Pe scurt

  • Regula rămâne în picioare. Curtea Constituțională a respins critica adusă textului care dă DIICOT competența de a ancheta și faptele care au legătură cu un dosar de criminalitate organizată, chiar dacă acele fapte, luate separat, nu sunt pe lista direcției.
  • Motivul invocat de Curte. Reunirea dosarelor nu e la voia procurorului, ci merge după condițiile scrise în articolul 43 din Codul de procedură penală, aceleași pentru toată lumea, iar scopul ei este ca probele aceleiași activități infracționale să fie strânse o singură dată, de același organ.
  • Cine e vizat. Orice persoană cercetată de DIICOT pentru o faptă care nu intră direct în competența direcției, avocații din dosarele de criminalitate organizată și judecătorii de cameră preliminară care verifică dacă rechizitoriul vine de la un procuror competent.
Act: Decizia Curții Constituționale nr. 332 din 16 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Publicat: M. Of. nr. 789 din 17 septembrie 2026
Intră în vigoare: 17 septembrie 2026, data publicării; potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la publicare și au putere numai pentru viitor

Un inculpat aflat în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia a cerut Curții Constituționale să desființeze regula care permite DIICOT să ancheteze și fapte care nu sunt pe lista direcției, atunci când ele au legătură cu un dosar de criminalitate organizată. Curtea a refuzat, cu unanimitate de voturi. Decizia nr. 332 a fost pronunțată pe 16 aprilie 2026 și a apărut în Monitorul Oficial pe 17 septembrie 2026. Cine conduce ancheta decide și ce se alege de dosar. Aceeași întrebare, pusă altfel, a ajuns anul acesta și la instanța supremă, în dosarul perchezițiilor făcute de DNA împreună cu ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție, unde răspunsul a fost tot unul de procedură.

Textul atacat are un singur rând. Articolul 11 alineatul (1) punctul 5 din Ordonanța de urgență nr. 78/2016 spune că sunt de competența DIICOT „infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la pct. 1-4”. Punctele 1 până la 4 sunt lista propriu-zisă a direcției: infracțiunile comise în scopul unui grup infracțional organizat, traficul de persoane și de droguri, spălarea banilor proveniți din aceste fapte, constituirea grupului însuși. La ele, punctul 5 adaugă tot ce se leagă de ele.

Excepția de neconstituționalitate este mijlocul prin care o parte dintr-un proces îi cere Curții Constituționale să verifice dacă textul de lege care i se aplică respectă Constituția. Autorul ei a ridicat-o într-o contestație împotriva încheierii din camera preliminară, adică din etapa în care un judecător verifică, înainte de începerea judecății, dacă rechizitoriul și actele de urmărire penală sunt legale. Curtea de Apel Alba Iulia a trimis dosarul la Curtea Constituțională prin Încheierea penală nr. 145 din 12 noiembrie 2021.

Critica avea un miez simplu. Procurorul DIICOT face urmărirea penală și trimite în judecată pentru fapte care nu sunt de competența lui, susținea autorul, doar pentru că ele ar fi conexe cu fapte care intră în competența specială a direcției. Competența materială înseamnă dreptul stabilit prin lege al unui anumit organ de a ancheta un anumit tip de faptă, iar autorul considera că punctul 5 o ocolește și încalcă astfel egalitatea în fața legii din articolul 16 din Constituție, dreptul la un proces echitabil din articolul 21 alineatul (3) și dreptul la apărare din articolul 24.

În sprijinul lui, autorul a adus două decizii anterioare ale Curții. Prima, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, a declarat neconstituțională soluția care nu trecea în categoria nulităților absolute încălcarea regulilor de competență materială a organului de urmărire penală. A doua, Decizia nr. 380 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 977 din 13 octombrie 2021, a desființat alineatul (3) al aceluiași articol 11, cel care îi permitea procurorului DIICOT să ducă până la capăt urmărirea penală în cauzele desprinse din dosar, chiar dacă faptele rămase nu mai erau de competența direcției.

