Rezervele de stat de țiței și capitalul Băncii de Investiții și Dezvoltare: ce prevede Legea nr. 171/2026

Cele două articole ale legii par fără legătură, dar au același defect de fond: rezolvă câte un blocaj de execuție fără să atingă norma care l-a produs. Art. 1 deblochează bugetar un drept al statului care exista deja pe hârtie. Art. 21 alin. (4) din Legea nr. 256/2018, în forma republicată, obligă titularii de acorduri petroliere offshore și onshore de adâncime să ofere mai întâi statului, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cantitățile de gaze pe care vor să le vândă prin contracte bilaterale. Instituția are șapte zile să accepte sau să refuze, iar tăcerea echivalează cu refuzul. Un drept de preferință exercitat în șapte zile presupune ca banii să fie deja angajabili în momentul în care sosește oferta. Până acum nu erau, deci mecanismul funcționa, în practică, prin tăcere.

Ce nu rezolvă legea e tocmai punctul în care se sprijină. Nivelul creditelor de angajament „se aprobă de către Guvern, prin hotărâre inițiată de Secretariatul General al Guvernului, la propunerea” administrației, iar legea nu fixează niciun termen pentru acea hotărâre. Contrastul cu articolul următor e greu de trecut cu vederea: pentru Ministerul Finanțelor legea scrie o dată precisă, 30 septembrie 2026, iar pentru Guvern, de a cărui hotărâre depinde ca art. 1 să însemne ceva, nu scrie nimic. Până când hotărârea apare, fiecare ofertă primită de administrație expiră în șapte zile, exact ca înainte de lege.

A doua limită e durata. Autorizarea e dată „în anul 2026”, deci acoperă 145 de zile, de la intrarea în vigoare pe 8 august până la 31 decembrie, deși dreptul de preferință din Legea nr. 256/2018 e permanent, iar alin. (3) permite chiar încheierea de contracte multianuale în limita acestor credite. Un mecanism care ține cât durează un exercițiu bugetar e menit să se repete: în ianuarie 2027, dacă legea bugetului nu preia autorizarea, administrația revine în situația de acum, iar Parlamentul va vota încă o dată același text.

Pe partea băncii, cifrele spun de ce termenul contează mai mult decât pare. Cele 511 milioane de lei de la art. 67 alin. (2) din legea bugetului nu vin dintr-o linie oarecare, ci dintr-o subdiviziune distinctă a titlului 61, „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR”, iar alin. (4) leagă justificarea cheltuirii lor de reforma 5, înființarea Băncii Naționale de Dezvoltare a României, din componenta 8 a Planului național de redresare și reziliență. Amânarea nu e, așadar, o simplă reașezare de calendar intern: mută cu trei luni, de la 30 iunie la 30 septembrie 2026, capitalizarea pe care se sprijină un jalon asumat față de Comisia Europeană, iar de la intrarea în vigoare a legii mai rămân 53 de zile până la noul termen.

Ce ar trebui schimbat

• Modificarea expresă a art. 67 alin. (3) din Legea nr. 43/2026. Cât timp termenul de 30 iunie 2026 rămâne scris în legea bugetului, orice control ulterior al execuției va găsi acolo o dată depășită și va trebui să deducă singur care variantă se aplică. O frază de modificare directă ar închide discuția.
• Un termen pentru hotărârea de Guvern din art. 1 alin. (1). Fără el, articolul rămâne o autorizare fără efect. Treizeci de zile de la intrarea în vigoare ar fi suficiente și ar pune administrația în poziția de a răspunde efectiv în cele șapte zile pe care i le dă Legea nr. 256/2018.
• Trecerea autorizării într-o formă permanentă. Dreptul de preferință al statului asupra gazelor din perimetrele de adâncime nu expiră la 31 decembrie 2026. Fie legea bugetului preia anual autorizarea, fie ea se scrie o dată în Legea nr. 256/2018, ca parte a mecanismului pe care îl deservește.
• Publicarea plafonului aprobat și a criteriilor de exercitare a dreptului de preferință. Statul urmează să cumpere gaze de la operatori privați, în termen de șapte zile, pe baza unui plafon stabilit prin hotărâre. Fără criterii publice de acceptare sau refuz, decizia rămâne discreționară, iar ofertanții nu pot ști ce anume cântărește.
• Raportarea publică a exercitării dreptului de preferință. Un tabel anual cu numărul de oferte primite, câte au fost acceptate, ce cantități și la ce preț ar arăta dacă mecanismul chiar funcționează după deblocarea bugetară sau dacă tăcerea rămâne răspunsul implicit.