Pe scurt
- Doi soți care garantaseră cu propriul imobil un credit luat de o firmă au cerut Curții Constituționale să constate neconstituțională Legea nr. 77/2016 (darea în plată), pentru că îi exclude de la beneficiile ei: legea se aplică doar creditelor luate direct de „consumatori” persoane fizice, nu și garanților unei persoane juridice.
- Curtea a respins excepția ca neîntemeiată: nu există discriminare, pentru că darea în plată a fost gândită exclusiv pentru raportul consumator-bancă, iar garanții unei firme au altă cale de apărare, deschisă tuturor: teoria impreviziunii din Codul civil.
- Situația rămâne neschimbată: garanții fideiusori sau ipotecari ai unei persoane juridice nu pot stinge datoria predând imobilul, dar pot cere instanței adaptarea sau încetarea contractului dacă acesta a devenit excesiv de oneros.
Publicat: M. Of. nr. 653 din 6 august 2026
Intră în vigoare: 6 august 2026
Legea dării în plată a devenit celebră pentru că a permis multor români aflați în dificultate să scape de o datorie la bancă, predând locuința ipotecată. Dar ce se întâmplă cu cei care nu au luat ei creditul, ci l-au garantat pentru altcineva, o firmă? Decizia nr. 805 din 16 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 6 august 2026, răspunde exact la această întrebare, pentru un caz concret: doi soți garantaseră, cu imobilul propriu, un credit contractat de o persoană juridică.
Textele contestate sunt art. 1 alin. (1)-(3) și art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016, care condiționează aplicarea legii de existența unui raport juridic principal între un „consumator” persoană fizică și o instituție de credit. Autorii excepției au susținut că această condiționare îi discriminează: sunt și ei persoane fizice, garanți cu propriul imobil, dar nu pot beneficia de darea în plată doar pentru că debitorul principal e o firmă, nu o persoană fizică.
Curtea a respins argumentul, invocând propria jurisprudență anterioară (Decizia nr. 373/2021) și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene: noțiunea de „consumator” din Legea nr. 77/2016, preluată din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și Legea nr. 193/2000, se referă exclusiv la persoane fizice care acționează în afara unei activități comerciale, iar persoanele juridice sunt excluse complet din sfera legii dării în plată, oricine ar fi garantat creditul lor. Pentru consumatorii care rămân în sfera legii, plafonul de 250.000 de euro al creditului eligibil a fost confirmat de Curte prin Decizia CCR nr. 808/2025.
Pentru consumatorii care intră în sfera legii, mecanismul a rămas neschimbat: prin Decizia nr. 557/2025, Curtea a respins criticile aduse de șapte bănci pragurilor și prezumției absolute de impreviziune.
Efectele pe care le produce
Legea rămâne exact cum era: darea în plată funcționează doar când debitorul principal e o persoană fizică „consumator”. Dacă o firmă a luat creditul, nici firma, nici garanții ei persoane fizice nu pot stinge datoria predând un imobil, indiferent cine a garantat.
Curtea a arătat însă că garanții unei firme nu rămân complet fără apărare. Invocând Decizia nr. 571/2017, Curtea a confirmat că orice debitor sau garant, indiferent de Legea nr. 77/2016, poate cere instanței aplicarea teoriei impreviziunii, prevăzută la art. 969-970 din vechiul Cod civil sau la art. 1271 din Codul civil actual, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă.
Instanța care aplică teoria impreviziunii are trei opțiuni: să mențină contractul de credit în forma inițială, să îl adapteze la condiții noi, stabilite de instanță, sau să dispună încetarea lui. Spre deosebire de darea în plată, care e un drept aproape automat al consumatorului (dacă îndeplinește condițiile legii), impreviziunea presupune un proces în care instanța analizează fiecare caz și decide liber soluția.
Curtea a respins și critica privind egalitatea în drepturi, arătând că textul nu creează un privilegiu nejustificat: orice debitor, inclusiv garanții unei persoane juridice, are deschisă calea impreviziunii, deci nu rămâne fără niciun remediu juridic.
Curtea a mai clarificat recent și alte aspecte procedurale legate de creditele neperformante: termenul de 15 zile pentru contestația la executare silită rămâne o altă zonă activă de litigii conexe.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În drept, nimic. Curtea a confirmat, cu aceleași argumente ca în Decizia nr. 373/2021, că sfera de aplicare a Legii nr. 77/2016 rămâne limitată la raporturile consumator-instituție de credit, indiferent cine garantează creditul.
