Pe scurt

  • Banii pentru orele de gardă ale medicilor rămân un „element de salarizare” plafonat, nu salariu de bază, iar Curtea Constituțională a confirmat că regula este constituțională. Concret, cuantumul se calculează după prevederile aplicabile pentru luna ianuarie 2018, adică după o lună aflată la 8 ani și 7 luni în urmă, în timp ce salariul de bază al aceluiași medic a crescut de atunci de mai multe ori. Decizia nr. 591 din 11 noiembrie 2025 a fost publicată la 24 septembrie 2026 și este general obligatorie de la această dată, cu unanimitate de voturi.
  • Pierde Sindicatul Independent al Medicilor din Maramureș, care a purtat aceeași problemă în cel puțin patru dosare. Argumentul respins este cel al discriminării: medicul angajat al spitalului primește pentru gardă un element de salarizare plafonat, iar medicul care nu are contract pentru norma de bază ar primi, potrivit sindicatului, un veritabil salariu de bază. Răspunsul a fost că interpretarea instanței supreme nu face nicio distincție între cele două categorii, deci nu există tratament diferit.
  • Ce rămâne de urmărit ține de un alt text, adoptat între timp. De la 1 august 2023, medicii specialiști și primari care fac gărzi în afara normei de bază primesc și o indemnizație lunară de 500 de lei pentru o gardă și de 1.000 de lei pentru cel puțin două gărzi. Suma nu mai crește peste două gărzi, așa că valoarea pe gardă scade la 250 de lei la patru gărzi și la 200 de lei la cinci.
Act: Decizia nr. 591 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020
Publicat: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 24 septembrie 2026
Intră în vigoare: decizia este general obligatorie de la data publicării, 24 septembrie 2026

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția ridicată de Sindicatul Independent al Medicilor din Maramureș, în numele membrilor Lucia Oșan și alții, și a constatat că plafonarea drepturilor salariale pentru orele de gardă este constituțională în raport cu criticile formulate. Este a doua confirmare a aceluiași mecanism în puține luni, după cea în care instanța constituțională a arătat că plafonarea sporurilor bugetarilor la nivelul din decembrie 2018 rămâne constituțională. Diferența este că aici nu se discută un spor oarecare, ci plata muncii de noapte și de sfârșit de săptămână din spitale.

Mecanismul are două piese. Prima este art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a prevăzut că, din martie până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă, împreună cu sporul de ture, cel de repaus săptămânal și de sărbători legale și cel de noapte, se determină conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018. A doua este art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, care a preluat plafonul și l-a dus mai departe: cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar se menține cel mult la nivelul lunii de referință, atât timp cât personalul ocupă aceeași funcție și lucrează în aceleași condiții.

Piesa care le-a legat este Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2021. Instanța supremă a stabilit că drepturile salariale pentru gărzile efectuate de medici în afara normei legale de muncă, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, intră în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar. Consecința este că plafonul li se aplică: din 1 ianuarie 2019, cuantumul lor se menține cel mult la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, determinat, la rândul lui, după regulile din ianuarie 2018.

Excepția a fost construită pe temeiul art. 16, 41, 44 și 53 din Constituție și al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Critica de fond a fost una de tratament diferit: pentru medicul care are contract cu spitalul și pentru norma de bază, plata gărzii ar fi un element de salarizare plafonat, iar pentru medicul care nu are un asemenea contract și face doar gărzi, aceeași plată ar fi salariu de bază, calculat la nivelul actual, după funcție, grad profesional și vechime. Doi medici care lucrează aceeași gardă, în același spital, cu același grad, ar fi plătiți diferit. În sprijinul criticii a fost invocat și art. 5 alin. (4) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale face parte din suma salariilor de bază.

Dosarul de fond este o cerere privind drepturi bănești, la Tribunalul Maramureș, Secția I civilă, cu numărul 1.384/100/2020. Instanța a sesizat Curtea Constituțională prin Încheierea din 19 martie 2021, iar la Curte cauza a primit numărul de dosar 1.216D/2021. Nici președinții celor două Camere ale Parlamentului, nici Guvernul, nici Avocatul Poporului nu au comunicat puncte de vedere.

Instanța constituțională a preluat integral soluția și considerentele din Decizia nr. 281 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 4 noiembrie 2025. A verificat, în două trepte, mai întâi dacă instanța supremă a făcut o operă reală de interpretare și nu a adăugat la lege, apoi dacă norma astfel citită este în acord cu Constituția. La prima treaptă a răspuns că legiuitorul însuși a distins clar între salariul de bază și plata gărzii, fiindcă art. 38 alin. (3) lit. a) și b) au majorat salariile de bază ale medicilor și asistenților de la 1 ianuarie 2018, în timp ce litera h) a înghețat plata gărzii la regulile din ianuarie 2018. La a doua treaptă a arătat că interpretarea nu deosebește între medicii angajați ai spitalului și cei neangajați, deci art. 16 nu este încălcat, iar plata gărzii este un drept cu o natură hibridă: nu este salariu de bază, dar face parte din suma salariilor de bază.

Efectele pe care le produce

Decizia este definitivă și general obligatorie de la 24 septembrie 2026, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815. Art. 147 alin. (4) din Constituție leagă forța obligatorie de publicare, iar între pronunțare și publicare au trecut 317 zile.

Primul efect îl resimt procesele pornite de medici pentru diferențe de plată la gărzi. Argumentul constituțional al discriminării este închis, iar interpretarea instanței supreme rămâne obligatorie. Ce se mai poate discuta în instanță este cuantumul concret: care a fost efectiv nivelul acordat în luna de referință, dacă medicul a ocupat aceeași funcție și a lucrat în aceleași condiții, două condiții scrise în chiar textul plafonului, și dacă spitalul a aplicat corect tariful orar.

