Pe scurt

  • Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, cererea a trei debitori de a scoate din lege plafonul de 250.000 de euro care decide cine poate da locuința băncii ca să scape de credit. Legea nr. 77/2016 rămâne exact cum era.
  • Ca să folosească darea în plată, un om trebuie să bifeze azi cinci condiții deodată, nu patru. Legea nr. 52/2020 a adăugat impreviziunea pe lista din art. 4 alin. (1), lângă plafonul de 250.000 de euro, destinația de locuință, calitatea de consumator și lipsa unei condamnări legate de credit.
  • Cine a împrumutat peste plafon nu rămâne fără nicio soluție, dar soluția lui e alta: art. 1.271 din Codul civil, care duce la adaptarea sau la încetarea contractului, nu la stingerea datoriei prin predarea cheilor.
Act: Decizia Curții Constituționale nr. 808 din 16 decembrie 2025
Publicat: M. Of. nr. 739 din 2 septembrie 2026
Intră în vigoare: 2 septembrie 2026, data publicării

Plafonul de 250.000 de euro care hotărăște cine poate preda locuința băncii în schimbul întregului credit rămâne în lege. Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția ridicată de doi debitori într-un proces de la Judecătoria Buftea și de o a treia debitoare într-un proces de la Judecătoria Sectorului 1 București, toți trei nemulțumiți că suma împrumutată îi ține în afara Legii nr. 77/2016. Decizia a fost luată în aceeași ședință din 16 decembrie 2025 în care Curtea a respins și contestația băncilor împotriva aceleiași legi, prin Decizia nr. 807/2025. Aceeași zi, aceeași lege, două tabere opuse, același răspuns: textul nu se atinge.

Darea în plată e mecanismul prin care un om care nu mai poate plăti rata predă băncii imobilul ipotecat și, odată cu el, scapă de tot ce mai datora din creditul acela. Nu doar de o parte. Chiar dacă locuința valorează astăzi mai puțin decât soldul rămas, diferența nu se mai poate cere. Aici stă atracția legii, și tot de aici vin și limitele pe care legiuitorul le-a pus în jurul ei.

Limitele sunt scrise în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 și trebuie îndeplinite, spune textul, „în mod cumulativ”. Adică toate, nu una la alegere. Autorii excepției au atacat trei lucruri deodată: chiar sintagma „în mod cumulativ” din partea introductivă a articolului, litera b), care fixează plafonul de 250.000 de euro, și litera c), care cere ca imobilul să aibă destinația de locuință.

Argumentul lor a fost că plafonul creează o discriminare între oameni aflați în aceeași situație. Devalorizarea unui apartament ipotecat, spuneau ei, lovește la fel un om care a împrumutat 200.000 de euro și unul care a împrumutat 300.000, deci nu există motiv să fie tratați diferit. Al doilea argument privea claritatea legii: nicăieri în Legea nr. 77/2016 nu scrie ce e o locuință, iar formularea „cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință” lasă, susțineau ei, prea mult loc de interpretare.

Curtea a respins ambele critici, sprijinindu-se pe ce spusese deja în alte dosare. Pe plafon, a reluat Decizia nr. 328 din 10 mai 2018: un prag maxim nu e o discriminare atât timp cât cei care rămân deasupra lui au altă cale legală deschisă. Pe noțiunea de locuință, a reluat Decizia nr. 373 din 3 iunie 2021: definiția există, doar că nu în Legea nr. 77/2016, ci în art. 2 lit. a) din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997. Acolo, locuința e „construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii”. Cât despre „în mod cumulativ”, Curtea a scris că sintagma are un conținut clar, precis și previzibil, fiindcă înseamnă un singur lucru: toate condițiile, împreună.

