Pe scurt

  • Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată. Nu se schimbă nimic pentru șoferi: art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 rămâne în vigoare exact așa cum îl citește Înalta Curte prin Decizia nr. 5/2021.
  • Concret, judecătorul care judecă plângerea împotriva procesului-verbal nu poate scurta și nu poate înlătura cele 90 de zile de suspendare a dreptului de a conduce. Singura cale prin care ele cad este anularea procesului-verbal, iar atunci cade și amenda.
  • Decizia a fost pronunțată pe 4 decembrie 2025 și publicată pe 9 septembrie 2026, la 279 de zile distanță, cu majoritate de voturi și fără nicio opinie separată publicată alături de ea.
Act: Decizia CCR nr. 705/2025
Publicat: M. Of. nr. 765 din 9 septembrie 2026
Intră în vigoare: 9 septembrie 2026, data publicării

O șoferiță din Hunedoara, sancționată pentru că a condus după ce băuse, a cerut Curții Constituționale să redeschidă o ușă pe care Înalta Curte o închisese: dreptul judecătorului de a scurta cele 90 de zile de suspendare a permisului. Curtea a refuzat. Decizia nr. 705 din 4 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 765 din 9 septembrie 2026, respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Este a treia oară în șase săptămâni când același răspuns ajunge în Monitorul Oficial, după Decizia nr. 165/2026, publicată pe 19 august 2026 tot pe durata fixă de 90 de zile.

Textul aflat în discuție este scurt și se aplică zilnic. Art. 102 alin. (3) spune că anumite fapte se sancționează cu amenda din clasa a IV-a de sancțiuni, adică între 9 și 20 de puncte-amendă, și, pe lângă ea, cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. În forma rezultată după Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, alineatul acoperă: conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracțiune; conducerea unui vehicul cu deficiențe periculoase la frâne sau la direcție; depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul respectiv de drum; deținerea, montarea sau folosirea girofarurilor și a sirenelor pe vehicule care nu au acest drept; nerespectarea regulilor de prioritate sau de depășire, dacă din ea a rezultat un accident soldat numai cu pagube materiale; și circulația nejustificată pe banda de urgență a autostrăzii. Ultimele două sunt adăugirile din 2022, făcute odată cu mutarea neopririi la calea ferată cu barierele coborâte într-un alineat nou, unde suspendarea urcă la 120 de zile. Suspendarea nu este o opțiune a agentului: ea însoțește amenda automat, iar durata este fixată de lege.

Peste acest text s-a suprapus, în 2021, o interpretare obligatorie. Prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021, Înalta Curte a admis un recurs în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și a stabilit că instanța sesizată cu plângerea contravențională, prin care s-a aplicat suspendarea temporară a dreptului de a conduce, „nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare”. Motivul, arătat de instanța supremă, este că durata e prevăzută în cuantum fix, de 30, 60 sau 90 de zile, iar nici agentul constatator, nici judecătorul nu au o marjă de apreciere. Judecătorul poate înlătura sancțiunea complementară doar dacă anulează procesul-verbal, nu și atunci când menține amenda sau o înlocuiește cu avertismentul.

Dosarul a pornit dintr-o plângere contravențională judecată la Tribunalul Hunedoara, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, împotriva unui proces-verbal întocmit pentru fapta de la art. 102 alin. (3) lit. a), adică pentru alcool la volan sub pragul infracțiunii. Autoarea excepției a susținut că interpretarea instanței supreme îi ia dreptul de acces la un judecător care să cântărească sancțiunea și a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia măsurile care ating dreptul de a conduce sunt, prin gravitatea lor, apropiate de o pedeapsă penală. Argumentul ei central a fost o comparație: art. 104 din Ordonanță îngăduie o individualizare pe cale administrativă, la cererea titularului permisului, în timp ce judecătorului i se refuză orice examinare. Chiar și Tribunalul Hunedoara, în încheierea de sesizare, a apreciat că textul poate avea vicii de constituționalitate.

