Pe scurt
- Curtea Constituțională a confirmat că suspendarea permisului pentru 90 de zile, la depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, este constituțională. Durata fixă rămâne.
- Instanța care judecă plângerea împotriva procesului-verbal nu poate scurta și nu poate înlătura suspendarea, singura excepție fiind anularea procesului-verbal.
- Critica adusă textului despre reducerea suspendării de la 90 la 30 de zile a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru că șoferița contesta amenda, nu un refuz de reducere.
Publicat: M. Of. nr. 684 din 19 august 2026
Pronunțată: 26 februarie 2026
Cele 90 de zile fără permis, pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h, rămân o cifră pe care niciun judecător nu o poate micșora. Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată critica adusă art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, textul care prevede amenda din clasa a IV-a de sancțiuni și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Decizia este definitivă și general obligatorie, ca și cea prin care Curtea a stabilit, publicată tot în această perioadă, că taxele judiciare de timbru rămân constituționale.
Dosarul, înregistrat sub numărul 5.763/328/2018, a ajuns în apel la Tribunalul Cluj. O șoferiță sancționată contravențional atacase procesul-verbal, pierduse la prima instanță și a ridicat acolo excepția de neconstituționalitate. Curtea reține că, în cazul ei, textele se aplică în forma dată de Legea nr. 130/2019. Argumentul ei nu privea existența sancțiunii, ci rigiditatea ei: o perioadă fixă de 90 de zile, aceeași pentru orice depășire de peste 50 km/h, ar încălca accesul liber la justiție din art. 21 din Constituție, citit prin art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru că nu lasă loc de proporționalizare.
Curtea a împărțit răspunsul în două. Pe partea de fond a analizat sancțiunea și a găsit-o constituțională. Pe partea privind reducerea administrativă a suspendării, de la 90 la 30 de zile, a constatat că textul nu are legătură cu procesul din care venea sesizarea și a respins critica fără să o mai examineze.
Curtea a spus același lucru și într-un dosar diferit: prin Decizia CCR nr. 705/2025 a respins cererea ca judecătorul să poată scurta cele 90 de zile, cu majoritate de voturi.
Efectele pe care le produce
Primul efect este confirmarea duratei fixe. Curtea reia raționamentul din Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 30 din 15 ianuarie 2025, și explică de ce legiuitorul a ales cifre exacte. Pentru faptele din art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din ordonanță există o scară care crește gradual, 30, 60 și 90 de zile, adaptată gradului de pericol social. Aceeași scară a fost confirmată din nou în august 2026, când Curtea a stabilit că nici cele 60 de zile pentru circulația pe sens opus nu pot fi înlăturate pe motiv de neclaritate a legii. Aceasta este, spune Curtea, o individualizare legală a sancțiunii: nu prin criterii lăsate la aprecierea cuiva, ci prin adecvarea directă a duratei la gravitatea faptei.
Al doilea efect este cel care contează cel mai mult într-o sală de judecată. Curtea spune explicit că instanțele nu pot diminua și nu pot înlătura sancțiunea complementară atunci când judecă plângerea contravențională. Singura situație în care suspendarea dispare este anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Cu alte cuvinte, dacă procesul-verbal rămâne în picioare, cele 90 de zile rămân și ele. Separat de suspendarea aplicată ca sancțiune, o amendă rutieră lăsată neplătită produce, prin normele aprobate prin HG nr. 530/2026, o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei neachitați.
Al treilea efect este testul de proporționalitate folosit. Curtea îl preia din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și îl aplică pe două criterii: durata limitată în timp a măsurii și consecințele ei asupra celui sancționat. Reperele citate sunt decizia de admisibilitate din 28 iunie 2011 în cauza Ioan Pop împotriva României și hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Escoubet împotriva Belgiei. Concluzia: 30, 60 sau 90 de zile este o limitare rezonabilă, iar după epuizarea intervalului șoferul își reia dreptul de a conduce.
