In breve
- La Corte costituzionale ha respinto come infondata l’eccezione di un cittadino secondo cui il termine di 30 giorni per ricorrere contro il rifiuto di ricevere informazioni di interesse pubblico sarebbe incostituzionale.
- Il testo censurato, l’articolo 22, comma (1), ultima frase, della legge n. 544/2001, resta in vigore ed è costituzionale. Chi lascia scadere il termine si vede respingere la domanda per tardività.
- Il ragionamento della Corte: un termine processuale non è un ostacolo al diritto all’informazione, ma una garanzia della certezza del diritto, perché un’informazione comunicata tardi perde attualità e pertinenza. Decisione presa all’unanimità.
Pubblicato: Gazzetta Ufficiale n. 660 del 10 agosto 2026
In vigore dal: 10 agosto 2026
Se chiedete a un comune o a un ministero un’informazione pubblica e non ricevete alcuna risposta, avete 30 giorni per rivolgervi al tribunale. Un cittadino ha sostenuto che questo termine ostacola un diritto che la Costituzione dichiara non comprimibile. La Corte costituzionale gli ha risposto che aveva confuso il diritto con la procedura che lo tutela. La decisione n. 763 dell’11 dicembre 2025 è stata pubblicata nella Gazzetta Ufficiale solo il 10 agosto 2026, otto mesi dopo la pronuncia. È la seconda decisione dell’anno che conferma l’architettura dei termini della legge n. 544/2001, dopo quella con cui la Corte ha convalidato i termini di 10 e 30 giorni entro cui l’istituzione deve rispondere.
L’autore dell’eccezione, David Matt-Ian, era arrivato alla Corte d’appello di Bucarest dopo che il giudice di primo grado aveva respinto la sua domanda per tardività: aveva depositato il ricorso oltre il termine di 30 giorni. In appello ha sollevato l’eccezione di incostituzionalità, sostenendo che l’esistenza stessa di questo termine consente di eccepire la tardività, e che la tardività ostacola un diritto che l’articolo 31, comma (1), della Costituzione dichiara non comprimibile.
Il meccanismo della legge è semplice. Secondo l’articolo 7 della legge n. 544/2001, l’istituzione deve rispondere per iscritto a una richiesta di informazioni di interesse pubblico entro 10 giorni o, se del caso, entro un massimo di 30 giorni dalla registrazione della domanda. In mancanza, chi si ritiene leso può ricorrere alla sezione del contenzioso amministrativo del tribunale del proprio domicilio o della sede dell’istituzione. L’ultima frase dell’articolo 22, comma (1), il testo censurato, aggiunge: «Il ricorso è proposto entro 30 giorni dalla scadenza del termine previsto all’articolo 7».
Il rappresentante del Pubblico Ministero ha chiesto il rigetto dell’eccezione, rilevando che il testo ha natura di norma processuale adottata nel margine di apprezzamento del legislatore. I presidenti delle due camere del Parlamento, il Governo e il Difensore civico non hanno trasmesso i propri punti di vista.
Gli effetti che produce
Il termine resta invariato e si applica esattamente come prima. La decisione non cambia nulla in pratica: i 30 giorni decorrono dalla scadenza del termine di risposta dell’istituzione, non dal momento in cui il richiedente capisce che nessuna risposta arriverà. Chi deposita più tardi rischia il rigetto per tardività, esattamente come l’autore dell’eccezione.
L’argomento secondo cui «il diritto all’informazione non può essere compresso» non è più opponibile al termine. Trattandosi di decisione definitiva e generalmente vincolante, chiude questa via per tutti i casi futuri. I giudici possono invocarla direttamente.
La Corte ha ribadito due linee giurisprudenziali. La prima: disciplinare le condizioni di esercizio di un diritto, anche mediante termini, non costituisce una restrizione ma un modo efficace di prevenirne l’esercizio abusivo, a danno di altri titolari di diritti (decisione n. 103/2021, paragrafo 37). La seconda: il diritto all’informazione non è assoluto e il legislatore ha competenza costituzionale per fissare le condizioni del suo esercizio (decisione n. 21/2018, paragrafo 35).