Curtea a răspuns pe două trepte. Prima verifică dacă interpretarea dată de Înalta Curte rămâne în limitele art. 126 alin. (3) din Constituție, adică în atribuția de a asigura aplicarea unitară a legii, și răspunsul e da. A doua raportează la Constituție conținutul normativ astfel stabilit, iar acolo Curtea constată că a răspuns deja: prin Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, prin Decizia nr. 516 din 17 octombrie 2024 și prin Decizia nr. 563 din 31 octombrie 2024 a stabilit că durata fixă, care crește gradual, este adecvată gravității faptelor, deci respectă principiul proporționalității. Iar conducerea unui autovehicul nu e un drept fundamental, așa că restrângerea din art. 53 din Constituție nici nu se pune. „Întrucât nu au intervenit elemente noi”, scrie Curtea în paragraful 27, soluția și considerentele anterioare rămân valabile.

Efectele pe care le produce

Decizia este definitivă și general obligatorie de la publicare, adică de la 9 septembrie 2026. Fiind o soluție de respingere, ea nu scoate nimic din legislație și nu adaugă nimic: confirmă starea de drept.

Primul efect practic privește pe oricine are pe masă un proces-verbal cu 90 de zile de suspendare. Instanța nu poate reduce cele 90 de zile la 60 sau la 30, nu le poate înlocui cu un avertisment și nu le poate suspenda condiționat. Poate face un singur lucru: să anuleze procesul-verbal, dacă fapta nu s-a petrecut sau nu a fost corect constatată. Când îl menține, sancțiunea complementară merge cu el, în forma din lege.

Al doilea efect ține de argumentele care se pot folosi într-o plângere contravențională. Critica de proporționalitate a sancțiunii complementare a primit până acum șase răspunsuri de la Curtea Constituțională: deciziile nr. 344/2024, nr. 516/2024 și nr. 563/2024, citate chiar în această decizie, plus deciziile nr. 52/2026, nr. 165/2026 și cea publicată acum. Înalta Curte o tranșase obligatoriu încă din 2021. Un avocat care o construiește în continuare pe acest temei își consumă timpul pe o cale închisă, în loc să atace felul în care a fost constatată fapta.

Al treilea efect este unul de vocabular juridic, dar cu urmări concrete. Dispozitivul spune că prevederile sunt constituționale „în raport cu criticile formulate”. Formula nu închide textul pentru totdeauna: o critică nouă, întemeiată pe alte prevederi constituționale decât cele invocate aici, poate fi ridicată în alt dosar. Ce nu mai poate fi reluat cu succes este exact ceea ce s-a discutat până acum, adică proporționalitatea duratei fixe.

Al patrulea efect îl suportă chiar autoarea excepției. Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara, care judecă mai departe plângerea fără să poată reduce suspendarea. Între încheierea prin care tribunalul a sesizat Curtea, din 23 martie 2022, și publicarea deciziei au trecut 1.631 de zile, adică patru ani și aproape jumătate. Pe latura penală a aceleiași materii, Curtea a confirmat în 2026 că alcoolemia se poate măsura după reguli stabilite prin ordin de ministru.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

În regulile de circulație, nimic. Amenda din clasa a IV-a și cele 90 de zile de suspendare rămân exact cum erau, iar interpretarea obligatorie din 2021 rămâne în picioare.

S-a schimbat însă densitatea jurisprudenței. Până în vara lui 2026, șoferul care voia să știe dacă mai are rost să ceară judecătorului o reducere găsea răspunsul într-un recurs în interesul legii din 2021 și în câteva decizii ale Curții Constituționale răspândite pe ani. În șase săptămâni, între 30 iulie și 9 septembrie 2026, Monitorul Oficial a publicat trei decizii pe aceeași chestiune: Decizia nr. 52/2026, în nr. 628 din 30 iulie, Decizia nr. 165/2026, în nr. 684 din 19 august, și Decizia nr. 705/2025, acum. Toate trei ajung la același rezultat.

