Pe scurt
- 33 de dosare conexate, pornite de zeci de persoane persecutate din motive politice de regimul comunist, au cerut Curții Constituționale să declare neconstituțională regula potrivit căreia hotărârea tribunalului este definitivă în litigiile privind indemnizația lunară acordată prin Decretul-lege nr. 118/1990.
- Curtea a respins excepția ca neîntemeiată: accesul liber la justiție nu presupune dreptul la două grade de jurisdicție, garantat de Constituție doar în materie penală.
- Situația rămâne neschimbată: împotriva deciziei agenției de plăți se poate face contestație la tribunal, dar hotărârea acestuia nu poate fi atacată cu recurs.
Publicat: M. Of. nr. 651 din 6 august 2026
Intră în vigoare: 6 august 2026
Persoanele persecutate din motive politice de regimul comunist sau deportate ori luate prizonier după 6 martie 1945 primesc, prin Decretul-lege nr. 118/1990, o indemnizație lunară. Când agenția județeană pentru plăți și inspecție socială le respinge cererea, singura cale rămasă este contestația la tribunal, a cărei hotărâre e definitivă. Zeci de reclamanți, prin 33 de dosare conexate la Curtea Constituțională, au susținut că lipsa oricărui recurs împotriva acestei hotărâri le încalcă dreptul la apărare și accesul liber la justiție. Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 6 august 2026, respinge argumentul și menține regula neschimbată.
Textul contestat este art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990: „Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 (…). Hotărârea tribunalului este definitivă.” Sesizările, pornite între 2022 și 2025 de la mai multe curți de apel (Timișoara, Brașov, Ploiești, Alba Iulia, București, Suceava, Constanța, Craiova, Târgu Mureș, Galați), au fost conexate într-un singur dosar, al cărui termen de soluționare a durat, pentru unele sesizări, aproape cinci ani.
Argumentul central al autorilor excepției: eliminarea recursului creează o discriminare față de alți justițiabili din contenciosul administrativ obișnuit, unde hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu recurs potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004. În plus, susțineau că prevederea ar fi trebuit adoptată prin lege organică, nu prin legea ordinară nr. 232/2020, care a introdus-o. Libertatea legiuitorului de a construi căi de atac cu regim propriu a fost confirmată și în procedura urgentă, unde termenul de atac curge de la pronunțare, iar motivarea de la comunicare.
Aceeași grijă pentru momentul de la care curge termenul lipsește însă dintr-o lege reparatorie adoptată în iulie 2026: la legea drepturilor victimelor evenimentelor din 13-15 iunie 1990, textul leagă termenul de contestație de o decizie de respingere pe care nu o reglementează nicăieri.
Efectele pe care le produce
Regula rămâne exact cum era. Contestația la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului rămâne singura cale judiciară împotriva deciziei agenției de plăți, iar hotărârea tribunalului rămâne definitivă, fără recurs la curtea de apel. Într-un alt dosar de despăgubiri legate de regimul comunist, Curtea a arătat în august 2026 că o excepție respinsă ca devenită inadmisibilă poate deschide calea revizuirii.
Curtea a calificat contestația la tribunal drept o cale de atac reală, nu o formalitate. Pentru că analizează cauza sub toate aspectele, de fapt și de drept, cu verificarea legalității și temeiniciei deciziei administrative, judecata pe fond satisface, potrivit Curții, exigențele accesului liber la justiție.
Comparația cu procedura de revizuire, de la art. 15 din același decret-lege, a fost respinsă ca nerelevantă. Acolo e vorba de o decizie deja emisă și intrată în plată, revizuită ulterior, deci o ipoteză juridică diferită de cea a stabilirii inițiale a dreptului, care admite recurs pentru că trece prin procedura prealabilă din Legea nr. 554/2004.
Critica privind legea organică a fost respinsă. Decretul-lege nr. 118/1990 e, în esență, un act reparatoriu, nu unul de contencios administrativ, chiar dacă face trimitere la Legea nr. 554/2004 pentru procedura de contestare; asta nu transformă toate prevederile lui în materie de lege organică.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
Nimic, în drept. Curtea a arătat că soluția și considerentele din Decizia nr. 133 din 27 martie 2025, care tranșase deja o critică similară, își păstrează valabilitatea, întrucât nu au apărut elemente noi.
