Pe scurt
- Curtea Constituțională a respins, în aceeași ședință și pe aceeași materie, două excepții ridicate de sindicate în numele polițiștilor. Niciun text de lege nu se schimbă, iar deciziile nu aduc bani în plus nimănui.
- Soluțiile sunt însă diferite, iar diferența contează. Decizia nr. 594/2025 a fost respinsă ca neîntemeiată, adică fondul a fost judecat și normele au fost confirmate. Decizia nr. 593/2025 a fost respinsă ca inadmisibilă, adică fondul nu a fost atins deloc.
- Ambele au fost pronunțate pe 11 noiembrie 2025 și publicate pe 9 septembrie 2026, la 302 zile după. Abia de la publicare devin general obligatorii, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție.
Publicat: M. Of. nr. 767 din 9 septembrie 2026
Intră în vigoare: 9 septembrie 2026, data publicării
Doi polițiști din Dolj au cerut în instanță ca salariul să nu le mai fie calculat după o valoare fixată în octombrie 2008. Curtea a ajuns la aceeași concluzie și într-o cauză mai recentă, descrisă în Decizia CCR nr. 420/2026. Curtea Constituțională le-a răspuns că valoarea aceea nu are nicio problemă de constituționalitate. Decizia nr. 594 din 11 noiembrie 2025 a fost publicată pe 9 septembrie 2026 în Monitorul Oficial nr. 767 și respinge, ca neîntemeiată, excepția ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” pentru membrii Aurelian Oliver Taslică și Marius Gabriel Petrache. E a doua decizie pe Legea-cadru nr. 153/2017 publicată în trei zile: pe 7 septembrie 2026 apăruse cea prin care sporurile nu intră sub principiul „la muncă egală, salariu egal”.
În același număr de Monitor, pe paginile dinainte, stă Decizia nr. 593 din 11 noiembrie 2025. Aceeași zi, același complet, același magistrat-asistent, aceeași procuroare de ședință, aceeași materie: felul în care Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică etapizat personalului plătit din fonduri publice. Autorul e alt sindicat, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, care a ridicat excepția în numele membrului Victor-Ion Barote și al altora, la Tribunalul Constanța. Soluția e însă alta: respinsă ca inadmisibilă.
Cele două cuvinte nu sunt sinonime, iar articolul acesta există în bună măsură ca să explice diferența dintre ele. Pe scurt: la Decizia nr. 594/2025 Curtea a citit criticile, le-a cântărit și a spus că legea rezistă. La Decizia nr. 593/2025 nu a ajuns până acolo, pentru că ce i se cerea nu ținea de competența ei.
Ca să se vadă miza, trebuie deschise cele două texte atacate.
Art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 are trei alineate și fixează o singură cifră, dar o cifră din care se scoate tot restul. Alineatul (1) stabilește că, de la 1 aprilie 2008, valoarea de referință sectorială după care se calculează soldele de funcție și de grad ale militarilor, salariile polițiștilor și salariile funcționarilor publici cu statut special din penitenciare este de 193,4694 lei. Alineatul (2) o duce, de la 1 octombrie 2008, la 197,3387 lei. Alineatul (3) spune că rezultatul se întregește la un leu, în favoarea personalului. Între cele două valori sunt 3,8693 lei, adică o creștere de exact 2%. De la 1 octombrie 2008 până la data publicării deciziei au trecut 17 ani și 11 luni.
Art. 38 alin. (2) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 este mecanismul de eșalonare, adică textul care spune că legea de salarizare nu se aplică dintr-odată. Alineatul (2) lit. a) prevede că, începând cu 1 iulie 2017 și până la 31 decembrie 2017, se mențin în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, salariile de bază, soldele de funcție, indemnizațiile de încadrare și toate sporurile, indemnizațiile, compensațiile și primele care fac parte din salariul brut lunar, cu condiția ca personalul să ocupe aceeași funcție și să lucreze în aceleași condiții. Literele b), c) și d) scot din regulă personalul de la art. 11, demnitarii și drepturile de hrană. Alineatul (3) deschide, de la 1 ianuarie 2018, seria creșterilor: 25% peste nivelul lunii decembrie 2017 pentru toată lumea, urmate de unsprezece excepții, de la medici și asistenți la personalul didactic, la inspectorii școlari și la personalul din unitățile sanitare aflate în contract cu casele de asigurări.