S-a schimbat, între timp, și cadrul legal invocat în dosar. Când a fost sesizat tribunalul, art. 104 din Ordonanță permitea șefului poliției rutiere să reducă perioada de suspendare, dar nu sub 30 de zile. Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 28 ianuarie 2022, a rescris articolul: reducerea este acum de o treime, se acordă numai dacă solicitantul a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și a obținut permisul cu cel puțin un an înainte de faptă și, mai important pentru acest dosar, nu se acordă deloc când suspendarea a fost dispusă pentru fapta de la art. 102 alin. (3) lit. a), adică tocmai pentru alcool la volan.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Previzibilitate. Un șofer sancționat știe de la început ce riscă și cât ține sancțiunea, iar durata nu depinde de completul care îi judecă plângerea.
  • Tratament egal. Aceeași faptă atrage aceeași suspendare în toată țara, fără diferențe între judecătorii sau între tribunale.
  • O jurisprudență la care se poate trimite. Instanțele și avocații au acum, pe același text, un set coerent de decizii care închid discuția, în loc de argumente reluate de la zero în fiecare dosar.
  • Curtea nu a ocolit controlul. A verificat mai întâi dacă interpretarea Înaltei Curți rămâne în limitele atribuției de a unifica practica, apoi a examinat conținutul normei astfel stabilit.

Ce rămâne o problemă

  • Judecătorul nu poate cântări nimic între cele două soluții extreme. Ori anulează procesul-verbal, ori lasă 90 de zile întregi, oricât de diferite ar fi împrejurările a două fapte încadrate la aceeași literă.
  • Motivarea e aproape integral prin trimitere. Din paragrafele 21-27, care formează examinarea propriu-zisă, șase citează decizii anterioare, iar al șaptelea constată că nu au apărut elemente noi.
  • Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, dar nicio opinie separată nu a fost publicată. Cititorul află că a existat dezacord în complet, fără să afle în ce a constat.
  • Întârzierea. Când verdictul ajunge la 1.631 de zile de la sesizare, el nu mai folosește nimănui în dosarul care l-a generat, iar între timp legea invocată în discuție s-a schimbat.
  • Nu toate criticile primesc răspuns. Art. 23 din Constituție, art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 5 paragraful 1 din Convenție apar în lista prevederilor invocate, dar nu sunt examinate separat nicăieri în motivare.

Sfaturi utile

  1. Atacați constatarea faptei, nu durata sancțiunii. După Decizia nr. 5/2021 și cele șase decizii ale Curții Constituționale pe același text, argumentul proporționalității nu mai are nicio șansă. Singura cale prin care cele 90 de zile dispar este anularea procesului-verbal.
  2. Nu lăsați termenul de plângere să treacă. Plângerea contravențională se depune în termenul prevăzut de lege de la comunicarea procesului-verbal, iar depunerea ei suspendă executarea amenzii și a suspendării permisului până la soluționarea definitivă.
  3. Pregătiți-vă pentru repornirea suspendării. Când plângerea este respinsă definitiv sau este admisă în parte, cu menținerea sancțiunii complementare, suspendarea se reia de drept din ziua următoare predării permisului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Cine amână predarea nu câștigă timp.
  4. Verificați dacă mai aveți dreptul la reducerea administrativă. Cererea se depune la șeful poliției rutiere, iar reducerea este de o treime. Nu se acordă însă dacă suspendarea a fost dispusă pentru conducerea sub influența alcoolului, dacă perioada a fost majorată conform legii sau dacă rezultă din însumarea mai multor perioade.
  5. Nu confundați cererea de reducere cu plângerea. Cererea de la art. 104 se adresează poliției rutiere și privește durata suspendării. Plângerea contravențională se adresează instanței și privește procesul-verbal. Termenul de contestare curge independent de cererea administrativă, iar depunerea uneia nu îl oprește pe celălalt.
  6. Atenție la recidiva din primele șase luni. O faptă nouă din aceeași categorie, săvârșită în șase luni de la expirarea perioadei anterioare de suspendare, majorează de drept cu încă 30 de zile suspendarea aplicată pentru fapta nouă.

