Pe scurt
- Cererea prin care ceri schimbarea judecătorului rămâne în aceeași instanță. Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, critica adusă regulii din art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală. Recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară se judecă tot de un judecător al instanței în care lucrează cel recuzat.
- Ascultarea ta rămâne o posibilitate, nu o obligație. Potrivit art. 68 alin. (5), judecătorul „poate” asculta procurorul, părțile și persoana recuzată, iar autorul excepției ceruse ca acest cuvânt să fie citit ca o obligație. Judecătorii constituționali nu au acceptat această lectură. Termenul de soluționare rămâne de cel mult 24 de ore, iar ședința se ține în camera de consiliu, adică fără public.
- Încheierea nu se atacă nicăieri. Art. 68 alin. (7) închide orice cale de atac, iar Curtea a reținut că accesul la justiție nu înseamnă acces la toate treptele de judecată pentru fiecare incident dintr-un dosar. Îți rămân trei lucruri concrete: prezența la termenul stabilit, concluziile scrise depuse la dosar și susținerea cererii prin avocat.
Publicat: M. Of. nr. 783 din 15 septembrie 2026
Pronunțată: 12 martie 2026, definitivă și general obligatorie de la publicare, 15 septembrie 2026
Cine cere într-un dosar penal înlocuirea judecătorului primește răspunsul de la un coleg al acestuia, în cel mult 24 de ore, iar răspunsul este definitiv. Prin Decizia nr. 225 din 12 martie 2026, publicată la 15 septembrie 2026, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată critica adusă celor trei alineate care alcătuiesc scheletul procedurii de recuzare din procesul penal și a constatat că ele sunt constituționale. Cu o săptămână mai devreme, la 5 martie 2026, aceeași Curte spusese același lucru pe partea civilă, prin Decizia nr. 213/2026, publicată la 2 septembrie 2026, care a validat regula după care cererea de recuzare ajunge la alt complet al aceleiași instanțe. Decizia din septembrie adaugă piesa care lipsea: nici absența unei căi de atac nu schimbă nimic.
Dosarul a plecat de la Judecătoria Reșița. Un petent care contesta, în condițiile art. 340 din Codul de procedură penală, soluția de clasare dată în cazul său a cerut recuzarea judecătorului de cameră preliminară învestit cu plângerea. Prin încheierea din 29 septembrie 2021, instanța a sesizat Curtea Constituțională, care a înregistrat cauza sub nr. 2.963D/2021. Judecătoria Reșița și-a spus opinia în sensul că excepția este neîntemeiată, iar Guvernul și reprezentantul Ministerului Public au cerut, în principal, respingerea ca inadmisibilă. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au trimis niciun punct de vedere.
Criticile erau trei, și fiecare atingea altă parte a procedurii. Prima privea competența: petentul susținea că un judecător pus să aprecieze conduita unui coleg din aceeași instanță nu poate face asta liber, mai ales când motivul invocat este cel din art. 64 alin. (1) lit. f) din cod, adică suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată. Soluția cerută era ca astfel de cereri să treacă la o altă instanță de același grad din raza aceleiași curți de apel. A doua critică ataca cuvântul „poate” din art. 68 alin. (5): atâta vreme cât ascultarea părților este lăsată la aprecierea judecătorului, contradictorialitatea devine, spunea autorul, o favoare, nu o regulă. A treia critică viza art. 68 alin. (7), care nu lasă nicio cale de atac împotriva încheierii date de un singur judecător.
Răspunsul Curții pornește de la o calificare din care decurge tot restul. Soluționarea unei cereri de recuzare nu este un proces în sine, ci un incident, o chestiune de administrare a actului de justiție. Curtea o numește procedură cu caracter administrativ-judiciar, care capătă înfățișare de judecată doar prin formă, nu prin obiect. Dacă nu este un proces, nu are nevoie de toate garanțiile unui proces. Curtea amintește și că legea prevede două etape. Mai întâi, judecătorul în fața căruia formulezi cererea verifică admisibilitatea ei în principiu, potrivit art. 67 alin. (5). Abia dacă trece de acest filtru, cererea pleacă la un alt judecător sau la un alt complet din aceeași instanță.
