Pe scurt

  • Curtea Constituțională a respins excepția ridicată de primarul și de Consiliul Local Hârșova. Obligația primăriilor de a plăti, din bugetul local, o parte din factura de apă și canalizare a familiilor cu venituri mici rămâne în vigoare, neschimbată.
  • Ajutorul se dă familiilor și persoanelor singure care au un venit bănesc net lunar mediu pe membru de familie sub salariul minim brut pe țară, adică sub 4.325 de lei de la 1 iulie 2026, în limita a 75 de litri de persoană pe zi, adică 2,25 metri cubi pe lună.
  • Pentru un abonat nu se schimbă nimic la contor, la contract sau la factură. Se confirmă însă un drept pe care multe primării nu îl aplică: cel de a cere ajutor lunar la plata apei. Decizia e definitivă și general obligatorie de la 10 septembrie 2026.
Act: Decizia Curții Constituționale nr. 712 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. m) și n) și ale art. 121 și 122 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006
Publicat: M. Of. nr. 770 din 10 septembrie 2026
Intră în vigoare: 10 septembrie 2026, data publicării, de când decizia devine definitivă și general obligatorie

Obligația primăriilor de a suporta, din bugetul local, o parte din factura de apă și de canalizare a familiilor cu venituri mici rămâne în picioare: Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția prin care primarul orașului Hârșova și Consiliul Local Hârșova cereau desființarea ei. Decizia nr. 712 din 9 decembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 septembrie 2026 și de la această dată e definitivă și general obligatorie. Pentru abonatul obișnuit nimic nu se schimbă la contor, în contract sau pe factură, dar se confirmă un drept despre care puțină lume știe și pe care multe primării nu îl aplică, într-un an în care contribuțiile pentru resursa de apă cresc în patru trepte până în 2029.

Textele atacate sunt patru, toate din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. Primul, articolul 12 alineatul (1) litera m), obligă autoritățile locale să acorde ajutoare lunare de la bugetul local pentru plata serviciului de apă și canalizare. Al doilea, litera n) a aceluiași alineat, le obligă să asigure banii pentru plata integrală sau parțială a cheltuielilor de branșare și racordare la rețea. Celelalte două sunt articolele 121 și 122, adică două articole adăugate în 2018 imediat după articolul 12, care nu au primit numere noi, ci pe cel al articolului vecin cu un indice, ca să nu fie renumerotată toată legea. Articolul 121 descrie mecanismul ajutorului lunar, iar articolul 122 mecanismul sprijinului la branșare.

Regula de eligibilitate e una singură pentru ambele forme de sprijin: media veniturilor bănești nete lunare pe membru de familie trebuie să fie sub salariul minim brut pe țară garantat în plată. De la 1 iulie 2026 acesta este de 4.325 de lei, așa că pragul de acum e un venit net de până la 4.325 de lei pe fiecare membru al familiei. Compensarea nu se aplică însă la tot consumul: articolul 121 alineatul (1) o limitează la 75 de litri de persoană pe zi, atât la apa livrată, cât și la apa uzată descărcată în canalizare. Sunt 2,25 metri cubi pe lună de persoană, deci 9 metri cubi pentru o familie de patru. Ce se consumă peste această limită se plătește integral.

Ajutorul se acordă prin dispoziția primarului, la cerere scrisă, dar cuantumurile, condițiile și modul de decontare cu operatorul de apă se stabilesc printr-o hotărâre a consiliului local. Aici s-a născut litigiul: la Hârșova s-a cerut în instanță obligarea consiliului local să inițieze și să adopte hotărârea, iar primarul și consiliul au răspuns cu o excepție de neconstituționalitate. Argumentul lor, în esență, a fost că statul le impune o cheltuială fără să le dea bani, ceea ce ar încălca articolul 138 alineatele (4) și (5) din Constituție, privind bugetele locale și obligația de a stabili sursa de finanțare a oricărei cheltuieli, precum și autonomia locală de la articolele 120 și 121.

Curtea a respins toate criticile. Pe cea bugetară, a reluat o linie de jurisprudență veche de peste două decenii: Constituția cere ca sursa de finanțare să fie stabilită înainte de aprobarea cheltuielii, nu ca ea să fie scrisă în legea care creează cheltuiala, iar insuficiența resurselor din sursa astfel stabilită e o chestiune de oportunitate politică, nu de constituționalitate. În cazul de față, spune Curtea la paragraful 22, legea chiar indică o sursă, formularea „din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite”, așa că cerința e îndeplinită. Pe autonomia locală, Curtea reamintește că aceasta e numai administrativă și financiară și se exercită în limitele legii, iar autoritățile locale nu au un drept propriu de a legifera.

Cea mai utilă frază pentru un cetățean e la paragraful 20: lipsa fondurilor „nu generează neconstituționalitatea normelor criticate, ci poate genera dificultăți în aplicarea acestora”, dificultăți care se rezolvă prin ajustare bugetară și măsuri administrative locale. Cu alte cuvinte, un buget local strâmt nu e o apărare pentru refuzul de a acorda ajutorul.