Întrebări frecvente

S-a schimbat ceva în lege după această decizie?
Nu. Este o decizie de respingere, deci art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 rămâne în vigoare neschimbat, cu amenda din clasa a IV-a și cu suspendarea de 90 de zile, iar interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte prin Decizia nr. 5/2021 se aplică mai departe.
Poate judecătorul să îmi reducă cele 90 de zile dacă recunosc fapta?
Nu. Instanța sesizată cu plângerea contravențională nu poate examina proporționalitatea sancțiunii complementare. Poate anula procesul-verbal, caz în care cad și amenda, și suspendarea, sau îl poate menține, caz în care suspendarea rămâne de 90 de zile.
Dar dacă instanța îmi înlocuiește amenda cu avertisment?
Suspendarea rămâne. Înalta Curte a arătat expres că judecătorul poate înlătura sancțiunea complementară numai când dispune anularea procesului-verbal, nu și atunci când menține sancțiunea principală sau o înlocuiește cu avertismentul.
Mai există vreo cale de a scurta suspendarea?
Da, dar nu în instanță. Art. 104 din Ordonanță permite reducerea cu o treime, la cererea titularului permisului, de către șeful poliției rutiere, în condiții cumulative. Reducerea nu se acordă pentru fapta de conducere sub influența băuturilor alcoolice, pentru faptele din art. 102 alin. (4), când perioada a fost majorată conform legii sau când rezultă din însumarea mai multor perioade.
De ce apare abia acum o decizie pronunțată în decembrie 2025?
Deciziile Curții Constituționale produc efecte de la publicarea în Monitorul Oficial, iar între pronunțare și publicare pot trece luni. Aici au trecut 279 de zile. În acest interval, Curtea a pronunțat și a publicat alte două decizii pe aceeași chestiune, în iulie și în august 2026.
Ce înseamnă că decizia a fost luată „cu majoritate de voturi”?
Că nu toți judecătorii care au format completul au fost de acord cu soluția. Decizia produce aceleași efecte ca una adoptată în unanimitate. În Monitorul Oficial nu a fost publicată nicio opinie separată sau concurentă alături de ea.
Mai pot ataca textul în viitor?
Dispozitivul spune că prevederile sunt constituționale „în raport cu criticile formulate”. O excepție nouă, întemeiată pe alte prevederi constituționale decât cele discutate aici, rămâne posibilă. Reluarea acelorași critici nu are însă șanse, atât timp cât nu apar elemente noi.

Analiza redacției

Rezultatul nu surprinde pe nimeni care urmărește domeniul, iar asta e și problema. Interesant la Decizia nr. 705/2025 nu este ce a decis Curtea, ci ce se vede în jurul deciziei. Trei lucruri, toate verificabile în text.

Primul este calendarul. Excepția a ajuns la Curte prin încheierea din 23 martie 2022 și a fost soluționată pe 4 decembrie 2025, adică după 1.352 de zile. Publicarea a mai luat 279 de zile, deci în total 1.631 de zile de la sesizare. Pentru comparație, recursul în interesul legii pe care această decizie îl validează a fost pronunțat pe 12 aprilie 2021 și publicat pe 18 iunie 2021, la 67 de zile. Nici întârzierea nu e un caz izolat: Decizia nr. 516/2024, citată chiar aici, a fost pronunțată pe 17 octombrie 2024 și publicată abia pe 5 noiembrie 2025, la 384 de zile. Efectul secundar al întârzierii se vede în ordinea din Monitorul Oficial: Decizia nr. 52/2026, pronunțată pe 22 ianuarie 2026, a fost publicată pe 30 iulie 2026, iar Decizia nr. 165/2026, pronunțată pe 26 februarie 2026, pe 19 august 2026. Decizia cea mai veche apare ultima, la 21 de zile după cea pronunțată cu aproape trei luni mai târziu. Cititorul care urmărește Monitorul primește răspunsurile în ordine inversă față de cea în care au fost date.

