul tehnic, dar util. Textul fusese modificat după sesizarea Curții, prin Legea nr. 152/2019, fără ca noua reglementare să preia integral soluția legislativă contestată. Curtea l-a analizat totuși, în redactarea veche, invocând Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011: controlul de constituționalitate se exercită și asupra dispozițiilor ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În drept, nimic. Decizia nu modifică regula suspendării de 90 de zile și nu creează o normă nouă. Este o soluție de procedură constituțională, nu una de fond.
S-a schimbat însă ceva pentru cine citește jurisprudența: apare încă un exemplu, foarte clar, despre ce înseamnă o excepție inadmisibilă din lipsa motivării. Nu este vorba de o cerere neîngrijită sau incompletă, ci de una completă formal, în care motivele privesc altceva decât legea. Curtea numește direct problema: critici formulate cu privire la sentința pronunțată de prima instanță.
A doua clarificare privește raportul dintre cele două căi. Nemulțumirea față de o sentință se rezolvă prin căile de atac prevăzute de lege, apel sau recurs, după caz. Excepția de neconstituționalitate nu este o cale de atac suplimentară și nu poate fi folosită ca să repare o judecată considerată greșită. Este un mecanism prin care se verifică legea aplicată, nu modul în care a fost aplicată.
A treia clarificare ține de redactarea veche a textului. Cine caută astăzi regula aplicabilă trebuie să citească art. 103 alin. (1) lit. c) în forma dată de Legea nr. 152/2019, nu forma reprodusă în decizie, care este cea aplicabilă dosarului de origine.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Decizia arată explicit unde se află pragul de admisibilitate: o critică minimă, rezonabil identificabilă, adusă legii, nu hotărârii judecătorești.
- Fiind o soluție de inadmisibilitate, ea nu închide discuția pe fond. Textul poate fi contestat din nou, cu o motivare corect construită.
- Se reconfirmă că pot fi analizate și texte ieșite din vigoare, dacă efectele lor juridice continuă să se producă, ceea ce protejează dosarele începute sub legea veche.
- Publicarea deciziei face vizibilă o eroare de tehnică juridică frecventă, ceea ce ajută pe oricine își pregătește o cerere similară.
Ce rămâne o problemă
- Autorul a parcurs întregul traseu, de la instanța de fond până la Curtea Constituțională, pentru o soluție care nu îi analizează niciunul dintre argumente.
- Suspendarea de 90 de zile în cazurile prevăzute de acest text rămâne necontrolată pe fond, deși este exact tipul de problemă care merită o analiză constituțională.
- Decizia a fost pronunțată pe 26 februarie 2026 și publicată abia pe 19 august 2026, aproape șase luni mai târziu.
- Textul reprodus în decizie este forma anterioară Legii nr. 152/2019, ceea ce îl poate deruta pe cititorul care caută regula de astăzi.
Sfaturi utile
- Când redactați o excepție de neconstituționalitate, scrieți ce anume din textul de lege încalcă un articol din Constituție. Nu descrieți ce a greșit instanța: acela este obiectul căii de atac, nu al excepției.
- Legați fiecare text constituțional invocat de o problemă concretă a normei. Invocarea a cinci articole din Constituție nu ține loc de motivare, dacă niciunul nu este pus în legătură cu legea.
- Verificați cerința din art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992: sesizarea trebuie motivată. O cerere care are toate elementele formale, dar nicio critică reală, se respinge ca inadmisibilă.
- Dacă nemulțumirea dumneavoastră privește modul în care judecătorul a apreciat probele sau faptele, folosiți apelul ori recursul, după caz. Excepția nu este o a treia cale de atac.
- Dacă textul pe care vreți să îl atacați a fost modificat între timp, precizați expres că invocați redactarea aplicabilă dosarului. Curtea acceptă analiza dispozițiilor ale căror efecte continuă să se producă.
- Rețineți mecanismul din art. 103 alin. (1) lit. c): niciuna dintre cele patru soluții, clasarea, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, nu vă protejează automat de suspendarea permisului.
Întrebări frecvente
De ce a fost respinsă excepția?
Înseamnă că textul este constituțional?
Ce prevede textul contestat?
Îmi pot pierde permisul chiar dacă am scăpat de pedeapsă?
Ce înseamnă critică minimă de neconstituționalitate?
De ce a analizat Curtea un text deja modificat?
Pot ridica din nou aceeași excepție?
Care este forma actuală a textului?
