Pe scurt

  • Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția prin care Tribunalul București punea în discuție principiul „la muncă egală, salariu egal” din Legea-cadru nr. 153/2017. Decizia nu schimbă niciun text de lege și nu creează dreptul nimănui la sporuri noi.
  • Motivul respingerii: criticile țin de interpretarea și aplicarea legii, treabă care revine instanțelor și Parlamentului, nu Curții. Judecătorii constituționali au votat cu unanimitate și nu au formulat nicio opinie separată sau concurentă.
  • Decizia a fost pronunțată pe 26 februarie 2026 și publicată pe 7 septembrie 2026, adică după 193 de zile, deși art. 60 din Legea nr. 47/1992 fixează un termen de redactare de cel mult 30 de zile de la pronunțare.
Act: Decizia Curții Constituționale nr. 180 din 26 februarie 2026
Publicat: M. Of. nr. 755 din 7 septembrie 2026
Intră în vigoare: decizia produce efecte de la publicare, 7 septembrie 2026, dar nu modifică și nu elimină niciun text de lege

Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția prin care un judecător de la Tribunalul București contesta felul în care Legea salarizării bugetare definește egalitatea de plată. Decizia nr. 180 din 26 februarie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 755 din 7 septembrie 2026 și nu produce nicio schimbare în lege. Curtea nu a spus că textele criticate ar fi constituționale sau neconstituționale, ci că problema ridicată nu este una de constituționalitate. Este a treia decizie publicată în mai puțin de zece zile prin care Curtea refuză să intervină în grila de salarizare a bugetarilor, după cea privind sporul de titlu științific din anexa VI și după Decizia nr. 473/2025 privind magistrații militari.

Excepția a fost ridicată din oficiu, ceea ce înseamnă că nimeni dintre părți nu a cerut-o. Judecătorul de la Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București, care judeca un proces de drepturi salariale, a considerat singur că textul de lege pe care trebuia să îl aplice ar putea încălca Constituția și a trimis întrebarea la Curtea Constituțională, prin Încheierea din 29 iunie 2022. Legea îi dă instanței această posibilitate, alături de părți și de procuror, prin art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Miezul disputei stă în două rânduri de text. Art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 consacră principiul nediscriminării pentru personalul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție. Art. 6 lit. c) consacră principiul egalității, dar îl definește îngust: se înfăptuiește „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”. Salarii de bază, nu venituri totale. Sporurile rămân, prin această formulare, în afara garanției de egalitate.

Instanța care a sesizat Curtea a arătat că doi oameni care lucrează cot la cot ajung să fie plătiți diferit tocmai din cauza acestei limitări. În același complet de judecată, sub același ordonator de credite, judecătorul și grefierul lucrează la aceleași dosare, în aceleași condiții, dar unul dintre ei primea de peste doi ani sporurile prevăzute în anexa nr. V, capitolul VIII, secțiunea 1, art. 4 și 5, iar celălalt nu. Aceste sporuri compensează riscul, pericolul și uzura neuropsihică din activitatea de judecată și de cercetare penală.

Un alt spor din aceeași lege a picat recent la același test constituțional: de ce majorarea de 15% pentru complexitatea muncii rămâne neacordată pentru 2017 și 2018.

Argumentul juridic al instanței trecea prin dreptul european. Art. 157 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene definește remunerația larg, ca fiind salariul de bază „precum și toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată”. Aceeași definiție largă apare și în art. 7 lit. e) din Legea nr. 153/2017, unde salariul lunar cuprinde explicit și sporurile. Instanța a spus că art. 6 lit. c), care restrânge egalitatea la salariul de bază, contrazice definiția din propria lege și pe cea din tratat.

Curtea nu a intrat în această discuție. Judecătorii constituționali au observat că niciuna dintre normele invocate nu numește expres categoriile pretins discriminate, nici procurorii, nici personalul asimilat judecătorilor, și că art. 25, care plafonează sporurile, se aplică tuturor categoriilor de bugetari, la un grad maxim de abstractizare. Concluzia, în paragraful 17: criticile „nu reprezintă decât simple motive care țin fie de interpretarea și aplicarea legii, fie de oportunitatea adoptării acesteia”, iar aceste chestiuni aparțin Parlamentului sau instanțelor, după caz.

Pe același articol din Legea nr. 153/2017 Curtea s-a pronunțat și în cazul polițiștilor: prin Decizia CCR nr. 730/2025 a respins excepția Gărzii de Coastă privind salariul maxim din instituție.