Efectele pe care le produce

Decizia e definitivă și general obligatorie de la data publicării, 10 septembrie 2026, potrivit articolului 147 alineatul (4) din Constituție. Practic, ea nu adaugă și nu scoate nimic din lege. Efectul ei e altul: închide discuția despre validitatea celor patru texte și le lasă exact așa cum sunt.

Pentru un abonat casnic, consecința imediată e că poate cere ajutorul la primărie fără să se teamă că textul pe care se sprijină va fi desființat. Condiția de venit se verifică pe luna anterioară celei în care se depune cererea, iar la calcul intră toate veniturile realizate de membrii familiei. Cererea se face în scris, iar decizia vine prin dispoziția primarului.

Cine locuiește într-o zonă unde rețeaua a ajuns, dar branșamentul nu, are un al doilea drept, mai puțin cunoscut: articolul 12 alineatul (1) litera n) obligă primăria să asigure banii pentru plata totală sau parțială a cheltuielilor de branșare și racordare, din bugetul local sau din alte surse legal constituite, inclusiv din programe naționale și europene. Suma, perioada, numărul de beneficiari și modul de decontare se stabilesc prin hotărârea autorității deliberative, potrivit articolului 122.

Pentru primării, efectul e că obligația rămâne, iar marja de apreciere pe care Curtea le-o recunoaște e doar una: din ce buget plătesc, nu dacă plătesc. Consiliul local care nu a adoptat încă hotărârea cu cuantumuri și condiții nu are un motiv constituțional să nu o facă, iar decizia poate fi invocată în orice proces în care se cere obligarea la adoptarea ei.

Există și o pârghie care nu vine din bugetul local. Alineatul (8) al articolului 121 permite introducerea unei „componente de solidaritate” în structura prețului serviciului, la maximum 1% din valoarea cheltuielilor de exploatare. Fondul se aprobă prin hotărâre a autorităților deliberative sau prin adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară, se ține într-un cont distinct purtător de dobândă la trezorerie și se folosește exclusiv pentru ajutoarele lunare. Consecința pentru abonat e că, acolo unde acest fond se aprobă, ajutorul pentru familiile sărace se finanțează din tariful plătit de toți clienții, nu din impozite.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

În textul legii, nimic. Cele patru texte atacate rămân în forma în care se aflau și înainte de decizie, iar verificarea pe portalul legislativ confirmă că sunt în vigoare exact în forma analizată de Curte. Singura modificare intervenită între sesizare și judecată e cea adusă literei n) prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1258 din 31 decembrie 2021, iar Curtea constată la paragraful 12 că ea a menținut soluția legislativă criticată.

Ce s-a schimbat e gradul de certitudine. Obligația exista din 3 august 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 215/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 664 din 31 iulie 2018, dar validitatea ei era contestată. Din 10 septembrie 2026 nu mai e. Sunt 2.960 de zile, adică opt ani și 38 de zile, în care textul s-a aplicat cu un semn de întrebare deasupra.

S-a schimbat și întinderea a ceea ce e acoperit de decizie. Sesizarea Curții de Apel Constanța privea articolul 12 alineatul (1) literele m) și n) și doar alineatele (1) și (2) ale articolului 121. Instanța constituțională a stabilit însă, la paragraful 12, că obiectul excepției îl formează articolul 121 în întregime și articolul 122, iar dispozitivul le declară constituționale pe toate. Așadar și cele opt alineate ale articolului 121, inclusiv fondul de solidaritate, și articolul 122, care nu fusese pus în discuție de nimeni, au acum un verdict de constituționalitate.

În sfârșit, s-a adăugat un argument nou de folosit în practică. Până acum, o primărie care refuza ajutorul putea invoca lipsa banilor ca pe o problemă de fond. Paragrafele 17, 20 și 22 ale acestei decizii spun explicit că obligația de plată există, că marja locală privește doar bugetul din care se plătește și că lipsa fondurilor e o dificultate de aplicare, nu o cauză de nevalabilitate a normei.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Dreptul la ajutor lunar pentru plata apei și canalizării rămâne intact, cu un temei care nu mai poate fi pus la îndoială pe motive constituționale.
  • Decizia oferă cetățeanului trei paragrafe citabile în fața primăriei și în instanță: obligația de plată există, marja locală privește doar sursa bugetară, iar lipsa banilor nu e o apărare.
  • Pragul de venit e larg. Se compară un venit net cu salariul minim brut, deci sunt eligibile și familii în care toți adulții lucrează pe salariul minim.
  • Sprijinul la branșare rămâne obligatoriu și poate fi finanțat din programe naționale și europene, nu doar din bugetul local.
  • Fondul de solidaritate din tarif rămâne o alternativă legală la bugetul local, utilă mai ales în localitățile în care bugetul e mic.

