Decizia CCR nr. 213/2026: cine judecă cererea de recuzare

Pe scurt

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, critica adusă regulii după care cererea de recuzare a unui judecător se judecă de un alt complet al aceleiași instanțe, nu de o instanță superioară și nici de una din alt oraș.
Unul dintre textele atacate, art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, este abrogat din 16 decembrie 2022, însă regula lui a trecut aproape cuvânt cu cuvânt în art. 152 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2022, deci decizia se citește și pentru dreptul de azi.
În practică nu se schimbă nimic: cererea ajunge tot la completul cu numărul imediat următor care judecă în aceeași materie, iar la instanța superioară urcă doar atunci când la instanța sesizată nu se mai poate alcătui un complet.

Act: Decizia Curții Constituționale nr. 213 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
Publicat: M. Of. nr. 738 din 2 septembrie 2026
Intră în vigoare: 2 septembrie 2026, data publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție

Cererea prin care o parte cere înlăturarea judecătorului din propriul dosar rămâne judecată de colegii lui de la aceeași instanță, iar Curtea Constituțională a spus pe 5 martie 2026 că regula este constituțională. Decizia nr. 213 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 738 din 2 septembrie 2026 și închide trei dosare pornite în 2021 de o persoană fizică, de municipiul Pitești și de o organizație județeană a unui partid, toate cu aceeași nemulțumire: cine cere recuzarea unui judecător ajunge să fie ascultat tot de judecătorii din aceeași clădire. Este a doua decizie a Curții publicată în aceste zile care privește un incident ivit în timpul procesului, după cea despre termenul de 48 de ore pentru atacarea refuzului de a sesiza Curtea Constituțională.

Trei cuvinte trebuie lămurite înainte de orice. Incompatibilitatea este situația în care legea spune că un judecător nu poate judeca un anumit dosar, de exemplu pentru că s-a mai pronunțat în cauză sau are o legătură cu una dintre părți. Abținerea este cererea prin care judecătorul însuși anunță că se află într-o astfel de situație și se retrage. Recuzarea este cererea prin care o parte din proces cere retragerea judecătorului, atunci când acesta nu s-a retras singur. Cine judecă această cerere contează, pentru că de răspuns depinde dacă dosarul rămâne sau nu la judecătorul contestat.

Răspunsul îl dă art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține.” Deci nu instanța de deasupra, ci un alt complet al aceleiași instanțe, din care judecătorul vizat este scos. Care anume este acel complet nu scrie în cod, ci în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, un act aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii. La data la care s-au ridicat excepțiile era în vigoare regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1.375/2015, al cărui art. 110 alin. (1) trimitea cererea la completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie.

Aici s-a ridicat prima critică. Autorii excepției au susținut că, dacă cererea merge automat la completul următor, nu mai există nicio repartizare aleatorie, ci un complet dinainte cunoscut, ales printr-un act administrativ, nu printr-o lege votată în Parlament. A doua critică a vizat art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, textul care dădea regulamentului dreptul de a stabili „modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată”. În opinia autorilor, procedura de judecată se stabilește numai prin lege, iar Parlamentul nu o poate lăsa în seama Consiliului Superior al Magistraturii.

Cele trei dosare au ajuns la Curte pe rând, prin încheieri date la 28 mai 2021 de Curtea de Apel Timișoara, la 22 iunie 2021 de Curtea de Apel Pitești și la 15 septembrie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, și au fost conexate. Atât procurorul, cât și Guvernul au cerut respingerea excepției ca inadmisibilă, pe motiv că nu se invocă o contradicție cu Constituția, ci un mod greșit de aplicare a legii. Curtea nu a mers pe acest drum. A analizat criticile pe fond și le-a respins ca neîntemeiate, într-un complet de șapte judecători din cei nouă ai Curții, cu unanimitate de voturi.