La giustificazione di merito è l’attualità dell’informazione. La Corte ha ritenuto che limitare nel tempo il diritto di agire non comprime il diritto all’informazione ma garantisce la certezza dei rapporti giuridici quanto all’attualità e alla pertinenza delle informazioni da comunicare, sia per il richiedente sia per l’istituzione pubblica. Un’informazione ottenuta anni dopo non serve più allo scopo per cui è stata chiesta.
Che cosa cambia rispetto alla situazione precedente
Nel testo della legge non cambia nulla. Si tratta di un rigetto, quindi l’articolo 22, comma (1), ultima frase, della legge n. 544/2001 resta in vigore nella formulazione pubblicata nel 2001, e la prassi dei giudici prosegue immutata.
Ciò che cambia è lo statuto dell’argomento giuridico. Finora, un ricorrente cui veniva opposta la tardività poteva tentare di attaccare il termine stesso, invocando il carattere non comprimibile del diritto all’informazione dell’articolo 31 della Costituzione. Dalla pubblicazione, quel tentativo ha una risposta costituzionale esplicita e vincolante.
Va notato anche lo scarto: la decisione è stata pronunciata l’11 dicembre 2025 e pubblicata il 10 agosto 2026. Otto mesi in cui i procedimenti che avrebbero potuto appoggiarsi a questo riferimento sono andati avanti senza.
Vantaggi e svantaggi
Che cosa porta di buono
- Conferma una regola semplice e prevedibile: 30 giorni dalla scadenza del termine di risposta, quale che sia l’istituzione e il tipo di informazione richiesta.
- Tutela anche il richiedente, non solo l’istituzione: un’informazione di interesse pubblico vale finché è attuale, e termini brevi costringono a sbloccare in fretta la situazione.
- Riduce il numero di eccezioni sollevate senza reali prospettive e, con esse, il numero di procedimenti sospesi in attesa di una risposta della Corte.
- Chiarisce il rapporto tra diritto sostanziale e norma processuale, confusione frequente nel contenzioso amministrativo.
Che cosa porta di negativo
- Trenta giorni restano pochi per una persona senza formazione giuridica, tanto più che il termine decorre dal momento in cui l’istituzione tace, non da un atto che il richiedente effettivamente riceve.
- La decisione non dice nulla sull’ipotesi in cui l’istituzione risponda formalmente, ma in modo evasivo o parziale, caso in cui il momento iniziale del termine è più difficile da individuare.
- La pubblicazione a otto mesi dalla pronuncia significa che il riferimento è mancato proprio quando avrebbe potuto orientare i procedimenti in corso.
- Per l’autore dell’eccezione, come per altri in situazioni identiche, il rigetto per tardività resta definitivo: il diritto di ottenere l’informazione si è estinto sulla procedura, non nel merito.
Consigli pratici
- Annotate la data in cui avete depositato la richiesta. Da lì si calcola tutto: l’istituzione ha 10 giorni o, se l’informazione è complessa, al massimo 30 giorni per rispondere per iscritto.
- Dal giorno in cui scade il termine dell’istituzione, iniziano a decorrere i vostri 30 giorni. Non aspettate una risposta che non arriverà; il silenzio è esso stesso il rifiuto che contestate.
- Depositate il ricorso alla sezione del contenzioso amministrativo del tribunale del vostro domicilio o della sede dell’istituzione. Potete scegliere fra i due.
- Conservate la prova della registrazione della richiesta (numero di protocollo, ricevuta di ritorno, prova di invio elettronico). Senza di essa non potete dimostrare da quando decorrono i termini.
- Se avete perso il termine, non insistete sull’incostituzionalità. La Corte ha già risposto, all’unanimità. È più efficace ripartire con una richiesta nuova, che fa scattare termini nuovi.
- Se ricevete una risposta parziale o evasiva, chiedete per iscritto che venga completata, così da avere un atto da cui calcolare con chiarezza i termini, invece di dipendere da come si interpreta il silenzio.
Domande frequenti
Quanto tempo ho per contestare il rifiuto di un’istituzione di darmi un’informazione pubblica?
La Corte ha dichiarato incostituzionale questo termine?
Perché il termine non è un ostacolo al diritto all’informazione?
Che succede se deposito il ricorso dopo i 30 giorni?
Dove si deposita il ricorso?
La decisione si applica anche ai procedimenti già pendenti?