Al patrulea efect este o lecție de procedură, nu de circulație rutieră. O lecție asemănătoare vine din a doua decizie publicată în aceeași zi, unde excepția a fost respinsă pentru că autorul a criticat sentința instanței, nu textul de lege. Excepția privind art. 104, textul despre reducerea suspendării, a fost respinsă ca inadmisibilă pentru un motiv simplu: obiectul dosarului era apelul împotriva sentinței prin care fusese respinsă plângerea contra procesului-verbal, nu o contestație împotriva unei decizii de refuz al reducerii. Între cauza aflată pe rol și textul atacat nu exista nicio legătură, iar o eventuală admitere nu ar fi produs niciun efect asupra procesului. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, atât a fost suficient.
Al cincilea efect e mai tehnic, dar util. Textele criticate fuseseră între timp modificate, art. 104 alin. (1) și (2) prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, iar art. 104 alin. (3) prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020, fără păstrarea soluției legislative inițiale. Curtea le-a analizat totuși, în redactarea veche, invocând Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011: sunt supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.
Același text a fost atacat și pe alt drum, fără succes: în august 2026 Curtea a respins ca inadmisibilă o excepție prin care se susținea că nicio normă nu reglementează pregătirea polițistului care operează radarul.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În regulile de circulație, nimic. Este o decizie de respingere, deci art. 102 alin. (3) lit. e) rămâne exact cum era: amendă din clasa a IV-a și 90 de zile de suspendare pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul, constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
S-a schimbat însă soliditatea acestei reguli. Argumentul proporționalității, cel mai des folosit împotriva duratelor fixe, a fost respins acum a doua oară, după Decizia nr. 344/2024. Curtea nu doar că îl respinge, ci îl și încadrează: durata fixă nu este o lipsă de individualizare, ci o individualizare făcută de legiuitor, în locul judecătorului. Cine vrea să reia critica are nevoie de un argument nou, nu de o reformulare a aceluiași.
O a doua schimbare, tot în felul de a citi legea, privește raportul dintre cele două căi. Sancțiunea se contestă în instanță, prin plângere contravențională. Reducerea suspendării, de la 90 la 30 de zile, se cere pe cale administrativă, șefului poliției rutiere a județului sau a municipiului București ori șefului poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, cu două condiții cumulative: promovarea testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și obținerea permisului cu cel puțin un an înainte de faptă. Sunt trasee separate, iar decizia arată ce se întâmplă când sunt amestecate: critica adusă unuia, într-un proces despre celălalt, nu ajunge să fie judecată.
De reținut că textele despre reducere au fost modificate în 2020 și 2022, deci cine le verifică azi trebuie să citească forma actuală, nu pe cea reprodusă în decizie, care este forma reținută de Curte ca aplicabilă în acel dosar.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Predictibilitate. Orice șofer știe dinainte că depășirea cu peste 50 km/h înseamnă 90 de zile, indiferent de instanță, de județ sau de completul care judecă.
- Egalitate de tratament. O durată fixă nu poate fi negociată, deci nu depinde de cât de bun este avocatul sau de cât de indulgent este judecătorul.
- Scara de 30, 60 și 90 de zile rămâne graduală, deci sancțiunea urmează gravitatea faptei, nu o aplică uniform.
- Calea administrativă de reducere de la 90 la 30 de zile continuă să existe, pentru cine îndeplinește cele două condiții.
- Decizia clarifică un lucru util oricărei excepții viitoare: textul atacat trebuie să aibă legătură cu procesul în care se ridică excepția.
Ce rămâne o problemă
- Judecătorul nu poate ține cont de circumstanțe. O depășire cu 51 km/h și una cu 120 km/h peste limită primesc aceeași suspendare de 90 de zile.
- Consecințele reale ale suspendării diferă enorm de la om la om, iar legea nu le vede: pentru un șofer profesionist, trei luni fără permis pot însemna pierderea locului de muncă.
- Autoarea excepției a așteptat ani de zile o soluție în care o parte dintre critici nici nu au fost analizate pe fond, ci respinse pentru lipsa legăturii cu procesul.
- Decizia a fost pronunțată pe 26 februarie 2026 și publicată abia pe 19 august 2026, aproape șase luni mai târziu.
- Textul art. 104 reprodus în decizie este forma dinainte de modificările din 2020 și 2022, ceea ce îl poate induce în eroare pe cititorul care caută regula aplicabilă astăzi. Art. 102 alin. (3) lit. e), cel confirmat, nu a fost atins de acele modificări.