Efectele pe care le produce

Prima consecință este că nu se schimbă nimic. Art. 6 lit. b) și c) din Legea nr. 153/2017 rămâne în vigoare exact în forma din 28 iunie 2017. Cei aproximativ 1,28 milioane de oameni care ocupau posturi în instituțiile și autoritățile publice la începutul lui 2026, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, sunt plătiți mai departe după aceleași reguli. Nimeni nu capătă un drept nou și nimeni nu pierde unul existent.

A doua consecință privește dosarul din care a plecat totul. Dosarul nr. 2.434/3/2021 al Tribunalului București se poate judeca acum fără obstacol procedural. Suspendarea automată a procesului pe durata soluționării excepției a fost eliminată în 2010: art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea că „pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă”, a fost abrogat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010. De atunci suspendarea este facultativă, instanța o poate dispune dacă apreciază că e necesară. Practic, tribunalul putea judeca și în acești ani, dar dosarul are numărul 2021 și decizia vine în 2026.

A treia consecință e cea mai importantă pentru oricine are un proces salarial pe rol. Respingerea ca inadmisibilă nu este o validare a textului de lege. Curtea nu a spus că art. 6 lit. c) e conform Constituției, ci că întrebarea nu i se adresa ei. Diferența contează: o respingere ca neîntemeiată ar fi închis discuția pe fond și ar fi împiedicat ridicarea aceleiași excepții cu aceeași motivare. O respingere ca inadmisibilă lasă terenul liber, atât pentru o excepție mai bine construită, cât și pentru instanța de fond, care rămâne liberă să interpreteze legea și, dacă apreciază că e cazul, să aplice direct dreptul Uniunii Europene în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituție.

A patra consecință e una de calendar. Termenul de redactare prevăzut de art. 60 din Legea nr. 47/1992 este de cel mult 30 de zile de la pronunțare. Între 26 februarie 2026 și 7 septembrie 2026 au trecut 193 de zile, de 6,4 ori mai mult. Nici Constituția, nici Legea nr. 47/1992 nu prevăd vreo sancțiune pentru depășirea acestui termen, iar decizia rămâne perfect valabilă. Efectul practic îl suportă însă justițiabilul: pe durata acestor luni, o instanță care voia să știe ce a decis Curtea nu putea afla.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Din punct de vedere normativ, nimic. Nicio dispoziție nu a fost eliminată, modificată sau suspendată. Legea salarizării bugetare arată pe 8 septembrie 2026 la fel ca pe 6 septembrie 2026.

Din punct de vedere al practicii judiciare, s-a închis o cale. Din 2016 încoace, o parte din litigiile salariale din sectorul public s-au sprijinit pe Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și pe Decizia ÎCCJ nr. 23 din 26 septembrie 2016, care au impus egalizarea la nivelul venitului maxim aflat în plată în aceeași instituție. Înalta Curte, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 dată în recurs în interesul legii, a spus la paragraful 86 că acest mecanism nu poate fi mutat ca atare în litigiile întemeiate pe Legea nr. 153/2017, pentru că legea din 2017 e o reglementare nouă, cu principii proprii. Excepția respinsă acum era, în esență, o încercare de a ataca acea concluzie a Înaltei Curți pe calea controlului de constituționalitate. Încercarea a eșuat, iar Decizia nr. 15/2021 rămâne obligatorie pentru toate instanțele.

S-a schimbat și poziția Ministerului Public față de cea a Curții, ceea ce nu se vede la prima citire. Procurorul a cerut respingerea ca neîntemeiată, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 21 martie 2024, adică a cerut un răspuns pe fond. Curtea a mers pe o soluție mai restrânsă, de inadmisibilitate, fără să atingă fondul. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat niciun punct de vedere, deși legea le cere să fie consultați. Curtea a decis fără să audă nicio instituție a statului pe o problemă care privește salarizarea întregului aparat bugetar.

