Pe scurt
- Un judecător sau un procuror nu mai poate fi chemat în fața instanței de disciplină după ce au trecut 2 ani de la fapta reclamată, iar Curtea Constituțională a confirmat că regula este constituțională. Decizia nr. 209 din 5 martie 2026 a fost publicată la 21 septembrie 2026 și este general obligatorie de la această dată.
- Termenul curge de la data la care fapta a fost săvârșită, nu de la data la care a fost descoperită și nici de la data plângerii. Textul conține două limite în aceeași frază: acțiunea disciplinară se exercită în 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la faptă. Cea de a doua o taie pe prima: dacă cei 2 ani s-au împlinit, cele 30 de zile nu mai ajută la nimic.
- Cine pierde este cel care a făcut sesizarea, nu statul. Excepția a fost ridicată chiar de o petentă care atacase în contencios administrativ rezoluțiile de clasare ale Inspecției Judiciare. Deși legea analizată, Legea nr. 317/2004, a fost între timp abrogată, aceeași regulă se află astăzi în art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022, cu același termen de 2 ani.
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 21 septembrie 2026
Intră în vigoare: decizia este general obligatorie de la data publicării, 21 septembrie 2026
Cine reclamă un judecător sau un procuror la Inspecția Judiciară și primește răspunsul că fapta s-a prescris are acum și confirmarea instanței constituționale că termenul care i-a închis dosarul este în regulă. Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, excepția ridicată împotriva sintagmei „dar nu mai târziu de 2 ani” din art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Este încă una dintre deciziile prin care Curtea lasă neatinse regulile ce organizează cariera și răspunderea magistraților, după cea publicată la 18 septembrie 2026, prin care s-a stabilit că revenirea în magistratură fără examen cerea 10 ani de vechime.
Textul în discuție are o singură frază, reprodusă chiar de Curte: „Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.” Sunt două termene care lucrează împreună, dar nu în același fel. Primul îl obligă pe inspectorul judiciar să nu întârzie după ce a terminat cercetarea. Al doilea este o limită absolută, legată de un moment asupra căruia nimeni nu are control: ziua în care fapta s-a produs.
Excepția nu a venit de la un magistrat cercetat, ci din partea opusă. Autoarea ei atacase în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară, în două dintre ele fiind reținut chiar termenul de 2 ani. Ea a susținut că legea creează o discriminare între magistrați și restul cetățenilor și a dat drept exemplu propria situație, în care fusese obligată prin executare silită să plătească o sumă de bani după 2 ani și 9 luni de la presupusa ei culpă. A invocat art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, egalitatea în fața legii și regula potrivit căreia nimeni nu este mai presus de lege, și art. 124 alin. (2), potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.
Un detaliu al procedurii spune ceva despre durata ei. Autoarea excepției a murit înainte ca dosarul să ajungă la judecată, iar la dosar a fost depusă o adeverință de deces de către soțul acesteia. Președintele Curții i-a comunicat mandatarului că nu poate pune concluzii, în temeiul art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dar a precizat că, deși autoarea a decedat, excepția va fi soluționată. A fost soluționată la 5 martie 2026 și publicată la 21 septembrie 2026.
Efectele pe care le produce
Primul efect este confirmarea regulii, cu forța prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituție: de la 21 septembrie 2026, decizia este general obligatorie. Cine contestă în instanță o clasare motivată pe împlinirea celor 2 ani nu mai poate construi acțiunea pe ideea că termenul însuși ar fi neconstituțional.
Al doilea efect privește momentul de la care se numără. Curtea reia, prin trimitere la propria jurisprudență, ideea că prescripția disciplinară seamănă cu prescripția răspunderii penale inclusiv în privința momentului de la care termenul începe să curgă, adică săvârșirea faptei, potrivit art. 154 alin. (2) din Codul penal. Pentru cel care reclamă, consecința e dură și rareori explicată: dacă află despre faptă la un an și jumătate după ce s-a produs, nu are doi ani la dispoziție, ci șase luni, iar în acel interval trebuie să încapă sesizarea, verificarea prealabilă, cercetarea disciplinară și exercitarea acțiunii.