Efectele pe care le produce

Decizia nu schimbă nicio literă din Legea nr. 77/2016. E o respingere, nu o admitere, deci efectul ei practic e că închide o cale de atac. Din 2 septembrie 2026, data publicării în Monitorul Oficial, decizia e definitivă și general obligatorie, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție. Concret, un judecător de la orice instanță din țară nu mai poate trimite la Curtea Constituțională aceeași critică, formulată la fel, împotriva acelorași texte. Cine o ridică din nou riscă o respingere ca inadmisibilă.

Pentru un om cu credit ipotecar, harta rămâne aceasta. Ca să dea locuința băncii și să scape de tot creditul, trebuie să îndeplinească în același timp toate condițiile din art. 4 alin. (1):

Prima, litera a): creditorul să fie o bancă, o instituție financiară nebancară sau cineva care a cumpărat creanța de la acestea, iar cel care a luat creditul să fie consumator, adică să fi împrumutat pentru nevoi personale, nu pentru afacerea lui. A doua, litera b): suma împrumutată, calculată la momentul acordării și la cursul Băncii Naționale a României din ziua semnării contractului, să nu fi depășit echivalentul în lei a 250.000 de euro. A treia, litera c): creditul să fi fost luat pentru a cumpăra, construi, extinde, moderniza, amenaja sau reabilita un imobil cu destinație de locuință, ori, indiferent pentru ce a fost luat, să fie garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință. A patra, litera d): debitorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul respectiv. A cincea, litera e), adăugată în 2020: să fie îndeplinită condiția impreviziunii. Chiar prezumțiile care dovedesc impreviziunea au fost atacate separat de patru bănci, iar Curtea a respins și acest atac, prin Decizia CCR 644/2025.

La acestea, Curtea adaugă în Decizia nr. 808/2025 două precizări care nu se citesc din articol, dar care cântăresc greu în instanță. Prima: cel care a semnat creditul ca titular al unei activități comerciale, industriale, de producție, artizanale sau liberale nu are calitatea de consumator, deci nu poate folosi legea, oricât de mult ar semăna imobilul cu o locuință. Aici Curtea trimite la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 20 ianuarie 2005, în cauza C-464/01, Johann Gruber împotriva Bay Wa AG. A doua, și mai directă: „acel debitor care nu locuiește efectiv în imobilul locuință nu se poate prevala de beneficiile legii dării în plată”. Un apartament cumpărat ca investiție și dat cu chirie iese din discuție, chiar dacă în acte scrie locuință.

Ce s-a schimbat față de situația anterioară

Prin această decizie, nimic. Merită însă spus limpede ce s-a schimbat de la adoptarea legii încoace, fiindcă textul citat în decizie e trunchiat și un cititor grăbit poate rămâne cu o listă incompletă. Curtea reproduce partea introductivă a art. 4 alin. (1) și apoi pune „[…]”, sărind peste litera a), și citează integral doar literele b) și c), pe care le judecă. Restul listei lipsește din decizie, dar nu și din lege.

Legea nr. 77/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 330 din 28 aprilie 2016 cu patru condiții, literele a) până la d). Legea nr. 52/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 386 din 13 mai 2020, a adăugat o a cincea, litera e), impreviziunea, și a explicat în art. 4 alin. (1^1) când se consideră îndeplinită. Sunt două situații, fiecare cu cifra ei. Prima: cursul valutar crește cu peste 52,6% între ziua semnării contractului și ziua în care se trimite notificarea de dare în plată. A doua: rata lunară crește cu peste 50% din cauza majorării dobânzii variabile. Art. 4 alin. (1^2) cere ca pragul să se fi menținut în ultimele șase luni dinaintea notificării, iar art. 4 alin. (1^3) transformă aceste situații în prezumții absolute, ceea ce mută sarcina probei pe umerii creditorului care contestă.

Deci forma în vigoare la 2 septembrie 2026 a art. 4 alin. (1) are cinci litere, nu patru. Plafonul de 250.000 de euro de la litera b) e singurul element care nu s-a mișcat deloc de la 28 aprilie 2016, adică de 3.779 de zile, puțin peste zece ani și patru luni. Legea nu conține niciun mecanism de actualizare a lui.