Al doilea este dezacordul din complet, invizibil pentru cine nu compară deciziile. Decizia nr. 705/2025 a fost luată cu majoritate de voturi. La fel, Decizia nr. 165/2026 a fost adoptată cu unanimitate în privința art. 104, dar cu majoritate în privința art. 102 alin. (3). Prin contrast, Decizia nr. 52/2026 a fost luată cu unanimitate. Cu alte cuvinte, pe durata fixă de 90 de zile Curtea nu e unanimă, și nu a fost de două ori la rând. Nicio opinie separată nu a fost publicată, așa că argumentul minorității nu există nicăieri în spațiul public, deși ar fi singurul material serios pentru o discuție legislativă.

Al treilea ține de redactare și de tăcerile din motivare. Din cele 28 de paragrafe, opt rezumă motivarea excepției, iar două dintre ele repetă aproape cuvânt cu cuvânt alte două: paragraful 9 reia paragraful 5, iar paragraful 11 reia paragraful 7. În partea de examinare, paragrafele 21-26 sunt trimiteri la decizii anterioare, iar paragraful 27 constată că nu au intervenit elemente noi. Mai important, paragraful 20 enumeră prevederile invocate, printre care art. 23 și art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 5 paragraful 1 din Convenție, dar motivarea răspunde doar la art. 21, la art. 6 din Convenție, la art. 1 alin. (3), la art. 53 și la art. 126. Argumentul cu care autoarea își deschisese excepția, cel întemeiat pe art. 5 din Convenție, nu primește niciun răspuns.

Peste toate acestea stă un fapt pe care decizia nu îl semnalează. Autoarea și-a construit critica pe o comparație: administrația poate individualiza prin art. 104, judecătorul nu. Comparația s-a golit între timp de conținut. Din 2022, Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 a rescris art. 104, iar reducerea administrativă nu se mai acordă deloc pentru fapta de la art. 102 alin. (3) lit. a), exact fapta pentru care fusese sancționată. Astăzi, pentru alcool la volan sub pragul infracțiunii, nici judecătorul, nici șeful poliției rutiere nu pot scurta nimic. Decizia publicată acum discută, așadar, un paradox care nu mai există, fără să spună asta.

Ce ar trebui schimbat

  • Un termen legal pentru publicarea deciziilor Curții Constituționale. Treizeci sau șaizeci de zile de la pronunțare, cu obligația de a motiva depășirea. Efect: deciziile ar apărea în ordinea în care au fost date, iar dosarul care a generat excepția s-ar putea încheia cât timp mai are un rost practic pentru părți.
  • Publicarea opiniei separate sau, în lipsa ei, a mențiunii că nu a fost formulată. Efect: când o decizie se ia cu majoritate pe o chestiune care revine an de an, argumentul minoritar devine material public pentru Parlament, nu o informație pierdută în arhiva Curții.
  • Reproducerea pasajului esențial din decizia la care se trimite. Aici, tot răspunsul de fond stă în paragrafele 60-88 și 93 ale Deciziei nr. 344/2024. Efect: cititorul află de ce a pierdut fără să deschidă alte trei numere de Monitor Oficial.
  • Un răspuns explicit la fiecare prevedere enumerată ca invocată. Fie examinare pe fond, fie o frază care spune de ce critica nu poate fi primită în această formă. Efect: dispare impresia că o parte din excepție a rămas necitită, iar autorii viitoarelor excepții știu ce anume a fost deja tranșat.
  • Actualizarea, în corpul deciziei, a stării normelor citate în motivare. O notă că art. 104 a fost rescris prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 ar fi luat două rânduri. Efect: cine citește decizia în 2026 nu rămâne cu impresia că reducerea administrativă mai funcționează așa cum e descrisă în paragraful 12.
  • O treaptă intermediară în lege, decisă de Parlament, nu de instanță. De exemplu, o marjă limitată de individualizare judiciară, între 60 și 90 de zile, pentru faptele fără accident. Efect: judecătorul nu ar mai fi pus să aleagă între anularea integrală a procesului-verbal și menținerea unei sancțiuni pe care o consideră disproporționată, iar Curtea nu ar mai primi aceeași excepție an de an.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 765 din 9 septembrie 2026 16 pagini PDF, 115 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia nr. 705 din 4 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii

EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în: M. Of. nr. 765 din 9 septembrie 2026

Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Cosmin-Marian Văduva — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Petronela-Elena Matei în Dosarul nr. 1.358/221/2021 al Tribunalului Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 912D/2022.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 516 din 17 octombrie 2024. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 23 martie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.358/221/2021, Tribunalul Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, denumită în continuare Ordonanța, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, denumită în continuare Decizia. Excepția a fost ridicată de Petronela-Elena Matei într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. a) din Ordonanță.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că interpretarea criticată încalcă dreptul de acces la o instanță, având în vedere principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale, dreptul de a avea un control judiciar efectiv cu privire la sancțiunile contravenționale, precum și dreptul la o cale de atac efectivă împotriva tuturor sancțiunilor aplicate.

6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că, în materie penală, dacă instanța nu are posibilitatea de a examina dacă sancțiunea este proporțională în raport cu fapta săvârșită, cerințele art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu pot fi considerate ca fiind îndeplinite.

7. Se arată că, deși Decizia neagă posibilitatea instanței de a examina proporționalitatea sancțiunii complementare, art. 104 din Ordonanță permite o individualizare printr-o procedură administrativă, ceea ce echivalează cu ignorarea rolului constituțional al instanțelor judecătorești.

8. Decizia încalcă prevederile art. 5 paragrafele 1 și 6 din Convenție, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia, indiferent de calificarea lor în dreptul intern, sancțiunile care privesc limitarea sau înlăturarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice sunt supuse controlului instanței de judecată. În paragraful 27 al Deciziei, instanța supremă a indicat decizii din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reținând doar că „pot prezenta relevanță”, spre deosebire de paragraful 54 din Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanță, când s-a reținut că sancțiunile care privesc limitarea sau înlăturarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, indiferent de calificarea lor în dreptul intern, prin gradul lor de gravitate și prin caracterul lor punitiv și descurajant, sunt asemănate unei pedepse penale și sunt supuse controlului instanței de judecată.

9. Interpretarea criticată lezează dreptul de acces la o instanță, în baza principiului proporționalității sancțiunilor contravenționale, dreptul de a avea un control judiciar efectiv cu privire la sancțiunile contravenționale, precum și dreptul la o cale de atac efectivă împotriva tuturor sancțiunilor aplicate.

10. Dispozițiile art. 20 din Constituție impun instanței naționale să dea prioritate prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, dacă acestea intră în contradicție cu cele interne, astfel că instanța este competentă să analizeze și să dispună cu privire la aplicabilitatea sancțiunii complementare. Sunt încălcate principiul legalității sancțiunilor contravenționale, principiul liberului acces la justiție și principiul constituțional al rolului justiției.

11. Paradoxal, deși Decizia neagă posibilitatea instanței să examineze proporționalitatea sancțiunii complementare, totuși art. 104 din Ordonanță permite o individualizare printr-o procedură administrativă, ceea ce echivalează cu ignorarea rolului constituțional al instanțelor judecătorești.

12. Potrivit art. 104 din Ordonanță, la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, dar nu mai puțin de 30 de zile, în condițiile prevăzute în regulament.

13. Tribunalul Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile criticate pot prezenta vicii de constituționalitate, întrucât imposibilitatea instanței judecătorești — sesizată cu o plângere contravențională împotriva unui proces-verbal de contravenție prin care petentului-contravenient i s-a aplicat, pe lângă sancțiunea principală a amenzii sau a avertismentului, și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce — de a analiza proporționalitatea sancțiunii complementare, ci doar a sancțiunii principale, echivalează cu încălcarea dreptului de acces la justiție prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituție.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021.

18. Dispozițiile legale criticate enumeră faptele a căror săvârșire de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție, precum și sancțiunile aplicabile.