Tot despre salarizarea din fonduri publice, Curtea a decis și în cazul a două sindicate: prin Decizia CCR nr. 594/2025 a lăsat polițiștii și militarii pe regulile de salarizare din 2008 și 2017.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Un semnal clar de disciplină bugetară previzibilă. Curtea refuză să transforme controlul de constituționalitate în instrument de recalculare a salariilor. Ordonatorii de credite își pot construi bugetele fără să aștepte o decizie care să răstoarne grila de sporuri.
  • Nu blochează nicio cale de atac. Fiind respinsă ca inadmisibilă, nu ca neîntemeiată, excepția poate fi reformulată mai riguros, cu critici îndreptate direct împotriva art. 25 privind plafonarea sporurilor, care este textul care produce efectiv limitarea.
  • Lasă instanțelor de fond puterea de interpretare. Curtea spune explicit că aplicarea legii aparține instanțelor judecătorești, deci Tribunalul București poate analiza singur raportul dintre art. 6 lit. c) și art. 157 alin. (2) din Tratat, inclusiv prin trimitere preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
  • Unanimitate, fără opinii separate. Cei șapte judecători care au format completul au votat în același sens și niciunul nu a formulat opinie separată sau concurentă. Soluția nu poartă urma unei majorități fragile care s-ar putea răsturna la următoarea sesizare.

Ce rămâne o problemă

  • Întrebarea de fond rămâne fără răspuns. Poate o lege internă să garanteze egalitatea doar la salariul de bază, când tratatul european definește remunerația incluzând toate drepturile plătite direct și indirect? Curtea nu răspunde, iar întrebarea se va întoarce.
  • Peste patru ani pierduți. Între sesizarea din 29 iunie 2022 și publicarea din 7 septembrie 2026 au trecut 1.531 de zile, pentru o soluție care constată că problema nu era de competența Curții. Un răspuns de inadmisibilitate dat în primul an ar fi avut exact aceeași valoare juridică.
  • Motivarea de o pagină. Argumentația efectivă a Curții stă în trei paragrafe, 15, 16 și 17. Pentru o critică construită pe două articole din Tratat, pe Carta socială europeană și pe Carta drepturilor fundamentale, Curtea nu discută niciunul dintre aceste izvoare.
  • Nicio instituție a statului nu s-a pronunțat. Parlamentul, Guvernul și Avocatul Poporului au tăcut. Pe o chestiune care privește peste un milion de salariați, dosarul nu conține poziția niciunei autorități, ceea ce lasă Curtea să judece pe un singur set de argumente.

Sfaturi utile

  1. Dacă aveți un proces pe rol în care ați invocat aceleași texte, verificați dacă instanța a suspendat cauza. Suspendarea nu mai este obligatorie din 2010, deci puteți cere repunerea pe rol imediat, invocând publicarea Deciziei nr. 180/2026.
  2. Nu confundați „inadmisibil” cu „constituțional”. Curtea nu a validat art. 6 lit. c). Dacă un adversar procesual vă opune această decizie ca argument de fond, citiți-i paragraful 17: Curtea trimite expres problema înapoi la instanțe.
  3. Dacă vreți să atacați plafonarea sporurilor, țintiți art. 25 din Legea nr. 153/2017, nu art. 6. Art. 25 este textul care instituie limita de 30% din suma salariilor de bază, calculată pe total buget pentru fiecare ordonator de credite. Curtea însăși observă, în paragraful 15, că acest text nu fusese criticat formal.
  4. Verificați dacă situația dumneavoastră ține de discriminare sau de plafon. Sunt lucruri diferite. Discriminarea presupune tratament diferit pentru muncă identică. Plafonul lovește pe toată lumea din aceeași instituție, deci nu produce discriminare între categorii, ci limitare generală.
  5. Cereți instanței de fond să analizeze aplicarea directă a art. 157 alin. (2) din Tratat. Curtea Constituțională a spus că nu e problema ei, ceea ce înseamnă că e problema instanței care judecă litigiul. O cerere de trimitere preliminară la Curtea de Justiție a Uniunii Europene se formulează în scris și se motivează.
  6. Păstrați dovezile comparative concrete: ce funcție, ce vechime în muncă și în funcție, ce activitate efectivă, ce sporuri primește persoana cu care vă comparați. Art. 6 lit. b) cere identitate de activitate și de vechime, nu doar apartenența la aceeași familie ocupațională.
  7. Dacă lucrați într-o instituție unde sporurile au fost tăiate pentru că s-a atins plafonul de 30%, cereți ordonatorului de credite, în scris, situația calculului. Este o informație de interes public și vă arată dacă limitarea e reală sau e o decizie internă de repartizare.
  8. Urmăriți data publicării, nu data pronunțării. O decizie a Curții Constituționale produce efecte de la publicarea în Monitorul Oficial, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție. Între cele două date pot trece luni, în cazul de față 193 de zile.