Ce aduce nou decizia e clarificarea explicită a situației specifice a garanților persoane fizice ai unei persoane juridice: pentru ei, calea legală rămâne exclusiv impreviziunea din dreptul comun, nu darea în plată, o distincție care nu fusese tranșată anterior chiar pentru această configurație de fapt (garant persoană fizică, debitor principal persoană juridică).
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Clarifică definitiv sfera de aplicare a Legii nr. 77/2016, utilă pentru toate litigiile similare aflate pe rolul instanțelor, cu garanți persoane fizice ai unor firme debitoare.
- Confirmă că garanții unei firme nu rămân fără remediu: teoria impreviziunii rămâne deschisă, cu o instanță care poate adapta sau înceta contractul, nu doar respinge cererea.
- Menține coerența legii dării în plată cu definiția europeană a „consumatorului”, evitând o extindere care ar fi intrat în contradicție cu dreptul UE.
- Oferă un precedent clar pentru avocați și instanțe, reducând incertitudinea juridică pentru cazuri similare.
Ce rămâne o problemă
- Garanții persoane fizice ai unei firme rămân, practic, într-o poziție mai slabă decât consumatorii: nu au un drept aproape automat, ci trebuie să câștige un proces bazat pe impreviziune, cu rezultat incert.
- Impreviziunea cere dovedirea unui dezechilibru „excesiv de oneros”, un prag mai greu de atins și mai costisitor procedural decât simpla îndeplinire a condițiilor din Legea nr. 77/2016.
- Situația poate afecta în special persoane care au garantat cu bună credință creditul unei firme mici sau al unei afaceri de familie, fără să anticipeze riscul de a rămâne fără propria locuință.
- Decizia nu oferă nicio soluție legislativă alternativă; orice extindere a dării în plată la garanții unor persoane juridice depinde exclusiv de o eventuală inițiativă a Parlamentului.
Sfaturi utile
- Dacă ai garantat cu un imobil un credit luat de o firmă (a ta sau a altcuiva), nu te baza pe Legea nr. 77/2016 pentru a stinge datoria prin darea în plată; verifică de la început dacă situația ta se încadrează strict în definiția de „consumator” din lege.
- Dacă rambursarea creditului garantat a devenit excesiv de oneroasă, discută cu un avocat despre o acțiune bazată pe teoria impreviziunii, prevăzută de Codul civil, cale rămasă deschisă indiferent de calitatea de consumator.
- Înainte de a garanta personal un credit al unei firme, informează-te explicit despre diferența de protecție juridică față de un credit contractat direct ca persoană fizică pentru nevoi proprii.
- Dacă ești deja într-un litigiu similar, verifică cu avocatul tău dacă cererea trebuie reformulată pe temeiul impreviziunii, nu al dării în plată, având în vedere această decizie.
Întrebări frecvente
Ce au cerut autorii excepției de neconstituționalitate?
De ce a respins Curtea Constituțională cererea?
Rămân garanții unei firme fără nicio protecție juridică?
Ce diferență e între darea în plată și teoria impreviziunii?
Se schimbă ceva pentru consumatorii persoane fizice care au luat ei înșiși creditul?
Analiza redacției
Întrebarea pusă Curții era una singură și legitimă: dacă persoana fizică ce își pune casa garanție pentru creditul unei firme e, sub aspectul riscului asumat, în aceeași situație cu persoana fizică ce se împrumută pentru sine, de ce una are dreptul de a stinge datoria predând imobilul, iar cealaltă nu. Răspunsul Curții e coerent și se sprijină pe un lanț verificabil: art. 1 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 trimite la definiția consumatorului din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și din Legea nr. 193/2000, iar aceea nu cuprinde persoana juridică, poziție confirmată și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-541/99 și C-542/99. Ce contează practic e că decizia nu îi lasă pe garanți fără nimic: paragraful 17 le deschide expres calea impreviziunii, cu cele trei soluții posibile ale instanței, păstrarea contractului, adaptarea lui sau încetarea.
Ce nu se vede citind decizia de la cap la coadă e cât a durat. Tribunalul București a sesizat Curtea prin Încheierea din 18 iunie 2020, în dosarul de fond nr. 30.994/4/2018, deci într-un litigiu pornit cu doi ani înainte. Pronunțarea a venit pe 16 decembrie 2025, la cinci ani și jumătate de la sesizare, iar publicarea în Monitorul Oficial abia pe 6 august 2026, la 233 de zile după pronunțare. Cum decizia devine general obligatorie de la publicare, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, temeiul invocat chiar în paragraful 20, între decembrie și august instanțele au judecat spețe identice fără să poată invoca ce hotărâse deja Curtea. Iar dacă se numără ce e efectiv nou în motivare, rămân două paragrafe: 14, 15 și 16 reproduc Decizia nr. 373/2021, iar raționamentul propriu acestei cauze, cel care se referă la configurația garant persoană fizică și debitor persoană juridică, încape în paragrafele 17 și 18.