Al treilea efect este că textul confirmat trăiește în continuare sub alt număr. Legea nr. 317/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 305/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, iar decizia indică drept temei al abrogării art. 96 alin. (4) din noua lege. Curtea a examinat totuși textul vechi, pentru că el continua să producă efecte în litigiul de la Curtea de Apel București, și a constatat expres că soluția legislativă își găsește corespondentul în art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022. Regula în vigoare astăzi păstrează cele două termene, 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile și cel mult 2 ani de la faptă, și adaugă precizarea că acțiunea se exercită de către inspectorul judiciar.
Al patrulea efect este o clarificare despre cine este comparat cu cine. Curtea răspunde că principiul egalității nu înseamnă uniformitate și că situațiile pe care le compara autoarea, răspunderea disciplinară a magistraților, pe de o parte, și obligarea ei la plata unor sume prin executare silită, pe de altă parte, sunt fundamental diferite, deci nu pot fi puse alături. Pentru cine pregătește o acțiune similară, asta înseamnă că argumentul discriminării trebuie construit între două categorii aflate în aceeași situație juridică, nu între o procedură disciplinară și un dosar de executare.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În textul legii nu s-a schimbat nimic. Ce s-a schimbat este statutul argumentului: până la 21 septembrie 2026, susținerea că termenul de 2 ani îi protejează pe magistrați în dauna cetățenilor putea fi adusă în fața unei instanțe ca motiv de neconstituționalitate. De la această dată, ea se lovește de o decizie general obligatorie.
Decizia arată și traseul textului, care explică de ce numărul articolului diferă de la un document la altul. Soluția legislativă a fost introdusă prin art. II pct. 3 alin. (7) din Legea nr. 24/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, care a modificat art. 451 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. După republicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, același text a devenit art. 46 alin. (7). Din 2022 se regăsește în art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022. Trei numere, aceeași regulă, neschimbată de paisprezece ani.
Nu s-a schimbat nici jurisprudența. Curtea își enumeră propriile hotărâri anterioare pe același subiect: Decizia nr. 32 din 30 ianuarie 2025, pe pretinsa discriminare, Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, pe compararea unor situații diferite, și Decizia nr. 816 din 9 decembrie 2021, prin care prescripția disciplinară fusese deja găsită în acord cu exigențele constituționale. Motivarea o spune direct: „nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale”.
Prescripția nu e singura regulă de procedură disciplinară confirmată de Curte în septembrie 2026. Pentru polițiști, răspunsul a privit procedura însăși: abaterea săvârșită în starea de urgență se sancționează fără ca dosarul să treacă pe la consiliul de disciplină, iar critica întemeiată pe dreptul la apărare a fost respinsă.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Închide o incertitudine care ținea de ani de zile: termenul de 2 ani rămâne în picioare, iar instanțele de contencios administrativ nu mai au motive să suspende dosarele în așteptarea unei decizii a Curții.
- Explică limpede de ce există prescripția disciplinară, cu argumente preluate din materia penală: o răspundere angajată târziu își pierde eficiența, iar raporturile juridice de conflict nu pot rămâne deschise la nesfârșit.
- Confirmă expres că regula supraviețuiește schimbării legii. Faptul că art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 își găsește corespondentul în art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 scutește instanțele de o discuție despre aplicarea în timp.
- Pune un reper util pentru orice acțiune întemeiată pe discriminare: comparația se face între situații de aceeași natură juridică, nu între proceduri diferite care se întâmplă să îl privească pe același om.
- Curtea a soluționat cauza deși autoarea excepției decedase, ceea ce confirmă că un control de constituționalitate pornit nu se stinge odată cu partea care l-a cerut.
Ce rămâne o problemă
- Termenul curge de la faptă, nu de la descoperirea ei. O abatere care iese la iveală abia după ce un dosar se închide definitiv poate fi prescrisă înainte ca cineva să apuce să o reclame, iar decizia nu atinge acest aspect, fiindcă nu i s-a cerut.
- Analogia cu materia penală, folosită ca argument principal, arată de fapt o diferență. Termenele de prescripție a răspunderii penale din art. 154 din Codul penal pornesc de la 3 ani și urcă până la 15, iar art. 155 din același cod prevede întreruperea lor prin orice act de procedură. Textul disciplinar confirmat de Curte fixează 2 ani și nu prevede nicio cauză de întrerupere sau de suspendare.