Avantaje și dezavantaje

Ce aduce bun

  • Predictibilitate pentru cei sub plafon. După Decizia nr. 807/2025, prin care băncile au încercat să restrângă legea, și Decizia nr. 808/2025, prin care debitorii au încercat să o lărgească, ambele respinse în aceeași zi, textul art. 4 e stabil din ambele direcții. Un proces început acum nu mai are de așteptat un răspuns de la Curtea Constituțională pe aceste chestiuni.
  • Curtea confirmă că noțiunea de locuință nu e o gaură în lege. Cine vrea să știe dacă imobilul lui intră sub Legea nr. 77/2016 are un text de citit, art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996, nu doar practica variabilă a instanțelor.
  • Decizia strânge într-un singur loc două filtre pe care oamenii le descoperă de obicei abia în sala de judecată: calitatea de consumator și locuirea efectivă în imobil. E o informație care se poate verifica înainte de a angaja un avocat și de a plăti taxe.
  • Cei de peste plafon nu sunt lăsați fără nimic. Curtea indică expres art. 1.271 alin. (2) lit. a) și b) din Codul civil, iar pentru contracte vechi art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864.

Ce rămâne o problemă

  • Plafonul e nominal și înghețat. 250.000 de euro în 2016 și 250.000 de euro în 2026 nu cumpără același apartament, dar legea îi tratează identic. Cu cât trece timpul, cu atât mai puțini oameni cu credite noi intră sub el.
  • Calea alternativă pe care Curtea o invocă nu e echivalentă cu darea în plată. Art. 1.271 din Codul civil duce la adaptarea sau la încetarea contractului, nu la stingerea automată a restului de datorie prin predarea imobilului. Curtea însăși scrie, la paragraful 20, că e vorba de „alte măsuri decât darea în plată forțată”.
  • Condiția locuirii efective nu apare nicăieri în textul legii. Ea se citește doar în deciziile Curții, iar un om care își citește contractul și articolul de lege nu are cum să o afle singur.
  • Durata. Decizia răspunde unor sesizări din mai și iunie 2022 și ajunge la cititor în septembrie 2026, într-un dosar de fond înregistrat în 2018.