Răspunsul Curții: cele două situații nu seamănă. Decizia din 2017 privea lipsa unei sancțiuni pentru încălcarea competenței, nu posibilitatea reunirii dosarelor atunci când legea o prevede expres. Decizia din 2021 privea o alegere subiectivă a procurorului, care putea ține sau trimite mai departe o cauză desprinsă din dosar, fără ca inculpatul să poată anticipa ce se va întâmpla. În schimb, punctul 5 nu lasă nimic la aprecierea liberă: condițiile reunirii sunt cele din articolul 43 din Codul de procedură penală și se citesc dinainte.

Efectele pe care le produce

Pentru cine e cercetat de DIICOT, nimic nu se schimbă. O faptă care nu figurează în lista direcției rămâne în dosarul acesteia dacă are legătură, în sensul articolului 43, cu o faptă din listă. Cererea de a scoate acea faptă din dosar pe motiv că procurorul nu era competent nu mai are ca argument neconstituționalitatea textului, pentru că textul a fost verificat și a trecut.

Argumentul rămâne însă utilizabil pe alt teren. Judecătorul de cameră preliminară poate în continuare să restituie cauza la parchet dacă rechizitoriul vine de la un procuror necompetent după materie, potrivit articolului 346 alineatul (3) litera a) din Codul de procedură penală. Ceea ce se discută acolo nu mai este dacă regula e constituțională, ci dacă situația concretă chiar se încadrează în vreuna dintre ipotezele articolului 43.

Pentru procurori, decizia confirmă că reunirea din faza de urmărire penală are temei. Textul articolului 43 vorbește despre instanță, iar puntea către procuror o face articolul 63 alineatul (1) din Codul de procedură penală, care aplică regulile de competență ale instanțelor, în mod corespunzător, și în cursul urmăririi penale.

Pentru avocați, decizia mută discuția pe fapte. Nu se mai poate ataca norma, dar se poate contesta că între faptele din dosar ar exista legătura cerută de lege: infracțiune continuată, concurs formal de infracțiuni, acte materiale care alcătuiesc împreună o singură infracțiune, aceeași persoană care a comis mai multe fapte, mai multe persoane care au participat la aceeași faptă sau o legătură care impune reunirea pentru buna înfăptuire a justiției.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Decizia nu schimbă niciun cuvânt din lege. Se schimbă însă harta a ce mai poate fi atacat din articolul 11 al ordonanței. Alineatul (3) a căzut în 2021 și a fost abrogat formal de Parlament pe 9 iulie 2023, prin articolul VI din Legea nr. 201/2023. Alineatul (1) punctul 5 a trecut acum de control și rămâne, cu mențiunea firească pentru orice decizie de respingere: a fost analizat numai în raport cu criticile formulate în acest dosar.

Textul în sine nu a fost atins niciodată de la publicarea ordonanței, pe 22 noiembrie 2016. Vecinii lui s-au mișcat în schimb de două ori în ultimii ani: punctul 1 a fost completat pe 16 mai 2024, prin Legea nr. 126/2024, iar punctul 2 a fost rescris pe 19 decembrie 2025, prin articolul VIII din Legea nr. 224/2025. Cum punctul 5 trimite la punctele 1 până la 4, orice adăugare acolo lărgește și zona din care el atrage faptele conexe, fără ca formularea lui să se schimbe.