- Cele două termene din aceeași frază nu au aceeași greutate. Cel de 30 de zile îl privește pe inspectorul judiciar și începe când acesta încheie cercetarea, deci depinde de propriul lui ritm. Cel de 2 ani îl privește pe petiționar și începe fără ca acesta să știe.
- Titularul acțiunii disciplinare este inspectorul judiciar, nu cel care a făcut sesizarea. Petiționarul poate doar să conteste ulterior clasarea, într-un proces care durează mult peste cei 2 ani, inclusiv atunci când termenul este pe cale să se împlinească.
- Durata procedurii contrazice argumentul pentru care există termenul. De la încheierea de sesizare a Curții de Apel București, pronunțată la 10 decembrie 2020, până la publicarea deciziei, la 21 septembrie 2026, au trecut 2.111 zile, iar autoarea excepției a murit între timp, fără să afle răspunsul.
Sfaturi utile
- Dacă vreți să reclamați un judecător sau un procuror la Inspecția Judiciară, calculați întâi data faptei, nu data la care ați aflat de ea. De la acea zi aveți cel mult 2 ani, iar în interval trebuie să încapă și verificarea prealabilă, și cercetarea disciplinară, nu doar depunerea sesizării.
- Nu confundați abaterea disciplinară cu nemulțumirea față de soluția dintr-un dosar. Inspecția Judiciară nu poate schimba o hotărâre și nu poate reevalua probele. Dacă problema dumneavoastră este soluția, calea sunt apelul, recursul sau celelalte căi de atac din procesul respectiv, nu plângerea disciplinară.
- Când primiți o rezoluție de clasare motivată pe prescripție, cereți în scris să vi se arate ce dată a faptei a fost reținută. Cele 2 ani se numără de la acea dată, iar dacă data reținută este greșită, aceasta este chestiunea de discutat în instanță, nu constituționalitatea termenului.
- Dacă aveți deja un proces în care ați ridicat exact această excepție, așteptați-vă la respingere. Legea nu interzice ridicarea unei noi excepții, fiindcă art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 oprește doar excepțiile pe texte deja declarate neconstituționale, dar Curtea a scris că nu au apărut elemente noi.
- Verificați care lege se aplică situației dumneavoastră. Pentru fapte de după intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2022, temeiul este art. 47 alin. (7) din acea lege, nu art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, chiar dacă regula este aceeași.
- Dacă sunteți magistrat și ați fost trimis în fața Secției pentru judecători sau pentru procurori, verificați data faptei reținute în acțiunea disciplinară. Depășirea celor 2 ani stinge acțiunea și se invocă înainte de orice discuție despre existența abaterii.
Întrebări frecvente
De la ce moment curg cei 2 ani?
Ce se întâmplă când se împlinesc cei 2 ani?
Dar termenul de 30 de zile la ce folosește?
Pe cine protejează termenul, pe magistrat sau pe cel care reclamă?
Legea nr. 317/2004 e abrogată. De ce mai contează decizia?
Au existat opinii separate sau concurente?
Ce s-a întâmplat cu dosarul în care a fost ridicată excepția?
De când produce efecte decizia?
Analiza redacției
Decizia este solidă în raport cu criticile primite. Autoarea excepției a comparat două lucruri care nu se compară, răspunderea disciplinară a magistraților și propria ei obligare la plată prin executare silită, iar Curtea îi răspunde exact asta, cu o jurisprudență constantă din 2009 încoace. Existența prescripției disciplinare nu este, în sine, o anomalie: dacă statul își pierde după un timp dreptul de a pedepsi o infracțiune, cu atât mai mult și-l pierde pe acela de a sancționa o abatere disciplinară. Până aici, motivarea nu poate fi contrazisă.
Problema apare însă tocmai în analogia pe care se sprijină. Dacă prescripția disciplinară se justifică prin asemănarea cu cea penală, atunci merită privite și cifrele: termenele din art. 154 din Codul penal pornesc de la 3 ani, pentru faptele cele mai ușoare, pedepsite cu închisoare de cel mult un an sau cu amendă, și urcă la 15 ani, iar art. 155 le permite să fie întrerupte prin orice act de procedură, cu o nouă curgere după fiecare întrerupere. Textul disciplinar confirmat de Curte fixează 2 ani, adică sub minimul penal, și nu prevede nicio cauză de întrerupere sau de suspendare. Analogia invocată ca argument pentru constituționalitatea termenului arată, citită până la capăt, că termenul disciplinar este mai strict decât cel penal pe care îl imită.