Ce se confirmă e limita jurisprudenței constante a Curții: dreptul la două grade de jurisdicție e garantat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului doar în materie penală, nu și în litigii administrative sau reparatorii. Legiuitorul are o marjă de apreciere în alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului.
Decizia se adaugă la o altă hotărâre a Curții privind același decret-lege, publicată tot recent, prin care s-a respins cererea de extindere a categoriilor de beneficiari ai indemnizației. Cele două decizii confirmă, din unghiuri diferite, că modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, fie în privința beneficiarilor, fie în privința căilor de atac, rămâne exclusiv la latitudinea Parlamentului.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Clarifică definitiv, pentru zecile de dosare aflate încă pe rolul instanțelor cu obiect similar, că nu există cale de recurs, ceea ce scurtează durata litigiilor viitoare.
- Confirmă că simpla contestație la tribunal, judecată pe fond, satisface exigențele accesului liber la justiție, fără să fie nevoie de un al doilea grad de jurisdicție.
- Menține un tratament unitar pentru toți beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990, fără excepții create pe cale judecătorească.
- Reduce presiunea asupra curților de apel, care nu mai trebuie să judece recursuri într-o materie exceptată explicit de legiuitor.
Ce rămâne o problemă
- Persoanele nemulțumite de hotărârea tribunalului rămân fără nicio cale de a o ataca, oricât de vârstnici sau vulnerabili ar fi reclamanții din această categorie.
- Durata procedurii, de la sesizarea Curții până la publicarea deciziei, a ajuns la aproape cinci ani pentru primele dosare conexate, o întârziere greu de justificat pentru beneficiari în vârstă.
- Diferența de tratament față de contenciosul administrativ obișnuit, unde recursul există, rămâne, chiar dacă Curtea a explicat-o prin natura reparatorie a actului.
- Decizia nu semnalează Parlamentului nicio recomandare de aliniere a procedurii la regimul comun al contenciosului administrativ.
Sfaturi utile
- Dacă ai o cerere respinsă de agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, pregătește dosarul temeinic pentru contestația la tribunal: e singura instanță care va analiza cauza pe fond, fără posibilitatea unei a doua verificări judecătorești.
- Nu construi apărarea pe ideea unui recurs ulterior. Hotărârea tribunalului e definitivă din prima zi; toate probele și argumentele relevante trebuie prezentate la acest unic termen judecătoresc.
- Dacă situația ta ține de o decizie de revizuire (adică drepturi deja acordate, ulterior reduse sau anulate), procedura e diferită și recursul rămâne disponibil, potrivit art. 15 din Decretul-lege nr. 118/1990 coroborat cu Legea nr. 554/2004.
- Pentru modificarea acestei reguli, singura cale rămasă e o inițiativă legislativă în Parlament; excepția de neconstituționalitate în materie de căi de atac s-a dovedit deja neîntemeiată de două ori, în 2025 și 2026.
Întrebări frecvente
Ce a cerut cei care au ridicat excepția de neconstituționalitate?
De ce a respins Curtea Constituțională cererea?
S-a schimbat ceva pentru cei care au cereri în curs?
Există vreo diferență față de procedura de revizuire a unei decizii deja emise?
Mai poate cineva contesta din nou aceeași problemă la Curtea Constituțională?
Analiza redacției
Întrebarea din dosar e mai puțin spectaculoasă decât pare și, tocmai de asta, mai importantă: dacă un singur judecător de tribunal e de ajuns atunci când actul contestat vine de la o agenție administrativă, nu de la o instanță. Curtea răspunde că da, sprijinindu-se pe Decizia nr. 133 din 27 martie 2025 și, prin analogie, pe Decizia nr. 403 din 13 iunie 2017, dată pe o dispoziție similară din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, tot un act reparatoriu. Argumentul juridic e solid și consecvent. Ce lipsește din el e observația că, spre deosebire de contenciosul administrativ obișnuit, aici nu există niciun mecanism care să corecteze o interpretare greșită dată la un tribunal, pentru că nu se formează practică de curte de apel.
Cea mai instructivă cifră din dosar nu e în text, ci între date. Decizia nr. 133/2025, care tranșase deja aceeași problemă, a fost pronunțată pe 27 martie 2025 și publicată în Monitorul Oficial pe 13 octombrie 2025, la 200 de zile distanță. În tot acest interval răspunsul exista, dar nu era opozabil nimănui, iar curțile de apel au continuat să trimită Curții aceeași întrebare, ceea ce explică dosarele înregistrate în cursul anului 2025 și prezente în lotul conexat. Decizia de față repetă tiparul: pronunțată pe 22 ianuarie 2026, publicată pe 6 august 2026, deci după 196 de zile. Întârzierea la publicare nu e un detaliu administrativ, ci sursa unei părți din volumul pe care Curtea îl acuză mai târziu: cât timp soluția nu e publicată, fiecare instanță care întâlnește problema e obligată să o trimită din nou.