Între sesizare și răspuns au trecut 1.616 zile, adică patru ani și aproape cinci luni, iar de la pronunțare până la publicare încă 154 de zile. În tot acest interval, întrebarea a rămas deschisă, iar dosarul de la Alba Iulia a așteptat.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Cazurile în care un dosar poate fi reunit sunt scrise într-un singur loc, în articolul 43 din Codul de procedură penală, și pot fi verificate de oricine înainte să afle ce a decis procurorul.
  • Curtea explică pentru prima dată, într-o decizie despre DIICOT, pe ce drum ajunge regula reunirii de la instanță la procuror: prin articolul 63 alineatul (1) din Codul de procedură penală.
  • Ancheta unei rețele nu se mai împarte între mai multe parchete cu competențe diferite, ceea ce reduce riscul ca aceleași fapte să primească soluții contradictorii în dosare paralele.
  • Decizia arată limpede unde se poartă discuția reală: la judecătorul de cameră preliminară, pe încadrarea concretă în ipotezele articolului 43, nu pe constituționalitatea normei.
  • Soluția a fost luată cu unanimitate de voturi și fără opinii separate, deci nu lasă loc de speculații despre o majoritate strânsă.
  • Curtea nu s-a mulțumit să respingă, ci a explicat punct cu punct de ce cele două decizii invocate de autor nu se potrivesc situației lui.

Ce rămâne o problemă

  • Inculpatul nu află din lege prin ce mecanism ajunge o regulă scrisă pentru instanțe să îl privească în faza de urmărire penală. Legătura se face prin alt articol, din alt cod, pe care punctul 5 nu îl pomenește.
  • Reunirea făcută de procuror nu are un act distinct, motivat, pe care partea să îl poată ataca separat. Nemulțumirea se poate ridica abia în camera preliminară, după ce ancheta s-a încheiat.
  • În trei dintre cele șase ipoteze, articolul 43 alineatul (2) lasă reunirea la aprecierea organului judiciar în trei dintre cele șase ipoteze, deci previzibilitatea pe care se sprijină decizia nu este aceeași în toate cazurile.
  • Textul de la punctul 5 nu a fost niciodată reexaminat, deși zona din care atrage faptele conexe s-a lărgit prin modificările din 2024 și 2025 ale punctelor 1 și 2.
  • Dosarul a stat 1.616 zile la Curte, iar publicarea a mai adăugat 154 de zile. Pentru o întrebare de procedură ridicată într-un proces penal în curs, intervalul schimbă miza răspunsului.
  • Instanța care a trimis dosarul nu și-a exprimat opinia asupra excepției, deși articolul 29 alineatul (4) din Legea nr. 47/1992 o obligă, iar nici președinții celor două Camere, nici Guvernul, nici Avocatul Poporului nu au trimis puncte de vedere. Curtea a decis fără niciun punct de vedere instituțional la dosar.

Sfaturi utile

  1. Dacă sunteți cercetat de DIICOT pentru o faptă care nu apare în lista direcției, cereți să vi se arate care este fapta din listă cu care se consideră că fapta dumneavoastră are legătură. Fără ea, punctul 5 nu se poate aplica.
  2. Verificați în care dintre ipotezele articolului 43 din Codul de procedură penală a fost încadrată legătura. Trei dintre ele obligă la reunire, celelalte trei doar o permit, iar acolo unde reunirea este facultativă argumentele împotrivă au greutate.
  3. Ridicați problema competenței în camera preliminară, nu mai târziu. Articolul 346 alineatul (3) litera a) din Codul de procedură penală permite restituirea cauzei la parchet când rechizitoriul vine de la un procuror necompetent după materie.
  4. Nu construiți cererea pe neconstituționalitatea punctului 5. După Decizia nr. 332/2026, acel drum este închis pentru criticile întemeiate pe articolele 16, 21 alineatul (3) și 24 din Constituție.
  5. Când invocați o decizie anterioară a Curții, arătați ce elemente de fapt și de drept se repetă în cazul dumneavoastră. Aici, ambele decizii invocate au fost înlăturate exact pentru că aceste elemente lipseau.
  6. Dacă sunteți judecător și trimiteți o excepție la Curtea Constituțională, scrieți în încheiere și opinia instanței. Articolul 29 alineatul (4) din Legea nr. 47/1992 o cere, iar lipsa ei lasă dosarul fără niciun punct de vedere în afara celui al procurorului.
  7. Când citiți o decizie a Curții mai veche de câțiva ani, verificați forma actuală a textelor la care trimite. Articolul 11 al ordonanței a fost modificat de patru ori din 2016 încoace, iar numerotarea și conținutul punctelor nu au rămas la fel.

