Pe scurt
- Un client mare nu va mai putea cere unui furnizor cu cel mult 1.000 de angajați decât 23 de puncte de date de durabilitate. Lista lor e scrisă poziție cu poziție în anexa II la regulament: 15 vin din modulul de bază al standardului, 8 din modulul cuprinzător. Pentru furnizorii cu cel mult 10 angajați, plafonul coboară la 9 dintre cele 23.
- Standardul de raportare se poate folosi de la 24 septembrie 2026, iar plafonul se aplică abia exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2027 sau mai târziu. Sunt 99 de zile între cele două date. Firma care raportează voluntar nu e obligată să ceară nicio asigurare pe informațiile publicate.
- Dreptul de a refuza întrebările care trec de plafon nu vine din regulament, ci din directiva pe care România o transpune până la 19 martie 2027. Sunt exact 11 săptămâni din primul exercițiu financiar acoperit în care textul românesc poate încă să lipsească. Plafonul acoperă numai cererile făcute pentru raportarea de durabilitate: o bancă ce cere aceleași date pentru un credit rămâne în afara lui.
Publicat: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1560 din 21 septembrie 2026
Intră în vigoare: 24 septembrie 2026, în a treia zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit articolului 4; articolul 3, cel cu plafonul lanțului valoric, se aplică exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2027 sau ulterior acestei date
Comisia Europeană a pus o limită scrisă la ce poate cere o firmă mare de la furnizorii ei mici atunci când își întocmește raportul de durabilitate: 23 de puncte de date, enumerate unul câte unul în anexa II. Regulamentul delegat (UE) 2026/1560, publicat la 21 septembrie 2026 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, intră în vigoare la 24 septembrie 2026 și produce efecte fără să aibă nevoie de vreun act românesc. Plafonul are însă o graniță precisă, scrisă în preambul: acoperă numai cererile făcute pentru raportarea de durabilitate, nu și datele cerute pentru alte obligații europene, cum e dovada că marfa nu provine de pe teren defrișat, obligație a cărei listă de produse Comisia a rescris-o în septembrie 2026.
Regulamentul are patru articole și cinci anexe și apendice, pe 34 de pagini. Articolul 2 spune că firmele care nu intră sub raportarea obligatorie pot prezenta informații de durabilitate voluntar, după standardul din anexa I. Articolul 3 spune că același standard fixează plafonul lanțului valoric pentru firmele care intră sub raportarea obligatorie, iar plafonul „cuprinde numai punctele de date specificate în anexa II”. Articolul 1 definește plafonul: limita superioară a informațiilor de durabilitate pe care o firmă obligată să raporteze le poate solicita firmelor din lanțul ei valoric care nu depășesc, la data bilanțului, un număr mediu de 1.000 de angajați în exercițiul financiar precedent.
Standardul din anexa I are 64 de puncte numerotate și e împărțit în două module. Modulul de bază cuprinde prezentările de informații B1, bazele întocmirii, B2, practicile și politicile, și indicatorii B3 până la B11: energia și emisiile, poluarea aerului, apei și solului, biodiversitatea, apa, deșeurile și economia circulară, apoi trei prezentări despre forța de muncă și una despre condamnările și amenzile pentru corupție și mită. Modulul cuprinzător adaugă nouă prezentări, de la C1 la C9. Punctul 6 spune că modulul de bază e abordarea-țintă pentru microîntreprinderi și cerința minimă pentru celelalte, iar punctul 7 că modulul cuprinzător nu se poate aplica fără el. Apendicele A dă termenii definiți, apendicele B lista aspectelor de durabilitate posibile, iar apendicele C reconcilierea cu alte reglementări europene, pentru participanții la piața financiară.
Temeiul e articolul 29ca alineatul (1) din Directiva 2013/34/UE, textul introdus în februarie 2026 prin Directiva (UE) 2026/470, numită Omnibus I. Acel articol cerea Comisiei să stabilească standardul până la 19 iulie 2026 și îi impunea să îl construiască pe Recomandarea (UE) 2025/1710 din 30 iulie 2025, „în versiunea sa originală”. Comisia a adoptat regulamentul pe 3 iulie 2026, cu 16 zile înaintea termenului, dar textul a ajuns în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 80 de zile mai târziu, pe 21 septembrie 2026.