Nicio literă din alineatul (3) nu pomenește polițiștii, militarii sau personalul din penitenciare. De aici pleacă amândouă excepțiile, doar că pe drumuri diferite.
Tot despre salariile polițiștilor, Curtea s-a pronunțat și pe nivelul maxim aflat în plată: prin Decizia CCR nr. 730/2025 a respins excepția Gărzii de Coastă.
Efectele pe care le produce
Prima consecință e cea mai simplă: nu se schimbă nimic. Dispozitivul Deciziei nr. 594/2025 constată că art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 și art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 „sunt constituționale în raport cu criticile formulate”. Textele rămân în picioare, iar salariile se calculează mai departe la fel.
A doua ține de calendar. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial și sunt general obligatorii de la data publicării, cu putere numai pentru viitor. Data aceea e 9 septembrie 2026. Între pronunțare, 11 noiembrie 2025, și publicare au trecut 302 zile în care decizia exista, dar nu producea efecte pentru nimeni din afara dosarului.
A treia privește cele două dosare de fond, cele care au pornit totul. Decizia nr. 594/2025 se comunică Tribunalului Dolj, Secția contencios administrativ și fiscal, unde stă dosarul nr. 1.315/63/2020. Decizia nr. 593/2025 se comunică Tribunalului Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, unde stă dosarul nr. 4.228/118/2019. Instanțele pot merge mai departe, fără ca vreuna dintre ele să mai poată înlătura textele atacate pe motiv de neconstituționalitate.
A patra consecință o simte membrul de sindicat care se gândește să reia drumul. Art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 interzice ridicarea unei excepții doar asupra prevederilor deja constatate ca fiind neconstituționale, deci o decizie de respingere nu blochează formal o nouă sesizare. În practică însă, paragraful 24 al Deciziei nr. 594/2025 arată de ce o astfel de încercare nu are șanse: „întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe”, soluția anterioară își păstrează valabilitatea. Fără un element nou și real, răspunsul va fi același.
A cincea ține de zona în care lupta chiar rămâne deschisă. Curtea a judecat „în raport cu criticile formulate”, formulă care apare textual în dispozitiv. Ce nu a fost invocat nu a fost analizat, iar ce nu a fost analizat nu a fost tranșat.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Față de starea de drept, nimic. Față de ce știa un polițist despre șansele lui la Curtea Constituțională, destul de mult, pentru că cele două decizii pun față în față, în același număr de Monitor, două feluri de a pierde.
Ce a susținut sindicatul din Decizia nr. 593/2025. Că aplicarea etapizată din art. 38 alin. (2) și (3) creează o situație defavorabilă pentru anumite categorii de personal bugetar, cărora nu li se aplică salariul de funcție și sporurile cuvenite, deși au coeficienți mai mici, în timp ce altora li se aplică. A invocat art. 16 alin. (1) din Constituție, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ultimele două fără să indice vreo dispoziție anume.
De ce nu a ajuns la fond. Curtea a citit cererea și a văzut ce e ea în realitate: o solicitare de completare a listei de excepții din art. 38, în sensul includerii funcționarilor cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, „fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. A adăuga o categorie într-o enumerare e exact ce nu poate face. Așa se ajunge la inadmisibilitate: nu fiindcă argumentul ar fi slab, ci fiindcă nu e un argument de constituționalitate, ci o cerere de legiferare adresată instanței greșite.