Întrebări frecvente

Ce a decis, pe scurt, Curtea Constituțională?
A respins ca neîntemeiată excepția și a constatat că articolul 11 alineatul (1) punctul 5 din Ordonanța de urgență nr. 78/2016 este constituțional în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie de la publicare, pe 17 septembrie 2026.
Ce spune, de fapt, textul care a fost atacat?
Că sunt de competența DIICOT infracțiunile care au legătură, potrivit articolului 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la punctele 1 până la 4 ale aceluiași alineat. Punctele 1 până la 4 sunt lista propriu-zisă de infracțiuni date direcției.
Ce înseamnă că două fapte au legătură între ele?
Articolul 43 din Codul de procedură penală descrie șase situații: infracțiunea continuată, concursul formal de infracțiuni, actele materiale care alcătuiesc împreună o singură infracțiune, mai multe infracțiuni săvârșite de aceeași persoană, o infracțiune la care au participat mai multe persoane și legătura care impune reunirea pentru buna înfăptuire a justiției. Primele trei obligă la reunire, ultimele trei o lasă la apreciere.
Cum se aplică o regulă scrisă pentru instanțe în faza de urmărire penală?
Prin articolul 63 alineatul (1) din Codul de procedură penală, care prevede că dispozițiile privind competența instanțelor, printre care și articolul 43, se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.
De ce nu s-a aplicat aici Decizia nr. 380 din 2021?
Pentru că aceea privea alineatul (3) al articolului 11, care îi lăsa procurorului DIICOT alegerea de a păstra sau nu o cauză desprinsă din dosar, deși soluționarea ei nu îi revenea. Acolo inculpatul nu putea anticipa nimic. La punctul 5 lucrurile stau invers: condițiile reunirii sunt scrise în lege și se cunosc dinainte.
Dar Decizia nr. 302 din 2017, invocată tot de autor?
Aceea privea lipsa unei sancțiuni în Codul de procedură penală pentru încălcarea competenței materiale a organului de urmărire penală. Răspunsul a fost că acele considerente nu au legătură cu posibilitatea reunirii cauzelor atunci când legea o prevede expres și există motive obiective care o justifică.
Mai pot cere scoaterea faptei din dosarul DIICOT?
Da, dar pe alt argument. Nu mai puteți susține că norma însăși e neconstituțională, ci doar că în cazul dumneavoastră nu există legătura cerută de articolul 43. Cererea se face la judecătorul de cameră preliminară.
Decizia poate fi atacată?
Nu. Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii. Textul poate fi însă atacat din nou, cu alte critici decât cele analizate acum, pentru că respingerea s-a făcut numai în raport cu motivele invocate în acest dosar.

Erori și neconcordanțe în textul publicat

  • Paragraful 21 atribuie articolului 43 din Codul de procedură penală un text pe care acesta nu îl conține. Decizia scrie acolo că „Art. 43 din Codul de procedură penală prevede în mod expres că aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazurile în care în fața aceluiași organ judiciar sunt mai multe cauze cu același obiect”. Articolul 43 alineatul (3) spune „în fața aceleiași instanțe”, iar aceeași decizie îl citează corect cu opt paragrafe mai sus, la paragraful 13. Diferența nu e de stil: sintagma „organ judiciar” îl cuprinde și pe procuror, „instanța” nu, iar tocmai acesta era punctul în dispută. Reunirea ajunge la procuror prin articolul 63 alineatul (1) din Codul de procedură penală, invocat de Curte la paragraful 14, nu prin articolul 43 luat singur. Cine citește doar paragraful 21, partea în care se explică de ce deciziile invocate de autor nu sunt incidente, rămâne cu ideea că articolul 43 acoperă direct urmărirea penală.