Pe celelalte două critici, motivarea se sprijină pe jurisprudența proprie și pe o distincție de drept constituțional. Termenul scurt și ședința fără public sunt puse pe seama celerității, adică a grijii de a nu bloca dosarul principal din cauza unui incident. Iar lipsa căii de atac ține, spune Curtea, de competența exclusivă a legiuitorului: art. 129 din Constituție prevede că împotriva hotărârilor judecătorești căile de atac se exercită „în condițiile legii”, iar art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului cere un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, adică un singur grad de jurisdicție, nu toate gradele. Pentru că nu au apărut elemente noi față de deciziile anterioare, Curtea a păstrat atât soluția, cât și considerentele.
Efectele pe care le produce
Decizia nu modifică niciun cuvânt din lege. Efectul ei este de confirmare: din 15 septembrie 2026 este stabilit cu putere general obligatorie că procedura de recuzare din procesul penal, așa cum arată ea astăzi, trece testul constituțional în raport cu criticile formulate. Pentru omul aflat într-un dosar penal, asta înseamnă un traseu previzibil și scurt, dar și îngust.
- Cererea o judecă tot instanța ta. La judecătorul de drepturi și libertăți și la judecătorul de cameră preliminară, art. 68 alin. (1) trimite cererea la un judecător de la aceeași instanță. La un judecător care face parte dintr-un complet de judecată, art. 68 alin. (2) o trimite la un alt complet al aceleiași instanțe.
- Termenul este de cel mult 24 de ore. Atât prevede art. 68 alin. (5), iar ședința se desfășoară în camera de consiliu, deci nepublic.
- Ascultarea ta depinde de judecător. Același alineat îi permite să facă orice verificări și să asculte procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana a cărei recuzare se cere, dar numai „dacă apreciază necesar”.
- Încheierea este definitivă. Împotriva ei nu există nicio cale de atac, așa cum prevede art. 68 alin. (7).
- Dosarul nu se oprește. Potrivit art. 67 alin. (6), completul în fața căruia s-a formulat recuzarea se pronunță asupra măsurilor preventive chiar cu participarea judecătorului recuzat. Iar dacă recuzarea este admisă, art. 68 alin. (6) cere să se stabilească expres în ce măsură actele deja făcute rămân valabile.
- Aceleași reguli, cu alte cifre, la procuror. Pentru procurorul din faza de urmărire penală, art. 70 alin. (1) și (3) trimit cererea la procurorul ierarhic superior, care o rezolvă în 48 de ore prin ordonanță fără cale de atac. Când procurorul participă la ședința de judecată, art. 70 alin. (8) și (10) reiau termenul de 24 de ore, camera de consiliu și lipsa căii de atac.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În textul legii, nimic. Articolul 68 are forma actuală de la 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, cu excepția alineatelor (8), (9), (91) și (10), rescrise prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, publicată în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016. Alineatele criticate, (1), (5) și (7), nu au fost atinse niciodată.
Ce se schimbă este poziția juridică a acestor texte. Până acum, alin. (1) fusese confirmat prin Decizia nr. 276 din 24 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 589 din 11 iulie 2018, iar alin. (5) teza finală și alin. (7) prin Decizia nr. 271 din 24 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 657 din 29 iulie 2018, fiecare pe critici formulate separat. Decizia nr. 225/2026 este prima care le confirmă pe toate trei împreună, ca ansamblu procedural, ceea ce face mai greu de susținut ideea că, luate una câte una, ele ar fi trecut, dar combinate ar fi produs un dezechilibru.
Aici contează și diferența dintre cele două feluri de a pierde la Curtea Constituțională. Atât Ministerul Public, cât și Guvernul au cerut, în principal, respingerea ca inadmisibilă, pe motiv că autorul urmărea, de fapt, modificarea legii și consacrarea unei anumite interpretări. Curtea nu a mers pe această cale. A intrat pe fond și a respins excepția ca neîntemeiată, adică a citit criticile și a spus că textele respectă Constituția. Diferența contează: o respingere ca inadmisibilă lasă întrebarea fără răspuns, cum s-a întâmplat în aceeași zi cu critica adusă interdicției de a opri mașina pe trotuar, în timp ce o respingere ca neîntemeiată închide subiectul pe motivele invocate.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Termenul de 24 de ore împiedică folosirea cererii de recuzare ca frână. Un incident procedural nu poate ține dosarul pe loc săptămâni întregi.
