Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, excepția ridicată de o firmă de pază din Oradea și a constatat că obligația angajatorilor cu cel puțin 50 de salariați de a angaja persoane cu handicap în proporție de minimum 4% este constituțională.
- Argumentul că anumite activități, precum paza, nu pot fi prestate de persoane cu handicap nu scutește angajatorul: Curtea reamintește că obligația are caracter alternativ, adică se poate stinge și prin plata lunară către bugetul de stat sau prin achiziții de la unități protejate autorizate.
- Cine este vizat: toate autoritățile și instituțiile publice și toate persoanele juridice, publice sau private, cu cel puțin 50 de angajați. Decizia este definitivă și general obligatorie de la 24 iulie 2026.
Publicat: M. Of. nr. 606 din 24 iulie 2026
Intră în vigoare: 24 iulie 2026
Cota de 4% pentru angajarea persoanelor cu handicap rămâne obligatorie, inclusiv pentru firmele a căror activitate cere personal apt medical. Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția ridicată de Societatea WGS Security Group S.R.L. din Oradea și a constatat că art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt constituționale. Este a doua oară când Curtea validează același mecanism, după Decizia nr. 615 din 12 mai 2011, și se adaugă altor măsuri prin care statul încearcă să reducă barierele din calea persoanelor cu dizabilități, cum este programul de accesibilizare a locuințelor prin montarea de lifturi. Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 606 din 24 iulie 2026.
Litigiul din care a pornit totul este unul fiscal. Firma de pază a primit o decizie de impunere prin care i s-au stabilit sumele datorate pentru neangajarea persoanelor cu handicap, a contestat-o, iar contestația i-a fost respinsă. A ajuns astfel la Tribunalul Bihor, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, unde a ridicat excepția de neconstituționalitate în Dosarul nr. 3.112/111/2020.
Argumentul firmei avea o logică simplă. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor cere ca atribuțiile de pază să fie îndeplinite numai de persoane atestate, iar atestarea se acordă doar celor apți medical. Prin urmare, spunea firma, obligația de a angaja persoane cu handicap este imposibil de îndeplinit pentru profilul ei de activitate și se transformă într-o taxă mascată. În plus, instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sunt exceptate expres prin art. 78 alin. (4), deși desfășoară activități similare, ceea ce ar denatura concurența.
Neobișnuit este că instanța de trimitere i-a dat dreptate. Tribunalul Bihor a apreciat că excepția este întemeiată în măsura în care obligația nu se raportează la locurile de muncă ce pot fi efectiv ocupate de persoane cu handicap, și a arătat că, în acest fel, obligația se transformă practic într-o sancțiune pentru anumiți operatori economici. Ministerul Public a cerut respingerea. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis niciun punct de vedere.
Efectele pe care le produce
Primul efect este procesual și imediat. Decizia este definitivă și general obligatorie de la publicare, deci instanțele de contencios administrativ și fiscal care judecă litigii identice sunt ținute de concluzia Curții. Aceeași excepție nu mai poate fi ridicată, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, iar contestațiile împotriva deciziilor de impunere emise pe acest temei rămân fără argumentul constituțional.
Al doilea efect privește direct bugetele angajatorilor. Pragul de 50 de salariați și cota de minimum 4% rămân în vigoare așa cum sunt. Angajatorul care nu ocupă acele posturi cu persoane cu handicap plătește lunar la bugetul de stat salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul locurilor de muncă neocupate, potrivit art. 78 alin. (3) lit. a).
Al treilea efect este cel pe care mulți angajatori îl ignoră, iar Curtea îl scoate în evidență: obligația are caracter alternativ. Litera b) a aceluiași alineat permite plata a minimum 50% din sumă la bugetul de stat, iar cu diferența până la nivelul de la litera a) angajatorul poate achiziționa, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate. Cu alte cuvinte, jumătate din bani se pot întoarce în economie sub formă de produse și servicii primite efectiv, în loc să plece integral ca vărsământ.
Al patrulea efect ține de limitele controlului de constituționalitate și este util de reținut în orice litigiu viitor. Curtea a refuzat expres să analizeze pretinsa contradicție dintre Legea nr. 333/2003 și Legea nr. 448/2006, pentru că, potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, ea verifică respectarea Constituției, nu concordanța dintre două legi. Conflictul dintre cerința de aptitudine medicală pentru paznici și cota de 4% rămâne, deci, o problemă de aplicare a legii, care se rezolvă în fața instanței de fond sau prin intervenția legiuitorului, nu la Curtea Constituțională.