Sfaturi utile

  1. Verificați prima dată suma din contract, nu soldul de azi. Legea se uită la cât ați împrumutat la momentul acordării, convertit la cursul Băncii Naționale a României din ziua semnării. Dacă atunci ați fost sub echivalentul a 250.000 de euro, rămâneți sub plafon oricât ar fi crescut între timp cursul sau dobânda.
  2. Uitați-vă în contract la calitatea în care ați semnat. Dacă apăreți ca persoană fizică autorizată, ca administrator sau ca titular al unei activități liberale, riscați să nu fiți considerat consumator, iar atunci întreaga discuție despre plafon devine inutilă.
  3. Dacă imobilul ipotecat e închiriat sau folosit ca a doua casă și nu locuiți efectiv acolo, pregătiți-vă pentru varianta din Codul civil, nu pentru darea în plată. Curtea a spus explicit că beneficiul legii nu se aplică în acest caz.
  4. Strângeți dovada cifrelor înainte de a trimite notificarea. Pentru impreviziune vă trebuie cursul din ziua semnării contractului și cursul din ziua notificării, sau graficul de rambursare care arată creșterea ratei din dobânda variabilă, plus dovada că pragul s-a menținut în ultimele șase luni.
  5. Nu confundați darea în plată cu vânzarea imobilului către bancă sau cu executarea silită. Prima stinge toată datoria, celelalte două pot lăsa în urmă un rest de plată.
  6. Dacă ați împrumutat peste 250.000 de euro, cereți avocatului o analiză pe art. 1.271 din Codul civil, nu pe Legea nr. 77/2016. Sunt proceduri diferite, cu cereri diferite și cu rezultate diferite.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă, pe scurt, darea în plată?
E procedura prin care un om care a luat un credit predă băncii imobilul ipotecat și, prin asta, stinge tot ce mai datorează din creditul respectiv, inclusiv dobânzile și celelalte accesorii. Dacă imobilul valorează mai puțin decât soldul rămas, banca nu mai poate cere diferența.
Ce a decis Curtea Constituțională prin Decizia nr. 808/2025?
A respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în mod cumulativ” din art. 4 alin. (1), precum și literele b) și c) ale aceluiași alineat din Legea nr. 77/2016 sunt constituționale. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi și e definitivă.
Se schimbă ceva pentru mine de la 2 septembrie 2026?
Nu. O decizie de respingere lasă legea neatinsă. Singurul efect practic e că aceleași critici nu mai pot fi ridicate cu succes în alt proces.
Câte condiții trebuie îndeplinite ca să pot folosi legea?
Cinci, toate în același timp. Creditor și debitor din categoriile prevăzute de lege, suma împrumutată sub echivalentul a 250.000 de euro, imobil cu destinație de locuință, lipsa unei condamnări definitive pentru infracțiuni în legătură cu creditul și îndeplinirea condiției de impreviziune. Decizia citează doar două dintre ele, fiindcă doar acelea au fost atacate.
Cum se calculează plafonul de 250.000 de euro dacă am luat creditul în lei sau în franci elvețieni?
Se ia suma efectiv împrumutată la momentul acordării și se convertește la cursul publicat de Banca Națională a României în ziua în care ați încheiat contractul de credit. Nu contează cursul de astăzi și nici cât mai aveți de plată.
Am împrumutat mai mult de 250.000 de euro. Ce pot face?
Curtea arată calea dreptului comun: art. 1.271 alin. (2) lit. a) și b) din Codul civil, care permite instanței să adapteze contractul sau să dispună încetarea lui, iar pentru contractele guvernate de vechea reglementare, art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864. Rezultatul nu e identic cu darea în plată, fiindcă datoria nu se stinge automat prin predarea imobilului.
Ce înseamnă „imobil cu destinație de locuință”?
Curtea trimite la art. 2 lit. a) din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 31 decembrie 1997, care definește locuința drept construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.
Se aplică legea dacă apartamentul e închiriat sau e a doua casă?
Curtea răspunde negativ în paragraful 20: debitorul care nu locuiește efectiv în imobil nu se poate prevala de beneficiile legii dării în plată. Îi rămâne deschisă calea impreviziunii din Codul civil, prin adaptarea sau încetarea contractului.
Am luat creditul pentru firmă. Pot folosi legea?
Nu. Legea protejează consumatorul, adică pe cel care a contractat în afara și independent de orice activitate profesională, pentru nevoi personale. Cine a semnat ca titular al unei activități comerciale, industriale, de producție, artizanale sau liberale nu are calitate de consumator.
Ce este condiția impreviziunii, adăugată în 2020?
Legea nr. 52/2020 a introdus litera e) la art. 4 alin. (1) și a definit în art. 4 alin. (1^1) două praguri: o creștere a cursului valutar cu peste 52,6% de la semnarea contractului până la notificare, sau o creștere cu peste 50% a obligației lunare de plată din cauza majorării dobânzii variabile. Pragul trebuie să se fi menținut în ultimele șase luni dinaintea notificării.