- Regula este aceeași în toată țara și nu depinde de instanță, de secție sau de materie, deci rezultatul procedural este previzibil.
- Filtrul de admisibilitate din art. 67 alin. (5) oprește cererile repetate împotriva aceleiași persoane, pentru același caz de incompatibilitate și aceleași fapte deja respinse o dată.
- Judecătorul recuzat nu își judecă propria recuzare. Art. 67 alin. (2) declară inadmisibilă recuzarea celui chemat să decidă asupra recuzării, deci lanțul nu se închide asupra lui însuși.
- Partea rămâne cu trei instrumente reale, recunoscute expres de Curte: prezența la termenul stabilit, concluziile scrise depuse la dosar și susținerea cererii prin avocat.
- Când recuzarea este admisă, art. 68 alin. (6) obligă la o inventariere a actelor deja îndeplinite, deci procesul nu continuă pe o bază neclarificată.
- Legea are deja o supapă pentru situațiile în care instanța nu poate rezolva singură problema. Prin art. 68 alin. (8), (9) și (91), cererea urcă la instanța ierarhic superioară, iar de acolo poate fi trimisă unei alte instanțe de același grad, din aceeași curte de apel sau dintr-una învecinată.
Ce rămâne o problemă
- Cel care apreciază conduita judecătorului este un coleg din aceeași instanță, uneori de pe același hol. Pentru partea care invocă lipsa de imparțialitate, asta este exact problema pe care voia să o rezolve.
- Ascultarea este facultativă tocmai acolo unde ar conta cel mai mult. Motivul de la art. 64 alin. (1) lit. f), suspiciunea rezonabilă privind imparțialitatea, se sprijină pe fapte concrete, iar faptele se lămuresc ascultând oameni, nu citind un dosar.
- Nicio cale de atac înseamnă că o încheiere greșită rămâne greșită definitiv. Singurul control care mai există este cel pe care judecătorul îl exercită asupra propriei motivări.
- Camera de consiliu scoate procedura din văzul public, într-un incident care privește chiar încrederea publică în instanță.
- Cât timp cererea este pe rol, judecătorul a cărui imparțialitate este contestată poate participa la decizia asupra măsurilor preventive, potrivit art. 67 alin. (6). Miza acelei decizii este libertatea unei persoane.
- Supapa din art. 68 alin. (8) și (9) se deschide doar când nu poate fi desemnat un judecător, nu și atunci când motivul invocat privește instanța ca atare.
- Textele au fost confirmate la 12 martie 2026, dar au devenit general obligatorii abia la 15 septembrie 2026. Între cele două date, instanțele și părțile au lucrat fără să poată invoca soluția.
Sfaturi utile
- Formulează cererea împotriva persoanei concrete și arată, pentru fiecare, cazul de incompatibilitate și faptele pe care te sprijini. Cerințele sunt scrise în art. 67 alin. (2) și (4), iar o cerere generică se oprește la filtrul de admisibilitate.
- Scrie toate motivele de la început. O a doua cerere împotriva aceleiași persoane, pentru același caz de incompatibilitate și aceleași fapte deja respinse, este inadmisibilă potrivit art. 67 alin. (5).
- Depune concluzii scrise odată cu cererea. Fiindcă ascultarea rămâne la aprecierea judecătorului, hârtia de la dosar este singura care ajunge sigur la cel care decide.
- Nu cere recuzarea judecătorului care îți judecă recuzarea. Legea o declară inadmisibilă, în art. 67 alin. (2), iar timpul pierdut acolo nu se recuperează.
- Cere ca motivele tale să fie consemnate integral în încheiere sau în procesul-verbal. Pentru că încheierea nu se verifică nicăieri, consemnarea este singura urmă care rămâne în dosar.
- Dacă nemulțumirea ta privește procurorul din faza de urmărire penală, adresează cererea procurorului ierarhic superior. Art. 70 alin. (1) prevede această obligație sub sancțiunea inadmisibilității.