Întrebări frecvente

Curtea Constituțională a decis că sporurile magistraților sunt sau nu sunt constituționale?
Nici una, nici alta. Curtea a respins excepția ca inadmisibilă, adică a constatat că întrebarea pusă nu este o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legii. Nu s-a pronunțat pe fond asupra textelor criticate.
Ce înseamnă că excepția a fost ridicată „din oficiu”?
Înseamnă că judecătorul care soluționa procesul a sesizat singur Curtea, fără ca vreuna dintre părți să i-o ceară. Art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 permite acest lucru: excepția poate fi ridicată de părți, de instanță din oficiu sau de procuror.
Decizia îmi aduce vreun spor în plus la salariu?
Nu. Decizia nu creează, nu majorează și nu recunoaște niciun drept salarial. Situația de plată rămâne cea dinainte de 7 septembrie 2026.
Ce diferență e între respingerea ca inadmisibilă și respingerea ca neîntemeiată?
Respingerea ca neîntemeiată înseamnă că textul a fost analizat pe fond și a fost găsit conform Constituției, iar aceeași critică nu mai poate fi reluată. Respingerea ca inadmisibilă înseamnă că analiza de fond nici nu a început, pentru că problema nu ține de competența Curții. A doua variantă lasă loc unei excepții reformulate.
Au existat opinii separate sau concurente la această decizie?
Nu. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de completul format din șapte judecători: Elena-Simina Tănăsescu, președinte, Asztalos Csaba-Ferenc, Mihai Busuioc, Mihaela Ciochină, Cristian Deliorga, Dimitrie-Bogdan Licu și Gheorghe Stan. Textul publicat nu conține nicio opinie separată sau concurentă.
De ce spune legea „salarii de bază egale” și nu „salarii egale”?
Pentru că art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017 definește principiul egalității exclusiv la nivelul salariului de bază. Sporurile, primele și celelalte adaosuri sunt tratate separat, în art. 25, unde suma lor este plafonată la 30% din salariile de bază, calculat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite.
Procesul meu era suspendat pe durata soluționării excepției. Se reia automat?
Nu automat. Suspendarea de drept a fost abrogată prin Legea nr. 177/2010, deci dacă instanța a suspendat, a făcut-o facultativ. Se cere repunerea pe rol printr-o cerere adresată instanței, la care se anexează decizia publicată.
Ce este Decizia ÎCCJ nr. 15/2021 și de ce apare în acest dosar?
Este o decizie dată în recurs în interesul legii, adică o interpretare obligatorie pentru toate instanțele. La paragraful 86 ea a stabilit că mecanismul egalizării la venitul maxim aflat în plată, construit pe Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, nu se poate aplica litigiilor întemeiate pe Legea nr. 153/2017. Excepția respinsă acum ataca, în fapt, această concluzie.
De ce a durat aproape șapte luni de la pronunțare până la publicare?
Decizia nu explică. Art. 60 din Legea nr. 47/1992 prevede un termen de redactare de cel mult 30 de zile de la pronunțare, dar nu prevede nicio sancțiune pentru depășirea lui. Între 26 februarie și 7 septembrie 2026 au trecut 193 de zile.
Pot ridica aceeași excepție în propriul meu proces?
Da, pentru că respingerea a fost pe inadmisibilitate, nu pe fond. Dar dacă o formulați identic, veți primi cel mai probabil aceeași soluție. Diferența o face țintirea corectă a textului care produce limitarea, art. 25, și o motivare care arată o problemă de constituționalitate, nu de aplicare a legii.

Analiza redacției

Cea mai interesantă parte a acestei decizii nu se vede citind-o de la cap la coadă, ci punând alături două texte pe care Curtea nu le pune. Art. 7 lit. e) din Legea nr. 153/2017 spune că salariul lunar cuprinde salariul de bază, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele și premiile. Art. 6 lit. c) din aceeași lege garantează egalitatea doar pentru salariul de bază. Aceeași lege definește deci larg ce e plata și îngust ce trebuie să fie egal. Nu e o contradicție logică, legiuitorul poate face această alegere, dar e o alegere de politică salarială scrisă în capitolul de principii, unde cititorul nu se așteaptă să o găsească. Instanța din București a sesizat exact acest lucru. Curtea i-a răspuns că e o problemă de interpretare, ceea ce e greu de susținut când textul este el însuși cel care face distincția.

