Retragerea cetățeniei rămâne cu o singură cale de atac, iar copiii din străinătate fără portiță

DECIZIA nr. 758 din 11 decembrie 2025 și DECIZIA nr. 425 din 30 aprilie 2026, ambele referitoare la excepții de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea cetățeniei române nr. 21/1991

EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 27 august 2026 (Decizia nr. 758/2025) și nr. 716 din 27 august 2026 (Decizia nr. 425/2026)

DECIZIA nr. 758 din 11 decembrie 2025

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 758 din 11 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristian-Nicolae Sima — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 3 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Alexandru Cerneac în Dosarul nr. 1.937/118/2019 al Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.529D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât Legea fundamentală nu instituie obligativitatea exercitării tuturor căilor de atac. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 996/CA din 18 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.937/118/2019, Curtea de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII pct. 3 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

5. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Alexandru Cerneac într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva sentinței prin care a fost respinsă acțiunea privind anularea ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, emis în anul 2019, privind retragerea cetățeniei române.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că suprimarea căii de atac a recursului în materia retragerii cetățeniei române, prin dispozițiile art. 32 alin. (7) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, contravine dispozițiilor art. 52 raportat la art. 16 din Constituție, precum și prevederilor art. 124 alin. (2) coroborate cu art. 53 și 129 din Constituție. În acest sens, arată că legea organică la care se referă art. 52 alin. (2) din Constituție este Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care, prin art. 20, consacră în mod expres calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță. Suprimarea acestei căi de atac în materia retragerii cetățeniei române, prin dispozițiile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 21/1991, astfel cum au fost modificate prin art. VII pct. 3 din Legea nr. 2/2013, afectează însuși dreptul de acces la instanța de control judiciar, fără a exista o justificare reală pentru restrângerea acestui drept. În acest context, menționează că existența căilor de atac este recunoscută de art. 129 din Constituție, iar exercitarea acestora conferă substanța dreptului privind accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

7. În ceea ce privește art. 124 alin. (2) din Constituție, autorul excepției susține că dispozițiile criticate contravin principiului potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Or, această egalitate este grav afectată în condițiile în care, în litigiile având ca obiect retragerea cetățeniei române, dreptul de recurs este suprimat.

8. Mai arată că restrângerea dreptului la recurs nu este justificată și proporțională, potrivit art. 53 din Constituție, întrucât Legea nr. 2/2013 are ca obiect degrevarea instanțelor judecătorești, iar nu reglementarea unor limitări ale drepturilor fundamentale. Susține că dispozițiile legale criticate nu asigură un raport rezonabil de proporționalitate între interesul general urmărit prin reglementarea lor — degrevarea instanțelor judecătorești — și dreptul reclamantului care contestă un act administrativ de a avea acces la calea de atac a recursului.

9. Menționează că art. 129 din Constituție reglementează posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, dând legiuitorului posibilitatea de a stabili condițiile exercitării acestui drept, fără însă a-l suprima, potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală.

10. De asemenea, autorul excepției susține că diferența de tratament juridic în privința exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate asupra fondului cauzei pentru aceleași categorii de litigii din domeniul de aplicare a Legii nr. 21/1991 nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.

11. În susținerea excepției, autorul face referire la Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea Constituțională a reținut că, din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului, el trebuie să asigure egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă aceasta are un caracter extraordinar.

12. Curtea de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată, întrucât reglementarea căilor de atac ține de opțiunea legiuitorului, care poate institui reguli procedurale speciale, cu respectarea principiului egalității în drepturi.

13. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. C U R T E A, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorulraportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. VII pct. 3 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările și completările ulterioare. Din analiza excepției de neconstituționalitate formulate de autor și ținând cont de dispozițiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, rezultă că, în realitate, excepția vizează dispozițiile art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, astfel cum acestea au fost modificate și, respectiv, introduse prin art. VII pct. 3 și 4 din Legea nr. 2/2013, dispoziții care au următorul conținut: — Art. 32 alin. (7): „Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reședința în România, ordinul poate fi atacat, în același termen, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Hotărârea tribunalului este definitivă și irevocabilă.”; — Art. 37¹: „Litigiile privind actele administrative, emise sau adoptate în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, altele decât cele prevăzute de art. 19 alin. (4), art. 31 alin. (6) și art. 32 alin. (7), precum și litigiile privind refuzul nejustificat al emiterii acestor acte sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Hotărârea pronunțată de tribunal poate fi atacată cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.”

17. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, art. 32 alin. (7) din Legea nr. 21/1991 a fost modificat prin art. I pct. 34 din Legea nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 12 martie 2025.

18. Ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea este competentă să analizeze dispozițiile legale în redactarea criticată de autorul excepției, având în vedere că acestea sunt aplicabile în cauză.

19. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, în art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum acestea se interpretează în temeiul art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, în art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, în art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, în art. 124 alin. (2) privind independența justiției și în art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (7) din Legea nr. 21/1991 prin raportare la prevederile art. 129 din Constituție, Curtea constată că, prin Decizia nr. 362 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iulie 2019, la paragrafele 45-48, a făcut trimitere la jurisprudența sa potrivit căreia Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, iar art. 129 din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești.

21. Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea Constituțională a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenție nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. Curtea a mai reținut că reglementarea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

22. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza analizată în Decizia nr. 362 din 28 mai 2019, precitată, Curtea a constatat că dispoziția de lege criticată, care nu permite decât o singură cale de acces la instanță, împotriva ordinului de retragere a cetățeniei române, emis de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, nu contravine dispozițiilor constituționale referitoare la posibilitatea de a exercita căile de atac, în condițiile legii.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

24. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 52 din Constituție, Curtea reține că, potrivit art. 32 alin. (7) din Legea nr. 21/1991, ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de respingere a sesizării de retragere a cetățeniei poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, iar hotărârea pronunțată este definitivă. Așadar, dispoziția legală menționată asigură accesul la o instanță al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, aceasta având astfel posibilitatea să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. Prin urmare, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea nr. 21/1991 prin raportare la art. 52 din Constituție este neîntemeiată.

25. Totodată, având în vedere că prevederile art. 32 alin. (7) din Legea nr. 21/1991 asigură accesul la o instanță, nici critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție și a art. 6 din Convenție nu poate fi acceptată. În acest context, Curtea reține că, prin Decizia nr. 362 din 28 mai 2019, menționată mai sus, a statuat, la paragrafele 42 și 43, că procedura retragerii cetățeniei române pentru motive legate de terorism sau acte contra siguranței naționale are natură administrativă, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului acceptă situația în care anumite sancțiuni să poată fi impuse de un organ care nu este „instanță”, cu condiția ca sancțiunea să poată fi contestată la o „instanță”, în condițiile art. 6 din Convenție. Prin urmare, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea nr. 21/1991 prin raportare la art. 21 din Constituție și la art. 6 din Convenție este neîntemeiată.

26. În ceea ce privește pretinsa încălcare prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea reține că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, sau Decizia nr. 67 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 18 martie 2015). Totodată, Curtea a subliniat, în mod constant, în jurisprudența sa, că pentru situații juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituțional al egalității în drepturi (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 martie 2009).

27. Legea nr. 21/1991 reglementează atât modurile de dobândire, cât și modurile de pierdere a cetățeniei române. Astfel, potrivit art. 4 din legea menționată, în forma în vigoare la data sesizării, cetățenia română se dobândește prin: a) naștere;

b) adopție; c) acordare la cerere. Potrivit art. 24 din aceeași lege, cetățenia română se pierde prin: a) retragerea cetățeniei române; b) aprobarea renunțării la cetățenia română; c) în alte cazuri prevăzute de lege.

28. Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, în forma în vigoare la data sesizării, cetățenia română se poate retrage persoanei care: a) aflată în străinătate, săvârșește fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României; b) aflată în străinătate, se înrolează în forțele armate ale unui stat cu care România a rupt relațiile diplomatice sau cu care este în stare de război;

c) a obținut cetățenia română prin mijloace frauduloase; d) este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța națională.

29. Curtea observă că în toate cazurile de dobândire sau de pierdere a cetățeniei, legea asigură realizarea unui interes personal, cu excepția situației de pierdere a cetățeniei ca urmare a retragerii acesteia, care vizează un interes public, respectiv retragerea beneficiilor conferite de statul român unei persoane în virtutea statutului de cetățean, ca urmare a faptului că respectiva persoană acționează împotriva intereselor sale.

30. Așadar, persoanele care contestă legalitatea unui ordin de retragere a cetățeniei se află într-o situație diferită de cea a persoanelor care contestă legalitatea altor acte administrative emise în temeiul Legii nr. 21/1991, iar diferența de tratament are la bază o justificare obiectivă și rațională, respectiv asigurarea celerității procedurii de retragere a cetățeniei, dat fiind interesul public protejat. Prin urmare, critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea nr. 21/1991 prin raportare la art. 16 din Constituție este neîntemeiată.

31. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea nr. 21/1991 prin raportare la art. 53 din Constituție, față de considerentele mai sus invocate, Curtea constată că textele criticate nu reglementează restrângerea exercițiului unui drept fundamental care să necesite o analiză din perspectiva dispozițiilor art. 53 din Constituție. Prin urmare, prevederile art. 53 din Constituție nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

32. În ceea ce privește pretinsa încălcare prin textele criticate a dispozițiilor art. 124 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că norma constituțională anterior menționată reglementează modalitatea de înfăptuire a justiției, prevăzând că aceasta trebuie să fie unică, imparțială și egală pentru toți. Or, stabilirea numărului gradelor de jurisdicție reprezintă o opțiune de politică legislativă a Parlamentului, în temeiul art. 126 alin. (2) și al art. 129 din Constituție. Prin urmare, dispozițiile art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea nr. 21/1991 nu contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Cerneac în Dosarul nr. 1.937/118/2019 al Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 32 alin. (7) și ale art. 37¹ din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 11 decembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Cristian-Nicolae Sima

DECIZIA nr. 425 din 30 aprilie 2026

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 425 din 30 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmelor „și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României” și „tribunalul de la domiciliul minorului” din cuprinsul art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, excepție ridicată de Tatiana Cotovanu în Dosarul nr. 42.240/3/2017*** al Tribunalului București — Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 718D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției a solicitat informații cu privire la limitarea accesului la portalul Curții Constituționale pentru părțile din Republica Moldova. Anterior a mai depus o cerere de acces la dosar la care i s-a răspuns că portalul funcționează optim și i s-a precizat modul în care poate fi accesat dosarul. De asemenea, autoarea a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției, extinzând obiectul și cu privire la dispozițiile art. 20, 21 și 26 din Constituție, și a invocat în susținerea acesteia hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe străine.