Efectele pe care le produce
De la 24 septembrie 2026, o firmă din România cu cel mult 1.000 de angajați își poate face raportul de durabilitate după standardul european, fără să fie obligată la nimic. Punctul 20 din standard spune că raportul poate rămâne între ea și partenerii comerciali, iar dacă vrea să îl publice, îl poate pune într-o secțiune separată a raportului administratorilor sau într-un document propriu. Preambulul adaugă un lucru pe care firmele îl întreabă primul: cine aplică standardul nu e obligat să ceară nicio asigurare pe informațiile raportate, deci nu are nevoie de un auditor pentru ele.
Plafonul, partea cu adevărat obligatorie, atinge cealaltă tabără. De la exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2027, firma obligată să raporteze nu mai poate cere furnizorului protejat, în scopul raportării ei de durabilitate, nimic peste cele 23 de poziții din anexa II. Nouă dintre ele se pot cere și furnizorului cu cel mult 10 angajați: opțiunea de modul aleasă și baza de raportare, individuală sau consolidată, informațiile generale despre firmă din punctul 27 litera (e), numărul de angajați pe tip de contract și pe sexe, numărul și rata accidentelor de muncă înregistrabile, respectarea salariului minim, procentul salariaților cu contract colectiv și numărul mediu de ore de formare pe an.
Celelalte 14 poziții se pot cere doar de la furnizorii cu peste 10 angajați: consumul total de energie în MWh, estimarea emisiilor brute de gaze cu efect de seră, prelevarea totală de apă, aplicarea principiilor economiei circulare, greutatea deșeurilor generate și proporția celor trimise la reciclare sau reutilizare, descrierea produselor, a piețelor și a principalelor relații de afaceri, ritmul de înlocuire a angajaților, existența unui cod de conduită și a unui mecanism de plângeri, plus incidentele confirmate privind drepturile omului, la angajați proprii și la lucrătorii din lanțul valoric.
Cea mai practică informație se obține scăzând anexa II din standard: din cele 20 de prezentări de informații ale standardului, plafonul atinge doar 11. Rămân complet în afara lui, deci nu pot fi cerute pentru raportarea de durabilitate, B2, practicile și politicile de durabilitate, B4, poluarea aerului, apei și solului, B5, biodiversitatea, B11, condamnările și amenzile pentru corupție și mită, apoi C2, C3, țintele de reducere a emisiilor, C4, riscurile climatice, C8, veniturile din anumite activități, și C9, raportul diversității de gen din organismul de guvernanță.
Sancțiunea nu stă în regulament. Ea vine din Directiva (UE) 2026/470, care a adăugat în Directiva 2013/34/UE trei reguli legate: firma raportoare nu cere, prin contract sau altfel, informații care trec de standard; o clauză contractuală contrară „nu este obligatorie”, restul contractului rămânând valabil; iar dacă cere totuși mai mult, trebuie să spună furnizorului exact ce depășește standardul și că are dreptul legal să refuze. În plus, opinia de asigurare pe raportarea de durabilitate trebuie întocmită astfel încât să respecte pe deplin acest drept de refuz. Firma raportoare se poate baza pe o declarație pe proprie răspundere a furnizorului privind numărul de angajați și nu e obligată să o verifice, dar nu se poate ascunde în spatele ei dacă știe că e vădit incorectă.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Până acum exista un standard de raportare voluntară, dar era o recomandare. Recomandarea (UE) 2025/1710, publicată pe 5 august 2025, propunea aceeași structură modulară, fără să oblige pe nimeni la nimic și fără să pună vreo limită la ce poate cere un client. Preambulul noului regulament spune că, de la data intrării lui în vigoare, recomandarea „nu mai produce efecte juridice”. Între publicarea recomandării și publicarea regulamentului au trecut 412 zile.
A doua schimbare ține de cine mai raportează obligatoriu. Omnibus I a restrâns raportarea de durabilitate la firmele cu o cifră de afaceri netă de peste 450 de milioane de euro și peste 1.000 de angajați în medie și a eliminat articolul 29c din Directiva 2013/34/UE, cel cu standardul pentru întreprinderile mici și mijlocii listate. În România, pragul de 450 de milioane de euro lasă foarte puține firme sub raportarea obligatorie, așa că efectul practic al acestui regulament se simte aproape exclusiv pe partea cealaltă: la furnizorii români ai grupurilor mari din Uniune.
A treia schimbare e de natura textului. Recomandarea din 2025 nu putea fi invocată în fața unui client; regulamentul poate, fiind direct aplicabil. Iar cu anexa II, discuția dintre furnizor și client se mută de pe teren general, „dați-mi datele voastre de mediu”, pe o listă închisă, cu numere de puncte și de litere, care se poate pune alături de chestionarul primit, rând cu rând.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Furnizorul are, prima dată, o listă închisă pe care se poate sprijini: 23 de poziții, cu trimitere la punctul și litera din standard, nu o formulare generală despre proporționalitate.
