Ai pierdut procesul cu bună-credință? Plătești oricum avocatul celuilalt, confirmă Curtea

DECIZIA nr. 111 din 5 februarie 2026 și DECIZIA nr. 382 din 28 aprilie 2026, ambele referitoare la excepții de neconstituționalitate în materie de procedură civilă

EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 27 august 2026 (Decizia nr. 111/2026) și nr. 716 din 27 august 2026 (Decizia nr. 382/2026)

DECIZIA nr. 111 din 5 februarie 2026

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 111 din 5 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și ale art. 4 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Ioana-Laura Paris — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și ale art. 4 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniela Răcănelu în Dosarul nr. 16.672/303/2020 al Tribunalului București — Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.936D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, pe fondul excepției, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, invocând în susținere Decizia nr. 312 din 9 mai 2017. Este prerogativa legiuitorului să opteze cu privire la reglementările cu titlu tranzitoriu care, în lipsa unui instrument pentru uniformizarea practicii judiciare, să contribuie la identificarea legii aplicabile proceselor și executărilor silite la un anumit moment de referință.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul 16.672/303/2020, Tribunalul București — Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și ale art. 4 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Daniela Răcănelu într-o cauză aflată în faza de recurs, ce are ca obiect soluționarea unei contestații la executare, anularea unui act și formularea unei acțiuni în constatare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate sunt neconstituționale deoarece autoarea nu are la dispoziție, în faza executării silite, instituția sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât cauza se judecă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă din 1865, iar cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție este prevăzută de reglementările noului Cod de procedură civilă. O astfel de soluție este neconstituțională, contravenind flagrant unor principii etice reglementate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

6. Tribunalul București — Secția a V-a civilă apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 3 alin. (1) și ale art. 4 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: — Art. 3 alin. (1): „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.”; — Art. 4: „Dispozițiile art. 614 din Codul de procedură civilă (care reglementează competența de principiu a executorului judecătoresc de a pune în executare orice titlu executoriu — s.n.) se aplică numai executărilor silite începute după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă.”

11. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la principiul statului de drept, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (3) interpretat, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 126 alin. (2) referitoare la competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată și art. 148 alin. (2) referitoare la prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că nemulțumirea autoarei nu este generată de o eventuală contrarietate dintre prevederile constituționale invocate și normele criticate. Nemulțumirea acesteia o reprezintă inaplicabilitatea instituției sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în baza dispozițiilor Codului de procedură civilă din 1865. Această imposibilitate de aplicare este generată de faptul că mecanismul privind asigurarea unei practici judiciare unitare a fost reglementat prin noul Cod de procedură civilă, intrat în vigoare în anul 2013, iar prevederile pentru punerea în aplicare a acestui act normativ statuează în sensul că el se aplică exclusiv cererilor și executărilor silite inițiate după intrarea sa în vigoare, la data de 15 februarie 2013. Or, obiectul cererii de sesizare a instanței supreme vizează aspecte referitoare la procedura executării silite, aceasta din urmă fiind începută înaintea datei anterior menționate.

13. De asemenea, Curtea observă că, în motivarea excepției ridicate, autoarea acesteia s-a limitat la enumerarea dispozițiilor constituționale anterior amintite, fără să arate relația de contrarietate dintre aceste texte și prevederile legale criticate, or, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. În plus, autoarea excepției a înțeles să invoce dispozițiile constituționale cuprinse în art. 20 și art. 148 alin. (2) fără a indica însă și normele pretins încălcate din pactele, tratatele sau acordurile internaționale la care România este parte.

14. Având în vedere lipsa de legătură dintre aspectele pe care autoarea își întemeiază excepția de neconstituționalitate — eventuala rămânere ca ineficientă a unei hotărâri judecătorești definitive și obligatorii în detrimentul unei părți, obligația administrației de a se conforma unei hotărâri pronunțate împotriva sa, sarcina autorităților statului de a garanta executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva statului, obligația statului de a garanta oricărei persoane dreptul la executarea, într-un termen rezonabil, a hotărârilor obligatorii și executorii pronunțate în favoarea acesteia, aspecte ce se regăsesc în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar care sunt străine de dispozițiile tranzitorii și de punere în aplicare a Codului de procedură civilă ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate — și normele ce formează obiectul excepției, precum și faptul că din textele constituționale invocate de autoare nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate datorită generalității lor, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

15. Mai mult, autoarea realizează o comparație între două regimuri juridice succesive — unul anterior și unul ulterior — raportate la normele tranzitorii, încercând să deducă din această diferență o pretinsă încălcare a dispozițiilor constituționale, însă o asemenea abordare nu poate constitui o veritabilă critică de neconstituționalitate.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și ale art. 4 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniela Răcănelu în Dosarul nr. 16.672/303/2020 al Tribunalului București — Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București — Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 5 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Laura Paris