Al doilea efect este asupra celor care nu au contract cu spitalul pentru norma de bază. Curtea a spus expres că nici pentru ei plata gărzii nu intră în noțiunea de salariu de bază, nici măcar atunci când există un contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea din linia de gardă. Referirea la salariul de bază din art. 3 alin. (5) al capitolului II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 servește, potrivit deciziei, doar la stabilirea tarifului orar. Speranța că statutul de colaborator aduce un regim mai bun se închide aici.

Al treilea efect privește bugetele spitalelor și pe ordonatorii de credite. Art. 34 alin. (3) din aceeași ordonanță îi face răspunzători, în condițiile legii, de stabilirea nivelului sporurilor cu respectarea plafonului. După această decizie, un spital care ar plăti gărzile la nivelul salariului de bază actual, invocând art. 5 alin. (4) din anexă, nu mai are niciun sprijin constituțional pentru o asemenea interpretare.

Al patrulea efect ține de ce nu a fost atins. Decizia nu spune nimic despre indemnizația lunară introdusă, de la 1 august 2023, prin art. 31 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, text adăugat prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 30 iunie 2023. Aceasta se acordă peste plata gărzii și nu a fost în discuție, deci rămâne un drept separat, cu regulile lui proprii.

Al cincilea efect se citește prin comparație cu o decizie pronunțată în aceeași ședință. La 11 noiembrie 2025, cu același complet de opt judecători și același magistrat-asistent, Curtea a dat și Decizia nr. 589/2025, publicată tot la 24 septembrie 2026, prin care a confirmat regula reîncadrării personalului bugetar pe situația din decembrie 2009. Cele două cauze au în comun un mecanism: o lună de calendar aleasă acum mai bine de un deceniu continuă să decidă cât primește astăzi un angajat sau un pensionar din sistemul public.

Al șaselea efect este limita soluției. Textele sunt constituționale „în raport cu criticile formulate”, iar criticile s-au construit pe art. 16, 41, 44 și 53 din Constituție și pe art. 1 din Primul Protocol adițional. O critică nouă, ridicată pe alte temeiuri, nu este închisă de această decizie.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

În textul legilor nu s-a schimbat nimic: nicio dispoziție nu a fost abrogată, rescrisă sau însoțită de o rezervă de interpretare. S-a schimbat însă soarta unui șir de procese și, mai ales, s-a consolidat un regim pe care legea îl anunțase temporar.

Litera h) a art. 38 alin. (3) nu exista în Legea-cadru nr. 153/2017 la publicare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. A fost adăugată la 8 decembrie 2017, prin punctul 12 al articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978, adică la 163 de zile după legea-cadru și cu trei săptămâni înainte ca majorările salariale ale anului 2018 să înceapă să se aplice. Fereastra pe care textul și-a fixat-o singur a fost de 306 zile, de la 1 martie la 31 decembrie 2018.

De atunci, plafonul a fost prelungit din an în an, prin acte ale Guvernului. Art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 l-a dus în 2019, la nivelul lunii decembrie 2018. Același alineat a fost modificat la 9 ianuarie 2020, prin punctul 12 al art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11, iar noua formă vorbește despre luna ianuarie 2020 și despre nivelul din decembrie 2019. Art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 a acoperit anul 2021, la nivelul lunii decembrie 2020, iar art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 a acoperit anul 2022, la nivelul lunii decembrie 2021. Cinci acte succesive, toate ordonanțe de urgență, pentru o măsură prezentată la început ca fiind de zece luni.

A doua schimbare reală a venit din altă direcție decât litigiul. De la 1 august 2023, art. 31 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 acordă o indemnizație lunară în cuantum brut: 500 de lei pentru medicii specialiști și primari care fac lunar o gardă în afara normei legale de bază, 1.000 de lei pentru cei care fac cel puțin două, 500 de lei pentru biologii, chimiștii și biochimiștii cu cel puțin două gărzi, 500 de lei pentru asistenții medicali și categoriile asimilate și 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, dar nu mai mult de 300 de lei pe lună. Curtea a citat acest text ca argument, arătând că legiuitorul a confirmat astfel intenția de a trata separat plata gărzii față de salariul de bază.

Ce nu s-a schimbat este legătura dintre plata gărzii și o lună de calendar din 2018. Medicul care intră în gardă în 2026 este plătit pentru acele ore după reguli fixate cu 8 ani și 7 luni în urmă, în timp ce salariul lui de bază a trecut prin toate etapele Legii-cadru nr. 153/2017.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Închide un dosar care aștepta de 2.015 zile, adică de 5 ani, 6 luni și 5 zile, de la încheierea de sesizare până la publicare. Procesul de la Tribunalul Maramureș poate merge înainte.
  • Lămurește natura juridică a plății gărzii, pe un teren care produsese soluții contradictorii. Nu este salariu de bază, dar face parte din suma salariilor de bază, iar Curtea numește acest regim un drept cu natură hibridă.
  • Elimină o inegalitate presupusă. Confirmă că plafonul se aplică identic medicilor angajați ai spitalului și celor care fac numai gărzi, deci nici a doua categorie nu poate pretinde un tratament mai bun.
  • Reproduce integral ambele texte criticate și dispozitivul Deciziei nr. 59/2020 a instanței supreme, deci poate fi folosită direct în dosarele vechi, fără reconstituirea formei legii la data faptelor.
  • Aduce în discuție indemnizația din art. 31, în vigoare de la 1 august 2023, pe care multe dosare de gărzi o ignoră. Cine citește decizia află că, peste plata plafonată, există un drept lunar distinct.