- Firma cu cel mult 10 angajați are un plafon propriu, de 9 poziții, și nu trebuie să calculeze consumul de energie, emisiile, apa sau deșeurile pentru clienții ei.
- Clauza de contract care cere peste plafon nu produce efecte, iar restul contractului rămâne valabil, deci refuzul nu pune în pericol relația comercială în ansamblu.
- Raportarea voluntară nu cere asigurare, deci costul unui auditor nu intră în socoteală.
- Standardul e același în toată Uniunea, așa că un furnizor cu clienți în mai multe state completează o singură dată aceeași structură.
- Punctul 22 lasă firma să omită informațiile care i-ar dăuna grav poziției comerciale, secretele comerciale și informațiile clasificate, cu condiția să spună că a folosit scutirea.
Ce rămâne o problemă
- Plafonul funcționează numai pentru cererile făcute în scopul raportării de durabilitate. Aceleași date cerute de o bancă pentru un credit sau pentru o obligație de diligență necesară rămân în afara lui.
- Dreptul de a refuza și nulitatea clauzei contractuale vin din directivă, nu din regulament, deci în România depind de transpunerea care are termen 19 martie 2027.
- Furnizorul trebuie să deducă singur ce nu poate fi cerut: lista prezentărilor rămase în afara plafonului nu e scrisă nicăieri, se obține scăzând anexa II din standard.
- Pragul de 1.000 de angajați se calculează la data bilanțului, ca număr mediu din exercițiul precedent, deci o firmă poate intra și ieși de sub protecție de la un an la altul.
- Modelele și orientările practice sunt la EFRAG, nu în regulament, așa că partea de aplicare rămâne la un document care se poate schimba fără act normativ.
- Anexa II și standardul numesc diferit aceleași lucruri pe câteva poziții, de pildă „viteza de rotație a personalului” față de „ritmul de înlocuire a angajaților”, ceea ce îngreunează punerea lor față în față.
Sfaturi utile
- Pregătiți din timp o declarație pe proprie răspundere cu numărul mediu de angajați din exercițiul precedent, la data bilanțului. Pe ea se sprijină clientul când stabilește dacă sunteți firmă protejată, iar fără ea discuția despre plafon nu poate începe.
- La primul chestionar de durabilitate din 2027, puneți-l alături de anexa II și marcați ce trece de cele 23 de poziții. Anexa dă pentru fiecare poziție punctul și litera din standard, deci comparația se face fără interpretări.
- Întrebați în scris în ce scop se cer datele. Plafonul apără numai cererile făcute pentru raportarea de durabilitate a clientului, iar răspunsul lui vă spune dacă aveți sau nu drept de refuz.
- Cereți clientului să indice el, în scris, ce depășește standardul. E obligația lui, nu a dumneavoastră, și e singurul mod în care refuzul ulterior nu arată ca o lipsă de cooperare.
- Dacă aveți cel mult 10 angajați, învățați cele 9 poziții care vi se pot cere. Energia, emisiile, apa și deșeurile nu sunt între ele.
- Strângeți datele o dată pe an, pe același interval ca situațiile financiare, cum cere punctul 18. Din al doilea an de raportare standardul cere și cifrele anului precedent, deci prima colectare vă scutește de o reconstituire ulterioară.
- Verificați contractele în derulare pentru clauze care obligă la date de durabilitate nelimitate. După transpunere, o astfel de clauză nu mai produce efecte, dar e mai simplu să o discutați la reînnoire decât să o contestați la o cerere concretă.
Întrebări frecvente
Firma mea e obligată să raporteze după acest standard?
De când pot folosi standardul?
Ce fac dacă un client cere mai mult decât cele 23 de poziții?
Un contract semnat mă poate obliga să dau mai mult?
Banca mea intră sub plafon când îmi cere date de mediu?
Trebuie să îmi verifice cineva raportul?
Ce înseamnă „cel mult 10 angajați” din anexa II?
Pot omite o informație din cele care mi se cer?
Analiza redacției
Regulamentul rezolvă o problemă reală și o rezolvă în forma cea mai utilă cu putință: o listă închisă, cu numere de puncte, care se poate pune alături de un chestionar și citi rând cu rând. Până acum, un furnizor român care primea de la un client mare un tabel cu sute de rânduri nu avea ce să invoce în afara ideii generale de proporționalitate. Acum are 23 de poziții și, dacă are cel mult 10 angajați, 9.