DECIZIA nr. 382 din 28 aprilie 2026

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 382 din 28 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1), ale art. 509 alin. (1) pct. 11 și ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Mihaela-Carmen Munteanu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Liviu-Horia Mâț în Dosarul nr. 1.239/199/2021 al Tribunalului Bacău — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.643D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 3.101D/2023, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1), ale art. 509 alin. (1) pct. 11 și ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vladimir Baboi în Dosarul nr. 917/2/2023 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal se prezintă personal domnul Vladimir Baboi, autorul excepției, lipsind celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent arată că autorul excepției a depus la dosarul cauzei cereri și note scrise în susținerea acesteia, prin care arată, în esență, că se află într-o dezbatere de reglementări pe care le consideră neconstituționale, că pentru fiecare articol contestat este necesară constituirea unui dosar care să fie tratat separat, că pentru susținerea excepțiilor este necesar un interval de timp de 40-50 minute. De asemenea, a depus note scrise prin care a solicitat admiterea excepției de neconstituționalitate.

6. Președintele Curții, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate, pune în discuție, din oficiu, măsura conexării cauzelor. Partea prezentă lasă măsura conexării la aprecierea Curții. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.101D/2023 la Dosarul nr. 3.643D/2021, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care învederează aspecte de fapt ce țin de soluționarea cauzei a quo. La solicitarea președintelui de a se referi la excepția invocată, acesta arată că nu există o proporționalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului la plata cărora a fost obligat în raport cu munca avocatului și că nu a avut posibilitatea să ia cunoștință de cheltuielile solicitate de părțile adverse din cauza momentului în care acestea au fost depuse. Astfel, art. 453 din Codul de procedură civilă este o reglementare limitativă și seacă, pierzându-se din vedere dreptul la apărare al persoanei.

Totodată, autorul invocă jurisprudența Curții Constituționale, indicând Decizia nr. 760 din 22 noiembrie 2018, paragraful 18. În continuare, arată că părțile adverse din proces au plătit fiecare câte 2.500 lei pentru onorariul avocatului, pe care trebuie să îl achite el sub forma cheltuielilor de judecată, deși a fost judecat prin raportare la o lege inexistentă și fără să aibă posibilitatea să studieze aceste cheltuieli, neavând mijloace să conteste cheltuielile de judecată. Mai susține că instanțele judecătorești nu au obligația să ceară dovezi că acele cheltuieli există și nu există nicio proporționalitate a cheltuielilor în raport cu munca depusă.

8. Președintele Curții întreabă autorul dacă dorește să depună la dosar documentele pe care le prezintă în ședință și la care se referă în susținerile orale. Autorul arată că va depune ulterior documente la dosar.

9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, autorii fie invocând nemulțumiri legate de modul de interpretare și aplicare a textului de lege de către instanța de judecată, fie solicitând completarea textului de lege, atribuție care intră în competența legiuitorului, iar nu a judecătorului constituant. Cu privire la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din același cod solicită respingerea excepției ca inadmisibilă față de neindicarea, în concret, a modului în care dispozițiile constituționale au fost încălcate. Referitor la dispozițiile art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, întrucât modul de soluționare a cererii de revizuire reprezintă opțiunea legiuitorului în materia căilor extraordinare de atac.