Ce rămâne o problemă

  • Decizia nu rezolvă problema practică ridicată la Hârșova. Legea nu prevede niciun termen în care consiliul local trebuie să adopte hotărârea cu cuantumuri și condiții, iar fără ea primarul nu are cadru de aplicare.
  • Nu se creează nicio sursă nouă de bani. Curtea confirmă obligația, dar arată că repartizarea fondurilor de la bugetul de stat nu intră în competența ei.
  • Patru dintre cele opt alineate ale articolului 121 trimit la acte care nu mai există, iar decizia le declară constituționale fără să atingă acest aspect.
  • Limita de 75 de litri de persoană pe zi e o cifră fixă din 2018, fără mecanism de actualizare.
  • Sprijinul pentru branșare nu are niciun minim legal, deci poate fi stabilit local la o sumă simbolică.
  • Decizia a fost pronunțată pe 9 decembrie 2025 și publicată pe 10 septembrie 2026, cu 275 de zile mai târziu, iar până la publicare nu producea efecte generale.

Sfaturi utile

  1. Verificați dacă localitatea are o hotărâre de consiliu local pentru ajutorul la plata apei. Se caută în monitorul oficial local sau pe pagina primăriei, la hotărâri de consiliu. Fără ea, primarul nu are cuantumuri de aplicat, iar cererea rămâne fără răspuns pe fond.
  2. Dacă hotărârea nu există, cereți-o în scris. Această decizie confirmă că obligația de a acorda ajutorul e stabilită prin lege, iar lipsa banilor nu o desființează. Petiția se înregistrează și primăria are termen de răspuns potrivit legislației privind petițiile.
  3. Pregătiți documentele de venit pentru luna anterioară celei în care depuneți cererea, pentru toți membrii familiei. Legea cere media veniturilor bănești nete lunare pe membru de familie, nu venitul unei singure persoane, așa că o familie numeroasă cu un singur salariu are șanse mari să se încadreze.
  4. Nu presupuneți că un salariu vă descalifică. Pragul e salariul minim brut, 4.325 de lei de la 1 iulie 2026, comparat cu un venit net. Doi adulți pe salariul minim și doi copii ajung la aproximativ 1.350 de lei net pe membru de familie, deci sub o treime din prag.
  5. Dacă locuiți pe o stradă cu rețea, dar fără branșament, cereți separat sprijinul pentru branșare sau racordare. E un drept distinct de ajutorul lunar, prevăzut la articolul 12 alineatul (1) litera n) și la articolul 122, și se acordă tot printr-o hotărâre a consiliului local.
  6. Dacă primiți ajutor de incluziune, cereți explicit aplicarea pragului de cel puțin 50% din costul serviciului. Textul îl leagă de o lege abrogată la 1 ianuarie 2024, așa că e util să invocați și scopul normei, nu doar litera ei, și să cereți răspunsul în scris.
  7. Consiliile locale cu buget mic pot pune pe masa asociației de dezvoltare intercomunitară fondul de solidaritate de maximum 1% din cheltuielile de exploatare. E o soluție prevăzută de lege și nu cere bani de la bugetul de stat.

Întrebări frecvente

Curtea Constituțională a admis sau a respins excepția?
A respins-o, ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi. Dispozitivul constată că articolul 12 alineatul (1) literele m) și n) și articolele 121 și 122 din Legea nr. 241/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Îmi scade factura de apă din 10 septembrie 2026?
Nu. Decizia nu schimbă nicio cifră din lege și nu obligă operatorul de apă la nimic. Ea confirmă doar că textele care obligă primăria să acorde ajutor familiilor cu venituri mici sunt valabile. Reducerea, dacă vine, vine din hotărârea consiliului local, nu din această decizie.
Cine poate cere ajutorul lunar?
Familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare pe membru de familie sub salariul minim brut pe țară garantat în plată, adică sub 4.325 de lei de la 1 iulie 2026. Se ia în calcul luna anterioară celei în care se depune cererea.
Cât din factură se acoperă?
Depinde de hotărârea consiliului local, care stabilește cuantumurile și procentele. Legea impune un singur minim: pentru beneficiarii de ajutor social, ajutorul lunar acoperă cel puțin 50% din costul serviciului. Compensarea se aplică în limita a 75 de litri de persoană pe zi, atât la apă, cât și la canalizare, adică 2,25 metri cubi pe lună de persoană.
Primăria poate refuza pe motiv că nu are bani?
Curtea spune la paragraful 20 că lipsa fondurilor nu afectează valabilitatea normei, ci poate genera dificultăți de aplicare, care se rezolvă prin ajustare bugetară și măsuri administrative locale. Refuzul motivat exclusiv prin lipsa banilor poate fi contestat, iar cazul de la Hârșova arată că astfel de litigii ajung în instanță.
Ce sunt articolele 121 și 122?
Sunt două articole introduse în lege în 2018, imediat după articolul 12. Ca să nu fie renumerotată toată legea, ele au primit numărul articolului vecin însoțit de un indice. Se citesc „articolul 12 indice 1” și „articolul 12 indice 2”. Primul descrie mecanismul ajutorului lunar, al doilea pe cel al sprijinului la branșare.
Ce se întâmplă cu dosarul de la Hârșova?
Se întoarce la Curtea de Apel Constanța, care judecă mai departe cererea de obligare a consiliului local, acum fără posibilitatea de a susține că textele legale ar fi neconstituționale. Decizia se comunică instanței și e obligatorie pentru ea.