Nu e prima oară. Paragraful 12 al Deciziei nr. 593/2025 enumeră patru decizii anterioare, toate pe aceleași texte și toate cu același autor: Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, Decizia nr. 581 din 22 noiembrie 2022 și Decizia nr. 102 din 16 martie 2023. Toate patru, inadmisibile. Aceasta e a cincea.
Ce a susținut sindicatul din Decizia nr. 594/2025. Altceva, și de aici toată diferența. Nu a cerut adăugarea unei categorii, ci a atacat două lucruri pe care Curtea chiar le poate cântări. Primul: art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 ar reglementa salarizarea polițiștilor, materie care ține de statutul funcționarilor publici, deci de legea organică, și care nu putea fi normată printr-o ordonanță simplă. Al doilea: art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 ar funcționa ca o normă de trimitere care ultraactivează coeficienții de ierarhizare și valoarea de referință din anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, act abrogat, încălcând securitatea raporturilor juridice.
Ce a răspuns Curtea, punct cu punct. La critica de competență: statutul polițistului, adică nașterea, executarea și încetarea raportului de serviciu, e reglementat de Legea nr. 360/2002, iar Ordonanța nr. 8/2008 a stabilit doar valoarea de referință sectorială. Salarizarea, indiferent de categoria profesională, nu figurează printre domeniile enumerate strict și limitativ la art. 73 alin. (3) din Constituție, acolo unde e cerută legea organică. La critica întemeiată pe art. 115 alin. (6): textul acela privește limitele ordonanțelor de urgență, iar Ordonanța nr. 8/2008 e o ordonanță simplă, deci invocarea lui nu are relevanță în cauză. La critica de ultraactivare: dispozițiile din 2017 nu trimit la acte abrogate și nu le repun în vigoare, iar situația e diferită de cea analizată prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017. La discriminare: regula menținerii în plată vizează toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, fără deosebire.
Un detaliu care merită reținut: la termen, reprezentanta Ministerului Public ceruse respingerea ca inadmisibilă a criticii privind art. 38 alin. (2) lit. a), apreciind că ține de aplicarea și interpretarea legii. Curtea nu a urmat concluziile, a judecat fondul și abia apoi a respins, ca neîntemeiată. Granița dintre cele două soluții nu e, așadar, evidentă nici pentru specialiști.
O recunoaștere neașteptată apare la paragraful 15, unde Curtea își reia jurisprudența proprie și constată că, deși după 2010 legiuitorul își propusese un sistem de salarizare unic, transparent și previzibil, „în fapt drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare”, iar calculul „se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare anului 2010”. Constatarea e a Curții, nu a sindicatelor, și confirmă chiar premisa de fapt a reclamanților. Doar că a fi nemulțumitor nu înseamnă a fi neconstituțional.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Cele două decizii închid o incertitudine care ținea din 2019 și 2020: instanțele de la Constanța și Craiova pot judeca mai departe dosarele de drepturi salariale, fără să mai aștepte răspunsul Curții.
- Curtea răspunde argumentat, nu formal. Pe fiecare critică din Decizia nr. 594/2025 există un paragraf distinct, de la competența ordonanței simple până la art. 47 din Constituție privind nivelul de trai decent.
- Se confirmă, negru pe alb, că art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 poate fi controlat deși e abrogat din 2009, fiindcă efectele lui juridice continuă să se producă. Temeiul e Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011.
- Decizia nr. 593/2025 arată, indirect, unde e limita: o cerere de completare a legii nu are ce căuta la Curtea Constituțională. Cine vrea să câștige acolo trebuie să atace norma, nu absența ei.
- Ambele decizii au fost luate cu unanimitate de voturi, fără opinii separate sau concurente. Nu rămâne nicio ambiguitate de interpretare pentru instanțele de fond.
Ce rămâne o problemă
- Așteptarea. Tribunalul Constanța a sesizat Curtea pe 13 aprilie 2021, Tribunalul Dolj pe 22 aprilie 2021. Până la pronunțare au trecut 1.673, respectiv 1.664 de zile, adică patru ani și șapte luni. Până la publicare, încă 302.