4. Curtea ia act de cererile depuse și apreciază că se poate trece la judecarea cauzei, de vreme ce autoarea are domiciliul ales în București și procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate a sintagmelor „și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României” și „tribunalul de la domiciliul minorului” din cuprinsul Legii nr. 21/1991 în măsura în care acestea exclud competența instanțelor române de a suplini acordul unui părinte la depunerea unei cereri de acordare a cetățeniei române atunci când această cetățenie a fost acordată sau redobândită de către celălalt părinte. Arată că principiul egalității în fața legii impune interdicția discriminării prin raportare la următoarele categorii cărora trebuie să li se acorde aceeași protecție: între părintele copilului căruia i se acordă cetățenia română sau care redobândește cetățenia română, căruia nu i se cere să aibă domiciliul pe teritoriul României pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei române, pe de o parte, și, pe de altă parte, copilul vizat de textul de lege criticat, căruia i se cere să aibă domiciliul în România pentru a putea suplini acordul unui părinte în vederea dobândirii cetățeniei române; între copiii care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României și copiii care nu domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României; între copiii care au dobândit cetățenia română în condițiile art. 5 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991, fiind suficient ca părintelui să i se fi acordat sau ca părintele să fi redobândit cetățenia română înainte de nașterea copilului, și copilul vizat de textul de lege criticat, care nu are nici măcar o vocație la dobândirea cetățeniei pentru unicul motiv că nu domiciliază în România. Consecința admiterii acestei excepții de neconstituționalitate este că instanțele române sunt competente să suplinească acordul părintelui care se opune ca minorul să dobândească cetățenia română, în temeiul art. 1.070 din Codul de procedură civilă. Instanța română de la locul cu care cauza prezintă o legătură suficientă devine competentă să soluționeze cauza. Evaluarea condițiilor pentru dobândirea cetățeniei române implică o conexiune strânsă cu instanțele judecătorești române, nu cu sistemul judiciar al altui stat. Așa cum a învederat autoarea excepției, autoritățile judiciare ale statului în care minorul domiciliază consideră, în mod justificat, că evaluarea condițiilor legate de dobândirea cetățeniei române intră în competența instanțelor judecătorești din România. Admiterea excepției se justifică și prin raportare la dispozițiile art. 49 alin. (1) din Constituție, ce implică obligativitatea oricărei prevederi legale de a respecta principiul interesului superior al copilului. Textul de lege criticat în actuala configurație aduce atingere acestui principiu, deoarece nu permite unui copil cu vocație la cetățenia română să beneficieze de protecția oferită de aceasta pentru unicul motiv că nu are domiciliul pe teritoriul României.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 26 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 42.240/3/2017***, Tribunalul București — Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991. Excepția a fost ridicată de Tatiana Cotovanu într-o cauză având ca obiect constatarea dobândirii cetățeniei române de către un copil minor.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că expunerea de motive care a însoțit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2017 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991 prevede că procedura de dobândire a cetățeniei române de către copiii minori trebuie regândită din nevoia adoptării unor norme care să înlăture, cu efect imediat, posibilitatea apariției în continuare a stării de incertitudine în rândul persoanelor care ar putea fi afectate prin aplicarea procedurii menționate, stabilindu-se, pentru instituțiile cu atribuții în domeniu, unele reguli de fond și procedurale clare, având ca scop înlăturarea riscului apariției unor interpretări diferite, fără a face vreo referire la necesitatea instituirii unor noi condiții pentru acordarea cetățeniei române copiilor minori ai persoanelor care dobândesc cetățenia română în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991.

De asemenea, autoarea observă că nici analiza noii reglementări în ansamblu nu relevă elemente care să conducă la evidențierea scopului avut în vedere pentru introducerea unor bariere administrative diferite de cele modificate. O astfel de necesitate s-ar fi putut desprinde numai în situația existenței unui instrument de prezentare și motivare, care, în acord cu art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ar fi evidențiat cerințele ce reclamă intervenția normativă, cu referire specială la: insuficiențele și neconcordanțele reglementărilor în vigoare; principiile de bază și finalitatea reglementărilor propuse, cu evidențierea elementelor noi; impactul asupra sistemului juridic prin implicațiile pe care noua reglementare le are asupra legislației în vigoare; consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ; activitățile de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ, precum și măsurile de implementare. Totodată, potrivit art. 7 alin. (3¹) din Legea nr. 24/2000, propunerile legislative, proiectele de legi și celelalte proiecte de acte normative vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceasta reprezintă un set de activități și proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a inițiativelor legislative în vederea atât a evaluării impactului legislației specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât și a evaluării impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează. Or, câtă vreme nu există o expunere de motive corespunzătoare care să releve scopul legitim al ingerinței în dreptul persoanei de a solicita protecție pentru copiii săi, există o ingerință nejustificată în drepturile consacrate de art. 48 alin. (1) și de art. 49 alin. (1) din Constituție.