Efectele pe care le produce

Decizia este definitivă și general obligatorie de la 2 septembrie 2026, data publicării în Monitorul Oficial. Fiind o respingere, ea nu scoate din vigoare niciun text și nu redeschide niciun dosar. Cine a pierdut o cerere de recuzare pe temeiul art. 50 alin. (1) nu capătă din această decizie un motiv nou de revizuire, iar cine are un proces în curs va vedea cererea judecată exact ca înainte.

Efectul real este altul, și ține de argumentele care se mai pot folosi de acum înainte. Un justițiabil nu mai poate cere unei instanțe să înlăture regula pe motiv că judecarea cererii de colegii judecătorului vizat ar încălca dreptul la un proces echitabil. Curtea a spus limpede că relațiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiași instanțe, sau chiar ai aceleiași secții, nu justifică prin ele însele suspiciunea de părtinire, și a trimis la Decizia nr. 464 din 28 octombrie 2004, unde reținuse că sistemul colegial ține de organizarea judecătorească, nu de imparțialitate.

Rămâne în picioare și mecanismul de control. Curtea a reamintit că încheierea prin care cererea de recuzare a fost respinsă poate fi atacată odată cu fondul, iar instanța superioară reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță dacă găsește că recuzarea a fost respinsă pe nedrept. Protecția nu vine, așadar, din schimbarea completului care judecă incidentul, ci din posibilitatea de a relua judecata mai târziu. Codul de procedură civilă a ajuns la CCR și pentru felul în care motivarea hotărârii trebuie să răspundă la susținerile pe care le aduc părțile în proces, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b).

În fine, decizia confirmă că regulamentul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili modul de repartizare a cauzelor pe complete. Argumentul separării puterilor, invocat prin art. 61 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Constituție, a fost respins pe temeiul jurisprudenței anterioare, respectiv Decizia nr. 169 din 8 aprilie 2025.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

În drept, nimic. Ambele texte criticate rămân în picioare, iar practica instanțelor nu are motiv să se modifice. Se schimbă însă contextul în care decizia trebuie citită, pentru că între ziua în care dosarele au ajuns la Curte și ziua publicării s-au schimbat două acte normative.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogată de Legea nr. 304/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.104 din 16 noiembrie 2022 și intrată în vigoare la 30 de zile de la publicare, adică la 16 decembrie 2022. Curtea a analizat totuși textul abrogat, aplicând regula fixată prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011: se pot controla și normele ieșite din vigoare, atât timp cât ele continuă să producă efecte în procesul în care a fost ridicată excepția. Este exact situația de aici, unde litigiile au început în 2017, 2019 și 2020.

Important pentru cititorul de azi este că regula atacată nu a dispărut odată cu legea. Art. 152 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2022 spune că prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilesc „modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe completuri de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității”. Față de art. 139 alin. (1) lit. b) din legea veche, singura deosebire este forma de plural, „completuri” în loc de „complete”. Ceea ce Curtea a găsit constituțional în textul abrogat se regăsește deci, cu același înțeles, în textul aflat în vigoare.

La fel s-a întâmplat și cu regulamentul. Hotărârea Plenului CSM nr. 1.375/2015 a fost abrogată prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243 din 22 decembrie 2022, care a aprobat regulamentul aflat astăzi în vigoare. Art. 109 alin. (1) din noul regulament păstrează soluția din vechiul art. 110 alin. (1): când sunt vizați toți membrii completului, incidentul se soluționează de completul cu numărul imediat următor care judecă în aceeași materie, iar dacă nu mai există decât un singur complet în acea materie, el își judecă propriul incident.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

Închide o discuție purtată de ani buni. Cine invocă de acum înainte că art. 50 alin. (1) încalcă dreptul la un proces echitabil primește un răspuns deja dat, iar dosarul nu mai stă în așteptarea Curții Constituționale.
Confirmă că judecătorul vizat nu poate face parte din completul care judecă cererea, ceea ce rămâne garanția minimă și verificabilă în orice dosar.
Menține procedura rapidă. Regulamentul cere ca incidentele să fie rezolvate, de regulă, chiar în ziua în care au fost invocate, iar mutarea cererii la o instanță superioară sau în alt oraș ar fi însemnat termene noi și dosare oprite luni de zile.
Lămurește că un regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili modul de repartizare pe complete, fără ca prin asta Parlamentul să își fi cedat atribuția de a face legea.

