Pe scurt
- Doi cetățeni au cerut Curții Constituționale să extindă categoria persoanelor îndreptățite la drepturile din Decretul-lege nr. 118/1990, actul care despăgubește persecutații politic ai regimului comunist, deportații și prizonierii.
- Curtea a respins cererea ca inadmisibilă: criticile nu vizau un conflict între lege și Constituție, ci lipsa unei soluții legislative, adică includerea unei categorii suplimentare de beneficiari.
- Argumentul de principiu: stabilirea categoriilor de beneficiari este o opțiune a legiuitorului, iar controlul de constituționalitate nu poate fi transformat într-un instrument de completare a legii.
Publicat: M. Of. nr. 659 din 10 august 2026
Intră în vigoare: 10 august 2026
Legea din 1990 care despăgubește victimele represiunii comuniste enumeră limitativ cine are dreptul la bani. Doi oameni din județul Alba au susținut în instanță că lista e prea îngustă și că situația lor e similară cu a celor incluși. Curtea Constituțională le-a răspuns că nu poate scrie ea legea în locul Parlamentului. Decizia nr. 239 din 12 martie 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 659 din 10 august 2026 și rezolvă două dosare conexate, venite de la Tribunalul Alba. Este a treia decizie a Curții publicată în același Monitor Oficial, alături de cea privind amânarea creșterii punctului de pensie, toate trei confirmând limitele controlului de constituționalitate în materie de drepturi bănești.
Textul contestat este articolul 1 alineatul (2) litera b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Autorii excepției sunt Viorica Sicoe și Vasile Goia, în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Alba, conexate din oficiu de Curte.
Un detaliu procedural spune ceva despre durata acestor litigii: magistratul-asistent a menționat că unul dintre autorii excepției a decedat între timp, iar nicio cerere de introducere în cauză a vreunui moștenitor nu fusese formulată. Sesizările datează din septembrie și noiembrie 2021, decizia a venit în martie 2026, iar publicarea în august 2026.
Reprezentantul Ministerului Public a cerut respingerea ca neîntemeiată, explicând că legea are în vedere o categorie relevantă prin prisma efectelor juridice ale tratativelor de armistițiu începute de statul român la 23 august 1944, iar opțiunea legiuitorului reflectă menținerea prizonieratului românilor de către Uniunea Sovietică chiar și după acordul de armistițiu din 12 septembrie 1944.
O a doua decizie a Curții privind același decret-lege, publicată tot în august 2026, respinge o critică diferită: absența recursului împotriva hotărârii tribunalului în litigiile privind indemnizația. Detalii în Decizia CCR nr. 62/2026.
Este același raționament pe care Curtea îl folosește și în alte materii, atunci când i se cere să corecteze o opțiune a legiuitorului. Prin Decizia nr. 52/2026 a arătat, de exemplu, că judecătorul nu poate reduce durata suspendării permisului de conducere, pentru că ar adăuga la lege și ar crea o clasă nouă de sancțiuni.
Aceeași reținere se vede și în alte dosare publicate în vara lui 2026: Curtea a confirmat, de exemplu, că termenul de 2 ani pentru acțiunea disciplinară împotriva magistraților curge de la faptă, iar eventualele depășiri țin de aplicarea legii, nu de constituționalitatea ei.
Extinderea unei categorii de beneficiari rămâne, așadar, treaba legiuitorului. În iulie 2026 el a și făcut-o, printr-o lege separată, care recunoaște patru categorii de victime ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990 și le acordă drepturi proprii.
Efectele pe care le produce
Lista beneficiarilor rămâne exact cum este. Nicio categorie nouă nu se adaugă. Cine nu se încadrează în textul actual al Decretului-lege nr. 118/1990 nu dobândește drepturi prin această decizie. Curtea ajunge la un rezultat opus atunci când textul atacat chiar încalcă o garanție constituțională: tot în vara aceasta a constatat că o firmă nu putea fi exclusă dintr-o licitație de concesiune doar pentru că era anchetată penal.