Ce rămâne o problemă

  • O măsură anunțată pentru zece luni a fost prelungită prin cinci acte succesive, toate ordonanțe de urgență, și a ajuns la un deceniu. Decizia constată marja de apreciere a legiuitorului, dar nu se întreabă dacă o normă tranzitorie prelungită indefinit rămâne tranzitorie.
  • Publicarea a venit la 317 zile de la pronunțare. Soluția exista din 11 noiembrie 2025, dar nu producea efecte, iar instanțele nu o puteau aplica.
  • Motivarea nu răspunde la argumentul cel mai concret al sindicatului, acela despre gărzile obligatorii, efectuate pentru completarea normei legale de muncă. Critica arăta că, la acele gărzi, plafonul creează două niveluri de salariu de bază în interiorul aceleiași norme legale.
  • Decizia reia considerentele unei hotărâri publicate șapte zile înainte de pronunțare. Deciziei nr. 281/2025, invocată drept jurisprudență constantă, nu i se poate încă opune nicio experiență de aplicare.
  • Indemnizația din 2023 nu crește peste două gărzi lunare. La 500 de lei pe gardă, plafonul de 1.000 de lei coboară valoarea pe gardă la 333 de lei la trei gărzi, la 250 de lei la patru și la 200 de lei la cinci, adică medicul care intră cel mai des în gardă este cel mai puțin recompensat pe gardă.
  • Aceeași dispoziție, art. 34 alin. (2), a generat cinci sesizări la Înalta Curte de Casație și Justiție, dintre care ultima a fost publicată cu 20 de zile înainte de pronunțarea acestei decizii. Semnul nu este de text clar.

Sfaturi utile

  1. Dacă aveți un proces pentru diferențe la plata gărzilor, mutați apărarea de pe discriminare pe cuantum. Cereți angajatorului nivelul efectiv acordat pentru luna de referință și verificați dacă tariful orar a fost calculat corect din salariul de bază de atunci.
  2. Verificați cele două condiții scrise în plafon: aceeași funcție și aceleași condiții de desfășurare a activității. Dacă ați promovat, ați schimbat gradul profesional sau ați trecut într-o altă structură, plafonul nu se mai aplică la fel, iar acest lucru se dovedește cu actele de personal.
  3. Cereți separat indemnizația lunară din art. 31 al capitolului II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, dacă faceți gărzi în afara normei de bază din august 2023 încoace. Ea se acordă peste plata gărzii și nu este atinsă de această decizie.
  4. Numărați gărzile pe lună înainte să vă programați. Indemnizația ajunge la 1.000 de lei la două gărzi și nu mai crește, deci a treia și următoarele gărzi din aceeași lună nu aduc nimic în plus la acest drept.
  5. Dacă lucrați în ziua de repaus săptămânal sau într-o sărbătoare legală, verificați cele 100 de lei pentru fiecare zi lucrată, cu plafonul lunar de 300 de lei. Sunt sume care se cer pe zile, nu pe lună, iar evidența lor se ține din foaia colectivă de prezență.
  6. Nu construiți o acțiune nouă pe art. 5 alin. (4) din capitolul II al anexei nr. II, potrivit căruia contravaloarea gărzilor face parte din suma salariilor de bază. Curtea a arătat că acest text nu transformă plata gărzii în salariu de bază.
  7. Dacă pregătiți o nouă excepție de neconstituționalitate pe aceste texte, folosiți temeiuri constituționale diferite de art. 16, 41, 44 și 53. Dispozitivul acoperă numai criticile formulate, iar cele patru articole au fost deja verificate.

Întrebări frecvente

Ce a decis, pe scurt, Curtea Constituțională?
A respins excepția ca neîntemeiată și a constatat că art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Soluția a fost luată cu unanimitate de voturi.
Cum se plătește, practic, o gardă?
Ca element de salarizare plafonat, nu ca salariu de bază. Tariful orar se stabilește din salariul de bază, dar cuantumul rezultat se menține cel mult la nivelul lunii de referință a plafonului, determinat după prevederile aplicabile pentru luna ianuarie 2018. Creșterile ulterioare ale salariului de bază nu se transmit automat la plata gărzii.
Există vreo diferență între medicul angajat al spitalului și cel care face doar gărzi?
Nu, potrivit deciziei. Curtea a arătat că interpretarea instanței supreme nu stabilește nicio distincție de natură juridică sau de salarizare între cele două categorii și că referirea la salariul de bază, pentru medicii fără contract cu unitatea sanitară, servește numai la stabilirea tarifului orar.
Am dreptul la vreo sumă în plus pentru gărzi?
Da, de la 1 august 2023, prin art. 31 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017: 500 de lei brut pe lună pentru medicii specialiști și primari care fac o gardă în afara normei legale de bază și 1.000 de lei pentru cei care fac cel puțin două, 500 de lei pentru biologi, chimiști și biochimiști cu cel puțin două gărzi, 500 de lei pentru asistenții medicali și categoriile asimilate, plus 100 de lei pentru fiecare zi lucrată în repausul săptămânal sau în sărbători legale, până la 300 de lei pe lună.
Merită să fac mai mult de două gărzi pe lună?
Pentru indemnizația din 2023, nu aduce nimic în plus: suma se oprește la 1.000 de lei de la a doua gardă. Raportat la numărul de gărzi, valoarea pe gardă scade de la 500 de lei la două gărzi, la 333 de lei la trei, la 250 de lei la patru și la 200 de lei la cinci. Plata gărzii propriu-zise se face însă pe ore lucrate și crește cu fiecare gardă.
Din ce zi produce efecte decizia?
De la 24 septembrie 2026, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815. Art. 147 alin. (4) din Constituție leagă forța general obligatorie a deciziilor Curții de momentul publicării, nu de cel al pronunțării.
Cât a durat procedura?
Tribunalul Maramureș a sesizat Curtea Constituțională prin Încheierea din 19 martie 2021, iar decizia s-a pronunțat la 11 noiembrie 2025, adică după 1.698 de zile. Până la publicare au mai trecut 317 zile. În total, 2.015 zile, adică 5 ani, 6 luni și 5 zile. Dosarul de fond poartă număr din 2020.
Se mai poate ataca plafonarea?
Fondul este închis pentru criticile raportate la art. 16, 41, 44 și 53 din Constituție și la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. O excepție construită pe alte temeiuri rămâne posibilă, fiindcă interdicția din Legea nr. 47/1992 privește numai textele deja constatate ca neconstituționale.