Ce rămâne o problemă

Cine îți judecă cererea de recuzare nu scrie în lege, ci într-un regulament. Justițiabilul trebuie să caute în două acte diferite ca să afle un lucru elementar despre propriul proces.
Curtea nu răspunde direct la observația că un complet dinainte cunoscut, cel cu numărul imediat următor, nu este un complet ales aleatoriu. Se mărginește să spună că norma nu se citește izolat, ci împreună cu regulamentul.
Decizia lasă neatinsă situația în care judecătorul recuzat participă chiar el la respingerea cererii. Art. 50 alin. (1) trimite expres la art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă, unde inadmisibilitatea cererii se constată de completul în fața căruia a fost formulată, cu participarea judecătorului recuzat.
Răspunsul a venit după 1.742 de zile de la prima sesizare, pentru un incident pe care aceeași ordine juridică îl vrea rezolvat în aceeași zi.
Publicarea deciziei arată o dată de abrogare greșită pentru Legea nr. 304/2004, detaliu explicat mai jos.

Sfaturi utile

Verificați motivul înainte de a formula cererea. Recuzarea se poate cere numai pentru cazurile de incompatibilitate din art. 41 și art. 42 din Codul de procedură civilă. O cerere întemeiată pe altceva, de exemplu pe nemulțumirea față de o soluție dată în dosar, este inadmisibilă potrivit art. 47 alin. (2).
Nu repetați aceeași cerere. Art. 47 alin. (3) declară inadmisibilă cererea făcută împotriva aceluiași judecător pentru un motiv de incompatibilitate care a fost deja respins.
Rețineți cine decide asupra formei. Dacă cererea nu respectă condițiile art. 47, inadmisibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia a fost formulată, cu judecătorul recuzat în compunere. Abia cererea care trece de acest filtru ajunge la alt complet.
Cererea se poate face verbal în ședință sau în scris, pentru fiecare judecător în parte, arătând cazul de incompatibilitate și dovezile pe care le aveți.
Dacă cererea este respinsă, nu ați pierdut definitiv. Încheierea de respingere se atacă odată cu fondul, iar instanța superioară reface actele și dovezile de la prima instanță atunci când constată că recuzarea a fost respinsă pe nedrept.
Nu cereți mutarea cererii la instanța superioară. Art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică numai când, din cauza abținerii sau recuzării, nu se mai poate alcătui un complet la instanța sesizată, de regulă la instanțele cu prea puțini judecători.
Dacă nu vă puteți prezenta, cereți în scris judecarea în lipsă. Una dintre părțile din aceste dosare a procedat așa, iar cauza a fost soluționată fără prezența ei.

Întrebări frecvente

Ce a decis până la urmă Curtea Constituțională?

A respins excepția ca neîntemeiată și a constatat că art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Nu este o decizie de admitere, deci niciun text nu iese din vigoare.

Cine judecă în continuare cererea mea de recuzare?

Un alt complet al aceleiași instanțe, din care judecătorul recuzat nu poate face parte. Potrivit art. 109 alin. (1) din regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, când sunt vizați toți membrii completului, cererea merge la completul cu numărul imediat următor care judecă în aceeași materie.

Cererea poate ajunge vreodată la o instanță superioară?

Da, dar numai în cazul din art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă, adică atunci când, din cauza abținerii sau recuzării, nu se mai poate alcătui un complet la instanța respectivă. Este o excepție de strictă interpretare, nu o opțiune a părții.

Care e diferența dintre abținere, recuzare și incompatibilitate?

Incompatibilitatea este situația prevăzută de lege în care un judecător nu poate judeca un dosar. Abținerea este retragerea pe care judecătorul o cere el însuși când se află într-o astfel de situație. Recuzarea este cererea părții, formulată atunci când judecătorul nu s-a retras singur.