10. Având cuvântul în replică, autorul excepției solicită admiterea acesteia, reluând, în parte, motivele expuse în scris la dosar. Se invocă obligația aplicării prevederilor art. 20 din Constituție și a aplicării nu doar a dreptului intern, ci și a celui internațional. Astfel, cu privire la dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă arată că nu se verifică proporționalitatea, exactitatea și legalitatea cheltuielilor de judecată. Cu privire la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă arată că jurisprudența Curții Constituționale statuează obligativitatea aplicării de către instanța judecătorească a deciziilor pronunțate de Curte. Astfel, faptul că instanța învestită cu soluționarea cauzei pendinte nu a avut cunoștință despre pronunțarea de către instanța constituțională a unei decizii de constatare a neconstituționalității nu îi poate fi imputat, cu atât mai mult cu cât, potrivit Codului de procedură civilă, instanța are obligația să cunoască, din oficiu, dreptul în vigoare la momentul soluționării cauzei. În acest context, nimeni nu este ținut să dovedească ceea ce instanța este obligată să cunoască din oficiu. Mai susține că, în lipsa accesului la calea extraordinară de atac a revizuirii, nu a avut o cale efectivă de atac prin care să se remedieze neaplicarea, de către instanța judecătorească, în dosarul de fond și de recurs, a Deciziei Curții Constituționale nr. 737 din 8 octombrie 2020.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin Decizia nr. 1.033 din 5 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.239/199/2021, și prin Decizia civilă nr. 2.294 din 19 octombrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 917/2/2023, Tribunalul Bacău — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă și, respectiv, ale art. 453 alin. (1), ale art. 509 alin. (1) pct. 11 și ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Liviu-Horia Mâț într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva unei sentințe prin care acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect și cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, respectiv de Vladimir Baboi într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care sintagma „partea care pierde procesul” nu include și partea al cărei comportament a determinat începerea unui proces finalizat fără să fi fost cercetat în fond, din motive neimputabile reclamantului, iar sintagma „partea care a câștigat” nu include și partea cu interese potrivnice celor ale părții al cărei comportament a determinat începerea unui proces finalizat fără a fi fost cercetat în fond, de asemenea din motive neimputabile reclamantului. Altfel spus, într-un litigiu în care acțiunea a fost respinsă pe cale de excepție ca urmare a executării obligației pretinse până la momentul pronunțării, „partea care pierde procesul” poate fi și pârâtul, iar „partea care a câștigat” poate fi și reclamantul. Textul criticat dă naștere unei discriminări între persoanele care au formulat cereri de chemare în judecată împotriva unor subiecte de drept aflate în întârziere și care, pe de o parte, (i) au achiesat în mod expres la pretențiile reclamantului înainte de primul termen de judecată și cele care, pe de altă parte, (ii) nu au recunoscut pretențiile anterior primului termen de judecată, însă au adoptat o conduită aptă să conducă la realizarea dreptului pretins prin acțiune. Reprezintă o afectare a dreptului la un proces echitabil faptul că reclamantul nu are garanția că își va recupera cheltuielile avansate pentru realizarea unui drept pe cale judiciară de la persoanele cărora le este imputabil refuzul care a determinat inițierea demersului judiciar.

13. Se mai arată, de asemenea, că art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituțional și din cauza lipsei unui prag valoric maxim al cheltuielilor reprezentând onorariul avocatului la care poate fi obligată partea care a pierdut procesul, precum și a lipsei unor criterii clare prevăzute în lege, care să oblige instanțele la realizarea unui control de legalitate și proporționalitate a acestor sume.

14. În ceea ce privește dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 și ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, criticate exclusiv în Dosarul nr. 3.101D/2023, se susține, referitor la art. 513 alin. (1) din același cod, că revizuirea este îndreptată împotriva hotărârii atacate, astfel încât părțile pârâte „nu mai fac parte din proces”. Astfel, se arată că în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, în care motivul de revizuire este reprezentat de declararea ca neconstituțională a unei prevederi care a format obiectul excepției, nu este necesară prezența părților adverse, mai mult, aceasta ar putea cauza revizuentului costuri reprezentând onorariul avocatului și care pot fi disproporționate față de complexitatea cauzei, descurajând inițierea unui asemenea demers.

15. Referitor la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, Curtea observă, astfel cum a reținut și instanța a quo, că autorul excepției nu a înțeles să invoce în mod expres neconformitatea acestor dispoziții legale cu anumite prevederi din Legea fundamentală; totuși, din analiza cererii de revizuire, rezultă că acesta a susținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție.

16. Tribunalul Bacău — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.463D/2021, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, existând jurisprudență a Curții Constituționale, de exemplu Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016.

17. Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.101D/2023, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, legiuitorul dispunând de o marjă largă de apreciere în privința modului de reglementare a căilor extraordinare de atac. Cu privire la procedura de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța arată că părțile au posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în vederea verificării realității și proporționalității cheltuielilor de judecată acordate.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19. Guvernul, în Dosarul nr. 3.643D/2021, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă fiind criticat ca urmare a interpretării sale restrictive realizate de prima instanță, iar eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui motive de neconstituționalitate și nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. C U R T E A, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22. Obiectul reunit al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 453 alin. (1), ale art. 509 alin. (1) pct. 11 și ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: — art. 453 alin. (1): „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”; — art. 509 alin. (1) pct. 11: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…)

11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.”; — art. 513 alin. (1): „(1) Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată.”

23. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma exigențelor art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și în art. 147 alin. (4) privind efectul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. Din motivarea excepției rezultă că în susținerea acesteia este invocată și încălcarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că autorii critică, în esență, faptul că reclamantul care a obținut executarea obligației prin conduita pârâtului ulterioară învestirii instanței nu își poate recupera cheltuielile de judecată, întrucât acțiunea este respinsă ca rămasă fără obiect, neavând, în mod formal, calitatea de parte câștigătoare a procesului, precum și că nu există un prag valoric maxim al cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului și nici criterii clare care să oblige instanța la realizarea unui control de legalitate și proporționalitate a acestor cheltuieli.

