Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, excepția prin care se contestau regulile de motivare a recursului împotriva refuzului unui judecător de a sesiza Curtea. În lege nu se schimbă nimic.
- Contează motivarea deciziei: recursul de 48 de ore din art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac specială, care nu se completează cu regulile de motivare din Codul de procedură civilă. Motivele se scriu în chiar cererea de recurs, nu într-un act depus mai târziu. Cerința de motivare a fost în discuție și într-o altă decizie recentă, prin care CCR a analizat dacă instanța trebuie să răspundă punctual la argumentele pe care le aduc părțile chiar în motivarea hotărârii.
- Curtea repetă că nivelul de motivare cerut este mic: e de ajuns să arăți că excepția respinsă îndeplinea condițiile de admisibilitate din art. 29 alin. (1)-(3), iar dezvoltarea pe larg se poate face prin concluzii scrise sau susțineri orale.
Publicat: M. Of. nr. 735 din 1 septembrie 2026
Intră în vigoare: 1 septembrie 2026, data publicării
Când un judecător refuză să trimită dosarul la Curtea Constituțională, partea are 48 de ore ca să atace refuzul, iar motivele trebuie scrise în chiar cererea de recurs. Curtea Constituțională a confirmat regula prin Decizia nr. 281 din 26 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 735 din 1 septembrie 2026, prin care a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate ridicată într-un dosar al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Este a doua respingere pe procedura civilă publicată în ultimele zile, după cea prin care cererea de penalități pe zi de întârziere a rămas fără cale de atac: și acolo Curtea a lăsat legea neatinsă, dar a explicat pe larg de ce.
Excepția a fost ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 2.410/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, într-o cauză care avea ca obiect chiar recursul împotriva unei încheieri prin care fusese respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Instanța invocase din oficiu nulitatea recursului, față de data la care fuseseră depuse motivele. Ca să scape de nulitate, recurentul a atacat trei texte deodată.
Primul este art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care reglementează chiar acest recurs: dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge cererea de sesizare printr-o încheiere motivată, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare; recursul se judecă în termen de 3 zile. Al doilea este art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă, care spune că, atunci când termenul de apel curge de la alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se face într-un termen de aceeași durată, care curge însă de la comunicare. Al treilea este art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.
Recurentul a susținut că cele trei texte încalcă art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, adică egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la apărare. Aceleași garanții stau la baza regulii care spune cine poate judeca o cerere de recuzare, lămurită de Decizia CCR nr. 213/2026. Curtea a analizat pe rând toate cele trei critici și le-a respins. Completul a fost format din nouă judecători, sub președinția Elenei-Simina Tănăsescu, iar decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Nu are opinie separată și nici opinie concurentă.
Efectele pe care le produce
Primul efect este cel mai simplu: nu se schimbă nimic în drept. Toate cele trei texte rămân în vigoare, în forma actuală, iar instanțele continuă să le aplice exact ca înainte de 1 septembrie 2026. Curtea a constatat că nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea propriei jurisprudențe.
Al doilea efect este cel care contează pentru practică. Deciziile Curții sunt general obligatorii, iar considerentele lor orientează instanțele. Curtea reia aici concluzia stabilită prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017: recursul din art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie juridică proprie, care nu preia niciunul dintre elementele recursului din Codul de procedură civilă sau penală. De aici trage consecința directă, la paragraful 17: art. 29 alin. (5) exclude completarea normei cu dispozițiile procedurale privind declararea și motivarea căilor de atac din procedura civilă sau penală. Cu alte cuvinte, art. 470 alin. (5) și art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu se aplică acestui recurs.
Al treilea efect privește cât trebuie motivat. Curtea repetă că respingerea cererii de sesizare poate avea loc exclusiv pentru motivele expres și limitativ enumerate în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, care sunt pur obiective și strict procedurale. Prin urmare, autorul excepției trebuie doar să demonstreze, în cererea de recurs, că excepția respinsă ca inadmisibilă îndeplinea acele condiții. Dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută ulterior, prin concluzii scrise sau prin susțineri orale.
