Pe scurt
- Un om a cerut în instanță anularea hotărârii prin care Camera Deputaților numise un judecător la Curtea Constituțională. Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, iar el a atacat chiar textul care limitează cine poate contesta o hotărâre a Parlamentului.
- Curtea Constituțională a respins excepția ca inadmisibilă, în unanimitate, pentru două motive distincte: acțiunea din care a pornit era ea însăși inadmisibilă, iar critica cerea, în fapt, completarea legii.
- Concluzia practică: hotărârile Parlamentului de numire în funcții nu sunt acte administrative și nu pot fi atacate de un particular, nici la instanța de contencios administrativ, nici la Curtea Constituțională.
Publicat: M. Of. nr. 572 din 13 iulie 2026
Pronunțată: 5 februarie 2026
Dacă Parlamentul numește pe cineva într-o funcție publică, iar dumneavoastră credeți că numirea s-a făcut greșit, nu aveți unde să vă duceți. Curtea Constituțională a explicat de ce, prin Decizia nr. 107 din 5 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 572 din 13 iulie 2026. Este a doua decizie din această perioadă în care Curtea repetă că nu poate adăuga la lege ce a omis legiuitorul, după cea în care a refuzat să completeze regulile de revizuire a hotărârilor potrivnice.
Punctul de plecare este concret. Cristian Munteanu a cerut anularea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 15/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 394 din 15 iunie 2010, prin care se numea un judecător la Curtea Constituțională. Instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă, iar în recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție el a ridicat excepția de neconstituționalitate.
Textul atacat, articolul 27 alineatul (1) din Legea nr. 47/1992, spune cine poate sesiza Curtea cu privire la constituționalitatea regulamentelor Parlamentului și a hotărârilor celor două Camere: unul dintre președinții Camerelor, un grup parlamentar, cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori. Un cetățean nu figurează pe listă.
Efectele pe care le produce
Lista celor care pot sesiza Curtea rămâne închisă. Decizia este definitivă și general obligatorie. Articolul 27 alineatul (1) din Legea nr. 47/1992 rămâne în forma actuală, deci un particular nu capătă dreptul de a cere controlul de constituționalitate al unei hotărâri a Parlamentului.
Hotărârile Camerei Deputaților rămân în afara contenciosului administrativ. Curtea a arătat că articolul 67 din Constituție le califică drept acte juridice specifice autorității legiuitoare, iar definiția actului administrativ din articolul 2 alineatul (1) litera c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu li se potrivește.
Blocajul vine din Constituție, nu din legea atacată. Acesta este punctul esențial al deciziei. Articolul 126 alineatul (6) din Constituție garantează controlul judecătoresc al actelor administrative, dar exceptează actele care privesc raporturile autorităților publice cu Parlamentul. Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă din cauza acestui text constituțional, nu din cauza articolului 27 alineatul (1) din Legea nr. 47/1992.
De aici decurge prima cauză de inadmisibilitate. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că o excepție ridicată într-o acțiune inadmisibilă de la bun început este și ea inadmisibilă, pentru că decizia Curții nu ar produce niciun efect asupra acelei cauze. Excepția ar fi fost admisibilă numai dacă se atacau chiar dispozițiile care determină inadmisibilitatea, ceea ce nu era cazul.
A doua cauză privește limitele Curții. Critica nu susținea că textul spune ceva neconstituțional, ci că nu spune destul: nu permite unei părți din proces să sesizeze instanțele. Curtea a răspuns că nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului, potrivit articolului 2 alineatul (3) din Legea nr. 47/1992, și că nu are competența de a crea norme noi.
Curtea a mers mai departe și a numit miza reală. A reținut că autorul excepției tindea, în fapt, la modificarea normei constituționale din articolul 146 litera d), prin introducerea unui nou obiect al excepției de neconstituționalitate, hotărârile Parlamentului, „ceea ce este de neacceptat”.