Sfaturi utile
- Dacă ați fost sancționat pentru depășirea cu peste 50 km/h, nu construiți plângerea pe ideea că instanța ar putea scurta cele 90 de zile. Curtea a spus limpede că nu poate.
- Singura cale prin care suspendarea dispare în instanță este anularea procesului-verbal. Concentrați-vă apărarea pe legalitatea constatării: aparat omologat, verificat metrologic, identificarea corectă a vehiculului și a sectorului de drum.
- Cererea de reducere a suspendării se face separat, pe cale administrativă, la șeful poliției rutiere. Nu se cere instanței și nu ține loc de plângere.
- Pentru reducere trebuie îndeplinite ambele condiții, nu doar una: testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație promovat și permisul obținut cu cel puțin un an înainte de faptă.
- Verificați forma actuală a art. 104 din ordonanță înainte de a depune cererea. Textul a fost modificat în 2020 și în 2022, iar decizia reproduce forma veche, cea reținută de Curte ca aplicabilă în acel dosar.
- Dacă ridicați o excepție de neconstituționalitate, asigurați-vă că textul atacat chiar se aplică în procesul dumneavoastră. Altfel excepția se respinge ca inadmisibilă, fără nicio analiză pe fond.
- Planificați-vă din timp cele 90 de zile. Ele curg indiferent de cererea de reducere depusă la poliția rutieră, iar la final dreptul de a conduce se reia de la sine.
Întrebări frecvente
Se schimbă ceva la sancțiunea pentru viteză?
Poate instanța să îmi reducă suspendarea de la 90 la 60 de zile?
Atunci cum pot ajunge la 30 de zile?
Care sunt cele două condiții?
De ce a fost respinsă ca inadmisibilă o parte din excepție?
De ce a analizat Curtea texte care fuseseră deja modificate?
Durata fixă chiar nu încalcă proporționalitatea?
Ce înseamnă că decizia este definitivă și general obligatorie?
Erori și neconcordanțe în textul publicat
- Paragraful 11, citarea art. 104 alin. (3) teza finală lit. a). Textul reprodus în decizie sună așa: „dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h”. Așa cum e scris, reducerea de la 90 la 30 de zile s-ar acorda numai celui care a depășit viteza cu exact 70 km/h, o singură valoare. Contravenția din art. 102 alin. (3) lit. e), reprodusă în același paragraf, se referă însă la depășirea „cu mai mult de 50 km/h”, deci la un interval deschis. Din cele două citate alăturate nu se poate stabili cine are dreptul la reducere: cel prins cu 60 km/h peste limită nu află din decizie dacă intră sau nu sub normă, iar cel prins cu 90 km/h peste limită nici atât. Forma care închide condiția este „este cu până la 70 km/h”, adică un plafon, nu o valoare fixă; numai așa lit. a) delimitează o categorie în interiorul faptei sancționate de art. 102 alin. (3) lit. e). Sensul de plafon rezultă și din economia textului: alin. (3) teza finală enumeră situații în care suspendarea se reduce, ceea ce presupune o limită superioară, nu o coincidență numerică.
Analiza redacției
Decizia rezolvă o dispută care se repeta în instanțele de contencios de ani buni: poate judecătorul care judecă plângerea contravențională să reașeze durata suspendării, ori măcar să o cântărească? Răspunsul e nu, iar construcția juridică prin care se ajunge acolo e cea care contează. Curtea nu spune că sancțiunea scapă controlului de proporționalitate, ci că proporționalizarea a fost deja făcută, de legiuitor, prin scara de 30, 60 și 90 de zile din art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3). Asta e „individualizarea legală” la care trimite paragraful 16, preluat din Decizia nr. 344 din 9 iulie 2024, paragrafele 76-84. Efectul practic e că argumentul proporționalității, cel mai folosit împotriva duratelor fixe, a fost închis a doua oară cu aceeași motivare, iar cine îl reia are nevoie de altceva, nu de o reformulare.