Analiza redacției

Decizia e corect construită pe partea de drept bugetar și scurtă exact unde ar fi contat. Curtea răspunde la întrebarea care i-a fost pusă, dacă o lege poate impune o cheltuială unei primării fără să îi dea banii, și răspunde cu o jurisprudență consecventă din 1993 încoace: sursa trebuie stabilită înainte de cheltuială, nu scrisă în legea care o creează. Ce nu face nimeni în acest dosar, nici autorii excepției, nici Curtea, e să se uite la starea textului declarat constituțional.

Iar starea aceea e problematică. Din cele opt alineate ale articolului 121, patru trimit la acte care nu mai există. Alineatele (2) și (3) se sprijină pe Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, abrogată de la 1 ianuarie 2024 prin Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. Alineatele (4) și (5) se sprijină pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, care nu mai e în vigoare din 1 noiembrie 2021, înlocuită de Legea nr. 226/2021 privind consumatorul vulnerabil de energie. La data publicării acestei decizii, prima trimitere e moartă de doi ani și opt luni, a doua de patru ani și zece luni. Consecința cea mai concretă e la alineatul (2): pragul imperativ de „cel puțin 50% din costul de furnizare” e rezervat beneficiarilor de ajutor social „potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001”, o categorie care, citită la literă, nu mai are membri. Un primar de bună-credință îl aplică prin echivalență beneficiarilor de venit minim de incluziune, altul îl consideră inaplicabil, și amândoi au un argument.

Detaliul care transformă asta din neglijență de tehnică legislativă în ceva mai greu e cronologia. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2021 a fost publicată pe 31 decembrie 2021, adică două luni după ce Ordonanța de urgență nr. 70/2011 ieșise din vigoare, și a modificat exact articolul vecin, litera n) a articolului 12. Legiuitorul delegat a avut textul deschis în față și a lăsat trimiterile așa cum erau.

A doua observație cere puțină aritmetică și iese din combinarea a două alineate ale aceluiași articol. Alineatul (8) plafonează fondul de solidaritate la 1% din valoarea cheltuielilor de exploatare ale operatorului, iar alineatul (2) impune acoperirea a cel puțin 50% din costul serviciului pentru cei mai săraci. Dacă privim cheltuielile de exploatare ca fiind aproximativ egale cu valoarea facturată, fondul poate duce singur pragul de 50% numai atât timp cât beneficiarii reprezintă cel mult 2% din volumul facturat. Peste acest nivel, diferența cade obligatoriu pe bugetul local. Cu alte cuvinte, singura sursă alternativă pe care legea o oferă e calibrată pentru localitățile în care sărăcia e o excepție statistică, nu pentru cele în care e regula, adică exact invers față de nevoie.

A treia observație privește lărgimea pragului de eligibilitate, care explică de ce plângerea primăriilor nu e fantezistă. Legea compară un venit net cu salariul minim brut. De la 1 iulie 2026, salariul minim brut e 4.325 de lei, iar netul corespunzător aproximativ 2.699 de lei. Pragul stă deci cu circa 60% deasupra salariului minim net efectiv încasat, iar o familie cu doi adulți pe salariul minim și doi copii ajunge la aproximativ 1.350 de lei net pe membru, sub o treime din prag. Grupul potențial eligibil e mult mai larg decât „familiile în dificultate”, ceea ce e o alegere legitimă de politică socială, dar una care are un cost pe care nimeni nu l-a estimat public. Curtea a răspuns la întrebarea constituțională, nu la cea aritmetică, și avea dreptate să facă asta. Rămâne că întrebarea aritmetică e încă fără răspuns după opt ani.

Un ultim aspect ține de ritmul procedurii, fiindcă el schimbă valoarea practică a deciziei. Încheierea de sesizare e din 21 septembrie 2020, pronunțarea din 9 decembrie 2025, deci 1.905 de zile între ele, iar publicarea din 10 septembrie 2026, încă 275 de zile. Dosarul Curții purta numărul 1.275D/2021, deși sesizarea e datată septembrie 2020, iar decizia nu explică decalajul. Cât timp o decizie de respingere nu e publicată, ea nu produce efecte generale, deci în cele 275 de zile orice altă primărie a putut invoca în continuare aceleași critici. Prin comparație, cetățeanul care depune cererea de ajutor primește răspuns în termenul legal de la petiții și dovedește venitul pe luna anterioară.