Analiza redacției

Cel mai instructiv lucru din această decizie nu e soluția, care era previzibilă după Decizia nr. 328/2018 și Decizia nr. 373/2021, ci ce se întâmplă când pui cap la cap litera b) a art. 4 alin. (1) cu litera e), adăugată patru ani mai târziu. Amândouă se sprijină pe cursul de schimb, dar în sensuri opuse. Pentru plafon, cursul se citește o singură dată, în ziua semnării contractului, și rămâne acolo pentru totdeauna. Pentru impreviziune, același curs se citește de două ori, la semnare și la notificare, iar diferența dintre ele, dacă trece de 52,6%, deschide dreptul. Rezultatul e mai bun pentru debitor decât pare la prima vedere: exact deprecierea monedei care îi face rata insuportabilă nu îl poate împinge peste plafonul de eligibilitate, fiindcă plafonul e înghețat la data contractului. Un credit în franci elvețieni de 240.000 de euro echivalent în 2007 rămâne sub prag și în 2026, oricât ar fi crescut valoarea lui în lei. Nicio dispoziție nu spune asta explicit, dar cele două împreună o spun.

Al doilea lucru pe care textul îl arată fără să îl numească e argumentul de egalitate al Curții. La paragraful 19, Curtea justifică plafonul spunând că cel de peste 250.000 de euro poate merge pe dreptul comun. La paragraful 20, tot Curtea recunoaște că dreptul comun oferă „alte măsuri decât darea în plată forțată”. Cele două afirmații stau alături în același act. Prima e despre existența unui remediu, a doua despre conținutul lui, iar între ele e o diferență practică mare: sub plafon, cheile sting datoria; peste plafon, contractul se rescrie sau se desface, dar restul de plată nu dispare de la sine. Testul constituțional folosit e cel al existenței, nu al echivalenței, și e util ca oamenii să știe asta înainte de a-și construi o strategie pe o presupusă egalitate de rezultat.

Al treilea element ține de calendar, și e cel care lasă gustul cel mai amar. Judecătoria Buftea a sesizat Curtea prin încheierea din 25 mai 2022. Curtea a pronunțat pe 16 decembrie 2025, adică după 1.301 zile. Decizia a fost publicată abia pe 2 septembrie 2026, la 260 de zile după pronunțare. Cap la cap, 1.561 de zile, peste patru ani și trei luni, pentru un răspuns care reia argumente formulate de aceeași Curte în 2018 și în 2021. Dosarul de fond de la Buftea poartă numărul 2.500/94/2018, deci procesul în care s-a ridicat excepția e la al nouălea an calendaristic. În tot acest timp, un om cu rata neplătită și cu executarea pe cap a așteptat un răspuns despre care se știa, rezonabil, care va fi.

Ce ar trebui schimbat

  • Indexarea plafonului de 250.000 de euro. Cifra nu s-a mișcat în 3.779 de zile, din 28 aprilie 2016 până la 2 septembrie 2026, iar legea nu are niciun mecanism de actualizare. O reevaluare periodică, legată de indicele prețurilor locuințelor, ar păstra legea aplicabilă acelorași categorii de oameni pentru care a fost gândită, în loc să o restrângă tăcut, an de an.
  • Scrierea condiției de locuire efectivă direct în art. 4. Este o condiție reală, care decide procese, dar există doar în motivarea deciziilor Curții. Un om care își citește contractul și legea nu are cum să o descopere. Mutată în textul legii, ar scuti mii de notificări trimise degeaba și tot atâtea contestații ale băncilor.
  • Definirea locuinței printr-o trimitere expresă în Legea nr. 77/2016. Curtea rezolvă problema trimițând la art. 2 lit. a) din Legea nr. 114/1996, dar o face în motivare. O trimitere de un rând în lege ar închide subiectul pentru orice instanță și ar elimina un motiv recurent de excepție.
  • Un termen maxim de publicare a deciziilor Curții Constituționale. 260 de zile între pronunțare și publicare înseamnă 260 de zile în care instanțele judecă fără să poată aplica o soluție deja luată. Un termen legal, chiar generos, de 60 sau 90 de zile, ar alinia efectul deciziei cu momentul în care ea a fost de fapt hotărâtă.
  • Publicarea unui ghid oficial cu cele cinci condiții, într-un singur loc. Astăzi, cine vrea lista completă trebuie să citească Legea nr. 77/2016, Legea nr. 52/2020 și cel puțin trei decizii ale Curții. O pagină a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu un formular de verificare, ar reduce mai mult litigiu decât încă o decizie de respingere.