Slăbiciunea deciziei stă exact acolo unde e miza. Paragraful 17 arată că soluția pe art. 102 alin. (3) lit. e) a fost luată „cu majoritate de voturi”, spre deosebire de cea pe art. 104, adoptată cu unanimitate. Deci cel puțin un judecător a văzut lucrurile altfel tocmai pe punctul de fond. Nicio opinie separată nu însoțește însă textul publicat, iar motivarea majorității nu răspunde niciunei obiecții, pentru că nu se știe care a fost. Cititorul rămâne cu o soluție unanimă în aparență și divizată în realitate, fără să poată afla unde s-a rupt acordul. Pentru o decizie care se va cita ani de zile împotriva oricărei critici viitoare, e o pierdere de informație care nu are nicio justificare.
A doua observație privește timpul. Sesizarea a fost făcută prin Încheierea din 4 martie 2020 a Tribunalului Cluj, dosarul Curții poartă numărul 513D/2020, iar decizia a fost pronunțată pe 26 februarie 2026. În aproape șase ani, textele criticate au fost modificate de două ori, art. 104 alin. (3) prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020 și art. 104 alin. (1) și (2) prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022. Curtea le-a analizat oricum, în forma veche, invocând Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, ceea ce e corect procedural. Rezultatul rămâne totuși o decizie care confirmă constituționalitatea unor texte pe care nimeni nu le mai aplică astăzi, în afara dosarelor începute sub legea veche, și care nu spune nicăieri, explicit, că forma în vigoare e alta.
În fine, testul de proporționalitate e enunțat pe două criterii, durata limitată în timp și consecințele măsurii asupra autorilor, cu trimitere la Ioan Pop împotriva României, paragraful 26, și la Escoubet împotriva Belgiei, paragraful 38. Aplicarea acoperă însă doar primul criteriu: durata e limitată, iar la expirare dreptul se reia. Al doilea, consecințele concrete, nu e discutat deloc, deși autoarea excepției invocase tocmai asta. O motivare care numește două criterii și verifică unul singur lasă deschisă exact ușa pe care voia să o închidă.
Ce ar trebui schimbat
- Publicarea opiniei separate sau, în lipsa ei, a motivului divergenței. Când o soluție e luată cu majoritate de voturi, cititorul ar trebui să poată vedea ce anume a fost contestat înăuntrul Curții. Practic, asta ar da instanțelor și avocaților reperul de care au nevoie ca să știe dacă o critică nouă are șanse sau repetă un argument deja respins de majoritate.
- Marcarea vizibilă a omisiunilor din textele citate și verificarea citatelor înainte de publicare. În paragrafele 11 și 16 apar elidări nemarcate ca atare, iar condiția de 70 km/h e reprodusă trunchiat. Efectul practic al unei corecturi de citat e că decizia poate fi folosită ca sursă pentru textul legii, nu doar pentru soluție, ceea ce astăzi nu se poate face în siguranță.
- Menționarea expresă, în corpul deciziei, a formei aflate în vigoare la data publicării. Curtea arată de ce analizează redactarea veche, dar nu spune ce se aplică acum. O singură frază care trimite la forma actuală a art. 104 ar scuti cititorul de riscul de a depune o cerere de reducere întemeiată pe un text abrogat în 2020 și în 2022.
- Introducerea unei trepte suplimentare în art. 102 alin. (3) lit. e), pe pragul de 70 km/h pe care legea îl cunoaște deja. Însuși art. 104 alin. (3) tratează diferit depășirile de până la 70 km/h, deci distincția există în lege, dar numai la reducere, nu și la sancțiune. Mutată și în norma de sancționare, ea ar diferenția fapta de 51 km/h de cea de 120 km/h fără să dea judecătorului putere de apreciere, deci fără să contrazică raționamentul „individualizării legale” pe care se sprijină decizia.