- Nu amâna. Potrivit art. 67 alin. (1), cererea se face de îndată ce ai aflat despre existența cazului de incompatibilitate.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă că excepția a fost respinsă ca neîntemeiată?
Cine judecă, de fapt, cererea mea de recuzare?
Mă ascultă cineva înainte să se decidă?
Pot ataca încheierea prin care mi s-a respins recuzarea?
Ce se întâmplă cu dosarul cât timp cererea este pe rol?
Dar dacă vreau să cer recuzarea procurorului?
Există vreo situație în care cererea ajunge totuși la altă instanță?
Decizia schimbă ceva în dosarul în care a fost ridicată excepția?
De când produce efecte decizia?
Analiza redacției
Decizia este scurtă, unanimă și coerentă cu propriile decizii din ultimii zece ani. Problema ei nu stă în ce a hotărât, ci în raportul dintre ritmul cerut cetățeanului și ritmul pe care sistemul și l-a permis. Legea îi dă judecătorului cel mult 24 de ore ca să rezolve o cerere de recuzare. Verificarea constituționalității acestui termen a durat 1.625 de zile de la sesizarea Judecătoriei Reșița, din 29 septembrie 2021, până la pronunțarea din 12 martie 2026, plus alte 187 de zile până la publicare, adică 1.812 zile în total. Altfel spus, controlul termenului de 24 de ore a cerut de 1.625 de ori mai mult timp decât termenul controlat.
A doua observație privește un text pe care decizia nu îl citează niciodată. Autorul excepției ceruse ca cererea de recuzare să fie trimisă la o altă instanță de același grad din raza aceleiași curți de apel. Această soluție există deja în lege, la art. 68 alin. (9) și (91), rescrise prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, iar art. 68 alin. (8) urcă cererea la instanța ierarhic superioară. Legiuitorul a admis deci, în 2016, că sunt situații în care instanța nu poate rezolva singură incidentul. Deosebirea față de cererea autorului este condiția de declanșare: supapa se deschide când nu poate fi desemnat un judecător, un criteriu de personal, nu când motivul invocat pune în discuție relația dintre judecători, un criteriu de aparență. Curtea a reprodus în decizie doar alineatele (1), (5) și (7), deci nu a avut ocazia să explice de ce cele două criterii nu pot coexista.
A treia observație iese din combinarea a două texte pe care decizia le tratează separat. Art. 68 alin. (5) așază cererea de recuzare în categoria incidentelor rezolvate rapid și discret, iar art. 67 alin. (6) prevede că, în intervalul acela, judecătorul recuzat participă la decizia privind măsurile preventive. Pentru partea care susține că judecătorul nu mai este imparțial, cele 24 de ore nu sunt doar o formalitate administrativă: în ele se poate decide dacă rămâne sau nu în arest. Calificarea procedurii drept administrativ-judiciară, corectă din punctul de vedere al obiectului, nu descrie complet ce se joacă în acel interval.
Ce ar trebui schimbat
- Un termen legal pentru publicarea deciziilor Curții Constituționale. Astăzi nu există niciunul, iar aici au trecut 187 de zile între pronunțare și publicare. Un termen de 60 sau 90 de zile ar scurta perioada în care soluția există, dar nu poate fi invocată de nimeni.
- Ascultare la cerere, nu doar la aprecierea judecătorului, când motivul este cel de la art. 64 alin. (1) lit. f). Suspiciunea rezonabilă privind imparțialitatea se demonstrează prin fapte, iar o parte care cere expres să fie ascultată ar trebui să fie ascultată măcar în scris, fără ca termenul de 24 de ore să fie depășit.
- Motivarea obligatorie și comunicarea încheierii către partea care a formulat cererea. Într-o procedură fără cale de atac, motivarea este singurul control care mai funcționează, iar partea nu poate învăța nimic dintr-un document pe care nu îl primește.
- Extinderea supapei din art. 68 alin. (9) la motivele care privesc instanța, nu doar la lipsa de judecători disponibili. Ar rezolva fix situația din acest dosar, fără să atingă regula generală și fără să creeze o cale de atac nouă.