Al cincilea efect este de principiu. Curtea reconfirmă că libertatea economică nu se manifestă decât în limitele impuse de respectarea drepturilor și intereselor legitime ale tuturor, iar cota de 4% este o concretizare legislativă a obligației pe care art. 50 din Constituție o pune în sarcina statului. În aceeași linie sunt invocate art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 27 lit. g) și h) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În drept nu se schimbă nimic. Curtea confirmă un mecanism care funcționează din 2006 și pe care îl mai validase o dată, prin Decizia nr. 615 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 20 iulie 2011. Ce se schimbă este poziția procesuală a angajatorilor care sperau ca specificul activității să îi scoată din sfera obligației.
Un detaliu tehnic merită explicat, pentru că poate deruta. Tot de încadrarea în grad de handicap depinde și procedura prin care o persoană poate fi chemată la reevaluare medicală, cu riscul pierderii gradului. Curtea s-a pronunțat asupra textului în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2021, adică asupra formei aplicabile în litigiul de la Tribunalul Bihor. Regula vine din Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011: o normă ieșită din vigoare poate fi totuși controlată constituțional atât timp cât de ea depinde soluția într-un proces în curs.
Concluzia practică este însă că decizia nu se referă la un text de muzeu. Alineatul (2), cu pragul de 50 de salariați și cota de 4%, este astăzi identic cu cel analizat. Alineatul (3) a fost modificat prin Legea nr. 81/2021, în vigoare de la 16 aprilie 2021, dar modificarea a atins formularea, nu structura: cele două opțiuni au rămas, iar la litera b) sintagma „produse sau servicii” a devenit „produse și/sau servicii”. Excepția pentru instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională de la alineatul (4), pe care firma o reclama ca discriminatorie, este și ea neschimbată.
Traseul dintre cele două forme a fost accidentat și explică de ce textul analizat conține ambele opțiuni. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017 eliminase posibilitatea parteneriatului cu unitățile protejate și lăsase doar vărsământul la buget. Prin Decizia nr. 906 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 25 ianuarie 2021, Curtea a constatat neconstituționalitatea acelor modificări, iar ele și-au încetat efectele juridice la 11 martie 2021, pentru că legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile. Legea nr. 81/2021 a consfințit apoi revenirea la sistemul cu două opțiuni.
Tot Legea nr. 81/2021 a adăugat două alineate noi, (4^2) și (4^3), care privesc unitățile protejate autorizate înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap. Acestea pot desfășura și activități de vânzări sau intermedieri, cu condiția ca minimum 75% din profit să fie destinat programelor de integrare socioprofesională, și au obligația de a prezenta anual un raport financiar. Intermedierile se pot referi numai la produse sau servicii oferite de o altă unitate protejată autorizată.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Menține în picioare principalul instrument prin care legea împinge piața muncii spre angajarea persoanelor cu handicap, un obiectiv asumat constituțional prin art. 50 și internațional prin Convenția Organizației Națiunilor Unite.
- Aduce predictibilitate fiscală. Deciziile de impunere emise de organele fiscale pe acest temei nu mai riscă să fie desființate în bloc, iar bugetul de stat nu se confruntă cu cereri de restituire.
- Readuce în atenția angajatorilor opțiunea de la litera b), mult mai puțin folosită decât plata simplă, deși permite ca jumătate din sumă să se transforme în produse și servicii primite efectiv.
- Sprijină indirect unitățile protejate autorizate, care depind de aceste parteneriate pentru a-și susține locurile de muncă.
Ce rămâne o problemă
- Problema de fond semnalată de Tribunalul Bihor rămâne nerezolvată: obligația se calculează pe numărul total de angajați, nu pe posturile care pot fi efectiv ocupate de persoane cu handicap.
- Pentru angajatorii din domenii cu cerințe legale de aptitudine medicală, precum paza, obligația funcționează în practică aproape exclusiv ca o plată, nu ca un instrument de angajare.
- Diferența de tratament dintre instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, exceptate, și firmele private care desfășoară activități similare rămâne în lege, iar Curtea nu o analizează pe fond în această decizie.
- Curtea nu poate rezolva contradicția dintre Legea nr. 333/2003 și Legea nr. 448/2006, iar semnalul că ar exista una a fost dat chiar de instanța de trimitere. Soluția ține de legiuitor, care nu a intervenit până acum.
- Sumele cresc automat odată cu salariul minim, pentru că vărsământul se calculează prin raportare la acesta, fără nicio corelare cu situația concretă a fiecărui angajator.