- Dosarul de la Constanța poartă număr din 2019, cel de la Craiova din 2020. Cine a deschis proces în 2019 află abia în 2026 că problema lui de constituționalitate nici măcar nu va fi analizată.
- Inadmisibilitatea din Decizia nr. 593/2025 lasă întrebarea de fond exact acolo unde era. Nu s-a spus că eșalonarea e constituțională, ci că nu se poate discuta în forma cerută.
- Același sindicat a primit același răspuns de cinci ori, pe aceleași texte, între 2022 și 2025. Nimic din procedură nu îl oprește să ajungă la a șasea, după alți patru ani de așteptare.
- Valoarea de referință de 197,3387 lei, fixată pentru 1 octombrie 2008, rămâne punctul din care se ridică tot lanțul de calcul. Curtea recunoaște mecanismul, dar spune că nu e treaba ei să îl schimbe.
Sfaturi utile
- Dacă aveți pe rol un proces de drepturi salariale în care s-a ridicat una dintre aceste excepții, depuneți la dosar decizia publicată. De la 9 septembrie 2026 e general obligatorie, iar instanța de fond nu o mai poate ignora.
- Când formulați o excepție de neconstituționalitate, verificați întâi dacă cereți înlăturarea unui text sau adăugarea unuia. Numai prima variantă poate fi judecată. Decizia nr. 593/2025 e exemplul curat al celei de a doua.
- Nu confundați „inadmisibilă” cu „neîntemeiată” când citiți un dispozitiv. Prima nu spune nimic despre constituționalitatea textului, a doua o confirmă. Cuvântul apare imediat după „Respinge” și decide tot restul.
- Înainte de a relua drumul la Curte pe aceleași texte, căutați deciziile anterioare pe aceeași problemă. Paragraful care enumeră precedentele, 12 la Decizia nr. 593/2025 și 14 la Decizia nr. 594/2025, vă spune în două rânduri dacă mai are rost.
- Pentru sindicate: dacă nemulțumirea e că o categorie lipsește dintr-o enumerare, adresa corectă e Parlamentul sau Guvernul, printr-o inițiativă de modificare, nu Curtea Constituțională. Cinci decizii de inadmisibilitate consecutive spun același lucru.
- Dacă vă interesează cifra concretă din spatele salariului, cereți la compartimentul financiar valoarea de referință sectorială folosită la calcul și modul de rotunjire. Art. II alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 impune întregirea la un leu în favoarea personalului, iar asta se verifică pe fluturaș.
Întrebări frecvente
Îmi crește salariul după aceste decizii?
Ce înseamnă că excepția a fost respinsă „ca neîntemeiată”?
Și „ca inadmisibilă” ce înseamnă?
De ce a fost analizată o ordonanță abrogată din 2009?
Ce prevede exact art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008?
Ce prevede art. 38 alin. (2) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017?
Pot ataca din nou aceleași texte la Curtea Constituțională?
Cine a ridicat cele două excepții?
De la ce dată produc efecte deciziile?
Guvernul și Parlamentul ce au spus în aceste dosare?
Analiza redacției
Deciziile sunt corect construite și, ceea ce se întâmplă rar, chiar folositoare puse una lângă alta. Singura pereche de cifre din act, 193,4694 lei plus 2%, dă 197,338788 lei, care s-ar rotunji la 197,3388, iar ordonanța scrie 197,3387, adică o sutime de ban mai puțin, tăiată în loc să fie rotunjită. Diferența dispare oricum la aplicarea alineatului (3), care întregește rezultatul la un leu în favoarea personalului, deci nu atinge niciun drept al nimănui și nu are ce căuta într-o listă de erori. Trimiterile funcționează: art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție privește într-adevăr statutul funcționarilor publici, art. 115 alin. (6) privește într-adevăr numai ordonanțele de urgență, iar art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 spune exact ce i se atribuie.