Testo originale dell’atto normativo
Il testo che segue è riprodotto in rumeno, forma ufficiale di pubblicazione.
Mostra il testo integraleNascondi il testo integrale
DECIZIA Nr. 763 din 11 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) teza finală din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
EMITTENTE: CORTE COSTITUZIONALE DELLA ROMANIA
Pubblicato in: GAZZETTA UFFICIALE n. 660 del 10 agosto 2026
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 763 din 11 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) teza finală din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
Elena-Simina Tănăsescu
— președinte Asztalos Csaba-Ferenc
— judecător Mihai Busuioc
— judecător Mihaela Ciochină
— judecător Dacian-Cosmin Dragoș
— judecător Dimitrie-Bogdan Licu
— judecător Gheorghe Stan
— judecător Cristina Cătălina Turcu
— magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, excepție ridicată de David Matt-Ian în Dosarul nr. 16.626/3/2018 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 512D/2020.
2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege supus controlului, care reglementează un termen de 30 de zile în care se poate face plângerea, are natura unei norme de procedură stabilite în marja de apreciere a legiuitorului, fără a afecta dreptul la informație. C U R T E A, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Decizia civilă nr. 1.532 din 28 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 16.626/3/2018, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Excepția a fost ridicată de David Matt-Ian într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentințe prin care s-a admis excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată și s-a respins cererea de chemare în judecată.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat este neconstituțional, deoarece duce la o restrângere a dreptului la informație, care, potrivit art. 31 alin. (1) din Constituție, nu poate fi îngrădit. Această prevedere legală prin care este reglementat un termen în care plângerea poate fi introdusă creează posibilitatea invocării de excepții precum cea a tardivității introducerii cererii, excepție care îngrădește un drept prevăzut de Constituție și deschide calea spre o neconformitate în baza unei legi inferioare Constituției.
6. Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. C U R T E A, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut de instanța care a sesizat Curtea, îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001. În realitate, din examinarea concluziilor autorului excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 22 alin. (1) teza finală din Legea nr. 544/2001, care au următorul conținut: „(…) Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.”
11. În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 31 alin. (1) privind dreptul la informație.
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 31 din Constituție consacră dreptul persoanei de a avea acces neîngrădit „la orice informație de interes public” și obligația corelativă a autorităților publice, potrivit competențelor ce le revin, de a asigura „informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”. În scopul garantării dreptului la informație a fost adoptată Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, ce reglementează atât cu privire la informațiile de interes public care pot face obiectul comunicării, cât și cu privire la modul în care pot fi obținute aceste informații — din oficiu sau prin depunerea unei cereri la autoritățile și instituțiile obligate să le comunice. În cazul în care autoritățile și instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația prevăzută la art. 7 din Legea nr. 544/2001, respectiv de a răspunde în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate face plângere, în 30 de zile de la termenul prevăzut de art. 7 anterior menționat, la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Autorul critică reglementarea acestui termen, care, în opinia sa, duce la o restrângere a dreptului la informație, deoarece limitează temporal posibilitatea introducerii plângerii împotriva refuzului autorităților de a comunica informațiile de interes public la 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 544/2001.
13. Cu privire la acest aspect, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului respectivului drept, ci doar o modalitate eficientă de a preveni
exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (Decizia nr. 103 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 7 iunie 2021, paragraful 37). De asemenea, Curtea a statuat că dreptul la informație nu este un drept absolut (a se vedea în acest sens Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, paragraful 35), astfel că legiuitorul are competența constituțională de a stabili condițiile exercitării acestui drept.
14. Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea reține că limitarea în timp de către legiuitor a dreptului la acțiune împotriva refuzului autorităților/instituțiilor de a comunica informațiile de interes public nu constituie o restrângere a exercițiului dreptului la informație, ci o garanție a securității raporturilor juridice sub aspectul actualității și pertinenței informațiilor ce urmează a fi comunicate atât pentru solicitant, cât și pentru autoritățile/instituțiile publice.
15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de David Matt-Ian în Dosarul nr. 16.626/3/2018 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 22 alin. (1) teza finală din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 11 decembrie 2025. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Questo articolo ha carattere puramente informativo e non costituisce consulenza legale. Per situazioni specifiche, consultare un avvocato o un consulente fiscale autorizzato.