Al patrulea efect ține de calendar. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții se publică în Monitorul Oficial, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Decizia nr. 281/2026 a fost pronunțată la 26 martie 2026, dar produce efecte de la 1 septembrie 2026. La o soluție de respingere, diferența nu schimbă situația niciunui justițiabil, fiindcă niciun text nu iese din vigoare; la o admitere, ar fi contat.
Al cincilea efect este că regula nu se oprește la procesele civile. Curtea reamintește că art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se aplică atât în materie procesual civilă, cât și în materie penală, iar calea de atac își păstrează natura specială indiferent de procedura în care intervine.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Din punctul de vedere al legii, nimic. Nicio dispoziție nu a fost declarată neconstituțională, nicio normă nu a fost suspendată, niciun termen nu s-a modificat. Ce se schimbă este doar poziția acestei decizii într-un șir care începe în 2017.
Prima verigă este Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, singura admitere din serie. Este o decizie interpretativă: Curtea a stabilit că art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 raportate la art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii de respingere pronunțate de ultima instanță din ierarhia instanțelor judecătorești. Practic, nu poți rămâne fără cale de atac doar pentru că refuzul vine de la instanța cea mai de sus. Tot acolo Curtea a preluat, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 368 din 30 mai 2007, calificarea acestui recurs drept cale de atac specială, cu o competență limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii.
Au urmat respingeri. Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 338 din 18 aprilie 2018, Decizia nr. 586 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 145 din 24 februarie 2020, și Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.063 din 24 noiembrie 2023, au fixat treptat regula despre cât trebuie motivat recursul. Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 669 din 5 iulie 2022, a respins critica adusă sintagmei „de la pronunțare” din același alineat, deci a confirmat că cele 48 de ore curg de la pronunțare, nu de la comunicarea încheierii.
Decizia nr. 281/2026 se așază la capătul acestui șir și nu adaugă o regulă nouă. Noutatea ei este că cele trei texte sunt judecate împreună, iar Curtea spune explicit ce relație există între ele: niciuna.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Regula devine previzibilă. Partea știe că motivele intră în cererea de recurs și că nu are un termen separat de motivare.
- Nivelul de motivare cerut rămâne mic, iar Curtea îl repetă: e de ajuns să arăți că excepția îndeplinea condițiile de admisibilitate.
- O cerere scurtă nu blochează apărarea, fiindcă argumentele se pot dezvolta prin concluzii scrise sau prin susțineri orale.
- Instanța superioară verifică legalitatea și temeinicia încheierii, potrivit calificării preluate de la Înalta Curte, deci nu se limitează la motivele de casare din art. 488 din Codul de procedură civilă.
- Aceeași regulă se aplică în civil și în penal, așa că nu apar soluții diferite după procedura în care s-a ridicat excepția.
Ce rămâne o problemă
- Cele 48 de ore curg de la pronunțare, deci termenul poate expira înainte ca partea să apuce să citească motivele încheierii pe care o atacă.
- Regula după care se motivează acest recurs nu se găsește în lege. Ea trăiește doar în considerentele unor decizii ale Curții, din 2017 încoace.
- Nici excluderea Codului de procedură civilă nu e scrisă undeva. Cine citește art. 487 alin. (1) găsește o trimitere la art. 470 alin. (5) care pare să i se aplice și lui.
- Între pronunțare și publicare au trecut 159 de zile, deci soluția a existat aproape jumătate de an fără să oblige pe nimeni.
- Decizia nu spune nimic despre partea care a depus motivele separat, bazându-se pe art. 470 alin. (5); răspunsul rămâne la instanța care judecă recursul.
Sfaturi utile
- Dacă instanța vă respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, notați ora pronunțării. Termenul de 48 de ore curge de la pronunțare, nu de la comunicarea încheierii, iar Curtea a confirmat regula prin Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021.
- Scrieți motivele în chiar cererea de recurs. Nu vă bazați pe art. 470 alin. (5) din Codul de procedură civilă ca să le depuneți mai târziu: Curtea spune că acel text nu completează recursul din art. 29 alin. (5).
- Nu aveți nevoie de o cerere lungă. Este de ajuns să arătați că excepția respinsă îndeplinea condițiile din art. 29 alin. (1)-(3): privește o lege sau o ordonanță în vigoare, are legătură cu soluționarea cauzei și nu vizează o dispoziție deja declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară.