Analiza redacției

Decizia este solid construită, iar trimiterile ei rezistă la verificare. La paragraful 16 din Decizia nr. 719 din 6 decembrie 2016 se află, cuvânt cu cuvânt, fraza despre scopul reunirii care i se atribuie. Paragraful 135 din Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 conține într-adevăr afirmația despre libertatea legiuitorului de a înființa structuri de parchet specializate. Deciziile nr. 302 din 2017 și nr. 380 din 2021 sunt descrise corect, cu referințele lor de publicare exacte. Textul atacat este reprodus cuvânt cu cuvânt din forma în vigoare a ordonanței. Singura fisură este cea din erată, iar ea privește o citare, nu soluția.

Ce nu se vede citind decizia de la cap la coadă este momentul în care a plecat dosarul. Decizia nr. 380/2021, cea pe care autorul se sprijină, a fost publicată pe 13 octombrie 2021. Din acea zi a început să curgă termenul de 45 de zile din articolul 147 alineatul (1) din Constituție, interval în care alineatul (3) al articolului 11 era suspendat de drept și în care Guvernul sau Parlamentul îl puteau pune de acord cu Constituția. Termenul s-a împlinit pe 27 noiembrie 2021. Curtea de Apel Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională pe 12 noiembrie 2021, cu cincisprezece zile înainte, adică exact în fereastra în care textul vecin era deja căzut. Cererea încerca să mute o victorie proaspătă de la un alineat la altul, iar asta explică de ce Decizia nr. 380/2021 apare de la bun început în motivarea autorului. Parlamentul a răspuns de partea lui: a abrogat formal alineatul (3) pe 9 iulie 2023, la 634 de zile de la publicarea deciziei, și nu a atins punctul 5.

A doua observație privește componența completului. Decizia nr. 380/2021 a fost luată cu majoritate de voturi, cu opinia separată a două judecătoare, Livia Doina Stanciu și Elena-Simina Tănăsescu. Completul care a decis în 2026 că acea decizie nu poate fi extrapolată a fost prezidat de Elena-Simina Tănăsescu, devenită între timp președinta Curții. Nu e o obiecție, fiindcă niciun judecător nu devine incompatibil pentru că a avut o opinie separată într-un dosar înrudit, dar e un fapt pe care cititorul nu îl află din decizie și care explică de ce distincția dintre cele două texte este trasată atât de apăsat.

A treia observație privește vecinătatea textului confirmat. Punctul 5 este singura parte a articolului 11 alineatul (1) rămasă neschimbată din 22 noiembrie 2016, adică de aproape zece ani, în timp ce punctul 1 a fost completat în 2024, punctul 2 rescris în 2025, iar alineatul (3) abrogat în 2023. El nu are conținut propriu: el împrumută tot ce scrie la punctele 1 până la 4. Rezultatul e că o normă niciodată reexaminată își schimbă întinderea de fiecare dată când se atinge cineva de lista de deasupra ei. În aceeași listă se află și punctul 3, care trimite și azi la „infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 656/2002”, lege abrogată de peste șapte ani prin articolul 65 litera a) din Legea nr. 129/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019. Competența pe care Curtea tocmai a confirmat-o se sprijină, așadar, și pe o trimitere moartă.