- O statistică publică anuală a cererilor de recuzare, pe instanțe, cu procentul celor admise. Astăzi nimeni nu poate spune dacă regula colegului care judecă colegul funcționează sau nu, pentru că cifrele nu se publică. Fără ele, discuția rămâne una de impresie.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 783 din 15 septembrie 2026 8 pagini PDF, 83 KB actul începe la pagina 2
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA nr. 225 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (1), (5) și (7) din Codul de procedură penală
EMITENT: Curtea Constituțională a României
Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 15 septembrie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Andrei Grigoraș — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (1), (5) și (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ghiță Țunea în Dosarul nr. 3.176/290/2021 al Judecătoriei Reșița și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.963D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În susținerea inadmisibilității arată că autorul excepției solicită, pe de o parte, modificarea prevederilor legale criticate, iar, pe de altă parte, consacrarea unei anumite interpretări a dispozițiilor art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, în sensul că sintagma „poate” din cuprinsul acestora ar trebui înțeleasă ca instituind o obligație în sarcina judecătorului învestit cu soluționarea cererii de abținere sau recuzare. În susținerea caracterului neîntemeiat al excepției invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 230 din 27 aprilie 2023.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 29 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.176/290/2021, Judecătoria Reșița a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (1), (5) și (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ghiță Țunea într-o cauză având ca obiect plângerea formulată în condițiile art. 340 din Codul de procedură penală, cauză în care petentul a formulat cerere de recuzare a judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluționarea acesteia.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 68 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că cererea de recuzare a judecătorului de cameră preliminară se soluționează de un judecător de la aceeași instanță, încalcă prevederile art. 21 din Constituție, întrucât impun judecătorului învestit cu soluționarea incidentului procedural să facă aprecieri cu privire la conduita unui coleg din cadrul aceleiași instanțe judecătorești. Se apreciază, mai ales cu privire la cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, că se impune adoptarea unei noi soluții legislative care să prevadă soluționarea cererii de recuzare de către o altă instanță egală în grad din circumscripția aceleiași curți de apel. Cu privire la criticile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, se susține că sintagma „poate” din cuprinsul acestor dispoziții legale generează o situație de ambiguitate în ceea ce privește desfășurarea procesului penal și lasă la aprecierea arbitrară a judecătorului învestit cu soluționarea cererii de recuzare aplicarea unui principiu fundamental al procesului penal, respectiv contradictorialitatea.
Se susține că, pentru motivul de recuzare prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală — existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorului este afectată —, sintagma „poate” din cuprinsul art. 68 alin. (5) din același cod trebuie interpretată în sensul în care ascultarea procurorului, a subiecților procesuali principali, a părților și a persoanei a cărei recuzare se solicită este obligatorie. Referitor la criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, se susține că atribuirea competenței de a se pronunța asupra cererii de recuzare unui singur judecător, fără a fi reglementată o cale de atac, contravine dreptului la un proces echitabil. Astfel, în vederea respectării exigențelor prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituție, se impune ca încheierea prin care se soluționează recuzarea să fie supusă unei căi ordinare de atac.
6. Judecătoria Reșița apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare nu privește fondul cauzei. Reiterează că Parlamentul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, căile de atac și condițiile exercitării acestora, iar procedura reglementată de dispozițiile legale criticate este în concordanță cu prevederile constituționale. Totodată, apreciază că procedura de soluționare a cererii de recuzare, astfel cum este reglementată de legiuitor, se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea soluționării fondului cauzei.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorul acesteia tinde la o modificare a dispozițiilor legale referitoare la procedura de soluționare a cererii de recuzare, iar, în subsidiar, neîntemeiată. În susținerea netemeiniciei arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (1), (5) și (7) din Codul de procedură penală a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind constatată conformitatea dispozițiilor legale criticate cu prevederile constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Cu privire la critica referitoare la lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care se soluționează cererea de recuzare, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judiciare sau la toate căile de atac, astfel încât soluția legislativă criticată nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil și accesului liber la justiție. Invocă, în susținerea netemeiniciei sesizării, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 276 din 24 aprilie 2018 și Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 19 mai 2005, pronunțată în Cauza Steck- Risch și alții împotriva Liechtensteinului, paragraful 48.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 68 alin. (1), (5) și (7) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1) Abținerea sau recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară se soluționează de un judecător de la aceeași instanță. (…)
(5) Soluționarea abținerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. (…)
(7) Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.”