- Înscrierea pe procesul-verbal a căii administrative de reducere, cu cele două condiții cumulative din art. 104 alin. (2). Dosarul de față s-a născut, în bună parte, din confuzia dintre cele două trasee: sancțiunea se contestă în instanță, reducerea se cere șefului poliției rutiere. O mențiune tipărită pe actul de sancționare ar scădea numărul cererilor adresate instanței pentru ceva ce instanța nu poate acorda, iar oamenii care îndeplinesc condițiile nu ar mai afla despre ele după ce termenul a trecut.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 684 din 19 august 2026 16 pagini PDF, 880 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA nr. 165 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și ale art. 104 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, și ale art. 104 alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020
EMITENT: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 19 august 2026
D E C I Z I A Nr. 165 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și ale art. 104 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și ale art. 104 alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și ale art. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Livia Marcela Mango în Dosarul nr. 5.763/328/2018 al Tribunalului Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 513D/2020.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la cele reținute prin Decizia nr. 280 din 23 aprilie 2019. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 4 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.763/328/2018, Tribunalul Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) și ale art. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Livia Marcela Mango într-o cauză având ca obiect apelul împotriva sentinței prin care s-a respins plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate sunt neconstituționale deoarece impun aplicarea automată a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pe o durată de 90 de zile indiferent de gravitatea faptei comise, precum și apelarea la o procedură administrativă în vederea reducerii duratei suspendării dreptului de a conduce. Textele criticate sunt constituționale doar în măsura în care nu exclud analizarea de către o instanță judecătorească a necesității și proporționalității măsurii complementare a interzicerii dreptului de a conduce dispuse de agentul constatator și în măsura în care nu interzic instanței reducerea termenului de suspendare a dreptului de a conduce. Autoarea face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului — Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, Hotărârea din 2 septembrie 1998, pronunțată în Cauza Kadubec împotriva Slovaciei, Hotărârea din 20 martie 2001, pronunțată în Cauza Telfner împotriva Austriei —, arătând că petentului trebuie să îi fie recunoscute garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale deoarece contravențiile intră în sfera „acuzațiilor în materie penală”. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat deja că, în materie penală, interzicerea automată a drepturilor părintești sau a dreptului de vot potrivit Codului penal din 1969, fără o analiză făcută de judecător cu privire la oportunitatea și necesitatea acestor interdicții, încalcă dreptul la un proces echitabil — a se vedea Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Sabou și Pârcălab împotriva României, și Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Calmanovici împotriva României. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că aplicarea unor măsuri prin efectul legii, fără ca instanțele judecătorești să controleze tipul faptei comise și interesul care trebuie ocrotit, este contrară prevederilor art. 8 din Convenție. Posibilitatea de reducere a perioadei de suspendare pe cale administrativă nu este un remediu efectiv deoarece în cazul în care nu se întrunește punctajul necesar pentru a trece examenul scris suspendarea se prelungește cu încă 30 de zile.
Agravarea situației în propria cerere nu este un remediu efectiv și echitabil, având chiar efect descurajant pentru o astfel de solicitare, și contravine jurisprudenței antereferite care impune garanții identice în materie penală și în materie contravențională. În materie penală, inculpații beneficiază de garanții net superioare deoarece acestora nu li se poate agrava situația în propria cale de atac. Posibilitatea acordată doar organului administrativ din care face parte agentul constatator de a reduce perioada de suspendare încalcă dreptul de acces la justiție, fiind contrară art. 21 din Constituție, remediul nefiind nici accesibil, nici efectiv.
6. Tribunalul Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu încalcă accesul liber la justiție deoarece, deși agentul constatator este obligat în baza legii să aplice sancțiunea complementară incidentă, instanța judecătorească are posibilitatea de a verifica legalitatea aplicării sancțiunii complementare și, față de natura acestei sancțiuni, respectiv acuzație în materie penală, de a aprecia inclusiv asupra justificării acestei măsuri. Art. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reprezintă singura modalitate prin care se poate reindividualiza sancțiunea complementară, partea având la îndemână plângerea contravențională, astfel că art. 21 din Constituție nu este încălcat.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) și ale art. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. În realitate, din examinarea cauzei, Curtea reține că autoarea excepției se află în ipoteza prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) și ale art. 104 alin. (1), (2) și alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 130/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 15 iulie 2019. Ulterior sesizării Curții Constituționale, prevederile art. 104 alin. (1), (2) și alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate, fără a se păstra soluția legislativă inițială. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.