Decizia îmi redeschide dosarul în care recuzarea mi-a fost respinsă?

Nu. Deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, iar aceasta este oricum o decizie de respingere, deci nu schimbă nimic în dreptul aplicabil.

De ce a analizat Curtea un text dintr-o lege abrogată?

Pentru că, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, pot fi controlate și normele ieșite din vigoare, dacă ele continuă să producă efecte în procesul în care s-a ridicat excepția. Litigiile de aici au început în 2017, 2019 și 2020, când Legea nr. 304/2004 era în vigoare.

Regula din legea abrogată mai există astăzi?

Da. Art. 152 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2022 reia aproape identic textul din art. 139 alin. (1) lit. b) al legii vechi, singura deosebire fiind pluralul „completuri” în loc de „complete”.

De ce nu se face repartizarea cererii de recuzare prin sistem informatic, aleatoriu?

Curtea nu a impus o astfel de soluție. A reținut că norma din cod nu se citește izolat, ci împreună cu regulamentul, iar Curtea de Apel Pitești a apreciat că trimiterea la completul cu numărul imediat următor este ea însăși o formă de repartizare aleatorie, pentru că numerotarea completelor nu a fost făcută pentru dosarul respectiv.

Cât a durat procedura la Curtea Constituțională?

Prima sesizare a fost trimisă la 28 mai 2021, decizia a fost pronunțată la 5 martie 2026, iar publicarea a avut loc la 2 septembrie 2026. Sunt 1.742 de zile de la prima sesizare până la pronunțare și încă 181 de zile până la publicare.

Ce se întâmplă dacă judecătorul recuzat participă totuși la o decizie asupra cererii mele?

Este posibil legal doar într-un singur caz: art. 47 alin. (4) din Codul de procedură civilă, la care art. 50 alin. (1) trimite expres, prevede că inadmisibilitatea cererii care nu respectă condițiile de formă se constată de completul în fața căruia a fost formulată, cu participarea judecătorului recuzat. În rest, participarea lui este exclusă.

Erori și neconcordanțe în textul publicat

Paragraful 24, data la care a fost abrogată Legea nr. 304/2004. Decizia spune că legea „a fost abrogată la data de 16 martie 2023 de art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022”. Art. 168 alin. (5) nu conține însă nicio dată calendaristică: el prevede că Legea nr. 304/2004 se abrogă „la data intrării în vigoare a prezentei legi”, cu excepția art. 66¹, care se abrogă la 90 de zile de la acea dată. Iar intrarea în vigoare este fixată de art. 168 alin. (1) la 30 de zile de la publicare, deci la 16 decembrie 2022, legea fiind publicată la 16 noiembrie 2022. Data de 16 martie 2023 este exact 16 decembrie 2022 plus 90 de zile, adică termenul aplicabil unui singur articol, transpus din greșeală asupra întregii legi. Consecința: din textul deciziei rezultă că Legea nr. 304/2004 ar mai fi fost în vigoare între 16 decembrie 2022 și 16 martie 2023, ceea ce nu este cazul, iar decizia este general obligatorie și va fi citată ca atare.

Analiza redacției

Soluția Curții nu surprinde, pentru că repetă ce spusese deja prin Decizia nr. 532 din 24 octombrie 2023 și prin Decizia nr. 169 din 8 aprilie 2025. Merită observat însă că ambele au fost pronunțate după ce cele trei dosare ajunseseră la Curte, în 2021. Autorii excepției au primit, așadar, drept răspuns o jurisprudență care nu exista în ziua în care au formulat criticile, iar decizia nu explică de ce criticile lor nu aduceau elemente noi, ci doar constată că nu aduc.

Cea mai concretă observație este de ordin aritmetic. Regulamentul de ordine interioară cere, la art. 109 alin. (7), ca incidentele procedurale să fie soluționate „de regulă, în ziua în care au fost invocate”, iar Curtea își argumentează soluția tocmai prin nevoia de a nu tergiversa judecata. Verificarea constituționalității acestei proceduri rapide a durat 1.742 de zile de la prima sesizare, din 28 mai 2021, până la pronunțarea din 5 martie 2026, la care se adaugă alte 181 de zile până la publicarea din 2 septembrie 2026. Aproape cinci ani pentru a confirma o regulă care cere părții să fie lămurită într-o singură zi.