Ce ar trebui schimbat

  • Înlocuirea celor două trimiteri moarte din articolul 121. Legea nr. 416/2001 se înlocuiește cu Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, iar Ordonanța de urgență nr. 70/2011 cu Legea nr. 226/2021. Efect: pragul obligatoriu de 50% redevine aplicabil unei categorii de beneficiari care există în realitate, iar primăriile nu mai decid fiecare altfel pe același text.
  • Un termen legal pentru hotărârea de consiliu local din articolul 121 alineatul (7). De exemplu 90 de zile de la începutul exercițiului bugetar, cu obligația de a o revizui anual. Efect: dispare situația din care s-a născut litigiul de la Hârșova, în care obligația legală există, dar nu are cadrul local de aplicare, deci nu poate fi exercitată de nimeni.
  • Un minim legal la sprijinul de branșare din articolul 122. Ajutorul lunar are un prag de 50% pentru cei mai săraci, sprijinul la branșare nu are niciunul. Efect: sprijinul nu mai poate fi stabilit local la o sumă simbolică, care lasă obligația îndeplinită pe hârtie și branșamentul nefăcut.
  • Recalibrarea fondului de solidaritate sau o sursă complementară de la bugetul de stat. Plafonul de 1% funcționează doar acolo unde beneficiarii sunt puțini. Efect: localitățile cu pondere mare de familii sub prag, care au și cel mai mic buget propriu, nu mai rămân singurele fără nicio sursă practică de finanțare.
  • Corelarea limitei de 75 de litri de persoană pe zi cu un reper actualizabil. Fie un consum de referință stabilit prin normă tehnică, fie o revizuire periodică. Efect: limita nu mai rămâne o cifră fixă din 2018 într-o lege care se modifică des în jurul ei.
  • Compararea venitului net cu salariul minim net, sau formularea explicită a alegerii contrare. Dacă lărgimea actuală a pragului e voită, textul ar trebui să o spună, iar nota de fundamentare să o cuantifice. Efect: primăriile pot estima costul înainte de a construi bugetul, iar solicitanții știu dinainte dacă se încadrează.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 770 din 10 septembrie 2026 16 pagini PDF, 114 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

Decizia Curții Constituționale nr. 712 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. m) și n) și ale art. 121 și 122 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006

EMITENT: Curtea Constituțională

Publicat în: M. Of. nr. 770 din 10 septembrie 2026

D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 712 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. m) și n) și ale art. 121 și 122 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Gabriela-Lenuța Dimitriu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. m) și n) și ale art. 121 alin. (1) și (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, modificată și completată prin art. I pct. 1, 2 și parțial 3 din Legea nr. 215/2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, excepție ridicată de primarul orașului Hârșova și Consiliul Local Hârșova în Dosarul nr. 4.584/118/2019 al Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.275D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că, în ceea ce privește critica adusă art. 138 alin. (4) și (5) din Constituție, Curtea urmează să aibă în vedere că cerința constituțională a art. 138 alin. (5) impune stabilirea concomitentă a unei cheltuieli cu stabilirea sursei de finanțare. În opinia sa, se impune a se face distincția dintre stabilirea sursei de finanțare și caracterul suficient al resurselor. Or, aprecierea caracterului suficient al resurselor, practic, este o problemă exclusiv de oportunitate și nu își găsește temeiul în dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituție, iar sursa este clar precizată, fiind vorba despre bugetul local sau alte surse de finanțare legal constituite, inclusiv programele și planurile naționale și europene. În ceea ce privește dispozițiile art. 111 din Constituție, privind informarea Parlamentului, instanța de contencios constituțional va avea în vedere că informarea este obligatorie doar dacă Parlamentul solicită acest lucru și doar pentru legea bugetului de stat sau legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Or, în cauza dedusă judecății se critică faptul că Parlamentul a adăugat amendamente la proiectul legislativ al Guvernului, aprecierile autorilor fiind nesusținute.

C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 21 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.584/118/2019, Curtea de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. m) și n) și ale art. 121 alin. (1) și (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, modificată și completată prin art. I pct. 1, 2 și parțial 3 din Legea nr. 215/2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și abrogarea alin. (2) al art. III din Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. Excepția a fost ridicată de primarul orașului Hârșova și Consiliul Local Hârșova într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind obligarea Consiliului Local Hârșova la inițierea și aprobarea hotărârii de către consiliul local, în vederea acordării de ajutoare lunare bănești pentru persoane vulnerabile.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 138 alin. (4) din Constituție, întrucât instituie obligații financiare în sarcina autorităților administrației publice locale, fără să fie asigurate, în mod real și efectiv, resursele financiare necesare pentru acoperirea acestora. În aceeași măsură, se menționează că adoptarea unor norme care generează cheltuieli bugetare fără o evaluare a efectelor bugetare și fără identificarea unei surse clare de finanțare echivalează cu o încălcare a principiului previzibilității și certitudinii în materie bugetară, potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (5) din Constituție.

6. Se susține că modificările aduse prin Legea nr. 215/2018 nu au fost cuprinse în inițiativa legislativă formulată, ci au fost adăugate ulterior, prin amendamente adoptate în cursul procedurii parlamentare, în absența punctului de vedere al Guvernului asupra impactului bugetar, aspect ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern, în procesul legislativ.

7. În final, autorii excepției consideră că legiuitorul ar fi trebuit să lase la latitudinea autorităților publice locale acordarea acestor ajutoare, în funcție de disponibilitățile bugetare, și să nu impună această obligație necesară susținerii măsurii, în lipsa unor alocări suplimentare de la bugetul de stat, această situație afectând autonomia locală, ceea ce determină încălcarea dispozițiilor art. 120 și 121 din Constituție.

