O lege abrogată din 2020 își păstrează efectele: amenda și confiscarea încasărilor rămân valabile

D E C I Z I A Nr. 614 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. a) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite

EMITENT: Curtea Constituțională a României

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 iulie 2026

Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Raluca-Alexandra Buterez-Fășie — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. a) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, excepție ridicată de Societatea Panoralis Beach — S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 20.868/212/2020/a1 al Judecătoriei Constanța — Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 904D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției și invocă deciziile Curții Constituționale nr. 641 din 13 decembrie 2022 și nr. 355 din 11 iulie 2024. Apreciază, în esență, că, atâta vreme cât se analizează intervenția răspunderii contravenționale, se aplică principiile generale în materia acestei răspunderi.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea nr. 3.398 din 10 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 20.868/212/2020/a1, Judecătoria Constanța — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. a) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Panoralis Beach — S.R.L. din Constanța într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prin care au fost aplicate o amendă contravențională, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, precum și sancțiunea complementară a confiscării veniturilor, potrivit art. 3 din Legea nr. 12/1990.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 sunt lipsite de claritate și previzibilitate. Sintagma „condiții stabilite de lege” cuprinsă în textul criticat nu este circumstanțiată, putând fi orice condiții prevăzute de lege. Astfel, comerciantul nu cunoaște conduita ideală pe care ar trebui să o urmeze, și, cu toate acestea, poate fi sancționat. De asemenea, din modul de reglementare a dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, nu se înțelege dacă fapta se sancționează numai atunci când este săvârșită cu intenție sau și atunci când este rezultatul unei culpe. Totodată, apreciază că lipsa previzibilității normei, care nu descrie exact fapta ce constituie contravenție, afectează independența justiției și dreptul la un proces echitabil.

6. În ceea ce privește dispozițiile art. 3 din Legea nr. 12/1990, arată că acest text de lege încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (9), potrivit cărora bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii. Potrivit principiului proporționalității, toate sancțiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei și, în acest sens, amintește dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 197 din 9 aprilie 2019, precum și practica instanțelor judecătorești cu privire la individualizarea sancțiunilor contravenționale.

7. Judecătoria Constanța — Secția civilă apreciază că excepția invocată este neîntemeiată. Referitor la dispozițiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, instanța de judecată apreciază că acest text este suficient de clar și previzibil, iar formularea pentru care a optat legiuitorul a avut ca scop asigurarea protecției populației împotriva unor activități comerciale ilicite, nelăsând loc vreunui dubiu cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă persoanele care desfășoară o activitate comercială. De asemenea, instanța arată că aceste dispoziții au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate (Decizia nr. 129 din 9 martie 2017). Cât privește prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1990, instanța de judecată reține că aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința unor încălcări ale legii, și amintește considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2018. În ceea ce privește critica autoarei referitoare la faptul că prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1990 nu respectă principiul proporționalității raportat la gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța reține că și aceste aspecte au mai făcut obiectul sesizării Curții Constituționale, care a statuat că și în această privință excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată (Decizia nr. 486 din 25 iunie 2020).

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 lit. a) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, care au următorul cuprins: — Art. 1 lit. a): „Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:

a) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege;”; — Art. 3: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.”

12. Curtea observă că Legea nr. 12/1990, republicată, a fost abrogată prin art. I din Legea nr. 222/2020 pentru abrogarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 2 noiembrie

2020. Însă, ținând cont de Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor criticate.

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind cerințele de calitate a legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (8), potrivit cărora averea dobândită licit nu poate fi confiscată, și ale art. 44 alin. (9), potrivit cărora bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 11 și ale art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că soluția legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 355 din 11 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 24 septembrie 2024, Decizia nr. 641 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 26 mai 2023, Decizia nr. 184 din 16 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 25 mai 2021, Decizia nr. 273 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 13 iulie 2018, Decizia nr. 129 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 25 mai 2017, prin care Curtea a statuat în sensul conformității prevederilor legale supuse controlului cu Legea fundamentală.

15. Cu privire la critica referitoare la lipsa de previzibilitate a dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, în concret, a sintagmei „fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege”, Curtea reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).

Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, ale căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre.

16. Totodată, prin Decizia nr. 184 din 16 martie 2021, precitată, paragrafele 14 și 15, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat că art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 este suficient de clar și previzibil, formularea pentru care a optat legiuitorul, în ansamblul general al actului normativ, a cărui adoptare a avut ca scop asigurarea protecției populației împotriva unor activități comerciale ilicite, nelăsând loc vreunui dubiu cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă persoanele care desfășoară o activitate comercială. De asemenea, Curtea a reținut că prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 au în vedere actele normative referitoare la efectuarea actelor și faptelor de comerț, prevăzând consecințele încălcării legislației în materie, a cărei respectare constituie o obligație preexistentă acestei reglementări. Având în vedere considerentele de principiu dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele reținute în propria jurisprudență, Curtea constată că textul criticat întrunește cerințele de calitate ale legii.

17. Referitor la critica potrivit căreia dispozițiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (9), prin Decizia nr. 641 din 13 decembrie 2022, precitată, paragrafele 20 și 21, Curtea a reținut că măsura confiscării cu privire la mărfurile și produsele care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârșirea activităților comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum și cu privire la sumele de bani și lucrurile dobândite prin săvârșirea respectivelor contravenții reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispozițiile art. 44 alin. (9) din Constituție, potrivit cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii”. Soluția legislativă criticată nu instituie o prezumție de dobândire ilicită a bunurilor, deoarece presupune existența dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor și încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură complementară aplicată în contextul dobândirii ilegale și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției. Aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința directă a unor încălcări ale legii (a se vedea în același sens Decizia nr. 486 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 4 decembrie 2020, paragraful 16). Or, interdicția confiscării averii dobândite licit și prezumția caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constituție, nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, potrivit alin. (9). Prin însăși săvârșirea contravenției, autoarea acesteia se situează în afara sferei licitului, cu consecința firească, prevăzută de art. 44 alin. (9) din Constituție, a posibilității de a suferi rigorile legii, între care și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa. Prin săvârșirea unei contravenții se încalcă o normă legală ce reglementează un anumit domeniu de activitate. Acest fapt constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumției generale de dobândire licită a averii. O interpretare contrară ar duce la concluzia eronată că proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiții, inclusiv când legea este încălcată (Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005).

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

19. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, Curtea reține că indicarea acestui temei constituțional nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autoarea excepției. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, când a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Prin urmare, având în vedere caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate.

20. În final, referitor la invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3), astfel cum acestea se interpretează — în temeiul art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului — și prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, Curtea reține că acestea se referă la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială. Or, textele criticate instituie — fără a avea vreo legătură cu accesul la justiție — contravenții în legătură cu desfășurarea de către operatorii economici a unor activități comerciale, nereferindu-se așadar la garanțiile dreptului la un proces echitabil.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Panoralis Beach — S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 20.868/212/2020/a1 al Judecătoriei Constanța — Secția civilă și constată că dispozițiile art. 1 lit. a) și ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanța — Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Raluca-Alexandra Buterez-Fășie