Al doilea lucru pe care textul nu îl spune iese din alăturarea a două dispoziții. Art. 50 alin. (1), citat integral în paragraful 23 al deciziei, se încheie cu fraza „Dispozițiile art. 47 alin. (4) rămân aplicabile”. Acel art. 47 alin. (4) permite ca inadmisibilitatea cererii de recuzare să fie constatată chiar de completul în fața căruia a fost formulată, cu participarea judecătorului recuzat. Curtea reproduce fraza și nu se mai întoarce la ea niciun paragraf, deși ea privește exact ipoteza cea mai dură din perspectiva criticii aduse. Or, în cel de al treilea dosar, cererea fusese respinsă ca tardivă, adică pe un motiv de formă, categoria în care art. 47 alin. (4) este cel mai probabil incident.

În sfârșit, atât procurorul, cât și Guvernul au cerut respingerea ca inadmisibilă, susținând că se critică modul de aplicare a legii, nu conținutul ei. Curtea a trecut peste această apărare fără o singură frază, judecând direct pe fond. Rezultatul este același pentru autori, dar granița dintre ce poate și ce nu poate cenzura instanța constituțională rămâne, încă o dată, netrasată.

Compunerea completului care judecă recuzarea ține tot de motorul intern al instanței, motor pe care Hotărârea CSM 1.223/2026 îl schimbă acum la repartizarea aleatorie a dosarelor.

Ce ar trebui schimbat

Regula completului care judecă recuzarea trebuie mutată în Codul de procedură civilă. Dacă art. 50 ar spune el însuși care este completul competent, în loc să lase asta unui regulament, întreaga critică din aceste trei dosare ar fi rămas fără obiect, iar partea ar afla dintr-un singur text cine îi judecă cererea.
Deciziile pe texte abrogate ar trebui să arate corespondentul în vigoare. O singură frază care să spună că art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 se regăsește în art. 152 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2022 ar scuti orice cititor de o oră de căutări și ar arăta pe loc dacă decizia mai contează pentru dreptul de azi.
Un termen maxim între pronunțare și publicare. Cele 181 de zile scurse aici sunt zile în care decizia există, dar nu produce efecte, pentru că obligativitatea începe abia de la publicare. Un termen de 30 sau 60 de zile ar închide fereastra.
Încheierea prin care se soluționează recuzarea ar trebui să arate temeiul repartizării. Menționarea numărului completului care a judecat cererea și a regulii pe baza căreia i-a revenit ar face verificabil, în fiecare dosar, tocmai ceea ce Curtea a considerat suficient de clar în abstract.
Excepțiile de inadmisibilitate ridicate de procuror sau de Guvern merită un răspuns explicit. Când două autorități cer respingerea pe acest temei, iar Curtea judecă totuși pe fond, motivarea ar trebui să spună de ce, fie și în două rânduri.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 738 din 2 septembrie 2026 48 de pagini PDF, 4,6 MB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficial Descarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

DECIZIA nr. 213 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în: M. Of. nr. 738 din 2 septembrie 2026

D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 213 din 5 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Ioana-Laura Paris — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Carmen Grațiana Zorzon în Dosarul nr. 2.527/325/2017/a14 al Curții de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.981D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.286D/2021, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de municipiul Pitești, prin primar, în Dosarul nr. 1.194/109/2019 al Curții de Apel Pitești — Secția I civilă, și în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1), sintagma „alt complet”, din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Organizația Județeană Sălaj, în Dosarul nr. 955/84/2020*/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent învederează că la Dosarul nr. 2.286D/2021 a fost depusă de către autorul excepției o cerere de judecare în lipsă a cauzei.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.286D/2021 și nr. 3.206D/2021 la Dosarul nr. 1.981D/2021, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Criticile vizează modalitatea de aplicare a textelor referitoare la cererea de recuzare, solicitându-se Curții o interpretare a acestora, dar și o posibilă reglementare care să satisfacă exigențele autorilor, or, o astfel de solicitare excedă competențelor Curții Constituționale.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 28 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.527/325/2017/a14, Curtea de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Carmen Grațiana Zorzon într-un recurs formulat împotriva unei încheieri de respingere a unei cereri de recuzare (Dosarul Curții Constituționale nr. 1.981D/2021).