Calea rămasă este cea politică, nu cea judiciară. Controlul de constituționalitate al hotărârilor Parlamentului există, dar se declanșează doar prin sesizarea titularilor prevăzuți de lege. Curtea a amintit, prin punctul de vedere al Guvernului, că a admis astfel de sesizări atunci când actul avea relevanță constituțională, de exemplu prin Decizia nr. 847 din 18 noiembrie 2020, privind numirea președintelui Consiliului Legislativ.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Normativ, nimic. Decizia respinge excepția ca inadmisibilă, deci nu atinge textul. Ce se schimbă este claritatea traseului: până acum, un particular putea încerca ambele uși, contenciosul administrativ și, prin excepție, Curtea Constituțională. Decizia le închide explicit pe amândouă și explică de ce fiecare este închisă din alt motiv.
Curtea a mai avut de răspuns la aceeași critică, prin Decizia nr. 127 din 14 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 957 din 24 septembrie 2024, unde a respins ca inadmisibilă excepția vizând teza finală a aceluiași articol 27 alineatul (1). Noutatea din 2026 este că motivarea acoperă acum întregul alineat, nu doar teza finală, și că ordinea de analiză a celor două cauze de inadmisibilitate este expusă pas cu pas.
Merită reținut și un element de context procedural: excepția a fost ridicată prin încheierea din 4 noiembrie 2020, iar decizia a fost pronunțată la 5 februarie 2026 și publicată la 13 iulie 2026. Între sesizare și publicare au trecut mai mult de cinci ani și opt luni, într-un dosar deschis în 2017.
Din punctul de vedere al instanței de trimitere, poziția a fost aceeași de la început. Înalta Curte a apreciat că dispozițiile criticate sunt constituționale, arătând că hotărârile de numire sunt emise în exercitarea unei prerogative proprii a forului legislativ, nu simple decizii administrative, și că sunt manifestări ale suveranității naționale.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Clarifică, într-o singură decizie, de ce hotărârile Parlamentului nu ajung nici la instanța de contencios administrativ, nici la Curtea Constituțională pe calea excepției.
- Separă corect cele două cauze de inadmisibilitate și arată ordinea în care se analizează, ceea ce ajută orice avocat care pregătește o cerere similară.
- Reamintește că mecanismul de control al hotărârilor Parlamentului există și funcționează, dar numai la sesizarea titularilor prevăzuți de lege.
- Confirmă limita competenței Curții, care nu poate crea norme noi prin completarea unui text existent, o linie jurisprudențială constantă și previzibilă.
- Decizia este unanimă, fără opinii separate, deci nu lasă loc de reveniri pe aceeași critică.
Ce rămâne o problemă
- Persoana afectată de o numire făcută cu încălcarea legii rămâne fără nicio cale proprie de atac, ceea ce era chiar critica formulată.
- Declanșarea controlului depinde de voința unor actori politici, adică exact de majoritatea care a adoptat hotărârea contestată.
- Curtea răspunde criticii pe temeiul competenței sale, fără să analizeze pe fond dacă absența unui remediu individual este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil.
- Cinci ani și opt luni de la sesizare până la publicare, într-un dosar deschis în 2017, este un interval greu de justificat pentru un litigiu care viza o numire din 2010.
- Nici președinții celor două Camere ale Parlamentului, nici Avocatul Poporului nu au comunicat puncte de vedere, deși dosarul privea tocmai accesul cetățeanului la o cale de atac.
Sfaturi utile
- Înainte de a ataca în instanță un act al Parlamentului, verificați dacă el este act administrativ în sensul articolului 2 alineatul (1) litera c) din Legea nr. 554/2004. Hotărârile Camerelor privind numiri nu sunt.
- Rețineți distincția pe care se sprijină decizia: articolul 126 alineatul (6) din Constituție exceptează de la controlul judecătoresc actele care privesc raporturile autorităților publice cu Parlamentul.
