Eolienele din Marea Neagră: statul estimează 14.000 de locuri de muncă și pornește de la zero cursuri

România nu are încă nicio turbină eoliană în Marea Neagră, dar are, de la sfârșitul lui iulie, un plan pe hârtie pentru oamenii care ar trebui să le construiască și să le întrețină. Ministerul Energiei și Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale au aprobat, prin ordin comun, Planul de măsuri privind realizarea unor programe de formare profesională pentru dezvoltarea forței de muncă locale necesare lanțului de aprovizionare și construirii centralelor eoliene offshore. Documentul vine în același an în care statul a rescris și regulile prin care angajatorii pot aduce lucrători străini pe meseriile deficitare, ceea ce face ca întrebarea „de unde vin oamenii” să fie, pentru acest sector, una foarte concretă.

Planul este obligația pe care articolul 49 din Legea nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore o pusese în sarcina Ministerului Energiei, complementară cu planul separat privind infrastructura porturilor pentru eolianul offshore, aprobat prin art. 47 din aceeași lege. Nu alocă bani și nu deschide cursuri. Face inventarul: de ce meserii va fi nevoie, câți oameni, când, cine răspunde și din ce fonduri s-ar putea plăti.

Citește și: Statul vrea piese românești în parcurile eoliene din Marea Neagră, dar nu știe încă ce fabrici are

Efectele pe care le produce

Cifra care structurează tot documentul este estimarea de forță de muncă. Planul o construiește pe trei orizonturi de timp, corelate cu etapele de dezvoltare a sectorului. Pe termen scurt, 2025-2027, cererea se concentrează pe studii de teren, proiectare, inginerie și logistică portuară: circa 1.000 de muncitori calificați, 500 de tehnicieni și 300 de ingineri, în total aproximativ 1.800 de oameni. Pe termen mediu, 2027-2032, odată cu demararea construcției și a instalării, cifrele urcă la circa 3.000 de muncitori, 1.500 de tehnicieni și 700 de ingineri, adică aproximativ 5.200. Pe termen lung, 2032-2050, când accentul trece pe operare și mentenanță, planul estimează circa 4.000 de muncitori, 2.000 de tehnicieni și 1.000 de ingineri, aproximativ 7.000 de oameni. Cumulat, până în 2035, totalul estimat este de circa 14.000 de locuri de muncă.

Documentul precizează că aceste valori au fost stabilite „într-o manieră conservatoare” față de estimările mai ample din surse de specialitate, se referă la ocuparea netă cumulată și au caracter orientativ. Nu includ un model de rotație a forței de muncă și nici ipoteze privind importul de personal din alte sectoare sau din afara României. Sursa citată este raportul Băncii Mondiale „Offshore Wind Roadmap for Romania” din 2024, care vorbea de 10.000-15.000 de locuri de muncă directe și indirecte până în 2035.

A doua cifră importantă este ținta de certificare: minimum 500 de persoane certificate prin programe conforme GWO până în 2030. GWO, Global Wind Organisation, este organizația nonprofit fondată de producători și operatori de turbine, printre care Vestas, Siemens Gamesa și Ørsted, care stabilește standardele internaționale de siguranță și competență în industria eoliană. Certificările GWO tipice acoperă siguranța la locul de muncă, primul ajutor și resuscitarea, lucrul la înălțime sau la adâncime, prevenirea riscurilor electrice și manipularea echipamentelor specifice, iar valabilitatea lor este de 24 de luni. Ținta de 500 de persoane corespunde, potrivit planului, unei capacități instalate estimate de aproximativ 1 până la 1,5 gigawați până în 2030, cu perspectiva a circa 3 gigawați până în 2035.

Geografic, planul concentrează efortul în Dobrogea. Constanța și Mangalia sunt tratate ca huburi prioritare de instruire, „datorită infrastructurii existente și proximității față de zonele cu potențial de dezvoltare a parcurilor eoliene offshore”, cu posibilitatea extinderii ulterioare către Eforie, Tulcea, Galați, Brăila și Giurgiu. Este prevăzută și pregătirea practică prin acorduri de cooperare cu Bulgaria, la Varna, Balcic, Burgas, Ruse și Sozopol.