25. Curtea observă că dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă au mai format obiectul controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august 2016, paragraful 22, respingând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că obligativitatea plății cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru și onorariile avocaților, de către partea ale cărei pretenții nu au fost admise de instanța de judecată are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia. De asemenea, în paragraful 24, Curtea a reținut că art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă determină debitorul obligației de plată a cheltuielilor de judecată (partea care pierde procesul) și creditorul obligației având ca obiect cheltuielile de judecată (partea care câștigă), înlocuind formularea codului anterior din 1865 de „parte căzută în pretenții”. Această diferență terminologică nu schimbă însă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală și despăgubirea integrală a părții câștigătoare. Buna-credință a părții care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obținut câștig de cauză, dreptul ei fiind recunoscut prin hotărâre, și partea care acceptă judecata și pierde procesul, riscul acestei situații trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credință, a obligat partea potrivnică câștigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Așa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia desfășurării procesului.

26. Prin Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, precitată, paragraful 23, Curtea, analizând constituționalitatea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează să fie suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

27. Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, soluția de netemeinicie și considerentele Deciziei nr. 463 din 28 iunie 2016, indicate mai sus, își mențin valabilitatea și în cauza de față.

28. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă determinată de pretinsa lipsă a unor criterii clare care să oblige instanța la realizarea unui control de legalitate și proporționalitate a acestor cheltuieli, Curtea observă că se invocă o lipsă de reglementare. Or, indicarea tipului de cheltuieli care pot fi solicitate prin cheltuielile de judecată, dovada realizării acestora și criteriile de reducere a cheltuielilor reprezentând onorariul avocatului se fac prin art. 415 și 452 din Codul de procedură civilă, iar nu prin textul care formează obiectul excepției, motiv pentru care această critică nu poate fi analizată în cadrul prezentei excepții de neconstituționalitate. Cu privire la inexistența unui prag maxim al cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului, având în vedere că textul criticat reprezintă normă de procedură, iar mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, iar legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituție, poate stabili prin lege procedura de judecată, rezultă că opțiunea inexistenței acestei limitări aparține legiuitorului.

29. Totodată, Curtea observă că stabilirea, în concret, a incidenței dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă reprezintă o problemă de interpretare și de aplicare a normelor de lege la cazul concret dedus judecății instanței care a sesizat Curtea Constituțională, ce revine instanței judecătorești. Or, aceste competențe excedează atribuțiilor Curții stabilite de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În acest sens, având în vedere criticile cuprinse în excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 11 noiembrie 2022, privind admiterea recursului în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 454 din Codul de procedură civilă, a stabilit că pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situația în care obiectul acțiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunța doar pe baza recunoașterii pârâtului.

În considerentele deciziei, la paragraful 61, Înalta Curte reține că „ori de câte ori recunoașterea pârâtului, prin modalitatea sau momentul realizării sale, nu poate servi ab initio scopurilor urmărite de legiuitor prin instituirea excepției (de la obligația plății cheltuielilor de judecată, n.n.), acesta nu poate beneficia de aplicarea dispoziției exoneratoare”.

30. În continuare, în ceea ce privește dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, criticate exclusiv în Dosarul nr. 3.101D/2023, Curtea observă, din analiza actelor dosarului, că autorul excepției a raportat critica de neconstituționalitate la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dispozițiilor legale cu Legea fundamentală.

Autorul critică, în realitate, neaplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 737 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1189 din 7 decembrie 2020, prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, în litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire a solicitat-o în dosarul a quo. În respectiva cauză autorul nu a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, iar decizia antereferită a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, anterior momentului pronunțării hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o.

31. Prin urmare, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă nu este motivată, iar nemulțumirea autorului excepției vizează modul de aplicare a legii de către instanța judecătorească. Or, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 145 din 19 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 24 septembrie 2024, paragraful 22).

32. În continuare, referitor la art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, criticate exclusiv în Dosarul nr. 3.101D/2023, Curtea observă că motivarea excepției constă în critica dispozițiilor privitoare la soluționarea cererii de revizuire potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată, sub aspectul citării intimaților, susținându-se că aceștia nu mai au calitatea de părți în proces, în considerarea faptului că motivul de revizuire îl constituie constatarea neconstituționalității unei prevederi determinante pentru pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

33. Or, din perspectiva criticilor formulate, susținerile autorului privesc o ipoteză normativă pe care textul legal criticat nu o conține. În acest context, Curtea reține că declararea ca neconstituțională a normei criticate, așa cum solicită autorul excepției, ar avea ca efect completarea textului criticat cu o ipoteză normativă nouă, neavută în vedere de legiuitor. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, astfel că excepția ridicată în prezenta cauză urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liviu-Horia Mâț în Dosarul nr. 1.239/199/2021 al Tribunalului Bacău — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și de Vladimir Baboi în Dosarul nr. 917/2/2023 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 și ale art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vladimir Baboi în același dosar al aceleiași instanțe. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bacău — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 aprilie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Mihaela-Carmen Munteanu