- Dacă totuși ridicați o excepție de neconstituționalitate, atacați textul care produce inadmisibilitatea acțiunii dumneavoastră, nu un text vecin. Altfel excepția cade pe lipsa legăturii cu soluționarea cauzei.
- Nu cereți Curții să adauge o ipoteză pe care legea nu o conține. Articolul 2 alineatul (3) din Legea nr. 47/1992 îi interzice să modifice sau să completeze textul supus controlului.
- Dacă vizați o hotărâre a Parlamentului cu relevanță constituțională, calea reală este convingerea unui titular al dreptului de sesizare: un președinte de Cameră, un grup parlamentar, 50 de deputați sau 25 de senatori.
- Pentru documentare, decizia anterioară pe același text este Decizia nr. 127 din 14 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 957 din 24 septembrie 2024. Motivarea de acolo este preluată și dezvoltată aici.
Întrebări frecvente
Ce a decis Curtea?
Ce spune textul atacat?
De ce nu poate un cetățean să atace o hotărâre a Parlamentului?
Ce înseamnă că excepția a fost inadmisibilă, nu neîntemeiată?
Ce mai poate face cineva în situația aceasta?
Curtea a mai controlat vreodată hotărâri ale Parlamentului?
De când produce efecte decizia?
Analiza redacției
Din punct de vedere tehnic, decizia este bine construită. Separarea celor două cauze de inadmisibilitate, una care ține de natura controlului și legătura cu cauza, cealaltă de limitele competenței Curții, și analiza lor în ordinea logică sunt exact ce ar trebui să conțină o motivare pe inadmisibilitate. Constatarea că blocajul vine din articolul 126 alineatul (6) din Constituție, nu din legea atacată, este corectă și, în același timp, cel mai util lucru din tot textul: îi spune reclamantului unde este de fapt zidul.
Ce rămâne nespus este dacă zidul acela e la locul lui. Curtea închide dosarul pe competență și nu ajunge la întrebarea de fond, aceea dacă absența oricărui remediu individual împotriva unei numiri făcute de Parlament se împacă cu dreptul de acces la instanță. Răspunsul poate fi da, iar argumentele Înaltei Curți, cu trimitere la cauza Golder, merg în direcția aceasta. Dar ele apar în decizie ca punct de vedere al instanței de trimitere, nu ca raționament asumat de Curte.
Al doilea lucru care sare în ochi este calendarul. O încheiere de sesizare din 4 noiembrie 2020, o decizie pronunțată la 5 februarie 2026 și publicată la 13 iulie 2026, într-un dosar deschis în 2017, despre o hotărâre de numire din 2010. Cinci ani și opt luni pentru o soluție de inadmisibilitate, întemeiată pe o jurisprudență care exista deja. Într-un dosar în care recursul rămâne suspendat până la soluționarea excepției, întârzierea nu e un detaliu administrativ, ci parte din refuzul de acces.
Ce ar trebui schimbat
- Un termen legal pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Chiar generos, de un an, ar face imposibilă amânarea de cinci ani a unei soluții de inadmisibilitate bazate pe jurisprudență constantă, într-un dosar în care procesul stă pe loc.
- Un termen și pentru publicarea deciziei după pronunțare. Cele peste cinci luni scurse aici se adaugă la întârzierea de fond, iar decizia nu produce efecte până la publicare.
- O procedură simplificată de respingere pe inadmisibilitate. Când critica este identică cu una deja soluționată, ca aici față de Decizia nr. 127/2024, un complet restrâns și o motivare prin trimitere ar elibera resurse pentru dosarele care ridică probleme noi.
- Reglementarea unui mecanism de sesizare la cererea unui număr de cetățeni. Fără a atinge articolul 146 din Constituție, legea ar putea obliga o autoritate deja îndreptățită, de exemplu Avocatul Poporului, să se pronunțe motivat asupra unei cereri de sesizare, astfel încât refuzul să fie măcar public și argumentat.