Al doilea element care nu se vede la o lectură rapidă e cine a ridicat excepția. Printre autorii listați la paragraful 3 apare și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, adică exact instituția care emite deciziile contestate. Nu doar beneficiarii au vrut recurs, ci și autoritatea care pierde uneori procesul la tribunal. Când ambele părți ale aceluiași litigiu cer o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, argumentul că un singur grad de jurisdicție e suficient rămâne valabil constituțional, dar devine greu de susținut practic. Avocatul prezent în ședință a rezumat asta invocând Decizia nr. 570 din 16 septembrie 2021, potrivit căreia accesul liber la justiție nu trebuie să fie „un drept iluzoriu și teoretic”. Curtea nu contrazice ideea, ci arată că remediul nu ține de competența ei, ci de a Parlamentului.
Ce ar trebui schimbat
- Termen scurt de publicare pentru deciziile care doar confirmă o jurisprudență existentă. Când Curtea respinge o excepție invocând o decizie anterioară și constatând că nu au apărut elemente noi, motivarea e în bună parte preluată, iar publicarea în 30 de zile e realistă. Practic, ar dispărea valul de sesizări identice trimise în intervalul dintre pronunțare și publicare.
- Sesizarea Înaltei Curți cu un recurs în interesul legii pe aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990. Reprezentantul Ministerului Public a invocat chiar el, în ședință, mecanismul de unificare de la nivelul instanței supreme. Cum hotărârile tribunalelor sunt definitive, ele pot fundamenta un astfel de recurs, iar o dezlegare obligatorie ar înlocui controlul de apel care lipsește.
- O listă unică a materiilor exceptate de la recurs, în Legea nr. 554/2004. Excepția din art. 13 alin. (8) e ascunsă într-un act reparatoriu, iar justițiabilul o descoperă de regulă după ce declară recursul. Adunarea tuturor excepțiilor într-un singur text ar face regula previzibilă înainte de proces, nu după.
- Standard minim de motivare pentru decizia agenției județene. Art. 13 alin. (2) și (7) cere o decizie motivată, dar nu spune ce înseamnă asta. Cum tribunalul e singura instanță, decizia administrativă ar trebui să indice punct cu punct probele reținute și cele înlăturate, ca petentul să își poată construi întreaga apărare de la primul și unicul termen judiciar.
- Publicarea centralizată a hotărârilor tribunalelor date în această materie. Fiind definitive, ele nu ajung nicăieri mai sus și nu se compară între ele. O colecție publică, ținută de agenția națională sau de Ministerul Muncii, ar arăta unde se judecă diferit aceleași situații și ar da Parlamentului baza faptică pentru a decide dacă excepția de la recurs se mai justifică.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 651 din 6 august 2026 48 de pagini PDF, 243 KB actul începe la pagina 41
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA Nr. 62 din 22 ianuarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 6 august 2026
Elena-Simina Tănăsescu — președinte, Asztalos Csaba-Ferenc — judecător, Mihai Busuioc — judecător, Mihaela Ciochină — judecător, Cristian Deliorga — judecător, Dacian-Cosmin Dragoș — judecător, Dimitrie-Bogdan Licu — judecător, Laura-Iuliana Scântei — judecător, Cristian-Nicolae Sima — magistrat-asistent. Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Silvia Neamțu și Lucia Cuciureanu în Dosarul nr. 321/108/2021 al Curții de Apel Timișoara — Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 368D/2022.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 542D/2022, nr. 554D/2022, nr. 592D/2022, nr. 1.086D/2022, nr. 1.178D/2022, nr. 1.421D/2022, nr. 1.422D/2022, nr. 1.721D/2022, nr. 2.125D/2022, nr. 2.204D/2022, nr. 2.395D/2022, nr. 2.674D/2022, nr. 34D/2023, nr. 191D/2023, nr. 431D/2023, nr. 480D/2023, nr. 534D/2023, nr. 596D/2023, nr. 911D/2023, nr. 964D/2023, nr. 1.351D/2023, nr. 1.352D/2023, nr. 1.359D/2023, nr. 1.734D/2023, nr. 2.148D/2023, nr. 1.603D/2024, nr. 2.922D/2024, nr. 2.944D/2024, nr. 3.118D/2024, nr. 1.416D/2025, nr. 2.661D/2025 și nr. 4.835D/2025, având ca obiect o excepție de neconstituționalitate similară, ridicată de Curtea de Apel Brașov — Secția contencios administrativ și fiscal, din oficiu, de Cătălin George Popescu, de Dorel Jurca, de Valentina Belu, de Vasile Nastasă, de Irina Plămadă, de Ecaterina Măndilă, de Hristu Frangu, de Stere Badeca, de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, de Lucica Agachi, de Paul Claudiu Băiașu, de Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din oficiu, de Maria-Steluța Drăghici, de Valeria Paraschiv, de Elena Popescu, de Kibedi Denes, de Koos Dalma Krisztina, de Elena Cârcei, de Ghiorghe Bentea, de Maria Munteanu, de Elena Stolea, de Bethlen Eva, de Maria Magdalena Zotescu și de Adele-Ana Foaltin, în dosarele conexate mai jos indicate.