Textul original al actului normativ

Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial

M. Of. nr. 739 din 2 septembrie 2026 16 pagini PDF, 119 KB actul începe la pagina 2

Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul

Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.

Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului

DECIZIA nr. 808 din 16 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în mod cumulativ”, cuprinsă în partea introductivă a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din același act normativ

EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Publicat în: M. Of. nr. 739 din 2 septembrie 2026

D E C I Z I I A L E C U R Ț I I C O N S T I T U Ț I O N A L E CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 808 din 16 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în mod cumulativ”, cuprinsă în partea introductivă a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din același act normativ Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Laura-Iuliana Scântei — judecător Gheorghe Stan — judecător Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia-Eleonora Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1), precum și ale art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Iulian Liviu Drăghici și Elena Marylen Drăghici în Dosarul nr. 2.500/94/2018 al Judecătoriei Buftea — Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.435D/2022.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.773D/2022, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 77/2016, excepție ridicată de Crenguța Chirca în Dosarul nr. 44.597/299/2021 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele menționate, pune în discuție, din oficiu, conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.773D/2022 la Dosarul nr. 1.435D/2022, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 373 din 3 iunie 2021, nr. 470 din 15 octombrie 2024 și nr. 100 din 27 februarie 2025. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7. Prin Încheierea din 25 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. 2.500/94/2018, Judecătoria Buftea — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1), precum și ale art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

8. Prin Sentința civilă nr. 6.377 din 28 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 44.597/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 București — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 77/2016.

9. Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate de Iulian Liviu Drăghici, Elena Marylen Drăghici și de Crenguța Chirca în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații întemeiate pe textele de lege criticate, introduse de Societatea Alpha Bank România — S.A. din București și de Societatea Banca Transilvania — S.A. din Cluj-Napoca.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că textele criticate instituie o discriminare în rândul debitorilor câtă vreme se stabilește un plafon valoric de 250.000 euro, a cărui depășire face imposibilă prevalarea de dispozițiile Legii nr. 77/2016. Această discriminare este nejustificată, întrucât fenomenul devalorizării imobilelor ce constituie garanții ipotecare îi afectează pe toți debitorii în mod nediferențiat. Nu există garanțiile de ordin procedural care să permită determinarea scopului urmărit și a capacității diferenței de tratament de a-și atinge obiectivul. Autorii invocă în acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, concluzionând că prin diferențierea debitorilor în funcție de suma împrumutată se creează premisele unei discriminări între cetățeni care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, sunt supuși unui tratament juridic diferit.

11. Autorii fac referire la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește stabilirea criteriilor de calitate ale legii, arătând că art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 este neclar deoarece legea nu definește noțiunea de locuință și nu stabilește cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință”.

12. Judecătoria Buftea — Secția civilă și Judecătoria Sectorului 1 București — Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în sensul celor reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 571 din 19 septembrie 2017, nr. 20 din 18 ianuarie 2018 și nr. 328 din 10 mai 2018.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut de instanțele de judecată, îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (1), precum și ale art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, din examinarea motivării excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie sintagma „în mod cumulativ”, cuprinsă în partea introductivă a dispozițiilor art. 4 alin. (1), precum și dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 77/2016, care au următorul cuprins: — Art. 4 alin. (1): „(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: […]

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.”

17. Autorii excepției apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) sub aspectul criteriilor de calitate ale legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 14 — Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 — Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție și ale art. 26 referitor la egalitatea în fața legii din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin textele de lege criticate legiuitorul a impus două condiții pentru ca debitorii să beneficieze de prevederile Legii nr. 77/2016, și anume: a) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării creditului, să nu depășească echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit; și b) creditul să fi fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, să fie garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.