A doua observație cere numărat, fiindcă din citirea actului nu iese. Curtea de Apel București a sesizat Curtea Constituțională prin încheierea din 10 decembrie 2020, decizia a fost pronunțată la 5 martie 2026, după 1.911 zile, și publicată la 21 septembrie 2026, după încă 200. În total 2.111 zile, adică de 2,89 ori mai mult decât cele 730 de zile pe care le cuprinde termenul confirmat. Statul a avut nevoie de aproape trei termene de prescripție ca să confirme un termen de prescripție. Iar dosarul de fond, înregistrat la Curtea de Apel București în 2017, este și mai vechi: de la precizarea obiectului excepției, depusă la 21 ianuarie 2019, până la publicarea deciziei au trecut peste șapte ani și jumătate. Autoarea excepției a murit pe parcurs.
A treia observație iese din combinarea celor două termene din aceeași frază. Cel de 30 de zile începe când inspectorul judiciar termină cercetarea, deci depinde de ritmul instituției. Cel de 2 ani începe când s-a produs fapta, deci nu depinde de nimeni. Rezultatul practic este că fereastra reală a petiționarului ține cât a mai rămas din cei 2 ani după ce fapta a fost descoperită, iar în acel rest trebuie să încapă sesizarea, verificarea prealabilă, cercetarea disciplinară și exercitarea acțiunii. Într-o materie în care abaterile ies la iveală adesea abia când un dosar se închide, asta înseamnă că prescripția se împlinește uneori înainte ca cineva să fi putut afla ce s-a întâmplat. Critica privește textul pe care Curtea l-a găsit constituțional, nu hotărârea ei, care judecă doar ce i se cere.
Ce ar trebui schimbat
- Termenul să curgă de la data la care fapta a fost cunoscută sau putea fi cunoscută, cu o limită absolută mai lungă. Formula obișnuită, un termen scurt de la descoperire dublat de un termen lung de la faptă, ar lăsa intactă rațiunea prescripției și ar elimina situația în care o abatere se prescrie înainte de a fi putut fi reclamată.
- Legea să prevadă expres suspendarea termenului pe durata verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare. Astăzi, întârzierea instituției consumă termenul petiționarului, deși acesta nu are niciun mijloc să o grăbească. O cauză de suspendare ar muta costul întârzierii acolo unde se produce.
- Rezoluția de clasare pe prescripție să arate obligatoriu data faptei reținută și data sesizării. Fără aceste două date, petiționarul nu poate verifica dacă termenul s-a împlinit cu adevărat, iar instanța de contencios administrativ pornește de la o afirmație, nu de la un calcul.
- Termenul de 2 ani să fie aliniat cel puțin la minimul penal de 3 ani, dacă analogia cu materia penală rămâne argumentul. Altfel, o abatere disciplinară se prescrie mai repede decât cea mai ușoară infracțiune, iar justificarea invocată de Curte lucrează împotriva textului pe care îl apără.
- Legea nr. 47/1992 să fixeze un termen pentru publicarea deciziilor după pronunțare. Cele 200 de zile dintre 5 martie 2026 și 21 septembrie 2026 sunt zile în care decizia exista, dar nu producea efecte, iar dosarele care așteptau răspunsul au rămas în așteptare fără niciun motiv procedural.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 21 septembrie 2026, paginile 4-6 16 pagini PDF, 102 KB actul începe la pagina 4
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Decizia nr. 209 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „dar nu mai târziu de 2 ani” din cuprinsul art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 21 septembrie 2026
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 209 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „dar nu mai târziu de 2 ani” din cuprinsul art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Ioana-Laura Paris — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 3 alin. (7) din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată — teza privind termenul de 2 ani —, excepție ridicată de Florentina Gabriela Barbir în Dosarul nr. 3.339/1/2017 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 380D/2021.