Curtea a calificat cererea drept una de politică legislativă, nu de constituționalitate. Criticile priveau limitarea sferei de aplicare a normei, iar autorii considerau că legiuitorul ar fi trebuit să includă și alte persoane aflate în situații pe care le apreciau ca similare. Aceasta înseamnă adăugarea unei soluții legislative care nu se regăsește în norma criticată.
Limita este expresă în lege, nu doar în jurisprudență. Potrivit articolului 2 alineatul (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Curtea a invocat în acest sens Decizia nr. 438/2011.
Calea rămasă este cea parlamentară. Dacă cineva consideră că sfera beneficiarilor ar trebui lărgită, soluția nu este excepția de neconstituționalitate, ci modificarea decretului-lege prin lege. Curtea nu poate suplini absența unei norme.
Ce s-a schimbat față de situația anterioară
În drept nu se schimbă nimic. Fiind o decizie de inadmisibilitate, ea nu produce efecte asupra textului contestat, care rămâne în vigoare în forma actuală. Aceeași logică apare și la alte drepturi reparatorii: Curtea a confirmat tot în vara aceasta că indemnizațiile revoluționarilor puteau fi plafonate prin ordonanță de urgență, tocmai pentru că nu au consacrare constituțională.
Ce se clarifică este natura acestui tip de cerere. O critică prin care se reproșează legii nu ce spune, ci ce nu spune, adică omisiunea de a include o categorie, nu este o critică de neconstituționalitate în sensul controlului exercitat de Curte. Distincția contează pentru orice litigiu în care se invocă un tratament diferit între categorii de beneficiari ai unor drepturi reparatorii.
Curtea nu a examinat dacă situația reclamată de autori este într-adevăr similară celei reglementate de text. Pragul de la care Curtea acceptă să examineze o excepție este descris explicit într-o altă decizie din august 2026, în care nu s-a putut identifica nicio critică minimă de neconstituționalitate. Aceeași linie de raționament, potrivit căreia aplicarea concretă a legii nu se discută pe cale constituțională, apare și în decizia despre taxele judiciare de timbru și ajutorul public judiciar. Nu a ajuns acolo, pentru că problema a fost calificată ca ținând de competența autorității legiuitoare, în sensul modificării și completării prevederilor legale.
Avantaje și dezavantaje
Ce aduce bun
- Trasează o limită clară și verificabilă între controlul de constituționalitate și legiferare, utilă dincolo de acest caz particular.
- Evită ca instanța constituțională să creeze, pe cale jurisprudențială, categorii de beneficiari cu impact bugetar nedeterminat.
- Confirmă că legiuitorul poate delimita categoriile de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în funcție de criterii istorice și juridice pe care le stabilește el.
- Oferă un răspuns explicit, deci previzibil, pentru litigiile similare aflate pe rolul instanțelor.
Ce rămâne o problemă
- Persoanele care se consideră nedreptățite rămân fără remediu practic: calea judiciară s-a închis, iar cea legislativă depinde de voința Parlamentului.
- Durata procedurii, aproape cinci ani de la sesizare până la publicare, este greu de justificat pentru o categorie de reclamanți în mare parte vârstnici. Unul dintre autori a decedat pe parcurs.
- Curtea nu se pronunță asupra fondului comparației invocate, deci nu spune nici dacă situațiile sunt sau nu similare, ceea ce lasă discuția fără reper.
- Publicarea la cinci luni de la pronunțare întârzie și mai mult clarificarea pentru dosarele aflate pe rol.
- Decizia nu semnalează Parlamentului problema ridicată, deși mecanismul deciziilor de inadmisibilitate permite uneori observații de această natură.
Sfaturi utile
- Dacă soliciți drepturi în baza Decretului-lege nr. 118/1990, verifică întâi dacă situația ta se încadrează în literele articolului 1, așa cum sunt scrise. Interpretarea extensivă prin analogie nu are șanse.
- Nu construi cererea pe ideea că legea ar trebui să includă și alte categorii. Curtea a spus explicit că acesta este un argument de politică legislativă, nu unul de neconstituționalitate.
- Dacă problema ta ține de dovada faptelor (perioada de prizonierat, deportarea, persecuția), acolo se dă bătălia utilă, în fața instanței de fond, cu documente și martori, nu în fața Curții Constituționale.