Analiza redacției

Prima observație nu se vede citind decizia, fiindcă cere deschiderea istoricului legii. Curtea tratează plafonul ca pe o opțiune a legiuitorului, aflată în marja lui de apreciere, și îl raportează la Legea-cadru nr. 153/2017, publicată la 28 iunie 2017. Litera h) nu se afla însă în acea lege. A fost introdusă la 8 decembrie 2017, prin punctul 12 al articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017, adică la 163 de zile după publicarea legii-cadru. Prelungirile au venit apoi tot pe această cale: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 pentru anul 2019, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 pentru anul 2020, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 pentru 2021 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 pentru 2022. Cinci acte, niciunul lege adoptată de Parlament. Motivarea vorbește despre dreptul și obligația legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare, dar textul confirmat nu a fost scris de legiuitorul la care motivarea se referă.

A doua observație privește o nepotrivire de calendar între norma citată și interpretarea validată. Decizia reproduce art. 34 alin. (2) în forma actuală, cea care vorbește despre luna ianuarie 2020 și despre nivelul acordat pentru luna decembrie 2019. Forma aceea este în vigoare de la 9 ianuarie 2020, când a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020. Interpretarea pe care Curtea o supune controlului, cea din Decizia nr. 59/2020 a instanței supreme, este însă construită pe forma anterioară: ea spune că, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul se menține cel mult la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018. Cele două se împacă, fiindcă fiecare versiune se aplică perioadei ei, iar decizia reproduce integral și dispozitivul instanței supreme. Nu am trecut observația la erată, pentru că un cititor de bună-credință nu ajunge la două concluzii juridice diferite. Rămâne totuși faptul că paragraful care citează norma și cel care citează interpretarea vorbesc despre ani diferiți, iar nimic în motivare nu explică de ce.

A treia observație iese din numărătoarea sesizărilor pe care acest alineat le-a produs. Art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 a ajuns de cinci ori în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe calea dezlegării unor chestiuni de drept: Decizia nr. 59/2020, publicată la 12 ianuarie 2021, și Decizia nr. 7/2021, publicată la 9 martie 2021, ambele de admitere, apoi Deciziile nr. 50/2025, nr. 181/2025 și nr. 320/2025, de respingere, publicate la 19 mai, 16 iulie și 22 octombrie 2025. Ultima a apărut cu 20 de zile înainte de pronunțarea deciziei de aici. Un text a cărui aplicare cere cinci intervenții ale instanței supreme în cinci ani nu mai poate fi descris doar ca o opțiune clară de politică salarială, iar Curtea nu comentează șirul.

A patra observație se referă la argumentul care a rămas fără răspuns. Critica sindicatului cuprindea trei situații distincte, nu una. Prima este cea a medicului cu contract pentru norma de bază față de cel fără. A doua, cea care nu apare deloc în motivarea Curții, privește gărzile obligatorii, adică cele efectuate pentru completarea normei legale de muncă, prevăzute de art. 5 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. Argumentul era că, dacă toate drepturile din linia de gardă sunt elemente plafonate, atunci chiar în interiorul normei legale de muncă apar două niveluri de plată: unul pentru orele obișnuite, la salariul de bază actual, altul pentru orele de gardă obligatorie, la nivelul din ianuarie 2018. Motivarea preia de la instanța supremă ideea că activitatea de gardă are mereu aceeași natură juridică, indiferent când este efectuată, dar nu revine la consecința de calcul pe care sindicatul o deducea din ea.

A cincea observație este o cifră recalculată, pe singurul drept care a crescut în acest interval. Indemnizația din art. 31, în vigoare de la 1 august 2023, este de 500 de lei pentru o gardă lunară și de 1.000 de lei pentru cel puțin două, fără nicio treaptă mai sus. Prin urmare, valoarea pe gardă este de 500 de lei la o gardă, de 500 de lei la două, de 333 de lei la trei, de 250 de lei la patru și de 200 de lei la cinci. Câștigul marginal pentru a treia gardă și pentru fiecare următoare este zero. Într-un sistem în care liniile de gardă se acoperă tocmai de medicii care iau mai multe gărzi pe lună, stimulentul funcționează invers.

În fine, o observație despre sursa soluției. Considerentele sunt preluate din Decizia nr. 281 din 29 mai 2025, prezentată ca jurisprudență în materie. Acea decizie a fost publicată la 4 noiembrie 2025, adică la 159 de zile de la pronunțare și cu 7 zile înainte de pronunțarea deciziei de aici. Ea a fost pornită, de asemenea, de Sindicatul Independent al Medicilor din Maramureș, în alte trei dosare, de la Curtea de Apel Cluj și de la Tribunalul Maramureș. Aceeași organizație a purtat deci aceeași problemă în cel puțin patru cauze, iar a doua respingere se sprijină pe prima, devenită obligatorie cu o săptămână înainte.