Ce ar trebui schimbat

  • Trimiterea la Legea nr. 656/2002 din articolul 11 alineatul (1) punctul 3 trebuie înlocuită cu trimiterea la Legea nr. 129/2019. Astăzi, un procuror sau un avocat care vrea să știe ce infracțiune de spălare a banilor intră în competența DIICOT trebuie să reconstituie singur corespondența dintre o lege abrogată în 2019 și cea care i-a luat locul. O corectură de un rând închide discuția și limpezește, indirect, și întinderea punctului 5.
  • Textul punctului 5 ar trebui să spună el însuși că regula se aplică și în cursul urmăririi penale. Astăzi, drumul trece prin articolul 63 alineatul (1) din Codul de procedură penală, pe care textul nu îl pomenește, iar clarificarea a venit abia printr-o decizie a Curții Constituționale, după patru ani și jumătate de așteptare. O jumătate de frază în ordonanță ar fi făcut inutil întregul dosar.
  • Reunirea dispusă de procuror ar trebui să se facă prin ordonanță motivată, atacabilă separat. Acum, cel care contestă apartenența faptei sale la dosarul DIICOT trebuie să aștepte finalul urmăririi penale și camera preliminară. Un act distinct, verificabil în timp real, ar scurta cu luni sau ani intervalul în care cineva e anchetat de o structură despre care crede că nu are competență.
  • Intervalul dintre pronunțare și publicare ar trebui plafonat. Cele 154 de zile din acest dosar nu au nicio explicație vizibilă, iar în tot acest timp decizia nu producea efecte, deși soluția era luată. Un termen maxim, de pildă 30 de zile, ar face previzibil momentul din care răspunsul contează.
  • Lipsa opiniei instanței din încheierea de sesizare ar trebui să aibă o consecință. Articolul 29 alineatul (4) din Legea nr. 47/1992 o cere, Curtea constată aici că lipsește și trece mai departe. Dacă obligația rămâne fără urmări, Curtea judecă, în dosarele de acest fel, având la dispoziție doar concluziile procurorului, ceea ce s-a întâmplat și aici.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 789 din 17 septembrie 2026 16 pagini PDF, 106 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

D E C I Z I A Nr. 332 din 16 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

EMITENT: Curtea Constituțională

Publicat în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 17 septembrie 2026

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 332 din 16 aprilie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Gheorghe Stan — judecător Alina Oprișan — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Boian Liviu Mihai în Dosarul nr. 2.049/85/2021/a1 al Curții de Apel Alba Iulia — Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.676D/2021.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile referitoare la reunirea cauzelor sunt clare, previzibile și nu permit arbitrarul organului judiciar. Reunirea cauzelor constituie regula, iar disjungerea, excepția, inculpatul beneficiind de garanțiile dreptului la un proces echitabil prin posibilitatea de a formula cereri și excepții, inclusiv cu asistență juridică. Susține că dispozițiile art. 43 din Codul de procedură penală, la care face trimitere textul de lege criticat, reglementează ipotezele de conexitate și indivizibilitate, reunirea cauzelor asigurând o bună administrare a justiției și eficiența procesului penal.

De asemenea, arată că legiuitorul a stabilit în mod expres și limitativ infracțiunile pentru care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are competență materială specială, iar investigarea acestor infracțiuni ar fi imposibilă sau ar afecta interesul justiției dacă nu ar exista posibilitatea reunirii cauzelor. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea penală nr. 145 din 12 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.049/85/2021/a1, Curtea de Apel Alba Iulia — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Excepția a fost ridicată de Boian Liviu Mihai în cadrul unei contestații formulate împotriva încheierii penale pronunțate în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile criticate îi permit procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) să efectueze urmărirea penală și să sesizeze instanța de judecată prin rechizitoriu pentru fapte care nu sunt de competența sa, pentru simplul motiv că aceste fapte ar fi conexe cu fapte ce intră în competența specială a DIICOT, ceea ce contravine principiului egalității în fața legii prevăzut de dispozițiile art. 16 din Constituție.

6. În acest sens, apreciază ca fiind aplicabilă mutatis mutandis Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, paragrafele 50-52, 57 și 58, întrucât soluția legislativă cuprinsă la art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 vizează tot o chestiune de competență a organelor specializate. Totodată, face trimitere și la Decizia nr. 380 din 8 iunie 2021, prin care Curtea a constatat că prevederile art. 11 alin. (3) din același act normativ sunt neconstituționale întrucât îi permiteau procurorului DIICOT să finalizeze urmărirea penală în cauzele disjunse chiar dacă faptele disjunse nu erau de competența sa. Din această perspectivă, apreciază acea critică de neconstituționalitate ca fiind similară și aplicabilă în cauza de față, cu singura diferență că, în situația dată, infracțiunile care nu intrau în sfera de competență a DIICOT nu au fost disjunse, însă urmărirea penală a fost realizată tot de către un procuror specializat fără competență materială în efectuarea urmăririi penale.