8. Curtea de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În concret, textele legale criticate reglementează acordarea unui beneficiu pentru anumite categorii de persoane din comunitatea locală, cu finanțare de la bugetul local sau din alte surse de finanțare, iar criticile de neconstituționalitate se referă la oportunitatea acestor cheltuieli și la suficiența sau insuficiența resurselor financiare aflate la dispoziția autorităților publice locale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. m) și n) și ale art. 121 și 122 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, art. 12 alin. (1) lit. n) a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2021 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1258 din 31 decembrie 2021, menținând soluția legislativă criticată.

13. Textele legale criticate au următorul cuprins: — Art. 12 alin. (1) lit. m) și n) din Legea nr. 241/2006: „(1) În exercitarea atribuțiilor ce le revin autoritățile administrației publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz, privitoare la: (…) m) acordarea de ajutoare lunare de la bugetul local pentru familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, denumite în continuare ajutoare lunare, în vederea plății serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile art. 121;

n) asigurarea, din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite, inclusiv a programelor și planurilor naționale și europene, a fondurilor necesare pentru plata valorii totale sau a unei părți din cheltuielile realizate pentru branșarea/racordarea la sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, pentru familiile și persoanele singure care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, în condițiile prevăzute la art. 122”; — Art. 121 din Legea nr. 241/2006: „(1) Ajutoarele lunare prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. m) se acordă în funcție de veniturile lunare ale persoanei singure/familiei, prin compensarea procentuală a contravalorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în limita unui consum de apă, respectiv a unei cantități de apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare de 75 l/persoană/zi.

(2) Pentru familiile și persoanele singure beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ajutoarele lunare acordate acoperă cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

(3) La stabilirea venitului bănesc net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii familiei le-au realizat în luna anterioară lunii în care se solicită dreptul, așa cum acestea sunt prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pentru acordarea ajutorului lunar pot fi utilizate procentele și limitele de venituri prevăzute, pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu energie termică, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.

(5) În vederea stabilirii dreptului la ajutorul lunar, noțiunile utilizate pentru familie și persoană singură au semnificația celor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Acordarea ajutorului lunar se face prin dispoziția primarului, la solicitarea scrisă a persoanei singure sau familiei.

(7) Cuantumurile, condițiile, organizarea acordării ajutorului lunar și modalitatea de decontare a acestuia între unitatea administrativ-teritorială, familiile/persoanele singure beneficiare și operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.

(8) Fondurile necesare finanțării măsurilor de protecție socială pot fi obținute și prin introducerea unei componente de solidaritate în structura pe elemente de cheltuieli a prețului/tarifului serviciului, la un nivel de maximum 1% din valoarea cheltuielilor de exploatare, denumit fond de solidaritate. Fondul de solidaritate se include în nivelul prețurilor și tarifelor numai după aprobarea acestuia, prin hotărâre, de către autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale implicate sau, după caz, de către adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară. Sumele încasate de către operatori, corespunzătoare fondului de solidaritate, se constituie într-un cont distinct purtător de dobândă, deschis la o unitate a trezoreriei statului, iar fondul rezultat se utilizează exclusiv pentru scopul în care a fost creat, respectiv la acordarea ajutoarelor lunare către populația beneficiară, cu avizul unității administrativ-teritoriale implicate/Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, după caz.”; — Art. 122 din Legea nr. 241/2006: „Cuantumul sumelor acordate, perioada de implementare, numărul estimat de beneficiari, condițiile și modalitatea de decontare a cheltuielilor realizate pentru branșarea/racordarea la sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se stabilesc prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale.”

14. Autorii excepției consideră că prevederile legale ce fac obiectul excepției contravin dispozițiilor constituționale ale art. 138 alin. (4) potrivit cărora bugetele locale se elaborează, se aprobă și se execută în condițiile legii și ale art. 138 alin. (5) conform cărora nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare. Deși nu invocă în mod formal dispozițiile art. 111 alin. (1) din Constituție privind informarea Parlamentului de către Guvern, din motivarea excepției reiese critica privind lipsa punctului de vedere al Guvernului. Din aceeași motivare reiese, de asemenea, că autorii critică și încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la autonomia locală, astfel că excepția de neconstituționalitate invocată va fi examinată și în raport cu prevederile art. 120 și 121 din Constituție.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate vizează obligația autorităților administrației publice locale de a acorda ajutoare lunare pentru plata serviciului de alimentare cu apă, precum și suportarea cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul de alimentare cu apă și canalizare, pentru familiile sau persoanele singure cu venituri sub salariul minim brut pe țară și care se încadrează în categorii sociale vulnerabile.