Ce ar trebui schimbat

  • Plafonul ar trebui să aibă un termen final scris în lege, nu o prelungire anuală prin ordonanță de urgență. Astăzi, un medic nu poate afla din nicio normă până când îi rămâne îngheățată plata gărzii, fiindcă răspunsul vine în fiecare decembrie, printr-un act nou. Un orizont fix ar face previzibil venitul și ar scurta discuția din instanțe.
  • Legea ar trebui să spună expres cum se plătesc gărzile obligatorii, cele care completează norma legală de muncă. Acesta este punctul pe care nici instanța supremă, nici Curtea nu îl tranșează, iar el decide dacă în aceeași normă legală există un singur nivel de plată sau două. O propoziție în art. 5 din capitolul II al anexei nr. II ar închide problema.
  • Indemnizația din art. 31 ar trebui să crească pe fiecare gardă, nu să se oprească la două. În forma actuală, medicul cu cinci gărzi lunare primește 200 de lei pe gardă, iar cel cu două primește 500 de lei. Plata pe gardă, fie și mai mică pe unitate, ar corela indemnizația cu efortul real și ar ajuta spitalele care nu reușesc să acopere liniile de gardă.
  • Art. 34 alin. (2) ar trebui rescris cu o singură lună de referință, actualizată o dată, în loc de succesiunea de luni din ordonanțele anuale. Așa cum arată acum, cuantumul se determină din decembrie 2019, care trimite la decembrie 2018, care trimite la ianuarie 2018. Trei niveluri de trimitere pentru o singură sumă produc erori de calcul la fiecare spital.
  • Intervalul dintre pronunțare și publicare ar trebui plafonat printr-o normă expresă. Aici au fost 317 zile, iar la decizia pe care aceasta o citează 159 de zile. Un termen scris în Legea nr. 47/1992 ar opri situația în care o decizie devine obligatorie cu o săptămână înainte să fie folosită ca precedent în altă cauză.
  • Contractul individual de muncă cu timp parțial pentru linia de gardă ar trebui să arate expres regimul plății. Critica se sprijinea chiar pe clauza din contract, care raportează drepturile la salariul de bază brut lunar, ajustat după modificările legislative. Dacă plafonul se aplică oricum, clauza induce în eroare și ar trebui reformulată în modelul de contract.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 24 septembrie 2026, paginile 2-7 8 pagini PDF, 83 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia nr. 591 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020

EMITENT: Curtea Constituțională

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 24 septembrie 2026

D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 591 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020 Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Patricia-Marilena Ionea — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Independent al Medicilor din Maramureș, în numele membrilor Lucia Oșan și alții, în Dosarul nr. 1.384/100/2020 al Tribunalului Maramureș — Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.216D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, menționând Decizia nr. 281 din 29 mai 2025. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.384/100/2020, Tribunalul Maramureș — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Independent al Medicilor din Maramureș, în numele membrilor Lucia Oșan și alții, într-o cauză având ca obiect soluționarea unor cereri privind drepturi bănești.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege criticate, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16, 41 și 44 raportat la art. 20 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederilor art. 53 din Constituție. În acest sens, se arată că se creează o discriminare între medicii care sunt angajați ai unității medicale în care desfășoară orele de gardă și medicii care nu sunt angajați ai unității medicale în care desfășoară orele de gardă, întrucât, în timp ce primilor li se consacră caracterul de „element de salarizare”, și nu caracterul unui veritabil salariu de bază cu privire la drepturile salariale aferente orelor de gardă cu consecința plafonării lor la nivelul lunii ianuarie 2018, celor din a doua categorie (care nu au un contract individual de muncă pentru norma de bază) li se consacră, prin art. 3 din anexa nr. II capitolul II la Legea-cadru nr. 153/2017, în mod expres caracterul de salariu de bază, și nu de element salarial.

6. Astfel, în aplicarea art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și a art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea instanței supreme, medicii care vor efectua ore de gardă în aceeași unitate medicală în baza acelorași contracte de muncă cu timp parțial, în aceleași condiții (lucrând probabil împreună), vor avea un tratament juridic salarial diferit în funcție de existența sau inexistența unui contract de muncă cu unitatea medicală pentru norma legală de muncă. Pentru cei care au contract pentru norma legală (având stabilit un salariu de bază pentru norma legală), dreptul salarial pentru orele de gardă peste norma legală va avea caracter de „element salarial” cu o valoare plafonată, iar pentru ceilalți care nu au un astfel de contract va avea caracter de „salariu de bază” plătit la nivelul anului 2022, conform funcției, gradului profesional și vechimii, deși ambii vor îndeplini aceleași sarcini și vor avea aceleași funcție, grad și vechime.

7. Singura interpretare care asigură această egalitate de tratament juridic este cea potrivit căreia orele de gardă sunt salarizate cu salariul de bază la același nivel cu salariul de bază pentru norma legală, și nu interpretarea conform căreia drepturile salariale pentru orele de gardă sunt „elemente ale sistemului de salarizare” la care se referă art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

8. Interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are la bază argumentul expus la paragraful 75 din Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, potrivit căruia „important pentru soluționarea prezentei sesizări este că acest contract se încheie pentru activitatea de gardă. Or, munca prestată cu titlu de activitate de gardă are mereu aceeași natură juridică și, prin urmare, aceeași modalitate de salarizare, respectiv cea prevăzută de norma cu caracter general care o reglementează”, respectiv art. 3 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază.

9. Acest argument nu este valid decât în interpretarea potrivit căreia orele de gardă trebuie remunerate conform salariului de bază pentru norma legală, începând cu luna ianuarie 2019, după expirarea excepției reglementate de art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.

10. O interpretare contrară ar conduce la concluzia că până și orele de gardă care se efectuează pentru completarea normei legale de muncă ar trebui remunerate la valoarea din luna ianuarie 2018, și nu prin raportare la nivelul salariului de bază reglementat pentru norma legală.

11. Este de remarcat faptul că art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu distinge între diferitele situații în care se efectuează orele de gardă. Se identifică astfel 3 situații distincte, iar analiza incidenței interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în fiecare caz în parte dă naștere la discriminări între medici.

12. Astfel, principala distincție vizează situația medicilor care au încheiat sau nu un contract de muncă cu unitatea medicală pentru norma legală, discriminarea adusă de interpretarea instanței supreme fiind evidentă.

13. A doua distincție se referă la situația reglementată de art. 5 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 potrivit căreia gărzile efectuate de medici pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, stabilite prin regulamente specifice, reprezintă gărzi obligatorii.