9. Prin Încheierea din 22 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.194/109/2019, Curtea de Apel Pitești — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de municipiul Pitești, prin primar, în cadrul apelului declarat ca urmare a respingerii cererii de recuzare formulate împotriva magistratului fondului cauzei, într-un litigiu având ca obiect pretenții (Dosarul Curții Constituționale nr. 2.286D/2021).

10. Prin Încheierea din 15 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 955/84/2020*/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1), sintagma „alt complet”, din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepția a fost invocată de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Organizația Județeană Sălaj, în cadrul recursului formulat împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de recuzare formulată împotriva magistraților fondului cauzei, într-un litigiu având ca obiect anularea hotărârii unui birou electoral de circumscripție județeană (Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021).

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă, autorii excepției învederează, în esență, că ei ocupă o poziție inegală în raport cu judecătorii față de care a fost formulată cererea de recuzare, deoarece aceștia sunt colegi în cadrul aceleiași secții, respectiv instanțe, cu judecătorii cărora li se repartizează spre soluționare cererea de recuzare. Pentru a fi evitată încălcarea prevederilor constituționale, completul care judecă o cerere de recuzare ar trebui să fie de la o instanță superioară sau de la o instanță de același nivel, însă din altă localitate.

12. De asemenea, autorii apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale în măsura în care soluționarea cererii de recuzare este efectuată de către un complet de judecată căruia să-i fie repartizată în mod aleatoriu cererea respectivă, or, în realitate, cererea de recuzare va fi soluționată mereu de un complet prestabilit, respectiv completul imediat următor, care judecă în aceeași materie, potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, caz în care principiul repartizării aleatorii a cauzelor este înlăturat definitiv, iar principiul legalității este încălcat. Așadar, sintagma „alt complet” din cuprinsul dispoziției legale criticate este neconstituțională în măsura în care, pe de o parte, nu se înțelege că repartizarea cererii de abținere sau recuzare a unui complet de judecată trebuie să se facă unui alt complet ales aleatoriu, iar, pe de altă parte, alegerea completului cu numărul imediat următor se face în baza unui act administrativ, și nu a unei legi, înțeleasă ca ordonanță emisă de Guvern sau lege adoptată de Parlament.

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, autorii excepției învederează, în esență, că Parlamentul nu îi poate delega Consiliului Superior al Magistraturii sau uneia dintre secțiile sale dreptul de a emite acte normative infralegale cu privire la procedura de judecată, deoarece această procedură trebuie să fie prevăzută numai de lege, lege care trebuie să fie adoptată de Parlament.

14. Curtea de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale apreciază, în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.981D/2021, că excepția invocată este neîntemeiată, iar prevederea legală criticată este în concordanță cu dispozițiile art. 16 și 21 din Constituție, deoarece prin art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă este reglementată situația de excepție când cererea de recuzare se soluționează de către instanța ierarhic superioară, respectiv în imposibilitatea alcătuirii completului de judecată, excepție care este de strictă interpretare. Faptul că autoarea a uzat de cererea de recuzare, care este soluționată potrivit prevederilor art. 50 din Codul de procedură civilă și ale art. 110 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, reprezintă o dovadă a faptului că accesul liber la justiție este asigurat.

15. Curtea de Apel Pitești — Secția I civilă apreciază, în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.286D/2021, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, instanța face referire la jurisprudența instanței de contencios constituțional potrivit căreia recuzarea nu reprezintă o acțiune de sine stătătoare, ci o procedură integrată procesului aflat în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății.