19. Prin Decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare.

20. Prevederile constituționale invocate sunt cele ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept și alin. (5) referitor la standardele de calitate ale legii, ale art. 21 alin. (1) și (3) referitor la liberul acces la justiție, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale și art. 126 alin. (1) privind realizarea justiției. Totodată, în temeiul art. 11 referitor la tratatele ratificate de Parlament și al art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 5 paragraful 1 referitor la dreptul la libertate și siguranță și art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat, de principiu, că o hotărâre prealabilă pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (respectiv o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii) nu poate constitui eo ipso obiect al excepției de neconstituționalitate, deoarece instanța de contencios constituțional, în acord cu prevederile art. 146 din Legea fundamentală, nu are competența de a cenzura constituționalitatea hotărârilor judecătorești, indiferent că sunt pronunțate în dezlegarea unor pricini de drept comun ori în vederea interpretării și aplicării unitare a legii (a se vedea Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 9 martie 2023, paragraful 16). Însă interpretarea care se poate aduce normei juridice de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile în care soluționează recursuri în interesul legii, precum și prin hotărârile prealabile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să țină cont de exigența de ordin constituțional cuprinsă în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie (a se vedea Decizia nr. 418 din 22 septembrie 2022, precitată, paragraful 16).

22. De asemenea, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la contestarea constituționalității normelor în interpretarea dată acestora prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dezvoltat o analiză în două trepte, prima vizând respectarea competenței sale prevăzute de Constituție, iar cea de-a doua referitoare la raportarea la dispozițiile Constituției a conținutului normativ astfel determinat al normei criticate (Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 13 noiembrie 2020, paragraful 15). Astfel, ca premisă a analizei sale cu privire la constituționalitatea textelor criticate în interpretarea dată de instanța supremă, Curtea Constituțională trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 874 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 3 martie 2022, paragraful 21, și Decizia nr. 124 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 21 iulie 2023, paragraful 13).

23. Astfel, referitor la critica privind încălcarea art. 126 alin. (1) din Constituție, invocat și în prezenta cauză, Curtea a reținut, în paragraful 91 al Deciziei nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025, că Decizia concretizează atribuția instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, atribuție stabilită la nivel constituțional prin art. 126 alin. (3), iar la nivel legal, potrivit materiei în care a fost pronunțată, de art. 514 și următoarele din Codul de procedură civilă.

24. În privința celorlalte critici de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, precitată, Decizia nr. 516 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1026 din 5 noiembrie 2025, și Decizia nr. 563 din 31 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 26 februarie 2025, a constatat constituționalitatea inter alia a prevederilor criticate și în cauza de față, în interpretarea Deciziei.

25. Astfel, cu referire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiție garantat de art. 21 din Constituție și, prin prisma art. 20 din aceasta, a art. 6 din Convenție, precum și a art. 1 alin. (3) din Constituție, Curtea a constatat, în urma unei analize amănunțite, în paragrafele 60-88 ale Deciziei nr. 344 din 9 iulie 2024, caracterul neîntemeiat al tuturor criticilor raportate la cele 3 standarde de referință menționate. Curtea a conchis această analiză exhaustivă reținând că reglementarea duratei fixe a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce care crește gradual este adecvată la gravitatea faptelor săvârșite, astfel că dispozițiile criticate respectă principiul proporționalității sancțiunii (paragraful 88 al Deciziei nr. 344 din 9 iulie 2024).

26. Curtea a reținut, în paragraful 93 al Deciziei nr. 344 din 9 iulie 2024, că nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituție nu poate fi primită, deoarece conducerea autovehiculelor/vehiculelor nu este un drept fundamental. Astfel, fără a aduce atingere art. 53 din Constituție, normele legale criticate nu restrâng exercițiul unor drepturi fundamentale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței, respectiv asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Pe de altă parte, norma constituțională prevede, între alte situații, că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns și pentru apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor citate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petronela-Elena Matei în Dosarul nr. 1.358/221/2021 al Tribunalului Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 4 decembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 9 septembrie 2026

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.