- Comunicarea obligatorie a punctelor de vedere în dosarele despre accesul la justiție. Tăcerea celor două Camere și a Avocatului Poporului într-un dosar despre dreptul cetățeanului de a contesta un act al Parlamentului lasă Curtea să judece fără poziția instituțiilor direct vizate.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 572 din 13 iulie 2026 16 pagini PDF, 114 KB actul începe la pagina 5
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia nr. 107 din 5 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 13 iulie 2026
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 107 din 5 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Ioana-Laura Paris — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 1.597/2/2017*/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 583D/2021.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, invocând în susținere Decizia nr. 127 din 14 martie 2024. Legiuitorul constituțional a stabilit, prin art. 146 lit. d) din Constituție, limitele excepției de neconstituționalitate, precum și obiectul acesteia. În schimb, autorul excepției urmărește extinderea acestor limite, propunând în mod nepermis introducerea unui nou tip de obiect al controlului de constituționalitate, care nu este prevăzut de norma constituțională.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.597/2/2017*/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Excepția a fost invocată de Cristian Munteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a hotărârii Camerei Deputaților de numire a unui judecător la Curtea Constituțională.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că norma criticată este neconstituțională deoarece nu permite persoanelor interesate și afectate de o hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului sau a Camerelor reunite să conteste în justiție acest act administrativ.
6. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. Hotărârile privind numirea judecătorilor Curții Constituționale sunt emise în exercitarea unei prerogative proprii a forului legislativ. Aceste acte nu sunt simple decizii administrative, ci expresia unei competențe reglementate prin Constituție și prin legi speciale, precum Legea nr. 47/1992.
Procedura de numire presupune multiple activități care reflectă specificul activității parlamentare și caracterul colectiv al deciziei.
7. În acest context, instanța a reținut că, deși art. 21 din Constituție garantează dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime, acest drept nu se extinde asupra actelor care nu sunt de natură administrativă. Astfel, hotărârile Parlamentului privind numirile în funcții de demnitate publică nu pot fi supuse controlului instanțelor de contencios administrativ, întrucât nu sunt acte de punere în executare, ci manifestări ale suveranității naționale.
Această interpretare este susținută și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Cauza Golder împotriva Regatului Unit, unde s-a statuat că dreptul de acces la instanță vizează plângerile privind drepturi și obligații cu caracter civil.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Normele criticate ce permit Curții să se pronunțe asupra constituționalității hotărârilor Parlamentului — fie că sunt adoptate de Camera Deputaților, de Senat sau de plenul reunit — se întemeiază pe art. 146 lit. c) și l) din Constituție. Aceste dispoziții consacră nu doar controlul asupra regulamentelor parlamentare, ci și asupra oricărei hotărâri, indiferent de caracterul ei normativ sau individual, cu condiția ca aceasta să afecteze valori, principii sau instituții de rang constituțional.
10. Guvernul a invocat jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat în mod constant că hotărârile Parlamentului pot fi supuse controlului de constituționalitate dacă au relevanță constituțională. Spre exemplu, în Decizia nr. 847 din 18 noiembrie 2020, Curtea a admis sesizarea privind numirea președintelui Consiliului Legislativ, considerând că actul parlamentar vizat întrunește condițiile de admisibilitate. De asemenea, de-a lungul timpului, Curtea a dezvoltat criterii jurisprudențiale suplimentare pentru admisibilitatea sesizărilor, precum relevanța obiectului și invocarea efectivă a normelor constituționale, nu doar formală.
11. Dispozițiile criticate nu încalcă dreptul de acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție și de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât hotărârile Parlamentului sunt supuse unei forme de control jurisdicțional adecvat naturii lor constituționale.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „(1) Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.”
15. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil astfel cum sunt interpretate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 13 — Dreptul la un remediu efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată în cadrul soluționării unui recurs formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 15/2010 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 15 iunie 2010.
17. Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 127 din 14 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 24 septembrie 2024. La paragrafele 19-21 și 23 din această decizie, Curtea a observat că, datorită specificului său, această excepție de neconstituționalitate ridică două probleme de admisibilitate de naturi juridice diferite. Astfel, prima problemă de admisibilitate vizează în mod direct un aspect ce ține de natura controlului de constituționalitate (abstract/concret), respectiv legătura cu soluționarea cauzei a textelor contestate, iar a doua problemă de admisibilitate are în vedere limitele de competență a Curții Constituționale. Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 constituie sediul materiei în privința condițiilor de admisibilitate ce țin de cadrul procesual în care se ridică excepția de neconstituționalitate (autoritatea în fața căreia se ridică excepția, titularul dreptului de a o invoca ori legătura cu soluționarea cauzei), precum și de obiectul excepției în ceea ce privește trăsăturile distinctive și definitorii ale normei care poate fi supusă controlului (caracterul său de act de reglementare primară, de a fi în vigoare și de a nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională în precedent). În schimb, art. 61, art. 126 alin. (1), art. 142 alin. (1) și art. 146 lit. d) din Constituție, precum și art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 constituie un cadru referențial cu privire la condițiile de admisibilitate ce țin de limitele de competență ale instanței constituționale atunci când aceasta procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea neputând să modifice sau să completeze textul criticat și nici să îl interpreteze sau să îl aplice în cauza a quo. Având în vedere natura acestor condiții de admisibilitate, precum și succesiunea logică a intervenirii acestora în procedura de analiză a admisibilității excepției de neconstituționalitate, vor fi analizate mai întâi cele cuprinse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar ulterior cele ce privesc delimitarea competenței Curții în raport cu celelalte autorități publice.
18. Cu privire la legătura cu soluționarea cauzei a textelor contestate, Curtea a reținut în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Decizia nr. 651 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2017, sau Decizia nr. 243 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 30 mai 2019, că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Excepția de neconstituționalitate va fi însă admisibilă în situația în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția.
19. Curtea observă că însăși Legea fundamentală, prin dispozițiile art. 67, califică hotărârile Camerei Deputaților drept acte juridice specifice autorității legiuitoare, hotărârea din cauza de față fiind emisă în exercitarea prerogativelor de numire a unui judecător la Curtea Constituțională, prevăzute de art. 142 alin. (3) din Legea fundamentală. De asemenea, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, prin art. 2 alin. (1) lit. c), oferă definiția actului administrativ, hotărârile Camerei Deputaților neîntrunind condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale. Dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (6) garantează controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, cu excepția actelor administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul, în mod evident nefiind incluse în sfera acestora și actele juridice specifice autorității legiuitoare, respectiv hotărârile Camerei Deputaților. Or, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care reglementează competența Curții Constituționale de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, precum și subiectele de sezină.
20. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă, întrucât motivul inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ nu îl constituie dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ci chiar dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (6).
21. În continuare, Curtea observă că autorul excepției critică art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 întrucât nu permite sesizarea, de către una dintre părțile procesului, a instanțelor judecătorești pentru exercitarea controlului asupra hotărârilor Parlamentului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională.
22. O astfel de critică vizează în realitate modificarea și completarea textului criticat cu o ipoteză juridică pe care nu o reglementează, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate.
Astfel, Curtea Constituțională nu are competența să creeze noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora. Mai mult decât atât, autorul excepției tinde chiar la modificarea normei constituționale cuprinse la art. 146 lit. d), în sensul introducerii unui nou obiect al excepției de neconstituționalitate, și anume hotărârile Parlamentului, ceea ce este de neacceptat.
23. Având în vedere cele două cauze de inadmisibilitate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Cristian Munteanu în Dosarul nr. 1.597/2/2017*/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 5 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Laura Paris
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.