- Dacă titularul dreptului a decedat în timpul procesului, cere introducerea în cauză a moștenitorilor. În unul dintre dosarele soluționate aici nu s-a formulat o astfel de cerere.
- Pentru extinderea categoriilor de beneficiari, singura cale este o propunere legislativă. Petițiile către comisiile parlamentare de specialitate sunt instrumentul adecvat, nu excepția de neconstituționalitate.
Întrebări frecvente
Ce cereau autorii excepției?
De ce a fost respinsă excepția ca inadmisibilă?
S-a schimbat ceva pentru actualii beneficiari?
Cine poate lărgi categoria beneficiarilor?
Decizia spune că situațiile invocate nu sunt similare?
Erori și neconcordanțe în textul publicat
- Paragraful 16, prima teză. Descriind art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, Curtea îi adaugă o condiție care nu îi aparține: „după data de 6 martie 1945”. Acel reper este al alin. (1) al aceluiași articol, iar Curtea însăși îl atribuie corect alineatului (1) cu două paragrafe mai sus, la paragraful 14. Alineatul (2) lit. b) are propriul reper, 23 august 1944, reprodus fidel la paragraful 13. Prin transplant rezultă o teză care cere ca prizonieratul să fi început și după 23 august 1944, și după 6 martie 1945, adică 195 de zile mai târziu, ceea ce ar scoate din sfera textului tocmai persoanele pentru care a fost scris, cele constituite în prizonieri de partea sovietică în lunile de după întoarcerea armelor. Forma corectă a tezei este cea de la paragraful 13, fără mențiunea „după data de 6 martie 1945”.
- Paragraful 16, ultima teză. Critica autorilor este redată ca privind persoanele constituite în prizonieri de partea germană „anterior momentului 6 martie 1945”. La paragraful 8, aceeași critică este descrisă prin raportare la data de 23 august 1944 și la calitatea părții care a constituit prizonieratul, fără nicio referire la 6 martie 1945. Este aceeași substituire de dată ca la punctul anterior, de data aceasta în enunțarea obiectului excepției, iar cine citește doar paragraful 16 reține o critică pe care autorii nu au formulat-o.
Analiza redacției
Regula pe care o aplică decizia este corectă și veche: Curtea nu poate adăuga o categorie de beneficiari, pentru că art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 îi interzice expres să modifice sau să completeze textul pe care îl controlează. Problema apare din confruntarea paragrafului 15 cu paragrafele 17-19. Paragraful 15 arată că autorii au invocat art. 16 din Constituție, citit prin art. 20 alin. (1), prin art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și prin art. 14 din Convenția europeană, adică exact structura unei critici de discriminare. Paragrafele 17-19 răspund că nu există un conflict normativ direct, ci o cerere de extindere a sferei de aplicare. Or, o critică de egalitate îndreptată împotriva unei liste limitative arată întotdeauna așa: reclamantul spune că este exclus fără temei și cere să fie inclus. Dacă această formă atrage prin ea însăși inadmisibilitatea, atunci art. 16 nu poate fi invocat niciodată împotriva domeniului de aplicare al unei legi reparatorii, iar decizia nu spune unde se oprește regula.
Diferența dintre a fi inadmisibil pentru că nu ai scris nimic și a fi inadmisibil deși ai scris tot se vede în același număr al Monitorului Oficial. În nr. 659 din 10 august 2026 a fost publicată și Decizia nr. 58/2026, unde excepția a căzut pentru că autoarea nu indicase niciun text constituțional. Aici autorii au indicat patru, au numit categoria comparată și au explicat de ce o consideră similară, și au primit tot inadmisibilitate. Pentru justițiabilul care încearcă să înțeleagă ce trebuie să facă, cele două decizii publicate în aceeași zi lasă un mesaj greu de folosit: prima spune că trebuie să indici norma constituțională, a doua că nu e suficient, fără să spună ce ar fi fost.