14. În condițiile în care art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu distinge între situațiile în care se efectuează gărzi, interpretarea instanței supreme potrivit căreia toate drepturile salariale aferente liniei de gardă constituie elemente ale sistemului de salarizare, plafonate de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, ar duce la stabilirea a două niveluri ale salariului de bază chiar și în interiorul salarizării pentru norma legală, acolo unde aceasta se completează cu gărzi obligatorii conform art. 5 alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017?

15. Această concluzie este exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, la paragraful 77.

16. Însă o astfel de interpretare este contrară art. 16 din Constituție, fiind profund discriminatorie în sensul în care pentru aceeași activitate să fie stabilite două niveluri salariale diferite în funcție de numărul de ore prestate de medic, spre deosebire de acei medici care nu se află în situația completării normei legale de muncă cu ore de gardă.

17. Dispozițiile art. 5 alin. (4) din capitolul II al anexei nr. II Ia Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora contravaloarea gărzilor efectuate în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază face parte din suma salariilor de bază, confirmă faptul că dreptul salarial pentru orele de gardă este salariu de bază, parte din valoarea salariului total de bază raportat la care se calculează procentul maxim al celorlalte elemente de salarizare, conform art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, interpretarea contrară fiind neconstituțională.

18. Dispozițiile de lege criticate aduc atingere și prevederilor constituționale ale art. 20, 41 și 44 cu referire la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, dreptul la un salariu de bază și la acordarea salariului de bază în conformitate cu munca depusă este garantat. Interpretarea dată de instanța supremă aduce atingere dreptului la un bun, salariu de bază, determinând reinterpretarea acestuia într-o noțiune inferioară, „element de salarizare”, care poate fi diminuat sau plafonat fără a putea fi supus controlului de constituționalitate.

19. Plata drepturilor salariale aferente orelor de gardă ca salariu de bază stabilit prin raportare la salariul de bază pentru norma legală de muncă prevăzute de art. 3 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 îi îndreptățește pe reclamanți să invoce protejarea, conform art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, a „bunurilor” acestora, înțelegând aici și creanța în virtutea căreia solicitantul poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține dreptul de a se bucura efectiv de un drept de proprietate.

20. Se susține, totodată, că restrângerea dreptului privind nivelul salariului de bază pentru orele de gardă corespunzător funcției prin interpretarea acestuia ca „element de salarizare” și includerea sa în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 contravine atât prevederilor art. 53 din Constituție, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, aducând atingere înseși existenței dreptului care, astfel, poate fi modificat sau chiar eliminat. Astfel, neacordarea unui drept stabilit imperativ de lege echivalează cu golirea sa de conținut, cu suprimarea în fapt a dreptului.

21. Se susține că, în conformitate cu prevederile constituționale invocate mai sus, interpretarea dispozițiilor legale trebuie să fie în sensul în care drepturile salariale cuvenite pentru prestarea activității în linia de gardă în vederea asigurării continuității activității medicale în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru nu se încadrează în categoria drepturilor bănești la care face referire art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

22. Argumentele avute în vedere în acest sens vizează, pe de o parte, succesiunea în timp a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului medical, din cuprinsul cărora rezultă că, atunci când a intenționat să excepteze drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă de la acordarea majorărilor prevăzute în contextul aplicării etapizate a Legii-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut în mod expres acest lucru la art. 38 alin. (3) lit. h) din legea-cadru, iar aceste dispoziții au avut o aplicare limitată în timp, și anume până în decembrie 2018. Extinderea acestei limitări trebuie făcută printr-o normă expresă și în mod justificat.

23. Contrar interpretării instanței supreme, opțiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea activității realizate în linia de gardă prin încheierea unui contract de muncă cu timp parțial și faptul că între medici și aceeași unitate sanitară au fost încheiate două contracte de muncă distincte produc efecte în mod incontestabil și sub aspectul naturii juridice a drepturilor salariale cuvenite în baza acestora. Obiectul unui asemenea contract de muncă cu timp parțial este reprezentat de efectuarea gărzilor de către personalul sanitar în afara normei legale de muncă și a programului de lucru la funcția de bază, salariul fiind stabilit în raport cu tariful orar aferent salariului de bază, iar durata acestui contract nu poate fi decât aceeași cu cea a contractului de muncă încheiat cu normă întreagă. Or, câtă vreme salariații au, în esență, un singur salariu de bază, în temeiul căruia este stabilit și tariful orar aferent activității prestate în linia de gardă, aceștia ar trebui să beneficieze de un singur salariu brut lunar, fiind discutabilă așadar și din această perspectivă ipoteza existenței în plată a două remunerații distincte, aferente unor contracte de muncă distincte.

24. Orele de gardă suplimentare sunt efectuate de medici în baza unui contract de muncă cu timp parțial, distinct de contractul individual de muncă în baza căruia se desfășoară funcția de bază, obiectul contractului de muncă cu timp parțial constituindu-l efectuarea gărzilor în afara normei legale și a programului de lucru aferent funcției de bază.

25. În ceea ce privește salariul cuvenit muncii astfel prestate, la litera H) din contract se prevede că drepturile salariale aferente muncii prestate în baza contractului cu timp parțial se determină prin raportare la salariul de bază brut lunar, care va fi ajustat în funcție de modificările legislative ulterioare. Așadar, rezultă în mod evident că, pentru munca prestată în vederea asigurării continuității activității medicale, medicilor li se cuvine un salariu determinat prin raportare la salariul de bază brut lunar în plată aferent funcției de bază.

26. Salariul cuvenit muncii prestate în baza unui contract distinct (contract individual de muncă cu timp parțial) nu poate fi considerat ca făcând parte din categoria sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și altor elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar. Acest lucru este evident și logic, sporurile, indemnizațiile, compensațiile etc. fiind menționate în contractul încheiat pentru funcția de bază în capitolul aferent salariului acordat pentru această funcție și reprezentând, alături de salariul de bază, componente ale salariului cuvenit angajatului.