7. Curtea de Apel Alba Iulia — Secția penală nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, care au următorul conținut: „(1) Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, indiferent de calitatea persoanei: […] 5. infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la pct. 1-4.”

12. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 — Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 24 — Dreptul la apărare.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 43 din Codul de procedură penală, la care textul de lege criticat face trimitere, reglementează reunirea cauzelor în cazul infracțiunii continuate, al concursului formal de infracțiuni sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune. De asemenea, în baza acestor prevederi, instanța poate dispune reunirea cauzelor, dacă prin aceasta nu se întârzie judecata, în situațiile în care două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, când la săvârșirea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane ori când între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiției. Textul prevede că aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazurile în care în fața aceleiași instanțe sunt mai multe cauze cu același obiect.

14. Totodată, Curtea observă că dispozițiile speciale privind competența instanțelor judecătorești referitoare la reunirea cauzelor se aplică în mod corespunzător și în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, raportat la art. 43 și art. 44 alin. (1), (3), (4) și (5) din Codul de procedură penală și art. 45 alin. (1) din același act normativ.

15. Autorul excepției critică dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 din perspectiva faptului că, în opinia sa, acestea permit o extindere a competenței DIICOT prin reunirea cauzelor, ceea ce ar încălca principiul egalității în fața legii, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât oferă acestei structuri posibilitatea să efectueze urmărirea penală și să sesizeze instanța pentru fapte care nu intră în competența sa materială.

16. Analizând conținutul normativ al dispoziției legale supuse controlului de constituționalitate, Curtea constată că aceasta nu instituie o derogare arbitrară de la regulile generale de competență, ci consacră regulile pentru reunirea cauzelor pe criterii obiective, previzibile și justificate de necesitatea combaterii eficiente a criminalității organizate, a instrumentării cauzelor și a probatoriului administrat într-un mod unitar, dar și pentru formarea de către procuror a unei convingeri de ansamblu asupra întregii activități infracționale. Astfel, în contextul criminalității organizate, riscurile sunt cu mult amplificate, iar faptele comise de rețele sau grupări infracționale nu pot fi, în mod eficient, cercetate fragmentat, de către mai multe parchete cu competențe diferite, fără ca ancheta să sufere grave sincope. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut în competența DIICOT, prin textul criticat, infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele care intră în mod direct în sfera de competență a acestei instituții, respectiv cele prevăzute de pct. 1-4 ale art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016. Astfel, reunirea cauzelor de către procurorul din cadrul DIICOT este justificată atunci când între mai multe infracțiuni există o legătură de natură să impună, pentru buna înfăptuire a justiției, administrarea integrată a probelor și efectuarea investigațiilor de către același organ judiciar. Totodată, această abordare permite administrarea eficientă a probelor și previne tergiversarea anchetelor, asigurând în același timp o coerență în stabilirea situațiilor de fapt și de drept, reducând riscul apariției unor situații contradictorii.

17. În jurisprudența sa constantă, Curtea a reținut că scopul reunirii cauzelor este acela al asigurării aflării adevărului, prin realizarea tuturor cercetărilor de către aceleași organe de cercetare în același timp, pentru o corectă și coerentă administrare a probelor, în acest fel putând fi lămurite contradicțiile dintre declarațiile martorilor audiați, prin confruntări și prin administrarea altor probe necesare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 719 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 15 februarie 2017, paragraful 16). În plus, se creează pentru inculpat o stare de previzibilitate, astfel încât, în situația săvârșirii de către acesta, de exemplu, a unei infracțiuni continuate, a unui concurs formal de infracțiuni sau a unor acte materiale care, împreună, alcătuiesc o singură infracțiune, acesta poate avea certitudinea reunirii cauzelor (Decizia nr. 307 din 25 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 4 septembrie 2023, paragraful 14).