Partea slabă nu e conținutul, ci calendarul. Plafonul din articolul 3 se aplică exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2027, dar el nu vine singur: fără dreptul de refuz și fără nulitatea clauzei contractuale, care stau în Directiva (UE) 2026/470, plafonul e o măsurare fără cântar. Termenul de transpunere al articolelor 1, 2 și 3 din directivă este 19 martie 2027, adică exact 11 săptămâni după 1 ianuarie 2027. O firmă cu exercițiul financiar pe anul calendaristic intră deci în primul an acoperit de plafon cu un drept de refuz care, în lipsa textului românesc, se poate invoca doar prin efectul direct al directivei, în fața unui client privat, ceea ce în practică nu se face. Sarcina de a închide decalajul e a Ministerului Finanțelor, care ține reglementările contabile prin care directiva se transpune.
A doua observație iese din compararea anexei II cu lista prezentărilor de informații. Din cele 20 de prezentări ale standardului, 9 rămân complet în afara plafonului, iar între ele sunt exact acelea pe care un cumpărător mare le cere cel mai insistent: condamnările și amenzile pentru corupție și mită, țintele de reducere a emisiilor și riscurile climatice. Consecința practică e că aceste cereri se mută în altă parte. Cum plafonul acoperă numai colectarea făcută pentru raportarea de durabilitate, un client care are nevoie de ele le va cere invocând un alt scop, de pildă diligența necesară sau politica internă de conformitate, iar acolo furnizorul nu are nimic de invocat. Preambulul recunoaște tacit mecanismul, când doar „încurajează” băncile și participanții la piața financiară să se limiteze la standard.
A treia observație ține de timpul rămas. Comisia a respectat termenul din directivă cu 16 zile marjă, adoptând regulamentul pe 3 iulie 2026, dar textul a apărut abia pe 21 septembrie 2026, la 80 de zile distanță, interval explicabil prin controlul Parlamentului și al Consiliului asupra actelor delegate și prin traducerea în toate limbile. Pentru firma care își încheie exercițiul la 31 decembrie, timpul rămas până la primul an acoperit de plafon este de 99 de zile de la intrarea în vigoare. Cine vrea să aibă în ianuarie 2027 cifrele de energie, apă și deșeuri pe 2026 nu le mai poate strânge retroactiv; le are sau nu le are.
Ce ar trebui schimbat
- Data de aplicare a plafonului ar trebui legată de transpunere, nu de calendar. Dacă articolul 3 s-ar aplica primului exercițiu financiar care începe după termenul de transpunere, furnizorul nu ar mai avea 11 săptămâni de plafon fără drept de refuz în dreptul intern.
- Lista prezentărilor rămase în afara plafonului ar trebui scrisă explicit, alături de anexa II. Astăzi furnizorul trebuie să deducă prin scădere ce poate refuza; o a doua coloană sau o anexă oglindă ar transforma o operațiune de interpretare în citire.
- Notificarea prin care clientul arată ce depășește standardul ar trebui cerută în scris și poziție cu poziție. Formularea actuală obligă doar să se asigure că furnizorul „este informat”, ceea ce se poate epuiza printr-o frază generală la finalul unui chestionar de trei sute de rânduri.
- Modelul digital de raport ar trebui publicat în act, nu lăsat la orientările EFRAG. Directiva cere standardului să precizeze, în măsura posibilului, structura de prezentare; un format unic ar face din răspuns un fișier refolosibil la toți clienții, în loc de o completare manuală pentru fiecare.
- Denumirile din anexa II ar trebui aliniate cuvânt cu cuvânt cu cele din standard. Aceeași poziție apare ca „viteza de rotație a personalului” în anexă și „ritmul de înlocuire a angajaților” în punctul 58; trimiterea se face după număr, deci nimic nu se rupe, dar cine pune cele două liste față în față pierde timp la fiecare nepotrivire.
- Limita ar trebui extinsă, într-o formă obligatorie, la cererile băncilor și ale participanților la piața financiară. Cât timp rămâne încurajare în preambul, cel mai frecvent chestionar pe care îl primește o firmă mică din România, cel al băncii, rămâne nelimitat, iar plafonul apără tocmai relația în care furnizorul avea deja mai multă putere de negociere.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2026/1560 din 21 septembrie 2026 34 de pagini PDF, 1,1 MB
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
Se încarcă textul actului…
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.