Aceleași două valori din 2008 au trecut încă o dată prin fața Curții, fără să se ajungă la fond: excepția a fost respinsă ca inadmisibilă, fiindcă autorul a enumerat 35 de articole din Constituție fără să arate în ce fel le-ar încălca ordonanța.
Prima observație care nu se vede citind decizia de la cap la coadă privește principiul pe care s-a sprijinit sindicatul din dosarul de la Craiova. Paragraful 7 invocă principiul „la muncă egală, remunerație egală”. În Constituția României, formula aceasta apare o singură dată, la art. 41 alin. (4), și sună așa: „La munca egală, femeile au salariu egal cu bărbații”. E o garanție de egalitate între sexe, nu una între categorii profesionale. Curtea a răspuns pe art. 41 vorbind despre marja de apreciere a legiuitorului în materie salarială, ceea ce e corect în sine, dar fără să spună că textul invocat nu conține principiul în forma în care i se cerea. Cine ar vrea să meargă pe egalitate între categorii are de lucrat pe art. 16, nu pe art. 41.
A doua observație ține de formula finală. Dispozitivul spune că textele sunt constituționale „în raport cu criticile formulate”. Sindicatul a invocat art. 73 alin. (3) lit. j), adică statutul funcționarilor publici. Nu a invocat litera p) a aceluiași alineat, care rezervă legii organice „regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială”. Curtea a răspuns că salarizarea nu se regăsește printre domeniile enumerate strict și limitativ la art. 73 alin. (3), formulare care acoperă tot alineatul. Concluzia rămâne aceeași, dar diferența dintre a răspunde la o literă și a răspunde la un alineat întreg contează pentru cine se gândește să reia procesul.
Ultima observație e aritmetică și spune ceva despre sistem, nu despre Curte. Între sesizare și pronunțare au trecut 1.664 de zile la Decizia nr. 594/2025 și 1.673 la Decizia nr. 593/2025. Între pronunțare și publicare, încă 302. Adunate, 1.966 și 1.975 de zile, adică peste cinci ani și cinci luni din ziua în care un tribunal a trimis întrebarea până în ziua în care răspunsul a devenit obligatoriu pentru toată lumea. Iar la Decizia nr. 593/2025 capătul drumului e constatarea că întrebarea nu putea fi pusă în forma aceea, lucru care se vedea din prima pagină a cererii și pe care Curtea îl mai spusese, aceluiași sindicat, de patru ori înainte.
Ce ar trebui schimbat
- Un termen legal pentru publicarea deciziilor Curții, socotit de la pronunțare. Treizeci de zile ar ajunge. Efect: dispare intervalul de 302 zile în care o decizie există și e definitivă, dar nu produce efecte generale, iar părțile din alte procese nu o pot invoca.
- O filtrare a excepțiilor repetate, la momentul sesizării. Când același autor atacă aceleași texte cu aceleași motive, iar Curtea a răspuns deja de mai multe ori, instanța care sesizează ar trebui să poată respinge cererea prin încheiere motivată, cu drept de atac, așa cum face deja în cazurile de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Efect: al cincilea răspuns identic nu mai costă patru ani și șapte luni de așteptare.
- Curățarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 de alineatele consumate. Alineatul (2) privește a doua jumătate a anului 2017, alineatul (3) privește anul 2018. Nouă ani mai târziu, ele se atacă în continuare la Curtea Constituțională. Efect: un salariat ar putea citi într-un singur text ce i se aplică efectiv, în loc să reconstituie un lanț de acte anuale.
- O motivare explicită atunci când Curtea se abate de la concluziile Ministerului Public pe chestiunea admisibilității. În Decizia nr. 594/2025, procurorul a cerut inadmisibilitatea pe art. 38 alin. (2) lit. a), iar Curtea a judecat fondul, fără să spună de ce. Efect: granița dintre critica de constituționalitate și cererea de interpretare devine previzibilă pentru cine redactează următoarea excepție.