8. Autoarea face referire la considerentele de principiu din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la principiul egalității și nediscriminării, arătând că prevederile legale criticate reprezintă o discriminare directă a cetățenilor care au dobândit cetățenia română conform art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991. Din examinarea normei criticate prin raportare la principiul constituțional al egalității cetățenilor în drepturi se constată că legiuitorul a făcut o diferențiere după criteriul apartenenței sociale și etnice, lipsită de proporționalitate. Astfel, din analiza condițiilor legale solicitate pentru acordarea cetățeniei române, în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, persoanelor care au împlinit mai mult de 18 ani sau minorilor pentru care există acordul ambilor părinți nu li se impune condiția locuirii pe teritoriul României, spre deosebire de minorii pentru care nu există acordul unui părinte și care sunt obligați, potrivit textului de lege criticat, să locuiască pe teritoriul național, deși această categorie este mai vulnerabilă.

9. Disproporționalitatea măsurii legislative constă în cantitatea efortului diferențiat necesar de depus pentru gestionarea treburilor administrative impuse prin lege, astfel că în situația minorilor pentru care unul dintre părinți nu își exprimă acordul pentru dobândirea cetățeniei române este necesară obținerea unui domiciliu pe teritoriul României pentru copilul minor, prin parcurgerea unei proceduri administrative de obținere a unui permis de ședere permanent, care nu se acordă decât după obținerea permisului de ședere temporar. Rațiunea prevederilor art. 10 din Legea nr. 21/1991 este conformă intențiilor legiuitorului de a adopta măsuri prin care să reducă din daunele cauzate de instituirea regimului comunist pe teritoriul României în perioada anterioară anului 1989. Rațiunea prevederilor art. 11 din Legea nr. 21/1991 este conformă intențiilor afișate de statul român prin Declarația Parlamentului României din 24 iunie 1991 privind Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele acestuia pentru țara noastră „România Mare”.

Ca urmare, intenția legiuitorului a fost de a defini o procedură simplificată și de scurtă durată pentru foștii cetățeni români care au pierdut cetățenia română contrar voinței lor. În acest context, opțiunea legiuitorului exprimată prin textul de lege supus controlului, prin care se face o diferențiere între persoanele aflate în aceeași subcategorie, este contrară art. 16 alin. (1) din Constituție.

10. Tribunalul București — Secția a IV-a civilă arată că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere art. 16 alin. (1) din Constituție, condiția locuirii pe teritoriul României impusă pentru minorul care nu are acordul de dobândire a cetățeniei exprimat de ambii părinți fiind necesară deoarece instanțele judecătorești din România nu au jurisdicție cu privire la drepturile cetățenilor străini cu domiciliul în străinătate.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru motivele expuse de instanța care a sesizat Curtea. În plus, arată că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit și mijloacele folosite, ceea ce nu se poate reține în cazul prevederilor legale criticate. De altfel, dispozițiile Codului civil proclamă supremația criteriului interesului superior al copilului, care are caracter obligatoriu în luarea oricărei măsuri privitoare la copil atât de către părinți, cât și de către autoritățile învestite cu competența de a lua măsuri în legătură cu copilul. Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, va hotărî asupra interesului superior al copilului.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările și completările aduse prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2017 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 25 septembrie 2017. Autoarea excepției de neconstituționalitate își circumstanțiază însă critica la sintagmele „și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României” și „tribunalul de la domiciliul minorului” din cuprinsul art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, astfel încât Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor sintagme.

16. Dispozițiile art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 au următorul conținut: „În cazul în care numai unul dintre părinți solicită redobândirea cetățeniei române sau, după caz, a redobândit cetățenia română, iar părinții nu cad de acord cu privire la cetățenia copilului care nu a împlinit vârsta de 18 ani și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimțământul acestuia.”