2. La apelul nominal se prezintă mandatarul Gabriel Dănuț Barbir pentru autoarea excepției, lipsind celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei a fost depusă o adeverință de deces a autoarei, de către soțul acesteia, Gabriel Dănuț Barbir, care totodată a informat Curtea despre încetarea procurii judiciare în baza căreia acesta era împuternicit.
4. Președintele Curții îl înștiințează pe mandatarul Gabriel Dănuț Barbir că nu poate pune concluzii în fața Curții, în temeiul art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă, însă, chiar dacă autoarea excepției a decedat, excepția de neconstituționalitate va fi soluționată de Curtea Constituțională.
5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece declanșarea acțiunii disciplinare este o modalitate prin care se ajunge la o bună administrare a justiției în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților. Termenul de prescripție de 2 ani este instituit pentru a se eficientiza procedura de soluționare a unei astfel de acțiuni. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16, se încearcă o comparare cu privire la o discriminare între magistrați și alte categorii de cetățeni. Or, aceștia nefiind în aceeași situație, regimul juridic poate fi diferit, motiv pentru care critica este neîntemeiată.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6. Prin Încheierea din 10 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.339/1/2017, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 3 alin. (7) din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată — teza privind termenul de 2 ani.
Excepția a fost invocată de Florentina Gabriela Barbir într-o cauză având ca obiect anularea unei rezoluții a Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii.
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale întrucât în legislația europeană, spre exemplu, a Franței, nu există prescripție. Autoarea consideră că este anormal ca cei care trebuie să aplice legea să fie absolviți de orice vină, iar persoanele vătămate să suporte efectele cauzate de încălcarea legii de către aceștia. Totodată, solicită ca încălcarea cu vădită rea-credință a legii de către magistrați să nu se mai prescrie, precizând că nu înțelege să solicite Curții completarea/modificarea/adăugarea la lege. Autoarea afirmă că se creează discriminare între magistrați și celelalte categorii de cetățeni, cum este, de exemplu, ea însăși, care a fost obligată prin executare silită să achite în mod abuziv și nelegal o sumă de bani după 2 ani și 9 luni de la presupusa sa culpă. De asemenea, autoarea mai apreciază că, prin limitarea de 2 ani numai cu privire la „faptele reprobabile ale magistraților în executarea rolului lor constituțional, este evident că justiția nu mai este unică, imparțială și egală pentru toți”.
8. Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, este reprezentat de art. II pct. 3 alin. (7) din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, raportat la art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată — teza privind termenul de 2 ani.
13. Art. II pct. 3 alin. (7) din Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, a modificat și completat prevederile art. 451 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. În urma republicării Legii nr. 317/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, soluția legislativă criticată se regăsește în cuprinsul art. 46 alin. (7) din lege. Prin Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, a fost abrogată Legea nr. 317/2004. Cu toate acestea, textul de lege criticat își găsește în continuare corespondentul în art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022.
14. Deși, ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 317/2004 a fost abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, în două dintre rezoluțiile de clasare emise de către Inspecția Judiciară, atacate cu acțiune în anulare, s-a reținut în legătură cu anumite aspecte inclusiv incidența reglementării art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, în ceea ce privește termenul de 2 ani menționat anterior. Pentru acest motiv, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale reprezentate de Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea apreciază că Legea nr. 317/2004 continuă să își producă efectele juridice în litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.
15. Referitor la stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate se rețin cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudența Curții Constituționale, în sensul că, în exercitarea controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional trebuie să țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, paragraful 16). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate este o operațiune care, pe lângă existența unor condiționări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita și o apreciere obiectivă a Curții Constituționale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepției. O atare concepție se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituționalitate exercitat pe cale de excepție (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). Astfel, reținând faptul că autoarea a înțeles să precizeze obiectul excepției de neconstituționalitate prin cererea depusă la data de 21 ianuarie 2019 în fața instanței de fond, Curtea va reține ca obiect al excepției sintagma „dar nu mai târziu de 2 ani” din cuprinsul art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care are următorul cuprins: „Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită.”
16. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și alin. (2) privitor la faptul că nimeni nu este mai presus de lege și în art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției pentru toți.