Rămâne o urmă neterminată în dosar. Paragraful 4 consemnează că unul dintre autorii excepției a decedat și că nu s-a formulat nicio cerere de introducere în cauză a vreunui moștenitor. Decizia nu trage nicio consecință din asta: nu se pronunță asupra situației procesuale, iar dispozitivul respinge excepția ridicată de o persoană despre care decizia însăși spune că nu mai există, comunicând soluția aceleiași instanțe care va relua judecata contestației. Nu e o eroare de drept, dar e genul de mențiune care, lăsată fără urmare, obligă Tribunalul Alba să reia de la zero o chestiune pe care Curtea o avea deja consemnată.
Ce ar trebui schimbat
- Reperul temporal propriu al alin. (2), scris în text. Chiar Curtea a amestecat data din alin. (1) cu cea din alin. (2) lit. b). La o viitoare modificare a Decretului-lege nr. 118/1990, alineatul (2) ar trebui să spună expres că nu preia condiția „după data de 6 martie 1945”, ci doar drepturile enumerate la alin. (1) lit. a)-f).
- Un criteriu explicit pentru granița dintre discriminare și omisiune legislativă. Când o excepție invocă art. 16 împotriva unei liste de beneficiari, decizia ar trebui să arate în ce condiții critica ar fi fost examinabilă pe fond. Fără asta, respingerea pe formă închide, practic, orice contestare a domeniului de aplicare al unei legi reparatorii.
- Reexaminarea de către legiuitor a criteriului „partea sovietică”. Textul leagă dreptul de identitatea celui care a constituit prizonieratul, nu de faptul captivității. Dacă există persoane reținute de altă parte beligerantă după 23 august 1944, Parlamentul e singurul care poate spune dacă sunt sau nu în aceeași situație, iar decizia îi trimite explicit chestiunea.
- Motivarea deciziilor de respingere a cererilor, pe litera din lege. Ambii autori au ajuns în instanță contestând decizii de respingere. O motivare care indică exact litera din art. 1 neîndeplinită și proba care lipsește ar tăia din start litigiile purtate pe presupuneri despre motivul refuzului.
- Consecința procesuală a decesului autorului, consemnată în decizie. O singură frază care să arate ce se întâmplă cu excepția ridicată de o persoană decedată fără moștenitori introduși în cauză ar scuti instanța de trimitere de o discuție pe care Curtea a purtat-o deja în ședință.
Textul original al actului normativ
Textul integral, în forma publicată în Monitorul Oficial
M. Of. nr. 659 din 10 august 2026 16 pagini PDF, 185 KB actul începe la pagina 6
Deschide PDF-ul oficialDescarcă PDF-ul
Pe ecrane mici vizualizatorul nu se afișează. Folosește butoanele de mai sus ca să deschizi sau să descarci fișierul.
Arată textul integral al actuluiAscunde textul integral al actului
DECIZIA Nr. 239 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
EMITENT: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 10 august 2026
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 239 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri Elena-Simina Tănăsescu
— președinte Asztalos Csaba-Ferenc
— judecător Mihai Busuioc
— judecător Mihaela Ciochină
— judecător Cristian Deliorga
— judecător Dacian-Cosmin Dragoș
— judecător Dimitrie-Bogdan Licu
— judecător Gheorghe Stan
— judecător Valentina Bărbățeanu
— magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Viorica Sicoe în Dosarul nr. 1.991/107/2021 al Tribunalului Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.984D/2021.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 3.439D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, excepție ridicată de Vasile Goia în Dosarul nr. 1.990/107/2021 al aceleiași instanțe.
4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent menționează că autorul excepției de neconstituționalitate a decedat, dar nu a fost formulată nicio cerere de introducere în cauză a vreunui moștenitor.
5. Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate din dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.439D/2021 la Dosarul nr. 2.984D/2021, care a fost primul înregistrat.
6. Cauza fiind în stare de judecată, Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că legea are în vedere o categorie de persoane relevantă prin prisma efectelor juridice ale tratativelor de armistițiu cu aliații începute de către statul român din data de 23 august 1944. Intră în atribuțiile legiuitorului să stabilească anumite categorii de persoane care pot beneficia de anumite drepturi ca urmare a persecuțiilor, deportării sau prizonieratului, opțiunea legiuitorului reflectând starea de menținere a prizonieratului românilor de către Uniunea Sovietică chiar și în contextul încheierii, la data de 12 septembrie 1944, a acordului de armistițiu. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
7. Prin încheierile nr. 417/CAF din 28 septembrie 2021 și nr. 501/CAF din 4 noiembrie 2021, pronunțate în Dosarul nr. 1.991/107/2021 și, respectiv, în Dosarul nr. 1.990/107/2021, Tribunalul Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Excepția a fost ridicată de Viorica Sicoe și, respectiv, de Vasile Goia în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații împotriva deciziilor de respingere a cererilor formulate de aceștia în vederea acordării drepturilor acordate de decretul-lege menționat persoanelor persecutate politic și urmașilor acestora.