16. Instanța apreciază că soluționarea cererii de recuzare de către completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie, reprezintă tot o modalitate de repartizare aleatorie a cererii de recuzare.

17. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția I civilă apreciază, în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021, că textele de lege supuse controlului nu prezintă vicii de neconstituționalitate. Dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc competența de a se pronunța asupra abținerii și recuzării în favoarea instanței sesizate cu pricina în care au fost ridicate aceste incidente, însă de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate să intre judecătorul care s-a abținut ori a fost recuzat. Faptul că judecătorii sunt independenți, supunându-se numai legii, nu constituie o garanție suficientă pentru pronunțarea unei hotărâri drepte, ci mai este necesar ca ei să fie străini de pricina pe care o judecă și să nu se fi pronunțat cu privire la aceasta.

18. Referitor la dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanța supremă apreciază că, acolo unde legiuitorul a dorit ca stabilirea compunerii unui complet de judecată să se facă după o anumită procedură, a reglementat-o în mod expres. Face totodată referire la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 105 din 1 februarie 2011 și Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. Astfel, nu este contrară principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește completul competent să se pronunțe asupra incidentelor procedurale, cât timp se asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 20. Guvernul, în Dosarul Curții Constituționale nr. 3.206D/2021, apreciază că totalitatea criticilor formulate de autorul excepției nu privește evidențierea unei contradicții reale între textele de lege supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile constituționale invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normelor juridice primare și secundare, precum și, eventual, conformitatea unor dispoziții ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești cu dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Or, asemenea aspecte țin fie de interpretarea și aplicarea legii, fie de nelegalitatea unor dispoziții cuprinse în acte de reglementare secundară, fiind de competența instanțelor judecătorești, motiv pentru care Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. În subsidiar, Guvernul este de părere că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale reprezentată de Decizia nr. 1.588 din 13 decembrie 2011, Decizia nr. 105 din 1 februarie 2011 sau Decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care au următorul conținut: — Art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține. Dispozițiile art. 47 alin. (4) rămân aplicabile.”; — Art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004: „(1) Prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilesc: (…) b) modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității;”.

24. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogată la data de 16 martie 2023 de art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.104 din data de 16 noiembrie 2022. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale reprezentate de Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea apreciază că aceasta continuă să își producă efectele juridice în litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

25. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat și alin. (5) referitor la principiul respectării obligatorii a legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 61 alin. (1) potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, art. 73 alin. (3) lit. l) referitor la reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii și a instanțelor judecătorești, art. 124 — Înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2) referitor la stabilirea procedurii de judecată prin lege, art. 134 alin. (4) referitor la îndeplinirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a altor atribuții, stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției.

26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 532 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 11 aprilie 2024, paragrafele 20-25, Curtea a reținut că recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății.

Norma criticată se circumscrie domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, este atributul exclusiv al legiuitorului. Regulile de procedură instituite prin reglementarea criticată se justifică prin intenția legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiție, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ținându-se seama și de interesele legitime ale celorlalte părți, nu numai de cele ale părții care a formulat cererea de recuzare.

27. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia judecarea cererii de recuzare de către înșiși colegii judecătorului recuzat nu asigură o corectă soluționare a acesteia, Curtea a reținut că relațiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiași instanțe sau chiar din cadrul aceleiași secții nu justifică suspiciunea privind imparțialitatea judecătorilor care urmează să soluționeze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt judecător și, cu atât mai puțin, nerespectarea regulilor și garanțiilor procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil. De altfel, prin Decizia nr. 464 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2005, Curtea a statuat că sistemul colegial reprezintă o problemă de organizare judecătorească referitoare la alcătuirea completelor de judecată din mai mulți judecători, așa încât nu poate fi primită critica potrivit căreia relația de colegialitate dintre judecătorii aceleiași instanțe ar constitui un veritabil impediment la soluționarea obiectivă a unei cereri de recuzare de către colegii celui recuzat. Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că nu pot fi reținute criticile privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției.