Două lucruri rămân neexplicate. Primul: reprezentantul Ministerului Public a cerut, la paragraful 3, respingerea ca inadmisibilă, invocând Decizia nr. 160 din 26 martie 2019, prin care Curtea reținuse tocmai că legea nu e aplicabilă garantului ipotecar. Curtea respinge acum ca neîntemeiată și declară textele constituționale, adică se pronunță pe fond, fără să spună un cuvânt despre de ce nu mai urmează soluția din 2019. Diferența nu e formală: o excepție respinsă ca inadmisibilă poate fi reformulată, una respinsă ca neîntemeiată închide discuția în raport cu criticile formulate. Al doilea: autorii au invocat, la paragraful 5, și Directiva (UE) 2019/1.023 privind cadrele de restructurare preventivă, iar acest argument nu primește niciun răspuns, nici în paragraful 19, care se referă strict la celelalte prevederi constituționale rămase nemotivate.
Ce ar trebui schimbat
- Motivarea expresă a schimbării de soluție față de Decizia nr. 160/2019. Curtea trece de la inadmisibil la neîntemeiat pe aceeași configurație de fapt, fără explicație, deși soluția anterioară îi fusese pusă pe masă de procuror. Un paragraf de delimitare ar spune instanțelor dacă mai pot respinge ca inadmisibile excepțiile ridicate de garanții unei firme.
- Un termen fix între pronunțare și publicare. Cele 233 de zile scurse de la 16 decembrie 2025 la 6 august 2026 sunt timp în care o dezlegare exista, dar nu producea efecte. Publicarea dispozitivului în ziua pronunțării, urmată de considerente în termenul actual, ar închide intervalul fără să grăbească redactarea.
- Clarificarea situației garantului ipotecar al unui consumator. Paragraful 12 reproduce art. 1 alin. (3), care extinde legea la fideiusiune și la solidaritatea codebitorilor sau coplătitorilor, în timp ce paragraful 14 vorbește despre cei care au garantat personal sau real. Când debitorul principal e consumator, cele două formulări nu duc în același loc pentru terțul care a ipotecat un bun propriu, iar o precizare ar scuti instanțele de o serie întreagă de litigii.
- Un răspuns la argumentul întemeiat pe Directiva (UE) 2019/1.023. Chiar și pentru a-l respinge ca inoperant în controlul de constituționalitate, o frază ar fi arătat autorilor de ce o directivă nu poate constitui, singură, temei al excepției.
- Indicarea condițiilor impreviziunii, nu doar a temeiului ei. Paragraful 17 trimite la art. 969 și 970 din Codul civil din 1864 și la art. 1.271 din codul actual, dar nu spune ce trebuie dovedit pentru ca acțiunea să reușească. Pentru garantul care rămâne cu această singură cale, diferența dintre un temei și o listă de condiții e diferența dintre o promisiune și un remediu.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 653 din 6 august 2026 8 pagini PDF, 81 KB actul începe la pagina 3
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA Nr. 805 din 16 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3) și ale art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 6 august 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte, Asztalos Csaba-Ferenc — judecător, Mihaela Ciochină — judecător, Cristian Deliorga — judecător, Dacian-Cosmin Dragoș — judecător, Laura-Iuliana Scântei — judecător, Gheorghe Stan — judecător, Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent. Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia-Eleonora Constantin.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 1 alin. (1), (2) și (3) și art. 4 alin. (1) lit. din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite”, excepție ridicată de Eugen Ionescu și Mihaela-Aurelia Ionescu în Dosarul nr. 30.994/4/2018 al Tribunalului București — Secția a VI-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.045D/2020.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând că, în speță, notificarea pentru transferul dreptului de proprietate prin darea în plată a imobilului a fost formulată de un garant ipotecar în contractul de credit. Cu privire la această situație, Curtea a considerat că Legea nr. 77/2016 nu este aplicabilă și a respins, ca inadmisibilă, excepția, spre exemplu, prin Decizia nr. 160 din 26 martie 2019.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 30.994/4/2018, Tribunalul București — Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 1 alin. (1), (2) și (3) și art. 4 alin. (1) lit. din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite”. Excepția a fost ridicată de Eugen Ionescu și Mihaela-Aurelia Ionescu în apelul împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă cererea de stingere a datoriilor garanților fideiusori și ipotecari persoane fizice, izvorâte din contractul de împrumut încheiat de o persoană juridică cu banca.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că actul normativ criticat instituie o inegalitate între garanții fideiusori și ipotecari persoane fizice ai unei persoane juridice și consumatorii la care face referire art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016, deoarece de prevederile acestei legi nu poate beneficia decât a doua categorie menționată. Persoana fizică garant fideiusor și ipotecar al persoanei juridice este discriminată, pentru aceasta neexistând o soluție echitabilă similară. De asemenea, persoana fizică reprezentant al unei societăți nu poate beneficia nici de prevederile Directivei (UE) 2019/1.023 privind cadrele de restructurare preventivă.