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale criticate condiționează obținerea drepturilor reparatorii de împrejurarea ca prizonieratul să fi fost constituit de partea sovietică, excluzând persoanele constituite în prizonieri de către armata germană, deși aceștia se aflau într-o situație similară. Această condiționare ar institui o diferențiere nejustificată între persoane aflate în situații comparabile, generând o formă de discriminare. Autorii excepției consideră că stabilirea datei de 23 august 1944 ca moment determinant, precum și condiția ca prizonieratul să fi fost constituit de partea sovietică nu au o bază constituțională și conduc la excluderea nejustificată a unor persoane de la beneficiul măsurilor reparatorii.
9. Tribunalul Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că ține de competența exclusivă a legiuitorului modalitatea de a stabili întinderea actelor normative, inclusiv prin stabilirea concretă a categoriei beneficiarilor unui decret având ca obiect acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. C U R T E A, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, care au următorul conținut normativ: „(2) De aceleași drepturi beneficiază și persoana care: (…) b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului, indiferent de locul reținerii.”
14. Drepturile la care se referă textul de lege criticat sunt enumerate în art. 1 alin. (1) lit. a)-f) din același act normativ, potrivit căruia constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, s-a aflat în anumite situații, expres menționate.
15. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 — Egalitatea în drepturi din Constituție, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat stabilește că este considerată vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului, indiferent de locul reținerii. Autorii excepției susțin, în esență, că acest drept ar trebui recunoscut și persoanelor care au fost constituite în prizonieri de către partea germană anterior momentului 6 martie 1945.
17. Curtea observă că susținerile autorilor nu vizează conținutul normativ propriu-zis al textului de lege, sub aspectul clarității, previzibilității sau coerenței sale interne, și nici nu pun în discuție existența unei contradicții între dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 și prevederi constituționale determinate, în sensul unui conflict normativ direct. Excepția nu urmărește eliminarea unui viciu de constituționalitate al dispozițiilor legale criticate, ci includerea unei categorii suplimentare de beneficiari ai măsurilor reparatorii. Aceasta nu se întemeiază pe contrarietatea dispozițiilor legale atacate cu prevederile ori principiile constituționale, ci vizează aspecte ce țin de domeniul competenței autorității legiuitoare, în sensul modificării și completării prevederilor legale.
18. Curtea observă că, în realitate, criticile exprimate privesc limitarea sferei de aplicare a normei, autorii excepției considerând că legiuitorul ar fi trebuit să includă în categoria beneficiarilor și alte persoane aflate în situații pe care le apreciază ca fiind similare celor reglementate de textul criticat. Se urmărește astfel extinderea domeniului de aplicare al dispozițiilor legale supuse controlului, prin adăugarea unei soluții legislative care nu se regăsește în norma criticată. Or, stabilirea categoriilor de beneficiari ai unor drepturi de natură legală reprezintă o opțiune a legiuitorului, controlul de constituționalitate neputând fi transformat într-un instrument de completare a legii.
19. Curtea reține, în consecință, că susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate urmăresc completarea prevederilor legale criticate prin adăugarea unei noi categorii de beneficiari ai drepturilor acordate prin decretul-lege în discuție, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului” (a se vedea Decizia nr. 438 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, excepție ridicată de Viorica Sicoe în Dosarul nr. 1.991/107/2021 al Tribunalului Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și de Vasile Goia în Dosarul nr. 1.990/107/2021 al aceleiași instanțe. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Alba — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 12 martie 2026. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Acest articol are caracter informativ și nu constituie consultanță juridică. Pentru situații concrete, consultați un avocat sau un consultant fiscal autorizat.