- Menționarea, alături de dispozitiv, a componenței complete a completului și a motivului absenței. Ambele decizii poartă opt nume de judecător, dintr-o Curte care, potrivit art. 142 alin. (2) din Constituție, are nouă. Efect: cititorul nu mai trebuie să numere ca să afle cine a judecat.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 767 din 9 septembrie 2026 16 pagini PDF, 118 KB actul începe la pagina 11
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA nr. 594 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și a dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: M. Of. nr. 767 din 9 septembrie 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte Asztalos Csaba-Ferenc — judecător Mihai Busuioc — judecător Mihaela Ciochină — judecător Cristian Deliorga — judecător Dacian-Cosmin Dragoș — judecător Dimitrie-Bogdan Licu — judecător Gheorghe Stan — judecător Patricia-Marilena Ionea — magistrat-asistent Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și a dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” pentru membrii Aurelian Oliver Taslică și Marius Gabriel Petrache în Dosarul nr. 1.315/63/2020 al Tribunalului Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.598D/2021.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu afectează statutul polițiștilor și nu constituie obiectul legii organice. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, apreciind că aspectele invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate țin de aplicarea și interpretarea legii.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 22 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.315/63/2020, Tribunalul Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și a dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” pentru membrii Aurelian Oliver Taslică și Marius Gabriel Petrache într-o cauză având ca obiect soluționarea unor cereri privind drepturi salariale.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), ale art. 73 alin. (3) lit. j) și ale art. 115 alin. (1) și (6), întrucât reglementează în domeniul salarizării polițiștilor, care revine materiei legii organice, neputând fi normat printr-o ordonanță simplă.
6. În ceea ce privește dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, autorul excepției arată că acestea încalcă principiul securității raporturilor juridice și principiul statului de drept, întrucât prin conținutul lor se manifestă ca o normă de trimitere care ultraactivează coeficienții de ierarhizare și valoarea de referință de 197,33 lei din anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, abrogată, și art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008.
7. De asemenea, dispozițiile de lege criticate încalcă nejustificat principiul nediscriminării prin raportare la dreptul la un nivel de trai decent și principiul „la muncă egală, remunerație egală”, întrucât blochează salarizarea și implicit nivelul de trai al polițiștilor la nivelul anului 2009, în timp ce pentru alte categorii profesionale, cum sunt personalul din Ministerul Justiției, personalul din sănătate, învățământ, funcțiile de demnitate publică ori personalul din administrația publică locală, au fost prevăzute diverse creșteri salariale, inclusiv prin valori de referință în cuantum superior față de valoarea de 197,33 lei recunoscută personalului din sectorul de ordine publică și apărare națională.
8. Tribunalul Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Arată că prin art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 nu au fost reglementate nici statutul funcționarilor, nici salarizarea acestora, ci doar valoarea de referință sectorială în raport cu care urmează să se calculeze soldele începând cu luna aprilie, respectiv octombrie 2008. În ceea ce privește dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, instanța de judecată arată că aceste dispoziții legale, care reglementează aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, sunt aplicabile tuturor categoriilor de personal plătit din fonduri publice, cu excepțiile strict prevăzute de lege.
9. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2008. De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea constată că Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 a fost abrogată prin art. 48 alin. (1) pct. 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Având însă în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și faptul că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 sunt incidente în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea acestor dispoziții de lege. Textele de lege criticate au următorul conținut: — art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008: „(1) Începând cu data de 1 aprilie 2008, valoarea de referință sectorială pentru determinarea soldelor de funcție și grad ale personalului militar, potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999, cu modificările și completările ulterioare, valoarea de referință sectorială în raport cu care se calculează salariile funcționarilor publici cu statut special, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, și valoarea de referință sectorială în baza căreia se calculează salariile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, se stabilesc la 193,4694 lei.
(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. (1) devine 197,3387 lei.