16. Principala critică a autorilor excepției vizează faptul că obligativitatea acordării ajutoarelor lunare și a sprijinului pentru acoperirea cheltuielilor de branșare sau racordare la sistemele de alimentare cu apă și canalizare ar putea genera presiuni asupra bugetelor locale, în lipsa asigurării efective a surselor de finanțare și a evaluării impactului asupra bugetelor locale, astfel că legiuitorul trebuia să lase la aprecierea autorităților locale acordarea acestor ajutoare. Referitor la critica raportată la art. 138 alin. (5) din Constituție Curtea constată că în jurisprudența sa constantă a statuat că neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, în chiar cuprinsul său, nu reprezintă nemijlocit un motiv de neconstituționalitate, deoarece în textul Constituției se vorbește numai despre stabilirea sursei de finanțare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea stabilirii în lege a sursei respective (a se vedea Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, sau Decizia nr. 19 din 26 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 24 februarie

2022. În același sens sunt relevante și considerentele Deciziei nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, prin care Curtea a statuat că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.

17. Aplicând considerentele de principiu dezvoltate de Curte, rezultă că norma criticată instituie obligativitatea plății ajutorului lunar pentru plata serviciului de alimentare cu apă, însă conferă autorităților administrației publice locale o marjă de apreciere cu privire la bugetul din care se optează a se plăti acest ajutor, prin utilizarea expresiei „din bugetul local sau din alte surse de finanțare legal constituite”.

18. În acest context, Curtea constată că absența unor alocări bugetare directe de la bugetul de stat nu determină, în sine, neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate care instituie măsuri cu caracter social. Aceste măsuri, deși nu impun o obligație de finanțare directă din bugetul de stat, presupun ca autoritățile administrației publice locale să includă și să prevadă, din bugetele proprii, prin capitolul de cheltuieli destinat asistenței sociale, în funcție de resursele disponibile și de nevoile comunității, fondurile necesare aplicării acestor măsuri potrivit competențelor legale.

19. Totodată, Curtea constată că reglementarea prin lege a unei obligații privind acordarea ajutoarelor sociale reprezintă o expresie a interesului general și a solidarității sociale, domenii în care intervenția legiuitorului este legitimă și necesară. Dacă legiuitorul a stabilit caracterul obligatoriu al acordării acestor ajutoare, este firesc ca această obligație să fie corelată cu prevederi privind stabilirea și indicarea sursei de finanțare necesare, în vederea respectării principiului legalității cheltuielilor publice și al echilibrului bugetar.

Or, suficiența sau insuficiența fondurilor destinate acestor măsuri se poate înscrie în sfera de autonomie decizională și responsabilitate administrativă a autorităților locale, potrivit principiilor descentralizării și subsidiarității.

20. Prin urmare, problema de lipsă a fondurilor nu generează neconstituționalitatea normelor criticate, ci poate genera dificultăți în aplicarea acestora, care însă pot fi soluționate prin mecanisme de ajustare bugetară și măsuri administrative adecvate la nivelul autorităților locale. În această împrejurare, Curtea Constituțională nu poate analiza modul de alocare a fondurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, nici modul de aplicare a legii la nivel local, ci doar constituționalitatea textului legal cu care a fost sesizată. Atât bugetele, cât și cheltuielile sunt reglementate prin lege, Parlamentul, în procesul de legiferare, fiind competent să le adopte și să reglementeze modul de repartizare a fondurilor.

21. În speța dedusă judecății, Curtea constată că dispozițiile legale criticate respectă principiul echilibrului bugetar în cadrul constituțional și responsabilitatea administrației publice locale în gestionarea cheltuielilor proprii, fără să impună obligații bugetare neprevăzute sau necontrolate care să contravină prevederilor constituționale invocate.

22. În consecință, critica privind lipsa stabilirii exprese a sursei de finanțare este neîntemeiată, deoarece legea prevede că sprijinul se acordă din bugetul local sau alte surse legal constituite, ceea ce respectă dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituție, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.

23. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa punctului de vedere al Guvernului și adoptarea prin amendamente a dispozițiilor legale contestate, Curtea constată că acestea nu au fost incluse în forma inițială a inițiativei legislative, ci au fost introduse ulterior, în cursul procedurii parlamentare. Totodată, Curtea reține că formularea și adoptarea de amendamente reprezintă o componentă firească a procedurii legislative, în măsura în care acestea păstrează o legătură directă cu obiectul de reglementare al inițiativei și nu determină consecințe bugetare care să impună, potrivit art. 111 alin. (1) din Constituție, solicitarea informării Guvernului.

24. În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că punctul de vedere emis de Guvern în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituție nu trebuie confundat cu fișa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cele două documente generate de Guvern având un regim juridic și, implicit, finalități diferite. Atunci când o propunere legislativă are implicații bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menționate, așadar atât punctul de vedere, cât și fișa financiară (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 60).

Netransmiterea punctului de vedere sau a fișei financiare în termenul legal de către autoritatea publică ce are obligația să întocmească acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare. Sub acest aspect, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 59, că a ridica această competență a Guvernului la nivel de regulă constituțională implicit admisă de art. 138 alin. (5) din Constituție ar echivala cu o condiție potestativă pură în sensul că orice lege ce are implicații bugetare ar putea fi adoptată numai dacă Guvernul a întocmit și a transmis Parlamentului fișa financiară. Or, dacă Guvernul nu susține inițiativa legislativă/nu este de acord cu ea și, prin urmare, nu transmite fișa financiară, nu poate bloca procesul legislativ printr-o atitudine omisivă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 19 din 26 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 24 februarie 2022, paragrafele 32 și 33).