18. De altfel, din expunerea de motive a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative reiese faptul că, având în vedere evoluția fenomenului criminalității grave în general și a celei organizate, „se impune o permanentă vigilență din partea autorităților statului și adaptarea structurilor de combatere, astfel încât intervenția acestora să fie una promptă și eficientă”. Or, promptitudinea și eficiența nu sunt compatibile cu o eventuală lipsă de administrare eficientă a probelor ori cu apariția unor situații contradictorii. Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că înființarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competență materială sau personală constituie expresia opțiunii legiuitorului, care, în funcție de necesitatea prevenirii și combaterii anumitor fenomene infracționale, decide cu privire la oportunitatea reglementării acestora (a se vedea Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 135).

19. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, a prevederilor art. 16 din Legea fundamentală referitoare la principiul egalității în fața legii, Curtea constată că norma constituțională anterior menționată vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Așa fiind, textul criticat, ce reglementează ca în sfera de competență a DIICOT să fie cuprinse infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la pct. 1-4 din art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, nu contravine prevederilor art. 16 din Constituție.

20. În sfârșit, Curtea nu poate reține nici criticile referitoare la înfrângerea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3), astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenție, și nici a dispozițiilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare, deoarece prevederile legale contestate nu împiedică în niciun fel persoana interesată să se apere sau să se adreseze instanței pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime. Faptul că legiuitorul a instituit o anumită competență în sarcina DIICOT nu este de natură să afecteze dispozițiile constituționale referitoare la înfăptuirea justiției, cauzele judecându-se după aceleași reguli procedurale pentru toți cetățenii (a se vedea Decizia nr. 924 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010).

21. Cu privire la cele două decizii ale Curții Constituționale invocate de autorul excepției, Curtea constată că acestea nu pot fi extrapolate la situația dedusă judecății în prezenta cauză. Astfel, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, se referă la o lipsă de reglementare în categoria nulităților absolute a încălcării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

Considerentele acestei decizii nu au legătură cu posibilitatea reunirii cauzelor, atunci când legea o prevede în mod expres și când există motive obiective care o justifică. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 380 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 13 octombrie 2021, referitoare la dispozițiile art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, Curtea a constatat că aprecierea subiectivă a procurorului din cadrul DIICOT în privința menținerii cauzei disjunse spre soluționare sau a trimiterii acesteia parchetului competent conform dispozițiilor Codului de procedură penală, în condițiile în care soluționarea sa nu este de competența DIICOT, conform art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, lipsește de previzibilitate dispozițiile legale supuse controlului, inculpatul neputând să anticipeze, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor procesual penale incidente în cauză, chiar apelând la serviciile unui avocat, felul în care se va desfășura soluționarea cauzei penale în care are calitatea anterior menționată. Însă, în speță nu este vorba despre continuarea urmăririi penale în cauzele disjunse și care nu intră în competența DIICOT, ci, dimpotrivă, reunirea cauzelor se poate realiza în cazul infracțiunii continuate, al concursului formal de infracțiuni sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracțiune și în următoarele situații: când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, când la săvârșirea unei infracțiuni au participat două sau mai multe persoane și/sau când între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiției. Art. 43 din Codul de procedură penală prevede în mod expres că aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazurile în care în fața aceluiași organ judiciar sunt mai multe cauze cu același obiect. Prin urmare, argumentele și soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională în deciziile menționate nu sunt incidente în cauza de față, întrucât nu se regăsesc elementele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării acestora.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Boian Liviu Mihai în Dosarul nr. 2.049/85/2021/a1 al Curții de Apel Alba Iulia — Secția penală și constată că dispozițiile art. 11 alin. (1) pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia — Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Alina Oprișan

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 17 septembrie 2026

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.