19. În ceea ce privește susținerea privind încălcarea principiului egalității în drepturi prin dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că, prin Decizia nr. 328 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, paragrafele 20 și 21, s-a mai pronunțat asupra unei critici motivate în mod similar și a reținut că acei consumatori care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit, se pot prevala de remediile judiciare instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 77/2016. În schimb, acele persoane care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, depășea echivalentul în lei a 250.000 euro se pot prevala de remediile judiciare instituite de dreptul comun, respectiv prevederile art. 969 și ale art. 970 din Codul civil din 1864 ori, după caz, cele ale art. 1.271 din noul Cod civil. În justificarea acestei soluții, Curtea a arătat că protecția specială oferită unei categorii de persoane prin instituirea unui prag maxim al sumei efectiv împrumutate nu reprezintă o discriminare, în sensul art. 16 din Constituție, a persoanelor care au împrumutat sume al căror cuantum depășește 250.000 euro, atâta vreme cât acestea pot recurge la mijloacele puse la dispoziție de dreptul comun, în vederea remedierii problemei impreviziunii cu care se confruntă, și acea categorie de consumatori în mod special protejată de către legiuitorul ordinar.

20. Referitor la criticile privind nerespectarea standardelor de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, prin aceea că art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 este neclar deoarece legea nu definește noțiunea de locuință și nu stabilește cu claritate domeniul de aplicare prin utilizarea sintagmei „cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință”, Curtea observă că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, prin Decizia nr. 373 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 28 octombrie 2021, paragrafele 22 și 23, Curtea a reținut că noțiunea de locuință are semnificația prevăzută de art. 2 lit. a) din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, și anume o „construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii”. Pentru a se reține aplicabilitatea Legii nr. 77/2016 este necesar ca respectivul credit să fie contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință, însă și în aceste situații, pe de o parte, debitorul principal trebuie să aibă calitatea de consumator, adică să acționeze în afara activității sale profesionale sau comerciale, iar, pe de altă parte, garanția ipotecară asupra imobilului cu destinația de locuință trebuie să privească un credit asumat de un consumator. Debitorul principal — persoană fizică — trebuie să fi contractat creditul într-un scop străin de activitatea sa de profesionist, astfel că, în măsura în care acesta s-a angajat într-un raport juridic de creditare din poziția sa de titular al unei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, nu va putea beneficia de darea în plată, întrucât nu are calitate de consumator. Numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular aplicabil în materie de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniuni Europene în Cauza C-464/01, Johann Gruber împotriva Bay Wa AG, paragraful 36). Având în vedere cele mai sus menționate, Curtea a subliniat că acel debitor care nu locuiește efectiv în imobilul locuință nu se poate prevala de beneficiile legii dării în plată, însă îi rămâne deschisă calea dreptului comun pentru aplicarea impreviziunii, în modalitatea adaptării sau încetării contractului [art. 1.271 alin. (2) lit. a) și b) din Codul civil] prin alte măsuri decât darea în plată forțată.

21. Curtea observă că sintagma „în mod cumulativ”, cuprinsă în partea introductivă a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, are un conținut clar, precis și previzibil, respectiv îndeplinirea obligatorie a tuturor condițiilor însumate, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016.

22. Având în vedere cele anterior menționate, Curtea constată că invocarea încălcării art. 53 din Constituție nu poate fi reținută deoarece nu s-a constatat existența unei restrângeri a exercițiului unui drept sau al unei libertăți fundamentale.

Nr. 294.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Liviu Drăghici și Elena Marylen Drăghici în Dosarul nr. 2.500/94/2018 al Judecătoriei Buftea — Secția civilă și de Crenguța Chirca în Dosarul nr. 44.597/299/2021 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția I civilă și constată că sintagma „în mod cumulativ”, cuprinsă în partea introductivă a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b) și c) din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buftea — Secția civilă și Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Pentru magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly

Sursă: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 2 septembrie 2026

Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.