Sfaturi utile
- Verificați cum vă calculați pragul de 50 de angajați. Se raportează la numărul total de salariați, iar depășirea pragului chiar și temporar declanșează obligația pentru lunile respective. Numărul de posturi neocupate se determină potrivit normelor de aplicare, nu la aprecierea angajatorului.
- Dacă plătiți deja vărsământul integral, comparați cu varianta de la art. 78 alin. (3) lit. b). Plătind minimum 50% la buget și folosind restul pentru achiziții de la unități protejate autorizate, primiți produse sau servicii în schimbul unei jumătăți din sumă, în loc să nu primiți nimic.
- Cereți furnizorului dovada autorizării ca unitate protejată, valabilă la data facturii, și verificați că produsele sau serviciile sunt realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate acolo. Sunt exact condițiile din text, iar controlul fiscal le verifică.
- Nu vă bazați pe argumentul că activitatea dumneavoastră nu poate fi prestată de persoane cu handicap. După această decizie, el nu mai are suport constituțional. Analizați în schimb posturile administrative, comerciale sau de suport, unde încadrarea este posibilă.
- Dacă aveți deja un litigiu pe rol împotriva unei decizii de impunere, discutați cu avocatul dacă cererea se sprijinea exclusiv pe neconstituționalitate. Dacă da, mutați apărarea pe motive de fapt, de exemplu modul de calcul al numărului de angajați sau al perioadei.
- Rețineți că monitorizarea și controlul respectării art. 78 alin. (2) și (3) se fac de organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, deci obligația se declară și se verifică pe circuitul fiscal obișnuit, nu prin inspecția muncii.
Întrebări frecvente
Ce a decis, concret, Curtea Constituțională?
Firma mea are 52 de angajați, dar profilul de activitate cere aptitudine medicală. Sunt scutită?
Cât se plătește dacă nu angajez persoane cu handicap?
Decizia se referă la un text vechi. Mai contează astăzi?
De ce a analizat Curtea o formă a textului care nu mai era în vigoare?
Ce este o unitate protejată autorizată?
Cine verifică respectarea obligației?
De când produce efecte decizia?
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 606 din 24 iulie 2026 16 pagini PDF, 117 KB actul începe la pagina 7
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
D E C I Z I A Nr. 7 din 15 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 24 iulie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Ioana Marilena Chiorean — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepție ridicată de Societatea WGS Security Group — S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 3.112/111/2020 al Tribunalului Bihor — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 965D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece obligațiile stabilite prin textele de lege criticate sunt alternative, iar acestea au fost adoptate pentru protejarea drepturilor garantate de art. 50 din Constituție. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 11 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.112/111/2020, Tribunalul Bihor — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea WGS Security Group — S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind anularea deciziei de respingere a contestației formulate împotriva deciziei de impunere, prin care i s-au instituit obligațiile fiscale prevăzute de art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că activitatea îi este îngrădită din cauza instituirii în sarcina sa a obligației de angajare a persoanelor cu handicap, obligație care nu poate fi îndeplinită având în vedere specificul activității desfășurate și condițiile impuse de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, potrivit căreia activitatea de protecție și pază poate fi exercitată numai de persoane clinic sănătoase.
6. Totodată, se susține că reglementarea unui tratament juridic distinct și favorabil pentru instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care sunt exonerate de la obligațiile prevăzute de textele de lege criticate, conduce la nesocotirea normelor constituționale referitoare la economie. Astfel, se creează premisa pentru ca asigurarea și protecția de către stat a concurenței loiale să fie lipsite de suport faptic.
7. Tribunalul Bihor — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în măsura în care obligațiile prevăzute la art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 nu se raportează la locurile de muncă ce pot fi efectiv ocupate de persoanele cu handicap, pentru că numai în această ipoteză se poate realiza obiectivul prevăzut de art. 50 din Constituție. Prin instituirea obligațiilor criticate, indiferent de natura activității, se creează o discriminare între operatorii economici, în funcție de profilul de activitate, întrucât există activități care, prin natura lor și prin condițiile impuse chiar prin lege, nu pot fi exercitate de persoane cu handicap. Chiar legiuitorul recunoaște existența unei astfel de imposibilități prin excluderea instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care desfășoară activități similare cu activitatea desfășurată de reclamantă, conform alin. (4) al art. 78 din Legea nr. 448/2006, excludere care nu profită însă și operatorilor din domeniul privat, deși, așa cum s-a reținut și prin considerentele de la paragraful 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 906 din 16 decembrie 2020 cu referire la art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, obligația de a promova angajarea persoanelor cu dizabilități incumbă atât sectorului public, cât și sectorului privat. Dezideratul urmărit de legiuitorul constituțional este realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, iar prin instituirea unei obligații principale de a angaja persoane cu handicap chiar pentru activitățile care, prin natura lor și prin restricții legislative, nu pot fi desfășurate de persoane cu handicap nu se poate susține în mod rezonabil că se asigură realizarea acestui obiectiv, obligația transformându-se în realitate într-o sancțiune pentru anumiți operatori economici.