28. Totodată, Curtea a mai reținut că cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare, legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de recuzare, iar încheierea prin care aceasta s-a respins poate fi atacată odată cu fondul, instanța superioară urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă, pe această cale fiind garantată respectarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3).

29. Curtea a mai reținut că incompatibilitatea, recuzarea și abținerea constituie incidente privind compunerea sau, după caz, constituirea instanței și sunt reglementate de norme de organizare judecătorească. Ca regulă, în privința instanței competente să soluționeze aceste incidente procedurale și a compunerii completului învestit în concret cu aceasta, art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că abținerea sau recuzarea judecătorului se hotărăște de către un alt complet al instanței din care acesta face parte, în alcătuirea căruia nu intră cel care a declarat că se abține sau cel recuzat, după caz.

Interdicția participării judecătorului recuzat sau care declară că se abține la soluționarea incidentelor procedurale menționate reprezintă ea însăși o garanție a imparțialității cu care acestea vor fi rezolvate. Aspectul că abținerea și recuzarea se pot soluționa și de către instanța ierarhic superioară, în condițiile art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constituie una dintre excepțiile la care face referire art. 124 alin. (2) din același cod, potrivit căruia „Incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel”, abținerea și recuzarea reprezentând incidente procedurale în desfășurarea unui proces civil. Așadar, prevederile art. 50 alin. (2) din Codul de procedură civilă devin incidente numai în situația în care nu se poate alcătui un complet pentru soluționarea cererilor de abținere sau recuzare din cauza faptului că la instanța respectivă funcționează un număr insuficient de judecători, care nu permite alcătuirea completului pentru soluționarea incidentului procedural.

30. Cu privire la imparțialitate, prin Decizia nr. 500 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 23 septembrie 2016, paragraful 17, Curtea a reținut că, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituție, „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți”, ceea ce presupune, pe de o parte, ca activitatea de judecată să se înfăptuiască în mod obiectiv, „în numele legii”, după cum prevede art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală. Așadar, principiul imparțialității justiției constituie un corolar al principiului legalității ce caracterizează statul de drept. Pe de altă parte, principiul imparțialității presupune ca autoritățile cărora le revine sarcina de a înfăptui justiția să fie neutre, iar în acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a reținut că neutralitatea este de esența justiției (a se vedea Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004).

31. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 366 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 12 august 2019, paragraful 24), făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna.

În acest context, Curtea Constituțională a subliniat că normele de procedură criticate nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întregul cadru legislativ în materie. În acest sens sunt și prevederile art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015.

32. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, prin Decizia nr. 169 din 8 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 18 august 2025, paragraful 21, Curtea a reținut că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, a adoptat Legea nr. 304/2004, lege organică ce reglementează organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție. Potrivit art. 139 din Legea nr. 304/2004, prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilește, printre altele, organizarea administrativă a curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a judecătoriilor, iar instanța de contencios constituțional a constatat că regulamentul menționat nu conține dispoziții normative referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești, astfel încât dispozițiile de lege criticate care dau în competența Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu contravin dispozițiilor art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. l) din Constituție. Prin urmare, Curtea a constatat că susținerile potrivit cărora normele legale criticate deleagă în mod neconstituțional competențele de reglementare și de legiferare din sarcina Parlamentului în cea a Consiliului Superior al Magistraturii sunt neîntemeiate, neputând fi reținută critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 134 alin. (4) referitor la îndeplinirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a altor atribuții, stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței Constituției.

33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Carmen Grațiana Zorzon în Dosarul nr. 2.527/325/2017/a14 al Curții de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale, de municipiul Pitești, prin primar, în Dosarul nr. 1.194/109/2019 al Curții de Apel Pitești — Secția I civilă și de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Organizația Județeană Sălaj, în Dosarul nr. 955/84/2020*/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Pitești — Secția I civilă și Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 5 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Laura Paris

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 2 septembrie 2026

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.