12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, analizând critici similare, Curtea a pronunțat Decizia nr. 271 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, paragrafele 15-17, și Decizia nr. 276 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 11 iulie 2018, paragrafele 14, 15 și 17, prin care, pentru următoarele considerente, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate invocate.
14. În esență, prin deciziile precitate, Curtea a reținut că procedura de soluționare a cererii de recuzare nu îmbracă forma unui contencios care să reclame un tratament jurisdicțional, ci este vorba despre o chestiune de administrare a actului de justiție. Cu alte cuvinte, procedura asupra cercetării și judecării cererii de recuzare este o procedură incidentală, al cărei obiect este cu totul distinct de obiectul propriu al procesului penal la care se referă, această procedură nu are caracter jurisdicțional penal în sens material, ci caracter administrativ-judiciar, iar actele ce se îndeplinesc în această procedură, după ritualul procesului penal, îi dau un caracter jurisdicțional numai în sens formal.
15. Cu privire la competența de soluționare, Curtea a arătat că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, Codul de procedură penală reglementează două etape de soluționare a cererii de recuzare. Astfel, în primul rând, potrivit art. 67 alin. (5) din Codul de procedură penală, cererea de recuzare este supusă unei etape de examinare a admisibilității în principiu, realizată de judecătorul sau de completul de judecată în fața căruia a fost formulată cererea. În cazul în care se constată admisibilitatea în principiu a cererii de recuzare, aceasta este trimisă spre soluționare unui alt judecător sau unui alt complet de judecată din cadrul aceleiași instanțe.
16. De asemenea, Curtea a reținut că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. În aceste condiții, Curtea a constatat că soluționarea cererilor de recuzare trebuie însoțită, de asemenea, de dezideratul asigurării celerității acestei proceduri, tocmai pentru a nu se impieta asupra soluționării în ansamblu a cauzei.
De altfel, Curtea a observat că, potrivit tezei a doua a alin. (5) al art. 68 din Codul de procedură penală, dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită. Curtea a reținut, totodată, că, deși procedura soluționării cererii de recuzare este în principiu nepublică, nimic nu împiedică partea care a formulat cerere de recuzare ca, în cazul prezentării la termenul stabilit, să depună concluzii scrise la dosarul cauzei sau chiar să își susțină prin avocat cererea.
17. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea observă că și acestea au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, fiind analizate critici similare celor invocate în prezenta cauză prin Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017, și Decizia nr. 651 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2017, prin care excepția a fost respinsă ca neîntemeiată. În motivarea soluției sale Curtea a statuat, în esență, că, potrivit Constituției, legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cazurile în care ședințele de judecată nu sunt publice, precum și căile de atac și condițiile exercitării acestora. Așa încât, Curtea a constatat că susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât nu stabilesc o cale de atac împotriva încheierii prin care se soluționează recuzarea, nu este întemeiată. Constituția nu cuprinde prevederi care să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, statuând în art. 129 că acestea se exercită „în condițiile legii”.
Accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. De asemenea, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (Decizia nr. 271 din 24 aprilie 2018, precitată, paragraful 19).
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
19. În aceste condiții, având în vedere cele reținute, Curtea constată că dispozițiile art. 68 alin. (1), (5) și (7) din Codul de procedură penală reglementează un cadru procedural adecvat în materia recuzării, care asigură respectarea exigențelor imparțialității, fără a aduce atingere accesului liber la justiție sau dreptului părților la un proces echitabil. Soluționarea cererii de recuzare de către un alt judecător sau complet de judecată din cadrul aceleiași instanțe, precum și caracterul definitiv al încheierii pronunțate în această materie constituie expresia opțiunii legiuitorului pentru asigurarea celerității procedurii și a bunei administrări a justiției.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ghiță Țunea în Dosarul nr. 3.176/290/2021 al Judecătoriei Reșița și constată că dispozițiile art. 68 alin. (1), (5) și (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Reșița și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andrei Grigoraș
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.