25. În cauza de față, Curtea constată că punctul de vedere al Guvernului a fost solicitat și transmis potrivit fișei legislative la data de 30 martie 2018, cu mențiunea susținerii și adoptării inițiativei legislative, conținutul acestuia raportându-se, în mod firesc, la forma propusă de inițiatori. Faptul că nu a fost emis un nou punct de vedere al Guvernului cu privire la forma finală adoptată de Camera Deputaților la data de 4 iulie 2018 nu constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale, întrucât, potrivit cadrului legal aplicabil, Guvernul nu are obligația de a emite un nou punct de vedere asupra formei rezultate în urma dezbaterilor din Camera decizională. Emiterea unui nou punct de vedere al Guvernului asupra amendamentelor intervenite pe parcursul procedurii legislative este o chestiune de opțiune, nu de obligație, fiind condiționată doar de o eventuală solicitare expresă din partea forului parlamentar competent. În consecință, lipsa unui nou punct de vedere nu afectează legalitatea procedurii de legiferare (a se vedea, ad similis, paragraful 36 din Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 iulie 2023).

26. Așadar, critica autorilor privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 111 alin. (1) din Constituție este neîntemeiată, astfel încât susținerile formulate în acest sens nu pot fi reținute.

27. Distinct de aceste aspecte procedurale, Curtea constată că o ultimă critică formulată de autori vizează faptul că legiuitorul ar fi trebuit să lase la aprecierea autorităților administrației publice locale acordarea ajutoarelor sociale, în funcție de disponibilitățile bugetare existente, pentru a evita impunerea unei obligații în lipsa unei alocări suplimentare de la bugetul de stat. Potrivit autorilor, o asemenea reglementare ar fi de natură să afecteze principiul autonomiei locale, consacrat de art. 120 din Constituție.

28. Analizând această critică, instanța constituțională reține mai întâi că dispozițiile art. 120 din Constituție consacră principiile de bază ale administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale — principiile descentralizării, autonomiei locale și desconcentrării serviciilor publice —, cele ale art. 121 stabilesc care sunt autoritățile prin care se realizează autonomia locală, și anume consiliile locale și primarii aleși, iar art. 122 privește consiliul județean.

29. Pe de o parte, Curtea reține că, potrivit art. 5 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, prin autonomie locală se înțelege „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale la nivelul cărora sunt alese, treburile publice, în condițiile legii”. Totodată, potrivit art. 84 alin. (3) și (4) din același act normativ, „(3) Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

(4) Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competența și atribuțiile autorităților administrației publice locale, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz”.

30. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că principiul autonomiei locale nu presupune însă totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, acestea fiind obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale (Decizia nr. 573 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010, și Decizia nr. 558 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012). Ca atare, autoritățile administrației publice locale nu beneficiază de un drept primar de reglementare/legiferare, ci ele trebuie să se subsumeze cadrului legislativ adoptat de Parlament. În caz contrar, s-ar ajunge la o putere proprie de decizie de natură să afecteze unitatea și uniformitatea legislației la nivel național.

Rezultă astfel că autonomia locală presupune gestionarea treburilor publice locale în cadrul predeterminat de legiuitor, care acordă o anumită marjă de apreciere autorităților locale, iar aceasta poate varia în funcție de domeniul vizat și de politica administrativă a statului.

31. Curtea reține că stabilirea de către legiuitor a unor norme generale privind acordarea ajutoarelor sociale din bugetul local sau din alte surse legal constituite reprezintă o modalitate de asigurare a aplicării uniforme a măsurilor de sprijin pentru plata apei și canalizării pe întreg teritoriul țării, în condițiile legii, fără a aduce atingere principiului autonomiei locale. Aceasta presupune realizarea competențelor legale cu respectarea principiului legalității și a interesului public, implicând atât libertatea de decizie a comunităților locale, cât și răspunderea autorităților administrației publice locale pentru gestionarea eficientă, echilibrată și responsabilă a resurselor financiare publice. În această logică, primarul și autoritățile deliberative locale au datoria să acționeze ca buni gospodari ai comunității, valorificând resursele disponibile pentru satisfacerea nevoilor sociale ale colectivității pe care o reprezintă. Ca atare, dispozițiile legale criticate, care prevăd acordarea de ajutoare lunare din bugetul local pentru plata serviciilor de alimentare cu apă și canalizare și asigurarea cheltuielilor aferente branșării/racordării la aceste servicii, valorifică autonomia locală în dimensiunea sa funcțională, dar și financiară.

32. Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea constată că dispozițiile legale criticate respectă principiile constituționale privind legalitatea cheltuielilor publice, autonomia locală și echilibrul bugetar, astfel că susținerile autorilor excepției sunt neîntemeiate.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de primarul orașului Hârșova și de Consiliul Local Hârșova în Dosarul nr. 4.584/118/2019 al Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. m) și n), ale art. 121 și 122 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 9 decembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Gabriela-Lenuța Dimitriu

Sursă: monitoruloficial.ro

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.