(3) Soldele de funcție și de grad ale personalului militar, respectiv salariile pentru funcția îndeplinită și pentru gradul profesional deținut de funcționarii publici cu statut special, calculate potrivit alin. (1) și (2), vor fi întregite la un leu, în favoarea personalului.”; — art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(2) Începând cu data de 1 iulie 2017:
a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;”.
13. Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (3)-(5) privind statul român, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 47 privind nivelul de trai, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici și art. 115 alin. (1) și (6) privind delegarea legislativă.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză, iar instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate. În acest sens, au fost pronunțate, spre exemplu, Decizia nr. 155 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 13 august 2024, Decizia nr. 508 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 martie 2024, Decizia nr. 214 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 4 august 2023, sau Decizia nr. 108 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 27 mai 2021.
15. Prin jurisprudența anterior referită, Curtea a reținut, în esență, că, deși după anul 2010 legiuitorul și-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparență și previzibilitate în materia salarizării, în fapt drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Totodată, calculul drepturilor salariale se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare anului 2010.
16. Referitor la criticile ce vizează Ordonanța Guvernului nr. 8/2008, Curtea a reținut, în esență, că, în ceea ce privește reglementarea tuturor aspectelor esențiale privind nașterea, executarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului, acestea constituie obiectul de reglementare al Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. Or, Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 a avut ca obiect de reglementare, așa cum reiese din însuși titlul său, modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, stabilind reguli privind valoarea de referință sectorială în raport cu care se calculează salariile acestor funcționari publici cu statut special. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile care, conform art. 73 alin. (3) din Legea fundamentală, constituie, strict și limitativ, obiectul de reglementare al legii organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005, și Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021). În consecință, Curtea a stabilit că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 și actul normativ în ansamblul său nu încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) și nici pe cele ale art. 115 alin. (1) din Constituție, impunându-se respingerea criticilor de neconstituționalitate ca neîntemeiate, inclusiv a celor formulate prin raportare la art. 1 alin. (4) din Constituție.
17. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, cu privire la limitele ordonanțelor de urgență ale Guvernului, Curtea a constatat că invocarea acestor norme din Legea fundamentală nu are relevanță în cauză, deoarece obiectul excepției de neconstituționalitate nu îl constituie o ordonanță de urgență a Guvernului, ci o ordonanță simplă.
18. În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că aceste prevederi de lege clarifică, pentru perioade determinate, situația drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice. Astfel, dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc, pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, obligația menținerii în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Reținând că, raportat la rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituției, Curtea a observat că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a urmărit garantarea cuantumului drepturilor salariale ale personalului bugetar și evitarea scăderii acestora.
19. Din punctul de vedere al tehnicii de reglementare, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate nu fac trimitere la acte normative abrogate și nu au semnificația repunerii în vigoare a acestor acte. Modalitatea de reglementare utilizată prin textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului de constituționalitate dispoziții de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate, și, prin urmare, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate în prezenta cauză.
20. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componentele referitoare la calitatea legii și principiul securității juridice.
21. Referitor la invocarea art. 16 din Constituție în susținerea neconstituționalității dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că prevederile legale criticate vizează toate categoriile de personal plătit din fonduri publice și se circumscriu scopului general urmărit de legiuitor — de a regla în timp disfuncționalitățile existente în sistemul public de salarizare. Curtea a constatat că stabilirea regulii menținerii drepturilor salariale în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 la nivelul lunii iunie 2017 nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor de lege criticate.
22. Reținând că, în temeiul art. 41 din Constituție, legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a dreptului fundamental la salariu, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.
23. Cât privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituție privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reținut că măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează în ansamblul de acțiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reține o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituției.
24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de instanța de contencios constituțional, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.
25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” pentru membrii Aurelian Oliver Taslică și Marius Gabriel Petrache în Dosarul nr. 1.315/63/2020 al Tribunalului Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.