Instituțional, ordinul împarte răspunderile. Ministerul Energiei coordonează, mobilizează finanțarea și monitorizează progresul. Ministerul Muncii răspunde de autorizarea programelor de formare care nu sunt certificate GWO și de integrarea forței de muncă. Ministerul Educației și Cercetării coordonează adaptarea curriculei și colaborarea cu universitățile și liceele tehnologice. Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, ACROO, validează standardele de formare și certificare pentru ocupațiile offshore și auditează conformitatea cu cerințele de sănătate, securitate și mediu. Planul insistă că această structură „nu este una pur consultativă”, ci are autoritatea de a adopta decizii obligatorii privind formarea, certificarea și alocarea resurselor.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Până acum nu exista niciun document care să lege dezvoltarea parcurilor eoliene offshore de pregătirea oamenilor care să lucreze în ele. Legea nr. 121/2024 stabilise cadrul pentru concesionarea perimetrelor și pentru exploatare, iar articolul 49 ceruse un plan de măsuri pentru forța de muncă. Ordinul din 31 iulie 2026 este îndeplinirea acelei obligații, cu doi ani întârziere față de adoptarea legii.

Recunoașterea cea mai directă din document este că punctul de plecare e aproape de zero: „în prezent nu există în România programe dedicate exclusiv sectorului eolian offshore”. Există, în schimb, o bază pe care planul mizează: centre de dezvoltare a resurselor umane în eolianul onshore, Universitatea Maritimă din Constanța, Universitatea „Ovidius”, licee tehnologice cu profil energetic, mecanic, marin sau de construcții, plus capacități industriale în construcții metalice, sector naval și activități portuare la Constanța și Mangalia.

Lista ocupațiilor-cheie, cuprinsă în prima anexă a planului, arată cât de specializat este domeniul. Printre cele 18 poziții enumerate se află tehnician turbine eoliene offshore cu certificare GWO, inginer electromecanic pentru mediu marin, operator macarale offshore, scafandru industrial, sudor de structuri metalice maritime inclusiv sudură subacvatică, tehnician cabluri submarine, inginer geotehnician marin, tehnician cabluri de înaltă tensiune, inginer de punere în funcțiune HVDC și HVAC, inginer SCADA și specialist în securitate cibernetică, operator de drone pentru inspecții tehnice la structuri offshore și instructor GWO. Lista e declarată deschisă și va fi actualizată în funcție de consultările cu industria.

Actualizările de acest fel trec mai întâi prin Clasificarea ocupațiilor din România, unde au fost adăugate două ocupații noi și a fost redenumit interpretul în limba semnelor.

Modelul de finanțare marchează, de asemenea, o schimbare de ton. Planul spune explicit că „alocările din bugetul de stat vor fi complementare și limitate, cu prioritate pentru cofinanțare și sprijin logistic, nu ca sursă principală de finanțare”. Sursele prioritare sunt fondurile europene, în special Fondul social european Plus, plus Horizon Europe, Erasmus+, InvestEU, finanțări de la Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții și BERD, și contribuțiile private ale investitorilor. Aplicațiile urmează să fie depuse prin consorții public-private formate din ministere, universități și investitori. Este o abordare diferită de cea din alte programe energetice recente, precum modificarea legii energiei pentru prosumatori, care operau direct cu mecanisme naționale.

Nou este și accentul pe incluziune, cu prevederi dedicate femeilor și tinerilor care nu sunt nici în educație, nici în formare, nici pe piața muncii, categoria NEETs: programe de mentorat, burse dedicate, campanii de informare în comunitățile costiere și „cote minime de participare” în programele-pilot.

Calendarul asumat este multianual. Până în 2026 ar trebui finalizate analiza națională a nevoilor de competențe și contractul-cadru pentru parteneriate public-private. În 2026-2027 ar trebui lansate programele-pilot și obținute primele certificări GWO la nivel național. Până în 2028-2030 urmează extinderea programelor, semnarea acordurilor PPP, publicarea unei hărți interactive a furnizorilor de formare și dotarea huburilor de la Constanța și Mangalia. Din 2032 încolo, consolidarea rețelei de centre, crearea unei Rețele naționale de competențe offshore până în 2035 și sondaje periodice privind inserția absolvenților, o dată la doi ani. Planul precizează că acest calendar este orientativ și va fi corelat cu evoluția procesului de concesionare a perimetrelor offshore.

Cadrul general al formării profesionale în domeniile tehnice s-a schimbat și el. Pe 12 august 2026, prescripția PT CR 5-2025 a reașezat condițiile de atestare a formatorilor, ca parte din pachetul de șase ordine privind prescripțiile tehnice ISCIR.

Avantaje și dezavantaje

Sfaturi utile

Întrebări frecvente