Analiza redacției
Decizia nu rezolvă o problemă de drept material, ci una de disciplină procedurală, și o rezolvă corect: fixează pragul sub care o sesizare nu ajunge să fie judecată. Merită observat însă cât de puțin evident era acest prag pentru participanții la dosar. Curtea de Apel București a apreciat excepția drept neîntemeiată (paragraful 6), procurorul a pus concluzii tot de respingere ca neîntemeiată, invocând Decizia nr. 78 din 18 februarie 2020 (paragraful 3), iar singurul care a spus din start că sesizarea nu este motivată în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 a fost Guvernul (paragraful 8). Trei poziții instituționale, două dintre ele presupunând o analiză pe fond care nu a mai avut loc. Când instanța care trimite dosarul și reprezentantul Ministerului Public citesc altfel decât Curtea o cerere de două pagini, problema nu mai este doar a autorului excepției.
Al doilea lucru care se vede din act este că materialul pentru o critică reală exista. În paragraful 5, autorul invocă prezumția de nevinovăție din art. 6 paragraful 2 al Convenției și Hotărârea din 14 ianuarie 2010, pronunțată în Cauza Vanjak împotriva Croației, tocmai pentru situația în care o procedură administrativă continuă după una penală încheiată fără stabilirea răspunderii. Și descrie un circuit închis: clasarea s-a dispus pentru lipsa plângerii prealabile, temeiul fiind art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, caz care nu figurează printre cele din art. 18 din același cod, deci continuarea procesului penal nu putea fi cerută; iar instanța de contencios administrativ i-a răspuns că ea verifică legalitatea actului, nu vinovăția. Rezultatul practic este că fapta care declanșează suspendarea de 90 de zile nu poate fi contestată nicăieri pe fond. Aceasta este o critică adusă construcției legale, nu sentinței, și ar fi putut trece pragul de admisibilitate dacă ar fi fost formulată ca atare. A fost însă legată de ce a greșit prima instanță, iar Curtea a citit ce i s-a scris, nu ce s-ar fi putut scrie.
Al treilea lucru ține de ce rămâne neatins. Textul reprodus în paragraful 12 începe cu o teză introductivă care privește suspendarea dreptului de a conduce „autovehicule și tractoare agricole sau forestiere”, dar litera c) se referă la fapta conducătorului „de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai”. Categoria din teza introductivă și cea din literă nu coincid, iar literele a) și b) sunt înlocuite în decizie cu paranteze de omisiune, așa că cititorul Monitorului Oficial nu poate verifica singur cum se închide schema. Nimeni nu a ajuns să analizeze asta, pentru că nimeni nu a ajuns să analizeze nimic. Între Decizia civilă nr. 1.416 din 16 decembrie 2019, prin care Curtea de Apel București a sesizat Curtea Constituțională, și pronunțarea din 26 februarie 2026 au trecut mai bine de șase ani, într-un dosar deschis în 2018, pentru un răspuns care spune doar că întrebarea nu a fost pusă cum trebuie.
Ce ar trebui schimbat
- Filtrul de la instanța care trimite dosarul să acopere și motivarea. Astăzi instanța verifică doar condițiile de la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, nu și cerința de motivare din art. 10 alin. (2). Dacă ar acoperi-o, Curtea de Apel București ar fi tranșat chestiunea în decembrie 2019, la ea acasă și cu cale de atac, în loc ca dosarul să aștepte până în 2026 un răspuns care nu privește legea.
- Punerea în vedere a completării motivării, înainte de trimiterea sesizării. Autorul avea în cerere argumentul de fond, prezumția de nevinovăție și Cauza Vanjak, dar îl folosise ca să critice sentința. O singură invitație de a arăta ce anume din art. 103 alin. (1) lit. c) încalcă textele constituționale invocate ar fi transformat o excepție inadmisibilă într-una judecabilă, fără să schimbe nimic din drepturile celorlalte părți.
- O excepție expresă pentru clasarea dispusă pe lipsa plângerii prealabile. Când temeiul clasării este art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, suspectul nu poate cere continuarea procesului penal, pentru că acest caz lipsește din art. 18. În practică, suspendarea de 90 de zile se aplică atunci fără ca fapta să fi fost vreodată verificată de cineva; fie măsura nu ar trebui să opereze în această ipoteză, fie legea ar trebui să deschidă expres instanței de contencios administrativ verificarea faptei.
- Alinierea categoriilor din art. 103 alin. (1). Teza introductivă vorbește despre autovehicule și tractoare agricole sau forestiere, iar litera c) adaugă tramvaiul. Un conducător de tramvai și autoritatea care emite dispoziția citesc astăzi două enumerări diferite în același alineat; o formulare unică ar elimina discuția despre ce drept anume se suspendă și în temeiul cărei teze.
- Reproducerea integrală a textului criticat în deciziile Curții. Paragraful 12 taie literele a) și b) prin paranteze de omisiune, deși teza introductivă a alineatului este comună tuturor literelor și decide domeniul de aplicare. Cine deschide Monitorul Oficial nr. 685 din 19 august 2026 ca să înțeleagă ce s-a contestat trebuie să caute separat ordonanța, într-o redactare care nu mai este în vigoare.