6. Art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 ar aduce atingere art. 47 alin. (1), art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) și art. 136 alin. (5) din Constituție, precum și art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, deoarece garanții fideiusori și ipotecari ai persoanei juridice nu pot dispune de proprietatea lor, adică de opțiunea de a da în plată imobilul cu care au garantat împrumutul.
7. Tribunalul București — Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere finalitatea urmărită de legiuitor, și anume stingerea creanțelor rezultate dintr-un contract de credit încheiat între un consumator (așa cum este definit de lege) și o instituție de credit.
8-9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului. Aceștia nu au transmis punctele de vedere solicitate.
C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1)-(3) și ale art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.
12. Textele legale criticate au următorul cuprins: Art. 1 alin. (1)-(3): „(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor. (2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.”; Art. 4 alin. (1) lit. a): „(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;”.
13. În opinia autorilor excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1), art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) și art. 136 alin. (5), precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 373 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 28 octombrie 2021, paragrafele 12-15, a reținut că Legea nr. 77/2016, derogând de la dispozițiile Codului civil, prevede dreptul consumatorului de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului. Din economia dispozițiilor Legii nr. 77/2016 rezultă că aceasta presupune imperios existența unui raport juridic principal între un consumator și un creditor profesionist sau un cesionar al creanței derivând dintr-un contract de credit. Chiar dacă legea este aplicabilă și persoanelor care au garantat — personal sau real — creditul acordat debitorului principal, condiția sine qua non pentru aplicarea legii o constituie existența unui raport juridic principal decurgând dintr-un contract de credit încheiat între un consumator și creditorii expres menționați în art. 1 alin. (1).
15. Curtea a observat că pentru delimitarea sferei debitorilor-consumatori, legiuitorul precizează, la art. 1 alin. (2), că aceștia sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și de Legea nr. 193/2000. Potrivit acestora, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Calitatea de consumator aparține doar persoanei fizice, astfel încât darea în plată e pusă exclusiv la dispoziția persoanelor fizice, nicidecum a celor juridice.
16. Curtea a constatat că și art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE, transpusă prin Legea nr. 193/2000, prevede că „consumator” înseamnă orice persoană fizică ce acționează în scopuri din afara activității sale profesionale, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că termenul „consumator” se referă numai la persoane fizice (Hotărârea din 22 noiembrie 2001, cauzele conexate C-541/99 și C-542/99, paragraful 17). Persoanele juridice care au contractat credite sunt excluse de la beneficiile legii dării în plată.
17. Curtea observă că în cauza de față creditul a fost contractat de o persoană juridică, iar excepția e ridicată de garanții persoane fizice fideiusori sau ipotecari ai persoanei juridice. Aceștia nu pot beneficia de Legea nr. 77/2016 atât timp cât împrumutatul e o persoană juridică, dar le sunt aplicabile cele reținute prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, potrivit cărora, indiferent de incidența Legii nr. 77/2016, instanța de judecată, independentă în aprecierea sa, va putea aplica teoria impreviziunii. În lipsa acordului părților și în temeiul art. 969 și 970 din Codul civil din 1864, respectiv al art. 1.271 din actualul Cod civil, instanța va pronunța o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului în forma agreată de părți, fie adaptarea lui, fie încetarea sa.
18. Curtea reține că nu este întemeiată critica privind încălcarea egalității în drepturi și a dreptului de proprietate, întrucât orice debitor, inclusiv garanții persoane fizice ai unei persoane juridice, are deschisă calea unei acțiuni întemeiate pe teoria impreviziunii din codurile civile.
19. În ceea ce privește invocarea încălcării celorlalte prevederi din Constituție, Curtea observă că excepția nu este motivată, iar din compararea textelor criticate cu dispozițiile constituționale invocate nu se poate desprinde o minimă critică de neconstituționalitate.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă, În numele legii, D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugen Ionescu și Mihaela-Aurelia Ionescu în Dosarul nr. 30.994/4/2018 al Tribunalului București — Secția a VI-a civilă și constată că dispozițiile art. 1 alin. (1)-(3) și ale art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului București — Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.