8. Instanța judecătorească mai arată că, potrivit Legii nr. 333/2003, pot să îndeplinească atribuții de pază sau protecție numai persoanele atestate, atestare care se acordă cu condiția ca persoana să fie aptă medical pentru exercitarea funcției. Rezultă că activitățile care fac parte din obiectul de activitate al autoarei excepției nu pot fi desfășurate de persoane cu dizabilități și nici nu se poate prezuma că obligația prevăzută la art. 78 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind angajarea persoanelor din această categorie ar putea fi integral îndeplinită prin ocuparea funcțiilor administrative, dimensiunea aparatului administrativ și disponibilitatea ofertei de muncă din partea categoriei protejate putând fi apreciate doar în concret, însă legiuitorul nu distinge și nu reglementează aceste aspecte. În concluzie, se ajunge la situația în care operatorii economici, care desfășoară activități care pot fi realizate de persoanele cu handicap, vor plăti salarii în schimbul muncii prestate de persoanele cu handicap angajate, în timp ce alți angajatori sunt obligați să plătească aceleași sume de bani fără a obține ceva în schimb, pentru simplul motiv că profilul activității nu poate fi realizat prin angajarea persoanelor cu handicap, ceea ce evident creează discriminare și o îngrădire în exercitarea activității. Astfel, obligația de protecție ce derivă din art. 50 din Constituție și este transpusă prin art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 nu este suportată în mod egal de toți operatorii economici.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozițiile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 au fost modificate prin Legea nr. 81/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 13 aprilie 2021. Având însă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanța de contencios constituțional se va pronunța asupra dispozițiilor care sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, și anume asupra dispozițiilor art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2021, dispoziții care au următorul conținut: „(2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.
(3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligații:
a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.”
13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. b) privind economia de piață și obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile criticate prin Decizia nr. 615 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011.
15. Referitor la critica privind încălcarea libertății economice, garantată de art. 45 din Constituție, Curtea a constatat că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora se realizează în condițiile prevăzute de lege. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor. Sub acest aspect, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate prevăd, cu excepțiile precizate expres, obligația angajatorilor care au un anumit număr de salariați de a încadra persoane cu handicap într-un procent din numărul total de angajați. Rezultă că prevederile legale criticate nu reprezintă, în fapt, altceva decât o concretizare la nivel legislativ a obligației pe care Legea fundamentală o stabilește în sarcina statului prin prevederile art. 50, în vederea asigurării unei protecții speciale pentru persoanele cu handicap. În virtutea acestor dispoziții constituționale, statul este obligat să adopte o poziție activă, de natură să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității. Totodată, Curtea a observat că același este și sensul pe care îl instituie dispozițiile art. 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la viața comunității. Reglementări similare se regăsesc și în Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Astfel, prevederile art. 27 lit. g) și h) din Convenția menționată stabilesc obligația statelor părți de a proteja dreptul la muncă, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a promova angajarea persoanelor cu dizabilități în sectorul public și privat, prin politici care să includă programe de acțiune pozitive. În acord cu aceste exigențe, legiuitorul, prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate, a adoptat măsuri concrete pentru asigurarea șanselor persoanelor cu handicap în exercitarea dreptului la muncă și, mai exact, pentru integrarea lor socială și profesională.
16. Referitor la obligația plății sumei lunare pentru autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, prevăzută de art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006, Curtea a observat că aceasta are caracter alternativ, categoriile de angajatori menționate în text având posibilitatea să achiziționeze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.
17. Curtea a stabilit că statul are obligația să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar operatorii economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze.
18. În ceea ce privește posibila neconcordanță între Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, și Legea nr. 448/2006, Curtea a reținut că susținerea autorului excepției nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, instanța de contencios constituțional asigură controlul constituționalității legilor, adică respectarea prevederilor și principiilor constituționale. Prin urmare, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra eventualelor contradicții dintre prevederile a două sau mai multe acte normative.
19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, în care excepția de neconstituționalitate a fost raportată la dispozițiile art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Constituție.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea WGS Security Group — S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 3.112/111/2020 al Tribunalului Bihor — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 81/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.