17. În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, în art. 48 alin. (1) referitor la familie și în art. 49 alin. (1) privind regimul special de protecție a copiilor.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia critică o pretinsă discriminare a copiilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ce au numai un părinte care a solicitat redobândirea cetățeniei române sau, după caz, a redobândit cetățenia română și care nu ajunge la un acord cu celălalt părinte în privința dobândirii cetățeniei de către copil, în raport cu persoanele care au împlinit mai mult de 18 ani și cu minorii pentru care există acordul ambilor părinți pentru dobândirea cetățeniei române. Discriminarea constă în obligarea primei categorii să domicilieze, la data cererii, pe teritoriul României, urmând ca tribunalul de la domiciliul minorului să decidă, în funcție de interesul superior al copilului, cu privire la cetățenia acestuia.

19. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, în situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, iar încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998).

20. Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea observă că minorul ai cărui părinți nu se pun de acord în ceea ce privește dobândirea cetățeniei române nu se află în aceeași situație cu persoanele majore care au dobândit cetățenia potrivit propriei solicitări și nici cu minorii pentru care există acordul ambilor părinți pentru dobândirea cetățeniei române. Diferența o face dezacordul părinților, dintre care numai unul este cetățean român, și necesitatea ca o instanță independentă și imparțială să stabilească, în acord cu interesul superior al copilului, dacă acesta va primi cetățenia română sau nu. Fiind vorba despre cetățenia română, este firesc ca o instanță națională să decidă cu privire la acest aspect, iar competența teritorială să fie a instanței de la domiciliul minorului.

21. Potrivit Deciziei nr. 103 din 7 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 20 iunie 2024, paragraful 14, dimensiunea politică a cetățeniei este dată de faptul că cetățenia constituie, prin excelență și în exclusivitate, o chestiune de stat. De aceea, acordarea calității de cetățean reprezintă un act de suveranitate al statului, acesta dispunând de o largă marjă de discreție în ceea ce privește instituirea condițiilor pe care le impune solicitanților în vederea obținerii cetățeniei române.

22. Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea observă că legiuitorul a motivat pe larg, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2017, necesitatea adoptării acesteia în vederea clarificării în regim de urgență a unor aspecte incidente în procedura de acordare și redobândire a cetățeniei române rezultate din practica neuniformă în materia dobândirii cetățeniei române de către copiii minori născuți din părinți cetățeni străini sau fără cetățenie, care a generat interpretări divergente la nivelul autorităților cu atribuții în acest domeniu, cu consecințe grave în ceea ce privește situația persoanelor care au invocat drepturi izvorâte din modul în care instituțiile statului au aplicat reglementările în vigoare.

23. Pe de altă parte, referitor la trimiterile la expunerea de motive, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, nu are competența de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate. Expunerea de motive și cu atât mai puțin modul său de redactare nu au consacrare constituțională, fiind doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative (a se vedea Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36).

24. În ceea ce privește încălcarea art. 48 alin. (1) și a art. 49 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că autoarea excepției nu arată care sunt motivele pentru care sintagmele criticate ar putea fi declarate neconstituționale, iar din compararea lor cu textele constituționale nu rezultă nicio minimă critică de neconstituționalitate.

25. În final, Curtea reține, în ceea ce privește invocarea unor noi temeiuri constituționale în susținerea excepției de neconstituționalitate, că, potrivit jurisprudenței sale constante, spre exemplu, Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011, litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți. Prin urmare, invocarea în fața Curții și a altor temeiuri de neconstituționalitate, altele față de cele arătate și motivate prin ridicarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, este inadmisibilă.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tatiana Cotovanu în Dosarul nr. 42.240/3/2017*** al Tribunalului București — Secția a IV-a civilă și constată că sintagmele „și care domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României” și „tribunalul de la domiciliul minorului” din cuprinsul art. 10 alin. (6) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București — Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 30 aprilie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Pentru magistrat-asistent Cristina Cătălina Turcu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează Prim-magistrat-asistent, Benke Károly