- Păstrați argumentele grele pentru concluziile scrise sau pentru susținerile orale. Curtea admite explicit dezvoltarea pe larg a motivelor pe această cale.
- Rețineți ritmul procedurii: recursul se judecă de instanța imediat superioară celei care a respins cererea, în termen de 3 zile, potrivit art. 29 alin. (5).
- Verificați dacă instanța care v-a respins cererea este ultima din ierarhie. Chiar și atunci aveți recurs, potrivit Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, care este obligatorie pentru toate instanțele.
- Nu confundați acest recurs cu recursul obișnuit. Cerințele de formă și motivele de casare din Codul de procedură civilă nu i se aplică, iar instanța verifică atât legalitatea, cât și temeinicia încheierii atacate.
- Dacă procesul este penal, aplicați aceleași reguli. Curtea a spus că natura specială a acestei căi de atac nu se schimbă după procedura în care apare.
Întrebări frecvente
Ce a decis Curtea Constituțională?
Se schimbă ceva pentru mine ca parte într-un proces?
Ce este, mai exact, recursul din art. 29 alin. (5)?
Pot depune motivele mai târziu, printr-un memoriu separat?
Cât de detaliat trebuie motivat recursul?
Decizia are opinie separată sau concurentă?
De când produce efecte decizia?
De ce a durat aproape cinci ani?
Analiza redacției
Ca soluție, decizia este corectă în raport cu propria jurisprudență a Curții și nu avea cum să iasă altfel. Valoarea ei stă în altă parte: este a șasea oară în nouă ani când același alineat, trei propoziții în total, ajunge la controlul de constituționalitate. Deciziile nr. 321/2017, nr. 714/2017, nr. 586/2019, nr. 723/2021, nr. 410/2023 și acum nr. 281/2026 privesc toate art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Un text atacat de șase ori, pe capete diferite, nu este un text clar; este un text care lasă în seama jurisprudenței ceea ce ar fi trebuit să scrie el însuși.
Aritmetica termenelor spune mai mult decât considerentele. Art. 29 alin. (5) îi dă părții 48 de ore ca să declare recursul și instanței 3 zile ca să îl judece. Curtea Constituțională a avut nevoie de 1.654 de zile, adică peste patru ani și jumătate, de la încheierea de sesizare din 14 septembrie 2021 până la pronunțarea din 26 martie 2026, plus alte 159 de zile până la publicarea din 1 septembrie 2026. În total, 1.813 zile, aproape cinci ani, pentru a lămuri o procedură în care justițiabilul are două zile.
Nici întârzierea dintre pronunțare și publicare nu este un accident. Pe cele cinci decizii anterioare care privesc același alineat, intervalul a fost de 72 de zile la Decizia nr. 321/2017, 160 la Decizia nr. 714/2017, 139 la Decizia nr. 586/2019, 245 la Decizia nr. 723/2021 și 136 la Decizia nr. 410/2023, deci o medie de aproximativ 150 de zile și o variație de peste trei ori între cea mai rapidă și cea mai lentă. Cum art. 147 alin. (4) din Constituție leagă efectele de publicare, nu de pronunțare, fiecare astfel de interval este o perioadă în care soluția există, dar nu obligă pe nimeni. La o respingere costul e mic; la o admitere, aceleași cinci luni ar însemna cinci luni în care un text neconstituțional continuă să se aplice.
Cea mai serioasă problemă iese la iveală abia din combinarea celor trei texte atacate, nu din citirea fiecăruia separat. Cine deschide art. 29 alin. (5) află doar că are 48 de ore și că recursul se judecă în 3 zile; despre motivare, nimic. Dacă merge mai departe, la Codul de procedură civilă, găsește art. 487 alin. (1), care trimite expres la art. 470 alin. (5) și pare să îi dea un termen separat de motivare. Exact asta a făcut autorul excepției, și exact asta i-a adus excepția de nulitate invocată din oficiu de Înalta Curte. Regula reală, aceea că cele două texte nu completează recursul special, nu se găsește în nicio lege, ci doar în considerentele unei decizii din 2017 și în cele care au repetat-o de atunci. Un om fără avocat nu are cum să ajungă acolo în 48 de ore.