- Menționarea expresă, în dispozitiv, că inadmisibilitatea nu împiedică o nouă sesizare. Decizia se limitează la formula „respinge, ca inadmisibilă”, iar efectul ei real, acela că textul nu a fost nici confirmat, nici infirmat, se deduce doar din jurisprudență. O precizare de un rând ar scuti viitorii autori de impresia că problema a fost deja tranșată pe fond.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 685 din 19 august 2026 16 pagini PDF, 102 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA nr. 166 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 152/2019
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 19 august 2026
D E C I Z I A Nr. 166 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de George Daniel Galamâz în Dosarul nr. 37.078/3/2018 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 578D/2020.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 78 din 18 februarie 2020 și arătând că autoritățile implicate în procedurile la care autorul face referire își exercită atribuțiile legale în mod distinct, fiind respectat principiul separației și echilibrului puterilor în stat. Există posibilitatea ca persoana căreia i s-a suspendat dreptul de a conduce să atace în contencios administrativ legalitatea și temeinicia dispoziției emise de șeful poliției rutiere. Celelalte aspecte învederate de autor țin de aplicarea și interpretarea legii în cauză.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Decizia civilă nr. 1.416 din 16 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 37.078/3/2018, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de George Daniel Galamâz într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins cererea de anulare a unei dispoziții emise de șeful serviciului rutier prin care i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia face referire la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în temeiul cărora în activitatea de legiferare trebuie asigurată calitatea legislației, respectiv un act normativ trebuie să fie precis și previzibil, să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi și să nu îngrădească posibilitatea de apărare a destinatarilor săi. Se face referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârea din 14 ianuarie 2010, pronunțată în Cauza Vanjak împotriva Croației, prin care s-a stabilit că art. 6 paragraful 2 referitor la prezumția de nevinovăție din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este aplicabil și diverselor proceduri administrative desfășurate în paralel cu procedurile penale sau după terminarea acestora din urmă fără a fi stabilită răspunderea penală a acuzatului. Totodată, autorul face referire la situația concretă din dosar, și anume la faptul că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea dispoziției emise de șeful Brigăzii Rutiere prin care i s-a suspendat dreptul de a conduce, precum și cercetarea de către prima instanță a faptei pentru care a fost sancționat deoarece consideră că nu este vinovat de săvârșirea sa. Aceasta deoarece a fost anterior cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, însă s-a dispus clasarea cauzei pe motivul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate — art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Continuarea procesului penal poate fi cerută de inculpat doar în cazurile prevăzute de art. 18 din Codul de procedură penală, nefiind inclus între acestea cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. În aceste condiții, prin hotărârea pronunțată în primă instanță s-a reținut că avea posibilitatea să conteste starea de fapt doar dacă ataca ordonanța de clasare, și nu actul de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, deoarece instanța de contencios administrativ nu stabilește vinovăția în penal, ci verifică doar legalitatea actelor administrative. În condițiile în care în lipsa plângerii prealabile nu s-a pus în mișcare o acțiune penală, astfel că nu a putut fi probată nevinovăția sa în fața organelor de urmărire penală, cele reținute prin hotărârea instanței de contencios administrativ care a judecat fondul cauzei aduc atingere prezumției sale de nevinovăție.
6. Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul supus controlului implicând analiza de către instanța judecătorească a mai multor condiții, ceea ce nu reprezintă o chestiune de neconstituționalitate, ci de interpretare și aplicare a legii.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă deoarece nu este motivată, așa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar argumentele autorului vizează de fapt aplicarea textului criticat, ceea ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august
2006. Curtea observă că, ulterior sesizării Curții Constituționale, textul de lege criticat a fost modificat fără ca noua reglementare să preia integral soluția legislativă ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a reținut că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România.
12. Textul de lege criticat are următorul cuprins: — Art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002: „(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune: […] c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.”
13. În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român și alin. (5) sub aspectul criteriilor de calitate ale legii, art. 21 — Accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare, art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 115 alin. (6) teza a doua referitor la domeniul de adoptare al ordonanțelor de urgență.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta cuprinde, formal, cele 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivele expuse de către autorul excepției. În cauza de față, aceste motive privesc însă situația de fapt din dosar și constau în critici formulate cu privire la sentința pronunțată de prima instanță de judecată. Totodată, Curtea reține că nici din raportarea textului supus controlului la textele constituționale invocate nu se poate reține, în mod rezonabil, existența unei minime critici de neconstituționalitate, astfel că excepția este inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, excepție ridicată de George Daniel Galamâz în Dosarul nr. 37.078/3/2018 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Pentru magistrat-asistent Cristina Cătălina Turcu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.