11. Având în vedere cele anterior menționate, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) și ale art. 104 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 28 ianuarie 2022, și ale art. 104 alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 11 februarie 2020. Textele de lege criticate au următorul cuprins: — Art. 102 alin. (3) lit. e): „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai următoarelor fapte: (ti)
e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”; — Art. 104 alin. (1), (2) și alin. (3) teza finală lit. a): „(1) La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către șeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârșită fapta ori de către șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române.
(2) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
b) a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
(3) (ti) Pentru fapta prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. e), perioada de suspendare se reduce la 30 de zile, la cererea titularului:
a) dacă depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus este cu 70 km/h;”.
12. În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 — Accesul liber la justiție astfel cum este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 — Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, și ale art. 104 alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020, Curtea reține că acestea reglementează cu privire la reducerea, pe cale administrativă, a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule de la 90 de zile la 30 de zile, cu îndeplinirea condițiilor promovării testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și a obținerii permisului de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei.
14. Or, obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția îl constituie apelul împotriva sentinței prin care a fost respinsă plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, iar nu o contestație împotriva unei eventuale decizii prin care a fost respinsă, pe cale administrativă, reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule de la 90 de zile la 30 de zile. Întrucât între obiectul prezentei cauze și dispozițiile art. 104 alin. (1), (2) și alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu există nicio legătură, iar o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar produce niciun efect asupra cauzei de față, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a acestor dispozițiile legale.
15. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reține că textul de lege criticat prevede sancționarea cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile fapta de a depăși cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv. Este o faptă de încălcare a legii care pune în pericol siguranța circulației rutiere, viața, integritatea corporală, sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, precum și proprietatea publică și privată.
16. În ceea ce privește critica referitoare la stabilirea unei perioade fixe de 90 de zile de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, care ar aduce atingere art. 21 din Constituție astfel cum este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din perspectiva încălcării principiului proporționalității sancțiunilor contravenționale, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită pentru aceleași considerente care au stat la baza Deciziei nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025, paragrafele 76-84.
Cu acel prilej, Curtea a observat că legiuitorul a considerat oportun ca în această materie să stabilească o corelare între gradul de pericol social al faptei contravenționale și durata sancțiunii complementare, adică a realizat o individualizare legală a sancțiunii, nu prin stabilirea unor criterii, ci prin adecvarea sancțiunii la pericolul social, adică o determinare strictă, iar nu relativă, a duratei sancțiunii complementare.
Așadar, cu privire la sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, legiuitorul a prevăzut pentru faptele reglementate în art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 o durată fixă/determinată pentru fiecare sancțiune care crește gradual, respectiv 30/60/90 de zile, adecvată gradului de pericol social al faptelor, fără ca instanțele judecătorești să o poată diminua sau înlătura în cadrul judecării plângerii contravenționale (cu excepția cazului în care se anulează procesul-verbal de stabilire și sancționare a contravenției). Curtea a concluzionat că reglementarea duratei fixe a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce care crește gradual este adaptată la gravitatea faptelor săvârșite, astfel că dispozițiile criticate respectă principiul proporționalității sancțiunii. De asemenea, Curtea a analizat și proporționalitatea unei sancțiuni contravenționale, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceasta a examinat proporționalitatea gradului de severitate a sancțiunii sub două aspecte: durata limitată în timp a măsurii suspendării dreptului de a conduce și consecințele acestei măsuri asupra autorilor (a se vedea Decizia de admisibilitate din 28 iunie 2011, pronunțată în Cauza Ioan Pop împotriva României, paragraful 26, și Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Escoubet împotriva Belgiei, paragraful 38). Aplicând aceste două criterii, Curtea Constituțională a reținut că durata suspendării exercițiului dreptului de a conduce este limitată în mod rezonabil de legiuitor la 30/60/90 de zile în funcție de contravenția săvârșită, prin raportare la gradul de pericol social al acesteia, iar după epuizarea intervalului de timp contravenienții își vor exercita din nou dreptul de a conduce.
17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 104 alin. (1),
(2) și alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și cu majoritate de voturi în ceea ce privește art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și ale art. 104 alin. (3) teza finală lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Livia Marcela Mango în Dosarul nr. 5.763/328/2018 al Tribunalului Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj — Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Pentru magistrat-asistent Cristina Cătălina Turcu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.