Dimpotrivă, salariul cuvenit medicilor pentru activitatea de gardă suplimentară este unul distinct, independent de salariul aferent funcției de bază, datorat de angajator în baza unui alt raport juridic (cel rezultat din încheierea unui contract de muncă cu timp parțial) și reprezentând contraprestația unei alte activități, respectiv efectuarea gărzilor în afara normei legale și a programului de lucru aferent funcției de bază.

27. Această interpretare este în concordanță cu dispozițiile capitolului VIII din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care la art. 106 prevede că salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile, iar drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru. În același sens, la art. 104 se menționează expres că salariatul comparabil este salariatul cu normă întreagă din aceeași unitate, care are același tip de contract individual de muncă, prestează aceeași activitate sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual de muncă cu timp parțial, avându-se în vedere și alte considerente, cum ar fi vechimea în muncă și calificarea/ aptitudinile profesionale.

28. În această interpretare, drepturile salariale aferente muncii prestate ca „gardă suplimentară” începând din luna ianuarie 2019 se calculează prin raportare la salariul în plată, aferent funcției de bază (având în vedere că activitatea prestată ca gardă suplimentară este identică cu cea prestată în baza contractului individual de muncă pentru funcția de bază).

29. Totodată, în această interpretare, apreciată ca fiind constituțională, se evită discriminarea contrară art. 16 din Constituție, asigurându-se astfel un nivel de salarizare egal între medicii care au contract pentru norma legală cu spitalul și cei care nu au un astfel de contract și efectuează doar gărzi.

30. Tribunalul Maramureș — Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că prin art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul a frânt corelația inițial prevăzută pentru drepturile salariale aferente orelor de gardă cu drepturile salariale aferente salariului de bază aflat în plată. Deși situația s-a dorit a fi una temporară și de excepție, aplicabilă până la finele anului 2018, prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 acest regim derogatoriu a fost perpetuat și ulterior.

Cu alte cuvinte, fără să se facă vreo distincție, norma stabilește că valoarea sporurilor aflate în plată în luna decembrie 2018 se menține și pentru anul 2019, iar, ulterior, ca urmare a modificării normei citate, aceeași situație a fost perpetuată și pentru anul 2020. Or, cum orele de gardă se remunerează sub forma unui spor, iar acest drept a fost limitat prin art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la drepturile cuvenite în luna ianuarie 2018, iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 drepturile salariale având natura sporurilor au fost în continuare menținute la nivelul lunii ianuarie 2018, rezultă, intermediar, că intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 153/2018 nu a fost de natură să conducă la modificarea drepturilor salariale aferente orelor de gardă, acestea rămânând la nivelul stabilit anterior, pentru luna ianuarie 2018. Așadar, nu se poate pune problema acordării unui spor stabilit ulterior lunii ianuarie 2018, în condițiile în care pentru activitatea aferentă orelor de gardă legiuitorul a stabilit, prin norme speciale, că salarizarea se face prin raportare la cuantumul acordat în ianuarie 2018. Acest fapt a fost subliniat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020 în paragrafele 69, 76, 77 și 80. Conchizând, în condițiile în care drepturile salariale aferente orelor de gardă au fost plafonate la nivelul lunii ianuarie 2018 și, în plus, aceste drepturi sunt determinate în mod exclusiv prin raportare la tariful orar aferent salariului de bază, pentru activitatea de gardă prestată în afara timpului normal de muncă nu se pot acorda sporurile prevăzute de Regulamentul nr. 153/2018. Contrar celor susținute în motivarea excepției de neconstituționalitate, indiferent dacă medicul are sau nu încheiat un contract individual de muncă cu unitatea sanitară și pentru norma de bază, în toate cazurile salarizarea se stabilește conform art. 3 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sub forma unui spor raportat la tariful orar al salariului de bază, cu particularitatea că, în cazul celor care nu au încheiat un contract pentru funcția de bază, salariul de bază se stabilește prin raportare la funcția și gradul profesional în care aceștia sunt confirmați prin ordin al ministrului sănătății, corespunzător vechimii în muncă. În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Totodată, din interpretarea sistematică a art. 3 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că salarizarea celor două categorii de personal se face în mod identic, ceea ce înseamnă că plafonarea prevăzută de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și de art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică în ambele situații. Așa fiind, nu se poate reține existența unui tratament diferit.

31. Totodată, Tribunalul Maramureș — Secția I civilă reține că este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de salarizare a anumitor activități și să traseze distincții între acestea, fără ca stabilirea unor modalități diferite de salarizare să poată fi considerată o limitare a dreptului în sensul art. 53 din Constituție ori să constituie o atingere a dreptului la muncă sau a dreptului de proprietate. Cu alte cuvinte, faptul că legiuitorul a stabilit o modalitate de salarizare diferită a orelor de gardă, raportat la activitatea de bază, nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 41, 44 și 53 din Constituție și nici a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

32. În final, și cel mai important, instanța de judecată observă că, raportat la art. 3 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, salarizarea orelor de gardă se face după un algoritm special, respectiv prin raportare exclusivă la tariful orar al salariului de bază. Așadar, legiuitorul a exclus acordarea oricăror alte beneficii salariale pentru orele de gardă, precum sporul dedus judecății, drepturile salariale fiind determinate în mod exclusiv prin raportare la tariful orar stabilit pentru salariul de bază.

33. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

34. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

35. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

36. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2021.

Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut: — Art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018: „Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.” — Art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: […]

h) începând cu luna martie 2018 până la 31 decembrie 2018, drepturile salariale aferente activității prestate în linia de gardă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopții vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018;”.

37. Prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că „drepturile salariale aferente activității prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menține cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

38. Autorul excepției consideră că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt contrare următoarelor prevederi constituționale: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 referitor la muncă și la protecția socială a muncii, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

39. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 281 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 4 noiembrie 2025, Curtea a reținut, în esență, că, în jurisprudența sa referitoare la contestarea constituționalității normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dezvoltat o analiză în două trepte, prima vizând respectarea competenței sale prevăzute de Constituție, iar cea de-a doua referindu-se la raportarea la dispozițiile Constituției a conținutului normativ astfel determinat al normei criticate (Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 15).

40. În cauză, Curtea a analizat dacă Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, a realizat o veritabilă operă de interpretare a prevederilor criticate.

41. În acest sens, Curtea a reținut că prin dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiuitorul a făcut o distincție clară în ceea ce privește regimul juridic aplicabil în cazul salariilor de bază în raport cu cel aplicabil drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă. Astfel, în măsura în care prin dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și b) au fost reglementate majorări ale salariului de bază pentru personalul care ocupă funcțiile de medici, de asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară, începând cu data de 1 ianuarie 2018, dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. h) din aceeași lege au stabilit că drepturile salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă, alături de alte categorii de sporuri, vor fi determinate conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018.

42. Dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 nu precizează în mod expres drepturile salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă, însă înglobează toate elementele sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar sau solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepția salariului de bază ori a soldei de bază.

43. Ulterior, urmărind evoluția legislativă, Curtea a constatat că dispozițiile art. 31 din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, introduse prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2023 pentru stabilirea unor măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităților sanitare, precum și stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public și pentru completarea unor acte normative în domeniul sănătății și în domeniul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 30 iunie 2023, dispoziții care au fost modificate și completate ulterior, au prevăzut acordarea unei „indemnizații” pentru activitatea prestată în linia de gardă în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, confirmând opțiunea legiuitorului de a trata distinct regimul drepturilor salariale aferente activității în linia de gardă față de cel aplicabil salariului de bază.

44. Curtea a observat că însăși reglementarea materiei drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea prestată în linia de gardă este cuprinsă în capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, alături de alte drepturi salariale ce fac parte din salariul lunar acordate personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale.

45. Prin urmare, Curtea Constituțională a apreciat că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020 constituie o operațiune rațională de interpretare a dispozițiilor legale ce se conformează sensului dorit de legiuitor, fără să modifice conținutul acestora.

46. Cu privire la evaluarea constituționalității dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din perspectiva normei constituționale care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, Curtea Constituțională a reținut că prin decizia mai sus menționată, paragraful 75, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat că munca prestată cu titlu de activitate de gardă are mereu aceeași natură juridică și, prin urmare, aceeași modalitate de salarizare. În paragrafele 77 și 78 din aceeași decizie, instanța supremă a arătat și că, indiferent când este efectuată — pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază sau în afara normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază —, activitatea de gardă rămâne aceeași, nu poate avea o natură juridică diferită după timpul în care este efectuată, iar regimul ei juridic trebuie să fie același, după cum și salarizarea trebuie să rămână identică.

Inclusiv dispozițiile art. 3 alin. (5) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 fac referire la salariul de bază numai pentru stabilirea tarifului orar atunci când reglementează salarizarea medicilor care nu au contract individual de muncă cu unitatea sanitară ce organizează serviciul de gardă.

47. Prin urmare, Curtea Constituțională a apreciat că interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat-o dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și celor ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu stabilește nicio distincție în ceea ce privește natura juridică și salarizarea cuvenită pentru activitatea prestată în linia de gardă între medicii care sunt angajați ai unității medicale unde se desfășoară orele de gardă și medicii care nu sunt angajați ai unității medicale unde se desfășoară orele de gardă, astfel că susținerile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 sunt neîntemeiate.

48. Cât privește conformitatea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu normele constituționale și convenționale privind dreptul de proprietate și dreptul la muncă, instanța de contencios constituțional a reținut, în acord cu cele arătate mai sus, că dispozițiile de lege criticate justifică încadrarea în categoria „elementelor de salarizare” a drepturilor salariale aferente activității prestate în linia de gardă. În mod concret, având în vedere că aceste drepturi nu se încadrează în noțiunea de „salariu de bază” — nici măcar în cazul persoanelor care încheie un contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă —, dar, cu toate acestea, fac parte din suma salariilor de bază [art. 5 alin. (4) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017], Curtea a apreciat că aceste drepturi salariale au o natură juridică distinctă, prin care legiuitorul a dorit să asigure o unitate de reglementare unor situații diferite: remunerarea activității de gardă desfășurate pentru completarea normei legale de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază și remunerarea activității în linia de gardă desfășurate peste durata normală a timpului de lucru în vederea asigurării continuității asistenței medicale.

A rezultat, prin urmare, un drept cu o natură hibridă, supus unei reglementări diferite de cea referitoare la salariul de bază, dar care asigură remunerarea muncii prestate.

49. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006) și că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 597 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 22 ianuarie 2024, paragraful 20).

50. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15.

51. Curtea Constituțională a observat și că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, Convenția nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94).

52. Având în vedere aceste repere jurisprudențiale, Curtea a apreciat că dispozițiile de lege criticate se circumscriu marjei de apreciere de care dispune legiuitorul în reglementarea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar, astfel că nu pot fi reținute criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale și convenționale privind dreptul la muncă și dreptul de proprietate.

53. În final, constatând că nu s-a reținut încălcarea niciunui drept fundamental, Curtea a arătat că sunt lipsite de temei și criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

54. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția Deciziei nr. 281 din 29 mai 2025, antereferită, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

55. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Independent al Medicilor din Maramureș, în numele membrilor Lucia Oșan și alții, în Dosarul nr. 1.384/100/2020 al Tribunalului Maramureș — Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureș — Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 24 septembrie 2026, paginile 2-7

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.