4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției din Dosarul nr. 2.395D/2022, doamna avocat Aurelia Herling, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5. Magistratul-asistent menționează că în dosarele nr. 1.178D/2022 și nr. 964D/2023 autorii excepției au depus note scrise în sensul admiterii excepției.
6. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 542D/2022, nr. 554D/2022, nr. 592D/2022, nr. 1.086D/2022, nr. 1.178D/2022, nr. 1.421D/2022, nr. 1.422D/2022, nr. 1.721D/2022, nr. 2.125D/2022, nr. 2.204D/2022, nr. 2.395D/2022, nr. 2.674D/2022, nr. 34D/2023, nr. 191D/2023, nr. 431D/2023, nr. 480D/2023, nr. 534D/2023, nr. 596D/2023, nr. 911D/2023, nr. 964D/2023, nr. 1.351D/2023, nr. 1.352D/2023, nr. 1.359D/2023, nr. 1.734D/2023, nr. 2.148D/2023, nr. 1.603D/2024, nr. 2.922D/2024, nr. 2.944D/2024, nr. 3.118D/2024, nr. 1.416D/2025, nr. 2.661D/2025 și nr. 4.835D/2025 la Dosarul nr. 368D/2022, care a fost primul înregistrat.
7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat Aurelia Herling, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, invocând Decizia nr. 570 din 16 septembrie 2021, prin care instanța de contencios constituțional a arătat că accesul liber la justiție nu trebuie să fie un drept iluzoriu și teoretic.
8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, menționând că modalitatea în care se exercită în concret căile de atac rămâne la aprecierea legiuitorului și că, în situația unei practici neunitare a instanțelor, există un mecanism de unificare la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
9-21. Prin încheieri și decizii pronunțate în perioada 2022-2025, curțile de apel Timișoara, Brașov, Ploiești, Alba Iulia, București, Suceava, Constanța, Craiova, Târgu Mureș și Galați au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (8), respectiv teza a doua sau penultima teză a acestui alineat, din Decretul-lege nr. 118/1990. Excepția a fost ridicată de Silvia Neamțu și Lucia Cuciureanu, de mai multe curți de apel din oficiu, precum și de un număr mare de persoane fizice și de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor prin care fuseseră soluționate contestațiile împotriva deciziilor agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială privind cererile de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.
22. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor judecătorești prin care se soluționează contestațiile împotriva deciziilor agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială cu privire la cererile de stabilire a calității de beneficiar și a indemnizației lunare. Eliminarea singurei căi de atac echivalează cu imposibilitatea unui control judecătoresc efectiv și golește de conținut dispozițiile art. 129 din Constituție.
23. Se mai susține că se creează o situație de inegalitate și de discriminare între beneficiarii Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe de o parte, și ai Decretului-lege nr. 118/1990, pe de altă parte, fără o justificare obiectivă, întrucât art. 15 din decretul-lege menționat permite recurs împotriva hotărârii pronunțate cu privire la contestația formulată împotriva unei decizii de revizuire.