Al doilea element care iese din combinarea a două dispoziții este structura plafonului. Art. 25 alin. (1) limitează suma sporurilor la 30% din suma salariilor de bază, dar o face „cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite”, nu pe individ. Consecința practică: într-o instituție care a atins plafonul, sporul unui angajat se dă din același buget cu sporul altuia. Egalitatea individuală la nivel de sporuri devine imposibil de garantat printr-o normă care lucrează cu un plafon colectiv. Curtea observă în paragraful 15 că art. 25 nu fusese criticat formal, dar se oprește acolo, deși tocmai acest text produce efectul reclamat. Excepția a fost, din start, îndreptată către articolul greșit.

Al treilea lucru care merită spus ține de calendar. Tribunalul București a sesizat Curtea pe 29 iunie 2022. Decizia a fost pronunțată pe 26 februarie 2026, adică după 1.338 de zile, și publicată pe 7 septembrie 2026, la 1.531 de zile de la sesizare. Redactarea singură a durat 193 de zile, față de termenul de cel mult 30 de zile din art. 60 din Legea nr. 47/1992, deci de 6,4 ori mai mult. Pentru comparație, dispozițiile declarate neconstituționale se suspendă de drept și își încetează efectele la 45 de zile de la publicare, potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege. Legiuitorul a considerat necesar să impună un termen strict statului atunci când trebuie să repare o lege, dar nu a atașat nicio consecință termenului în care Curtea trebuie să își scrie propria decizie. Într-un dosar în care s-a decis, în final, că problema nu era de competența Curții, cei patru ani de așteptare sunt costul suportat de justițiabil pentru o soluție de procedură.

Un ultim detaliu, tăcerea instituțiilor. Paragraful 11 arată că președinții celor două Camere, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat niciun punct de vedere. Pe o chestiune care atinge grila de salarizare a aproximativ 1,28 milioane de posturi bugetare, dosarul Curții a rămas cu argumentele instanței și cu concluziile procurorului, care de altfel a cerut altceva decât a decis Curtea, respingerea ca neîntemeiată în loc de inadmisibilitate.

Ce ar trebui schimbat

  • Termenul de redactare din art. 60 al Legii nr. 47/1992 să primească o consecință. Nu o sancțiune asupra deciziei, care ar fi absurdă, ci o obligație de publicare pe site a datei la care motivarea a fost depusă și, la depășirea termenului, o mențiune în raportul anual al Curții. Efectul practic: instanțele ar ști când să reia dosarele, iar întârzierile ar deveni măsurabile.
  • Art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017 să spună explicit ce nu acoperă. O formulare de tipul „principiul egalității privește salariul de bază; sporurile se acordă în condițiile art. 25” ar închide o sursă de litigii care durează din 2017. Efectul practic: instanțele nu ar mai trebui să deducă limitarea din tăcerea textului.
  • Plafonul de 30% din art. 25 să fie însoțit de o regulă de repartizare. Dacă suma e colectivă, legea ar trebui să spună după ce criterii ordonatorul de credite o împarte. Efectul practic: angajatul ar putea verifica dacă sporul i-a fost refuzat din cauza plafonului sau din cauza unei decizii interne discreționare.
  • Publicarea obligatorie a punctelor de vedere, inclusiv a absenței lor. Când Parlamentul, Guvernul și Avocatul Poporului nu răspund, decizia ar trebui să consemneze că li s-a solicitat punctul de vedere la o dată anume. Efectul practic: tăcerea devine vizibilă și verificabilă, nu o formulă standard.
  • Un mecanism de informare a instanței de trimitere despre stadiul dosarului. Tribunalul București nu a avut, în cei aproape patru ani, nicio informație oficială despre când va primi răspunsul. Efectul practic: judecătorul ar putea decide în cunoștință de cauză dacă suspendă procesul sau îl judecă.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 755 din 7 septembrie 2026 16 pagini PDF, 125 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia nr. 180 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituțională

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 7 septembrie 2026

D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 180 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Cosmin-Marian Văduva — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin raportare la art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în măsură în care acestea se interpretează în sensul că principiul nediscriminării și principiul egalității pentru muncă egală consfințite de acest articol exclud din definiția salariului lunar (remunerației), astfel cum este prevăzut de art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 și de art. 151 și art. 157 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 4 alin. (3) din Carta Socială Europeană, egalitatea și nediscriminarea cu privire la plata sporurilor în cuantumul prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2017, către magistrații judecători, procurori și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum s-a statuat prin considerentele Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată, din oficiu, în Dosarul nr. 2.434/3/2021 al Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.786D/2022.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 21 martie 2024. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 29 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.434/3/2021, Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin raportare la art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017 și art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că principiul nediscriminării și principiul egalității pentru munca egală consfințite de acest articol exclud din definiția salariului lunar (remunerației), astfel cum este prevăzut de art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 și de art. 151 și art. 157 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 4 alin. (3) din Carta Socială Europeană, egalitatea și nediscriminarea cu privire la plata sporurilor în cuantumul prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în condițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, către magistrații judecători, procurori și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum s-a statuat prin considerentele Deciziei nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect drepturi salariale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se critică, în esență, faptul că prin art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 se exclud din remunerație celelalte drepturi plătite direct și indirect. Acest fapt a fost statuat și de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, paragraful 86. Această nouă opțiune este contrară principiului egalității remunerației pentru muncă egală și muncă de valoare egală, consacrat în art. 157 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, potrivit căruia, „În sensul prezentului articol, prin remunerație se înțelege salariul sau suma obișnuite de bază sau minime, precum și toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta”, și preluat și în legislația salarizării anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, de exemplu, în art. 3 lit. c) și d) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

6. Această soluție este contrară art. 148 alin. (2) și (3) din Constituție, deoarece nu ține seama de Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, document internațional menționat în art. 151 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Se încalcă, de asemenea, și art. 20, 21 și 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

7. Prin soluția criticată sunt excluse de la valorificare sporurile prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Acestea compensează efectele grave pe care le au asupra sănătății magistraților riscurile și pericolele la care sunt supuși în activitatea de judecată și cea de cercetare penală, precum și efectele asupra psihicului și sănătății mintale și uzura neuropsihică enormă, aspecte ce vizează sănătatea și securitatea în muncă, garantate de art. 34 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție.

8. Normele de drept european oferă garanția egalității de tratament pentru muncă egală și valoare egală a muncii în ceea ce privește venitul final realizat de bărbați și femei cu pregătire, vechime și condiții de muncă identice și nu pe elemente din componenta remunerației.

9. Soluția criticată instituie discriminări între persoane din cadrul aceleiași familii ocupaționale, precum și discriminări pe criterii de sex. În prezent există magistrați care formează un complet de judecată în cadrul aceluiași ordonator de credite secundar, judecând aceleași cauze în aceleași condiții de muncă în care își exercită activitatea și grefierul, după caz, personal auxiliar de specialitate din cadrul aceleiași familii ocupaționale „Justiție”, dar care beneficiază de sporurile prevăzute de legiuitor în cuantumul de la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 de peste 2 ani.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, așa cum rezultă din analiza motivării excepției și nu din raportarea exclusiv la dispozitivul încheierii de sesizare, art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care consacră principiile nediscriminării și al egalității ca principii de bază ale sistemului de salarizare din România.

14. Se apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecție socială și art. 148 alin. (2) privind prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene față de dreptul intern.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că niciuna dintre normele din Legea-cadru nr. 153/2017 pe care instanța le invocă în motivarea excepției nu indică în mod expres nici categoria procurorilor și nici pe cea a personalului asimilat judecătorilor. Astfel, prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, deși nu sunt în mod formal criticate de către instanță, dar instituie plafonarea sporurilor, nu doar că nu „țintesc” cele două categorii pretins discriminate, dar sunt formulate cu un grad maxim de abstractizare și generalitate, fiind aplicabile tuturor categoriilor de personal salarizat prin Legea-cadru nr. 153/2017.

16. Paragraful 86 din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precizează că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din această lege, se înfăptuiește „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”.

17. În condițiile în care nici conținutul propriu-zis al reglementării primare criticate și nici cel al interpretării instanței supreme nu aduc în discuție discriminarea unei categorii socioprofesionale în raport cu alta, criticile invocate de instanța judecătorească nu reprezintă decât simple motive care țin fie de interpretarea și aplicarea legii, fie de oportunitatea adoptării acesteia. Or, soluționarea acestor aspecte aparține Parlamentului sau instanțelor judecătorești, după caz. Ca atare, excepția este inadmisibilă.

18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată, din oficiu, în Dosarul nr. 2.434/3/2021 al Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755/7.IX.2026

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.