Ce ar trebui schimbat
- Motivarea recursului, scrisă în art. 29 din Legea nr. 47/1992. O singură frază care să spună că recursul se motivează prin cererea de recurs și că este suficientă arătarea condițiilor de admisibilitate ar muta în lege o regulă pe care astăzi o afli numai citind șase decizii ale Curții. Efectul practic: dispare capcana de nulitate care a generat chiar acest dosar.
- Excluderea expresă a normelor din codurile de procedură. Dacă textul ar preciza că dispozițiile privind declararea și motivarea căilor de atac din Codul de procedură civilă și din Codul de procedură penală nu se aplică acestui recurs, instanțele nu ar mai invoca din oficiu nulități întemeiate pe art. 470 alin. (5), iar partea nu ar mai fi împinsă spre ele de trimiterea din art. 487 alin. (1).
- Termenul de 48 de ore, calculat de la comunicarea încheierii motivate. Curtea a găsit constituțională varianta actuală prin Decizia nr. 723/2021, dar constituțional nu înseamnă rezonabil. Astăzi, partea atacă o încheiere ale cărei motive nu le-a citit încă. Mutat la comunicare, termenul ar produce recursuri construite pe ce scrie efectiv în încheiere, nu pe presupuneri, iar instanța superioară ar avea de citit mai puține cereri lipsite de obiect.
- Un termen legal pentru publicarea deciziilor Curții. Legea nr. 47/1992 nu prevede niciunul, iar pe deciziile privind același alineat intervalul a variat între 72 și 245 de zile. Un termen de 30 de zile de la pronunțare ar face ca momentul în care o decizie devine general obligatorie să nu mai depindă de ritmul redactării, ci de o regulă pe care oricine o poate verifica.
- Trecerea în lege a soluției din Decizia nr. 321/2017. Recursul există și împotriva încheierii pronunțate de ultima instanță din ierarhie, dar asta rezultă dintr-o decizie interpretativă de acum nouă ani, nu din art. 29 alin. (5). Scrisă în text, regula ar scuti partea de obligația de a cunoaște jurisprudența Curții ca să afle dacă mai are sau nu cale de atac.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 735 din 1 septembrie 2026 16 pagini PDF, 112 KB actul începe la pagina 4
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
D E C I Z I A Nr. 281 din 26 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 470 alin. (5) și ale art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 1 septembrie 2026
D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 281 din 26 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 470 alin. (5) și ale art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Mihaela-Carmen Munteanu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 470 alin. (5) și ale art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 2.410/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.049D/2021.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 14 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.410/1/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 470 alin. (5) și ale art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marian Turbatu într-o cauză având ca obiect recursul declarat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate formulate oral, în fața instanței sesizate, față de invocarea, din oficiu, de instanța învestită cu soluționarea cauzei, a excepției nulității recursului în raport cu data la care au fost formulate motivele de recurs, se arată că neconstituționalitatea textelor criticate privește dispozițiile referitoare la termenul de motivare a recursului declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.
6. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în instituirea regulilor de acces la o instanță, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, legiuitorul este ținut să respecte principiul egalității cetățenilor în fața legii, acesta nefiind contrar instituirii unor reguli speciale. Instanța reține că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nu instituie discriminări și nu contravin principiului egalității de tratament între subiecții de drept, stabilirea procedurii de judecată fiind în competența exclusivă a legiuitorului, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum și ale art. 470 alin. (5) și ale art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: — Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: „(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”; — Art. 470 din Codul de procedură civilă — Cererea de apel: „(5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.”; — Art. 487 din Codul de procedură civilă — Motivarea recursului: „(1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.”
11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 — Egalitatea în drepturi, ale art. 21 — Accesul liber la justiție și ale art. 24 — Dreptul la apărare.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată de către recurentul Marian Turbatu într-un dosar ce are ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, cu ocazia formulării apărărilor în dovedirea caracterului neîntemeiat al excepției nulității recursului în raport cu data la care s-au formulat motivele de recurs, excepție invocată din oficiu de către instanță, în aplicarea art. 470 alin. (5) și art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Dispozițiile legale ce fac obiectul excepției, respectiv art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, precum și art. 470 alin. (5) și art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sunt criticate, conform încheierii de sesizare, cu privire la termenul de motivare a recursului declarat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, susținându-se că acestea încalcă prevederile art. 16, art. 21 și ale art. 24 din Constituție.
13. Dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în care, la paragraful 20, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007, pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la posibilitatea legală de a fi supuse căii de atac a recursului încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, instanța supremă s-a pronunțat asupra naturii juridice a recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și a statuat că o excepție de neconstituționalitate poate fi ridicată inclusiv în faza recursului și, în lipsa unei dispoziții exprese contrare, se impune a se considera că încheierile pronunțate în această fază procesuală, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, pot fi atacate cu recurs la instanța imediat superioară, indiferent dacă aceasta are sau nu are, potrivit regulilor generale, competență în soluționarea fondului litigiului. În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii pronunțate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. S-a mai arătat că rațiunea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunțate, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție.
14. În paragraful 21 din decizia antemenționată, Curtea a reținut că, în accepțiunea instanței supreme, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile Codului de procedură civilă sau penală, după caz, și că este vorba despre o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală. De asemenea, Curtea a constatat că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și în materie penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile.
De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul Codului de procedură penală. Mai mult, Curtea a reținut că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție de procedura civilă sau penală în care intervine.
15. Această clarificare a naturii juridice a recursului reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost dezlegată prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, precitată, răspunde rigorilor prevederilor constituționale ale art. 21, asigurând accesul liber la justiție și un proces echitabil în această procedură.
16. Referitor la motivarea recursului prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea a stabilit, în jurisprudența sa, că respingerea cererii de sesizare poate avea loc exclusiv pentru motivele expres și limitativ enumerate în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Acestea sunt pur obiective, fiind strict legate de îndeplinirea unor condiții procedurale, astfel încât autorul excepției, în cererea de recurs pe care o formulează, va trebui doar să demonstreze că excepția de neconstituționalitate respinsă ca inadmisibilă îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3), iar dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale (a se vedea Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 586 din 8 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 24 februarie 2020, paragraful 15, Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022, paragraful 15, Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1063 din 24 noiembrie 2023, paragraful 23).
17. Considerentele ce se regăsesc în jurisprudența Curții, precitată, sunt în deplin acord și cu cele cuprinse în paragraful 21 din Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, în care instanța de contencios constituțional a stabilit natura juridică a recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. Rezultă, în continuarea raționamentului de mai sus, că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 exclud completarea normei privitoare la recursul pe care îl reglementează cu dispoziții procedurale ce reglementează declararea și motivarea căilor de atac ce fac parte din procedura civilă, respectiv penală, fie că sunt denumite recurs sau poartă o altă denumire.
18. Din perspectiva raportării excepției de neconstituționalitate la prevederile de referință ale art. 16 din Constituție, Curtea observă că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalității în drepturi a cetățenilor, întrucât se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare (a se vedea, pentru identitate de rațiune, Decizia nr. 193 din 6 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 26 iunie 2023, paragraful 20). Stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 672 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 22 mai 2024, paragraful 18).
19. Cu privire la dispozițiile legale criticate, Curtea nu poate reține, de asemenea, nici încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24 față de faptul că, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acest drept conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în susținerea cauzei apărările pe care le consideră necesare. Dreptul la apărare presupune, prin prisma accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, spre exemplu, participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea aplicabilă în materia supusă analizei instanței judecătorești, precum și exercitarea oricăror alte drepturi prevăzute de lege, cu respectarea procedurilor și a condițiilor stabilite de legiuitor (a se vedea, pentru identitate de rațiune, Decizia nr. 570 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 1 februarie 2024, paragraful 15).
Or, dispozițiile supuse controlului de constituționalitate nu cuprind limitări ale drepturilor părții de natură să restrângă, în mod nejustificat, dreptul la apărare.
20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la analiza textelor de lege criticate, atât soluțiile, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 2.410/1/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 470 alin. (5) și ale art. 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 26 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Mihaela-Carmen Munteanu
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.