24-30. Autorii excepției mai susțin că se aduce atingere dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 din Constituție) și controlului judecătoresc al actelor administrative (art. 126 alin. (6)), că restrângerea dreptului la un dublu grad de jurisdicție nu ar fi proporțională (art. 53), că art. 129 din Constituție nu ar permite suprimarea totală a căilor de atac, că modul defectuos de legiferare ar crea incertitudine juridică (art. 1 alin. (5)), că absența unei căi de atac ar determina unele instanțe să absolutizeze prezumția de legalitate a deciziilor administrative, aducând atingere unicității și imparțialității justiției (art. 124 alin. (2)), și, în fine, că teza a doua a art. 13 alin. (8), introdusă prin Legea nr. 232/2020 — lege ordinară —, ar fi trebuit adoptată ca lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, privind contenciosul administrativ.
31-32. Unele instanțe de sesizare apreciază excepția întemeiată, arătând că se creează discriminare față de părțile din cauzele privind decizii de revizuire și față de cele care contestă alte acte administrative pentru care recursul nu e înlăturat. Alte instanțe apreciază excepția neîntemeiată.
33-34. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului. Aceștia nu au transmis punctele de vedere solicitate.
C U R T E A, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
35. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
36. Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu următorul cuprins: „(8) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestațiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”
37. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 24 — interpretate și prin prisma art. 6, art. 13 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale —, art. 52, art. 53, art. 73 alin. (3) lit. k), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (6) și art. 129, precum și art. 20 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
38. Examinând excepția, Curtea constată că, prin Decizia nr. 133 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 13 octombrie 2025, paragrafele 22-44, s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor criticate din perspectiva unor critici similare, reținând că, potrivit art. 13 alin. (2) și (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, stabilirea calității de beneficiar și a indemnizației lunare se face de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, printr-o decizie motivată, iar hotărârea tribunalului asupra contestației este definitivă.
39-43. Instanța de contencios constituțional a reținut constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, poate fi supus unor limitări, cu condiția să nu fie atinsă substanța dreptului; nicio dispoziție din Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicție; instituind reguli speciale privind căile de atac, legiuitorul trebuie doar să asigure părților posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii defavorabile, ceea ce contestația la tribunal, ea însăși o cale de atac împotriva deciziei autorității administrativ-jurisdicționale, îndeplinește; nici reglementările internaționale nu impun accesul la toate gradele de jurisdicție — art. 13 din Convenție consacră doar dreptul la un recurs efectiv, iar art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție garantează dublul grad de jurisdicție exclusiv în materie penală.
44-46. Cu privire la discriminarea invocată, Curtea a arătat că textul criticat se aplică tuturor celor aflați în situația reglementată, fără nicio deosebire arbitrară, iar comparația cu art. 15 din decretul-lege (procedura de revizuire a unei decizii deja emise și intrate în plată) nu poate conduce la altă concluzie, fiind vorba de o ipoteză juridică diferită. Contestația la care se referă art. 13 alin. (8), fiind singura cale de atac judiciară împotriva deciziei administrative, are ca efect analizarea cauzei sub toate aspectele, de fapt și de drept, cu respectarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.
47-50. Curtea a mai reținut că legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului și că stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate ține de opțiunea sa, fără a constitui un tratament discriminatoriu. Pentru identitate de rațiune, sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele reținute și cu privire la o dispoziție similară din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 (Decizia nr. 403 din 13 iunie 2017), un alt act reparatoriu, unde Curtea a statuat că dreptul la două grade de jurisdicție e garantat numai în materie penală.
51-53. Referitor la critica privind legea organică, Curtea a constatat că este neîntemeiată: deși prevederea criticată face trimitere la Legea nr. 554/2004, ea este încorporată într-un act normativ cu obiect de reglementare distinct de contenciosul administrativ, fiind un act reparatoriu care acordă drepturi unei categorii persecutate istoric; existența unor prevederi specifice contenciosului administrativ într-un act nu transformă toate dispozițiile lui în materie de lege organică, iar măsurile reparatorii nu figurează printre domeniile enumerate la art. 73 alin. (3) din Constituție.
54-56. În consecință, textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale și convenționale invocate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, soluția și considerentele din Decizia nr. 133 din 27 martie 2025 își păstrează valabilitatea. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă, În numele legii, D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Silvia Neamțu, Lucia Cuciureanu și de ceilalți autori indicați în dosarele conexate mai sus, și constată că dispozițiile art. 13 alin. (8) teza a doua din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică instanțelor de sesizare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 22 ianuarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent, Cristian-Nicolae Sima
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.