17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a stabilit constituționalitatea dispozițiilor legale criticate prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, cu referire la pretinsa discriminare între magistrați și celelalte categorii de cetățeni creată prin instituirea termenului de 2 ani pentru exercitarea acțiunii disciplinare împotriva magistratului, Curtea observă că, prin Decizia nr. 32 din 30 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 august 2025, paragraful 21, a reafirmat că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, în situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă, ipoteză ce nu corespunde situației din cauza de față. De altfel, în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a reținut că stabilirea unei diferențe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenței unei inegalități nu poate fi analizată prin compararea unor situații fundamental diferite, așa cum sunt și cele la care face referire autoarea prezentei excepții, respectiv ipoteza angajării răspunderii disciplinare a magistraților, pe de o parte, și cea a obligării autoarei excepției la plata unor sume de bani prin executare silită, pe de altă parte.
18. Totodată, contrar susținerilor autoarei excepției, Curtea constată că nu se poate reține critica de neconstituționalitate privind încălcarea principiului egalității, pe motiv că aceasta nu s-ar afla pe poziție de egalitate în fața legii în raport cu magistratul împotriva căruia se declanșează procedura disciplinară, în considerarea faptului că Inspecția Judiciară ar acționa în interesul acestuia prin încurajarea inactivității magistraților, inclusiv prin folosirea argumentului prescripției faptelor. Față de aceste susțineri, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 816 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 10 martie 2022, paragrafele 13-17, că prescripția răspunderii în materie disciplinară, astfel cum este configurată prin Legea nr. 317/2004, este o instituție juridică în acord cu exigențele constituționale. De vreme ce legiuitorul a reglementat, în spiritul normelor constituționale, prescripția dreptului autorităților statale de a trage la răspundere penală persoanele care au săvârșit infracțiuni, cu atât mai mult este posibilă prescripția răspunderii pentru săvârșirea de abateri disciplinare. Similitudinea cu instituția prescripției penale vizează inclusiv momentul de la care termenul de prescripție începe să curgă, respectiv săvârșirea infracțiunii [conform art. 154 alin. (2) din Codul penal]. Așadar, justificarea prescripției răspunderii disciplinare este evidentă în condițiile în care prescripția răspunderii penale este consacrată la nivel legal și este confirmată în jurisprudența Curții Constituționale.
19. Referitor la prescripția răspunderii penale, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, paragrafele 19-20, că are la bază ideea potrivit căreia, pentru a-și atinge scopul — acela al realizării ordinii de drept —, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii, întrucât doar în acest fel pot fi realizate prevenția generală și cea specială și pot fi create, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite și, pe de altă parte, încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală este angajată mai târziu față de data săvârșirii infracțiunii, cu atât eficiența ei scade, rezonanța socială a săvârșirii infracțiunii se diminuează, iar stabilirea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii nu mai apare ca necesară, deoarece urmările acesteia ar fi putut fi înlăturate sau șterse. Totodată, în intervalul de timp scurs de la săvârșirea infracțiunii, autorul acesteia, sub presiunea amenințării răspunderii penale, se poate îndrepta, fără a mai fi necesară aplicarea unei pedepse. De asemenea Curtea a constatat că, pentru a nu lăsa nesoluționate sine die raporturi juridice de conflict, legiuitorul a reglementat prescripția răspunderii penale drept cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prescripția răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict și, prin aceasta, în stingerea dreptului statului de a trage la răspundere penală persoana care săvârșește o infracțiune, după trecerea unui anumit interval de timp de la data comiterii acesteia, respectiv după scurgerea termenului de prescripție.
20. Totodată, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, paragraful 22, Curtea Constituțională a arătat că instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen, apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite și efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale. Astfel, prescripția răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societății de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucât, după trecerea unui anumit interval de timp de la momentul săvârșirii infracțiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale.
21. Aceleași considerații sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește prescripția răspunderii disciplinare, astfel că dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și a procurorilor nu poate fi exercitată mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârșită, nu nesocotesc dispozițiile din Legea fundamentală invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate.
22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florentina Gabriela Barbir în Dosarul nr. 3.339/1/2017 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că sintagma „dar nu mai târziu de 2 ani” din cuprinsul art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Laura Paris
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.